Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea “Pedagogie”

REFERAT
La cursul:Managementul clasei
Tema:Managementul problemelor
disciplinare
Autor:Tabor Alina gr 11b
Conducător științific:Stratan V

Chişinau 2020
 W. Weber definea managementul clasei astfel: „Setul de activităţi prin intermediul cărora
profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului şi elimină comportamentul
inadecvat, dezvoltă relaţii interpersonale bune şi un climat socio-emoţional pozitiv în clasă,
stabileşte şi menţine o organizare eficientă şi productivă a clasei”.
Managementul clasei de elevi cuprinde trei componente primordiale:
managementul conţinuturilor, managementul problemelor disciplinare şi managementul
relaţiilor interpersonale.
Studiile de specialitate demonstrează că problemele disciplinare în clasă (în timpul
orelor mai ales) au un impact semnificativ asupra eficienţei şi calităţii predării şi învăţării.
În aceste condiţii, profesorii care se confruntă cu o indisciplină crescută nu sunt capabili
să planifice activităţi educaţionale de calitate.
Fiecare cadru didactic preocupat de organizarea eficientă a conţinuturilor în
cadrul orelor de specialitate va şti să managerieze cu succes problemele disciplinare
prin adoptarea unor metode şi atitudini corecte bazate pe relaţii interpersonale corecte.
Fiecare cadru didactic are un stil propriu, bazat pe personalitatea sa, la care se
adaugă experienţa dobândită la catedră. Acest stil poate varia de la unul foarte autoritar
până la cel mai participativ sau unul foarte permisiv.
Ca diriginte al unei clase de elevi, profesorul trebuie să fie capabil să schimbe
colectivul de elevi, mentalităţile acestora prin abordarea unor activităţi moderne prin
care să asigure reuşita demersului său managerial.
Încă de la preluarea unui colectiv nou, dirigintele (managerul clasei de elevi)
trebuie să dovedească abilităţi de comunicare, de concentrare şi gândire logică. Trebuie
să înţeleagă foarte bine sarcinile, obiectivele, greutăţile, potenţialul întregului grup în
ansamblul lui, dar şi potenţialul fiecărui elev în parte, să-i motiveze  pentru a-şi dezvolta
personalitatea, creativitatea, disponibilitatea de a participa la orice gen de acţiune
desfăşurată la nivelul colectivului şi nu numai.
Munca profesorului diriginte este complexă din acest punct de vedere. La ora de
specialitate, profesorul îşi creează mediul propice desfăşurării activităţilor ( pe grupe,
frontal sau individual) fără a ţine cont tot timpul de afinităţi, simpatii, antipatii, etnie,
convingeri religioase. În timp ce dirigintele trebuie să ia în calcul toate aceste variabile,
tocmai pentru a închega colectivul, ştiut fiind faptul că un colectiv unit, închegat, în care
climatul este unul de respect, de colaborare, de comunicare, bună înţelegere îşi pune
amprenta pe bunul mers al activităţilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare.
Îmbunătăţirea calităţii managementului clasei presupune o serie de acţiuni şi
manifestări prin intermediul cărora cele 2 părţi (diriginte – elev) capătă încredere unul în
celălalt, presupune cunoaşterea opiniilor, nevoilor şi intereselor pe care fiecare elev le
manifestă. De asemenea, presupune găsirea acelor metode şi mijloace  prin care o
sumă de individualităţi în formare să devină un tot unitar (grupul clasei) fără însă a
anula individul ca personalitate.
Relaţia diriginte – elev trebuie să fie una democratică. Dirigintele joacă rol de
îndrumător, consilier, organizator, participant şi manager al procesului educaţional la
nivelul unei clase de elevi, din această perspectivă putând înlesni apariţia unor relaţii de
comunicare, de colaborare în interiorul colectivului.
            Managementul problemelor disciplinare se axează pe natura umană şi relaţiile/acţiunile
pe care le dezvoltă. Odată conştiente de rolul pe care îl poate juca integrarea diversităţii umane în
demersul educaţional, cadrele didactice pot îmbunătăţi managementul clasei. Astfel au
posibilitatea de a opta pentru un anumit stil de management al clasei. Cadrele didactice ar trebui
să folosească un stil asertiv de comunicare şi de comportament, ba mai mult, ar trebui să
conştientizeze în ce măsură îşi doresc să integreze elevii într-o anumită activitate de învăţare, 
într-un anumit context de învăţare (formal sau non-formal) în deplină concordanţă cu
regulamentele de ordine interioară din şcoală sau regulamentul clasei(care  de regulă se stabileşte
împreună cu colectivul de elevi la începutul anului şcolar). Disciplina nu se referă numai la
atitudinea şi comportamentul pe care le au  elevii în timpul orelor, ci şi la manifestările şi
comportamentele din timpul pauzelor, din timpul unor activităţi extraşcolare şi extracurriculare
care nu sunt atât de stricte în privinţa disciplinei.
Managementul eficient al problemelor disciplinare se referă şi la controlul profesorului
asupra consecințelor demersului didactic în cadrul orelor de specialitate, dar şi la controlul
profesorului diriginte în timpul programului şcolar. După opiniile specialiştilor componentele
unui plan de manager al problemelor disciplinare ar fi printre altele: recompensarea
comportamentului responsabil, corectarea comportamentului iresponsabil şi inadecvat, ignorarea,
controlul consecvent, mustrări verbale uşoare, aşezarea preferenţială în bănci etc. Personal,
consider ca toate acestea se pot realiza doar prin intermediul comunicării.
Problemele de disciplină şcolară pot fi rezolvate fie individual ( discuţii profesor-elev), fie în
grup, în funcţie de natura problemei ce trebuie soluţionată. Pentru asemenea demers este nevoie
în primul rând de încredere reciprocă, de un climat deschis. Cu cât încrederea   reciprocă este
mai puternică, cu atât elevii vor deveni indivizi mai responsabili, îşi vor dezvolta o personalitate
puternică.
Până la urmă, managementul problemelor disciplinare se referă la tehnicile necesare
rezolvării problemelor de disciplină a clasei.
Managementul relaţiilor interpersonale are ca obiect relaţia profesor-elev din perspectiva 
aptitudinile manageriale ale adultului de a gestiona relaţiilor interpersonale pe care conducătorul
de grup (profesorul diriginte, în acest caz)  le exercită în raport cu elevii care alcătuiesc
colectivul clasei.
Relaţia profesor - elev este extrem de complexă şi are o importanţă mult mai mare decât i
se acordă în câmpul educaţional. Un contact pozitiv cu elevii favorizează procesul instructiv –
educativ, în timp ce o relaţie negativă profesor - elev poate reprezenta un permanent factor de
stres şi nemulţumire, poate provoca traume unor elevi mai sensibili din  punctul de vedere al
echilibrului lor moral şi psihic. Într-un mediu ostil, instabil, ei vin cu teamă la şcoală, simţindu-
se ameninţaţi.
Lipsa unui contact direct şi afectiv între profesor şi colectivul de elev poate duce la o
insuficientă cunoaştere a personalităţii elevilor, în timp ce indiferenţa faţă de personalitatea
elevului ameninţă nevoile şi trebuinţele spirituale ale acestuia, respectul faţă de sine, nevoia de
răspuns afectiv a celor din jur.
În urmă cu doi ani am preluat o clasă a V-a care avea elevi proveniţi din cinci
sate diferite, de la cinci învăţători diferiţi, cadre didactice pe care le cunoşteam foarte
bine, al căror stil de educaţie îl cunoşteam îndeajuns încât să am încredere că voi reuşi
să formez un colectiv unit, închegat, pe care să mă bazez în activitatea de zi cu zi. Încă
de la  prima întâlnire, la care au participat şi părinţii, le-am prezentat elevilor
regulamentul intern al şcolii, i-am invitat să mediteze la un regulament al clasei, pe care
să-l stabilim împreună şi le-am prezentat „regulile” mele personale după care să se
ghideze: grupul clasei este un tot unitar, suntem toţi pentru unu şi unul pentru toţi; nu
trăim într-o cocină, ci într-o încăpere care pentru câteva ore pe zi devine „casa” noastră
şi implicit cartea noastră de vizită; ce stricăm - reparăm, plătim şi înlocuim; utilizăm un
vocabular civilizat fără să apelăm la regnul animal pentru a face diverse comparaţii şi
nici nu imităm animalele, atunci când ne simţim liberi şi nesupravegheaţi. Părinţii au fost
extrem de mulțumiți, ba mai mult fiecare a încercat să-şi prezinte deschis propriul copil,
cu bunele şi cu relele personalităţii acestuia. Totul părea să fie „floare la ureche”. După
plecarea părinţilor, cum era prima zi de şcoală, i-am invitat să se cunoască, apoi să
aleagă cu cine să stea în bancă, lucru ce părea să fie extrem de uşor, datorită faptului
că era un număr par de elevi.
Prima zi de şcoală a însemnat şi prima problemă, deoarece din clasă făcea parte şi un
elev de etnie rromă, B., provenit dintr-o familie extrem de săracă, ce-şi câştiga existenţa
cerşind pe la casele oamenilor din satul de origine. Elevul era destul de tăcut şi din
obişnuinţă, probabil, s-a aşezat în ultima bancă. Nici un elev nu s-a aşezat cu el, astfel
încât am hotărât ca elevul rămas în picioare să se aşeze pe locul liber.
Următoarele două zile au fost oarecum liniştite, până când mămica elevului
„victimă” a cerut ca fiul ei să fie mutat cu un alt elev, pe motiv că era prieten cu acesta
din clasele mici şi că oricum a stat în bancă cu elevul B. în clasele primare. Im
momentul în care am pus problema schimbării, unii elevi au sărit că nu vor să stea cu
el, invocând diverse motive printre care şi faptul că nu prea era prieten cu parfumurile şi
că hainele îi miroseau urât. Atunci am avut prima discuţie serioasă, ca de la adult la
adult cu elevii., stabilind ca primă regulă a convieţuirii împreună: comunicarea şi
dialogul sincer şi deschis. În urma discuţiilor purtate împreună, elevii au conştientizat
faptul că un copil este victima acţiunilor adulţilor, că nu este vinovat pentru mediul în
care creşte şi se dezvoltă, că familia nu ne-o alegem şi mai ales că stă în puterea
noastră să ne influenţăm viitorul pentru a depăşi condiţia socială a părinţilor, fără însă a
ne ruşina de aceştia. Astfel că, apelând la diverse tehnici de „negociere” am stabilit că
fiecare elev să stea cu elevul rrom în bancă. Ba mai mult, am creat un fel de regulă –
joc prin care fiecare să stea cu fiecare până când se vor închega legăturile dintre ei şi
vor hotărî singuri cum să se stabilească în bancă, lucru care s-a perfectat cam pe la
jumătatea semestrului I. Elevul B. a reuşit să se integreze perfect în colectiv, era
respectuos cu profesorii, nu lipsea de la şcoală şi chiar a reuşit să se comporte civilizat
cu elevii din clasă, pe care l-a început, datoriră atitudinii lor de respingere, îi înjura
folosind cuvinte şi expresii ce nu erau tocmai potrivite cu climatul educaţional. La
trecerea în clasa aVI-a, elevul B. nu a mai făcut parte din colectiv, fiind declarat
repetent. Cu toate că noul colectiv de elevi l-a adoptat imediat şi fără rezerve, elevul
rrom a abandonat şcoala tocmai pentru că nu mai era cu foştii lui colegi.
Pe lângă activităţile planificate în cadrul orelor de dirigenţie, i-am invitat pe elevi
să facă propuneri cu privire la problemele pe care vor să le discutăm la sfârşitul fiecărei
ore, i-am încurajat să apeleze oricând au o problemă de suflet şi nu au cui să se
confeseze.
Deşi pare greu de crezut, încă din prima zi au ştiut să respecte regulile pe care
singuri le-au hotărât, să păstreze o curăţenie impecabilă în clasă( se luptă să păstreze
statutul de cea mai curată sală de clasă), să comunice între ei şi cu ceilalţi profesori. Au
devenit mai ordonaţi în clasă, în lucrul la clasă, în spaţiul propriu de acasă (lucru
confirmat de către părinţi).
Colectivul de elevi al cărui diriginte sunt este unul relativ mic, dar cu probleme
diverse, cu elevi proveniţi din acelaşi mediu social, doar climatul familial fiind cel care îi
diferenţiază.
Două dintre elevele cele mai bune din clasă provin din familii dezmembrate, una
dintre ele fiind abandonată de mamă la o vârstă foarte fragedă. Tatăl a încercat să
suplinească rolul mamei timp de un an de zile, după care s-a mutat din oraşul în care
locuiau în satul de baştină. Eleva a schimbat colectivul de prieteni, casa,  însă stabilirea
la casa bunicilor a fost un câștig pentru elevă, ca şi dragostea de care este înconjurată.
Acest fapt a maturizat-o înainte de vreme şi deşi este o făptură mică de statură, a reuşit
să se impună în faţa clasei, devenind liderul de opinie al clasei.
 Fiind un grup dinamic, poate fi cooptat cu uşurinţă în orice gen de activitate
şcolară, extraşcolară sau extracurriculară. Astfel la nivelul clasei am dezvoltat
numeroase proiecte: excursii, serbări şcolare, proiecte tematice (orice eveniment intern
sau internaţional devine subiect de activitate ce poate dezvolta abilităţi, poate stimula
creativitatea), cerc de quilling (cu produsele de la acest cerc participăm la diverse
concursuri). Anul acesta ne-am propus să adunăm cât mai multe pet-uri care urâţesc
mediul înconjurător într-un proiect intitulat  „Colectăm, Pământul ajutăm!”, de asemenea
să ajutăm din puţinul nostru sufletele chinuite ale unor copii instituţionalizaţi prin
donarea de jucării, rechizite, dulciuri în cadrul campaniei „Voluntar de Crăciun”
(organizat de o asociaţie umanitară din Vatra Moldoviţei, Suceava). La toate aceste
activităţi participăm împreună, elevi şi diriginte, tocmai pentru că puterea exemplului
este importantă. 
            Aş minţi dacă aş afirma că este un colectiv perfect, mai ales că mi-am propus să
dezvolt caractere, să formez personalităţi, nu roboţei. Dar faptul că ne consultăm de
fiecare dată când organizăm o activitate, faptul că discutăm deschis, că încercăm să
rezolvăm cu calm orice situaţie conflictuală, derapaj sau problemă de natură
disciplinară, faptul că avem încredere unii în ceilalţi, că elevii înţeleg să recunoască
faptul că nu şi-au pregătit temele în loc să încerce să-şi fure singuri căciula,  este un
plus ce se observă în primul rând în cadrul activităţilor de predare – învăţare, pe care
elevii le tratează cu respect şi implicare.
Este destul de dificil să organizezi şi  să conduci întreaga activitate pe care o presupune
managementul colectivului de elevi, dar prin muncă şi dăruire poţi să cultivi la elevi sentimentele
şi virtuţile cele mai alese, poţi să deschizi cale libera potenţialului creator al elevilor, sporind
încrederea în forţele lor. La vârsta dificilă a preadolescenţei este momentul prielnic pentru
modelarea lor în disciplina severă şi eficientă a muncii, prin formarea la elevi a trăsăturilor de
voinţă şi de caracter necesare vieţii viitoare.  

  Bibliografie
1.      Iucu, R., Managementul şi gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-metodologice, Ed.
Polirom, Iaşi, 2000;
2.      Ionescu, Mihaela - ,,Managementul clasei, un pas mai departe. Învăţarea bazată pe proiect’’,
colecţia ,,Şanse egale’’, Ed. Humanitas, 2003

3.      Ulrich , Cătălina - ,, Managementul clasei - învăţare prin cooperare’’, colecţia Şanse egale, Ed.
Corint, 2000