O FAȚĂ CUNOSCUTĂ- VIOLENȚA ÎN VIEȚILE COPIILOR ȘI

ADOLESCENȚILOR

PROFESOR: HOSU ANA-MARIA

COLEGIUL AUTO TRAIAN VUIA TG-JIU

Violenţa este una din marile probleme ale lumii contemporane. Cercetătorii în
domeniu au expus nenumărate „feţe” ale violenţei, fie ea interpersonală, colectivă sau
orientată spre sine. Violenţa este o problemă complexă, strâns legată de modul de a gândi şi
de a se comporta al oamenilor, determinată de o multitudine de forţe din interiorul familiei
sau al comunităţii căreia aparţinem.
În fiecare zi auzim despre copii bătuți, abuzați sau chiar uciși. Există însă multe alte
cazuri despre care nu se știe nimic.
Violenţa asupra copiilor este mai des întâlnită decât se crede. Multe acte de violență au
loc în spatele uşilor închise și rămân necunoscute. Unele nici nu sunt considerate acte de
violență și sunt tolerate. Fenomenul violenței, deși foarte răspândit, este de multe ori invizibil.
Toţi copiii au dreptul la o viaţă fără violenţă. Violenţa le pune în pericol dezvoltarea
fizică şi mentală. Deoarece afectează dezvoltarea copiilor, violenţa pune frâne societăţii.
Violenţa asupra copilului poate fi prevenită. Oamenii pot alege să ia atitudine împotriva ei și
să o denunțe.
Toți copiii au dreptul să fie protejați împotriva violenței provocate de către oricine din
viața lor – părinți, profesori, prieteni, iubiți sau străini. Toate formele de violență față de copii
sunt dăunătoare, indiferent de natura sau gravitatea actului. Dincolo de suferința și durerea
inutilă pe care o provoacă, violența subminează sentimentul propriei valori și împiedică
dezvoltarea copiilor.
Cu toate acestea, violența asupra copiilor este adesea justificată ca fiind necesară sau
inevitabilă. Aceasta poate fi acceptată tacit din cauza legăturii de familiaritate cu agresorii,
sau poate fi minimizată ca fiind neimportantă. Violența poate fi dată uitării sau neraportată din
cauza rușinii sau fricii de represalii. Impunitatea agresorilor și expunerea îndelungată la
violență poate determina victimele să creadă că violența este un fenomen normal. În acest
mod, violența este mascată, ceea ce face dificilă prevenirea și eradicarea acesteia.
Există numeroase date potrivit cărora violenţa, exploatarea şi abuzul pot afecta sănătatea
fizică şi mentală a copilului pe termen scurt şi lung, limitându-i capacitatea de învăţare şi
socializare şi afectându-i tranziţia la maturitate, cu consecinţe negative ulterior în viaţă.
Unii copii, atât fete, cât şi băieţi, sunt vulnerabili din cauza apartenenţei etnice sau statutului
socio-economic. Un nivel mai ridicat de vulnerabilitate se regăseşte adesea în rândul copiilor
cu dizabilităţi, din instituții, cu părinți plecați să lucreze în străinătate, precum și în rândul
mamelor minore și al adolescenților.
Specialiştii au elaborat pe parcursul timpului diverse tipologii ale violenţei. O parte dintre
acestea pun în discuţie faptul că există grade diferite de violenţă, care poate fi considerată ca
un continuum, de la forme minore – împingere, bruscare, gesturi fizice, expresii verbale
jignitoare – până la forme majore şi chiar letale.
Violenţa directă este definită drept comportamentul unei persoane îndreptat împotriva
altei persoane, care în mod intenţionat ameninţă, încearcă să producă sau produce rănirea
fizică a acesteia.
Violenţa indirectă se referă la situaţiile în care agresorul se foloseşte de structura
socială şi de ceilalţi pentru a prejudicia ţinta, el nefiind implicat în mod direct (bârfe,
răspândirea de zvonuri depreciative la adresa unei persoane, marginalizare socială). Există o
mare probabilitate ca abuzatorul să treacă neobservat şi să nu suporte consecinţele
comportamentului său. Sociologul Johan Galtung a folosit termenul de „violenţă structurală”
cu referire la violenţă ca parte constitutivă a sistemului social, care iese la lumină atunci când
apar raporturi inegale de forţă şi, prin urmare, şanse inegale de viaţă (de ex. inechitatea
distribuirii veniturilor, a şanselor de educaţie etc.). În funcţie de planul de manifestare a
abuzului, se pot distinge: - violenţa fizică, efectele căreia vizează atât sănătatea şi integritatea
corporală a victimei, cât şi starea sa psihologică: imagine de sine negativă, teamă, depresie; -
violenţa verbală, psihologică, afectează în principal stima de sine: victimele se simt
devalorizate, îşi pierd încrederea în posibilităţile proprii, devin anxioase (extrem de neliniştite
şi nesigure). În funcţie de ţinta acţiunilor violente, violenţa se împarte în trei tipuri: - violenţa
faţă de sine: sinuciderea, abuzul şi comportamentul autodistructiv (fizică, psihologică,
privaţiuni, neglijenţa faţă de sine); - violenţa interpersonală: violenţă provocată de o altă
persoană sau de un mic grup de indivizi (violenţa familială, de cuplu, comunitară - între
persoane care nu sunt rude şi care pot chiar să nu se cunoască); - violenţa colectivă: violenţă
provocată de grupuri mai mari, cum ar fi statele, grupurile organizate.
Potrivit statisticilor, copiii sunt supuși violenței pe parcursul întregii copilării, în diverse
circumstanțe, și adesea din partea persoanelor de încredere cu care interacționează zilnic.
VIOLENȚA LA ȘCOALĂ
Violenţa în mediul şcolar este un fenomen prezent şi în societatea românească. Deşi
este recunoscută şi mediatizată în primul rând agresiunea fizică, violenţa sub forma agresiunii
verbale,  intimidarea, umilirea, violenţa psihologică, discriminarea sunt forme mai frecvente
în relaţiile elevi – elevi, profesori – elevi, elevi - profesori.  Mediul școlar ar trebui sa
promoveze drepturile copilului si respectarea normelor in vigoare privind protecția copilului.
Copiii ar trebui sa se simtă în siguranță în scoli fara a exista riscul de a fi umiliți sau agresați
de colegii / profesorii lor.
Violenţa afectează viaţa tuturor celor care sunt victime sau martori. Pentru copii,
violenţa are urmări psihologice, emoţionale şi de dezvoltare. Violenţa conduce la deteriorarea
climatului şcolar, afectează raporturile elev-elev, elev-părinte, elev-profesor şi profesor-
părinte, generând sentimente de insecuritate, de teamă, de incertitudine care influenţează
negativ dezvoltarea normală a copilului/tânărului.
La nivel mondial, aproape 130 MILIOANE (puțin mai mult decât 1 din 3) de elevi cu
vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani sunt intimidați
La nivel mondial, circa 300 MILIOANE de copiii (3 din 4 copii) cu vârsta cuprinsă
între 2 și 4 ani sunt disciplinați zilnic în mod violent de către îngrijitorii lor; 250 MILIOANE
(6 din 10 copii) sunt pedepsiți prin aplicarea forței fizice.
VIOLENȚA ÎN FAMILIE
Nivelul scăzut de educație, sărăcia, lipsa de informații cu privire la drepturile
copilului, protecția copilului și metodele alternative de creștere și educare a copiilor – sunt
doar câțiva dintre factorii de risc pentru apariția de comportamente cu impact negativ asupra
dezvoltării copiilor, comportamente ce reprezintă grave încălcări ale prevederilor Convenției
Drepturilor Copilului. Expunerea copiilor la violență în propriile familii, în mod regulat, prin
asistarea la conflicte violente și certuri între părinți, încalcă reglementările în vigoare cu
privire la protecția copilului și pot afecta în mod grav bunăstarea acestuia, dezvoltarea
personală și interacțiunea socială în copilărie și în viața de adult. „Așa au fost și ei crescuți –
părinții – și așa au învățat că e cea mai simplă cale, de ce să îi explici copilului două ore ceva,
îi dai două palme și se rezolvă imediat”.(opinia unui copil despre violența în familie)
Doar în anul 2015, circa 82.000 de adolescenți din întreaga lume și-au pierdut viețile
în urma actelor de violență. Grupa de vârstă de 15-19 ani este deosebit de vulnerabilă, fiind de
trei ori mai susceptibilă de a avea un deces violent decât grupa de vârstă de 10-14 ani.
În România
Recensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin
un copil din zece este victima unei forme de violență:
Violența domestică este percepută ca un lucru normal. 60% din populație este tolerantă față de
comportamentele violente în cadrul familiei.
 În 2011 au fost înregistrate peste 11.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare. Cu
toate acestea, se consideră că numărul de cazuri înregistrate reflectă doar o mică parte din
cazurile de violență și abuz. Se estimează însă că la fiecare caz raportat există alte 100
neștiute.
Un studiu național privind abuzul neglijarea copiilor realizat de Salvați Copiii
România in 2013, arată că:
 63% dintre copiii chestionați confirmă că sunt bătuți acasă de către părinți,
 20% dintre părinți cred că pedeapsa fizică este un mijloc de educație;
Majoritatea părinților și o parte din copii nu percep unele corecții fizice, cum ar fi
pălmuirea, a fi o forma de abuz fizic.

Bibliografie:
1. Valori comportamentale şi reducerea violenţei în şcoală. Dezvoltarea profesională a
cadrelor didactice prin activităţi de mentorat (2009) coord. Marcela Claudia Călineci,
Bucureşti.
2. Ghid de educaţie nonformală în domeniul sănătăţii (2009) Centrul Media pentru Tineri,
UNICEF, Chişinău.
3. http://www.scribd.com/doc/39993374/Fenomenul-Violentei-Scolare