Sunteți pe pagina 1din 10

Capitolul III

CAPITOLUL III
SISTEMUL IMUN
Sistemul imun poate fi privit ca o sabie cu
INTRODUCERE două tăişuri: pe de o parte organismul uman
depinde de sistemul imun pentru a fi apărat
Imunitatea a apărut mai recent pe scara de diverşi agresori, pe de altă parte chiar
filogenetică decât complexul inflamator. sistemul imun însuşi poate deveni agresor
prin deficienţe imunitare sau maladii
Reacţia imună este considerată o reacţie autoimune.
specifică de apărare întrucât implică
intervenţia unor celule specializate
(limfocitele) şi a produselor acestora CELULELE SISTEMULUI IMUN
(anticorpi şi limfocite).
LIMFOCITELE T
Termenul de anticorp (Ac) a fost creat în
1890 pentru a defini acele proteine serice
Limfocitele T sunt mediatorii imunităţii
care apar după o invazie de bacteriană şi
celulare. Ele reprezintă 60-70 % din
care reacţionează specific împotriva
limfocitele circulante. Limfocitele T sunt
“corpului” bacterian care a indus formarea
localizate în zona paracorticală a
lor iar termenul de antigen (Ag) a definit
ganglionului limfatic, în splină la nivelul
elementul agresor care duce la formarea de
manşoanelor periarteriolare.
anticorpi.
Sensul noţiunii de antigen s-a lărgit (Ag -
Fiecare limfocit T este programat genetic să
generator de răspuns imun) deoarece unele
recunoască un antigen specific prin
antigene provoacă sinteza de Ac specifici, în
intermediul unui receptor celular specific
timp ce altele implică acţiunea unor
pentru acel antigen situat pe limfocitul T
limfocite activate specific, dar care nu
(TCR).
secretă Ac (limfocite T).
În aproximativ 95% din cazuri din celulele
Prin urmare limfocitele T şi Ac sunt
T, TCR-ul este un heterodimer legat prin
instrumentele efectoare ale impulsului imun.
punţi disulfidice, format din 2 catene
polipeptidice α şi ß, caracterizate printr-o
Reacţia imună mediată de anticorpii
regiune variabilă (care leagă antigenul ) şi o
circulanţi poartă numele de "imunitate
regiune constantă ( fixă ). La un mic procent
umorală".
de limfocite T din sângele periferic e prezent
un alt tip de TCR , alcătuit din catene
Reacţia imună mediată de limfocitele T
polipeptidice γ şi δ . TCR γ şi δ tind să se
activate specific şi transferabilă prin aceste
dispună la nivelul interfeţelor epiteliale, ca
celule a fost numită "imunitate celulară".
de exemplu: mucoasa respiratorie şi gastro-
Limfocitele efectoare ale răspunsului de tip
intestinală.
celular elaborează după activare mai multe
TCR α/β şi TCR γ/δ sunt legaţi noncovalent
substanţe solubile care servesc ca mediatori
de un agregat al unei catene polipeptidice
ai reacţiei imune. Unele dintre acestea,
numită complexul molecular, CD39, ale
produc liza celulelor care exprimă Ag
cărui proteine nu sunt variabile. Acestea de
specific, în timp ce altele mediază anumite
fapt nu leagă antigenul, dar transmit
relee de reglare ale răspunsului imun.
semnalele spre interiorul celulei T după ce
Numele generic al acestor clase de mediatori
aceasta a legat antigenul respectiv.
solubili este acela de "limfokine".

135
Sistemul Imun

Diversitatea TCR e generată de LIMFOCITELE B


rearanjamentul somatic al genelor care
codifică catenele α, β, γ, δ, ale TCR. Fiecare
Limfocitele B reprezintă 10-20% din
celulă somatică posedă toate genele TCR,
limfocitele circulante; ele se găsesc şi în
dar în cursul ontogenezei numai celulele T
măduva osoasă, în ţesuturile limfatice
sunt capabile să realizeze un rearanjament al
periferice ca splina, ganglionii limfatici,
acestor gene.
amigdalele şi în organele extraganglionare
ca de exemplu tractul gastrointestinal. În
Faptul că fiecare limfocit T posedă un
ganglioni se localizează în corticală, iar în
rearanjament unic al ADN, face posibilă
splină în pulpa albă; în ambele ţesuturi
recunoaşterea proliferărilor policlonale de
formează foliculi limfoizi care după activare
limfocite T, deci neneoplazice, de
dau naştere centrilor germinativi.
proliferările monoclonale care sunt
După stimularea antigenică, limfocitele B se
neoplazice.
diferenţiază în plasmocite, care secretă cele
5 clase de imunoglobuline: IgM, IgG, IgA,
În afara proteinelor complexului CD3,
IgE, IgD. Primele trei reprezintă peste 95%
celulele T exprimă şi alte molecule, care
din imunoglobulinele circulante; IgE sunt
cuprind moleculele CD4, CD8, şi
prezente în cantitate foarte mică, cu excepţia
moleculele "de adeziune" (CD2 - LFA1
cazurilor de alterări imunitare; IgD sunt
(CD11a ) ).
prezente în special pe suprafaţa celulelor B.
O importanţă specială au moleculele CD4 şi
Se ştie de mult că IgM monomerice prezente
CD8 care se găsesc în două subpopulaţii
pe suprafaţa tuturor celulelor B nu constituie
distincte de limfocite care nu reacţionează
receptor antigenic. Aşa cum s-a văzut şi la
încrucişat între ele. Molecula CD4 se
celulele T, fiecare limfocit B posedă
găseşte la 60 % din limfocitele T mature
receptori dotaţi fiecare cu o unică
CD3, pe când molecula CD8 se găseşte în
specificitate antigenică; aceasta derivă în
40 % din limfocitele T. Ca urmare raportul
parte din rearanjamentele somatice ale
CD4/CD8 la un subiect sănătos este de circa
genelor imunoglobulinelor. În consecinţă
2/1.
prezenţa într-o celulă a genelor pentru
imunoglobuline rearanjate reprezintă un
Toate aceste glicoproteine de membrană ale
marker molecular al liniei B. Ca şi la
limfocitelor T, au fost considerate iniţial
celulele T, pe limfocitele B sunt exprimate
markeri ai liniei limfocitelor T. Astăzi li se
numeroase molecule polimorfe. Printre
recunosc şi importante funcţii în activarea
acestea sunt moleculele CD10 şi CD20,
limfocitelor T. În timpul prezentării
prezente numai în celulele B şi prin aceasta
antigenului, moleculele CD4 existente pe
de o mare importanţă practică în clasificarea
limfocitele T se leagă de porţiuni
limfoamelor.
nepolimorfe ale moleculelor complexului
major de histocompatibilitate (CMH) al
clasei II, exprimate pe celulele prezentatoare MACROFAGELE
de antigen. În schimb moleculele CD8 se
leagă de moleculele CMH ale clasei I în Macrofagele fac parte din sistemul
timpul prezentării antigenului. Prin urmare mononuclear macrofagic. Ele revin în
celulele T CD4 helper / inducer sunt prezentarea noastră, de data aceasta datorită
capabile să recunoască antigenul în prezenţa unei alte funcţii fundamentale pe care o
CMH clasa II, pe când limfocitele T CD8 îndeplinesc în cadrul sistemelor de apărare
citotoxice / supresoare recunosc antigenele ale organismului şi anume funcţia de placă
legate de celule numai în asociere cu turnantă între cele două sisteme de apărare:
antigenele CMH clasei I. complexul inflamator şi sistemul imun.

136
Capitolul III

În cadrul sistemului de apărare specifică a CELULELE NATURAL KILLER


organismului macrofagele îndeplinesc o
serie de atribuţii extrem de importante.
Circa 10-15% din limfocitele sângelui
În primul rând ele elaborează şi prezintă
periferic, nu au nici TCR nici
antigenele limfocitelor T
imunoglobuline de suprafaţă. În trecut aceste
imunocompetente. Prezenţa antigenelor
celule non T non B au fost denumite celule
HLA din clasa a II-a pe suprafaţa
nule, pe când acum se ştie că sunt
macrofagelor e considerată esenţială pentru
caracterizate prin capacitatea spontană de a
funcţiunea lor de celule prezentatoare de
distruge numeroase celule neoplazice, celule
antigen. Întrucât limfocitele T spre deosebire
infectate cu virus şi chiar celule normale,
de limfocitele B nu pot fi direct stimulate de
fără să fie necesară o sensibilizare
diverşi antigeni, prezentarea antigenelor de
prealabilă. Ca urmare au fost denumite
către macrofage, sau de către alte celule
Natural Killer (NK).
prezentatoare, ca de exemplu celulele
Langerhans, este esenţială pentru inducerea
Celulele NK aparţin sistemului imunitar
răspunsului mediat celular.
"natural" (spre deosebire de sistemul care
Macrofagele produc interleukina 1 (IL
necesită stimulare) şi constituie prima linie
1) care determină diferenţierea atât a
de apărare împotriva celulelor neoplazice şi
celulelor T cît şi a celulelor B precum şi un
a celor infestate cu virus.
spectru larg de factori solubili (monokine).
Unele din acestea explică acţiunea
Deşi au markeri comuni cu limfocitele T,
proinflamatoare, aşa cum este TNF(tumor
celulele NK nu pot rearanja genele TCR şi
necrosis factor α).
sunt CD3 negative. Pentru a recunoaşte
Macrofagele lizează celulele neoplazice,
celulele NK, se utilizează cele două
prin secreţia unor metaboliţi toxici şi enzime
molecule de suprafaţă CD16 şi CD56.
proteolitice; prin aceasta joacă sigur un rol
CD16 are un rol funcţional pentru că
de supraveghere imună.
reprezintă receptorul FC pentru IgG şi ca
Macrofagele reprezintă celule efectoare
urmare conferă celulelor NK capacitatea de
importante în unele tipuri de imunitate
a liza celulele ţintă acoperite de IgG. Acest
mediată celular ca de exemplu în reacţiile
fenomen este descris ca citotoxicitate
de hipersensibilitate de tip întârziat.
anticorpodependentă .

CELULELE DENDRITICE ŞI Celulele NK sunt morfologic mai


CELULELE LANGERHANS voluminoase ca limfocitele T şi B şi spre
deosebire de ultimele conţin granule
Celulele dendritice şi celulele Langerhans citoplasmatice argirofile şi permit descrierea
reprezintă o populaţie celulară dotată cu lor ca limfocite mari granulare.
prelungiri citoplasmatice dendritice şi
numeroşi antigeni superficiali din clasa a II-
a HLA. MESAGERII MOLECULARI AI
SISTEMULUI IMUNITAR -
Celulele dendritice sunt prezente în CITOKINELE
ţesuturile limfatice, iar celulele Langerhans
în epiderm. Ambele sunt extrem de eficiente Celulele implicate în procesul imunitar pot
în prezentarea antigenelor. După unii autori, comunica între ele şi prin mediatori solubili
ar fi cele mai importante celule ajutătoare denumiţi citokine. Acestea sunt secretate fie
(prezentatoare de antigen) din organism. de limfocitele T (IL-2) şi se numesc
Spre deosebire de macrofage nu sunt dotate limfokine, fie sunt secretate de macrocite
cu activitate fagocitară şi nu au funcţii (TNF-α) şi în acest caz se numesc
antimicrobiene şi depuratorii. monokine.
137
Sistemul Imun

Structural, citokinele sunt glicoproteine. • Factorul de necroză tumorală (TNF),


Citokinele nu sunt specifice, mai multe care este secretat de macrofage şi are rol
celule diferite pot secreta după stimulare în activarea chimiotaxiei şi a funcţiei
aceeaşi substanţă, care acţionând pe mai bactericide a granulocitelor, activarea
multe tipuri de celule le induce acestora limfocitelor T şi reglarea producţiei de
activităţi biologice diferite. anticorpi.
Citokinele sunt secretate numai de • Limfotoxina ( TNFB ) este produsă de
celulele activate fie specific (ca urmare a limfocitele T şi are efecte citolitice
contactului cu Ag ) fie nespecific ( de către asupra celulelor ţintă (cum ar fi, de
diverse citokine). exemplu, celulele tumorale ).
Majoritatea citokinelor acţionează
asupra celulelor printr-un mecanism
asemănător hormonilor peptidici (fixarea ANTIGENELE
pe un receptor nespecific al membranei,
activarea unui mesager secundar intracelular Antigenele sunt substanţe care induc răspuns
care transmite semnalul la nucleu şi induce imun (umoral sau celular). Ele posedă două
astfel apariţia efectului biologic specific). calităţi definitorii: imunogenitatea şi
Principalele tipuri de citokine sunt: specificitatea.
• IL-1 este secretată de macrofage şi celule
Langerhans activate. Ea contribuie la IMUNOGENITATEA
activarea limfocitelor B şi T, stimulează
producţia de prostaglandină şi măreşte
Imunogenitatea depinde de:
capacitatea funcţională a granulocitelor şi
Dimensiunea moleculei. În general o
mobilizarea lor chemotactică.
substanţă are proprietăţi antigenice dacă gre-
• IL-2 (T-cell growth factor ) este produsă
utatea depăşeşte greutatea molară de peste
de limfocite T, în special T4. Are rolul de
5000 moli.
a activa toate tipurile de subpopulaţie T,
Calea de pătrundere. O substanţă are
unele celule B şi celulele NK. Producţia
proprietate antigenică dacă este administrată
de IL-2 este inhibată de glucocorticoizi.
intradermic şi nu are dacă este administrată
• IL-3 este produsă de limfocitele T
intramuscular.
activate care se pare că ar avea rol în
Asocierea antigenului cu un adjuvant
creşterea activităţii citotoxice a
care întăreşte imunogenitatea (exemplu
macrofagelor.
adjuvantul Freund: emulsie în ulei mineral
• IL-4 care ar avea rol în proliferarea
de bacili Koch omorâţi).
limfocitelor B şi mastocitoză.
Natura chimică a antigenilor (exemplu:
• IL-5 care ar induce proliferarea de
proteinele sunt cele mai antigenice). Unele
limfocite B şi imunoglobuline (IgM, IgG,
alergii medicamentoase, cum ar fi cele la
IgA )
sulfamide sau la antibiotice (de exemplu
• IL-6 care este produsă de macrofage şi
benzil-penicilina), provoacă perturbări
acţionează sinergic cu IL-3 asupra
similare, unii produşi de degradare ai acestor
celulelor hematopoetice stem
medicamente comportându-se ca haptene,
multinucleate.
adică structuri nonproteice care posedă o
• IL-7 care este produsă de celulele
specificitate imunologică dar care nu devin
stromale ale măduvei osoase şi are rol în
imunogene şi responsabile de sensibilizare
diferenţierea celulelor foarte tinere.
decât după legătura cu o moleculă mare
• IFNy, care este produs de limfocitele T şi
serică.
este implicat în producerea de anticorpi
Repertoriul imunologic al individului
şi sporeşte activitatea de tip citotoxic ale
care reprezintă ansamblul antigenelor pe
macrofagelor şi limfocitelor T şi celulelor
care le poate identifica un individ dintr-o
NK.
specie.
138
Capitolul III

SPECIFICITATEA HIPERSENSIBILITATEA

În contact cu diverşi antigeni,


Un antigen este în principiu identificat de un
organismul poate reacţiona, fie realizând
anticorp specific. După origine, antigenele
protecţie imună fie producând modificări
pot fi clasificate în patru grupe:
fiziopatologice şi chiar leziuni tisulare.
• Antigene heterofile - comune la mai
Acestea din urmă sunt denumite reacţii de
multe specii
hipersensibilitate şi sunt declanşate prin
• Antigene heterologe - provin de la
mecanisme ce pun în joc fie imunitatea
indivizi de altă specie
umorală fie imunitatea mediată celular.
• Antigene isologe (allo Ag) - provin de la
Reacţiile de hipersensibilitate se clasifică în
indivizi de aceeaşi specie
patru tipuri:
• Antigene autologe - sunt exprimate de
celulele proprii ale unui individ
HIPERSENSIBILITATEA DE
Antigenele sunt determinate genetic. Un TIP I
exemplu în acest sens sunt antigenele de
grup sanguin din sistemul ABO şi sistemul Hipersensibilitatea de tip I mai este
Rh, antigenele leucocitare (human leucocitic cunoscută şi sub numele de anafilaxie sau
antigen - HLA). atopie. Ea este produsă la om prin unirea
antigenului (Ag) cu IgE (reagine) fixate pe
Antigenele HLA sunt produse de gene mastocite şi bazofile, la subiectul
grupate într-o zonă a braţului scurt al sensibilizat în prealabil la acel antigen.
cromozomului 6, denumită "complexul
major de histocompatibilitate" (CMH). Reacţia se produce la câteva minute de la
CMH conţine mai multe locusuri care la contactul cu antigenul, de unde şi numele de
rândul lor codifică trei familii de proteine: hipersensibilitate imediată. Unirea Ag cu
locusurile A, B, C codifică proteinele de IgE fixat prin fragmentul ei Fc pe mastocite
clasa I-a, care sunt exprimate pe suprafaţa sau bazofile produce degranularea acestora
tuturor celulelor. Regiunea D cuprinde şi eliberarea brutală a unor substanţe active
proteine de clasa II-a, exprimate pe un (histamină, factor chimiotactic al
număr mai mic de celule care sunt implicate eozinofilelor, factor chimiotactic al
în transmiterea informaţiei antigenice. neutrofilelor) precum şi sinteza de novo a
Proteinele din clasa I-a şi II-a formează unor substanţe ca derivaţii acidului
sistemul antigenelor HLA. Proteinele de arahidonic (leukotriene) şi factorul activator
clasa II-a controlează producerea unor al plachetelor.
componente din sistemul complementului.
Aceste diverse substanţe induc o reacţie
Bolile asociate cu HLA pot fi împărţite în inflamatorie acută, hipersecreţia glandelor
trei categorii: endocrine şi contracţia musculaturii netede.
• boli inflamatorii cum ar fi spondilita
ankilopoietică şi artropatiile Şocul anafilactic
postinflamatorii, legate de HLA-B27.
• defecte metabolice ereditare, cum ar fi Forma cea mai gravă a acestui tip de reacţie
hemocromatoza, legate de HLA-A3. este anafilaxia generală , care se traduce
• boli autoimune, cum sunt prin detresă respiratorie (contracţia
endocrinopatiile autoimune asociate musculaturii bronhiolare), edem laringian
alelelor prezente pe locusul DR (antigeni apoi stare de şoc. Aceste accidente sunt
HLA - DR). adesea mortale şi se observă de exemplu
Mecanismele care stau la baza acestor după injectarea unor medicamente.
asocieri nu sunt încă bine cunoscute.
139
Sistemul Imun

La om, marele şoc anafilactic este, din Ele afectează într-un mod localizat doar
fericire, excepţional. Forme mai puţin celulele ţintă, ţesutul ţintă, organul ţintă pe
tragice pot totuşi succeda: unei seroterapii care s-au fixat anticorpii ca urmare a
iterative (de exemplu seroterapia primului impact cu antigenul, care poate fi
antitetanică), injectării unor medicamente un pneumoalergen sau un alergen alimentar.
sau rupturii unui chist hidatic. Clinic, ele constau dintr-o rinită, sinuzită,
Fenomenul mai este evocat, fără probe traheită, astm bronşic sau urticarie (ştiindu-
solide, în "moartea subită în leagăn" care se că urticaria este, adesea, expresia unei
afectează în special sugarii de sex masculin, alergii digestive). Sensibilizarea la un
cu vârsta de 2 - 3 luni, primăvara sau alergen poate avea loc în orice moment al
toamna şi care s-ar explica printr-o existenţei dar are loc mai frecvent în
sensibilizare la laptele de vacă, cu şoc copilărie.
anafilactic, ca urmare a pătrunderii
intrapulmonare de lapte regurgitat în timpul Atopia
somnului.
Atopia (atopia: ciudăţenie, bizarerie) este o
De fapt, hipersensibilitatea umană de tip formă de hipersensibilizare alergică ce
anafilactic este mult mai puţin frecvent constă într-o predispoziţie ereditară cu
generalizată decât localizată. formare de anticorpi reaginici sub acţiunea
alergenelor. Pacientul respectiv poate fi
Anafilaxia localizată afectat succesiv şi fără o secvenţă precisă de
alergie la fân, astm, eczemă sau urticarie.
Hipersensibilitatea alergică
De notat că injectarea intradermică a
Hipersensibilitatea alergică îmbracă în alergenului este urmată, în câteva ore de o
patologia umană, mai multe forme: alergia papulă eritematoasă şi pruriginoasă al cărei
la fân, coriza spasmodică sau rinita alergică, substrat morfologic este o congestie activă,
astmul esenţial, eczema zisă un important edem localizat şi un discret
"constituţională", unele urticarii, unele infiltrat limfoplasmocitar şi
migrene şi edemul Quincke. polimorfonuclear eozinofil. Această reacţie
specifică stă la baza testelor cutanate la
Din punct de vedere morfologic, în alergie.
structurile tisulare interesate, se produce o
inflamaţie acută, congestivă seroasă şi chiar Anafilaxia localizată pasiv (Reacţia
catarală, cu un discret infiltrat de PM Prausnitz şi Küstner)
eozinofile si plasmocite. Repetarea crizelor,
la nivelul căilor aeriene (cavitate nazală, Injecţia intradermică a unui alergen în
arbore bronşic), sfârşeşte prin a determina, punctul în care, cu 24 de ore mai devreme,
de obicei, tulburări trofice de tip hiperplazic un subiect lipsit de sensibilitate a primit serul
la nivelul mucoaselor. unui alt subiect alergic la alergenul injectat
este urmată de un halou întins eritematos.
Din punct de vedere fiziopatologic, sunt Leziunile corespund unei inflamaţii acute
tipice crizele care debutează şi sfârşesc congestive sau seroase, fără infiltrat
brusc, cu perturbări generale şi umorale inflamator notabil. Experienţa dovedeşte că
minime, care le evocă pe cele din anafilaxia umorile unui individ suferind de
generalizată şi care sunt inhibate de hipersensibilitate imediată de tip anafilactic
antihistaminice. conţin anticorpi serici anafilactizanţi,
transmisibili la un alt individ indemn.
Din punct de vedere imunologic, crizele sunt Aceştia sunt IgE, anticorpii reaginici prezenţi
declanşate de un alergen specific. la nivelul pielii.

140
Capitolul III

HIPERSENSIBILITATEA DE HIPERSENSIBILITATEA DE
TIP II TIP III

Acest tip de sensibilitate mai este numit şi Acest tip de hipersensibilitate este numit şi
hipersensibilitatea anticorpodependentă "boala prin complexe imune" deoarece este
deoarece este datorat fixării anticorpilor pe provocat de complexe Ag/Atc având
antigenele membranelor celulare sau ale particularitatea de a activa mediatorii
altor componente tisulare. Determinantele inflamaţiei, în special sistemul
antigenice pot fi componentele normale ale complementului.
membranei celulare, sau antigene exogene
absorbite pe membrana celulară. Formarea de complexe imune poate avea loc
fie în circulaţia sanguină (complexe imune
Există două mecanisme ce pot fi implicate circulante), fie la nivelul ţesuturilor
în geneza acestui tip de reacţie: (complexe imune "in situ").
citotoxicitatea mediată prin complement şi
citotoxicitatea mediată celular, Fie că este vorba de complexe imune
anticorpodependentă. circulante sau fabricate "in situ", secvenţa
evenimentelor este identică: factorul iniţial
Citotoxicitatea mediată prin este activat de complement, apoi, în etape
complement succesive, vor fi eliberaţi mediatorii
inflamaţiei - factorul chimiotactic pentru
Anticorpi de tip IgM sau IgE fixaţi pe PMN, anafilatoxine (C3a, C5a).
membrana celulară cu proprietăţi antigenice Sunt, de asemenea, activaţi şi alţi mediatori
antrenează activarea complementului, care ca: factorii plachetari şi factorul Hagemann.
induce leziuni ale membranei celulare apoi Activarea lor induce fenomene de coagulare
liza celulei. (microtrombi) şi modificări ale pereţilor
vasculari.
Acest model este descris pentru celulele
sanguine (hematii, leucocite, trombocite) şi Boala serului
se întâlneşte în accidentele transfuzionale,
anemiile hemolitice autoimune, Este un exemplu de boală a serului prin
incompatibilitatea materno-fetală. complexe imune circulante, care apare la
pacienţi cărora li se administrează cantităţi
Acelaşi mecanism intervine şi în mari de ser de animal (ser de cal
glomerulonefritele cu anticorpi anti antitetanic). Manifestările se instalează după
membrană bazală (Sindromul Goodpasture 14 - 21 zile de la injecţie.
în care Ag nu este un constituent celular ci o
componentă a membranei bazale Tulburările constau din puseuri febrile,
glomerulare) edem mai mult sau mai puţin generalizat,
artralgii fugace, eritrodermie, adenopatii
Citotoxicitatea mediată celular periferice, albuminurie prin nefropatie
anticorpodependentă glomerulară sau chiar paralizie radiculară de
plex brahial, când injecţia serului (ser
În acest mecanism, anticorpul legat prin antitetanic) a fost practicată în regiunea
fragmentul Fc de o celulă leucocitară deltoidiană.
(limfocit, monocit sau PMN) se fixează pe
celula ţintă şi determină liza acesteia. Leziunile tisulare sunt de tip inflamator, cu
Această reacţie intervine, probabil, în congestie activă, exudat seros, infiltrat
procesul de rejecţie a grefei sau a celulelor celular cu predominanţa PMN şi necroza
tumorale. fibrinoidă a pereţilor vaselor sanguine mici.
141
Sistemul Imun

Stadiile imunologice ale acestei boli a O serie de boli cum ar fi: periarterita
serului ar fi următoarele: nodoasă, angeita de hipersensibilitate,
• injectarea antigenului sub formă de granulomatoza alergică, granulomatoza
proteine serice Wegener, purpura hiperglobulinemică
• elaborarea progresivă de anticorpi serici primitivă, purpura reumatismală Shönlein-
precipitanţi (a căror cantitate este Henoch, prezintă alterări vasculare de tip
suficient de abundentă spre a zecea zi fibrinoid cu plasmexodie şi chiar
pentru a se uni cu antigenul persistent) extravazare de hematii, completate cu o
• fixarea complexului imun precipitant reacţie celulară cu o componentă
constituit astfel, pe pereţii vaselor si granulocitară mai mult sau mai puţin
declanşarea reacţiei inflamatorii. importantă.
Substanţa fibrinoidă care ocupă peretele
Boala serului cronică apare după injecţii vaselor, eventual chiar ţesutul conjunctiv
repetate în mod prelungit de ser de animal. vecin, conţine sigur fibrină dar şi
Leziunile cele mai frecvente sunt concentraţii înalte de imunoglobuline, puse
glomerulonefritele extramembranoase, în evidenţă prin imunofluorescenţă. Se poate
caracterizate prin prezenţa de depozite vedea consecinţa unei reacţii imunitare cu
imune situate între membrana bazală complexe precipitante. În unele din aceste
glomerulară şi podocite. boli, au fost regăsite alergene microbiene,
alimentare sau medicamentoase.
Fenomenul Arthus Efectiv, hipersensibilitatea vasculotoxică
este în raport cu precipitarea, în pereţii
Este un exemplu experimental al bolii prin vaselor sanguine mici, a complexelor imune
complexe imune in situ. El este produs de solubile de talie mare, formate cu un exces
injectarea repetată, pe cale subcutanată, a moderat de antigene capabile să fixeze
unui antigen (ser de cal la iepure în complementul. Polimorfonuclearele, atrase
experimentul princeps) ce duce la apariţia prin chemotactism, atacă aceste agregate, de
edemului şi a unui focar de necroză la unde activitatea lizozomală crescută şi
nivelul locului de inoculare, după un anumit eliberarea de proteaze.
număr de administrări. Leziunea endotelială, masele plachetare
şi fenomenele inflamatorii sunt responsabile
Studiul microscopic permite urmărirea de tromboză. Compoziţia chimică a
secvenţelor procesului: se observă mai întâi exudatului, care se schimbă, evident, de la o
o vasodilataţie sanguină, cu aflux de PMN; afecţiune la alta, imprimă formula
apoi, se constituie o tromboză a capilarelor histologică a granulomului care, şi ea,
sanguine, responsabilă de ischemia tisulară variază de la o afecţiune la alta.
şi de necroză. Se mai observă, în plus, un Impactul vascular al conflictului imunitar
exudat fibrinos. şi importanţa atât cantitativă cât şi
funcţională a reţelei capilare sanguine din
Patologia umană prin complexe rinichi explică afectarea predilectă a acestui
imune organ în cursul unei asemenea
hipersensibilităţi vasculotoxice. Nefropatia
Cunoştinţele dobândite prin metodele glomerulară a bolii serului, care se însoţeşte
experimentale şi progresele tehnicilor de de depozite de material fibrinoid pe
imunofluorescenţă au permis incriminarea membrana bazală a glomerulilor,
complexelor imune într-o serie de boli. glomerulonefrita membranoasă idiopatică,
Asemenea exemple sunt furnizate de probabil glomerulonefrita acută
endocarditele cu atingere renală, de postanginoasă cu depozite
hepatitele B cu vasculite şi de lupusul extramembranoase relevă acest mecanism.
eritematos diseminat.

142
Capitolul III

Tot acestui mecanism i se atribuie şi alte Morfologic şi fiziopatologic, reacţia se


aspecte de patologie respiratorie, de caracterizează prin migrarea de celule
exemplu "plămânul fermierilor" care este o imunocompetente spre ţesuturile ce conţin
veritabilă alveolită alergică prin inhalarea de antigene, iar clinic printr-o simptomatologie
antigene aflate în suspensie în praful inhalat care se instalează mai lent şi are evoluţie
la manipularea unor vegetale (fân etc.) cu prelungită. Ea intervine fără nici un fel de
formarea de complexe imune precipitante. participare a complementului, a anticorpilor
celulari prezenţi pe suprafaţa limfocitelor şi
În patologia renală, cea mai mare parte a nu au nici o legătură cu anticorpii circulanţi
glomerulonefritelor se însoţeşte de depozite din hipersensibilitatea imediată de tip
în care se găsesc imunoglobuline şi fracţiuni anafilactic.
ale complementului. În cea mai mare parte a
cazurilor este vorba de complexe imune "in Această formă de hipersensibilitate este
situ". întâlnită în multe forme de reacţii tisulare
produse de bacterii, virusuri, ciuperci, în
Imunofluorescenţa a devenit utilă în dermitele de contact şi în cursul respingerii
diagnosticul bolilor cutanate, în special în grefelor de organe.
boala lupică şi maladiile buloase.
Hipersensibilitatea întârziată
Pentru a afirma că este vorba de o patologie
a complexelor imune nu este suficient să fie Exemplul cel mai cunoscut este cel al
detectate imunoglobuline şi complement în reacţiei tuberculinice observate după
unele leziuni. Diagnosticul de boală a injectarea subcutanată de tuberculină la
complexelor imune trebuie să se sprijine pe subiecţi la care o infecţie anterioară cu BK
reunirea a mai multe argumente: sau o vaccinare cu BCG a indus un status de
• detectarea, în depozit, a antigenului imunitate celulară. Reacţia se caracterizează
presupus responsabil; printr-un eritem şi o induraţie care apare
• verificarea dacă imunoglobulinele din după mai multe ore (de unde şi termenul de
leziune au activitatea unor anticorpi întârziată) şi atinge maximul la 24 - 48 de
specifici, dirijaţi împotriva antigenelor ore.
detectate;
• reproducerea experimentală a bolii, dacă Histologic se observă o fază precoce ,cu
este posibil. aflux de polimorfonucleare, care dispare
după 24 de ore., Progresiv, se acumulează
O altă problemă nerezolvată încă este aceea limfocite în jurul vaselor în timpul apariţiei
că, deşi mulţi oameni au în sânge complexe edemului, apoi sosesc monocitele. Reacţia
imune circulante, numai unele persoane au atinge maximul când limfocitele şi
leziuni provocate de aceste complexe imune monocitele formează un infiltrat dispus în
şi numai pentru anumite antigene. jurul venulelor şi capilarelor şi anexelor
cutanate.
HIPERSENSIBILITATEA DE
TIP IV Succesiunea fenomenelor din
hipersensibilitatea întârziată la tuberculină
este următoarea. Limfocitele CD4+ recunosc
Acest tip de hipersensibilitate se mai
antigenele bacilului Koch în asociere cu
numeşte şi alergie celulară întrucât este
antigenele clasei II-a prezente pe suprafaţa
mediată de componenta celulară a
macrofagelor care au fagocitat micobacterii.
raspunsului imun. Biologic, se
Acest proces duce la formarea unor
caracterizează, printr-un răspuns tardiv la
limfocite T cu memorie, care persistă o
introducerea de antigene în organism.
perioadă lungă de timp.

143
Sistemul Imun

După inocularea intracutanată de tuberculină Toate aceste modificări ale endoteliului


la aceşti subiecţi, celulele T cu memorie uşurează trecerea transendotelială a
specifice interacţionează cu antigenul şi limfocitelor şi monocitelor către locurile cu
devin activate, adică se transformă în celule hipersensibilitate întârziată.
blastice care proliferează. Aceste fenomene
sunt însoţite de producerea de limfokine, Citotoxicitatea mediată de
responsabile de expresia sensibilităţii de tip celulele T
întârziat.
În această variantă de hipersensibilitate de
Citokinele cu rol important în această reacţie tip IV, celulele T sensibilizate pot elimina
şi acţiunea lor biologică sunt următoarele: direct celulele ţintă purtătoare de antigen.
IFN γ este cel mai important mediator al Aceste celule sunt numite limfocite T
reacţiilor de hipersensibilitate întârziată. citotoxice. Limfocitele T citotoxice
Este un foarte puternic activator al direcţionate împotriva antigenelor de
macrofagelor, crescând activitatea lor de histocompatibilitate de suprafaţă joacă un
fagocitare şi de distrugere a rol important în rejecţia grefelor. De
microorganismelor, de stimulare a expresiei asemenea, ele au un rol important în
pe suprafaţa lor a unui mare număr de rezistenţa la infecţii virale.
molecule din clasa II-a facilitând astfel
prezentarea antigenelor, şi de creştere a Moleculele CMH din clasa I-a participă la
capacităţii lor de ucidere a celulelor prezentarea antigenelor virale limfocitelor T
neoplazice. CD8. În celula infectată de virus
În plus, IFN γ poate determina polipeptidele virale sunt legate de
macrofagele să producă numeroşi factori moleculele CMH clasa I-a şi complexul
polipeptidici, printre care TGF β ce format este transportat la suprafaţa celulei.
stimulează proliferarea fibroblastică şi creşte Acest complex va fi recunoscut de
sinteza de colagen. Prin aceasta, limfocitele T citotoxice.
macrofagele activate elimină antigenele
dăunătoare, iar dacă activarea persistă se Liza celulelor infectate înainte ca replicarea
instaurează fibroza. virală să fie completă duce la eliminarea
IL-2 produce proliferare autocrină şi infecţiei. Se consideră că limfocitele T
paracrină a limfocitelor T ce se acumulează citotoxice sunt implicate şi în imunitatea
în focarul de hipersensibilitate întârziată. În tumorală.
acest infiltrat sunt prezente limfocite CD4+
specifice pentru antigene şi numeroase
limfocite T activate de IL2.
TNF α şi limfotoxina sunt două citokine
care produc efecte foarte importante asupra
celulelor endoteliale:
• secreţie crescută de prostaciclină care la
rândul ei produce o creştere a fluxului
sanguin prin vasodilataţie
• expresie crescută de ELAM-1, moleculă
de adeziune care provoacă adeziunea la
endoteliu a limfocitelor şi monocitelor
circulante
• stimularea producerii de factori
chemotactici cu greutate moleculară
mică, de ex. IL8

144