Sunteți pe pagina 1din 31

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, ȘTIINȚE


SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE
SPECIALIZAREA
PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. univ. dr. Lazăr Adriana

STUDENT

Cornet Georgiana Iuliana

PITEȘTI

2020

1
UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, ȘTIINȚE
SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE
SPECIALIZAREA
PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR

METODE ȘI STRATEGII DIDACTICE SPECIFICE


DISCIPLINEI - COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ LA
CLASELE PRIMARE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. univ. dr. Lazăr Adriana

Student

Cornet Georgiana Iuliana

PITEȘTI

2020

2
CUPRINS

Argument

Capitolul.1 Disciplina “Comunicare în limba română”

1.1. Definirea conceptului de comunicare

1.2. Comunicarea orală

1.3. Comunicarea scrisă

1.4. Formarea competenţelor de comunicare în ciclul primar

Capitolul 2. ASPECTE METODICE CU PRIVIRE LA METODELE ŞI TEHNICILE


DE COMUNICARE ÎN CICLUL PRIMAR

2.1. Metode didactice specifice disciplinei "Comunicare în limba română”

2.2. Strategii didactice interactive valorificate în învăţământul primar

2.3. Demersuri metodologice privind aplicarea metodelor didactice moderne în învăţământul


primar .

Capitolul 3. STUDIU COMPARATIV CU PRIVIRE LA METODELE DE PREDARE


A LIMBII ŞI LITERATURII ÎN CICLUL PRIMAR

3.1. Strategia studiului pedagogic


3.2. Instrumentarul şi metodologia utilizată în studiu
3.3. Desfăşurarea studiului pedagogic
3.3.1. Etapa constatatoare
3.3.2. Etapa experimentului
3.3.3. Etapa finală
3.4. Cumularea, analiza şi compararea datelor studiului
3.5. Concluziile finale ale studiului comparativ şi sugestii
Concluzii

Bibliografie

Anexe

3
Capitolul 1. Disciplina „Comunicare în limba română”

1.1. Definirea conceptului de comunicare

În Dicționarul explicativ al limbii române, termenul comunicare indică acțiunea de a


comunica ( a se pune în legătură, în contact cu... ; a vorbi cu ... ) și rezultatul ei; înștiințare, veste,
împărtășire. Comunicarea este o acțiune între două sau mai multe persoane, grupuri, prin care
oamenii transmit idei, sentimente, experiențe, atitudini, opini, pe de o parte; află despre ideile,
sentimentele, experiențele, opiniile celorlalți , pe altă parte. Termenul „comunicare” își are
originea în latinescul „communis”, de unde verbul „comunico”, care exprimă a face ceva
împreună, a pune împreună.

Comunicarea în limba română reprezintă, pe de o parte, o competență care se formează în


școală și, pe de altă parte, o disciplină școlară aflată în planurile de învățământ pentru clasa
pregătitoare, clasa I și clasa a II–a.

Comunicarea este definită , de către majoritatea specialiștilor, ca un proces prin care un


emițător transmite o informație receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce
asupra receptorului anumite efecte. Din această definire a conceptului, reiese patru componente
fundamentale ale procesului de comunicare:

-un emițător sau un vorbitor;

-un receptor;

-o informație sau un mesaj;

-un canal.

Aceste componente, pentru înțelegerea în detaliu a procesului comunicării, au fost redate în


numeroase cărți de specialitate cu ajutorul unei scheme fundamentale:

informație informație

Emițător - - - - - - - - - - - - - - - Canal - - - - - - - - - - - - - - - - - - Receptor

Modelul elementar al comunicării 1

1
Tudorel Niculae, Gherghiță Ion, Gheorghiță Diana, (2006), Comunicare organizațională și managementul
situațiilor de criză, Ed. Ministrul Administrației și Internelor, București, p. 10
4
Dicționarul de pedadagogie ( Horst Schaub, Karl G. Zenke, 2001) definește conceptul de
comunicare astfel: „ Delimitându-se de interacțiune, comunicarea este procesul social al
înțelegerii oamenilor pe baza vehiculării unei informații prin intermediul limbii, mimicii,
gesturilor sau al altor sisteme de semnalizare și tehnice”.2

Comunicarea este „percepută mai degrabă ca o necesitate interioară decât ca un fenomen


concret”.3 În definirea comunicării autorul distinge „două direcții de acțiune teoretico-
metodologică aparent contradictorii” care, de fapt reprezintă intersectarea a două planuri: primul,
cel instrumental, oferă un cadru structurat și coerent al utilizării comunicării; cel de-al doilea, cel
de investigație și analiză, aduce în atenție dinamica procesului de comunicare ca atare”.4

Chiru I. definește comunicarea „ansamblu proceselor fizice și psihice prin care se efectuează
operația de punere în relație cu una sau mai multe persoane în vederea atingerii unor anumite
obiective”.5

În context didactic, trebuie să facem diferența între comunicarea obișnuită și comunicarea


didactică. Prin comunicarea didactică elevii își formeză și dezvoltă comportamentul de receptori
și emițători ai mesajului (oral sau scris).

Constantin Cucoș definește comunicarea didactică: „ un transfer complex, multifazial și prin


mai multe canale ale informațiilor între două entități (indivizi sau grupuri) ce-și asumă simultan
sau succesiv roluri de emițători și receptori, semnificând conținuturi dezirabile în contextul
instructiv- educativ”.6

1.1. Comunicarea orală

Comunicarea orală presupune utilizarea ca vector cuvântul rostit, este întâlintă cel mai
frecvent și poate lua forma conversațiilor , discuțiilor directe între două sau mai multe persoane.
Ea este folosită în procesul didactic în predarea-învățarea-evaluarea disciplinelor școlare.

Comunicarea orală poate fi privită atât ca „ mijloc de învățare” – care are rolul de a
intermedia dialogul profesor-elev/elevi, elev-elev/elevi, elevi-elev/elevi, indiferent de disciplina
la care se folosește, cât și ca „obiect de învățare” – la orele de limbă și literatură română, prin
activitatea de comunicare, se urmărește formarea și dezvoltarea capacității de comunicare orală a
elevilor, cunoașterea, practicarea și îmbunătățirea unor forme variate de comunicare orală.

2
Horst Schaub, (2001), Dicționar de pedagogie, Editura Polirom, Iași, p. 43
3
Ion-Ovidiu Pânișoară, (2004), Comunicare eficientă, Editura Polirom, Iași, p. 15
4
Ibidem
5
Irene Chiru, ( 2003), Comunicare interpersonală, Editura Tritonic, București, p. 5
6
C-tin Cucoș, (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iași, p. 127
5
Comunicarea orală contribuie la dezvoltarea capacității de exprimare orală și la formarea
atitudinii comunicative, la învățarea prin cooperare și dezvoltarea critică a eleviilor.

Comunicarea orală se definește prin libertatea în exprimare, interacțiune de tip feedback prin
posibilitatea rectificării și reluării discursului.

În programele școlare destinate clasei I și a II-a, conținuturile comunicării orale vizează


formularea mesajului oral (cuvântul, enunțul, dialogul) aplicativ, preferându-se situații de
comunicare concretă, pe baza unui suport vizual, construirea de dialoguri în situații concrete (în
familie, la școală, în mijloacele de transport comun), intonarea propozițiilor enunțiative,
interogative și exclamative.

Exemplu:
În clasele I și a II-a sunt recomandate, în programele școlare, următoarele schimburi verbale
( acte de vorbire): inițiera, menținera sau încheiera unui schimb verbal; identificarea unei
persoane sau a unui obiect; formularea unor întrebări și a unor răspunsuri; oferirea unor
informații despre identitatea proprie sau despre identitatea membrilor familiei/persoanelor
cunoscute; oferirea unor informații despre forma și despre utilitatea unor obiecte; povestirea unor
fapte și întâmplări după benzi desenate sau dupa ilustrații; exprimarea propriei păreri în legătură
cu un fapt.

În clasele a III-a și a IV-a : se fixează componentele comunicării dialogate – adaptarea la


particularitățile interlocutorului, formularea ideilor principale, povestirea orală a unui fragment
dintr-un text narativ, povestirea orală a unor texte sau mesaje audiate, factorii perturbatori ai
comunicarii; se construiesc dialoguri în situații concrete sau imaginare; se actualizează
elementele de comunicare nonverbală (gesturi, mimică).7

În activitățile de comunicarea orală sunt abordate toate modurile de expunere: dialogul


(convorbire dintre doua sau mai multe persoane), narațiunea (povestirea), descrierea (prezentarea
carcteristicilor unui obiect, peisaj).

Dezvoltarea capacității de comunicare orală prin dialog vizează participare elevilor la


conversații pe diferite teme. Elevii formulează și răspund la întrebări; creează dialoguri pe teme
date; analizează critic , din punct de vedere al corectitudinii; dramatizează un text narativ.

Educarea capacității de comunicare în dialog începe cu însușirea și exersarea formulelor de


adresare adecvate situațiilor de comunicare. Exemple de formule de adresare: formule de salut,
7
Mariana Norel, (2010), Metodica predării limbi și literaturii române în învățământul primar, Editura Art, Brașov,
pp. 42-43
6
formule de prezentare, formule de începere sau continuare a unei convorbiri telefonice, formule
de mulțumire, formule de felicitare etc.

Exemple de activității:

 formulare de întrebări și răspunsuri pornind de la o carte, spectacol;


 formulare de întrebări pe baza unui text cunoscut de ei;
 formularea și prezentarea unor dialoguri între personaje din povești diferite, între plante,
animale;
 jocuri de rol : „La bibliotecă”, „La doctor”, „La spectacol”;

Formarea și dezvoltarea capacității de comunicare orală în narațiune se realizează pe


parcursul tuturor anilor de școală. Constă în compuneri orale pe baza unor ilustrații, povestirea
unor întâmplări trăite sau citite; povestiri dupa imagini, urmărind succesiunea logică a ideilor;
contruirea de texte pe teme date.

Povestirile sunt expuneri orale care au la bază texte citite de elevi, urmând de regulă dupa
citirea și înțelegerea unui text. Pot fi povestite și întâmplări reale, ținându-se cont de:
succesiunea logică a ideilor, claritatea și coerența exprimării, ritmul și intonația.

Formarea și dezvoltarea capacității de a descrie un peisaj/un obiect/un personaj se bazează pe


modelele cunoscute. Încercarea eleviilor de a prezenta caracteristicile unui obiect/aspect din
natură/ personaj trebuie să pornească de la concret, de la cunoscut. Treptat, elevii vor fi învățați
să adauge acestor prezentări păreri personale, impresii asupra celor observate.

Avantajele comunicării orale sunt: rapiditatea circulației informație, siguranța, feedback-ul


rapid, confortul în realizarea comunicării , posibilitatea de a activa membrii organizației, iar ca
dezavantaje are faptul că: nu asigură păstrarea în timp a informației, posibilitatea apariției
erorilor și/sau a confuziilor.

1.1. Comunicarea scrisă

A scrie – înseamnă: a reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii;
a-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a însemna; a nota; a compune.

Comunicarea scrisă este: mijloc de comunicare - folosit în mod uzual (scriem liste, scrisori,
completăm formulare) pentru a înregistra și transmite informații; mijloc de dialog cu sine –
modalitatea de a dezvolta și rafina înțelegerea noastră asupra lumii (jurnal); mijloc de învățare și

7
de evaluare, în cadrul disciplinei, în interdependență cu activitatea de comunicare orală și de
lectură.8

Limbajul scris constituie una dintre cele mai importante achiziții dobândite de oameni, în
procesul muncii și în condițiile conviețuirii în societate. El are un rol deosebit în păstrarea și
răspândirea științei și a culturii, în precizarea și realizarea diferitelor raporturi sociale.9
Elaborarea mesajului scris se face cu respectarea riguroasă a normelor limbii literare, care
vizează următoarele aspecte: organizarea textului scris (respectarea structurii), corectitudinea
vocabularului, respectarea regulilor de ortografie și punctuație, așezarea textului în pagină,
aspectul general al scrisului.

Avantajele comunicării scrise: permite comunicarea la distanță; asigură păstrarea în timp a


informației; coerența mesajului; permite o elaborare prealabilă. Are ca dezavantaje: necesită
efort și timp mare de realizare; nu asigură un feedback rapid și are caracter impersonal; riscul
receptorului să nu înțeleagă mesajul.

Compunerile scrise se deosebesc de expunerile orale prin faptul că redau într-o formă
personală idei proprii, implicând un act individual de creație al elevilor, atât ca premise cât și ca
finalități:

 stimulează imaginația și creativitatea elevului;


 activează cunoștințele de comunicare orală și scrisă;
 dezvoltă capacitățile intelectuale;
 dezvoltă gândirea logică;
 dezvoltă spiritul de observație;
 sporește încredera în forțele proprii ale elevului;
 cultivă capacități de exprimare a elevilor

Formarea competențelor de a produce și de a recepta mesaje scrise impune folosirea unor


metode și tehinici.

Exercițiu – contribuie la înțelegerea noțiunilor și teoriilor învățate, la dezvoltarea


operațiilor mentale și la sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și
deprinderilor.

8
Florentina Sâmihăian, Mariana Norel, (2011), Didactica limbii și literaturii române – vol. I, p. 105
9
Gabriela Bărbulescu, Daniela Beșliu, (2009), Metodica predării limbi și literaturii române în învățământul primar,
Editura Corint, București, p. 157
8
Redactarea compunerilor elaborate constituie un exercițiu complex de gândire și de utilizare
a limbii, necesitând o experiență orală și o serie de exerciții pregătitoare:

 copieri simple sau selective;


 dictări și autodictări;
 exerciții de raportare a noțiunilor particulare la cele generale;
 exerciții de clasificare;
 exerciții de comparare a obiectelor și fenomenelor;
 exerciții de alcătuire a propozițiilor după sens și semnificație;
 analiză contrastivă;
 exerciții de recunoaștere a cuvintelor cu valoare expresivă, descriptivă;
 exerciții de utilizare a cuvintelor cu valoare expresivă.10

Aceste exerciții se realizează în ciclul Achizițiilor fundamentale, punând bazele viitoarelor


compuneri. Încă din clasa I, programa școlară prevede activități de copiere, transcriere și de
dictare, întocmai sarcina elevilor se rezumă la utilizarea literelor, silabelor, cuvintelor și
propozițiilor enunțiative și interogative; la acestea, în clasa a II-a, se adaugă propozițiile
exclamative, dialogurile, așezarea corectă a textului în pagina de caiet, plasarea titlului, folosirea
aliniatelor.

Copierile simple - sunt exerciții de redactare a textului scris, prin care elevii se obișnuiesc cu
scrierea de mână, cu așezarea textului în pagină, cu utilizarea ortogramelor. În copierile
selective elevii fiind puși în situația de a copia doar anumite fragmente de text, sau doar dialogul
dintre două sau mai multe persoane. Transcrierea – transformarea textului scris de tipar în text
scris de mână și invers.

Dictările – reprezintă capacitatea de receptare a mesajului oral, de a valorifica priceperile și


deprinderile de scriere ale elevilor. Acestea pot fi: dictări propriu-zise, dictări selective și
autodictări.

Cele mai complexe comunicării scrise elaborate sunt compunerile scrise libere de către elevi,
care necesită creativitatea și originalitatea la nivelul structurii, al limbajului utilizat și al ideilor.
De aceea, elaborarea compunerilor scrise începe abia în ciclul de Dezvoltare, când elevii au deja
formate noțiuni elementare de redactare a unui text. Este important ca, în clasele I – a IV-a,
elevii să dobândească priceperii și deprinderi de a-și încerca intențiile, de a putea redacta corect,

10
Adriana Lazăr, (2018), Limba și literatura română pentru învățământul primar – studii de metodică, Editura
Bibliotheca, Târgoviște, p. 137
9
într-o exprimare îngrijită, o comunicare mult mai complexă decât cea orală. Profesorul are rolul
de a încuraja exprimarea și independența în gândire, efortul personal, activitatea elevilor.

Procesul de elaborare a compunerilor scrise de către elevi începe în clasa a II-a sub forma unor
texte scurte, bazate pe textele literare studiate, iar începând cu clasa a III-a compunerile scrise
devin din ce în ce mai complexe:

 compuneri pe baza unor materiale de sprijin: ilustrații, tablouri, desene, imagini video;
 compuneri pe baza unor propoziții/expresii/ cuvinte de sprijin;
 compuneri pe baza unor întrbării;
 compuneri cu început/sfârșit dat;
 compuneri după un plan de idei;
 compuneri plecând de la un text literar citit/ ascultat;
 compuneri libere;
 compuneri corespondență și cu destinație specială – bilet, scrisoare, carte poștală, cerere,
articol, invitație.

1.1. Formarea competențelor de comunicare în ciclul primar

Dicționarul explicativ al limbii române definește noțiunea de competență drept „capacitatea


de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție”.

Programa școlară a disciplinei „ Comunicare în limba română ” ne indică aceleași


competențe specifice la clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II- a , dar cu nivele diferite de
realizare a comunicării de la o clasă la alta.

Procesul de formare a competențelor de comunicare în limba română începe încă din clasa
pregătitoare. În procesul de formare a competențelor de comunicare trebuie să ținem cont de o
serie de factori precum:

 calitatea comunicării profesorului – care constă în pronunțarea corectă a cuvintelor limbii


române, fără anumite influențe din zona geografică sau de la diferite limbi străine.
Profesorul trebuie să fie un model pentru elevi.
 eficacitatea stilului de lucru al profesorului – formarea competențelor de comunicare se
realizează numai dacă în sala de clasă este o atmosferă deschisă, elevii putând să se
exprime liberi fără teama de a greși sau făra teama de profesor, să se adreseze ficărui elev
care are nevoie de ajutor.

10
 conștientizarea profesorului – constă în faptul că această competență de comunicare nu
presupune doar să răspundă la întrebări, ci elevii trebuie să învețe să pun întrebări, să
formuleze propoziții , să ordoneze logic mai multe propoziții, să susțină o idee cu
argument sau să contrazică ale idei.

Disciplina „Comunicare în limba română” se bazează, în noul curriculum, pe modelul


comunicativ – funcțional care constă în structurarea la elevi a competenței de comunicare scrisă
și orală și presupune dezvoltarea integrală a capacităților ce vizează cele patru deprinderi:
înțelegerea dupa auz, vorbirea, lectura și scrierea. Modelul comunicativ – funcțional unește cele
trei segmente: situații de comunicare sau text literar, vocabular, elemente de construcție a
comunicării și le folosește pentru formarea competențelor de comunicare.

Pentru ca un copil să comunice, este necesar să i se formeze deprinderea de ascultare care


este un proces de urmărire și înțelegere a unui vorbitor prin stabilirea unei corelații lingvistice
între două mesaje.

Audierea este un proces complex care presupune receptarea mesajelor orale, identificarea
intenției vorbitorului, dar și o reacție la mesajele verbale și/sau nonverbale. Scopul audierii
constă în formarea la elevi a competenței de a înțelege despre ce se vorbește și de a reacționa
adecvat la cele auzite.

Vorbirea este o altă formă de manifestare prin care se realizează comunicarea interpersonală.
Pentru o comunicare interpersonală e nevoie de formarea deprinderilor de vorbire orală și de
dezvoltare a fluidității (coerenței) verbale. Actul vorbirii presupune stăpânirea limbajului la toate
nivelurile limbii ( fonologice, gramaticale, lexicale și sintactice), înlăturarea barierelor generale
și a inhibițiilor involuntare.

Un factor cheie în formarea competențelor de comunicare și relaționare, atât în mediul școlar


cât și în cel extrașcolar este dat de dezvoltarea limbajului la copilul preșcolar și la școlarul mic.

Limbajul este un mijloc de comunicare și de cunoaștere deosebit de important în formarea,


educarea și dezvoltarea copilului. El este folosit de către copil pentru a comunica cu cei din jur,
pentru a-și reprezenta gândurile, ideile, sentimentele și pentru a formula întrebări și răspunsuri.

La 6-7 ani, vocabularul copilului ajunge la aproximativ 3.000 de cuvinte, iar acesta folosește
utilizează limbajul ca pe un instrument. La această vârstă înțeleg sensul unor propoziții
complexe, are câteva abilități de citire, folosesc creionul pentru scriere și le dispare tendința de a
inversa b și d. La 8 ani, scrisul se îmbogățește, copilul înțelege sensul multiplu al unor cuvinte.

11
La 9 ani scrie foarte bine, se folosește de conținutul propoziției pentru a înțelege sensul
cuvintelor, iar la 10 ani scrie repede și ușor, utilizând corect elementele structurii gramaticale.

Formarea competenței fonologice începe din clasa I când elevii cunosc noțiunile de sunet,
silabă, cuvânt, le recunosc în vorbire, insistând mai întâi pe însușirea pronunției corecte a
sunetelor , a grupurilor de sunete și cuvinte, pe formarea auzului fonematic necesar și pe
însușirea scrierii corecte prin metoda fonetică, analitico – sintetică.

Formarea auzului fonematic contibuie la dezvoltarea competențelor de comunicare, îl ajută


pe copil să perceapă toate sunetele cuvintelor și sa le pronunțe corect. Dacă elevul nu percepe
toate sunetele dintr-un cuvânt, nu-și poate forma o citire corectă, în sensul că renunță la sunetele
pe care le percepe sau poate adăuga altele.

Formarea auzului fonematic este un proces care începe de la nivelul II și se continuă până în
clasa I. Acest proces se formează prin exerciții de despărțire a cuvântului în elemente
componente, silabe și sunete.

Învățarea scris-cititului îngăduie creșterea capacității de pronunție și permite exprimarea


literară. La începutul școlarității, apar unele greșeli de pronunție, nu au capacitatea de a
descompune textul în ideile componente, iar densitatea prea mare de amănunte il împiedică să
redea verbal. Spre sfârșitul perioadei școlare mici se constituie o mai mare influență a vorbirii
orale și scrise, deoarece se însușesc algoritmii decodificării analitice a descrierii, narațiunii,
conferirii de sensuri, ordini în observație.

Tot în această perioadă apar greutăți în scrierea sau înlocuirea de litere și omisiuni în ceea ce
privește literele m, n, g sau j. Există dificultăți în ceea ce privește redactarea expresivității în
scris ( semne de întrebare, de exclamare, de punctuație), dar și în ceea ce privește scrierea și
diferențierea paronimelor ( sa și s-a, ia și i-a). Situațiile cel mai des întâlnite sunt însă acelea care
relevă anumite deficiențe de pronunție precum: dislalia – deformarea pronunției, disgrafia-
alterarea limbajului scris; dislexia- afectarea activității de citire.

Citirea și scrieirea sunt instrumente intelectuale de care ne folosim tot timpul vieții. Aceste
deprinderi se conturează în clasa I, de aceea această treaptă este atât de importantă pentru
întreaga formare a elevului.

Citirea nu este o operație simplă și ușoară, copilul trbuie sa perceapă semnificația fiecărui
cuvânt, să facă legături între cuvintele unui enunț, să înțeleagă ceea ce se citește, să rețină ce i se

12
transmite prin cuvântul scris și să redea faptele relatate. A citi nu înseamnă doar a transforma
literele în sunete , ci și a înțelege și retransmite comunicarea scrisă.

Până a conștientiza actul citirii se parcurg etape importante, de care trebuie să ținem cont,
prima fiind: recunoașterea literelor, deoarece nu se poate aborda nici o formă de citire fără ca
elevul să nu recunoască fiecare literă. În continuare, se urmărește formarea câmpului vizual de
citire, spațiul de litere și cuvinte posibil de cuprins dintr-o privire în câmpul citirii printr-o
singură mișcare a ochilor, după care urmează o scurtă pauză. Pasul următor este citirea pe silabe,
care-i permite copilului să-și lărgească câmpul vizual la nivelul silabei, câmpul vizual de cel
puțin un cuvânt; mărirea câmpului vizual dincolo de un cuvânt; citirea corectă a cuvântului,
adică pronunțarea corespunzătoare a cuvântului scris.

Perioada de formare a deprinderilor de scris trebuie făcută cu răbdare și grijă. Profesorul scrie
demonstrativ litera mică la tablă, explicând fiecare mișcare. În acest timp, elevii scriu în aer, cu
stiloul cu peniță, iar profesorul urmărește ca instrumentul de scris să fie mânuit corespunzător,
cuprins cu trei degete iar mișcările să fie realizate doar din încheietura mâinii. Apoi câțiva elevi
scriu litera la tablă, după aceea scrierea literei în caiete.

La clasa a II-a, competența de comunicare se formează dupa ce s-au acumulat cunoștințele


necesare de elaborare și receptare a mesajului oral și scris, după ce s-au format abilitățile
corespunzătoare, încât să folosească mesaje în diferite situații de comunicare. Aceste două
procese se realizează numai dacă am reușit să formăm la elevi atitudinile potivite pentru o
comunicare corectă și eficientă și dacă elevul conștientizează că orice comunicare, să fie
eficientă, realizată la un nivel de valoare ridicată.

Se folosesc texte literare ca suport pentru obținerea de rezultate în comunicare, prin care se
oferă modele de exprimare corectă și frumoasă, precum și mijloacele folosite de autor. Lecția
începe cu textul literar elaborat de diverși autori, dar se încheie cu mesaje elaborate de elevi, oral
sau în scris. La începutul clasei a III-a se redă conținuturile fragmentelor așa cum este el, chiar
cu dialoguri, dar în clasa a IV-a se trece la transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă.

La începutul clasei a IV-a elevii au deprinderi de citire corectă și conștientă, scriere corectă,
sunt capabili să alcătuiască un text, pot să dezvolte și să susțină idei simple.

Competența de comunicare necesită implicarea activă a elevilor în producerea limbii, prin


abilitatea de a interpreta și de a avea un comportament social adecvat.

13
Formarea competențelor de comunicare la elevi are o importanță pentru școală deoarece
contribuie la formarea unui comportament adecvat, civilizat al elevilor precum și la dezvoltarea
intelectuală și estetică.

Prin dezvoltarea competențelor de comunicare, profesorul din învățământul primar îi ajută pe


elevi să asimileze îndemânarea de a folosi limba română în mod corect și adecvat pentru a
îndeplini scopurile comunicării.

14
Capitolul 2. Aspecte metodice cu privire la metodele și tehnicile de comunicare în ciclul
primar

2.1. Metode didactice specifice disciplinei „Comunicare în limba română”

Conceptul de „metodă” este definită ca fiind un: „drum sau cale de urmat în activitatea
comună a educatorului și educaților, pentru îndeplinirea scopurilor învățământului, adică pentru
informarea și educarea educațiilor”11

„Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de


cunoaștere propusă de profesor într-o cale de învățare realizată efectiv de preșcolar, elev,
student, în cadrul instruirii formale și nonformale, cu deschideri spre educația permanentă.”12

Metoda poate fi privită și ca „o modalitate de acțiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii,


sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își înușesc și aprofundează cunoștințele, își
informează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, aptitudini, atitudini etc.”.
( M. Ionescu, M. Bocoș, 2001, p. 122).

Metodele de predare-învățare specifice disciplinei „Comunicare în limba română ” sunt


multiple: conversația, expunerea, povestirea, explicația, exercițiul, demonstrația, jocul de rol,
etc.

Conversația este o metodă frecventă folosită în studierea limbii în învățământul primar,


antrenându-i pe elevi în cercetarea faptelor de limbă, în descoperirea regulilor gramaticale.13

Conversația este o metodă de învățământ care constă în valorificarea didactică a întrebărilor


și răspunsurilor. Este o metodă verbală care constă în dialogul didactic între învățător și elevi,
sau între elevii înșiși, în care învățătorul formulează succesiv întrebări pentru a stimula elevii să-
și însușească cunoștințele noi sau să fixeze, sistematizeze și evalueze cunoștințele pe care le au.

Metoda conversației dezvoltă la elevi capacitatea de exprimare, le formeză priceperea de a


mânui dialogul pentru realizarea unei comunicări clare și complete.

Formele conversației:

-conversația euristică este o formă folosită la predarea-învățarea unor noi cunoștințe și la


lecțiile de formarea a unor priceperi si deprinderi. Se prezintă sub forma „unor serii legate de

11
Idem, (1998), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, p. 143
12
Sorin Cristea, (1998), Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, p. 303
13
Mariana Norel, op. cit., p.86
15
întrebări și răspunsuri, la finele cărora să rezulte, ca o concluzie, adevărul sau noutatea pentru
elevul antrenat în procesul învățării” .14

Întrebările formulate de profesor trebuie să contribuie la dezvoltarea gândirii autonome a


eleviilor, să se bazeze pe fapte de limbă, să facă trecerea de la faptele de limbă la achizițiile
teoretice, de la achizițiile teoretice la comunicarea curentă, la formularea concluziilor și apoi la
ilustrarea achiziției teoretice prin exemple noi.

-conversația catehetică -folosind acest gen de conversație ne îndreptăm atenția spre


verificarea modului în care elevii și-au însușit anumite cunoștințe, și asupra fixării deprinderilor.
Ea contribuie la dezvoltarea memoriei elevilor.

-de reactualizare a cunoștințelor însușite anterior are ca țintă reluarea și repetarea


cunoștințelor, al deprinderilor unor concluzii parțiale sau finale, al integrării cunoștințelor
anterioare în sisteme logice ce devin din ce în ce mai extinse.

-de aprofundare prin înlesnirea căreia se consolidează noile cunoștințe;

-de verificare sau de control al performanței, în scopul verificării orale a cunoștințelor.

Întrebările trebuie :

-să fie formulate clar și corect, din punct de vedere gramatical, dar și logic;

-să fie adaptate nivelului intelectual și de vârstă al copiilor;

-să nu fie prea lungi;

Exemplu: Pentru o lecție din manual studiată cu tema „Cioc! Cioc! Cioc!” după Emil
Gîrleanu se poate folosi conversația de verificare prin care urmărim cunoștințele elevilor
dobândite.

1. Când s-a petrecut întâmplarea?


2. Cine a participat la întâmplare?
3. Ce a găsit veverița?
4. Ce a făcut ea cu alunele?

Aceste conversații le dezvoltă elevilor nu numai gândirea, ci și exprimarea orală printr-un


vocabular nuanțat.

14
C-tin Cucoș, op.cit., p.148
16
Expunerea este o metodă care constă din: „prezentarea verbală monologată a unui volum de
informații, de către educator către educație, în concordanță cu prevederile programei și cu
cerințele didactice ale comunicării”.15 Prin intermediul expunerii se comunică un volum mare de
informații într-un timp scurt și, odată cu acestea, modalități de a gândi.

Această metodă se folosește mai puțin, deoarece în procesul învățării gramaticii se cer
metode și procedee care să activeze gândire critică a elevilor și să stimuleze intersul eleviilor
pentru rezolvarea sarcinilor. De pildă, se poate combina cu conversația, demonstrația,
problematizarea. Expunerea uneori capătă aspectul povestirii și al explicației.

Povestirea este o metodă care poate fi utilizată cu succes și la nivelul învățământului primar
în cadrul lecției de citire-lectură sau comunicare. Este o metodă expozitivă care facilitează
accesul elevilor spre o lume imaginară, magică și fantastică.16

Povestirea contribuie îndeosebi la imaginația copiilor, antrenează noi motivații și


disponibilități de învățare. Aceasta poate fi eficientizată prin folosirea unor materiale ilustrative
cum ar fi: planșe, imagini sugestive, proiecții video. Aceste materiale pot fi fololosite cu succes
atunci când cadrul didactic știe să le introducă în povestire astfel încât impactul emoțional și
motivațional să fie maxim.

De exemplu, se poate concepe o activitate prin care li se cere elevilor sa privească imaginile
din manual, să le ordoneze porivit desfășurării întâmplărilor prezente în textul studiat, apoi să
povestească fiecare fragment, cu ajutorul imaginilor. Li se mai poate cere elevilor să povestească
o întâmplare din viața lor.

Explicația este forma de expunere în care predomină argumentarea rațională, care se


folosește în învățarea deductivă a unor cunoștințe gramaticale care nu presupune un proces de
abstractizare mai amplu. Prin intermediul explicației se analizează conținutul unui fapt deja dat,
cauzele sau semnuficațiile sale.

Explicația gramaticală are un pregnant caracter euristic, favorizând aspectele legate de


logică.17 Prezintă ca trăsături esențiale caracterul sistematic și logic al prezentării faptelor, prin
expunerea gradată a elementelor constitutive ale noțiunii ce se explică.

15
C-tin Cucoș, op.cit., p.146.
16
Ion Albulescu, Horațiu Catalano, (2019), Sinteze de pedagogia învățământului primar, Editura DPH, p. 220
17
Cristina Loredana Bloju, (2013), Metodica predării limbii și literaturii române pentru învățământul primar, Editura
Universitaria, p. 53
17
Atunci când ne propunem o activitate ce vizează formarea cuvintelor noi prin schimbarea unei
litere/sunet putem folosi explicația ( de exemplu: mal-cal; rac-lac; sar-sac), astfel încât copiii
înțeleg că prin înlocuirea unui sunet cu altul se poate obține un cuvânt nou cu un alt înțeles.

Explicația trebuie să fie însoțită de întrebări adresate elevilor, pentru ca ei să urmărească


logica și gradarea faptelor de limbă expuse, să răspundă folosind cunoștințele însușite sau
extrăgând singuri concluzii care se impun. Această metodă se folosește pentru a explica copiilor
sensurile cuvintelor necunoscute.

De exemplu, în textul „Ciuboțelel ogarului” după Călin Gruia ( manual de clasa a II-a) apar la
vocabular cuvintele: ogar, galbeni, șubă, zgribulit și ciuboțele.

Aceste cuvinte trebuie explicate clar și corect elevilor, iar după acestea vor fi puși să le
introducă în alte contexte: ogar-câine de vânătoare; galbeni- bani de aur; zgribulit-înfrigurat;
șubă-haină căptușită cu blană, cojoc; ciuboțele-cizmulițe, ghete.

Metoda explicația contribuie la antrnarea și la dezvoltarea spiritului de observație al elevului,


stimuleză memeoria și gândirea logică.

Exercițiul reprezintă o metodă activă, care prin executarea conștientă și repetată a unor
acțiuni, formează și dezvoltă deprinderi, aprofundează și transferă cunoștințele dobândite,
dezvoltă capacități de a raționa și a evalua gradul de operaționalitate a acestor cunoștințe.

Prin repetarea conștientă și activă a exercițiului cu alte forme, pe alte trepte, ajută la
eliminarea greșelilor , formează deprinderi necesare însușirii faptelor de limbă.

Putem clasifica exercițiile de limbă română după:

-modul de efectuare: orale și scrise;

-natura faptelor de limbă: fonetice, lexicale și gramatice;

-obiectul priceperilor și deprinderilor urmărite: ortografice, ortoepice, de punctuație;

-gradul de independență: de recunoaștere, de completare și înlocuire.

Exemplele sunt multe și variate în functâție de scopul fiecărei lecții.


Exemplificare: Pentru clasa a II-a, după studierea textului „Ciuboțelele ogarului” de Călin Gruia,
li se cere copiilor să completeze enunțurile următoare cu informațiile potrivite.

A venit............................... .

18
Iepurele se duce la ..............., având ........................ .

Pe drum, acesta s-a întâlnit cu .................................... .

Cei doi se opresc la .............................. .

Când .................................... a adormit, Iepurele ............................... .

Apoi, alt exemplu de exercițiu, prin care elevii vor formula enunțuri, folosind cuvintele de la
vocabularul textului „Mama” după Panait Cerna : icoană, să aline, odor.

Demonstrația este metoda prin care se asigură perceperea fenomenelor de limbă și însușirea
conștientă a noțiunilor, folosindu-se un material intuitiv adecvat, ce înlesnește trecerea la
operația de abstractizare și generalizare. 18 Demonstrația didactică facilitează asimilarea
cunoștințelor printr-un șir de raționamente logice și presupune prelucrarea lor pornind de la o
sursă intuitivă.

La clasa I cu ajutorul demonstrației sunt exemplificate acțiuni pe care trebuie să le execute


elevul pentru realizarea semnului grafic sau a literei în aer sau pe tablă. Ea mai poate fi utlizată
pentru a descoperi lucruri noi, sau ca o completare a celor spuse de învățător.

Jocul de rol este o metodă care participă la dezvoltarea capacității de a pune în practică
noțiunile gramaticale însușite, asumarea și jucarea unui rol demonstrază, în acest caz, o
înțelegere a raporturilor dintre cuvinte, a relațiilor care se pot constituii la nivelul enunțului.
Jocul de rol se poate utiliza: pe grupe, în perechi sau individual.

În această activitate, fiecare elev care participă trebuie să primească un rol și să joace un
scenariu. De regulă, elevii sunt provocați la susținerea unui dialog care imită o situație de
comunicare: conversație telefonică, întâlinri cu prietenii/rude; în diverse locuri familiare ( la
magazin, la poștă, pe stradă).

De exemplu, în manualul de clasa a II-a apar diverse jocuri prin care elevii pot interpreta
diverse roluri precum:

 La librărie – imaginează-ți ca vrei să cumperi o carte. Un colg joacă rolul librarului.


 Recunoaște personajul – în care fiecare grup va descrie un personaj din textul citit, iar
celelalte echipe vor recunoaște personajul.

18
Adriana Lazăr, op.cit., p. 126
19
2.2. Strategii didactice interactive valorificate în înățământul primar

Strategia didactică este „un anasamblu de acțiuni și operații de predare-învățare în mod


deliberat structurate sau programate, orientate în direcția atingeri, în condiții de maximă
eficacitate a obiectivelor prestabilite”.19

Cristea Sorin definește strategia didactică precum: „un grup de două sau mai multe metode și
procedee integrate într-o structură operațională, angajată la nivelul activ de predare-înățare-
evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concrete ale acesteia, la
parametri de calitate superioară”.20

Strategiile didactice interactive încurajează învățarea activă, implică o cooperare susținută


între elevi care, organizați în microgrupuri, lucrează împreună pentru realizarea unor obiective
prestabilite.

Principalele metode folosite în procesul instructiv-educativ sunt: brainstormingul, explozia


stelară, ciorchinele, cubul, cadranele, etc.

Brainstormingul- (asalt de idei, furtună în creier) este o metodă care are ca scop căutarea și
găsirea celei mai adecvate soluții unei probleme de rezolvat, printr-o puternică mobilizare a
creativității de grup.

Etapele impuse de această metodă:

-enunțarea unei probleme care solicită interesul elevilor;

-emiterea soluțiilor;

-reținerea/notarea tuturor soluțiilor propuse de elevi;

-evaluarea ideilor și selectarea celor valabile sau combinarea acestora.

Exemplificare: La clasa a II-a în cadrul lecției „ Cuibul de păsărele” de Cezar Petrescu poate
fi abordată prin această metodă, prin care li se cere elevilor să găsească soluții la următoarea
întrebare: „De ce se spune că primăvara trezește natura la viață?”. Răspunsurile sunt date oral,
reliefând informațiile pe care copiii le au despre primăvară.

19
Ioan Cerghit, ( 2002), Sisteme de instruire alternatuve și complementare. Structuri, stiluri și strategii, Editura
Aramis, București , p.276
20
Sorin Cristea, (1998), op. cit., p. 422
20
Explozia stelară este „o metodă care stimulează creativitatea elevilor prin generarea de idei
noi și care contribuie la dezoltarea expuneri orale”. 21

Metoda presupune câteva etape:

-propunerea problemei;

-organizarea clasei pe grupe;

-formularea în fiecare grupă a unei liste de întrebări de tipul: cine?, ce?, când?, cum?, de ce?;

-comunicarea listei de întrebări fiecărei grupe;

-evidențierea celor mai interesante întrebări și formularea răspunsurilor;

-aprecierea muncii în echipă.

Exemplu:

Cine?

De ce? Ce?

Cum? Când?

La clasa a IV-a în cadrul lecției „Frumusețea Neagră” după Anna Sewell poate fi abordată
această metodă, prin care elevii primesc ca sarcină să scrie întrebări și răspunsuri pe baza
textului citit.

Cine?: Cine era Frumusețea Neagră?

Ce?: Ce îl sfătuiește mama pe Frumusețea Neagră?

Cum?: Cum era stăpânul?

21
Gabriela Bărbulescu, Daniela Beșliu, op.cit. , p.200
21
De ce?: De ce se ducea Dick mereu pe câmp?

Cine?: Cine arunca cu pietre în mânji?

Ciorchinele este o tehnică eficientă de predare-învățare care stimulează evidențierea


legăturilor dintre idei, o modalitate de a realiza asocieri noi de idei sau de a releva noi sensuri ale
ideilor.

Etapele realizării ciorchinelui:

-se notează un cuvânt cheie sau tema care urmează a fi cercetată în mijlocul tablei;

-se notează toate ideile în legătură cu tema respectivă în jurul acesteia, trăgându-se linii între
acestea și cuvintul inițial;

-scrierea de idei se oprește când se epuizează toate ideile.

Exemplu:
-comun: bancă Denumește:
ființe,fenomene, lucruri,
stări sufletești, acțiuni
însușiri
Felul

Substantivul
-propriu: Maria

Genul -singular: floare


Număr

-neutru: un –doi

-feminin: o – două

-masculin: un -două

-plural: cărți

Cubul este o tehnică prin care se valorizează acțiunile și operațiile de gândire implicate în
învățarea unui conținut. Această metodă se folosește în scopul în care se dorește exploatarea unui
subiect din mai multe perspective.

22
Etape de realizare a metodei:

-se propune tema activității;

-se împartea clasa de elevii în 6 grupe;

-cu ajutorul unui cub se va nota cerințele, folosindu-se fiecare față dintre cele 6 suprafețe ale
acestuia: Descrie!; Compară!; Asociază!; Analizează!; Aplică!; Argumentează!;

-fiecare grupă va rezolva tema propusă;

-se va prezenta tema din perspectiva fiecărui grup;

-se poartă discuții finale în legătură cu tema abordată.

De exemplu, după studierea textului „Frumusețea Neagră” după Anna Sewell, se pot pune
următoarele sarcini:

-Descrie!: Cum era stăpânul?

-Compară!: Comportamentul Stăpânului cu cel al lui Dick?

-Argumentează! : Ce credeți că s-ar fi întâmplat cu Dick, dacă ar fi avut un comportament


adecvat față de cai?

-Analizează!: Ce îl sfătuiește mama pe Frumusețea Neagră?

-Asociază!: Pune în corespondență cuvintele ce se regăsesc în text cu însușirile corespunzătoare:


trăsură de cal, loc acoperit cu iarbă, pantă foarte înclinată, căldură arzătoare a soarelui, mersul
cel mai rapid al calului, împrejurime.

-Aplică!: Continuă povestirea spunând ce credeți că s-a întâmplat mai departe cu Dick.

Metoda cadranelor „este o modalitate de a rezuma și de a sintetiza un conținut


informațional prin participarea și implicarea elevilor la înțelegerea acestuia”22

Metoda presupune realizarea următorilor pași:

-se împarte tabla sau caietul în două axe perpendiculare, în așa fel încât să apară patru cadrane;

-cadranele obținute se numerotează de la 1 la 4;

22
Cristina Loredana Bloju, op.cit., p.74
23
După activitatea de a citi sau a asculta un text elevii, li se cere să noteze în cadranul I
sunetele pe care le-au auzit sau ideile principale ale textului, în cadranul II să noteze
sentimentele pe care l-au simțit, în cadranul III să stabilească o legătură între conținutul textului
și experiența lor de viață sau prezentarea însușirilor personajului principal, iar în cadranul IV
concluzia sau realizarea unui desen care să reprezinte conținutul fragmentului preferat.

În completarea cadranelor pot fi urmărite și alte aspecte , decât cele menționate, în funcție de
text și de scopul urmărit de învățător în cadrul lecției.

Această metodă stimulează interesul elevilor pentru activitatea didactică, mai ales pentru
orele de consolidare și de recapitulare.

CADRAN I CADRAN II

CADRAN III CADRAN IV

Exemplu:

În cadrul poeziei „E toamnă” de Nichita Stănescu și Gheorghe Tomozoi, această metodă poate fi
aplicată astfel:

CADRAN I CADRAN II

Ideile textului Sentimentele pe care le trimite textul

CADRAN III CADRAN IV

Legătura cu experiența Desenează un peisaj de toamnă

2.3. Demersuri metodologice privind aplicarea metodelor didactice moderne în


învăţământul primar.

În Dicționarul explicativ al limbii române, cuvântul demers este definit ca o acțiune


interprinsă, inervenție, mijlocire în vederea obținerii unui anumit rezultat.

24
Demersul metodologic al unei lecții înseamnă a concepe, a schița și a alege o modalitate de
raportare a conținuturilor la obiective, a prevede o perspectivă de soluționare optimă, o
posibilitate de a concretiza pregătirea și creativitatea educatorului.

1. APLICAȚIE – „Metoda cubului”

Clasa : a III-a

Disciplina: Limba și literatura româna

Subiectul lecției: „Fata babei și fata moșneagului”

Demersul metodologic:

Se împarte clasa de elevi în 6 grupe și fiecare grupă va primi un număr. Un reprezentant din
fiecare grupă va veni pe rând și va rostogolii cubul pe fețele căruia sunt scrise cele 6 cuvinte
( descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează). Dacă se repetă una din sarcini se
ca rostogolii cubul din nou până la epuizarea acestora.

Compară

Argumenteaz Descrie Asociază Aplică


ă

Analizează

Pentru fiecare față a cubului este pregătită o fișă de lucru pe care fiecare grupă trebuie să o
rezolve:

1. Descrie – fata babei și fata moșului.


2. Compară – hărnicia celor două fete .
3. Analizează – cum s-a comportat fata babei la Sfânta Vineri.
4. Asociază – comportamentul tău cu cel al fetei moșului.
5. Aplică – Interpretează rolul cățelușei și al cuptorului.

25
6. Argumentează – bunătatea și hărnicia sunt mereu răsplătite

Se anunță timpul de lucru, apoi fiecare grupă prezintă tema din perspectiv pe care au
abordat-o.

Se poartă discuții finale în legătură cu temele prezentate.

2. APLICAȚIE – „ Metoda ciorchinelui”

Clasa : a III-a

Disciplina: Limba și literatura română

Subiectul lecției: Verbul

Demersul metodologic:

Solicit elevilor reactualizarea cunoștiințelor depre verb prin completarea unui ciorchine. În
urma răspunsurilor formulate de elevi, completez fiecare casuță al ciorchinelui reprezentat.

Parte de vorbire care


prezent-învață exprimă acțiunea,
trecut-a învățat starea sau existența
Definiție
ființelor,
lucrurilor,fenomenelor,
Timpul naturii
Verbul

singular:
viitor-va învăța
citesc
Numărul

plural: citim
Persoana

I eu/noi

a III-a a II-a

el/ea ei/ele
tu/voi

26
Metoda ciorchinelui se poate utiliza și ca:

Ce căutăm într-un text?

Autorul
Momentele acțiunii:
Dialog/monolog
interior etc. -............

-.................
Textul (titlul)
Tipul textului: Personajele:

în versuri/în proză -.......

narativ/descriptiv -...........

Informații noi: Învățăturii:

-.............. -................

3. APLICAȚIE – „ Metoda Mozaicului”

Clasa : a II-a

Disciplina: Comunicare în limba română

Subiectul lecției: „ Cheile”, după Tudor Arghezi

Demersul metodologic:

Pentru alcătuirea planului de idei vom folosi metoda mozaic astfel: se împarte clasa de elevi
în 5 grupe , iar fiecărui grupe i se atribuie câte un număr de la 1-5 elevi. Fiecare elev va primi
câte un fragment de lecție. Cei care vor primi primul fragment alcătuiesc grupa 1, cei care vor
primit al doliea fragment alcătuiesc grupa 2, cei care vor primi al treilea fragment alcătuiesc
grupa 3, cei care vor primit al 4 fragment alcătuiesc grupa 4 ,iar cei care vor primi ultimul
fragment formează grupa 5. Apoi, în cadrul grupelor noi formate fiecare elev va citi fragmentul,
îl va povesti colegilor de grupă și va găsi ideea principală pe care o vor trece pe un bilețel. Se vor
citi toate ideile din cadrul grupului, se va alege ideea cea mai bună și se va trece pe o coală de
hârtie, unde, apoi se va trece și ideile celorlalte grupe.

27
Apoi, elevii se vor regrupa în grupele inițiale, experții vor povesti colegiilor fragmentul și vor
prezenta idea principală.

Foaia cu cele 5 idei (planul lecției) se va afișa în fața clasei. Se vor ordona ideile din carte și se
va scrie planul de idei pe tablă.

Exemplu:

Planul de idei:

1. Mitu și Baruțu au mai crescut și și-au dat seama că libertățile lor sunt limitate de reguli.
2. Odată, Baruțu a găsit ușa unui dulap deschisă și a chemat-o imediat pe Mitu.
3. Dulapul s-a prăbușit peste Baruțu și Mitu.
4. Copiii au fost chemați la judecată, dar nu s-au trădat unul pe celălalt.
5. Adulții hotărăsc să le dea copiilor cheile și să le predea și sarcinile lor.

4. APLICAȚIE – „Metoda Cvintetul”

Clasa: a IV-a

Disciplina: Limba și literatura română

Subiectul lecției: „Vestitorii Primăverii” , după George Coșbuc

Demersul metodologic:

Plecând de la poezia lui George Coșbuc „Vestitorii primăverii”, copiii pot compune
cvintetul:

 primul vers conține un cuvânt cheie, care denumește un substantiv;


 al doilea vers este format din două adjective care prezintă înusușiri ale cuvântului
cheie;
 al treilea vers este format din trei cuvinte, care exprimă acțiuni- verbe;
 al patrulea vers e reprezentat din patru cuvinte care, de obicei, ilustrează sentimentele
autorului față de subiect;
 ultimul vers are rolul de a exprima esența subiectului și este constituit dintr-un singur
cuvânt.

Exemplu:

„Vestitorii Primăverii”, după George Coșbuc


28
Primăvara,

Luminoasă, înmiresmată,

Înmugurind, înflorind, înverzind,

Readuce totul la viață,

Verdeață.

5. APLICAȚIE – „Metoda Diagrama Venn”

Clasa: a IV-a

Disciplina: Limba și literatura română

Subiectul lecției: „Amintiri din copilărie”, după Ion Creangă

Demersul metodologic:

Li se cere eleviilor să prezinte, în diagrama Venn, asemănările și deosebirile între cele două
personaje ale textului propus „Amintiri din copilărie”, după Ion Creangă.

Smărăndița
Nică

generoși,
poznași

6. APLICAȚIE – „Metoda Pălăriilor gânditoare”

Clasa: I

Disciplina: Comunicare în limba română (lectură)

29
Subiectul:„ Sarea –n bucate”, după Petre Ispirescu

Demersul metodologic:

Elevii se vor împărții în șase grupe a câte patru elevii. Fiecare grupă primește câte o pălărie,
prin tragere la sorți.

Pălăria albă – Informează!

Elevii vor prezenta pe scurt conținutul lecturii: povestirea faptelor și întâmplărilor.

Pălăria roșie – Spune ce simți!

Care personaj v-a plăcut mai mult?

Cu ce personaj v-ar plăcea să semănați?

Elevii își prezintă gândurile, impresiile, părerile pe care le-a creat acest basm.

Pălăria galbenă – Aspecte pozitive

Ce a învățat împăratul din pățania sa?

Ce apreciați la fata de împărat?

Elevii vor spune tot ce este bun, cum se poate întoarce situația, cum se pot rezolva toate ca
să fie toată lumea mulțumită, vor găsi partea bună a lucrurilor, vor găsi o soluție.

Pălăria neagră – Aspecte negative

Ce crezi că a greșit împăratul?

Ce alt lucru grav i s-ar fi putut întâmpla?

Este justificat felul în care a procedat? De ce?

Se va povesti care sunt faptele greșite, ce s-a întâmplat de s-a ajuns până la această situație,
șirul de situații care au determinat o asemenea stare de lucruri.

Pălăria verde – Idei noi

Aici are loc partea creativă a lecției, elevii încercând să schimbe anumite aspecte din
povestire. Să își imagineze un alt final al acțiunii. Cum ați fi procedat dacă erați în locul fetei de
împărat?

Pălăria albastră – Clarifică

Elevii trebuie să adreseze câte o întrebare colegilor săi , să verifice dacă au înțeles conținutul
textului. Elevii din această grupă pot solicita informații suplimentare sau refacerea răspunsului în
cazul în care consider că este insuficient sau incorect formulat. Ei vor concluziona cu un verdict
final, vor da o soluție, găsesc vinovății.

30
Cadrul didactic supraveghează întrgul demers și intervine cu explicații acolo unde este
necesar.

Fiecare lider de grupă va prezenta răspunsul în fața celorlalți colegi.

31

S-ar putea să vă placă și