LICEUL TEHLONOGIC SAVIRSIN

AN SCOLAR 2017-2018
CLASA a X a A

REFERAT MODUL 2
EROZIUNEA SOLULUI

PROFESOARA ELEVA
JURCOANE ROANA TURLEA MADALINA
CUPRINS:
1.Definitia eroziunii solului
2.Consecintele eroziunii de suprafata si
adancime
3.Eroziunea in Romania
4.Masuri privind prevenirea si combaterea
eroziunii solului
5.Asolamentul
6.Agroterasele

1.DEFINITIA EROZIUNII SOLULUI

 Eroziunea solului este fenomenul prin care solul format îşi pierde
orizontul fertil sau îşi pierde toate orizonturile. Acest fenomen se
datorează acţiunii apei sau a vântului, adică acei agenţi care au
contribuit la formarea solului prin procese de dezagregare şi alterare a
rocilor şi mineralelor.

Eroziunea solului se împarte în:

- eroziunea de suprafaţă (când îndepărtarea solului se face omogen, de

pe suprafeţe mari şi pe aceeaşi grosime a orizontului)

- eroziunea de adâncime (când îndepărtarea solului se face concentrat,

pe anumite făgaşe).

Eroziunea de suprafaţă nu este uşor de observat, deoarece stratul de

sol spălat în cursul unui an, prin lucrările care se fac, şi îndeosebi prin
arat, este înlocuit cu sol adus din adâncime. Totuşi, pierderea
orizontului superior al solului este evidentă prin scăderea recoltelor,
care an de an devin tot mai mici. Pe măsură ce eroziunea înaintează,
scade conţinutul de humus, culoarea se schimbă şi solul se subţiază.
Apa ce se scurge pe versant are tendinţa de a se concentra pe mici albii,
care unindu-se devin tot mai mari. Când făgaşele formate nu mai pot fi
nivelate prin arat, se ajunge la eroziunea de adâncime. Când făgaşele se
adâncesc mult, se formează ogaşe, iar când malurile se surpă, se
formează ravene.

2.CONSECINTELE EROZIUNII DE SUPRAFATA SI ADANCIME

Prima consecinţă este scăderea fertilităţii solului şi a recoltelor de pe
versanţii supuşi eroziunii de suprafaţă. Pe solurile din România care
înca
se mai pot cultiva şi la care nu se aplică îngrăşăminte se obţin recolte
mici şi slab calitative. Dacă se compară recoltele cu grosimea
orizontului „A” rămas, se constată o corelaţie pozitivă, respectiv cu cât
se micşorează orizontul „A”, cu atât producţia finală scade. Când toate
orizonturile solului au fost îndepărtate şi a apărut roca-mamă, solul, în
cele mai multe cazuri, nu se mai poate cultiva; el este scos din folosinţă
şi reprezintă astfel o micşorare a suprafeţei agricole din regiunea
respectivă. Suprafeţele pe care eroziunea de adâncime a creat ogaşe şi
ravene sunt definitiv scoase din folosinţă. Când ravenele şi ogaşele sunt
dese şi ramificate, acestea lasă între ele suprafeţe neerodate, dar
aceste suprafeţe sunt inaccesibile maşinilor agricole şi întreg terenul
devine inutilizabil pentru agricultură. În prima fază a eroziunii de
suprafaţă şi de adâncime, solul erodat este depus la baza versanţilor
sau sub formă de aluviune, în luncile văilor. Solul depus îngroaşă
orizontul „A” al aluviunii şi fertilitatea se măreşte.

În faza finală a fenomenului de eroziune sunt târâte de pe pante în văi

materiale inerte provenite din erodarea rocii-mamă: nisip, pietriş etc.
Solul văilor este acoperit cu un strat din ce în ce mai gros din astfel de
materiale şi făcut astfel impropriu culturii agricole, deci distrus şi el.
Când roca erodată are o cantitate mare de săruri, cum este cazul cu
marna sărăturoasă pe care s-a format cernoziomul din bazinul
hidrografic al Jijiei, terenul aluvionar din luncă, prin depunerea
materialului provenit din roca-mamă, devine sărăturos şi impropriu
pentru cultura agricolă dacă nu se iau măsuri speciale de ameliorare. Pe
pante, apa de precipitaţii se scurge foarte repede la suprafaţă sau prin
făgaşe, ogaşe, ravene. Ea nu se mai infiltrează în adâncime, alimentarea
stratului de apă freatic încetează, nivelul apei din fântâni scade,
izvoarele seacă, regiunea lipsită de vegetaţie şi de apă devine aridă.
Debitul râurilor devine extrem de neregulat. În perioada ploilor sau de
topire a zăpezilor, debitul creşte considerabil, râurile provoacă
inundaţii.

În perioadele de secetă, debitul scade mult, adesea seacă sau îşi

pierde apa în depozitele de pietriş sau de nisip ale albiei. Eroziunea
produce greutăţi şi în transporturi. Şoselele şi căile ferate sunt rupte de
şuvoaiele care curg prin făgaşe şi ogaşe. Alteori, aceste linii de
comunicaţie sunt împotmolite cu material erodat şi circulaţia este
întreruptă.

Eroziunea reprezintă cea mai mare primejdie pentru centralele

hidroelectrice, dacă bazinul de recepţie al râului care le alimentează
este supus procesului de eroziune. Odată împotmolit, lacul de
acumulare nu mai conţine cantitatea de apă necesară pentru a furniza
energia electrică. Multe lacuri de acumulare construite cu sume uriaşe
au fost părăsite din cauza împotmolirii cu material erodat. Eroziunea de
adâncime distruge aşezările omeneşti. Multe gospodării ţărăneşti şi
uneori sate întregi din Podişul Mehedinţiului, din bazinul superior al
Buzăului, din bazinul Barladului, Jijiei şi din alte zone au trebuit mutate
din cauza eroziunii şi a deplasărilor de teren.

3. EROZIUNEA IN ROMANIA
Două treimi din teritoriul agricol şi silvic şi 60% din suprafaţa arabilă a
României au un relief frământat, susceptibil de a fi erodat. După datele
statistice existente, mai mult de două treimi din terenul arabil poate fi
afectat într-o măsură destul de mare de fenomenul de eroziune. De
aceea, se consideră că pentru România problema combaterii
fenomenului de eroziune este o problemă deosebit de importantă şi de
aceea sunt necesare măsuri urgente de prevenire, stăvilire şi
combatere a acestui fenomen - proces dinamic, care produce an de an
pagube din ce în ce mai mari. În ultimii ani, s-au depus eforturi
susţinute pentru combaterea eroziunii şi punerea în valoare a
terenurilor erodate din România. În zonele deluroase, solul a fost bine
apărat de pădurile existente şi de pajiştile înţelenite. După defrişarea
masivă a pădurilor, solul a fost expus unei eroziuni accelerate. Păşunile
situate pe pante mari, folosite neraţional, cu încărcătură mare de
animale, cu scoaterea la păşunat primăvara devreme, înainte ca iarba
să crească, cu păşunatul imediat după ploi, sunt astăzi în cea mai mare
parte ruinate de eroziunea de suprafaţă şi de adâncime, fiind brăzdate
de numeroase făgaşe, ogaşe şi ravene. Şi în cazul izlazurilor se poate
constata, în primul rând, că pe suprafeţe relativ mici au apărut
numeroase ogaşe şi ravene. Suprafeţe mari de teren sunt pierdute
parţial sau total din cauza exploatării neraţionale a acestora, pierderile
economico-financiare fiind foarte mari.

4.Măsuri privind prevenirea si combaterea eroziunii solului

Lucrări de amenajare - înainte de a se executa chiar şi cele mai
simple lucrări de stăvilire a eroziunii solului este necesar să se facă, pe
suprafeţele care au fost în parte erodate, o lucrare de bază, şi anume
nivelarea pantei. Pe suprafeţele unde a apărut eroziunea de adâncime
se acumulează cantităţi mari de apă, care se scurg spre baza pantei.
Apa în cantitate mare îşi croieşte şi înlătură din cale obstacolele pe care
le întâlneşte.

În condiţiile din trecutul nu prea îndepărtat al României, cu loturile

individuale orientate pe linia de cea mai mare pantă, solul a fost erodat
mai puţin în jurul răzoarelor şi haturilor şi mai mult la mijlocul lotului,
din cauza aratului în lături. Suprafaţa terenurilor cultivate în pantă
apare ondulată. Se formează şanţuri adânci, orientate pe linia de cea
mai mare pantă, în care se adună apă şi se scurge sub formă de şuvoaie
puternice care duc la vale cantităţi mari de sol, chiar şi atunci când
pantele sunt mici, de 2-3%, când suprafaţa solului este descoperită sau
plantele cultivate sunt mici, efectul eroziunii este şi mai pronunţat. Se
înţelege că nivelarea este mai necesară pe pantele mai mari. Dotarea
agriculturii moderne cu tractoare pe şenile, puternice, prevăzute cu
lame de buldozere şi gredere de nivelare va permite ca această lucrare
să se poată executa pe suprafeţele mari, cu bune rezultate privind
creşterea producţiei la hectar. Se mai pot lua şi alte măsuri de
amenajare pentru a micşora scurgerea apei de-a lungul şanţurilor
longitudinale. Astfel, se pot face diguri mici, care micşorează viteza de
scurgere a apei şi colmatează solul purtat de apă.

5.Asolamentul - o măsură esenţială în organizarea teritoriului este

schimbarea structurii culturilor, cu restrângerea acelor culturi care
favorizează eroziunea. Pe terenurile supuse eroziunii trebuiesc cultivate
cereale păioase, plante perene care apară mai bine solul şi trebuie
micşorată proporţia acelor plante care nu asigură o bună protecţie, cum
ar fi: porumbul, cartoful, floarea-soarelui, sfecla şi alte plante care se
prăşesc. Măsura în care porumbul, grâul de toamnă, mazărea, sparceta
şi fâneţele naturale opresc scurgerea apei la suprafaţă şi conservă solul
poate fi constatată atât în solele experimentale ale Staţiunii Centrale de
Cercetare a Combaterii Eroziunii de la Perieni, cât şi în zonele afectate
de aceste fenomene. Porumbul, cu un număr mic de plante la unitatea
de suprafaţă, a opus o rezistenţă mică la eroziune şi din această cauză
s-au înregistrat cele mai mari pierderi de sol şi de apă. Sparceta, în anul
al doilea şi al treilea de la semănat, cu plante bine înrădăcinate, cu
masa vegetală aeriană bogată, opune o rezistenţă mare în eroziunea
apei. În primul an de la semănat nu opune decât o slabă rezistenţă la
fenomenul amintit. Cea mai neînsemnată cantitate de apă şi de sol se
scurge la suprafaţă în fâneaţa naturală, unde plantele sunt bine
ancorate în sol şi suprafaţa este bine acoperită de masa vegetală. Cele
mai mari pierderi de sol s-au înregistrat la plantele care se cultivă în
rânduri depărtate, cu un număr mic de plante la unitatea de suprafaţă
şi care se prăşesc. În urma cercetărilor făcute şi finalizate se pot extrage
anumite concluzii, dintre care amintim: se poate cultiva, fără măsuri
diferenţiate de combatere a eroziunii solului, prăşitoare - pe pante
până la 6%, leguminoase anuale - pe pante de 10-14%, cereale păioase -
pe pante de 15-18%, iar leguminoasele şi gramineele perene - pe pante
mai mari de 20%. La alcătuirea unui asolament care să protejeze solul
împotriva eroziunii trebuie să predomine plantele perene, apoi plantele
anuale care se seamănă în rânduri apropiate faţă de plantele care se
seamana in randuri departate.

6.Agroterasele - un rol deosebit de important în prevenirea şi

combaterea eroziunii solului pe terenurile agricole cu pante mai mari
de 22% îl au agrotereasele.

Terenurile agricole cu pante mai mari de 20% ocupă suprafeţe

destul de mari în judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Mureş, Iaşi, Suceava,
Bihor, Gorj etc.

Agroterasele se pot forma treptat, folosind numai plugul reversibil.

La început se delimitează faşiile şi desigur orintarea de-a lungul
curbelor de nivel. Lăţimea lor diferă în raport cu mărimea pantei. Toate
arăturile se fac numai cu întoarcerea brazdei din deal în vale, deci în
aval. După primul arat al fâşiei de teren, se formează în partea de jos o
coamă, iar în partea de sus a fâşiei, un şanţ. Coama formată opreşte o
parte din apă şi din sol, care se colmatează în faţa ei. După al doilea, al
treilea, al patrulea etc. arăt, coama din partea de jos a fâşiei s-a înălţat
din ce în ce mai mult. S-a colmatat de fiecare dată solul, încât fâşia s-a
transformat în terasă, având la bază un taluz. La Staţiunea Perieni, într-
o zonă de cernoziom foarte puternic erodat, după nouă arături
executate pe fâşii cu lăţimea de 12-22 m şi pe pante de 15-22% s-au
format agroterase. Panta s-a redus cu circa 20-40%, iar la partea de jos
a fâşiei s-a format un taluz, care s-a înălţat faţă de nivelul iniţial cu 33-
48%. Pe fâşiile de 12 m lăţime, devenite agroterase, s-a înregistrat o
scădere a pierderilor de sol cu circa 60%. Fertilitatea solului a scăzut în
partea de sus a fâşiei şi a crescut în partea de jos, unde solul s-a
colmatat. În condiţiile climatice şi de sol asemănătoare cu cele de la
Staţiunea Perieni se recomandă ca lăţimea agroteraselor, la panta de
15-20%, să fie de 25-30 de metri, la panta de 20-25%, lăţimea să fie de
20-25 de metri, iar la panta de 25-30%, lăţimea fâşiei să fie mai mică, de
numai 15-20 de metri.
ANEXE
BIBLIOGRAFIE:
-WWW.AGRIMEDIA.RO