Cap. 3.

Surse generatoare de expertize

3.1 Surse de expertize judiciare
3.2 Surse de expertize extrajudiciare
3.2.1 Constatarea tehnico-ştiinţifică
3.2.2 Mediul de afaceri şi mediul privat
3.3 Surse de expertize merceologice
3.3.1 Etape critice în logistica merceologică
........................................................
3.1 Surse de expertize judiciare
Expertizele judiciare se ordonă şi se dispun în cauze care reclamă puncte de vedere
şi opinii emise de experţi sau specialişti în domeniile implicate.
Se ordonă expertize în speţe penale menţionate în legile specifice, cum este
cazul omorului, decesului fără constatare medico-legală, suspiciunii asupra
capacităţii de judecată a făptuitorilor etc.
Se dipun expertize în toate speţele care conţin secvenţe de fapte şi
evenimente, naturale ori antropice, care trebuie cercetate şi analizate de
cunoscători ai acestor segmente de cunoaştere şi practică.
O categorie largă de surse generatoare de expertize în speţe penale o
constituie infracţiunile (fapte care prezintă pericol social, săvârşite cu vinovăţie)
împotriva statului (transmiterea de secrete, atentatele, diversiunea, subminarea
economiei), a ordinii de drept (ruperea de sigilii, sustragerea de sub sechestru,
abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, mita, foloasele necuvenite, relele
tratamente, tortura), persoanelor (omuciderea, vătămarea integrităţii şi a sănătăţii,
lipsirea de libertate, violarea de domiciliu, violarea corespondenţei, divulgarea
secretului profesional, violul) şi a proprietăţii (furtul, tâlhăria,abuzul de încredere,
gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, delapidarea, distrugerea, tulburarea de
posesie) şi altele (neglijenţa în serviciu, accidente şi catastrofe, regimul armelor şi
muniţiilor, al materialelor radioactive, al materialelor explozive, regimul de
ocrotire a unor bunuri, falsificările, înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor,
contrafacerile, concurenţa neloială, regimul deşeurilor şi reziduurilor importate,
infracţiui contra sănătăţii publice – infectarea apei, traficul de stupefiante,
falsificarea de alimente şi alte produse, distrugerea de bunuri culturale).
Numeroase teme din materia dreptului civil pot constitui speţe care reclamă
expertize, cum sunt: identificarea persoanei, starea civilă, ocrotirea persoanei
(tutela, tutoriatul), persoana juridică (identificare, reorganizare, încetare), familia
(încheiere, drepturile şi îndatoririle soţilor, drepturile copiilor, convenţiile
matrimoniale, regimul comunităţii legale şi al separaţiei de bunuri, desfacerea
căsătoriei, stabilirea filiaţiei, adopţia), bunurile (bunurile mobile şi bunurile
imobile, produsele bunurilor), dreptul de proprietate (proprietatea privată şi
limitele sale, încetarea proprietăţii private, proprietatea comună, devălmăşie,
împărţeală, uzufruct, servituţi, proprietatea publică, cartea funciară, posesiunea,

1
ocupaţiunea, succesiuni şi liberalităţi, donaţii, testamente), contracte, reparaţii şi
prejudicii, obligaţii, viciile bunurilor, vânzarea bunurilor imobile, variatele tipuri
de contracte, garanţiile.
Pentru variatele situaţii care compun materia codurilor judiciare este nevoie
de la fel ne numeroase specialităţi de expertiză.
Pentru expertizele din specialitatea evaluări bunuri mobile – economie cele
mai frecvente cauze care le reclamă sunt:
-Partajele între soţi, frecvente după desfacerile de căsătorii, când se solicită
împărţirea bunurilor acumulate în timpul căsătoriei (bunuri comune);
-Partajele succesorale, specifice perioadei care urmează decesului
proprietarilor de bunuri, când moştenitorii solicită întrarea în posesia cotei-parte
din moştenire;
-Acţiunile în desdăunare, pentru stabilirea întinderii pagubei cauzate de
acţiunea unei persoane, producerea unui eveniment etc.

3.2 Surse de expertize extrajudiciare

Expertizele extrajudiciare îşi au sursele de generare în variatele situaţii din viaţa
economică şi socială care necesită opinii din partea unor persoane competente şi
experimentate.
Şi în domeniul expertizelor extrajudiciare se remarcă un număr foarte mare
de situaţii care corespund unui larg evantai de specialităţi, din toate domeniile de
activitate. Fac obiectul expertizei tehnice bunuri mobile acele bunuri care îndeplinesc
condiţiile teoriei juridice referitoare la aceste bunuri: au substanţă materială şi au
însuşirea de a fi independente de locul de plasare. Cele mai frecvente bunuri mobile
supuse expertizelor şi evaluărilor sunt echipamentele şi inventarul din locuinţe, din
societăţile comerciale, din spaţii publice sau alte entităţi.
Cele mai frecvente cauze care reclamă expertize şi evaluări de bunuri mobile sunt:
partajele voluntare, constituirile de garanţii, reevaluările de capital.
Constituirile de garanţii se fac adesea prin cuprinderea în masa de bunuri
constiuite garanţie a bunurilor cercetate şi preţuite de un expert evaluator de bunuri
mobile. Acţiunea este solicitată de societăţi comerciale, diverse organizaţii şi persoane
fizice în legătură cu angajările de credite bancare ori situaţii similare.
Reevaluările de capital presupun, între altele, acţiunea unui expert care
restabileşte valorile unor bunuri mobile ce constituie capitalul unei organizaţii.

3.3 Surse de expertize merceologice

Logistica merceologică are semnificaţia unui complex de activităţi delimitate în
timp şi în spaţiu care alcătuiesc circuitul tehnico-economic al produselor care
constituie oferta, respectiv mărfurile.
În acest circuit pot să apară divergenţe sau chiar litigii între agenţii
implicaţi în diversele faze din logistica merceologică determinate de atingerea
adusă intereselor acestor factori. Practica economică a consacrat larg, ca modalităţi
de rezolvare a acestor divergenţe, negocierea (directă şi mediată) şi arbitrajul.
În multe din aceste situaţii este nevoie de expertize merceologice.

2
 Cele mai frecvente dispute şi litigii care necesită expertize merceologice au
ca obiect neconformităţile sortimentale, neconformităţile cantitative şi, mai ales,
neconformităţile de natură calitativă. Sunt frecvente şi situaţii de neconformitate
spaţiotemporală a unei prestaţii cu specificaţiile din documentele de referinţă
(contracte, angajamente etc.).
Neconformităţile sortimentale sunt generate de erori, neglijenţe şi acţiuni
intenţionate ale factorilor implicaţi în producerea, controlul, livrarea şi recepţia
mărfurilor. Substituirea mărfurilor este principala cauză a neconformităţilor
sortimentale şi semnifică livrarea de produse cu aceeaşi destinaţie şi acelaşi preţ cu
cele contractate, dar cu alte caracteristici de calitate decât cele din standarde ori
menţionate în contracte. Cele mai cunoscute explicaţii pentru cazurile de
substituire sunt: controlul tehnic defectuos, încadrarea eronată a unor mărfuri de la
o calitate inferioară la o calitate superioară. Se asimilează substituirii: încadrarea
eronată de la un model cu consumuri materiale modeste la altul cu consumuri
superioare, livrarea produselor la calitate inferioară celei contractate, livrarea de
loturi eterogene, cu produse din şarje diferite şi caracteristici de calitate diferite,
livrarea de produse cu caracteristici de calitate diferite de cele menţionate în
documentele de calitate întocmite. Falsificarea prin contrafacere constituie una din
sursele cele mai frecvente de apariţie a neconformităţilor sortimetale.
Neconformităţile cantitative sunt generate cel mai adesea de acţiuni
antropice, intenţionate (sustrageri) sau neintenţionate (neglijenţe), şi în mai mică
măsură de evenimente (avarii) mai mult sau mai puţin previzibile; pierderi
cantitative obiective (perisabilităţi) se înregistrează ca urmare a acţiunii factorilor
de mediu, manipulărilor repetate şi operaţiunilor de divizare, alcătuire de comenzi
etc. Sustragerile se produc în etapele de dozare / numărare, ambalare, livrare,
depozitare - păstrare, transport, recepţie etc. Aceste acţiuni frauduloase se comit
deopotrivă de indivizi organizaţiile care alcătuiesc circuitul tehnic al mărfurilor şi
de indivizi care penetrează circuitul tehnic cu acest scop. Neglijenţele personalului
din organizaţiile circuitului sunt imputabile celor vinovaţi; acestea se referă la
nerespectarea procedurilor de asigurare a integrităţii ţi securităţii mărfurilor.
Avariile sunt pierderi generate de petrecerea unor evenimente nedorite (incendii,
inundaţii, accidente etc.) şi, de regulă, au dimensiuni mari şi foarte mari; în
practică, s-a consacrat principiul non-răspunderii pentru situaţiile de forţă majoră.
Perisabilităţile sunt pierderi cantitative (în greutate sau volum) ce au loc sub
acţiunea factorilor de mediu şi a unor operaţiuni specifice circulaţiei
mărfurilor. Având un caracter obiectiv (apar chiar în condiţiile respectării regulilor
de păstrare - regim optim, manipulare, transport, vânzare) sunt denumite şi
pierderi naturale. Tipologia lor reflectă factorii generatori: evaporare, respiraţie,
desorbţie, volatilizare, fragmentare – porţionare, îmbibare – migrare în ambalaje,
spargere – scurgere, mucegăire etc. Se exprimă procentual la cantitatea / valoarea
mărfurilor şi sunt reglementate distinct pentru etapele: transport, comerţ de gros,
comerţ cu amănuntul.

3
 Neconformităţile calitative (anomalii- abateri de la normalitate) au o gamă
largă de manifestări şi sunt generate de nenumăraţi factori. Ipostazele cele mai
cunoscute ale anomaliilor mărfurilor sunt: degradarea calitativă, bolile şi defectele
mărfurilor, falsificările (prin contrafacere). Degradarea calitativă se produce ca
urmare a nerespectării condiţiilor optime de mediu, a duratelor de procesare şi
păstrare – depozitare etc. Degradarea / deprecierea calitativă poate fi parţială
(impune declasare sau re-destinare) sau totală (caz în care se impune, după caz,
scoaterea din circuit şi distrugerea sau valorificarea materiei prime). Bolile
mărfurilor sunt afecţiuni specifice mărfurilor vii şi sunt generate de condiţii
improprii de transport/depozitare/hrană ori de acţiunea unor factori biotici (viruşi,
microbi, fungi). Foarte multe mărfuri alimentare (vinuri, brânzeturi ş.a.) suferă de
boli specifice, cu patologie şi tratamente specifice. Defectele reprezintă scăderi,
imperfecţiuni şi neajunsuri ale diferitelor mărfuri. Defectele constituie referinţe
esenţiale în controlul calităţii mărfurilor, iar controlul defectelor implică teste
standard, analize fizice, chimice şi microbiologice, teste senzoriale, prescrise în
standarde de produs ori de metodă. Sursele de defecte sunt numeroase şi se referă
la materiile prime, substanţele adăugate („aditivi“), personal (neatenţia, lipsa de
motivare, calificarea), probleme de procesare (echipamente
neadecvate/neperformante, probleme de mentenanţă, lipsă de igienă), depozitarea
în spaţii fixe sau mobile. Falsificarea este manopera frauduloasă prin care,
adăugând substanţe naturale ori artificiale într-un produs, se urmăreşte mascarea
unor defecte, modificarea ori conferirea unor proprietăţi nespecifice produsului. În
cazul alimentelor, chiar dacă falsificarea nu afectează valoarea igienică a
alimentului, se diminuează valoarea nutritivă, ceea ce are ca efect afectarea
consumatorului şi deruta colectivităţii. Cele mai frecvente practici de falsificare
sunt contrafacerile şi substituirile. Contrafacerea se constată când marfa apare în
comerţ cu elemente (compoziţie şi valori ale componentelor) diferite de cele
declarate, ori cu identitate nereală. Deşi conceptul de contrafacere nu este nou, el
existând ca fenomen încă din antichitate, odată cu explozia informaţională şi cu
globalizarea comerţului, acesta a devenit o problemă serioasă pentru societate şi
pentru economie. Prin contrafacere este viciat produsul şi imaginea lui pe piaţă,
concomitent instalându-se pe piaţă elemente de incertitudine şi de neîncredere.
Prin contrafacere se obţine profit nemeritat, se erodează investiţii costisitoare, se
produce evaziune fiscală (frecvent, mărfuri contrafăcute vin din economia
subterană), se constituie fonduri pentru activităţi antisociale (crimă organizată,
trafic de droguri şi de arme, terorism), se atentează la viaţa, securitatea şi sănătatea
oamenilor şi a mediului natural.
Cauzele care determină existenţa şi dezvoltarea fenomenului de piratare
(executare şi comercializare de mărfuri sub marcă falsă) şi de contrafacere a
mărfurilor sunt următoarele: tentaţia obţinerii unor sume foarte mari
(neimpozabile) din vânzarea acestor produse; procedura dificilă de identificare şi
constatare a contrafacerii – numai instanţa de judecată este cea care decide
definitiv asupra existenţei unei contrafaceri în cazul unui lot de marfă; gradul

4
scăzut de informare a consumatorilor în direcţia recunoaşterii şi a evitării
achiziţiilor de produse contrafăcute; capacitatea scăzută de reacţie a autorităţilor
cu atribuţii în acest domeniu determinată; pedepsele mici prevăzute în legislaţia
românească pentru sancţionarea comerţului cu mărfuri piratate şi contrafăcute,
coroborat cu nivelul scăzut de aplicare a legislaţiei existente; numărul relativ mic
de experţi în domeniul expertizei produselor contrafăcute şi în domeniul
proprietăţii intelectuale; perfecţionarea metodelor şi tehnicilor de imitare a
produselor originale; gradul scăzut de implicare a titularilor de drepturi de
proprietate intelectuală în procesul de diminuare a acestui fenomen; preţul scăzut
al produselor contrafăcute comparativ cu cel al produselor originale (de la trei
până la şapte ori mai mic); puterea scăzută de cumpărare a consumatorilor din
România şi predilecţia pentru lucruri ieftine; gradul scăzut de colaborare a părţilor
direct interesate în diminuarea şi ţinerea sub control a acestui fenomen.
Piratarea mărfurilor reprezintă din una cele mai mari probleme cu care se
confruntă economia mondială. Produsele cele mai piratate sunt cele cu rată mare a
vanzărilor şi anume: textile, articole din piele, medicamente, produse cosmetice,
produse din tutun, băuturi alcoolice, filme, muzică, jocuri pe calculator, produse
petroliere, piese auto.
Condiţiile de igienă a mărfurilor constituie încă o temă majoră care generează
dispute privind neconformităţile calitative. Trebuie menţionat că semnificaţia
sintagmei igiena mărfurilor a cunoscut o lărgire semantică, mult dincolo de
semnificaţia veche a termenului. O temă foarte actuală din această categorie o
reprezintă mărfurile obţinute din organisme modificate genetic (OMG). În
domeniul mărfurilor alimentare, au o mare anvergură problematicile aditivilor,
metalele grele, agenţilor de toxiinfecţii, aşa cum în alte segmente sunt foarte
presante problematici vizând radionuclizii, iradierile, substanţele toxice, poluanţii,
elementele de hazard, antibioticele.
Un capitol însemnat de elemente de igienă a mărfurilor îşi găseşte
corespondent în aplicaţiile aşa-numitei metode HACCP (Hazard Analysis Critical
Control Points – Analiza pericolelor în punctele critice de control), metodă care
este centrată pe principiul prevenţiei/precauţiei şi care a fost amplu dezvoltată în
lume în domeniul produselor alimentare, pentru asigurarea securităţii alimentului
şi consumatorului de produse alimentare.

3.3.1 Etape critice în logistica merceologică

Se disting următoarele etape în care se pot instala neconformităţi în realizarea şi
circuitul logistic al mărfurilor:
-etapa realizării materiei prime de bază, în cazul mărfurilor bazate pe
materii prime agroalimentare, respectiv procesele agrozootehnice specifice şi
procesele de recoltare/sacrificare;
-etapa prelucrării materiilor prime, respectiv procesele tehnologice prin
care trec materiile prime şi substanţele care intră în reţetele produselor; o
problematică specială vizează caracterul licit/ilicit al substanţelor şi cantităţilor de

5
substanţă adăugate în reţete; modificarea reţetelor, modificarea tehnologiilor;
denaturarea unor materii prime (extragerea componentelor valoroase); înlocuirea
materiilor prime valoroase; înlocuirea materiilor prime cu materii prime de
sinteză;
-livrarea mărfurilor este etapa în care se pot produce: livrarea altor
produse decât cele contractate; livrarea me mărfuri cu calitate necorespunzătoare,
livrarea de loturi eterogene;
-etapa tehnică a pregătirii pentru comercializare – respectiv ambalarea,
marcarea şi etichetarea – poate fi moment de instalare a anomaliilor, ca urmare a
utilizării de materiale şi tehnici de ambalare neadecvate, ori a nerespectării
procedurilor operaţionale specifice;
-transportul este etapa în care se instalează frecvent anomalii, ca urmare a
condiţiilor tehnice neadecvate, a nerespectării graficelor şi rutelor de transport, a
desfăşurării transportului în condiţii de mediu neprielnice sau chiar agresive ori, a
unor rele tratamente din partea personalului responsabil de manipulare şi transport;
trebuie atenţie la alegerea judicioasă mijloacelor de transport (asigurarea
condiţiilor de microclimat este o condiţie critică), alegerea celor mai scurte trasee
(pentru diminuarea la minimum a efectelor tipice produse –şocuri şi trepidaţii,
tangaje etc.), alegerea corectă a ambalajelor de transport, amplasarea şi fixarea
corectă în spaţiile de transport, alegerea celor mai potrivite tehnici de încărcare-
descărcare a mijloacelor de transport. Sunt tipice pentru faza de transport vicieri
ca: pierderi peste normele legale, degradări sau alterări ale produselor,
impurificări. În practică, cele mai frecvente cauze de litigii în timpul transportului
sunt: utilizarea unor mijloace de transport necorespunzătoare, deplasarea pe rute
ocolitoare, folosirea unor ambalaje de transport necorespunzătoare, manipularea
brutală a produselor;
-etapa recepţiei mărfurilor este adesea un moment în care trec neobservate
anomalii care generează ulterior pierderi disproporţionat de mari, ca urmare a
nerespectării procedurii de recepţie, a nivelului de calificare şi a atenţiei scăzute, a
lipsei de mijloace tehnice necesare unui control eficient etc.; la recepţie, cele mai
frecvente surse de litigii sunt: neconcordanţa dintre sortimentul contractat şi sortim
livrat ori consemnat ăn documentele însoţitoare, neconcordanţa dintre calitatea
contractată şi calitatea reală a lotului de marfă, neconcordanţe cantitative între
menţiunile din documente şi situaţia reală;
-păstrarea - depozitarea mărfurilor generează totdeauna cele mai importante
şi numeroase anomalii şi pierderi în circulaţia mărfurilor, fie din cauze obiective
(tehnice, pulsul pieţei, cauze de forţă majoră ş.a.), fie din cauze subiective
(organizatorice, acţiuni umane – neglijenţă, premeditare; în această fază se
desfăşoară operaţiuni de manipulare, amplasare spaţială, protejarea integrităţii,
activităţi care trebuie efectuate corect pentru a preveni degadările calitative.
Păstrarea mărfurilor în depozite implică asigurarea unui regim optim care să
asigure menţinerea caracteristicilor produselor. În această etapă este necesar să se
controleze şi să se dirijeze influenţa agenţilor mediului ambiant (temperatura,

6
umiditatea relativă a aerului, circulaţia aerului, compoziţia aerului), dar în acelaşi
timp să se controleze evoluţia proprietăţilor labile ale loturilor pentru a preveni
modificarea lor în sens nedorit. Sunt cazuri când viciile ascunse pot favoriza
apariţia şi evoluţia unor modificări negative, chiar când acţiunea factorilor externi
este moderată, slabă sau nulă. În situaţia când păstrarea mărfurilor se face
defectuos, răspunderea pentru eventualele degradări revine beneficiarului.
-etapa comercializării este considerată un filtru pentru decelarea
anomaliilor şi oprirea trecerii mărfurilor cu anomalii la vânzare; astfel, dacă
anomaliile din categoria defectelor/viciilor ascunse sunt în mod curent greu de
depistat, anomaliile depistabile ar trebui să fie evidenţiate.
Expertizele de mărfuri sunt expertize complexe care presupun cunoaşterea
cadrului normativ specific în aceeaşi măsură în care trebuie cunoscute procedurile
particulare fiecăreia din fazele circuitului tehnico-economic al mărfurilor.
Situaţiile de neconformitate spaţiotemporală a unei prestaţii / activităţi cu
specificaţiile din documentele de referinţă (contracte, angajamente etc.) reprezintă
cazuri particulare generatoare de dispute între părţile implicate. Condiţiile de loc
şi de timp ale unui angajament fac obiectul unor clauze tipice în documentele care
reglementează raporturile părţilor unui contract. Omiterea lor sau formularea
defectuoasă a acestor clauze stau la baza multor dispute şi litigii din unele etape
ale logisticii merceologice, îndeosebi livrare şi transport.