,,UNIVERSUL COPILĂRIEI , OGLINDIT ÎN OPERELE AMINTIRI DIN

COPILĂRIE, DE ION CREANGĂ, ȘI DUMBRAVA MINUNATĂ, DE

MIHAIL SADOVEANU”

Copilăria, cu bucuriile sau tristețile caracteristice vârstei, constituie problematica multor

povestiri de neuitat ale literaturii pentru copii. Această parte a vieții omului reprezintă partea
pură a ființei noastre și nu poate fi asemănată cu nimic altceva.

În ,,Amintiri din copilărie”, una din minunile limbii și literaturii române, Ion Creangă
,,povestește copilăria copilului universal” (G. Călinescu). El evocă anii frumoși ai acestei
perioade, prezintă satul natal cu oamenii și obiceiurile lor și prezintă universul mirific al casei
părintești. În această operă literară naratorul relatează fapte și întâmplări, la care participă mai
multe personaje. Acțiunea se desfășoară gradat și dinamic, încât ai impresia că evenimentele se
derulează în fața ochilor. Modul de expunere este, în acest caz, narațiunea. Ideile, sentimentele și
gândurile autorului sunt exprimate prin intermediul personajelor. De aceea această creație literară
este o operă epica.

Capodopera lui Mihail Sadoveanu, pe tema copilăriei, este ,,Dumbrava minunată”. Tema
povestirii este aceea a copilăriei copilului orfan care aspiră spre o viață fericită. Începutul și
sfârșitul operează intr-un cadru realist, dar in interior totul este feeric, de basm, populat de
imaginația acestei fetițe.

Lumea lui Nică, formată din părinți, frați, surori, copii și copile ale vecinilor, cei dintâi
dascăli și colegi de ceaslov, este un tarâm ideal al copilăriei fericite. El își creează o lume
proprie, plină de haz și fantezie, un joc în care regulile sunt stabilite de el însuși. În derularea
etapelor copilăriei și ale adolescenței nu intervine nimic spectaculos. Sunt experiențe obișnuite,
banale, iar ceea ce le scoate în evidența este mirajul limbajului, acea exprimare care îl face pe
Creangă de neegalat. Amintirile reprezintă un document foarte important care eternizează
copilăria autorului, devenind copilăria copilului de pretutindeni.

Joaca reprezintă pentru Nică singurul mod de a înțelege lumea. El nu face altceva decât
să se joace, toate nazbâtiile lui Nică fiind astfel iertate. Ceea ce-l face nevinovat în ochii

1
părinților este lipsa oricărei intenții a răului: scăldatul până târziu, fără voia mamei, furtul
pupezei și al cireșelor, mersul la urat devreme, în ciuda avertismentelor părinților, dărâmarea
casei Irinucăi, clăcile și șezătorile sunt fapte pentru săvârșirea cărora nu trebuie căutate motive
serioase sau explicații. Ele s-au petrecut firesc, în contextul deplinei libertăți a copilăriei.
Aventura are valoarea unei experiențe de cunoaștere din care cititorul desprinde o morală.

În ,,Dumbrava minunată” se prezintă personajul-copil, într-o împletire a realului cu

fantasticul. Lizuca adoarme în dumbrava din pădure și se visează în lumea basmelor. Ea își
transferă necazurile ei din viața reală.

Eroina lui Sadoveanu, Lizuca, este o fetiță fără mamă, iar Patrocle, cățtelul, reprezintă
singurul ei prieten. Prin ochii copilului vedem cum lumea se schimbă, nu întotdeauna în bine.
Există un contrast între trecut și prezent, unde trecutul oferă stabilitate, iar prezentul aduce cu
sine superficialitate. În ochii mamei vitrege, fetița este un copil lipsit de maniere, care-i strică
imaginea de boieroaică de neam mare iar proasta creștere a acesteeia este imputată bunicilor de
la țară.

Intenția lui Creangă în Amintiri este să înfățișseze copilăria, care stă sub semnul
neastâmpărului băiețesc, al spontaneității și al poznelor. Jocul și joaca definesc vârsta inocenței
iar ambele se desfășoară în contextul deplinei libertăți a copilăriei. Evocarea procesului de
formare a unei personalități se realizează printr-o serie de motive : motivul drumului, al
prieteniei, al obstacolelor, al sărbătorii sau al întoarcerii la origini.

În copilăria Lizucăi se simte multă tristețe, dar și dorința de a crește și de a visa. Întristat,
copilul îi mărturisește singurului său prieten, câinele Patrocle, că ,,m-au bătut și ieri, m-au bătut
și azi, mă bat în fiecare zi”. Plecând la bunici, fetița se pregătește ca și cum ar pleca într-o
poveste. Dumbrava este un loc rupt dintr-un basm vechi. Găsim acolo simplitate, frumusețe dar
și o parte mai întunecată. Dar pentru Lizuca, totul pare firesc și la locul lui.

În opera lui Ion Creangă, prin considerațiile asupra copilăriei se subliniază faptul că
fericirea acestei vârste se datorează lipsei de griji : ,, Ce-i pasă copilului, când mama și tata se
gândesc la neajunsurile vieții”. Nică este fericit și pentru că trăiește într-o lume imaginară despre
care crede că există aievea. Astfel, bățul pe care încalecă devine, în inchipuirea sa, unul din ,,caii
cei mai strașnici”, jocul transormându-se în realitate trăită din tot sufletul : ,,…aleargă cu voie

2
bună, și-l bate cu biciul, și-l strunește cu tot dinadinsul și răcnește la el din toată inima de-ți ie
auzul…”.

Lizuca este tipul ofanei clasice, care fuge în pădure pentru a scăpa de răutatea mamei
vitrege. Deși zburdalnică, ea este aproape matură, iar atunci când rătăcește drumul, ea știe să
privească spre cer și își dă seama că Dumnezeu este cel care aprinde luminile. Toate dialogurile
fetiței, cu Sora Soarelui, cu Patrocle, cu mierloiul, cu Sfanta Miercuri, denotă imaginația, dorința
de afecțiune, curajul dar și suferința pe care copila o simte până în adâncul inimii, datorită
pierderii mamei sale : ,,Mama mea a murit, Sora Soarelui”. Personajele imaginate, piticul Statu
Palmă, cei șapte prichindei și Zâna, o fac să alunece într-o lume a basmului. Sunt personaje
dintr-o carte veche din casa bunicilor, pe care o citea mama ei când era mică . Aici totul este
frumos și plăcut, aici bursucul de care fetița se temea devine un dansator, iar oamenii, departe de
aceste locuri minunate, nu pot pătrunde și înțelege tainele dumbrăvii. Imaginea mamei sale, pe
care o regăsește în povestea spusă de bătrânică, o face pe Lizuca să-i picure lacrimi în inimă, dar
totodată să se simtă protejată, deoarece bătrânica semăna foarte mult cu bunicuța ei.

Imaginea mamei este prezentă și în opera lui Ion Creangă, prin îmbinarea elementelor
reale cu cele imaginare. Figura mamei, a cărei imagine se încheagă prin prezentarea directă a
unor trăsături , prin surprinderea unor gesturi, atitudini, sentimente, precum și prin intermediul
limbajului. Nică îsi iubește nespus mama, situând-o mai presus de orice. Chipul ei este învăluit în
mister iar argumentele prin care copilul motivează viziunea miraculoasă sunt cunoștințe, practici
și credințe obișnuite în lumea satului: descântecul, alungarea norilor cu grindină sau prepararea
răciturilor. Nică este copleșit de admirație când vede cum mama își folosește puterile magice ca
să-l scape de deochi pentru ca să fie mereu sănătos și vesel. Scriitorul manifestă duioșie și
înțelegere față de mama sa care muncea din greu și nu avea parte de liniște pentru odihnă. Nică și
frații lui o țineau toată ziua într-un joc și nu se potoleau nici după ce se culcau, de aceea
Smaranda se vedea nevoită să intervină cu severitate : ,,Și după ce ne culcam cu toții, noi,
băieții,ca băieții, ne luam la hârjoană și nu puteam adormi de incuri, până ce era nevoită biata
mamă să ne facă musai câte un șurub, două prin cap”.

Atât în opera lui Ion Creangă, cât și în cea a lui Sadoveanu întâlnim un numitor comun, și
anume dragostea pentru natură. Aceasta este unul din primele lucruri pe care un copil trebuie să-l
învețe, alături de bunele maniere și respectul pentru semeni.

3
 În universul copilăriei lui Nica se înfățișează cu nostalgie imagini ale frumuseții cadrului
natural care au rămas vii în sufletul scriitorului: Ozana, prundul, câmpul cu flori înmiresmate,
țarinile si holdele cu dealuri mândre. Dragostea pentru locuri, oameni și viața spirituală se relevă
prin repetiția ,,dragu-mi era”, ,,dragi-mi erau”.

Descrierea naturii în ,,Dumbrava minunată” este o adevărată simfonie. Întreaga natură se

află în concordanță cu stările sufletești ale Lizucăi. Fetița se refugiază în mijlocul dumbrăvii
minunate, pentru a se salva de răutatea oamenilor mari. Pentru a accentua frumusețea naturii și
lumea de basm în care Lizuca pătrunde , Mihail Sadoveanu folosește o serie de metafore, epitete,
comparații: ,,crengile păreau niște plete, florile își pleacă capetele și dorm, în întuneric clipesc
candele de licurici în două șiraguri”. Apariția lunii în acest context este un adevărat spectacol : ,,
luna dungată de pe țărmul celălalt iese în răsărit la marginea dumbrăvii”.

Vremurile s-au schimbat, trăim altfel decât o făceam pe vremea când eram noi copii, dar
natura este și trebuie să rămână o parte importantă din viața noastră și a copiilor noștri. Natura
este cadrul perfect pentru relaxare și echilibru, iar copiilor le oferă experiențe reale, oportunități
pentru exersarea abilitaților și contribuie la dezvoltarea lor armonioasă.

Universul copilăriei este tot ceea ce ne înconjoară și ne face fericiți. Este zâmbetul duios
al mamei, cartea preferată, povestea spusă de bunica, mirosul florilor de salcâm sau prietenii de
joacă. În universul copilăriei credem în dragoste și frumusețe iar cele mai minunate amintiri
ramân în suflet pentru totdeauna.

BIBLIOGRAFIE

1. Creangă, Ion, ,,Amintiri din copilărie”, Editura LITERA, București, 2014;

2. Marinescu, Valeriu, Curs Literatură pentru copii, anul al II-lea, ID;
3. Molan, Vasile, ,,Comunicare în limba română și Limba și literatura română în
învățământul primar, Editura Miniped, București 2014;
4. Rotaru, Ion, ,,Analize literare și stilistice”, Editura Ion Creangă, București, 1979;
5. Sadoveanu, Mihail, ,,Dumbrava minunată”, Editura Tineretului, București, 1967.