IVAN VÂRÂPAEV

DANSUL
”DELHI”
PIESA № 1
FIECARE MIȘCARE
PERSONAJELE:
ЕCATERINA
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ
ANDRIUȘA (diminutivul de la Andrei)
ASISTENTA MEDICALĂ
SE RIDICĂ CORTINA
O cameră în spital, special amenajată pentru
vizitatori. O măsuță mică cu câteva reviste.
Alături, o canapea, un fotoliu. Pe perete sunt
afișe care fac reclamă la medicamente.
Еcaterina stă în fotoliu. Se uită la ceas de
mai multe ori. Intră o femeie în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea…Din păcate
totul e foarte rău... Mama ta a murit.
ЕCATERINA. Uf! E atât de ciudat să ai
sentimente, să simți. Nici nu știi cum să
reacționezi?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mi-aș dori mult să te
ajut, dar cum? Sunt cu tine, înțelegi? Tu știi
asta. Dar ce-i de făcut?
ЕCATERINA. Da. E ciudat. S-ar părea că e o
veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu
simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg.
Da. Am primit vestea că mi-a murit mama.
Dar ce-i de făcut? Nu știu cum să reacționez.
Probabil că ar trebui să plâng? Dar nu-mi
vine. E o chestie foarte ciudată. Eu nu simt
nimic.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul
de ciudat. Tu ai un asemenea necaz. Dar cu
ce pot eu să te ajut? Sunt cu tine. Dar ce e de
făcut?
ЕCATERINA. Eu nu știu ce să fac...e așa un
sentiment ciudat. De fapt, nu e un sentiment,
ci mai degrabă un antisentiment. Eu nu simt
nimic. Probabil e din cauza șocului. Tu ce
crezi? Asta-i de la șoc? Comportamentul ăsta
straniu și neadecvat e, probabil, manifestarea
șocului. Mi-a murit mama, iar eu nu simt
nimic. E o reacție ciudată, nu-i așa?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu știu. Tot ce vreau
este să te ajut. Dar cum? Ce-aș putea eu să
fac? Sunt cu tine. Cu tine. Poate ar trebui să
bei ceva? Să merg până la magazin să-ți
cumpăr ceva de băut?
ЕCATERINA. Pentru ce? Mai ales dacă
trebuie să mergi la magazin. Nu e necesar.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îți va fi mai ușor,
dacă vei bea ceva. Crede-mă. Hai! Mă duc să
cumpăr un whisky.
ЕCATERINA. Nu, nu, nu am nevoie de
nimic. Mulțumesc. Nu mă simt rău. E ciudat,
nu-i așa? Nu mă simt deloc rău. Dar ar trebui
să fie invers, nu-i așa? Ar trebui să-mi fie
foarte rău, nu-i așa? Celui, căruia i se spune
că i-a murit mama, ar trebui să i se facă
foarte rău, nu-i așa? Dar mie nu mi-e rău
deloc. Eu nu simt nimic. Îți amintești
întâlnirea noastră cu Andrei anul trecut? La
Kiev? Îți amintești?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles. Mi-
amintesc și încă foarte bine. Și acel
restaurant minunat, unde tu ai dansat pentru
noi toți. Andrei era atât de drăguț, atât de
adevărat. Nu-i așa că el e un om de
încredere?
ЕCATERINA. Da. E adevărat. El e de mare
încredere și e un sfânt. Adică, nu-i chiar
sfânt, dar e foarte aproape de a deveni așa. În
orice caz, el nu minte niciodată. E greu să
crezi așa ceva, dar e adevărat. Eu știu că el e
un astfel de om, un om care nu minte
niciodată.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, el e minunat. Și
felul cum se uita la dansul tău. Cum îți
simțea fiecare mișcare. Știi că, atunci când eu
te privesc dansând, parcă încerc să mă
contopesc cu fiecare mișcare a ta. De parcă
aș vrea să devin un tot unitar cu tine. Și asta
mă copleșește, îmi crează așa o stare... Așa
trebuie privit dansul. După părerea mea, toți
ar trebui să privească dansul așa. Bineînțeles
că sunt puțini cei care se uită în felul ăsta.
Aproape nimeni. Uite, el privea așa. Ce om
sensibil și delicat.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles, că-mi
amintesc.
1

Pauză.
ЕCATERINA. Ieri m-a sunat, după jumătate
de an în care nu ne-am văzut.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu v-ați văzut o
jumătate de an? De ce?
ЕCATERINA. Nu asta e important.
Important este că s-a hotărât să mă sune. Am
avut o discuție foarte plăcută. E adevărat, la
telefon. Dar chiar dacă a fost la telefon, a fost
foarte plăcut. Demult n-am mai vorbit cu
nimeni așa. Iar pentru mine a fost o discuție
foarte importantă. O discuție serioasă și
importantă, care s-a întâmplat la timpul
potrivit.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum s-ar zice- ce
poate fi mai bun decât asta? «O discuție
serioasă și importantă, care s-a întâmplat la
timpul potrivit », - ce poate fi mai bun?
Pauză.
ЕCATERINA. Apropo, el trebuie să vină aici
dintr-o clipă în alta.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum? Cine?
Andriușa? Aici? Acum?
ЕCATERINA. Da. Dintr-o clipă în alta. Cât e
ceasul?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ se uită la ceas.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cinci fără 12 minute.
ЕCATERINA. Înseamnă că peste 12 minute.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa va veni
aici?
ЕCATERINA. Da. Ne-am înțeles să ne
întâlnim aici. Mi-am zis că voi sta aici până
la cinci, apoi el va trece să mă ia să cinăm
undeva.
Intră asistenta medicală. În mâna dreaptă
are un dosar cu hârtii.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă
iertați. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Aș
dori să...
ЕCATERINA. Ne scuzați, ați putea veni
puțin mai târziu? Peste o jumătate de oră?
ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da,
bineînțeles. De fapt e o formalitate, ar trebui
doar să semnați câteva hârtii…
ЕCATERINA. Dacă se poate, peste o
jumătate de oră...
ASISTENTA MEDICALĂ. Dar aș mai fi
vrut să vă spun…
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă rugăm mult.
Avem de discutat o jumătate de oră. Bine?
ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Revin mai
târziu. Poate aveți nevoie de un pahar cu apă?
ЕCATERINA. Nu, nu. Nu avem nevoie de
nimic.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Doar să discutăm.
ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.
Asistenta pleacă.
ЕCATERINA. Deci, în curând o să vă vedeți.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Doamne, e atât de
neașteptat.
ЕCATERINA. Cât timp nu v-ați văzut?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Exact un an. De fapt,
noi ne-am văzut doar o singură dată. Atunci
la Kiev, când tu ai dansat.
ЕCATERINA. Va sosi peste câteva minute.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iartă-mă că mă
amestec în viața ta privată, dar nu pot să nu te
întreb…
ЕCATERINA. Ce?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. El ce vrea? Se pare
că-i îndrăgostit de tine, nu-i așa? Din partea
lui, asta nu e numai un fel de a-ți face curte,
ci e ceva serios, nu-i așa?
ЕCATERINA. Doamne, Dumnezeule! Nu!
Nu! Cum poți să crezi așa ceva? Bineînțeles
că nu. Doar e însurat. Nu. Nu e deloc ceea
ce-ți imaginezi tu…
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa e însurat?
Vorbești serios? E însurat?
ЕCATERINA. Are și copii. Cred că doi. Și o
familie frumoasă. Noi doi nu suntem în astfel
de relații. Doamne! Tu ai crezut tot timpul
ăsta că noi suntem într-o relație de dragoste ?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles. Eram
sigură de asta. Și ce, nu-i așa? Fii sinceră și
2
recunoaște că tu vrei să ascunzi chestia asta!
Și eu o să-nțeleg, că doar e căsătorit.
ЕCATERINA. Doamne! Nu, nu e așa. Tu
chiar ești atât de proastă? Nu! О nu, tu nu ești
proastă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Eu nu sunt proastă,
eu sunt sigură, ăsta-i adevărul.
ЕCATERINA. Nu!
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Tu ascunzi asta. Sunt
sigură. Și acum te comporți așa pentru că vrei
să ascunzi…
ЕCATERINA. Ești o proastă, doamne, ce
proastă! Ha, ha, ha!
Ecaterina râde.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Hai, hai! Nu cred în
râsul ăsta! O faci intenționat!
ЕCATERINA. Nu! Nu mă face să râd.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ăsta nu e un râs
adevărat, e prefăcătorie. Te cunosc atât de
bine încât văd prin tine.
Еcaterina are un acces de râs, râde tot mai
tare.
ЕCATERINA. Nu pot să ascult așa ceva,
încetează să mai spui prostii, altminteri o să
mor de atâta râs.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Râsul tău nu mă
impresionează deloc. Ba chiar acum îmi dau
seama foarte clar că aveți o relație. Acest râs
este dovada. Recunoaște!
Еcaterina moare de râs.
ЕCATERINA. Te rog!
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Аha! În acest râs e
ceva tragic și nesănătos! Aha! Te-am prins!
Secretul tău e dezvăluit!
ЕCATERINA. Te rog mult!
Еcaterina râde de nu se mai poate opri. Intră
Andrei. El se oprește în ușă, se uită mirat la
ea.
ЕCATERINA. Să nu te mire râsul meu. Dacă
vei afla motivul, vei râde și tu.
ANDREI. Pot să vă aduc niște apă? Doriți?
ЕCATERINA. Nu e nevoie de nicio apă.
Încetează! Nu е isterie. Mie chiar îmi vine să
râd. Pfui!
Еcaterina se mai liniștește. Andrei intră în
cameră, se așează pe canapea alături de ea.
ЕCATERINA. Pfui! Asta nu e isterie pentru
că mi-a murit mama, cum probabil te-ai
gândit tu. Nu e asta. E pentru că... O vezi pe
această doamnă? V-ați cunoscut, îți
amintești?
ANDREI. Bineînțeles, la Kiev.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Adineaori ne
aminteam despre asta.
ЕCATERINA. Ea crede că noi doi avem o
relație. Ea crede că suntem amanți.
ANDREI. Mda. E de râs.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. De fapt, asta nu e
treaba mea.
ANDREI. De fapt, nu e așa.
ЕCATERINA. Este pur și simplu imposibil.
ANDREI. Bineînțeles că teoretic e posibil…
ЕCATERINA. Tu doar ai copii. Și îți iubești
soția.
ANDREI. Păi da. Așa e. Deși... Ce e, de fapt,
dragostea? Cum s-ar zice, e un mare semn de
întrebare.
Pauză lungă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. După părerea
dumneavoastră, ce e dragostea? Știți
cumva???
Pauză.
ANDREI. Știu ce s-a întâmplat. Știu că Alina
Pavlovna a murit. Mi-au spus jos.
Condoleanțele mele. Nici nu știu ce să spun.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu aș fi vrut s-o
ajut, dar cum? Cu ce?
ЕCATERINA. Ce ciudat e. A trecut o
jumătate de oră și eu tot nu simt nimic tragic.
De fapt, eu simt cu totul altceva. E foarte
ciudat. Când râdeam adineaori, mie chiar îmi
venea să râd. Iar în timp ce râdeam, m-am
gândit că probabil acum arăt ca o femeie
aflată în isterie din cauza morții mamei ei.
Dar nu e așa. Eu râdeam, pentru că era de râs.
3
Eu râdeam de ceea ce a spus ea, cum că noi
avem o relație. Ce prostie. E de tot râsul. Și e
ciudat. Pentru că eu o iubesc foarte mult pe
mama. Adică am iubit-o. Am avut o relație
bună și sinceră, asta până ieri când i s-a
întâmplat atacul. Dar eu nu simt nimic. Și am
râs din cauza glumei ăleia. Jur. Din cauza
glumei. Jur! E de râs! Să crezi că eu și cu
Andrei avem o relație?! Ce relație?!
Doamne! E ridicol.
Pauză.
ЕCATERINA. Atunci, la Kiev, mă uitam la
el și mă gândeam: -”Doamne, ăsta-i EL”. Da,
Andrei. Chiar așa m-am gândit: ”ăsta-i EL”.
Iar când am început să dansez, am simțit asta.
Am simțit că ”ești TU”. Mi-am început
dansul ca de obicei. Adică pentru toată
lumea. Apoi dintr-odată am simțit... Dacă mă
veți crede, dacă mă veți înțelege că eu nu
exagerez deloc- brusc inima mea mi-a spus:
”Ăsta e El!” La fel cum scrie adesea în cărți:
”inima ei i-a șoptit”. Exact așa s-a întâmplat.
Cum scrie și în cărți. Inima mi-a șoptit în
timpul dansului. Voi știți că dansul este totul
pentru mine. Dansul este adevărul meu,
sensul meu în viață. Și în timpul acestui dans,
mi-am auzit inima. Iar inima mi-a
spus:”Ăsta-i EL”.
Ecaterina îi ia mâna lui Andrei în mâna sa
și-l privește în ochi.
ЕCATERINA. TU ești. Te iubesc, Andrei.
Voiam să-ți spun asta azi și uite că ți-am
spus-o.
Аndrei o privește în tăcere. Femeia în vârstă
s-a întors cu spatele la ei și plânge. Intră
ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă
scuzați. Înțeleg că sunteți foarte îndurerată.
Dar noi trebuie să vă ajutăm. Iar ca să vă
putem ajuta, dumneavoastră trebuie să
semnați hârtiile acestea. Cum că nu doriți
autopsia cadavrului și alte câteva hârtii. Doar
după asta putem transfera cadavrul la morgă.
Trebuie semnate.
Asistenta medicală îi întinde hârtiile
Ecaterinei. Ecaterina citește. Semnează o
hârtie. Apoi a doua hârtie. Apoi se uită la
Andrei. Andrei se uită la ea. Ecaterina iar
semnează. Femeia în vârsta stă într-un colț
și plânge. Ecaterina semnează hârtiile.
COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE
ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI
PIESA № 2
ÎN INTERIORUL DANSULUI
PERSONAJELE:
ЕCATERINA
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ
ANDRIUȘA (diminutivul de la Andrei)
ASISTENTA MEDICALĂ
SE RIDICĂ CORTINA
O cameră în spital, special amenajată pentru
vizitatori. În cameră – o canapea și două
fotolii. Pe perete este o oglindă mare. În
cameră se află Ecaterina și Andrei.
ЕCATERINA. ...Așa și nu mi-ai răspuns.
Iartă-mă, dar eu cred ar trebui să-mi spui
totuși ceva.
ANDREI. Da, da, bineînțeles. Dar mă
gândesc că acum nu e cel mai potrivit
moment pentru asta.
ЕCATERINA. Andrei, înțelege te rog că
pentru mine n-a fost deloc ușor să fac această
destăinuire. Doar sunt femeie și prima mi-am
împărtășit dragostea .
ANDREI. Vrei să discutăm despre asta aici,
sau mergem undeva să mâncăm și să bem
ceva?
ЕCATERINA. Aici și acum.
АNDREI. Bine. Facem cum vrei tu.
Pauză lungă.
ЕCATERINA. Am înțeles. Tu nu mă iubești.
4
АNDREI. Iartă-mă.
Pauză.
АNDREI. Eu îți admir dansul. Sunt de-a
dreptul fermecat de el. Când te privesc
dansând, simt cum mă unesc cu tine, cu
Dumnezeu, cu natura. Dar asta nu e ca și
dragostea pe care eu o simt față de soția mea.
Eu îmi iubesc soția. Și vreau să trăiesc alături
de ea până la sfârșitul vieții. Îmi pare foarte
rău.
Pauză.
ЕCATERINA. Mă doare atât de mult…
АNDREI. Și ce-i de făcut?
ЕCATERINA. În situația dată, nu e nimic de
făcut.
Pauză.
ЕCATERINA. Ce prost a ieșit totul. Eu am
crezut că sentimentul e reciproc. Eram sigură
de tine, dar uite că am greșit. Și această
greșeală mă doare foarte tare.
Pauză.
ЕCATERINA. Mă doare atât de tare.
ANDREI. Ce-aș putea face pentru tine?
ЕCATERINA. Nimic. Ar trebui să nu ne mai
vedem o perioadă. Bine?
ANDREI. Bineînțeles, cum zici tu... deși eu o
să-ți simt lipsa... A ta și a dansului tău.
ЕCATERINA. Asta e. Dar va trebui să nu vii
o perioadă nici la reprezentațiile mele.
ANDREI. Îmi pare foarte rău că-ți
pricinuiesc o asemenea durere. Crede-mă
Katea, durerea va trece. E doar un sentiment.
Iar sentimentele întotdeauna trec. E nevoie
doar de timp. Rabdă puțin și timpul va șterge
această dragoste din inima ta.
ЕCATERINA. Probabil că nu știi nimic
despre inimă. Tu nu știi că inima și dragostea
sunt unul și același lucru? Cine nu are parte
de dragoste, n-are nici inimă. Țin una de
alta... Se poate să nu știi așa ceva? Îmi pare
rău dacă nu știai asta, îmi pare foarte rău.
ANDREI. Katea, în mine există dragoste.
Dragostea mea se află în inima mea. Doar că
această dragoste e față de altă femeie. Eu
iubesc o altă femeie. Iartă-mă, Katea, dar a
trebuit să-ți spun asta. Tu m-ai silit să ți-o
spun. Iartă-mă. Îmi pare rău foarte rău pentru
tine. Iartă-mă.
ANDREI se ridică și pleacă. Ecaterina stă în
fotoliu, ceafa și spatele ei se reflectă în
oglinda de pe perete.
Pauză. Ecaterina se examinează în oglindă.
Intră femeia în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea…. Katea…
Din păcate totul e foarte rău... Mama ta a
murit.
ЕCATERINA. Uf! E atât de ciudat să ai
sentimente, să simți. Nici nu știi cum să
reacționezi?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mi-aș dori mult să te
ajut, dar cum? Sunt cu tine, înțelegi? Tu știi
asta. Dar ce-i de făcut?
ЕCATERINA. Da. E ciudat. S-ar părea că e o
veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu
simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg.
Da. Am primit vestea că mi-a murit mama.
Dar ce-i de făcut? Nu știu cum să reacționez.
Probabil că ar trebui să plâng? Dar nu-mi
vine. E o chestie foarte ciudată. Eu nu simt
nimic.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul
de ciudat. Tu ai un asemenea necaz. Dar cu
ce pot eu să te ajut? Sunt cu tine. Dar ce e de
făcut?
ЕCATERINA. Eu nu știu ce să fac...e așa un
sentiment ciudat. De fapt, nu e un sentiment,
ci mai degrabă un antisentiment. Eu nu simt
nimic. Probabil e de la șoc. Tu ce crezi?
Asta-i de la șoc? Comportamentul ăsta
straniu și neadecvat e, probabil, manifestarea
șocului. Mi-a murit mama, iar eu nu simt
nimic. E o reacție ciudată, nu-i așa?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu știu. Tot ce vreau
este să te ajut. Dar cum? Ce-aș putea eu să
fac? Sunt cu tine. Cu tine. Poate ar trebui să
bei ceva? Să merg până la magazin să-ți
cumpăr ceva de băut?
ЕCATERINA. Pentru ce? Mai ales dacă
trebuie să mergi la magazin. Nu e necesar.
5
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îți va fi mai ușor,
dacă vei bea ceva. Crede-mă. Hai! Mă duc să
cumpăr un whisky.
ЕCATERINA. Nu, nu, nu am nevoie de
nimic. Mulțumesc. Nu mă simt rău. E ciudat,
nu-i așa? Nu mă simt deloc rău. Dar ar trebui
să fie invers, nu-i așa? Ar trebui să-mi fie
foarte rău, nu-i așa? Celui, căruia i se spune
că i-a murit mama, ar trebui să i se facă
foarte rău, nu-i așa? Dar mie nu mi-e rău
deloc. Eu nu simt nimic. Îți amintești
întâlnirea noastră cu Andrei anul trecut? La
Kiev? Îți amintești?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles. Mi-
amintesc și încă foarte bine. Și acel
restaurant minunat, unde tu ai dansat pentru
noi toți. Andrei era atât de drăguț, atât de
adevărat. Nu-i așa că el e un om de
încredere?
ЕCATERINA. Da. E adevărat. El e de mare
încredere și e un sfânt. Adică, nu-i chiar
sfânt, dar e foarte aproape de a deveni așa. În
orice caz, el nu minte niciodată. E greu să
crezi așa ceva, dar e adevărat. Eu știu că el e
un astfel de om, un om care nu minte
niciodată.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, el e minunat. Și
felul cum se uita la dansul tău. Știi, pentru
mine e foarte important cum privesc oamenii
dansul. De mult timp urmăresc cum se uită
oamenii la un dans. Eu merg des să văd cum
se interpretează dansul. Și nu mă pot abține
să nu urmăresc oamenii din public. Urmăresc
cum se uită. Și am părerea mea în acestă
privință. Eu sunt sigură că dansul nu trebuie
să-l vezi, ci să-l asculți. Dar să nu-l asculți cu
urechile ci cu întrega ta făptură. Trebuie să te
contopești cu dansatorul, trebuie să lași
dansul să pătrundă în tine, trebuie să i te
dăruiești și atunci el va pune stăpânire pe
toată ființa ta. Și atunci când tu și dansatorul
devii un tot unitar, atunci toți cei care privesc
dansul devin un tot unitar, devin toți un dans.
Și nu mai există dansator atunci, nu există
nici spectator, există doar dansul și nimic mai
mult. Dar nu toți pot să privească așa.
Pauză.
ЕCATERINA. El așa privea.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, el privea corect.
E adevărat că uneori era distras, dar cred că
asta se întâmpla de la șocul emoțional foarte
puternic.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles că îmi
amintesc.
Pauză.
ЕCATERINA. Mă mir că nu v-ați întâlnit
acum.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu ne-am întâlnit?
Cum puteam să ne întâlnim?
ЕCATERINA. Acum cinci minute el a fost
aici.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.Cum? Ce tot spui?
Andriușa? Unde? Aici?
ЕCATERINA. Da. A fost aici. Eu l-am rugat
să vină. Aveam să-i spun ceva important, iar
eu nu puteam să plec de aici pentru că mamei
i se făcuse mai rău.
Intră asistenta medicală. În mâna dreaptă
are un dosar cu hârtii.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă
iertați. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Aș
dori să...
ЕCATERINA. Ne scuzați, ați putea veni
puțin mai târziu? Peste o jumătate de oră?
ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da,
bineînțeles. De fapt e o formalitate, ar trebui
doar să semnați câteva hârtii…
ЕCATERINA. Dacă se poate, peste o
jumătate de oră...
ASISTENTA MEDICALĂ. Dar aș mai fi
vrut să vă spun…
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă rugăm mult.
Avem de discutat vreo jumătate de oră. Bine?
ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Revin mai
târziu. Poate aveți nevoie de un pahar cu apă?
ЕCATERINA. Nu, nu. Nu avem nevoie de
nimic.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Doar să discutăm.
6
ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.
Asistenta pleacă.
ЕCATERINA. Dansul meu se naște
întotdeauna din inima mea.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Știu că mama ta încă
din copilărie și-a dorit să devină dansatoare,
de aceea ea iubea dansul tău. Acum ea
dansează împreună cu tine, acum ea dansează
în inima ta. Aveți un dans pentru voi două.
ЕCATERINA. Probabil că e așa. Dar eu
deocamdată nu simt nimic. Probabil că
trebuie să mai treacă timp ca eu să
conștientizez cu adevărat ce s-a întâmplat.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea, mama ta a
reușit să-ți transmită acest har minunat.
Harul de a simți atât de profund propria ta
inimă. Ăsta este cel mai important lucru.
Pentru că dansul tău se naște din inima ta. Iar
inima este, probabil, Dumnezeu sau însăși
natura. De fapt, n-are importanță cum se
numește. Importantă este esența.
Intră ANDREI..
ANDREI.. Știu ce s-a întâmplat. Știu că
Alina Pavlovna a murit. Mi-au spus jos și am
hotărât să mă-ntorc. Condoleanțele mele.
Nici nu știu ce să zic.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bună ziua, Andriușa.
Ne-am cunoscut cândva, mă mai țineți
minte?
ANDREI.. Bineînșeles, că vă țin minte. Ne-
am cunoscut la Kiev.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea dansa și totul
era atât de minunat! Mi-amintesc perfect cum
priveați dansul ei..
ANDREI. Katea, eu te-am mințit. Tot ce ți-
am spus, de la început până la sfârșit, totul a
fost o minciună. Eu pur și simplu m-am
speriat. M-am speriat de ceea ce va fi. M-am
speriat de responsabilitate. M-am obișnuit să
cred că totul se ține pe umerii mei, tot ce mă-
ncojoară, chiar și globul pământesc. Tot
timpul am impresia că eu controlez totul. Mă
gândesc ce va fi cu soția mea, cu copiii mei,
fiind convins că fără mine ei nu se vor
descurca. Sunt un grandoman, Katea, de
aceea m-am speriat. Sunt un laș, Katea. Și te-
am mințit, pentru că te iubesc. Ești de mult
timp în sufletul meu, dar n-am avut curajul
să-ți spun asta. Din pricina acestui sentiment
al responsabilității. De aceea, mi-am propus
să te mint. Dar când am aflat că mama ta a
murit, m-am gândit că tu vei fi acum foarte
îndurerată, lipsită de vreun strop de
bucurie.Vreau să-ți ofer această bucurie, pe
care o merităm amândoi. Nu mai pot să
trăiesc doar de dragul egoismului meu. Nu
mai pot să mint și să mă mint. Am ajuns atât
de complexat, afundându-mă în minciună. Te
iubesc.
Еcaterina se ridică, se apropie de Andrei, îl
îmbrățișează. Se așează amândoi pe
canapea, strâns lipiți unul de celălalt.
Femeia în vârstă s-a întors cu spatele la ei și
plânge. Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă
scuzați. Înțeleg că sunteți foarte îndurerată.
Dar noi trebuie să vă ajutăm. Iar ca să vă
putem ajuta, dumneavoastră trebuie să
semnați hârtiile acestea. Cum că nu doriți
autopsia cadavrului și alte câteva hârtii. Doar
după asta putem transfera cadavrul la morgă.
Trebuie semnate.
Asistenta medicală îi întinde hârtiile
Ecaterinei. Ecaterina citește. Semnează o
hârtie. Apoi a doua hârtie. Apoi se uită la
Andrei. Andrei se uită la ea. Ecaterina iar
semnează. Femeia în vârsta stă într-un colț
și plânge. Ecaterina semnează hârtiile.
COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE
ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI
PIESA № 3
TU SIMȚI
PERSONAJELE:
ECATERINA
АLINA PAVLOVNA
7
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ
ASISTENTA MEDICALĂ
CORTINA SE RIDICĂ
O cameră în spital, special amenajată pentru
vizitatori. O măsuță mică cu câteva reviste.
Patru fotolii. Pe perete o pictură-
reproducere alcătuită din puzzle .În cameră
se află Еcaterina și Alina Pavlovna. Alina
Pavlovna se uită la ceas. Se uită la ceas de
mai multe ori.
Pauză.
ЕCATERINA. Mamă, am avut o discuție
foarte serioasă cu Andrei. I-am spus totul.
Despre sentimentele mele. I-am spus că-l
iubesc.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Da.... Am presimțit că
asta se va întâmpla în curând. Și ce ți-a
răspuns?
ЕCATERINA. A tăcut mult timp. Mult timp.
Apoi….Apoi mi-a spus că el își iubește soția
și a plecat.
ALINA PAVLOVNA. Vai! Ce necaz.
Probabil că te doare foarte tare?
ЕCATERINA. În acea clipă, pentru mine
lumea întreagă s-a prăbușit. Am simțit o
durere insuportabilă.
ALINA PAVLOVNA. Draga mea, îmi pare
atât de rău. Ce-aș putea face pentru tine,
fetița mea?
ЕCATERINA. Pentru mine e important să-ți
povestesc iar tu să mă asculți și să încerci să
mă-nțelegi.
ALINA PAVLOVNA. Da. Din păcate, acum
eu doar atât mai pot să fac: să ascult și să-
nțeleg.
ЕCATERINA. Și să accepți, mamă. Să
accepți viața mea și tot ce se-ntâmplă în ea
așa cum e. Mamă, pentru mine asta e foarte
important.
ALINA PAVLOVNA. Întotdeauna m-am
străduit să fac asta.
ЕCATERINA. Eu apreciez foarte mult asta,
de aceea pentrtu mine e important să-ți
povestesc ce s-a întâmplat. E cel de- al doilea
lucru important în viața mea. Primul, pe care
a trebuit să-l accepti, a fost dansul. Deși nu l-
ai acceptat de la început, ba chiar te-ai
îmbolnăvit din cauza asta.
ALINA PAVLOVNA. Dar l-am acceptat
până la urmă și nu vreau să-mi mai
reamintești despre asta. Referitor la suferința
ta de acum, eu nu numai că o accept, dar te
rog să mă crezi că încerc să trec prin asta
împreună cu tine. Aș vrea să mă doară la fel
de mult ca și pe tine. Să simt ceea ce simți tu.
ЕCATERINA. Uite, de aceea am și hotărât
să-ți povestesc totul așa cum s-a întâmplat.
Ca tu să poți înțelege cum m-am simțit eu. La
început a fost o durere cumplită. La fel de
cumplită ca și atunci în Delhi, când s-a
născut dansul meu. Durerea asta e ca o
bucată de fier încins înfipt în inimă. Așa a
început.
ALINA PAVLOVNA. Doamne, ce milă mi-
e de tine!
Pauză.
ЕCATERINA. Dar după aceea Andrei s-a
întors. Și a recunoscut că a mințit, că a avut
un moment de slabiciune. Că s-a temut că-și
trădează soția și copiii. Doar că apoi a înțeles
că trădarea nu în asta constă, de fapt.
Trădare, de fapt, e minciuna. Iar el demult își
minte soția pentru că mă iubește pe mine. El
a spus că pe mine mă iubește. El mă iubește,
mamă. Suntem atât de fericiți. Sunt fericită,
mamă. Sunt fericită ca și atunci când a s-a
născut dansul meu în Delhi. Totul se
aseamănă atât de mult. La început, o durere
cumplită, apoi o bucurie imensă! Asta s-a
întâmplat, mamă. Acum știi totul. Și te rog să
accepți asta...
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Da. S-a întâmplat
exact ca și atunci.
ЕCATERINA. Exact ca și atunci!
ALINA PAVLOVNA. Da.
Pauză.
8
ЕCATERINA. Și exact ca și atunci, te rog să
accepți asta. Pentru mine e foarte important
ca tu să mă aprobi.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Asta e o relație
nefericită. Andrei e căsătorit, are copii. E o
poveste nefericită și o dragoste nefericită.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Iar o dragoste
nefericită nu poate fi adevărată.
Pauză
ALINA PAVLOVNA. Dragostea nu poate
să însemne nefericire. La fel cum nefericirea
nu poate fi dragoste.
Pauză..
ЕCATERINA. Nu știu de ce, dar am fost
sigură că asta vei spune. Eram pregătită să
aud așa ceva.
Pauză.
ЕCATERINA. De când mă știu, eu n-am fost
pentru tine doar o fiică, ci și prietenă de
suferință. Tu m-ai crescut ca pe o prietenă
foarte necesară ție pentru nefericirea ta. Cele
două lucruri, la care tu ai visat și care nu s-
au împlinit, ”dansul” și ”dragostea”, te-au
făcut nefericită. Ți-ai dorit să ajungi o mare
dansatoare și n-ai reușit. Ai visat la dragoste
și n-ai avut-o. Aveai nevoie de o prietenă cu
care să împarți această suferință și nefericire
și ai decis să ți-o faci în persoana propriei
fiice. Dar, din nefericire pentru tine, fata ta a
ajuns o mare dansatoare și și-a întâlnit
dragostea adevărată. Cu asta, de fapt, nu te
poți tu împăca. Deși am bănuit demult asta,
abia acum mi s-a confirmat definitiv. Acum
câțiva ani ți-am arătat pentru prima oară
dansul ”Delhi”. Atunci am văzut în ochii tăi
furie, nicidecum bucurie. Era invidia. Așa am
crezut și atunci, dar pentru că mai târziu tu
parcă acceptaseși dansul meu, mi-am zis că
te-am judecat greșit, că e pur și simplu o
reacție mai ciudată la dansul meu destul de
straniu. Dar acum, acum știu sigur că era
invidia. Pentru că și acum s-a repetat aceeași
chestie,aceeași reacție. Exact ca atunci. Tu
nu poți accepta, nu poți fi de acord cu
fericerea mea. Tu nu ai nevoie de noțiunea
de fericire. Tu nu vrei s-o auzi și s-o accepți,
deși ea năvălește de peste tot. Mamă, auzi
adevărul încă o dată: fericirea există! Să-ți
dansezi dansul și să-ți iubești iubitul asta și e
fericirea!
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Da, totul e exact ca
atunci...
ЕCATERINA. Totul e exact ca atunci!
Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Îmi cer scuze că
vă întrerup. Alina Pavlovna, trebuie să
mergeți în salon. Peste cinci minute va veni
doctorul să vă consulte.
ALINA PAVLOVNA. Da, da, vin imediat.
Încă două minute durează, să terminăm
discuția.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă aștept în
salon.
ASISTENTA MEDICALĂ iese.
ALINA PAVLOVNA. Iar acum îți voi
spune ce cred eu. Voi fi la fel de concisă ca și
tine. Pe mine mă înfurie nu dansul tău, ci
conținutul, sensul dansului tău. Tu ridici în
slăvi tragedia, mizeria și durerea. Tu numești
durerea fericire și asta te fericește.Tu
transformi durerea în fericire și ești fericită.
Durerea nu poate fi fericită, doar tu ești
fericită și pe mine asta mă exasperează. Tu
prezinți năzuințele ca pe o realitate, ca pe o
certitudine. Tu iei viețile săracilor,
bolnavilor, oamenilor suferinzi din Delhi,
oameni profund nefericiți, și faci din asta un
dans frumos, pe care toți îl admiră. Tu ai
devenit celebră înălțând în slavi nefericirea și
durerea unor oameni. Tu dansezi și culegi
lauri, iar cei despre care tu dansezi mor din
9
pricina sărăciei și a bolilor. Tu devii fericită
aratând nefericirea altora. Asta nu pot eu să
accept. La fel și cu Andrei. Tu iubești pe
cineva care și-a trădat, și-a înșelat familia. Îl
iubești pe cel care i-a nefericit pe alții. Voi
doi sunteți fericiți, dar soția și copii lui - nu!
Fericirea voastră e obținută cu prețul
nefericirii altora. Împotriva acestei chestii mă
revolt eu. Și sunt nefericită nu pentru că tu
ești fericită. Sunt nefericită nu pentru că am
cancer la stomac. Deși, și din cauza asta. Dar
mai ales sunt nefericită pentru că eu văd viața
ca pe o durere, ca pe un necaz. Și așa și e.
Viața e durere și necaz! Da! Și așa am crezut
dintodeauna. Așa gândeam și până să-mi
pună diagnosticul.
ЕCATERINA. Mamă, te-au operat, operația
a reușit, tu nu mai ai cancer, și tu știi asta. Îți
place să ți le inventezi.
ALINA PAVLOVNA. Încetează să-ți mai
creezi iluzii referitor la viața mea. Viața mea
nu va deveni mai nefericită, pentru că ea și
așa e nefericită. Viața e de la sine nefericită,
nu din cauza vreunei pricini. Ce mă înfurie
cel mai tare în viața asta este atitudinea și
poziția ta. Până și nefericirea mamei tale e
pentru tine o posibilitate de fericire. N-o să
mă mir dacă după moartea mea îți vei crea un
alt dans «Nefericirea mamei mele». Așa ești
tu construită: să-ți clădești fericirea pe
nefericirea altora. Iartă-mă, dar cu asta nu pot
să fiu de acord. Iar discuția pe această temă o
consider închisă pentru totdeauna.
Alina Pavlovna se ridică și merge spre ușă.
ЕCATERINA. Fericirea există, mamă. Sper
să poți și tu conștientiza asta.
Alina Pavlovna se oprește în ușă.
ALINA PAVLOVNA. Viața e suferință,
fata mea. Îți doresc să te convingi de asta cât
mai curând.
Аlina Pavlovna iese. Ecaterina stă în fotoliu,
alături e măsuța pentru reviste. Pe perete e
reproducerea unui puzle, lipită pe un carton.
Intră Femeia în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea….Din păcate
totul e foarte rău… Olga, soția lui Andrei s-a
sinucis. A luat ceva medicamente. Copiii
erau cu Andrei. Se plimbau. M-a sunat
Andrei, dar el e în așa o stare că n-a putut să-
mi explice clar situația. Mi- a zis că mai întâi
te-a sunat pe tine, dar telefonul tău e închis,
tu fiind probabil la spital la maică-ta. Mi-am
zis atunci să vin încoace. Fii tare, Katea.
ЕCATERINA. Uf! E atât de ciudat să ai
sentimente, să simți. Nici nu știi cum să
reacționezi?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mi-aș dori mult să te
ajut, dar cum? Sunt cu tine, înțelegi? Tu știi
asta. Dar ce-i de făcut?
ЕCATERINA. Da. E ciudat. S-ar părea că e o
veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu
simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg.
Da. Am primit vestea că din vina mea a murit
un om. Dar ce-i de făcut? Nu știu cum să
reacționez. Probabil că ar trebui să plâng?
Dar nu-mi vine. E o chestie foarte ciudată.
Eu nu simt nimic.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul
de ciudat. Tu ai un asemenea necaz. Dar cu
ce pot eu să te ajut? Sunt cu tine. Dar ce e de
făcut?
ЕCATERINA. Eu nu știu ce să fac... așa un
sentiment ciudat. De fapt, nu e un sentiment,
ci mai degrabă un antisentiment. Eu nu simt
nimic. Probabil e de la șoc. Tu ce crezi?
Asta-i de la șoc? Comportamentul ăsta
straniu și neadecvat e, probabil, manifestarea
șocului. Din vina mea a murit un om, iar eu
nu simt nimic. E o reacție ciudată, nu-i așa?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu știu. Tot ce vreau
este să te ajut. Dar cum? Ce-aș putea eu să
fac? Sunt cu tine. Cu tine. Poate ar trebui să
bei ceva? Să merg până la magazin să-ți
cumpăr ceva de băut?
ЕCATERINA. Pentru ce? Mai ales dacă
trebuie să mergi la magazin. Nu e necesar.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îți va fi mai ușor,
dacă vei bea ceva. Crede-mă. Hai! Mă duc să
cumpăr un whisky.
ЕCATERINA. Nu, nu, nu am nevoie de
nimic. Mulțumesc. Nu mă simt rău. E ciudat,
nu-i așa? Nu mă simt deloc rău. Dar ar trebui
să fie invers, nu-i așa? Ar trebui să-mi fie
foarte rău, nu-i așa? Celui, căruia i se spune
că din vina lui a murit un om, ar trebui să i se
facă foarte rău, nu-i așa? Dar mie nu mi-e rău
deloc. Eu nu simt nimic. Îți mai amintești
10
seara aceea la Kiev, când am dansat pentru
prima oară dansul ”Delhi” pentru tine și
mama și era acolo și Andrei?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum poți să mă-
ntrebi așa ceva?! Cum aș putea să uit așa
ceva?! Ăsta a fost și va rămâne cel mai
important eveniment din viața mea. Am fost
șocată atunci. În seara aceea, am înțeles ce
înseamnă dansul. Am înțeles esența dansului,
sensul lui. Atunci am înțeles că tot ce ne-
nconjoară e dans. Iar noi toți ne învârtim în
acest dans precum dansatorii. Doar că trebuie
să poți vedea asta. Eu am putut datorită ție,
datorită dansului tău”Delhi”. Eu sunt un
dansator. Eu sunt dansul. Eu sunt sfârșitul
dansului.
Pauză.
ЕCATERINA. Îți amintești prima reacție a
mamei? Îți amintești cum striga la mine?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. A reacționat așa de
la șoc. Dar pe urmă ți-a acceptat totuși
dansul.
ЕCATERINA. Abia după câțiva ani. Adică
nu demult. Nu ne-am vorbit aproape doi ani.
Doar după ce i-au descoperit cancerul și ea s-
a gândit că o să moară, abia atunci m-a primit
și noi două ne-am împăcat. Mi-a zis atunci
că acceptă dansul meu nu ca pe un ”dans al
fericirii”, ci ca pe un ”dans al fericitei
nefericiri”. Imediat după aceea au operat-o și
ea a trăit liniștită până acum. Dar dragostea și
relația mea cu Andrei n-o acceptă și n-o va
accepta nici în ruptul capului. Nimic n-o s-o
poată schimba, poate doar moartea. Așa că,
azi, noi două ne-am despărțit definitiv.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dar doctorul ce ți-a
spus?
ЕCATERINA. Doctorul zice ca i-au mai
rămas două luni de trăit, nu mai mult. Ieri a
devenit clar asta, când a sosit rezultatul
biopsiei. Deocamdată nu i-am spus nimic
mamei. I-ajunge prin câte a trecut. Acum
doctorul e la ea și o minte că ar avea
probleme cu colecistul. Eu o aștept pe
asistentă să semnez hârtiile cum că am fost
informată de diagnostic, că îmi asum
răspunderea pentru îngrijire, etc... Vai…
Ecaterina își duce mâna în dreptul inimii și
rămâne așa înțepenită.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Te doare inima? Să
chem asistenta să-ți dea o nitroglicerină?
ЕCATERINA. Nu, nu e cazul. Îmi va trece
imediat. Simt de parcă cineva mi-a înfipt în
inimă o bucată de fier încins. Mi s-a mai
întâmplat. Va trece imediat. Pfui! A trecut.
Еcaterina se așează pe canapea. Intră Alina
Pavlovna.
ALINA PAVLOVNA. Bună, Lera. Ai venit
la mine sau la fiică-mea?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Reiese că am avenit
la amândouă. Ambele sunteți prietenele mele.
ЕCATERINA. Mamă, dar tu de unde ai știut
că eu mai sunt aici? Din întâmplare am
întârziat cu plecarea.
ALINA PAVLOVNA. Din moment ce toate
care suntem aici suntem prietene, pot să
vorbesc deschis. Vreau să mă adresez fiicei
mele. În primul rând țin să-ți spun spun că eu
știu de metastaze și știu că mai am doar două
luni de trăit. Mi-a zis asistenta. Fetei ăsteia i
s-a făcut milă de mine și m-a scăpat de
minciuni. Bineînțeles că a făcut asta pentru
bani. Ne-am înțeles mai demult că dacă va fi
cancer ea îmi va spune. Asta pentru 100 de
dolari. De aceea, te rog să-i dai banii aceștia.
Și Doamne ferește să-i zici ceva doctorului
despre asta, altminteri nu voi accepta
niciodată ceea ce mi-ai spus. Facem o
înțelegere: tu nu spui nimănui despre mita
dată asistentei, iar eu în schimb voi accepta
relația ta cu Andrei. Cred că ne-am înțeles.
Așa. Dat fiind că situația mea s-a schimbat,
trebuie să se schimbe și atitudinea mea în
privința unor lucruri. Deoarece sunt pe
moarte, sunt de acord... Adică accept relația
ta cu Andrei ca o «iubire nefericită a doi
oameni fericiți». Fiți fericiți în nefericirea
voastră. Sper ca familia lui să nu sufere prea
mult timp, să treacă cu brio peste asta și să nu
pățească nimic rău. Cum s-ar spune:
«plecarea tatălui – nu e moartea mamei». Lui
Andrei să-i spui să vină mâine pe la mine.
Voi încerca să mă împrietenesc cu el. Mai
ales că această prietenie nu va fi una de
durată.
Pauză.
11
ALINA PAVLOVNA. Te iubesc, fata mea.
Și te accept așa cum ești. Cu ”fericitul tău
dans al nefericirii» și cu a ta «iubire
nefericită între doi oameni fericiți». Fetelor,
eu mor fără frică și cu inima ușoară.
Suferințele mele iau sfârșit. Iar fata mea e
fericită. De ce aș mai avea nevoie? Sunt
fericită că tu ești fericită, fetița mea
nefericită! Te iubesc.
Ecaterina se ridică, se apropie de Alina
Pavlovna, o îmbrățișează. Se așează
amândouă pe canapea, ramânând
îmbrățișate. Femeia în vârstă s-a întors cu
spatele și plânge. Intră ASISTENTA
MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă
scuzați, dar ar trebui semnate hârtiile acestea.
E o formalitate . Trebuie s-o faceți
dumneavoastră, Ecaterina Alexandrovna.
Poftim, citiți și semnați. Semnătura trebuie
pusă în partea de jos a fiecărei pagini.
Asistenta medicală îi întinde hârtiile
Ecaterinei. Ecaterina citește. Semnează o
hârtie. Apoi o a doua hârtie. Femeia în
vârsta stă într-un colț și plânge. Ecaterina
semnează hârtiile.
COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE
ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI
PIESA № 4
ATENT ȘI LINIȘTIT
PERSONAJELE:
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ
АNDRIUȘA
ASISTENTA MEDICALĂ
CORTINA SE RIDICĂ
O cameră în spital, special amenajată pentru
vizitatori. O banchetă mică și un fotoliu de
plastic. Pe perete câteva afișe –reclamă la
medicamente împotriva alergiei.
ANDREI stă în fotoliu. Intră ASISTENTA
MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Din păcate
veștile sunt foarte proaste pentru
dumnevoastră. Pacienta e fără scăpare.
Doctorul încearcă să facă tot posibilul, dar
șansele sunt slabe. Iar dacă e să fiu sinceră
până la capăt, deși asta contravine eticii
medicale, ea de fapt e deja moartă. Moartea a
intervenit acum zece minute. Doctorii scriu
acum raportul medico-legal. Oficial, veți afla
despre asta doar după amiază. Vă rog să
păstrați secretul și să nu mă trădați, doar am
făcut asta pentru dumneavoastră, pentru că
m-ați rugat.
Pauză
ASISTENTA MEDICALĂ. Îmi pare foarte
rău.
ANDREI se uită la asistentă apoi, amintindu-
și ceva, scoate din buzunar o bancnotă de o
sută de dolari și i-o dă asistentei.
ANDREI. Poftim, așa cum ne-am înțeles.
Mulțumesc.
Asistenta ia banii și-i ascunde în sutien.
ASISTENTA MEDICALĂ. Pentru puțin.
Asistenta vrea să plece.
ANDREI. Mai rămâneți un pic. Luați loc.
Mai stați un pic cu mine.
ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Asta pot.
Doar că... mă scuzați că insist...dar... Dacă
doctorul va afla că eu v-am spus înainte de a
vă prezenta el oficial știrea, mă va da afară.
Iar dacă află că am mai și primit bani...
ANDREI. Vă promit că nimeni nu va afla
nimic. Puteți să stați un pic cu mine? Nu
vreau să rămân singur.
ASISTENTA MEDICALĂ. Bine, bine. Stau.
Îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Era încă
tânără. Și era așa de frumoasă.
12
ANDREI. Ați auzit vreodată de dansul”
Delhi”?
ASISTENTA MEDICALĂ. Delhi? Nu. Se
pare că există un oraș Delhi. Parcă e capitala
Indiei. Are vreo legătură cu dansul despre
care vorbiți?
ANDREI. O legătură directă. Ăsta e dansul
ei. Ea l-a inventat. Sau, cum mi-a spus mie
cândva, i-a fost oferit. Ea a primit acest dans
și după aceea a ajuns celebră.
ASISTENTA MEDICALĂ. Reiese că ea era
dansatoare?
ANDREI. Eu sunt dansatoarea. Eu sunt
dansul. Eu sunt sfârșitul dansului.
ASISTENTA MEDICALĂ. Ciudate lucruri
mai spuneți.
ANDREI. Și dansul ei e foarte ciudat. E ceva
neobișnuit. E ceva minunat, care te
înfricoșează. Când începi să înțelegi ceea ce
vezi, te sperii, dar apoi... Apoi dorești să te
dedici cu totul emoțiilor pe care le simți...și
atunci întreaga lume se întoarce cu susul în
jos! «Trebuie să-ți pierzi liniștea, ca s-o
redobândești», -nu mai știu cine a spus asta,
dar este despre dansul ei.
ASISTENTA MEDICALĂ. Și de ce se
numește dansul «Delhi»?
ANDREI. Acum câtva timp, teatrul de operă
și balet, unde ea lucra ca balerină, a avut un
turneu în India. Acolo, în Delhi, într-o bună
zi ea s-a pomenit într-un loc care se numește
«Main bazar». Acolo e concentrată tragedia
umană. Cerșetori mutilați, mizerie, condiții
lipsite de orice igienă și în același timp peste
tot se vinde mâncare fierbine. La temperaturi
de patruzeci de grade, afară vezi atârnate
animale și păsări tăiate pentru vânzare, iar
mirosul este insuportabil. Băiețandrii cu
ajutorul monedelor ascuțite taie gențile
turiștilor, se face comerț cu haine și bijuterii
contrafăcute. Ea a observat că pe jos e plin de
viermi și scuipat. Peste tot se aud strigăte și
gemete, claxoanele mașinilor și râsete
înfiorătoare. Cu alte cuvinte, ea a simțit că s-
a pomenit în iad. Și atunci și-a simțit corpul
străpuns de un ac și o durere acută
insuportabilă. S-a simțit ca și paralizată de
durere. Ea toată a devenit o durere, o mare
durere. Alături de ea era un vânzător de
carne prăjită. Pe grătarul lui era o bucată de
fier încins, probabil un făraș cu care
amesteca cărbunii încinși, dar Katea l-a luat
drept o bucată de fier. Și nerealizând nimic
din ceea ce face, ea a înșfăcat acest fier
încins și l-a lipit de inima sa. Și-a ars pieptul,
a căpătat o arsură foarte gravă. Apoi a
leșinat. Au dus-o la spital. Greu au adus-o în
simțiri. Au insistat cu tot felul de tratamente
pentru că pe lângă arsură era și-n șoc
emoțional. Îi cedaseră nervii. După aceea a
plecat din teatru. S-a tratat mult timp. Și uite
că după aceea, într-o noapte, mai spre
dimineață, a visat dansul. Și cineva care îl
dansa. Apoi a înțeles că acel cineva și dansul
sunt un tot unitar. Și că e ea. Când s-a trezit,
Katea ținea minte foarte clar toate mișcările
dansului, și ținea minte și denumirea lui-
”Delhi”. În dimineața aceea, în camera sa,
Katea a început să-și creeze dansul său
inegalabil. Mi-a povestit cum îi apăreau în
minte toate scenele alea îngrozitoare văzute
la piața din Delhi: cerșetorii, fierul încins,
oamenii mutilați, handicapații, mizeria, iar
mișcările dansului ei deveneau din ce în ce
mai minunate. Așa s-a născut dansul ăsta- ca
un imn înălțat mizeriei și groazei. Ca un imn
înălțat tragediei umane și urâțeniei. Este un
dans care spune lumii că nu există durere și
oroare, că există doar frumusețea dansului.
Că totul e dans.
ASISTENTA MEDICALĂ. Și Osvențimul
tot dans e?!
ANDREI. Dar de ce v-ați amintit de
Osvențim?
ASISTENTA MEDICALĂ. Pentru că acolo
naziștii au omorât mii de copii evrei.
ANDREI. Dar ce legătură au copiii evrei cu
asta?
ASISTENTA MEDICALĂ . După părerea
dumneavoastră, ce s-a întâmplat acolo, tot
dans e?
ANDREI. E curios ce repede ați reacționat.
Nici n-am apucat să vă explic totul până la
sfârșit. Ați avut rude care au murit la
Osvențim?
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu. Am dat doar
un exemplu, primul care mi-a venit în minte.
ANDREI. Mă întreb de ce Osvențim a fost
primul lucru care va venit în minte?
ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă dacă
am spus ceva nepotrivit. Doar că atunci când
ați început să spuneți că durerile și ororile pot
fi un dans minunat, primul lucru care mi-a
venit în minte a fost Osvențimul, ca un
simbol al durerilor și ororilor.
13
ANDREI. Nu pot să vă redau în cuvinte
esența și sensul dansului ”Delhi”. Ca să-l
înțelegi, trebuie să-l vezi. Eu pot doar să vă
spun ce am înțeles eu când l-am văzut prima
dată. Eram la Kiev. Am înțeles, de fapt am
simțit cu toată făptura mea că... Cum să vă
spun? Că... Că e foarte important să accepți și
să primești totul așa cum e. Să lași totul să
aibă dreptul la existență.
ASISTENTA MEDICALĂ. În ce sens? Doar
totul și așa există?
ANDREI. În sensul că totul e așa cum e. Și
trebuie să fie așa, pur și simplu.Trebuie să
permiți să fie așa. Să nu interzici nimic. Să
nu te opui... Mi-e greu să-mi găsesc
cuvintele. Asta nu înseamnă să nu mai fie
interdicții. Să fie. Doar că în interiorul tău
trebuie să permiți lucrurilor să existe așa cum
sunt ele în exteriorul tău și cum sunt
pretutundeni. Totul să rămână la locul său,
așa cum e.
ASISTENTA MEDICALĂ. Și Osvențimul?
ANDREI. Și Osvențimul. Totul trebuie să
rămână așa cum e.
Pauză
ASISTENTA MEDICALĂ. Soția
dumneavoastră a inventat demult dansul
ăsta?
ANDREI. De ce soția mea? Acest dans nu ea
l-a inventat. Eu nu vorbeam despre soția mea,
eu vorbeam despre o altă femeie.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vai, n-am
înțeles asta. Credeam că vorbim despre soția
dumneavoastră. Că doar acolo în salon e
soția dumneavoastră... Că doar cu ea s-a
întâmplat….
ANDREI. Da. Cu ea...Dar eu vorbeam despre
o altă femeie. Despre o mare dansatoare,
pentru că dansul ei îmi dă puteri să accept
lumea asta și să pot trăi în ea.
ASISTENTA MEDICALĂ. Pot să vă-ntreb
ceva sincer?
ANDREI. Nu. Nu știu. Bine, întrebați-mă.
ASISTENTA MEDICALĂ. Dar să nu mi-o
luați în nume de rău. Faptul că soția
dumneavoastră a încercat să se sinucidă, asta
tot trebuie să rămână așa cum e? Asta e tot
un dans Delhi?
Pauză.
ANDREI. Numai eu sunt de vină.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă
iertați. Nu trebuia să vă-ntreb asta.
ANDREI. M-ați întrebat și eu v-am răspuns.
ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.
ANDREI. Eu sunt de vină pentru tot ce s-a
întâmplat cu copiii evrei la Osvențim. Eu i-
am nenorocit și am făcut săpun din ei, pentru
toaleta mea. Heil Hitler!
ANDREI se ridică și întinde mâna.
ANDREI. Heil Hitler! Ăsta-i dansul meu!
Heil Hitler! Ăsta-i dansul meu!
ANDREI continuă să facă gestul.
ANDREI. Ăsta-i dansul meu! Heil Hitler!
Heil! Heil!
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să vă
opriți. Nu e voie aici.
ANDREI.. Ăsta-i dansul meu! Numai eu sunt
de vină!!!
Intră FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andrei, trebuie sa vă
liniștiți.
ANDREI. Apropiați-vă de mine.
Femeia în vârstă se apropie de Andrei, îl
ajută să se ridice, îl îmbrățișează. Rămân
așa îmbrățișați ceva timp. Andrei plânge pe
umărul Femeii în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Gata, gata, gata.
Sunt aici cu tine. Mi-a spus mie bine inima
că trebuie să trec pe aici. Gata, gata,
liniștește-te. Trebuie să te înarmezi cu
răbdare și curaj. Toate vor trece.
Femeia în vârstă se adresează asistentei
medicale.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Domnișoară, vă rog
să ne lăsați singuri.
ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da,
bineînțeles.Vă rog să mă scuzați.
14
Asistenta medicală pleacă. Femeia în vârstă
îl conduce pe Andrei spre canapea. Amândoi
se așează. Andrei suspină în continuare pe
umărul Femeii în vârstă, ca un copil mic .
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Trebuie s-o eliberezi.
Trebuie s-o lași să plece. Știu că nu e simplu
deloc, dar trebuie să faci asta. Deschide-ți
inima și las-o să zboare. Oricum ea nu mai e
cu tine. Nu e cea pe care o știai.
ANDREI. Ea a murit.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Am înțeles asta.
ANDREI. Numai eu sunt de vină.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ar trebui să încetezi
să mai cauți vinovatul. Ar trebui să te
maturizezi. Toți ar trebui să încetăm să
căutăm vinovații. Ăsta e primul semn al
maturizării.
ANDREI. Și Osvențimul?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Care Osvențim?
ANDREI. Acolo unde se făcea săpun din
copiii evrei.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ce legătură au copii
evrei cu asta?
ANDREI. Am dat și eu un exemplu, primul
care mi-a venit în minte.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mă-ntreb totuși de ce
Osvențimul a fost primul lucru care ți-a venit
în minte? Ți-a murit vreo rudă acolo?
ANDREI. Nu. Dar totuși cineva e vinovat de
ceea ce s-a întâmplat acolo. Cine e
vinovatul? Vreau să știu dacă sunt în lumea
asta oameni vinovați. Asta e întrebarea
principală. Există vinovați în lumea asta?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Trebuie s-o lași,
Andrei... Să-ți aduni tot curajul și s-o lași.
Asta e decizia cea mai inteligentă. Asta e
eliberarea. Ea nu-ți mai aparține. Ea, așa cum
o știai tu, nu mai există. A murit. Las-o să
plece și tuturor le va fi mai ușor. Și ție, și ei,
și copiilor evrei.
ANDREI. Spune-mi, eu sunt vinovat de
moartea ei?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Trebuie să încetezi
să mai fii copil. Trebuie să te maturizezi. Îți
amintești cum începea dansul ei? La început
o durere infernală, o durere insuportabilă
suportată pentru toți suferinzii acestei
planete. Această durere se aseamănă cu o
bucată de fier încins înfiptă în inimă. Iar după
aceea, un lung fragment de acceptare.
Acceptarea durerii, grozăviei și tragediei
universale. Iar apoi, partea principală a
dansului- frumusețea.Tot ce am acceptat,
toată vina noastră se transformă în frumusețe.
Vina noastră se metamorfozează într-o
dantelă dumnezeiască. Apoi partea finală.
Doamne, ce muiere genială a putut ea să fie,
din moment ce a inventat acest dans
irepetabil ca sens și ca frumusețe.
ANDREI. Eu pot să simt asta doar când o
văd dansând. Doar când sunt alături de ea nu
vreau să întreb «cine-i de vină?». Dar când
ea nu e alături de mine, eu încep să mă
îndoiesc de toate. Și în capul meu apare
blestematul ăsta de Osvențim.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ea nu mai e. Las-o
să plece, Andrei. Ea are viața ei, tu pe a ta.
Ea a ales. Și nimeni nu e de vină. N-ai pe
cine învinovăți. Las-o. Elibereaz-o.
Imaginează-ți că semnezi niște acte
subalternilor tăi pentru un concediu
suplimentar. Semnează-i ei concediul.
Abandoneaz-o pe ea, pe copiii evrei, și
bucațile de fier încins. Trimite toate astea în
concediu. N-au decât să zboare. Să zboare.
Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ.Vă rog să mă
scuzați. Dar ar trebui semnate hârtiile astea.
Înțeleg că acum vă e greu, dar asta trebuie
făcut neapărat. Citiți și semnați. Trebuie
semnată fiecare hârtie în parte. Semnătura se
pune jos.
Asistenta îi întinde hârtiile lui Andrei. Andrei
citește. Semnează hârtiile una după alta.
Semnează lent fiecare pagină. Femeia în
vârstă stă într-un colț și plânge. Andrei
semnează hârtiile.
COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE
ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI
PIESA № 5
ȘI-N INTERIOR ȘI-N EXTERIOR
PERSONAJE:
15

Аlina Pavlovna
Femeia în vârstă
Аndriușa
Asistenta medicală
SE RIDICĂ CORTINA
O cameră în spitalul orășenesc, special
amenajată pentru vizitatori. În cameră sunt
trei fotolii mari din piele ecologică și o
măsuță mică. Pe perete –un calendar cu
peisaje.
În cameră sunt ASISTENTA MEDICALĂ și
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Din păcate
veștile pe care le am pentru dumneavoastră
sunt proaste. Pacienta e condamnată.
Doctorul încearcă să facă tot ce se poate, dar
nu sunt speranțe. A fost un infarct. Inima s-a
oprit. Iar dacă e să fiu sinceră până la capăt,
deși asta e împotriva eticii medicale, ea e
deja moartă. Moartea a intervenit acum zece
minute. Medicii completează acum toate
hârtiile. Oficial, veți afla asta după amiază.
Vă rog să nu spuneți nimănui că v-am spus,
doar am făcut-o pentru dumneavoastră.
Pauză
ASISTENTA MEDICALĂ. Îmi pare foarte
rău.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, apropo…
Femeia în vârstă deschide poșeta, scoate o
bancnotă de o sută de dolari și i-o dă
asistentei.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă mulțumesc
pentru această informație sinceră și
operativă.
Asistenta ascunde banii în sutien, dând să
plece.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Luați loc, vă rog.
Mai stați un pic cu mine.
ASISTENTA MEDICALĂ. Bine, stau. Doar
că... iertați-mă că revin iar la asta...dar...
Dacă doctorul va afla că v-am spus înainte de
termen, mă vor da afară. Iar dacă vor mai afla
și de bani atunci...
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă promit că nimeni
nu va afla nimic. Stați un pic cu mine, nu
vreau să rămân singură.
ASISTENTA MEDICALĂ. Bine, bine. Sunt
aici cu dumneavoastră. Vreau să vă spun că-
mi pare tare rău. Condoleanțele mele.
Pauză
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ați auzit vreodată de
dansul «Delhi»?
ASISTENTA MEDICALĂ. Delhi? Delhi ca
nume de femeie sau ca și capitală a Indiei?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dansul ăsta s-a
născut în capitala Indiei. În Delhi. Într-un loc
care se cheamă «main bazar». În mijlocul
sărăciei, mizeriei, în mijlocul suferinței
umane. În mijlocul cărnii stricate și a tot felul
de alte mărfuri. E cel mai minunat dans pe
care mi-a fost dat să-l văd vreodată. Iar eu
am văzut destule, dat fiind că sunt de profesie
critic de balet.
ASISTENTA MEDICALĂ. Un dans
minunat într-un loc oribil. E foarte ciudat.
Știți, eu lucrez aici doar de jumătate de an,
dar în acest timp scurt am văzut foarte mulți
morți.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Morți ?
ASISTENTA MEDICALĂ. Da, morți. Adică
oameni decedați.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iertați-mă, dar de ce
îmi spuneți chestia asta?
ASISTENTA MEDICALĂ. Pur și simplu,
vreau să vă împărtășesc din experiența mea.
Aici la noi, aproape săptămânal moare
cineva. Mi s-a întâmplat în lift... Eram în
liftul mare însoțind targa pe care se afla o
pacientă care murise. M-am uitat la ea și mi-
am dat seama că fata tânără era de vârsta
mea. Și m-am închipuit pe mine în locul ei.
S-a întâmplat brusc, fără să vreau să mă
gândesc la asta. Atunci mi-a devenit clar că și
eu cândva voi muri. Cred că e de neînțeles
pentru dumneavoastră.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. De ce? E de-nțeles.
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu, nu puteți
înțelege. Nimeni nu poate să înțeleagă. Le
16
povestesc și altora despre asta. Toți mă
ascultă și zic că e de-nțeles, dar eu văd că e
de neînțeles. Noi nu putem înțelege că vom
muri, atâta timp cât trăim sau până nu ne-am
îmbolnăvit de cancer. Și eu m-am gândit nu o
dată la moarte. Și morți am mai văzut, și la
autopsii am fost când eram la colegiu
medical. Doar că de data asta, în lift, am
înțeles asta într-un mod deosebit. Am realizat
brusc și de-a adevăratelea că eu pot să mor
oricând și că voi muri cândva. Nu știu cum să
vă explic ce am simțit eu atunci. Nu se poate
explica. Dacă, de exemplu, dumneavoastră
veți începe să vă spuneți dumneavoastră
înșivă «eu voi muri, eu voi muri, eu voi
muri», nu se va întâmpla nimic, n-o să
înțelegeți nimic. Chiar dacă mă ascultați
acum și vă gândiți că nu e nimic nou în ceea
ce spun eu, că și dumnevoastră ați spus asta
cândva. E altceva. Noi nu înțelegem că vom
muri. Gândul ăsta mi-a apărut atunci. Noi nu
înțelegem că vom muri. Dumneavoastră știți
că veți muri, dar nu înțelegeți asta. Aici e
problema. Dacă ați înțelege, dacă ați înțelege
că veți muri, ați trăi cu totul altfel.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ce-nseamnă acest cu
totul altfel?
ASISTENTA MEDICALĂ. De exemplu,
dumneavoastră credeți despre mine că sunt
un om rău, că am luat bani de la
dumneavoastră într-un moment dureros
pentru dumneavoastră. Dar eu gândesc altfel.
Eu am observat că sunteți o doamnă bogată.
Chiar dumneavoastră mi-ați propus acești
bani pentru a afla cât mai repede dacă ruda
dumneavoastră a murit sau nu. Iar eu am luat
acești bani pentru că am mare nevoie de ei
acum. Pentru că eu îi adun pentru o plecare.
Vreau să plec în India. Pe mult timp, poate
chiar pentru totdeauna. Eu cred că acolo voi
putea să-nvăț de la vreun inițiat care trebuie
să fie atitudinea noastră față de moarte și ce
ne așteaptă după. Și vreau să învăț asta de la
el acolo, nu din cărți. Credeți că e o utopie
ceea ce vă spun eu acum ? Are sens să plec
acolo?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Există o zicală pe
tema asta: «e mai bine să-ți trăiești prost
propria viață, decât să trăiești bine o viață
străină ».
ASISTENTA MEDICALĂ. Cum să trăiești o
viață străină? Se poate așa ceva? Doar fiecare
e cu viața lui?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu. Uite, eu am trăit
o viață străină. A fost o viață frumoasă, chiar
fericită, dar străină. Dar acum nu despre mine
discutăm. Am pomenit despre mine ca să
țineți minte zicala. Ș-apoi să nu vă imaginați
că în India sub fiecare pom stă un învățător
care-și așteaptă ucenicii. Pe de altă parte,
dumneavoastră veți proceda așa cum veți
avea posibilitatea. Păcat că n-ați văzut dansul
Delhi. Probabil că v-ar fi influențat mult, din
moment ce sunteți o ființă atât de sensibilă.
ASISTENTA MEDICALĂ. Povestiți-mi-l,
povestiți-mi acest dans. Măcar la modul
general.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum să povestești
un dans?
ASISTENTA MEDICALĂ. Doar sunteți
critic. N-ați spus asta?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îngrozitor! Eu chiar
cu asta mă ocup. Dar v-am mai spus că-i mai
bună o viață proastă a ta, decât una
interesantă, dar străină. Eu am trăit o viață
străină. Am povestit despre dansurile altora,
eu însă n-am reușit să învăț să execut un pas
frumos.
ASISTENTA MEDICALĂ. Și totuși, ce e cu
dansul ăsta «Delhi»? Cum a apărut? Cine-i
autorul? Sau e un dans popular?
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ați văzut vreodată
cum se taie un porc?
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu, n-am văzut.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dar realizați că nu e
o priveliște plăcută?
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu, nu realizez.
De fapt, nu m-am gândit la asta niciodată.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dar carne de porc
mâncați?
ASISTENTA MEDICALĂ. Mănânc.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Deci. Priveliștea e
oribilă, atunci când se taie un porc. Dacă ați
fi înțeles asta la fel cum ați înțeles că veți
muri, atunci n-ați mai fi putut pune în gură
vreo bucățică de carne. Vacile și porcii le
omoară măcelarii, peste tot țâșnește sângele,
animalele urlă, ochii le sunt plini de goază,
iar după aceea dumneavoastră îi mâncați. Eu
am fost la abator. La un abator model din
America. Eu nici până atunci nu mâncam
carne, dar mulți colegi de-ai mei care erau cu
17
mine acolo, au devenit vegetarieni după ce au
vizitat locul acela.
ASISTENTA MEDICALĂ. Dar ce căutați
dumneavoastră la abator?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Am văzut un
spectacol al unui coregraf american. El a
conceput un balet și a jucat premiera la
abator, spre marea admirație a criticilor
americani. Era un spectacol împotriva
războiului din Iraq. O idioțenie totală. O idee
neinspirată, un spectacol fără pic de talent, o
scârnăvie la care nu te puteai uita. Dar nu
asta voiam să spun. Părinții mei au fost
vegetarieni și eu nu am mâncat carne
niciodată de când m-am născut până ieri. Ieri
am cumpărat de la piață o bucată de carne de
porc, am venit acasă cu ea, am tăiat o
bucățică, am băgat-o în gură și am început s-
o mestec. Am mestecat-o. Eu am putut să
mestec și să înghit o bucățică de carne crudă.
Cu asta am vrut să-ncep povestea despre ceea
ce este dansul Delhi.
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu-nțeleg.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Toată viața mea este
un fals. E ca spectacolul ăla împotriva
războiului din Iraq, de la abator. Toți cei care
admiră dansul Delhi sunt niște mincinoși.
Dansul Delhi e de neînțeles pentru noi. La
sfârșit am vomat toată carnea aia și am
leșinat, asta s-a întâmplat. Să scrii despre
dans și să nu poți dansa- este o viață străină
trăită. Dansul si povestirea despre el sunt
lucruri diferite. Să-l dansezi și să-l admiri
sunt lucruri diferite. Dansul Delhi este dansul
unui fericit vegetarian cu o bucată de carne
de porc în gură. Compasiunea- asta a lipsit
în viața mea de critic și nici nu există loc
pentru așa ceva. Compasiunea este unitate de
măsură a cinstei, a sincerității și a
adevăratului înțeles al lucrurilor. Cel care are
compasiune nu umblă la mitinguri. Cel care e
plin de compasiune, nu scrie articole despre
teatru, ci e preocupat să-și joace propriul rol.
ASISTENTA MEDICALĂ. Dar manifestul
împotriva războiului din Iraq nu e
compasiune?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. E o concepție
intelectuală. Iar compasiunea sinceră și
adevărată nu e creatoare de concepții. Să
trăiești o viață străină înseamnă să trăiești în
interiorul concepției, concepție, care e creată
de cei care nu au compasiune și o înțelegere
adevărată a lucrurilor. Eu am trăit o viață
frumoasă, scriind despre farmecul și ororile
abatorului, iar autorul dansului Delhi a fost
acea vacă, de pe care au smuls pielea și au
atârnat-o de cârlig. Autorul dansului Delhi
este o carne sângerândă, care începe să
danseze un dans de o frumusețe care te
vrăjește. Cel ce vorbește despre rahat- rahat
e. Cel ce vorbește despre frumusețe-
frumusețe e. Mai bine viața ta proastă, decât
o viață bună, dar străină. Pfui!
Pauză. Intră ANDREI...
ANDREI.. Ei?!
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.. Din păcate totul e
foarte rău...Ea a murit.
Pauză
ANDREI...Uf! E atât de ciudat să ai
sentimente, să simți. Nici nu știi cum să
reacționezi?
Pauză
ANDREI... Da. E ciudat. S-ar părea că e o
veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu
simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg.
Da. Am primit vestea că a murit femeia pe
care o iubesc. Dar ce-i de făcut? Nu știu cum
să reacționez. Probabil că ar trebui să plâng?
Dar nu-mi vine. E o chestie foarte ciudată.
Eu nu simt nimic.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul
de ciudat. Avem un asemenea necaz. Dar ce
e de făcut?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. ANDREI.!
Femeia în vârstă se ridică, se-ndreaptă spre
el. Se îmbrățișează. Rămân îmbrățișați.
ASISTENTA MEDICALĂ. Pentru că voi nu
înțelegeți că sfârșitul e moartea.
ANDREI. Cum?
ASISTENTA MEDICALĂ. Totul e atât de
fals și fără nici un sens, pentru că voi nu
înțelegeți că la finele a tot și a toate se află
moartea.
ANDREI. Nouă ne spuneți asta?!
ASISTENTA MEDICALĂ. Tuturor o spun.
Și eu nu demult am înțeles asta.
18
ANDREI. Eu nu-nțeleg ce tot spune ea.
Domnișoară, cu noi vorbiți?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ea a înțeles că odată
va muri, iar tu încă n-ai înțeles ce-i aia
moartea. Asta e tot ce spune ea.
ANDREI. Eu n-am înțeles ce-i aia moartea?
Cui spune ea asta?! Eu n-am înțeles? Asta
mi-ați spus adineaori mie? Eu nu știu ce e
moartea? Eu nu știu?! Eu?! Eu stau aici, în
acest loc, din pricina….
ANDREI începe să urle.
ANDREI. Din pricina morții! Știți foarte bine
că noi ne aflăm aici din pricina morții!
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu e moartea
dumneavoastră.
ANDREI. Cum?
ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă, dar
eu trebuie să plec. Așteptați aici, mă-ntorc
curând și am să vă spun tot ce aveți de făcut.
Asistenta pleacă. ANDREI stă pe canapea
alături de Femeia în vârstă.
Pauză.
ANDREI. Moartea asta mi-e străină? E
cumva moartea unui om străin mie?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ea a vrut să spună că
și moartea unui om care nu ți-e străin oricum
e o moarte străină pentru tine, adică în sensul
că nu e moartea ta.
ANDREI. Ce sunt vorbele astea? Nu-nțeleg
nici un cuvânt! Eu nu-nțeleg ce-mi tot
spuneți aici! Eu am pierdut un om ce-mi era
foarte drag și foarte apropiat. Eu știu ce-
nseamnă moartea! Uite-o e în fața mea, o
văd! Uite-o!
Pauză.
ANDREI. Ce multe cuvinte. Pronunțați tot
timpul foarte multe cuvinte. Vorbiți, vorbiți.
O idee, apoi alta, apoi alta. Și voi toți vorbiți,
vorbiți... Atâtea cuvinte. Atâtea cuvinte. Uite,
prin asta e superior dansul tuturor celorlalte-
prin tăcere.
Pauză.
ANDREI. La început a fost tăcerea și tăcerea
era în Dumnezeu, și tăcerea era Dumnezeu.
Pauză.
Intră Alina Pavlovna. Ea merge greu de-abia
târându-și picioarele, sprijinindu-se în
baston. Femeia în vârstă și Andrei o ajută să
se așeze.
ALINA PAVLOVNA. Am hotărât să vin
încoace. Nu pot să stau acasă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Așează-te. Ne-au
spus să stăm aici și să așteptăm.
ALINA PAVLOVNA. Ce să așteptăm? Eu
știu tot, m-a sunat asistenta de îndată ce s-a
întâmplat. Ce să mai aștept?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Probabil doctorul și
verdictul lui.
ALINA PAVLOVNA. Nu mai trebuie să-
mi spună nimic. N-am nevoie de cuvinte. Nu
de asta am venit. Vreau pur și simplu să stau
aici.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Stai. Doar să-ți
închizi gura, te rog. Stai în tăcere. Uite, ca și
Andrei, care a înțeles în sfârșit că tăcerea e
de aur. Stă și tace. Așa să taci și tu.
Femeia în vârstă dintr-odată își iese din fire
și începe să urle.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Tacă-ți fleanca! Ai
înțeles!? Să n-aud un cuvânt de la tine! Ai
venit, stai și taci! Nu pot să te ascult! Nici
măcar un cuvânt! Ai înțeles?! Ai înțeles?!
ALINA PAVLOVNA. Am înțeles.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iartă-mă. M-au lăsat
nervii. Te rog să mă ierți.
ALINA PAVLOVNA. Andrei, cum e soția
dumneavoastră? Copiii?
ANDREI. Ei sunt în regulă. Sunt la vila
părinților la țară. Iertați-mă, dar eu nu vreau
să vorbesc. Vă rog să-mi permiteți să tac.
ALINA PAVLOVNA. Da, da, cum să nu.
Toți trebuie să ne supunem ordinului acestei
femei severe.
19
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Încă o dată îmi cer
scuze.
ALINA PAVLOVNA. De ce? Continuă,
continuă te rog să dai ordine. Tu doar ești
expert, ești critic, tu știi mai bine ca oricine
ce trebuie să facem noi toți. Noi toți ne
supunem ție.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ai hotărât să ne arăți
ce bine știi tu să te controlezi? Deși, dacă e să
fiu sinceră, cred că tu nici nu suferi chiar atât
de mult.
ALINA PAVLOVNA. Eu am acceptat asta
demult. Și nu trebuie să fii obraznică, nu șade
frumos unui critic celebru ca tine. Obraznici
sunt doar începătorii, iar cei ca tine dau lecții.
Dacă vrei să-mi dai și mie lecții n-ai decât,
dar să nu fii obraznică cu mine, pentru că nu
mai ești la vârsta la care să-ți permiți asta.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iartă-mă. Știu că
pentru tine e cel mai complicat.
ALINA PAVLOVNA. Nu, nu e complicat
deloc. Eu nu am altă alternativă. Eu încă mai
sunt vie și continui să trăiesc. Și trebuie să
trăiesc cumva. Nu am ce să fac altceva decât
să accept. Toată viața n-am făcut decât asta.
Am acceptat, am acceptat. Și acum ca și altă
dată. Și dansatoarea, și acest dans, și sfârșitul
acestui dans.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum ai reușit?
ALINA PAVLOVNA. Mulțumită morții.
Tot ce avem mai valoros în viață e moartea.
Eu însămi de câțiva ani tot mor. Ba am
cancer, ba operația a reușit, ba iar a recidivat
cancerul, iar o operație reușită. Lera, eu am
înțeles dintr-odată un lucru foarte simplu- noi
toți vom muri. Ha, ha, ha. Moartea e cel mai
bun medicament. Moartea ne va lecui pe toți
de toate. Ha, ha, ha. Racul e doctorul nostru.
Racul de râu.
Alina Pavlovna râde. Femeia în vârstă
zâmbește. Andrei le privește mirat.
ALINA PAVLOVNA. Racul de râu e
doctorul nostru. Ha ,ha, ha. Dureros, dar
comic. Ha, ha, ha.
Alina Pavlovna începe să râdă în hohote.
Femeia în vârstă râde și ea. Amândouă râd
din ce în ce mai tare. Criză de râs.
ALINA PAVLOVNA. Racul este doctorul
nostru. Auzi, Lera, auzi. Nu racul- boală, ci
cel care e în râu.
Amândouă râd din ce în ce mai tare. Criză
de râs.
ALINA PAVLOVNA. Racul de râu e
doctorul. Înțelegi. Ha, ha, ha.
Femeile râd. Andrei se uită la ele și pe fața
lui apare un zâmbet.
Intră ASISTENTA MEDICALĂ. Râsul
încetează. Femeile se liniștesc. Asistenta se
apropie de Alina Pavlovna.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă
scuzați. Înțeleg că sunteți foarte îndurerată.
Dar noi trebuie să vă ajutăm. Iar ca să vă
putem ajuta, dumneavoastră trebuie să
semnați hârtiile acestea. Cum că nu doriți
autopsia cadavrului și alte câteva hârtii. Doar
după asta putem transfera cadavrul la morgă.
Trebuie semnate.
Asistenta medicală îi întinde hârtiile Alinei
Pavlovna. Alina Pavlovna citește. Semnează
o hârtie. Apoi a doua hârtie. Apoi se uită la
Andrei. Andrei se uită la ea. Alina Pavlovna
iar semnează. Femeia în vârsta stă într-un
colț și zâmbește. Alina Pavlovna semnează
hârtiile.
COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE
ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI
PIESA
№6
Și la-nceput și la sfârșit
Personaje:
Ecaterina
Аlina Pavlovna
Аndriușa
Asistenta medicală
20

SE RIDICĂ CORTINA
O cameră în spitalul orășenesc, special
amenajată pentru vizitatori. În cameră sunt
două canapele și niciun scaun. Pe pereți-
tapet cu peisaje orășenești europene cu
arhitectură medievală stilul gotic.
ANDREI stă pe canapea. Intră Ecaterina.
Pauză.
ЕCATERINA. Salut. Am venit să te susțin.
Cum ești??
ANDREI. Dacă e să fiu sincer- foarte rău.
ЕCATERINA. Olga cum e?
ANDREI. S-a intoxicat. A luat două flacoane
de somnifere.
Pauză.
ANDREI. Katea, iartă-mă, dar eu nu pot să
fiu fericit după ceea ce s-a întâmplat.
ЕCATERINA. De parcă fericirea ar depinde
de circumstanțe?
ANDREI. Dar de ce depinde?
ЕCATERINA. De inimă. Fericirea se află în
inima ta. Ție nu ți-a fost dat să simți acea
stare de parcă de inima ta au lipit o bucată de
fier încins?
ANDREI. Nu știu. Eu nu mai simt nimic în
ultimul timp.
ЕCATERINA. Este imposibil să nu simți
asta. E o durere ascuțită. Inima se încinge și
devine o bucată de fier încins. Iar fericirea e
acolo, în interiorul focului, în chiar centrul
inimii tale.
ANDREI. După tine, fericirea este durere
insuportabilă?
ЕCATERINA. Nu, fericirea este liniște și
pace.
ANDREI. Dacă îți lipește cineva de inimă o
bucată de fier încins, e îngrozitor de dureros.
ЕCATERINA. Doar în primele secunde, apoi
după această durere acută se instaurează
pacea și beatitudinea. Iar din această pace,
mai târziu iau naștere oameni și orașe, copaci
și flori, întreaga lume. Această lume e țesută
din ițele frumuseții și liniștii.
ANDREI. Da, da. Tot ceea ce spui acum
există în dansul tău. Asta simte cel care te
privește dansând. Dar eu nu dansez. Ce să
fac? Soția mea, Olga, nici ea nu e dansatoare.
Ea ce să fi făcut? ЕCATERINA. Să-ți trăiești
viața. Ca să interpretezi acest dans nu trebuie
să fii dansator profesionist. Noi toți suntem
născuți pentru dans, toată viața e un dans.
Vrem sau nu, asta așa e. Când mănânci sau
când mergi la serviciu, când tai porcul sau
faci sex, sau repari mașina, tu interpretezi un
dans. Faci niște mișcări pe muzică, adică
dansezi.
ANDREI. Care muzică? Acum se aude vreo
muzică?
ЕCATERINA. Ritmul inimii tale. Bătăile
inimii tale sunt muzica ta. Pune mâna ta
dreaptă pe inimă, închide ochii și ascultă.
Еcaterina își pune mâna dreaptă pe inimă,
închide ochii, rămâne nemișcată câteva
secunde, apoi deschide ochii, lasă mâna în
jos.
ЕCATERINA. Asta e muzica după care
dansăm noi oamenii. Toți, fără nici o
excepție. Noi suntem niște dansatori, suntem
dans, suntem sfârșitul dansului. Toate
motivele și toate consecințele din viața
noastră rezultă din această muzică și mai
târziu se-ntorc tot la ea. Când această muzică
se va sfârși, lumea ta se va întoarce în
interiorul inimii tale, adică acolo de unde a
izvorât.
ANDREI. Tu auzi acest ritm, ritmul inimii
tale, în fiecare clipă?
ECATERINA. Eu îl aud tot timpul.
ANDREI. Dar eu și mulți alți oameni ca
mine –nu. Noi nu putem asculta bătăile
inimilor noastre clipă de clipă. Noi trebuie să
reparăm mașini, să facem sex și să ne tăiem
porcii.
ЕCATERINA. Dar de ce să le asculți?
Trebuie doar să simți acest ritm cu toată
făptura ta.
ANDREI. Dar eu nu pot. Soția mea a înghițit
două flacoane de somnifere pentru că i-am
spus că iubesc o altă femeie. Că te iubesc pe
tine. Iar acum noi stăm în acest spital, în
care peste tot miroase a moarte, iar între noi
21
doi e nefericita mea soție, care s-a otrăvit din
pricina noastră. Și eu nu pot să nu mă simt
vinovat. Tu nu te simți vinovată de cele ce s-
au întâmplat?
ЕCATERINA. Dar oare trebuie neapărat
căutat vinovatul? Oare tot timpul e necesar să
fie cineva vinovat? Nu se poate oare fără
vină și vinovați? Oare compasiunea nu poate
înlocui căutarea vinovatului? Să
compătimești este mult mai important decât
să cauți vinovați.
ANDREI. Și Osvențimul?
ЕCATERINA. Care Osvențim?
ANDREI. Acel Osvențim unde se făcea
săpun din copiii evrei. Nici acolo nu există
vinovați? ЕCATERINA. Ce legătură are
Osvențimul ? Ți-a murit acolo vreun
apropiat?
ANDREI. Nu. Am dat un exemplu, primul
care mi-a venit în minte.
ЕCATERINA. E straniu că acest exemplu ți-
a venit primul în minte.
ANDREI. Ce-i de făcut cu asta?
ЕCATERINA. Eliberează-te.
ANDREI. Dar eu nu pot, nu pot.
ЕCATERINA. Trebuie să-ți aduni curajul și
să te arzi o dată cu o bucată de fier încins.
Trebuie să descoperi în tine compătimirea.
Doar compătimirea îți va elibera mintea de
Osvențim și de căutarea vinovaților..
Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Se pare că ce-a
fost mai rău a trecut. Soția dumneavoastră și-
a revenit. Totul e-n regulă. Va trăi. Puteți
respira liniștit. Nu puteți intra acum la ea,
pentru că doarme. Mergeți acasă și veniți
mâine dimineață. Doctorul se va întâlni cu
dumneavoastră tot mâine dimineață.
ANDREI se ridică, se apropie de Ecaterina,
o îmbrățișează. Rămân îmbrățișați ceva
timp.
ЕCATERINA. Domnișoară, puteți să ne
lăsați singuri?
ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da,
bineînțeles. Doar că ar trebui să semnați niște
hârtii. E o formalitate…
ЕCATERINA. S-ar putea peste o jumătate de
oră?
ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Revin mai
târziu. Poate aveți nevoie de un pic de
valeriană?
ЕCATERINA. Nu, nu. N-avem nevoie de
nimic.
ANDREI. Avem ceva de discutat.
ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.
Asistenta medicală iese. Ecaterina și Andrei
stau îmbrățișați. Apoi Andrei se
îndepărtează și se așează pe canapea.
Pauză.
ANDREI. Știi, mi-ar fi fost mai ușor dacă ea
ar fi murit.
ЕCATERINA. Pentru că ți-e teamă.
ANDREI. Teamă de ce?
ЕCATERINA. De tot și de toate. Ești un laș,
Andrei. Ți-e frică de tine, de lumea care te
înconjoară. Cel mai de preț lucru pe care îl ai
este dragostea noastră, dar tu nu crezi în ea
din pricina inexistentei fantome a
Osvențimului, care e doar în capul tău. Tu
ești în acest Osvențim. Tu ești copilul evreu
din care viața face săpun, cu care apărătorii
drepturilor omului din diverse țări își spală
mâinile înainte de a merge la mitingurile lor.
Chiar și acum, când pronunț aceste cuvinte,
ți se face frică, pentru că în loc de
compătimire sinceră, în inima ta nu există
decât concepții. Concepția binelui, concepția
dreptății, concepția Holocaustului. Cel care
poate compătimi- acela mănâncă cu mâinile
murdare, iar cel care-și spală meticulos
mâinile înainte de masă- acela mărește
necesarul de consum și de producție al
săpunului pe piața mondială. Se produce tot
mai mult și mai mult săpun, dar mâinile nu
devin mai curate. Tu consideri că balanța are
două cupe. De fapt, e numai una. E o singură
cupă, cu care nu se cântărește nimic, dar din
care se bea. Din această cupă îți bei viața.
Fiecare- viața lui. Și nu trebuie să transformi
Graalul în cântar pentru produse. Tu mă
iubești din anumite motive, soția ta s-a
otrăvit din cu totul alte motive. În situația
asta nu trebuie să cântărești, trebuie să bei.
Pauză lungă.
22

ANDREI. Mi-am vândut mașina din cauza
blestematelor blocaje de circulație. A devenit
imposibil să mai circuli cu mașina prin oraș.
Pierdeam două ore ca să ajung de acasă la
serviciu. Cu metroul ajung în jumătate de oră
de la ușa apartamentului până la ușa
institutului. Merg cu metroul și citesc
reclamele lipite pe geamurile și pereții
trenurilor. Aflu că sunt aspiratoare minunate,
că poți cumpăra apartament luând credit, aflu
că sunt țări turistice, că există Egiptul,
Turcia. Există Turcia! Eu n-am fost acolo,
dar știu că ea există. Sunt orașe, oameni,
mașini și metrou. Sunt blocaje. Toate astea
există. Lumea asta există, o văd. Eu merg
mult cu metroul. Cobor sub pământ. Și acolo
există viață. Sub pământ există viață. Există
tuneluri întunecoase, există lumina
felinarelor. Eu cobor sub pământ și acolo
există viață. Eu cobor sub pământ. Eu am
ales această cale. Mi-am vândut mașina din
cauza blocajelor și am hotărât să cobor sub
pământ, pentru că așa ajung mai repede. Eu
cobor sub pământ. Eu cobor sub pământ... Nu
mai țin minte ce-am vrut să spun...Unde m-
am oprit? Că eu cobor sub pământ...Asta am
spus deja...Nu mai știu ce-am vrut să zic mai
departe... Iartă-mă, dar nu mă simt bine.
Trebuie să plec, vorbim mai târziu.
ANDREI se ridică și, clătinându-se, se-
ndreaptă către ușă.
ЕCATERINA. Te simți rău, o să te însoțesc.
ANDREI. Nu, nu. Mă duc acasă, acolo-s
copiii. Și aș vrea să merg singur. Voi merge
cu metroul, voi coborî sub pământ. E
timpul... La revedere.
ANDREI pleacă. Ecaterina rămâne singură.
Pauză.
Intră Alina Pavlovna.
ALINA PAVLOVNA. Am vorbit cu
asistenta și știu că totul e-n regulă. Slavă
Domnului! Mare noroc!
ЕCATERINA. De ce a trebuit să vii încoace,
mamă, când puteai să afli asta și la telefon?
ALINA PAVLOVNA. Te-am sunat, dar
telefonul tău e închis. M-am gândit că trebuie
să fii la spital. Eram și eu îngrijorată. Și eu
mă simțeam vinovată.
ЕCATERINA. Mamă, dar eu nu mă simt
vinovată.
ALINA PAVLOVNA. Și cu toate astea, ești
vinovată. Tu și cu Andrei ați adus-o pe biata
femeie la sinucidere.
Pauză.
ЕCATERINA. Mamă, tu de ce-ai venit?
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Ți-o amintești pe
Lera, o veche cunoștință de-a mea? V-ați
întâlnit la Kiev, în restaurant, când tu ai
dansat? O intelectuală tipică.
ЕCATERINA. Iartă-mă, mamă, dar nu-mi
amintesc.
ALINA PAVLOVNA. N-a fost niciodată la
noi acasă, dar în tinerețe ne vedeam des.
Apoi ne-am reântâlnit la Kiev, la restaurant.
Tu, desigur, nu ți-o amintești, pentru că în
jurul tău tot timpul se-nvârte multă lume. Și
uite că azi am aflat că ea a murit acum doi
ani. Au trecut doi ani și eu n-am știut nimic
despre asta. Ciudat
ЕCATERINA. Ați fost apropiate?
ALINA PAVLOVNA. Cum să-ți spun? În
principiu, nu. Când eram foarte tinere ne-
nvârteam în aceleași cercuri, apoi ne-am
întâlnit mai rar. Era de profesie critic de
balet.
ЕCATERINA. Care era numele ei de
familie?
ALINA PAVLOVNA. Nu-mi amintesc. Ș-
apoi nici nu are importanță. Ea n-a scris
niciodată despre tine și dansul tău. N- a scris
tocmai pentru că era înnebunită după el.
Acum doi ani am întâlnit-o întâmplător la un
spectacol aniversar al unui actor, care era o
cunoștință comună. Am stat de vorbă toată
pauza între acte. Am vorbit numai despre
dansul tău. Atunci mi-a spus că ea nu poate
scrie despre dansul tău, pentru că e ceva
neobișnuit, pentru că e o minune, iar o
minune n-o poți descrie în cuvinte. Un critic
să recunoască că n-are cuvinte ca să scrie o
23
cronică la dansul tău- e ceva! Cred că e un
compliment pentru tine.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Chiar nu ți-o
amintești? Era o cronicăreasă, intelectuală
tipică. O chema Lera. Valeria...O femeie în
vârstă, cu maniere aristocratice.
ЕCATERINA. Îmi pare rău, dar nu mi-o
amintesc. Dar aș fi vrut s-o cunosc.
ALINA PAVLOVNA. Acum e prea târziu.
Azi, întâmplător am aflat că e moartă de doi
ani.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. N-am fost prietene
apropiate, vezi doar că nici măcar numele de
familie nu i-l știu. Dar m-a întristat moartea
ei.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Sunt foarte, foarte
tristă că a murit.
Pauză.
ЕCATERINA. Mamă, tu de ce-ai venit?
ALINA PAVLOVNA. Am vrut să văd cum
durerea ți-a distrus inima. Am vrut să văd că
și tu suferi, că și ție îți pasă de lumea asta și
de tot ce se petrece în jurul tău. Dar văd că
am sperat degeaba. Tu ca întotdeauna ești în
lumea ta ciudată și nu vrei să scoți capul de
acolo ca să participi la suferințele noastre.
Ție nu-ți pasă de noi. Nu-ți pasă de nimeni.
ЕCATERINA. Ai venit să vezi cum sufăr eu?
Înseamnă că n-ai venit degeaba. Eu sufăr.
Poți să te uiți la asta. Eu sufăr, mamă. N-ai
venit degeaba. Uită-te le mine. Eu sufăr.
ALINA PAVLOVNA. Iartă-mă, dar eu nu
văd asta.
ЕCATERINA. Poate că nu te uiți suficient de
atent?
Аlina Pavlovna examinează cu atenție fața
Ecaterinei.
ALINA PAVLOVNA. Te privesc cu
atenție, dar nu văd.
ЕCATERINA. Nu vrei să vezi.
ALINA PAVLOVNA. Eu vreau, vreau
foarte tare, mă uit cu atenție, dar nu văd.
Ecaterina și Alina Pavlovna se privesc drept
în ochi.
ЕCATERINA. Unde te uiți, mamă?
ALINA PAVLOVNA. Doar vezi unde mă
uit. În ochii tăi.
ЕCATERINA. Și?
ALINA PAVLOVNA. Nu văd nimic acolo.
ЕCATERINA. Straniu.
АЛИНА ПАВЛОВНА. Mă uit, dar nu văd.
Straniu.
ЕCATERINA. Uită-te mai atent, mai atent!
Ei?
ALINA PAVLOVNA. Mă uit. Din toate
puterile mele!
ЕCATERINA. Și?!
ALINA PAVLOVNA. Nu.
ЕCATERINA. Mamă, uită-te, uită-te cu
adevărat, nu te relaxa.
ALINA PAVLOVNA. Mă uit așa cum pot.
Și nu văd nimic.
ЕCATERINA. Uită-te cât de tare și de atent
poți!
ALINA PAVLOVNA. Nu văd. Eu nu văd.
Eu nu văd, fata mea, că tu suferi. Eu nu
sesizez asta. Nu vreau să sesizez. Mie mi-e
frică de asta. Mi-e frică să recunosc. Nu pot
să mă gândesc la suferința ta, mie mi-e de
ajuns suferința mea. Iartă-mă! Te rog să mă
ierți, m-auzi, iartă-mă te rog! Toată viața eu
n-am sesizat suferințele tale, n-am vrut să le
sesizez. Am venit aici ca să-ți spun asta. Ca
să-mi cer iertare. Iartă-mă te rog, te implor să
mă ierți.
Alina Pavlovna își lipește fața de pieptul
Ecaterinei și plânge ca un copil mic în
hohote. Ecaterina o strânge în brațe și
plânge și ea. Intră ASISTENTA
MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă , știu
că sunteți îndurerate, dar aș avea nevoie de
24
soțul pacientei noastre. Trebuie semnate niște COBOARĂ CORTINA
hârtii.
ЕCATERINA. El s-a simțit rău și a plecat. АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE
Va veni mâine dimineață și cu siguranță va ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI
semna totul.
ASISTENTA MEDICALĂ. Femeia aceasta
nu e cumva mama pacientei?
ЕCATERINA. Nu, asta e mama mea.
ASISTENTA MEDICALĂ. Dar
dumneavoastră în ce relație sunteți cu
pacienta?
ЕCATERINA. Eu sunt cea din cauza căreia
ea a încercat să se sinucidă. Sunt amanta
soțului ei.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vai! Ca să vezi!
PIESA № 7
Eu voiam doar să aflu dacă nu sunteți cumva
rudă, ca să semnați dumneavoastră hârtiile, În profunzimea visului și la
adică în locul soțului. Dar după cum văd, nu- suprafața visului
i sunteți rudă.
ЕCATERINA. V-am spus doar cine sunt. Personaje:
ASISTENTA MEDICALĂ. Clar. Mi-e clar
totul. Dar mama dumneavoastră de ce
plânge? Doar n-a murit nimeni. Asistenta medicală
ЕCATERINA. Ea a aflat despre moartea Olga
unei cunoștințe, de aceea plânge.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vai! Îmi pare SE RIDICĂ CORTINA
foarte rău. Primiți condoleanțele mele. Poate
aveți nevoie de un pic de valeriană? Aș putea O cameră în spitalul orășenesc, special
să vă aduc. amenajată pentru vizitatori. În cameră se
află o banchetă îmbrăcată în piele ecologică
Аlina Pavlovna își șterge nasul și se mai și un taburet. Pe perete e un afiș pe tema
liniștește. «tutunul dăunează grav sănătății».

ALINA PAVLOVNA. Nu, mulțumesc. Оlga stă pe banchetă. Intră ASISTENTA

Sunt în regulă. Trebuie să plecăm fata mea,
să mergem.
ЕCATERINA. Noi plecăm, așa că nu vă
deranjați.
Alina pavlovna îi dă mâna Ecaterinei și se-
ndreaptă amândouă spre ieșire.
ЕCATERINA. La revedere.
ASISTENTA MEDICALĂ. La revedere.
Toate bune.
Alina Pavlovna și Ecaterina ies. Asistenta
rămâne singură. Se uită mașinal la hârtiile
care au rămas nesemnate.
MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă, dar
am o veste dureroasă. Soțul dumneavoastră a
murit. Moartea a intervenit acum zece
minute. Doctorul a făcut tot ce s-a putut. Va
veni și el la dumneavoastră peste o jumătate
de oră, trebuie să termine ce are de făcut. Îmi
pare foarte rău. Am extraveral,dar și
calmante mai tari. Aveți nevoie de ajutor
medical?
OLGA. Nu. N-am nevoie de nimic. Ah, cred
că trebuie să vă plătesc, am în poșetă banii.
Оlga caută în poșetă.

25
ASISTENTA MEDICALĂ. Vai, lăsați. La
noi nu se face. Vi- e rău?
OLGA. Nu, nu. Ba da, mi-e rău, mi-e foarte
rău. Vreau să stau așa pur și simplu. Și să nu
fac nimic. Se poate?
ASISTENTA MEDICALĂ. Da. Da.
Bineînțeles. Vreți să stați singură, sau să
rămân cu dumneavoastră?
OLGA. Vreau de una singură... N-are
importanță. Nu plecați.
ASISTENTA MEDICALĂ. Sunt aici. Vreau
să împart cu dumneavoastră această durere.
Dacă vreți să plângeți- plângeți, dacă vreți
să-mi povestiți ceva- povestiți-mi.
OLGA. Nu. Mai bine îmi povestiți
dumneavoastră ceva.
ASISTENTA MEDICALĂ. Eu? Bine! Vreți
să vă povestesc despre dansul «Delhi»?
OLGA. Dans? Ce dans?
ASISTENTA MEDICALĂ. Dansul «Delhi».
Așa se numește dansul ăsta. Dansul «Delhi».
În cinstea capitalei Indiei. Creatoarea acestui
dans a fost o femeie tânără, o dansatoare
celebră. Fiind într-un turneu, s-a întâmplat să
se afle în Delhi. Iar acolo a nimerit într-un
loc foarte straniu. Era foarte multă suferință
în locul acela. Era o piață. Erau acolo
comercianți mizerabili care târguiau bijuterii
false, erau cerșetori nenorociți. Pe o căldură
insuportabilă, atârnau acolo carcase împuțite
de porc, iar oamenii mâncau cu mâinile
murdare. Văzând toate astea, dansatoarea a
simțit dintr-odată o durere atât de puternică,
ce nu poate fi comparată decât cu lipirea de
piept a unui fier încins. Atâta durere a simțit
această dansatoare, când s-a pomenit în piața
aceea.
OLGA. Dar de ce a simțit această durere?
De ce?
ASISTENTA MEDICALĂ. Din pricina
acelor oameni pe care i-a văzut acolo.
OLGA. Probabil că această dansatoare era o
femeie foarte gingașă? De aceea a simțit atâta
durere văzând niște oameni străini?
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu. Nu era o
durere din pricina lor. Și nu era o durere din
pricina sorții lor. Era durerea lor. Era durerea
acelor oameni. Înțelegeți? Ea nu simțea
durere din pricina lor, ea simțea durerea lor.
Ea a simțit durerea tuturor oamenilor de
acolo. Ei nu îi era milă de ei, ea nu se gândea
la soarta lor nefericită. A simțit brusc durerea
acelor oameni care o înconjurau. A simțit că
în acești oameni e multă durere. Și a simțit
toată această durere. Durerea a intrat în ea, în
străfundul inimii ei și a rămas acolo pentru
totdeauna. Nu era milă, și nici suferință
pentru semeni. Durerea altora a devenit
durerea cea mai profundă a inimii ei.
OLGA. Doamne, cât trebuie să fie de greu să
încapă în tine atâta durere... Doar din pricina
propriei dureri inima e gata să se desfacă în
mii de bucăți. Dar să mai ai și atâtea dureri
străine. Și ce s-a întâmplat cu săraca femeie?
ASISTENTA MEDICALĂ. Ea a transformat
această durere în dans și a eliberat-o. A creat
un dans care te vrăjea. Dansul Delhi. În acest
dans ea, asemeni unui doctor iscusit,
transforma durerea oamenilor în frumusețe și
binecucuvântare, iar apoi lăsa toate astea
libere. Ea îi elibera pe oameni de durere.
Făcea astfel încât durerea scădea. Umplându-
și propria inimă de această durere, ea o
transforma în frumusețe sclipitoare, în pace.
Ea reducea cantitatea durerii de pe planeta
noastră. Așa. Iată că v-am povestit despre
dansul «Delhi».
OLGA. A sunat foarte frumos. Și eu unde aș
putea să văd acest dans, sau ea nu mai
dansează?
ASISTENTA MEDICALĂ. Nu. Ea nu mai
dansează. A murit acum doi ani. I s-a oprit
inima. Chiar în acest spital. Am asistat la
moartea ei. Eram o admiratoare a ei, am
văzut-o dansând de fiecare dată când venea
în orașul nostru. Nu mi-aș fi imaginat
niciodată că femeia pe care eu o idolatrizam,
va muri în brațele mele. Moartea ei e acel
lucru care ne unește pe noi două. Voi ține
minte mereu cum bătea inima ei și cum s-a
oprit. S-o păstrez în memorie, a devenit
sensul întregii mele vieți.
OLGA. Știți, acum eu simt o durere foarte
mare. Poate îmi spuneți ce să fac?
Dumneavoastră șiți să vorbiți atât de frumos
despre toate astea. Și ați văzut acest dans
tămăduitor. Ce să fac? Mă doare foarte tare.
Soțul meu a murit, am doi copii. Mă înșela.
Ultimul nostru an a fost foarte dificil, eu am
suferit foarte mult. El iubea o altă femeie,
asta era foarte dureros pentru mine. Credeam
că nu există durere mai mare. Chiar am
încercat să mă sinucid. Am luat două
flacoane de somnifere, însă m-au salvat. Dar
soțul meu n-a putut suporta toate astea, inima
lui n-a rezistat. A murit azi în brațele
26
dumneavoastră, precum dansatoarea acum
doi ani. Ce să fac? Mă doare insuportabil și
probabil ăsta e doar începutul. Adevărata
durere și disperare probabil că mă așteaptă
mai târziu, când voi ajunge acasă și le voi
povesti copiilor despre nenorocirea noastră.
Apoi, când voi rămâne singură și va trebui să
trăiesc de una singură. Probabil că îmi va fi
mult mai rău decât acum, deși acum durerea
e insuportabilă. Ce să fac?! Ajutați-mă vă
rog! Știți să povestiți lucruri atât de
minunate. Eliberați-mă de această durere
groaznică. Transformați durerea mea în
dansul «Delhi». Nu voi putea suporta. Vă
rog.
ASISTENTA MEDICALĂ. Eu pot doar să
vă povestesc ce am văzut. Pot povesti despre
acest dans. Eu sunt doar un observator. Pot
doar să vă fac cunoștință cu acest dans. Sunt
doar un martor...
OLGA. Povestiți-mi orice, dar nu tăceți.
Când se face liniște, mă simt singură și asta e
înfricoșător. Mai povestiți-mi despre acest
dans. Cu ce începea și cum se sfârșea? Eu o
să vă ascult. Vă rog mult. Nu tăceți, vă rog.
sunt asemeni modelelor. Dar dacă te uiți mai
atent, observi că modelul nu este decât o linie
neîntreruptă, linie care crează
nemaipomenitele desene. Cu o singură linie
se crează figurile. Aceste figuri sunt straniile
noastre sorți, desenate dintr-o singură linie
neîntreruptă. Toate durerile noastre, toate
suferințele, speranțele noastre, bucuriile
noastre și visele noastre sunt niște desene
minunate, create de o linie neîntreruptă. E o
singură linie. O durere a tuturor. Așa e,
durerea e la fel pentru toți... O linie, o
frumusețe și o fericire. Fericirea e la fel
pentru toți. Și somnul. Somnul e la fel pentru
toți. În somn suntem toți egali. În somn
începea dansul ei și în somn se sfârșea. Iar
minunatele modele ale durerilor noastre și ale
bucuriilor noastre se transformau în firul de
lână, din care se tricotează șosete și mănuși.
Acest fir de lână își avea începutul într-un
ghem mare de lână, iar acest ghem de lână se
dovedea a fi somnul nostru binecuvântat. Și
noi ne scufundăm din nou în adâncimea
somnului nostru. Un somn comun, al nostru,
al tuturor. Asta e tot. Ăsta-i tot dansul.

Pauză.
Pauză
Оlga stă întinsă pe banchetă. Doarme..
ASISTENTA MEDICALĂ. Acest dans
începea cu dansatoarea care ne arăta nouă că COBOARĂ CORTINA
doarme. Dansul începea cu dansatoarea care
adoarme și în somn încep să ia naștere АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE
primele mișcări ale dansului. Întreg corpul ei ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI
începea să se supună acestei mișcări.
Totodată, noi înțelegeam foarte clar că acest
dans se naște separat de voința dansatoarei,
acest dans se naște de sine stătător, în
interiorul visului ei. Se naște în somn, se
manifestă din interiorul somnului, iar
dansatoarea doar se supune acestui dans. Ea
nu este creatoarea acestui dans, ea este însăși
dansul. Nu știu cum să explic asta. S-ar putea
ca astea să fie doar deducerile mele. Eu așa
am simțit, așa am înțeles când priveam
dansul. Dansul doar nu explică nimic, dansul
pur și simplu se interpretează. Asta-i tot.
Apoi am văzut că în aceste mișcări sunt
multe sorți. Cum am înțeles asta? După
liniile domoale ale mâinilor ei. Liniile
mâinilor ei, asemeni valurilor oceanului, mi-
au amintit de soarta tuturor celor care trăiesc
pe această planetă. Sorțile noastre erau
asemeni valurilor, sau a unor desene, a unor
modele. Da. Asta e, exact. Sorțile noastre
27