Sunteți pe pagina 1din 1

al Doilea Război Mondial

A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat direct mai mult de
100 de milioane de oameni din peste 30 de țări.Acest război a fost marcat
de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust (în care au fost uciși
aproximativ 11 milioane de oameni).În istoria omenirii acest război a dus la
peste 85 de milioane de decese, mai mult decât orice alt conflict.Mare
parte din decese au fost datorate germanilor Pe durata celor 12 ani cât au
fost la putere, naziștii au dus la exterminarea a aproximativ 11 milioane de
oameni de diverse etnii și categorii social-politice: evrei, rromi, opozanți
politici (liberali, comuniști ș.a.), marginalizați ai societății (persoane cu
dizabilități, homosexuali), În plus.Deoarece noua Germanie urma să
cuprindă între granițele ei pe toți apartenenții la Herrenrasse (cetățenii de
origine germană "pură").
După primul război mondial, Germania a pierdut suprafeţe mari de
teritoriu fiind lovită si de hiperimflatie, banii s-au devalorizat şi mare parte
din populaţie a devenit foarte săracă. După prăbușirea Bursei de Valori din
SUA în 1929, aproape şase milioane de germani și-au pierdut locurile de
muncă. Mulţi au căutat un vinovat pentru situația creată, astfel că Hitler a
găsit în “evreu” ţapul ispăşitor perfect. Încet, dar sigur, evreii au fost
eliminați din societate. Ei au trebuit să-și predea casele și bunurile de
valoare statului.În toamna anului 1938, autoritățile naziste au decis să
expulzeze toți evreii care dețineau cetățenie poloneză. Sute de mii de evrei
au fost transportați cu trenul în lagărele de exterminare din Polonia, aduși
din țările ocupate de Germania. Două lagăre, Auschwitz-Birkenau și
Majdanek, au fost construite pentru a servi atât ca lagăre de exterminare
cât și ca lagăre de concentrare, unde oamenii urmau să fie uciși sau
închiși. Aproximativ patruzeci de lagăre de muncă forțată au fost construite
în jurul Auschwitz-ului și multe firme germane au profitat de pe urma
acestei forțe de muncă ieftine. Evadarea din unul din aceste lagăre a fost
practic imposibil. Nu există date exacte despre câți evrei au fost uciși de
naziști, dar aproximativ cinci – șase milioane de evrei au fost omorâți,
reprezentând două treimi din evreii europeni. Această cifră se bazează
parțial pe înregistrările din arhivele germane. Exterminarea evreilor din
Europa a ajuns să fie cunoscută sub numele de Holocaust.