UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE, ISTORIE ŞI ARTE

SPECIALIZAREA: MASTER ECUMENISM ÎN NOUL CONTEXT EUROPEAN
ANUL II

TEMA DE CASĂ LA

ISTORIA ECUMENISMULUI ROMÂNESC

Creștinismul și celelalte religii – poziția teologiei ortodoxe actuale

Coordonator,

Pr. asist. univ. dr. DUMITRESCU HORIA

Masterand,

Pr. ILIUȚA NICOLAE

2020
 Cuprins

1. Introducere………………………………………………..3
2. Tratarea lucrării………………………………………….6
3. Concluzii…………………………………………………..12
4. Bibliografia………………………………………………..15

2
 1. Introducere

Printre marile religii ale lumii, există trei care predică credinţa într-
un singur Dumnezeu: iudaismul, creştinismul şi islamul. De-a lungul
secolelor, acestea s-au dezvoltat precum ramurile aceluiaşi copac. Fiecare
dintre ele au propriile reguli, propriile gesturi, propriile rugăciuni, propriile
sărbători, adesea destul de greu de înţeles. Toate cele trei religii sunt
teologice. Ele duc undeva, au un scop, o țintă. Istoria are un început,
Dumnezeu a intervenit în istorie într-un anume fel și istoria se îndreaptă
către un final - când Dumnezeu va aduce istoria la un sfârșit.
Creștinismul apare pe pământul Israelului, ocupat pe atunci de
romani. Un evreu din Nazaret, pe nume Iisus, este recunoscut de ucenicii săi
drept Mesia cel anunțat de Biblie și Fiul lui Dumnezeu. El spune că a fost
trimis pe pământ pentru a răspândi în toată omenirea legământul încheiat
între Iahve și poporul evreu. Dumnezeu care, în Vechiul
Testament,vorbise prin intermediul profeților, vorbește de acum înainte prin
Fiul Său, Iisus Hristos.
Credința în Iisus este cea care îi desparte pe creștini de evrei, care îl
așteaptă în continuare pe Mesia. Viața și învățătura lui Iisus sunt cunoscute
din texte care pentru creștini alcătuiesc cea de-a doua parte a Bibliei, Noul
Testament. În creștinism, unicitatea lui Dumnezeu include divinitatea Fiului
său și divinitatea Duhului Sfânt, aspect exprimat în doctrina trinitară.
Creştinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane,
alături de iudaism şi islam. Creştinismul îmbină tradiţii din iudaism, pe care
le îmbogăţeşte cu mărturia Noului Testament.

3
 Cuvântul creştin vine din limba latină populară de la christianus,
derivat de la Hristos- Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia
creştină ca fiind Mesia şi fiul lui Dumnezeu. Cuvântul Hristos, în limba
greacă Χριστός Christós, cel uns, este traducerea din limba ebraică a
cuvântului ‫משיח‬Maşiah (arabă ‫ َمسيح‬Masīh).
Instituţia specifică creştinismului este biserica. Autoritatea doctrinală
este Sfânta Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie şi catolicism,
tradiţia Bisericii, iar pentru catolicism şi Magisteriul bisericesc, reprezentat
de autoritatea papei.
Este adevărat că și creștinismul, ca și precursorul său direct,
iudaismul, afirmă atotputernicia lui Dumnezeu, dar fără să cadă în fatalism.
Preștiința divină, în creștinism, nu se confundă cu predestinația. Sfântul Ioan
Damaschin lămurea lucrurile în chiar secolul al VII-lea: Trebuie să se știe
că Dumnezeu cunoaște totul dinainte, dar nu le predestinează pe toate.
Cunoaște mai dinainte pe cele ce sînt în puterea noastră, dar nu le
predestinează… Predestinează doar pe cele ce nu sînt în puterea noastră,
potrivit preștiinței Lui1.
Creştinismul este religia perpetuă, perfectă, unica religie adevărată a
omenirii. În toate religiile aflăm principii alese şi norme etice care au în
vedere ameliorarea, înălţarea şi fericirea omului. Creştinismul le întrece pe
toate, prin Evanghelia, crezul, harul, lumina şi iubirea Sa. Iisus Hristos, nici
prin viaţa şi nici prin opera sa, nu are rival în sânul omenirii.
Creştinismul propagă o concepţie spiritualistă, etică şi religioasă,
despre viaţă şi veşnicie, iar împărăţia lui Dumnezeu este promisă celor
virtuoşi de creştinism, după moralele principii.

1
Dogmatica, cartea a doua, cap. XXIX, în ed. rom. cit., p. 136.

4
 2. Tratarea lucrării

Creştinismul este religia întemeiată pe învăţătura, persoana şi viaţa lui

Iisus Hristos2, religia revelată3, lege şi doctrină a lui Iisus Hristos 4,
întemeietorul şi figura centrală a creştinismului 5. Însuşi numele pe care-l
poartă religia creştină arată că Iisus Hristos este centrul şi plinitorul
revelaţiei supranaturale6.
Creştinismul are în centrul său pe Hristos, Unul-Născut din Tatăl, care
este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, una cu Tatăl, Răscumpărătorul fără de
păcat al omului păcătos. El S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara
Maria, a pătimit şi a murit pe cruce pentru noi şi pentru păcatele noastre şi
este întemeietorul şi capul Bisericii creştine.
Cuvântul Creştinism derivă din grecescul Hristus – Hristos, care
înseamnă Unsul, adică Cel Uns să fie Mântuitorul lumii7.
Creştinismul este religia cu cel mai mare număr de credincioşi.
Deşi nu este nicidecum cea mai veche, având cca. două milenii, ea este
cea mai răspândită şi în virtutea calităţii sale misionare, este deschisă spre
noi teritorii şi noi persoane care nu cunosc şi nu mărturisesc credinţa în
2
Philippe Gaudin, Marile Religii, Edit. Orizonturi, p. 215, Dicţionarul Le Robert, 1992.
3
Pr. Conf. Dr. Stan Alexandru, Prof. Dr. Rus Remus, Istoria Religiilor – manual pentru
Seminariile teologice, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1991, p. 321, Pr. Vasile Raducă, Ghidul creştinului ortodox de azi, p.
11: ca religie, creştinismul se fundamentează pe revelaţie.
4
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Stancu, Dicţionar de Istorie a Religiilor A-Z, Edit. Universităţii,
Piteşti, 2002, p. 77.
5
Horia C. Matei, Enciclopedia Antichităţii, Edit. Meronia, Bucureşti, 1995, p. 174.
6
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Stancu, Originea şi fiinţa religiilor, vol. 1. Tratat de Istoria
Religiilor, Edit. Tiparg, Piteşti.
7
Pr. Conf. Dr. Stan Alexandru, Prof. Dr. Rus Remus, Istoria Religiilor - manual pentru
Seminariile teologice, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1991, p. 321.

5
Dumnezeu treime şi Biserica plănuită de Dumnezeu Tatăl, instituită de
însăşi Dumnezeu Fiul şi îndrumată de acţiunea Duhului Sfânt.
Creştinii sunt aceia care îşi iau crucea şi-L urmează pe Hristos, cei
care îşi schimbă viaţa într-o alta nouă după chipul lui Iisus Hristos, urmând
şi împlinind învăţăturile Sale.
Încă de la apariţia sa, creştinismul s-a confruntat cu iudaismul,
politeismul şi filozofia acelor timpuri, însă cu toate acestea s-a răspândit
rapid din Ierusalim în toate marile metropole ale civilizaţiei antice. Acest
lucru s-a făcut cu mari sacrificii ale creştinilor, ajungând de cele mai multe
ori să propage această credinţă prin martiriu8.
Aşa cum era şi firesc, misiunea creştină a început din centrul vieţii
religioase a evreilor, Ierusalimul şi a ajuns foarte repede în marile metropole
ale lumii antice, mediteraneene şi pontice, prin intermediul Sfinţilor
Apostoli şi a ucenicilor acestora, care au urmat porunca dată de Însuşi
Mântuitorul: Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh 9, răspândindu-se mai întâi
în mediile urbane iar mai târziu pătrunzând şi în cele rurale.
Creştinismul răspândeşte şi astăzi Cuvântul Lui Dumnezeu
(Evanghelia) către toate popoarele lumii, mulţi adepţi ai altor religii
apropiindu-se azi de creştinism, întâlnind însă o opoziţie puternică mai ales
din partea budismului.
Religiile monoteiste ca islamismul şi iudaismul au o conştiinţa
superioară despre Dumnezeu, însă ele sunt excluse de la opera de mântuire,
care nu există decât prin Hristos şi Biserica Sa10.

8
Pr. Prof. Dr Ion Bria, Dicţionar de Teologie ortodoxă de la A-Z, Edit. Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, pp. 107-109, idem 60.
9
Biblia sau Sfânta Scriptură – Matei 28:19.

6
 Persoana, viaţa şi activitatea Mântuitorului stau la temelia
creştinismului. Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6). Creştinismul
este religia mântuirii, o religie diferită de celelalte religii, Dumnezeul creştin
fiind Unul personal, care participă la problemele lumii, o iubeşte şi de aceea
a hotărât mântuirea ei11. Sfântul Ioan Sinaitul spunea despre a fi creştin:
Creştin este urmarea lui Hristos în cuvinte, în fapte şi în gânduri, pe cât este
cu putinţă omului12.
Recunoscând aceste similitudini, ne-am putea totuşi întrebare: Care
este diferenţa?, Ce este nou?. Noutatea este totuşi evidentă. În poporul evreu
Dumnezeu şi-a început planul de mântuire, însă punctul central şi împlinirea
economiei mântuirii nu a avut loc în poporul iudeu deoarece acesta nu s-a
deschis harului lui Dumnezeu şi astfel, în marea sa majoritate, nu a intrat în
Biserica lui Cristos. Cristos este Fiul lui Dumnezeu, profeţit în scrierile sacre
iudaice, pe care creştinii le numesc VT, scrierile sacre distincte de cele
iudaice şi care le-au urmat din punct de vedere istoric, acceptate în canonul
creştin, fiind numite NT.
De asemenea, poporul ales de Dumnezeu pe care l-a condus şi l-a
ocrotit ca popor al său, creştinii îl numesc fratele mai mare, iar alianţa dintre
Dumnezeu şi acesta vechea alianţă, iar alianţa pecetluită cu sângele Mielului
(Cristos) este numită noua alianţă, respectiv noul popor. Noutatea legii aduse
de Cristos Domnul este legea iubirii.
În aceasta Dumnezeu este revelat ca Tată bun, iubitor, milostiv.
Aşadar, chiar dacă, în aparenţă, se găsesc cu dificultate deosebiri, acestea

10
Gheorghe I. Savin, Apărarea Credinţei – tratat de apologetică, Edit. Anastasia, 1996,
p. 141.
11
Pr. Vasile Răducă, Ghidul creştinului ortodox de azi, pp. 14-15.
12
Din înţelepciunea purtătorilor de Dumnezeu Părinţi, Edit. Ortodoxos Kzpseli,
Tesalonic, Grecia, 1996, p. 19.

7
există şi fac diferenţa dintre religia în care Dumnezeu a vorbit şi religia în
care Dumnezeu lucrează activ şi în a cărei Biserică şi prin cărui Domn,
lumea întreagă primeşte mântuirea.
Creştinismul este religia care se întemeiază pe persoana lui Isus
Cristos. În creştinism Dumnezeu este singur, infinit şi atotputernic. Pentru
teologia creştină omul este centrul şi scopul creaţiei. El se deosebeşte de
toate celelalte creaturi, atât după modul în care Dumnezeu l-a creat, cât şi
pentru rostul lui în lume. Omul singur a fost creat prin suflu divin.
Locul central în ritualurile creştine îl ocupă cele şapte sacramente.
Ele sunt forme de cult al căror obiectiv constă în a săvârşi astfel lucrarea,
ca harul divin, prin mijlocirea Duhului Sfânt să coboare asupra
credincioşilor.
Cea mai răspândită şi cea mai frecventă rugăciune este Tatăl
nostrum concepută de însăşi Isus în predica de pe muntele măslinilor, la
cererea apostolilor săi.
Sărbătorile creştine celebrează personale Sfintei Treimi, pe Maica
Domnului şi sfinţii cei mai importanţi. Ele sunt marcate prin oficierea
liturghiei în toate Bisericile, prin zile de odihnă şi purificare sufletească,
prin ritualuri, ceremoniale şi obiceiuri.
Sfântul Clement Alexandrinul ne spune că Dumnezeu a voit să facă
lumea şi prin voinţa Sa toate s-au făcut, având fiecare existență, fiecare
creatură, valoarea sa: Cele create de Dumnezeu în diferite zile s-au înşiruit
într-o minunată suita şi au primit valoarea lor după ordinea apariţiei lor în
timp; toate au ieşit din aceeaşi minte, dar nu toate cu aceeaşi valoare.
Crearea fiecărei existente nu s-a făcut separat cu vocea, pentru că
Dumnezeu a spus să se facă dintr-o dată crearea existentelor. Că trebuia

8
mai întâi să se numească ce avea să fie creat…După părerea mea,este
voinţa lui Dumnezeu; una şi totdeauna identică cu ea însăşi13.
Dumnezeu a creat lumea şi a înzestrat-o cu tot ceea ce puterea Sa
creatoare a voit să facă mai frumos: cerul, pământul, apele, lumina, natură,
astrele cereşti, vietăţile. Creaţia Sa a desăvârşit-o prin om în care Dumnezeu
a pus asemănarea cu Sine, ca acesta să poată purta de grija lumii create de
El14.
Dumnezeu a creat omul superior naturii: doar el e înzestrat cu cuvânt
prin care poate învăţa, doar el poate primi învăţătura dumnezeiască şi doar el
o poate folosi pentru a se izbăvi de păcate, pentru a ajunge la nemurirea
sufletului.
Dumnezeu a creat lumea mărginită în fiinţa şi în putere. Dumnezeu a
gândit mărginirea lumii,chiar şi posibilitatea morţii ei prin pierderea legăturii
cu Sine,spune Sf. Maxim Mărturisitorul15.
Prin Însuşi Fiul Său, care a primit fire omenească, Dumnezeu a arătat
limitele lumii create de El şi care nu a rămas în legătură cu El. În acelaşi
timp, El a arătat că firea omenească, prin comunicarea cu Dumnezeu, devine
atotputernică, învingând moartea trupului prin nemurirea sufletului.
Dumnezeu a dat oamenilor viaţa veşnică fiindcă Şi-a asumat firea
omenească în ipostasul Său nemuritor.
Într-un fel Dumnezeu poartă cu puterea Sa toată lumea mărginită şi
pe fiecare dintre componentele ei, dar în mod deosebit de intim introduce în
ipostasul Său firea omenească, căreia i-a imprimat în conştiinţa

13
Clement Alexandrinul, Scrieri II, Stromatele, Ed. I.B.M.-BOR, Bucureşti, 1982, p. 463.
14
Sfânta Scriptură, Facerea 1-2, 26, Ed. IBM al BOR, București.
15
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri II, Scrieri şi Epistole hristologice şi
duhovniceşti, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1990, p. 315.

9
cugetătoare şi în libertate chipul Său, care el însuşi se cere după
nemărginirea Creatorului16.
Dumnezeu Care a creat totul şi a dat viaţa tuturor, aşezându-le în
ordinea dorită de El, a voit să se facă cunoscut şi prin oameni, creaţia Sa
desăvârşită, pentru că prin intermediul trupului omenesc creat de El să se
arate şi să se cunoască adevărul.
Părintele Dumitru Stăniloae ne explica cum omul avea nevoie de
Cuvântul în trupul său pentru că el avea nevoie să se cureţe de păcate, de
neascultare, de moarte, iar la acestea putea ajunge doar prin învăţătura lui
Dumnezeu, prin Cuvânt. Cuvântul dumnezeesc avea nevoie să fie întrupat ca
om pentru a-şi însuşi cuvântul omenesc ca să-i înveţe pe oameni, iar aceştia
să se înalţe, astfel la comuniunea cu Dumnezeu17.
Creaţia, spune părintele Dumitru Stăniloae, este luminată de Cuvântul
lui Dumnezeu. Când spune luminată, autorul se referă la raţionalitatea lumii,
raţionalitate care poate să fie cunoscută de raţiunea umană.
Cuvântul lume implica cuvântul luminată, considera părintele
Dumitru Stăniloae care alături de Sfinţii Părinţi, doreşte să redea învăţătura
creaţiunea e luminată, adică e purtătoare a unei voinţe dumnezeieşti.
Această lume luminată e opera Persoanei dumnezeieşti dăruită persoanei
umane pentru îmbogăţirea ei spirituală în vederea eternizării18.

3. Concluzii

Creştinismul înseamnă restaurarea omului şi aşezarea lui în starea cea

dintâi, înseamnă îndumnezeirea lui prin har, natura umană rămânând

16
Ibidem, p. 316.
17
Pr. prof. univ. dr. Valer Bel, Curs de teologie fundamentală și dogmatic, vol. II, p. 8.
18
Dumitru Stăniloae, Chipul Nemuritor al lui Dumnezeu, Vol. I, București, 1995, p. 326.

10
creaturală, însă viaţa lui putând dăinui în veşnicia fericită la care omul a fost
chemat de către Dumnezeu.
Raportat la celelalte religii, creştinismul este o noutate extraordinară
în viaţa religioasă a umanităţii. În creştinism raportul dintre om şi Dumnezeu
se schimbă prin însăşi legătura creată între Dumnezeu şi om prin Întruparea
Fiului Lui Dumnezeu, întrupare reală care este atestată istoric. Dumnezeu se
revelează ca părtaş la viaţa omului, în măsura în care omul vrea ca El să se
facă părtaş la viaţa Lui şi înţelege rostul comuniunii cu Acesta.
Mântuitorul Hristos, a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul Lui
Dumnezeu sau Dumnezeu Fiul, asumându-şi firea umană devine Hristosul
(Unsul, Mesia cel aşteptat) şi reface, restaurează fiinţial (ontologic) firea
oamenilor, omul devenind co-părtaş la iubirea dumnezeiască.
El nu mai este robul idolilor care prin hidoşenia lor inspirau groază şi
acte cultice dintre cele mai sângeroase, iar viaţa sa spirituală şi cultică se
transformă într-un şuvoi de iubire lucrătoare, de pace şi bună înţelegere între
oameni, spre deosebire de impulsurile războinice prezente în toate
mitologiile vechi.
Precum învăţătura dogmatică sau de credință a creștinismului este
incomparabil superioară mozaismului, tot astfel este superioară şi învăţătura
practică sau morala. Faţă de morala celorlalte religiuni, morala iudaică era
de o curăţie fără seamăn, dar morala creştină  nu e numai desăvârşirea
acesteia, ci e şi ceva nou.
În creştinism Dumnezeu S-a înomenit pentru ca omul să se
îndumnezeiască, după cum spunea un părinte al ortodoxiei, înălţarea omului
spre Dumnezeu fiind posibilă tocmai pentru că El, prin întruparea Fiului, a
venit în lume ca să refacă legătura dintre Sine şi om, dar şi pentru ca, printr-
o cale dumnezeiască şi omenească, să facă din om o fiinţă cu totul vrednică

11
de harul Domnului nostru Iisus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
de împărtăşirea Sfântului Duh pe calea continuă a desăvârşirii.
Punctul de plecare în creştinism în judecarea şi săvârşirea tuturor
actelor morale este tocmai curăţia gândului, acel ideal pe care profeţii l-au
întrevăzut numai, dar pe care ei n-au izbutit niciodată sa-l transforme în
realitate.
În consecinţă, studiul comparativ al religiilor ne convinge, prin
nenumărate argumente, de superioritatea spirituală, ideologică, morală şi
numerică a creştinismului faţă de toate celelalte religii ale globului
pământesc.
Există un singur aşezământ al desăvârşirii morale şi spirituale, o
singură Biserică mântuitoare: Biserica creştină, o singură revelaţie
adevărată: revelaţia biblică, un singur crez infailibil: crezul creştin, o singură
religie în întregime divină: religia Domnului şi Mântuitorului lumii,
creştinismul.
Creștinismul este o religie a iubirii, căci Dumnezeu este iubire. Este
o religie revelată, pentru că Dumnezeu s-a făcut el însuși cunoscut oamenilor
și le-a dezvăluit Planul Său privind mântuirea oamenilor. Creștinii recunosc
trei taine fundamentale: Treimea, Întruparea și Învierea.
Este religia veritabilă, adevărată pentru că întemeietorul ei este însuși
Dumnezeu, prin persoana Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. În aceasta
constau tăria și veridicitatea acestei religii, oglinda creștinilor fiind Noul
Testament.
Dumnezeu a pus creștinismul peste toate celelalte religii, așa cum a
pus Omul - chipul și asemănarea Sa - peste întreaga sa creație, peste toate
vietățile pământului.

12
 Creştinismul este barca de salvare a omenirii. Este un mod de viaţă şi
de trăire autentică - unică şi singura cale spre Dumnezeu. Creștinismul dă
singura definiție completă a omului și a lumii, a vieții și a lui Dumnezeu.

4. Bibliografia

1. Alexandrinul Clement, Scrieri II, Stromatele, Ed. I.B.M.-BOR,

Bucureşti, 1982.

13
2. Alexandru Stan, Remus Rus, Istoria Religiilor – manual pentru
Seminariile teologice, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.
3. Bel Valer, Curs de teologie fundamentală și dogmatic, vol. II.
4. Biblia sau Sfânta Scriptură – Matei 28:19.
5. Bria Ion, Dicţionar de Teologie ortodoxă de la A-Z, Edit. Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
6. Din înţelepciunea purtătorilor de Dumnezeu Părinţi, Edit. Ortodoxos
Kzpseli, Tesalonic, Grecia, 1996.
7. Dogmatica, cartea a doua, cap. XXIX.
8. Matei Horia C., Enciclopedia Antichităţii, Edit. Meronia, Bucureşti,
1995.
9. Philippe Gaudin, Marile Religii, Edit. Orizonturi, p. 215, Dicţionarul
Le Robert, 1992.
10. Răducă Vasile, Ghidul creştinului ortodox de azi: ca religie,
creştinismul se fundamentează pe revelaţie.
11. Savin Gheorghe I., Apărarea Credinţei – tratat de apologetică, Edit.
Anastasia, 1996.
12. Sfânta Scriptură, Facerea 1-2, 26, Ed. IBM al BOR, București.
13. Stăniloae Dumitru, Chipul Nemuritor al lui Dumnezeu, Vol. I,
București, 1995.
14. Stancu Ioan, Dicţionar de Istorie a Religiilor A-Z, Edit. Universităţii,
Piteşti, 2002.
15. Stancu Ioan, Originea şi fiinţa religiilor, vol. 1., Tratat de Istoria
Religiilor, Edit. Tiparg, Piteşti.

14