Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Paralizia este o notiune generala care se refera la pierderea miscarii si/sau a senzitivitatii, ca
urmare a lezarii sistemului nervos. Cunoasterea precisa a gravitatii leziunii este foarte importanta pentru a
face o prognoza in legatura cu ce parte a corpului va fi afectata de paralizie si de pierderea functiilor.
Paraplegia descrie o paralizie completa sau incompleta, afectand picioarele, uneori si trunchiul,
dar nu si bratele. Gradul in care este afectat trunchiul depinde de cat de afectata este maduva spinarii.
Paraplegia este rezultatul traumei asupra maduvei spinarii la nivelul T1 si mai jos.
Paraplegie completa
Termenul de paraplegie completa descrie pierderea completa si permanenta a abilitatii de a
trimite impulsuri nervoase sensitive si motorii spre grupele de muschi si functiile corpului, care sunt
controlate de nervii care se intind de la coloana vertebrala la nivelul T1 sau mai jos. Persoanele cu leziuni
la nivelul T1 pot sa-si foloseasca bratele, care au toate functiile motorice a unei persoane sanatoase.
Functia senzitiva mai jos de nivelul la care se afla leziunea este pierduta, iar functia intestinelor si cea
sexuala nu functioneaza in parametrii normali.
Unii dintre pacientii cu paraplegie completa in partea inferioara isi pot misca trunchiul partial si
pot sta in picioare cu ajutorul unor orteze lungi (care sustin picioarele paralizate) si un cadru, care sustine
masa corporala cu ajutorul bratelor, balansandu-se cu ajutorul ortezelor. Acestia sunt capabili sa se
deplaseze pe distante scurte folosind acele elemente ajutatoare, fiind insa supravegheati.
Pacientii cu leziuni la nivelul T6 - T12 au de asemenea forta musculara partiala la nivelul
abdomenului si se pot deplasa singuri pe distante scurte, cu ajutorul ortezelor, un cadru sau carje, care
sustin incarcarea corporala cu ajutorul bratelor, balansandu-se cu ajutorul ortezelor.
Incercarea acestei forme de deplasare este in mod normal o decizie luata de o persoana avizata
(medic). Este nevoie de multa determinare si putere de a reusi si multi, care au paralizie totala nu vor dori
nici macar sa incerce. Cea mai comuna solutie de deplasare pentru cei paralizati complet va fi un scaun cu
rotile autoprolpulsat manual.
Potentialul recuperarii se poate vedea in mod normal in primele 6 luni dupa producerea leziunii,
cu toate ca se pot inregistra rezultate pozitive pana la 2-3 ani dupa accidentare. Potentialul recuperarii
variaza foarte mult de la individ la individ.
Traumele de la nivelul toracelui si mai jos de el pot duce la paraplegie, fara ca bratele sa fie
afectate. In cazul leziunilor de la nivelul T1 pana la T8, exista adesea control al bratelor, dar un control
slab al trunchiului, ca urmare a lipsei controlului muschilor abdominali, echilibrul in pozitia sezand fiind
bun. Traumele lombare si sacrale duc la scaderea controlului flexorilor soldului si a membrelor inferioare.
Pe langa pierderea sensibilitatii sau a functiei motorie, oamenii cu paraplegie incompleta
experimenteaza si alte schimbari. Ei pot experimenta o functionare proasta a intestinelor si vezicii urinare.
Functia sexuala este afectata adesea sau chiar pierduta. Fertilitatea barbatilor poate fi afectata, in timp ce
fertilitatea femeii este in general neafectata. Alte efecte pot fi: tensiunea arteriala scazuta, imposibilitatea
de reglare a presiunii sangelui in mod eficient, controlul redus al temperaturii corpului, inabilitatea de a
transpira in zona inferioara leziunii si durerea cronica.
Paraplegia flasca
Paraplegia flasca centrala se caracterizeaza prin bruschetea instalarii si intensitatea ei; intr-o
leziune dorsala, paralizia este insotita de suferinta muschilor centurii pelviene, cu hipotonie musculara,
flasciditate si picioare balante.
Reflexele osteotendinoase, reflexele cutanate, abdominale, sunt abolite, semnul Babinski in
paraplegia flasca fiind caracteristic unei leziuni centrale.
Tulburarile senzitive intereseaza atat sensibilitatea superficiala, cat si sensibilitatea profunda.
Totodata intalnim retentie de urina cu glob vezical, cat si mictiuni dupa revarsare prin spraplin,
edeme mai delicve cu escare (pe sacru sau calcai) si ulceratii necrotice care pot ajunge pana la os.
Mai frecvente sunt localizarile dorsale mijlocii.
Cand leziunea ajunge la C3, poate prinde membrele superioare, iar la C4 va produce o paralizie
diafragmatica, cu respiratie costala superioara.
Paraplegiile joase produc leziuni de con terminal.
Forma flasca poate evolua fatal, prin infectii urinare, escare, casexie.
Paraplegiile flasce pot fi provocae de traumatisme vertebro-medulare, boala Pott, hematomielia,
abcesul rece, poliomielita anterioara acuta, poliradiculonevrita, polineropatiile toxice si paralizii prin
diskaliemie.
Trecerea paraplegiei in stadiul spastic se face lent, prin aparitia motilitatii si a reflexelor
osteotendinoase.
In stadiul flasco-spasmodic apar reflexele de automatism medular: tripla retractie si extensia
controlaterala a membrelor inferioare. Sfincterele ajung la un automatism vezical si rectal cu mictiuni
automate, independente de vointa. Cand nu mai apare motilitatea, se ajunge la o grava paraplegie spastica
cutano-reflexa in flexie.
Paraplegia spastica
In paraplegia spastica, bolnavii vor prezenta o impotenta a membrelor inferioare cu contractura
piramidala, hiperreflectivitate osteotendinoasa, clonus, semnul Babinski, reflexe de aparare, fenomene de
automatism medular si tulburari sfincteriene.
Mersul este greoi, spastic, cu abductia coapselor. Bolnavul taraste picioarele, situate in varus
ecvin, putandu-se ajunge la un mers digitigrad, topaitor, cu picioarele proiectate inainte si sprijinite de
carje.
In contracturi foarte puternice, bolnavul ramane imobilizat la pat instalandu-se retractii fibro-
tendinoase si tulburari trofice.
Paraplegiile spastice pot fi intalnite in leconevraxite, compresiuni medulare, sceroza laterala
amiotrofica, in traumatisme, rani ale rahisului la batrani, in tetraplegia spastica din pahimeningita
cervicala hipertrofica (Charcot - Joffrey), unde se produc tulburari de sensibilitate, dureri si amiotrofii
Aran - Duchenne.
RECUPERAREA PARAPLEGICILOR
In cazul unei leziuni traumatice sau infectioase care afecteaza integritatea maduvei spinarii, si nu
apare nici un semn clinic de recuperare spontana, este greu de crezut ca se va mai putea recupera ceva in
continuare.
Pe de alta parte, un proces de recuperare spontana care debuteaza in primele doua luni, se poate
intinde pe distante mai mari de timp: 2-3 ani, timp in care bolnavul nu trebuie abandonat.
O alta neintelegere des intalnita este ca paraplegici sunt invalizi. Cert este ca, cu o reabilitare
corespunzatoare si antrenament, majoritatea paraplegicilor pot reveni complet la o viata independenta,
inclusiv sa se intoarca la scoala sau munca, sa conduca o masina si sa aiba o familie.
"Paraplegia" reprezinta examenul cel mai complet pe care il sustine un kinetoterapeut in fata unui
pacient, pentru ca trebuie sa dea dovada de un inalt profesionalism si de imensa rabdare si bunavointa.
Scopul recuperarii lui este "de a ajuta pacientul sa se ajute singur", ceea ce inseamna:
a-l face sa-si utilizeze partea buna a corpului pentru a compensa partea paralizata;
a-l face sa-si accepte handicapul, considerandu-se ca are multe resurse de a fi util lui si celor din
jur si ca viata poate sa-i ofere destule satisfactii.
OBIECTIVELE RECUPERARII:
2. reeducarea motorie;
3. reeducarea sensibilitatii.
Asistarea tulburarilor sfincteriene este un obiectiv de prima importanta, neglijarea lui aducand
complicatii serioase, putand pune in pericol chiar viata pacientului. Afectarea mictiunii in diverse grade
este aproape regula la paraplegici. In perioada socului spinal sondajul este obligatoriu. Daca leziunea
completa a interesat zona sacrata medulara, atat detrusorul cat si sfincterele sunt flasce. In aceste cazuri
evacuarea urinei se obtine prin posturare (in sezand), cu presiune pe abdomenul inferior, prin contractii
ale peretelui abdominal.
2. Reeducarea motorie
Controlul motor al paraplegicilor va fi realizat pe baza unei scheme de program care priveste cele
patru componente (mobilitate - stabilitate - mobilitate controlata - abilitate), la care urmarim pozitia si
miscarea, tehnici de contractie si elemente facilitatorii.
Aici intra:
3. Reeducarea sensibilitatii
Evaluarea sensibilitatii este relativ dificila, caci comporta o totala participare din partea
bolnavului, un inalt grad de subiectivism, dar si un efort de concentrare care-l oboseste repede. Este de
preferat sa testam sensibilitatea in 2-3 sedinte de scurta durata. Trebuie create conditii ambientale
favorabile care sa nu perturbeze examinarea. Evaluarea si recuperarea deficitului somato-senzitiv este
strans legata de evaluarea si recuperarea motorie, facand parte din ea si cade in sarcina kinetoterapeutului
care va organiza, efectua si urmari programul reeducarii deficitului senzitiv.
Etapele reeducarii motorii a pacientului paraplegic
a) reeducarea paraplegicului la pat;
Evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleasi zone (fese, sacru, spate, calcai). Se
vor schimba alternativ pozitiile corpului, se evita cutele cearceafului, se va masa si talca pielea.
Evitarea retracturilor cu instalarea pozitiilor vicioase.
Debutata ca o paralizie flasca, treptat paralizia devine spastica (interesarea neuronului motor
central), flexorii si adductorii fiind primii afectati de spasticitate.
Posturarea va fi deci: coapsele, gambele in extensie, piciorul la 90 grade fata de gamba, coapsele
in usoara abductie cu perna intre ele.
Mobilizarile pasive
Mobilizarile active
Alti muschi importanti de a fi tonificati sunt: pectoralul, marele rotund, marele dintat, tricepsul
brahial, toti intrand in actiune in momentul transferului din pat, in scaunul cu rotile si invers.
Se utilizeaza tehnica de facilitate, "secventialitatea pentru intarire", dar pot fi utilizate si altele:
contractiile repetate, inversarea lenta cu oprire, inversarea agonistica.
Tonfierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior, care prin metodologia sa,
urmareste promovarea influxului nervos, de la musculatura puternica a trunchiului superior, spre
muscultura slaba a celui inferior, utilizand cunoscutele tehnici de "despicare" (chop) sau de "ridicare"
(lifting), care se vor executa din decubit, din semisezand si sezand.
Efectele se materializeaza in tonifierea musculaturii abdominale ca si a extensorilor trunchiului
inferior.
Gimnastica respiratorie
Reprezinta, de fapt, educarea repsiratiei abdomino-diafragmatice si facilitarea evacuarii
secretiilor bronsice prin posturile de drenaj atunci cand este cazul. Pentru reeducarea miscarilor
respiratorii, intre exercitii se executa miscari de respiratie sub rezistenta.
In inspiratie, rezistenta este opusa de kinetoterapeut, prin aplicarea mainilor pe fata anterioara sau
laterala a toracelui. Mainile se opun maririi volumului cutiei toracice.
In expiratie, kinetoterapeutul schimba pozitia mainilor in asa fel incat, pe de o parte, sa opuna
rezistenta rebordurilor costale, iar pe de alta parte, cu primele trei degete ale mainii stangi sa opuna
rezistenta muschiului diafragm, sub apendicele xifoid.
Respiratia cu rezistenta se foloseste pentru diminuarea activa a oboselii intre exercitii. Dupa
Steyskal Lubor, respiratia este un factor de facilitate.
In respiratia profunda se produce o relaxare a spasticitatii. Acestui moment kinetoterapeutic
trebuie sa-i acorde atentie.
Autoposturarile in pat
Respectiv antrenarea pacientului de a-si schimba singur, fara ajutor, pozitia in pat. Bolnavul isi va
mobiliza initial membrele inferioare cu mainile pe directia in care urmeaza sa-si rasuceasca apoi corpul.
Se va trece din decubit dorsal in lateral, apoi in ventral.
Dupa primele 2-3 saptamani de paralizie flasca, treptat se instaleaza spasticitatea. Spasticitatea
este salutara, deoarece fixand postura membrelor inferioare in extensie, permite stablitatea genunchilor in
ortostatism, ajuta expulsia urinara, mentine densitatea osoasaprin forta musculara aplicata pe os.
Evitarea excitarii tegumentelor (prezenta escarelor, procese algice ale tesuturilor moi, mainile reci
si aspre ale persoanei care-l ingrijeste, frigul, etc).
Evitarea starilor de enervare, stresurile, etc.
Evitarea (tratarea) infectiei vezicale.
Promovarea cu grija a posturilor reflex-inhibitorii ale spasticitatii (pozitiile Bobath).
Diminuand in acest fel spasticitatea, se vor putea efectua cu usurinta exercitii kinetice si in plus, se vor
evita posturile spastice disfunctionale.
PRIMA ETAPA va fi pozitia "sezand alungit" (membrele inferioare intinse, genunchii in extensie). Este
pozitie cu suprafata mai mare de sprijin, cu stabilitate si echilibru mai bun. Pentru inceput, sprijinul se va
face si posterior pe membrele superioare, trunchiul avand o pozitie usor oblica spre spate sau fiind
sprijinit de perne sau suporti.
Pozitia "sezand alungit", cu palmele in sprijin lateral la nivelul marelui trohanter, este mai
dificila, cerand un echilibru mai bun. Aplecarea capului mult inainte, aduce centrul de greutate mai
inauntrul poligonului de sustinere, deci mareste echilibrul. Treptat, trunchiul va fi adus la verticala fara
vreun sprijin suplimentar, doar pe bazin.
Din aceasta pozitie, bolnavul va fi ajutat sa execute un program kinetic format in principal din:
2. Pentru transfer o mana se sprijina pe pat, cealalta pe bara scaunului cu rotile si se execut
ridicarea bazinului si translarea corpului in scaun.
Aceasta performanta este insa pregatita de o serie de alte exercitii, care au drept scop
mentinerea trnchiului la verticalitate in postura "sezand alungit".
Independenta paraplegicului in scaunul rulant, poate merge mai departe spre activitati recreative si
sportive in afara casei, participarea la bine-cunoscutele meciuri de baschet purtate intre echipe de
paraplegici in carucioare, condusul masinii, tenis de masa, tenis de camp, tir cu arcul, cusa cu obstacole
pentru carucioare ortopedice, etc.
Ambulatia necesita un efort enorm, apreciat ca fiind la fel de mare ca acela pe care il reclama
alergarea fata de mersul obisnuit la un individ sanatos.
Intensitatea cheltuielilor energetice este mai mare la pacientii spastici. Sunt mai usor antrenate la
ambulatie, cazurile cu paralizii flasce, decat cele cu paralizii spastice. In afara de spasticitate, pierderea
sensibilitatii este un alt factor care solicita un efort crescut pentr muschi de a mensine echilibrul.
Obezitatea este, de asemenea, o cauza de crestere a consumului energetic in ambulatie.
Antrenarea marelui dorsal si a centurii scapulare se face si intre barele paralele cu o instalatie de
scripeti. Pacientul se ajuta de brate si trage de pelvis inainte; treptat se creste greutatea de pe scripete. Se
exerseaza echilibrul si in afara barelor paralele, la zid, sprijinit de carje, deplasand cate o carje in lateral,
apoi inainte. Cu spatele la perete, cu sprijin pe carje,isi va ridica picioarele de pe sol. Va invata treptat sa
se ridice de pe scaun si chiar de pe sol, ajutandu-se de carje.
Mersul poate incepe cand muschii adductori si abductori ai umarului pot ridica o greutate de cel
putin 15 kg, pentru mersul in carje, sau cand cvadricepsul este in posesia unei forte de ridicare de 30-35
kg, pentru mersul fara protezare - ortezare.
Reeducarea mersului se adreseaza unei miscari complexe care antreneaza lanturile cinematice ale
intregului organism. In cazul an care paraplegiile raman definitive, nu se pune problema mersului
obisnuit, ci a dezvoltarii unor mecanisme de compensare si a crearii unor noi stereotipuri dinamice.
Miscarile efectuate in vederea reeducarii echilibrului, in aceste conditii devin deosebit de importante.
Etapele principale ale reeducarii mersului sunt urmatoarele: ridicarea in pozitia ortostatica, mersul
intre bare paralele, mersul cu carje axilare, cu carje canadiene, mersul cu baston, mersul fara sprijin si
mersul pe teren accidentat. Uneori, in aceste programe sunt folosite si diverse aparate stimulatoare
(vizuale, auditive, excitatoare, electrice). Deosebit de important in reeducarea mersului, este nu numai
momentul in care se permite incarcarea membrului inferior ci si marirea progresiva a incarcaturii.
In programul de recuperare a paraplegicilor, un rol important il are pregatirea deficientelor, in
vederea prevenirii eventualelor caderi accidentale.
Exercitiile de cadere si ridicare se vor efectua trecandu-se prin etapele urmatoare: exercitii pe
saltea, fara carje, cu carje, cu si fara ajutorul kinetoterapeutului.
Deficientul va fi invatat cum sa cada, eliberand carjele in lateral si cum s se ridice folosind
carjele. Se executa apoi un exercitiu pe sol (fara saltea), cu si fara ajutorul kinetoterapeutului, exercitii pe
teren variat (scari, denivelari, diverse obstacole).
Recuperarea functionala a bolnavilor paraplegici este axata pe programul de kinetoterapie
prezentat anterior. Odata depasite primele doua stadii de evolutie a paraplegicilor recuperabili, pe langa
aspectele medicale, la fel de importante sunt si cele de resocializare, care sa permita in final incununarea
programului de recuperare si a efortului depus pe o durata de mai multi ani, prin redarea unor
independente cat mai mari acestor bolnavi.
BIBLIOGRAFIE
1. Dawnie, P., (1993). Neurology for physiotherapists, Ed. Cash’s Textbook, Ed. Medicală,Bucureşti
2. Mărgărit, M. Mărgărit, F., (1997), Principii kinetoterapeutice în bolile neurologice,
Ed.Universităţii din Oradea
3. Mărgărit, M., Mărgărit, F., Heredea, G., (1998), Aspecte ale recuperării bolnavului neurologic,
Ed.Universităţii din Oradea
4. Pendefunda, L., (1993), Neurologie Practica, Ed. Medicala, Bucuresti
5. http://www.elipetromed.ro/metodologia-de-recuperare-a-pacientilor-cu-paraplegie.html