Sesiunea 78

Matei - Capitolul 21

Rezumat
• Intrarea triumfală în Ierusalim.
• Curăţirea templului.
• Blestemarea smochinului.
• Pilda celor doi fii.

Dragi ascultători, aşa cum anticipam îl însoţim acum pe Domnul Isus în ultima
săptămână a lucrării Sale publice aici pe pământ. Acest capitol 21 din Evanghelia după
Matei cuprinde câteva din evenimentele care marchează această săptămână.
Consider că nu este niciodată prea mult atunci când afirmăm motivul pentru care
Domnul Isus este în Ierusalim şi care este evenimentul care va încheia această
săptămână, numită şi Săptămâna Mare. Jertfa Domnului Isus este evenimentul central,
este evenimentul care a schimbat istoria întregii omeniri nu numai pentru veacurile
acestea dar şi pentru veşnicie. De aceea, acest eveniment trebuie să fie mereu viu în
mintea noastră a tuturor.
Să vedem deci ce se întâmplă în deschiderea acestei săptămâni. Mai întâi este vorba
despre intrarea Domnului în Ierusalim. Ne amintim că nu este pentru prima oară când
vine în Ierusalim, dar de fiecare dată a intrat fără să fie observat de ceilalţi. De această
dată este altfel:
v.1 Cînd s'au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, în spre muntele
Măslinilor, Isus a trimes doi ucenici,
v.2 şi le-a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă
legată, şi un măgăruş împreună cu ea; deslegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
v.3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată
îi va trimete.``
Nu sunt puţini cei care susţin că modul în care ucenicii au adus măgarul este un
miracol. Însă la fel de bine se poate ca Domnul Isus să fi făcut toate aranjamentele
pentru această intrare şi atunci când ucenici sunt trimişi ei nu fac decât să spună o
parolă. Cuvintele “Domnul are trebuinţă de El” au fost suficiente.
Dar ceea ce trebuie observat aici este că şi lucrul acesta era profeţit.

1
 v.4 Dar toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin
proorocul, care zice:
v.5 ,,Spuneţi fiicei Sionului: ,Iată, Împăratul tău vine la tine, blînd şi călare pe un
măgar, pe un măgăruş, mînzul unei măgăriţe.``
Este vorba aici despre o profeţie din Zaharia capitolul 9, versetul 9:
„Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul
tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mînz, pe
mînzul unei măgăriţe.”
Este impresionant faptul că fiecare detaliu a fost trecut în planul lui Dumnezeu. Nimic
nu a fost lăsat la voia întâmplării.
Acum, un alt element care trebuie luat în considerare aici este acela că Domnul Isus
comunică ceva prin acest act.
Este recunoscut faptul că există şi multiple forme de comunicare pe lângă
comunicare verbală. Mai cu seamă în orient, se foloseau anumite acţiuni, sau obiecte
pentru a comunica anumite lucruri. O să vedem la timpul potrivit acţiunile anumitor profeţi
prin care era comunicată voia lui Dumnezeu.
Şi Domnul Isus comunica ceva acum. Până acum le vorbise în diferite feluri, atât prin
vorbire directă, cât şi prin pilde. Acum a ales această cale pentru a le spune încă o dată
cine este El, care este misiunea Lui.
Măgăruşul avea o anumită poziţie în societatea acelor zile. El nu era animalul
desconsiderat din societatea occidentală. Nici măcar nu era un animal de rând, animalul
de povară folosit de cei săraci. Cei săraci nu aveau nici măcar acest măgar de povară.
Apoi, dacă privim în istoria poporului evreu, vedem că era măgăruşul era folosit de
nobili sau regi ai poporului.
Avraam, David, Ahitofel, Balaam, Saul, toţi călăreau pe măgari.
De fapt, măgăruşul era vehicolul regilor, sau oamenilor de vază pe timp de pace. Nu
era un simbol al umilinţei ci unul al păcii. Calul era folosit pe timp de război iar măgăruşul
pe timp de pace.
Deci Domnul Isus venea ca un Domn al Păcii. Acesta era mesajul pe care îl aducea
El. Ei aşteptau un războinic, un eliberator iar El venea ca prinţ al păcii.
v.6 Ucenicii s'au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus.
v.7 Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut
deasupra.

2
 v.8 Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din
copaci, şi le presărau pe drum.
v.9 Noroadele cari mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau:
,,Osana Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în
cerurile prea înalte!``
Oamenii aceia se lasă prinşi în atmosferă şi îi fac Domnului Isus o primire regală.
Primirea aceasta era una din cele cu care erau onoraţi regii. De fapt, se prea poate ca în
amintirea lor să fi revenit un episod glorios al istoriei lor, când Iuda Macabeul intra ca
eliberator al Ierusalimului.
Poate că ei se aşteptau ca Domnul să înceapă acum o insurecţie care să scuture
jugul roman şi să aducă eliberare.
Domnul Isus aducea eliberare, dar una mult mai importantă decât cea de sub
puterea romană.
Cineva spunea că nu este o temniţă mai grea decât temniţa sufletului. Nimic nu se
poate compara cu ea. Ori din această închisoare venise Domnul Isus să aducă
eliberarea. El venise să scoată mizeria din sufletul oamenilor aşa cum va scoate
stricăciunea umană şi din templul lui Dumnezeu:
v.12 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi
cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce
vindeau porumbei,
v.13 şi le-a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.` Dar voi
aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.``
Poate v-aţi întrebat ce căutau acei vânzători de porumbei, de animale, schimbători de
bani, în curtea templului. Ei bine nu este foarte greu de explicat.
La acea dată, poporul evreu era încă sub incidenţa legii Mozaice, şi o parte
însemnată a ei era cea legată de jertfe. Erau acolo date prevederile legate ce jertfele ce
trebuiau aduse, nodul în care se aduceau ele, condiţiile pe care trebuia să le
îndeplinească animalele, tot ce era legat de jertfe.
Printre prevederile exprese ale legii era cea legată de calitatea animalelor aduse ca
jertfă. Ele trebuia să fie fără cusur.
Pe de altă parte erau mulţi cei care doreau să aducă o jertfă la templu şi veneau de la
mari distanţe aducând cu ei animalul pentru jertfă. Însă odată ajunşi la templu, aici erau
întâmpinaţi de cei care controlau calitatea animalului. De fiecare dată se găsea câte un
cusur care zădărnicea efortul celui care l-a adus până acolo. Însă se găseau soluţii.

3
 Dacă voia putea să-l vândă pentru hrană. Cu bani primiţi, putea să cumpere un altul
de la vânzătorii acreditaţi pe lângă templu. Numai că era o problemă. În curtea templului
nu se permiteau bani care aveau pe ei chipul cezarului. Aceasta contravenea unei alte
prevederi legale referitoare la chipul cioplit. Dar şi pentru aceasta se găsea o soluţie.
Exista o monedă a templului. Aşa se justifică prezenţa schimbătorilor de bani acolo.
După cum se poate vedea religia oferea bune oportunităţi de afaceri. Pentru mulţi ea
nu mai însemna decât atât.
Dragii mei dacă suntem ispitiţi să îi condamnăm, trebuie să fim atenţi şi să ne
examinăm cu atenţie pe noi înşine. Adesea, religia devine pentru unii o afacere. Nu se
sfiiesc să facă comerţ chiar cu Dumnezeu. Am cunoscut persoane care încercau să
cumpere binecuvântări de la Dumnezeu. Doamne, spuneau ei, dacă am ajuţi de această
dată, eu o să fac, cutare şi cutare lucru. Dragi prieteni este târg. Este afacere. Numai că
Dumnezeu nu face aşa ceva. El nu face afaceri cu noi. El oferă tot ce are de oferit din
dragoste şi nu ca afacere.
Nici nu este de mirare că Domnul Isus se înfurie. Cât de departe erau oamenii faţă
de ceea ce le spusese Dumnezeu. Cât de departe ajunseseră faţă de ceea ce
intenţionase Dumnezeu pentru ei.
Atitudinea lor mă face să mă întreb, Cum suntem noi? Oare ce ar face Domnul Isus
dacă ar pătrunde în templul sufletului nostru? Ar lua oare biciul? Poate că da.
Însă observaţi ce ne spune Matei imediat după acest incident:
v.14 Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.
Oare avem ce aştepta mai mult? Chiar dacă este supărat şi ia măsuri drastice, el nu
uită de cei nevoiaşi.
Dragii mei, dacă Duhul lui Dumnezeu ne spune că templul nostru nu este curat şi că
Domnul ar lua biciul, el ne spune şi că este iertare, este înţelegere la Domnul nostru. Pe
cei care erau în nevoie nu i-a respins şi nu o face nici cu noi.
Dar, nu se putea ca gestul lui să treacă neobservat. Imediat oficialităţile trec la
măsuri:
v.15 Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au văzut minunile pe cari le
făcea, şi pe copii strigînd în Templu şi zicînd: ,,Osana, Fiul lui David!`` s'au umplut de
mînie.
v.16 Şi I-au zis: ,,Auzi ce zic aceştia?`` ,,Da,`` le-a răspuns Isus. ,,Oare n'aţi citit
niciodată cuvintele acestea: ,Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce
sug?``

4
 Ceea ce îi deranja pe ei mai cu seamă era ceea ce strigau copii: “Osana Fiul lui
David!” Actul acesta al curăţirii Templului însoţit de identitatea pe care o afirmau copii
aveau menirea de a le crea nelinişti. Însemna că El ave o autoritate deosebită. De fapt,
aşa cum o să vedem la timpul potrivit, Marcu descrie evenimentele din această
săptămână ca desfăşurându-se sub acest semn al autorităţii. Ori fariseii şi cărturarii
simţeau că le este subminată autoritatea. Autoritatea lor venea de la oameni ori Domnul
Isus reclama atât autoritatea de rege al lui Israel, cât şi autoritatea de fiu al lui
Dumnezeu.
Ca şi în alte situaţii Domnul Isus nu le răspunde decât prin citarea unei profeţii. După
aceasta pleacă şi retrage în Betania, la casa Mariei şi Martei, care locuiau împreună cu
fratele lor Lazăr, pe care Domnul Isus îl înviase din morţi. De aici va veni în Ierusalim şi
se va întoarce seara, până când va fi prins şi judecat. Minunată familie trebuie să fi fost
aceasta dacă Domnul a ales să petreacă ultimele zile ale vieţii lui pe pământ în casa lor.
v.17 Şi, lăsîndu-i, a ieşit afară din cetate, şi S'a îndreptat spre Betania, şi a mas
acolo.
Dar, a doua zi Domnul se întoarce în Ierusalim. De această dată nu mai are parte de
aceeaşi primire.
Fiindcă am atins din nou acest eveniment al intrării Domnului în Ierusalim doresc să
atrag atenţia asupra câtorva aspecte legate de ceea ce în general este numită Intrarea
triumfală. Mai întâi, trebuie observat faptul că numai anumite părţi ale profeţiei lui Zaharia
se împlinesc aici. El venea acum în calitate de mântuitor. Va mai fi o intrare în care,
Domnul va veni atunci ca judecător al casei lui Israel.
Apoi, ceea ce avem noi redat în evanghelii este o imagine compusă a intrării
Domnului în Ierusalim. De fapt sunt mai multe intrări el Domnului Isus în Ierusalim. O
primă intrare are loc în ziua de Sabat. În acea zi nu era posibil să găsească schimbătorii
de bani în Templu. El a intrat în mod triumfal, dar intră în Templu şi priveşte în jur. Este
ceea ce ne relatează Marcu:
v.11 Isus a intrat în Ierusalim, şi S'a dus în Templu. Dupăce S'a uitat la toate lucrurile
de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania, cu cei doisprezece.

Această intrare este intrarea în calitate de preot. El era Mere Preot care venea aducă
ispăşirea.

5
 A doua zi era prima zi a săptămânii, Duminica. Era o zi de lucru pentru schimbătorii
de bani. Este momentul în care este curăţit templul. El intrase în calitate de rege. Este
episodul pe care îl relatează Matei.
În cea de a treia zi, care era Lunea, Domnul Isus plânge pentru cetate. Este o zi în
care face multe vindecări şi dă multe învăţături. De asemenea face profeţii cu privire la
cetatea Ierusalimului. Era intrarea unui profet.
Toate aceste intrări sunt perfect compatibile cu rolul Domnului Isus. El este şi Mare
Preot, şi rege şi profet. De fiecare dată El a atras atenţia aspra Lui şi a Misiuni sale, dar
de fiecare dată nu a fost luat în seamă.
De fapt chiar acea intrare măreaţă, triumfătoare, era o sărbătoare a scoaterii lui din
scenă. La numai o săptămână, probabil aceleaşi persoane care ovaţionaseră intrarea Lui
în Ierusalim vor striga împotriva Lui dorindu-i moartea Erau oameni care se lăsau prinşi
de atmosferă şi cu mare uşurinţă puteau ovaţiona sau puteau huidui.
Dragii mei trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce se întâmplă cu noi. Recunoaşterea
Domnului Isus nu este numai o emoţie uşoară creată de atmosfera din jur. Această
recunoaştere trebui să vină dintr-o examinare atentă a faptelor, cuvintelor despre Domnul
Isus, a ceea ce spune Biblia, a ceea ce demonstrează mulţimile de vieţi schimbate din
jurul nostru care stau mărturie cu privire la puterea regeneratoare a Duhului Sfânt.
Dar să ne întoarcem la momentul în care Domnul Isus intră din nou în Ierusalim.
v.18 Dimineaţa, pe cînd Se întorcea în cetate, I-a fost foame.
Domnul Isus era pe deplin uman. Spun aceasta pentru că unii au spus că, de fapt,
Domnul Isus a fost om şi abia în ultima săptămână, divinitatea a coborât peste El. Donul
Isus a fost Dumnezeu şi a fost om pe tot parcursul şederii lui aici pe pământ.
Că este şi Dumnezeu o demonstrează imediat:
v.19 A văzut un smochin lîngă drum, şi S'a apropiat de el; dar n'a găsit decît frunze,
şi i-a zis: ,,Deacum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!`` Şi pe dată smochinul s'a
uscat.

Nu ştiu dacă acest incident trebuia să simbolizeze ceva legat de poporul evreu. Este
drept că se fac adesea referiri la acest popor folosindu-se imaginea smochinului. În acest
caz însă este vorba despre altceva.
Am mai spus că în această ultimă săptămână, Domnul Isus foloseşte timpul atât
pentru a mai comunica oamenilor că El este Mesia, cât şi pentru a da lecţii ucenicilor,
lecţii de care ei vor avea marea nevoie atunci când El nu va mai fi.

6
 Acesta este motivul care mă face să cred că blestemarea smochinului are menirea de
a-i învăţa ceva pe ucenici. Altfel, gândiţi-vă la mulţimea de posibilităţi pe care Domnul
Isus ar fi avut-o dacă ar fi fost vorba numai de hrană. Ucenicii sunt la început foarte miraţi
de ceea ce văd:
v.20 Ucenicii, cînd au văzut acest lucru, s'au mirat, şi au zis: ,,Cum de s'a uscat
smochinul acesta într'o clipă?``
dar Domnul Isus le dezvăluie acum un principiu:
v.21 Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu
vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s'a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice
muntelui acestuia: ,Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare,` se va face.
v.22 Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.
Am putea numi acest principiu puterea rugăciunii? Sau, la fel de bine l-am putea
numi puterea credinţei. În ambele cazuri este vorba de autoritate. Credinţa, rugăciunea
aduc o anumită autoritate. Nu este vorba de autoritatea de a-i porunci lui Dumnezeu ce
să facă. Am auzit persoane care gândesc că fiind copii lui putem să-i pretindem anumite
lucruri. Este nevoie să păstrăm totuşi limitele. Este mai de grabă vorba despre
autoritatea care vine din relaţia pe care o ai cu Dumnezeu.
Spuneam la un moment dat că relaţia noastră cu Dumnezeu este aceea care aduce
întărirea credinţei noastre. Este întărirea care vine din cunoaşterea lui Dumnezeu.
Aceasta aduce autoritate, aduce credinţă, aduce putere în rugăciune.
De fapt, Domnul Isus a anticipat puţin ceea ce aveau să întrebe preoţii cei mai de
seamă şi bătrânii lui Israel:
v.23 Isus S'a dus în Templu; şi, pe cînd învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai
de seamă şi bătrînii norodului, şi I-au zis: ,,Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine
Ţi-a dat puterea aceasta?``
Amintiţi-vă ce făcuse Domnul Isus în Templu şi care au fost cuvintele lui. El vorbea
despre Templu ca despre casa Tatălui Său. Ori, ei au remarcat imediat acest lucru. Însă
răspunsul Domnului Isus aduce în scenă o problemă serioasă legată de autoritate:
v.24 Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi
răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
v.25 Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau dela oameni?`` Dar ei vorbeau
între ei şi ziceau: ,,Dacă vom răspunde: ,Din cer,` ne va spune: ,Atunci de ce nu l-aţi
crezut?`

7
 v.26 Şi dacă vom răspunde: ,Dela oameni,` ne temem de norod, pentrucă toţi
socotesc pe Ioan drept prooroc.``
v.27 Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu ştim!`` Şi El, la rîndul Lui, le-a zis: ,,Nici Eu nu
vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.
Observaţi tactica preoţilor. Ei căutau un motiv pentru a-l judeca pe Domnul. Dacă ar fi
spus atunci că este Fiul lui Dumnezeu ei ar fi considerat că huleşte şi ar fi avut motive
să-l omoare cu pietre. Dar Domnul Isus întoarce tactica chiar împotriva lor. Le pune şi el
o întrebare iar prin această întrebare preoţii şi bătrânii dau examenul autorităţii.
De cine se tem ei? De Dumnezeu, preferă o minciună, de Domnul Isus , de romani?
Nu, de oameni!
Aveau oamenii aceştia autoritate? De unde venea ea?
Ei nu erau învestiţi de Dumnezeu ci de oameni. Autoritatea lor venea de la oameni,
de fapt se temeau de oameni. Erau gata să facă compromisuri pentru a păstra poziţia pe
care o aveau.
Domnul Isus nu face în schimb nici un compromis. Observaţi că nu din laşitate
refuză El să le dea răspunsul. Imediat le va spune o pildă din care ei vor înţelege clar
mesajul Domnului.
v.28 Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s'a dus la cel dintîi, şi i-a zis: ,Fiule, du-te
astăzi de lucrează în via mea!`
v.29 ,Nu vreau,` i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău, şi s'a dus.
v.30 S'a dus şi la celălalt, şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: ,Mă duc,
doamne!` Şi nu s'a dus.
v.31 Care din amîndoi a făcut voia tatălui său?`` ,,Cel dintîi,`` au răspuns ei. Şi Isus
le-a zis: ,,Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui
Dumnezeu.
v.32 Fiindcă Ioan a venit la voi umblînd în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar
vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v'aţi căit în urmă ca
să-l credeţi.
Afrontul adus de Domnul Isus acestor lideri religioşi este foarte mare. Domnul Isus îi
asemuieşte cu cel care nu ava respect faţă de tatăl lui şi promite dar nu face nimic. Cu
alte cuvinte le spune că nici măcar puterea de a se pocăi nu o mai aveau.
Jignirea este cu atât mai mare cu cât cei cu are sunt comparaţi nu sunt alţii decât cei
mai dispreţuiţi oameni din Israel.
Dar nici următoarea pildă nu îi menajează:

8
 v.33 Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o
cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, şi a plecat în
altă ţară.
v.34 Cînd a venit vremea roadelor, a trimes pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de
rod.
v.35 Vierii au pus mîna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorît, iar pe
altul l-au ucis cu pietre.
v.36 A mai trimes alţi robi, mai mulţi decît cei dintîi; şi vierii i-au primit la fel.
v.37 La urmă, a trimes la ei pe fiul său, zicînd: ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!`
v.38 Dar vierii, cînd au văzut pe fiul, au zis între ei: ,Iată moştenitorul; veniţi să-l
omorîm şi să punem stăpînire pe moştenirea lui.`
v.39 Şi au pus mîna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorît.
v.40 Acum, cînd va veni stăpînul viei, ce va face el vierilor acelora?
Mesajul pildei este foarte clar. O să vedem că au înţeles exact mesajul. Nu au avut
nevoie de explicaţii suplimentare. Ba mai mult chiar ei eu dat răspunsul cu privire la
judecată:
v.41 Ei I-au răspuns: ,,Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri,
cari-i vor da rodurile la vremea lor.``
Vedeţi cât de drastici sunt ei cu alţii?
Dragii mei, cred că este o bună lecţie pentru noi. Doamne fereşte-ne de orbire
spirituală! Este posibil ca uneori să vezi păcatul în alţii dar tu să te consideri îndreptăţit.
Sau chiar să vezi păcatul dar să nu doreşti curăţirea şi eliminarea lui din viaţa ta.
Domnul Isus le comunica clar acestor oameni în termeni pe care ei îi cunoşteau
foarte bine, cine era El şi care era misiunea Lui dar ei erau împietriţi.
El este stânca despre care vorbeau Scripturile, dar pe care ei, cei care aveau în
permanenţă Scriptura în mâini nu reuşeau să o vadă:
v.42 Isus le-a zis: ,,N'aţi citit nici odată în Scripturi că: ,Piatra, pe care au lepădat-o
zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat
în ochii noştri?`
v.43 Deaceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată dela voi, şi va fi dată
unui neam, care va aduce roadele cuvenite.
v.44 Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care
va cădea ea, îl va spulbera.``
Tot ce înţelegeau ei era că autoritatea lor era subminată.

9
 Dragii mei este o strategie pe care Diavolul o aplică şi astăzi. O aplică pentru că ştie
că funcţionează. Mereu el ne minte cu privire la autoritatea pe care o avem. Atunci când
suntem clar confruntaţi cu păcatul din viaţa noastră el vine cu minciuni menite să abată
atenţia noastră în altă parte.
Preoţii şi bătrânii erau confruntaţi cu păcatul din vieţile lor şi preocuparea lor era
aceea de a păstra poziţiile pe care le aveau.
Oare nu face la fel şi cu noi? Autoritatea Domnului apare în viaţa noastră şi ne arată
care este problema noastră, problema numită păcat, dar noi vrem să scăpăm de El
pentru că ni se pare că este subminată autoritatea noastră. Ne întrebăm adesea şi noi:
“Ce vor spune oamenii?” Ştiu că am nevoie de Dumnezeu, de iertare, dar, ce vor spune
oamenii?
Chiar şi în viaţa celor pocăiţi mai apare păcatul. Este ceea ce spune Scriptura.
Suntem invitaţi să ne pocăim de ele, să venim înaintea lui Dumnezeu pentru iertare. Dar,
ne gândim, ce vor spune ceilalţi? Ei ştiu că eu sunt pocăit că eu umblu cu Dumnezeu:
Cum să vadă ei că am căzut?
Fariseii căutau prilej să-l piardă:
v.45 După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că
Isus vorbeşte despre ei,
v.46 şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentrucă ele îl socoteau drept
prooroc.
Ce facem noi? În faţa unor astfel de situaţii trebuie să ne aducem aminte de ce spune
Domnul nostru:
,,Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce
s'a făcut smochinului acestuia;” Ajută-ne Doamne!

10