FORMELE LIRISMULUI FISA DE LUCRU

ACI SOSI PE VREMURI DE ION PILLAT

1. Lirismul subiectiv (lirica ”eului”) – este tipul de discurs liric propriu-zis, confesiv,
monologal (realizat la pers. I). - Poetul se identifică cu eul liric/rostitor. 1,Identificaţi în titlu un reper spaţial şi unul temporal. Ce importanţă au?
- Tipuri discursive: monologul liric, monologul adresat (invocație retorică) sau autoadresat, 2.Extrageţi din text referinţele de ordin cultural şi precizaţi rolul lor.
discursul dialogic, discursul evocator. 3.Selectaţi versurile din care transpare cel mai pregnant meditaţia poetului asupra scurgerii
- Indici textuali: mărci lexico-gramaticale ale persoanei I / a II-a, mărci ale afectivității timpului.
(interjecții), adverbe deictice (de loc sau de timp), aserțiuni, reflecții, judecăți de valoare. 4.Comentaţi conceptul tradiţionalism, trecând în revistă şi o serie de informaţii de ordin
2. Lirismul obiectiv (lirism ”narativ”, ”lirică a măștilor ” sau ”lirică a rolurilor”) - Înlocuirea istoric, cultural şi literar legate de acest curent.
discursului confesiv, monologal, cu un discurs de tip dialogal, uneori polifonic, în care vocile 5.Precizaţi tema şi motivele textului.
lirice sunt tot atâtea ipostaze ale ale eului liric, capabil să se manifeste în registre diferite;
6.Găsiţi elementele caracteristice lirismului narativ.
- Utilizarea dialogului ca procedeu de construcție, punând în scenă sentimente sub formă
7.Justificaţi variaţia timpurilor verbale în poem.
de ”personaje” lirice care par să aibă autonomie, dar, în fapt, sunt ”măștile” eului liric,
8.Identificaţi trei regionalisme în textul dat.
”vocile” delegate a-i exprima viziunea, ideile, concepția; liricul este astfel teatralizat;
9;.Extrageţi din text două cuvinte formate prin sudare.
- Epicizarea lirismului prin utilizarea unui narator, unui punct de vedere (perspectivă) și a
tehnicilor de comunicare diverse (dialog, monolog interior, stil indirect liber, etc.) Așadar,
10.Construiţi enunţuri cu termenii din perechea : de mult / demult
lirismul obiectiv, disimulează prezența eului liric, substituind-o cu alte prezențe: 11.Transcrie indicii ale trecerii timpului din primele trei distihuri.
Lirica măștilor - presupune exprimarea ideilor și sentimentelor sub o identitate străină; ex: 12.“Berlina” era o trăsură mare, închisă, asemănătoare unui cupeu, cu două banchete
”Luceafărul” de M. Eminescu – fiecare personaj (luceafărul, fata de împărat, Cătălina, aşezate faţă în faţă, foarte la modă spre jumătatea sec al XIX –lea. Şi ea este, în poezie, un
Cătălin, Demiurgul, sunt tot atâtea măști ale eului liric.) indice de timp. Care este, în text, corespondentul “modern” al “berlinei”, ce sugerează
Lirica rolurilor – poetul se identifică cu un ”personaj”, exprimă sentimente care nu sunt totodată şi trecerea timpului?
propriu-zis ale sale; Ex: ”Dușmancele” de G. Coșbuc – eul liric preia vocea personajului care 13.La ce anume face aluzie poetul în versurile: “ Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta, / Caci
susține monologul; ”lirism teatral”; trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...”?
Lirica gnomică – meditații pe teme filosofice pot fi formulate la persoana a III-a sub 14.Precizează într-un text de maximul cinci rânduri, semnificaţia versului: “Paienjeni zabrelira
aparența obiectivității, chiar dacă reflecțiile sunt, de fapt, ale poetului; Ex: ”Glossa” de M. si poarta, si zavor.”
Eminescu – eul liric este autorul unor maxime și sentințe de ordin filosofic; 15.Selectează versul cheie al textului, motivează-ţi alegerea.
Lirica descriptivă – de tip tablou sau de tip portret; stimulează perspectiva subiectivă a 16.Transcrie versuri cu ajutorul cărora să poată fi ilustrat paralelismul sintactic.
poetului sub aparența unei viziuni nonfocalizate, chiar dacă, prin epitete calificative se
evidențiază percepția subiectivă; Ex: orice descriere, fie în proză ,fie în versuri.
Paralelismul sintactic este un procedeu compozițional cu efect de intensificare, constând
din reluarea mai multor cuvinte în aceeași ordine sau din construcția simetrică a două sau
mai multe propoziții, versuri sau strofeEste o figura de stil care consta in reluarea succesiva
a unor secvente cu structura gramatica identical. El pune in analogie sa opozitie doua
realitati cu ajutorul unor constructii sintactice identice.Este folosit in mod special in poezie ,
el inseamna o identitate totala sau partiala a structurii intactice din doua sau mai multe
versuri