Alexandru Lăpuşneanul:

Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit

din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în
împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru
Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de
caracter.

Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit

vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului.
în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune
pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte,
ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală
dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el
este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi
dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce
Dunărea cursul îndărăpt".

Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce

relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi
ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să
profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel
să scape de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti,
dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".

Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens;
vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în
timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete
tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi.

Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul,

reieşindindirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc,
ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece,
ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul
de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică.

Caracterizarea directă:

Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului,

atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla
sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul:
"sângele într-însul începu a fierbe".

Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă
literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur
om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...]
Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică."

Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a

numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii
sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti",
"mulţime", "idra cu multe capete".
Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la
nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.

In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături

pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.

Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice

pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă
trimite şi către influenţe clasiciste, iar

Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde

numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache
Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche:

• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua

domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi
Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu
mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu
merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea
domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi
într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu
numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce
nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au
răscumpărat inima"; descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare
măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi
neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1
vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei
leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de
călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că
de să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un
cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în
mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".

• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui
Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La
moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi
mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda
rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan";
prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de
răul lui nici o

• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".

• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al

procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de
licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a
doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.

Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de

Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere
celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi
universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci,
cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie
realistă".

ALEXANDRU LAPUSNEANUL

-CARACTERIZARE-

Costache Negruzzi este unul din deschizatorii de drumuri din literatura romana
moderna. El a initiat specii noi printre care si nuvela istorica.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume. Este un
personaj bine individualizat prin „l”-ul de la sfarsitul numelui. De asemenea este un
personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce.

Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile

sa vorbeasca de la sine.

In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o

oaste otomana, cu scopul de a se razbuna.

In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste sa se

intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune
„am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui”, Motoc ii sugereaza ca ar fi mai
bine sa se intoarca („tara e linistita”, „de aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca
tara nici te vrea nici te iubeste”).

Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in decizia sa

(„mai degraba si-ar intoarce Dunarea cursul indarapt”) si aratand ca nu va fi intors
de nimic din drum („daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti eu va
iubesc pre voi”).

In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe
Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe
sprijinul moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui
Lapusneanul sa aiba incredere („incredi-te in noi”), viitorul domn se infurie si ii
aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m-ai vazut biruit m-ai lasat”) si ca nu s-ar
mai increde in el („n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in tine?”).

Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce („te voi cruta
ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului”, „sabia mea nu se va
manji in sangele tau”).

Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii si la

cea mai mica abatere ii omoara, fiind foarte crud.

Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca este

muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca ridica o manastire („esti muritor si ai sa dai
sama”) il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la pumnal,
dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar poate fi si
tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe genunchii sai”). De aici reiese ca este
vorba si despre un conflict interior.
Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul de frica.

A doua zi, merge la biserica („imbracat cu toata pompa domneasca”) unde dupa
slujba dovedeste ce bine cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor,
citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca vrea sa
pecetluiasca impacare cu un ospat.

Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste uciderea

celor 47 de boieri, din capetele lor facand o piramida pe care o arata Ruxandei „ca
leac de frica”.

Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul se
arata total neinduplecat de rugamintile acestuia („Destul! Nu mai boci ca o muiere”).
De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te sa mori pentru tara”,
„nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste”). Lapusneanul este si foarte
intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un act politic abil („luati-l si spunetii
ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada tara”).

Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta Ruxandei,
dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i („taia maini, scotea ochi, ciuntea si
spinteca”).

Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa ca este
calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe
multi am sa popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca acesta
este domn.

El nu poate concepe sa traiasca fara putere („Eu nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt
Alexandru-voda”). Toate japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea
otrava, astfel sfarsind tiranul.

In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive

(descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje,
limbajul lor, contureaza culoarea de epoca.

Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj

romantic. Este prezentat obiectiv.

Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il vad ca pe

un domn crud si nemilos, parerea mea fiind aceeasi.

Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre,

cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului tiran.
Costache Negruzzi este unul din deschizatorii de drumuri din literatura romana
moderna. El a initiat specii noi printre care si nuvela istorica.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume.

Este un personaj bine individualizat prin „l”-ul de la sfarsitul numelui cu rădăcina
atestată istoric, individualitate proprie, complex, personaj pozitiv şi totodată
negativ.
După criteriul social şi uman, e tipul domnitorului tiran. După structura afectiv-
intelectuală şi de caracter are un temperament mobil, sensibilitate nestăpânită.
Caracterizarea directa Făcută de naratorse conturează, prin
redarea gesturilor şi a mimicii personajului, atât forţa de disimulare - "în minutul
acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura
permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul începu a
fierbe". In acelasi timp naratorul prezinta si “pompa domneasca” a domnitorului.
Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit
vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele
personajului.
In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o
oaste otomana, cu scopul de a se razbuna.
Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare. Astfel, personajul îşi
relevă propriile trăsături prin intermediul gesturilor şi al gândurilor. Lăpuşneanu
vorbeşte în pilde, folosindu-se de exclamaţii şi întrebări retorice. El ştie cum să
îndrepte ascuţitul discuţiei în orice situaţie. Sintagma „Dacă voi nu mă vreţi, eu
vă vreu, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi, şi voi merge ori cu voia, ori
fără voia voastră” denotă dorinţa şi voinţa de a domni, încăpăţânare, ambiţie,
siguranţă şi hotărârea domnitorului. „am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o
mantui”. Nu renunta la tron orice s-ar intampla“ mai degraba si-ar intoarce
Dunarea cursul indarapt.
Din dialogul cu boierii putem observa un comportament deosebit fata de motoc
desi acesta la vandut : ,,te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de
blastemuirile norodului”, „sabia mea nu se va manji in sangele tau”).

Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii si

la cea mai mica abatere ii omoara cu cruzime.

Dacă în primul capitol caracterizarea şi portretul lui Lăpuşneanu este scos în

evidenţă prin intermediul antitezei dintre boieri şi Lăpuşneanu, în al doilea
capitol, caracterizarea lui reiese din antiteza conflictuală dintre domniţa Ruxanda
şi el. Domniţa Ruxanda e plină de înţelepciune, gingăşie, pe când Lăpuşneanu e
crud, nemilos şi făţarnic. Cerinţa domniţei de a înceta omorurile îl înfurie, punând
mâna pe jugher. Este o reacţie necontrolată a lui, nepotrivită pentru un domnitor.
Prin această acţiune, Lăpuşneanu dovedeşte a fi un om cu o fire impulsivă,
obişnuit să judece şi să facă dreptate singur, după propriile reguli. Auzind
cererea domniţei, Lăpuşneanu o mustră „pentru vorbele nebune”, dar promite în
final că va înceta cu omorurile, însă nu înainte de a-i da leac de frică. În
momentul de faţă, Lăpuşneanu încearcă să fie calm şi se poartă autoritar faţă de
soţia sa, însă şi cinic pentru că în sine leacul promis o va îngrozi.
Faptele lui sunt impresionante prin cruzime şi răzbunare: ospăţul unde sunt
masacraţi 47 de boieri. Moţoc e dat pe mâinile mulţimii, ce-l sfâşie de viu pentru
ca în final să fie asasinat. Lăpuşneanu surprinde caracteristicile boierilor.
Capacitatea de a-şi stăpâni impulsurile violente îl ajută să câştige în orice
situaţie. Este expert în manipulare, însă poate fi şi tandru („ o ridică ca pe o pană
şi o pune pe genunchii săi:”) Reiese că e vorba de un conflict interior.
Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta
Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i („taia maini, scotea ochi,
ciuntea si spinteca”).

Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa ca

este calugar. Nu concepe să trăiască fără putere („Eu nu sunt călugăr. Sunt
domn! Sunt Alexandru-vodă). Începe să-i ameninţe pe cei din jur, în momentul în
care se trezeşte în letargie şi observă că este călugăr („M-aţi popit voi, dar de mă
voi scula pe mulţi am să popesc şi eu”), şi ajunge să-ţi ameninţe propriul fiul când
află că acesta este domn.