Sunteți pe pagina 1din 83

CURS 1- DREPTUL MEDIULUI

CALITATEA VIETII SI STRATEGIA DEZVOLTARII NATIONALE


Legatura dintre economie si problemele ecologice este determinanta pentru stabilirea posibilitatilor
de actiune in domeniul protectiei mediului.
Strategia nationala a dezvoltarii este un atribut al suveranitatii si al independentei Statului, ce trebuie
sa tina seama de conditiile sale specifice, de resursele sale specifice.
Termenul STRATEGIE reprezinta preocuparile stiintifice de a defini liniile generale pe termen lung,
de dezvoltare, metodele, formele cele mai eficiente pentru atingerea obiectivelor.
Problema dezvoltarii si cresterii economice nu pot fi separate de problemele ecologice. Economia si
ecologia se intrepatrund tot mai mult la nivel local, regional, international, intr-o retea de cauze si efecte.
Relatia dintre dezvoltare si mediu reprezinta relatia dintre trecut si viitor. Pe cand dezvoltarea
urmareste satisfacerea necesitatilor generatiilor prezente, protectia mediului reprezinta o investitie pentru
viitor.
In 1992 s-a oraganizat Conferinta Internationala a Mediului (Rio) – unde s-a introdus notiunea de
dezvoltare durabila- care reprezinta viabilitate, sustinere pe termen lung, fiabilitate.
Dezvoltarea durabila este acel tip de dezvoltare care asigura satisfacerea nevoilor prezente, fara a
afecta satisfacerea nevoilor viitoare.
Potrivit Comisiei Mondiale asupra Mediului si Dezvoltarii de pe langa ONU a finalizat o serie de
recomandari care au stabilit imperativele strategiei nationale pentru o dezvoltare durabila. Acestea sunt:
1) redimensionarea si cresterea economica, cu o distributie echitabila a resurselor.
2) Eliminare saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru locuri de munca ,hrana,
energie, apa ,locuinte si sanatate.
3) Asigurarea cresterii populatie la un nivel acceptabil si reducerea cresterii demografice
necontrolate.
4) Conservarea si sporirea resurselor naturale, intretinerea diversitatii ecosistemelor, supravegherea
impactului economiei asupra mediului.
5) Descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare la luarea deciziilor si
unificarea deciziilor privind mediul si economia.
6) Reorientarea tehnologiei si a riscului managerial.

1
CONFERINTELE MONDIALE IN DOMENIUL PROTECTIE MEDIULUI SI PRINCIPALELE
DOCUMENTE ADOPTATE

Prima Conferinta mondiala in domeniul protectiei mediului a avut loc la Stockholm. La aceasta
Conferinta au participat 118 state. Ordinea de zi a acestei Conferinte a cuprins: planificarea si gestionarea
asezarilor umane in vederea asigurarii calitatii mediului inconjurator; gestionarea resurselor naturale ale
mediului; dezvoltarea si mediul; aspecte educative, sociale si culturale ale problemelor de mediu.
Cel mai important document adoptat in cadrul Conferintei este Declaratia asupra mediului
inconjurator, care cuprinde 26 de principii prinvind drepturile si obligatiile in acest domeniu.
Un alt document in cadrul Conferintei a fost Planul de actiune privind mediul inconjurator, care
cuprinde 109 recomandari adresate statelor pentru protectia mediului. Ziua de 5 iulie a fost proclamata
“Ziua Mondiala a Mediului Inconjurator”.
Ziua Mondiala a Mediului din anul 1992 a fost marcata de cea de-a doua Conferinta a Natiunilor
Unite pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la care au participat 189 de state, fiind denumita si
Conferinta Mediului sau Conferinta milenilui 2. La aceasta Conferinta au participat sefi de stare si
ministry ai mediului.
Scopul Conferintei a fost acela al elaborarii de strategii si masuri care sa contribuie la combaterea
degradarii mediului inconjurator in toate tarile, in contextual devoltarii durabile si optime din punct de
vedere al mediului.
Documente adoptate de Conferinta de la Rio au fost:
1) Declaratia de principii numita si “Carta Pamantului”, in care sunt enumerate principiile dupa
care omenirea trebuia sa se conduca in relatiile interumane, precum si in relatiile dintre om
si natura.
2) “Agenda 21” reprezinta un program care analizeaza premisele si posibilitatile de punere in
aplicare a principiilor Declaratiei de la Rio, referindu-se in cadrul celor 4 sectiuni la:
demensiunile sociale si economice; conservarea si gestionarea resurselor in scopul
dezvltarii, intarirea rolului organismelor internationale si la mijloacele de executie.
3) Conventia privind schimbarile climatice reprezinta un angajament ferm al statelor semnatare
ca, pana in anul 2000 sa-si reduca emisiile de bioxid de carbon din atmosfera la nivelul
anilor 1990. Ulterior s-a adaugat un amendament prin care s-a prevazut ca obligatiile partilor
continua pana in 2012.

2
4) Conventia privind diversitatea biologica( pentru bio diversitate) prevede masurile ce trebuie
luate pentru protejarea ecosistemelor si a diverselor forme de viata. Statele prevad stablirea
unor zone protejate, sa integreze probleme biologice in sistemele de dezvoltare pe plan
national si sa asigure intregii comunitati umane, avantaje decurgand din utilizarea resurselor
genetice, inclusive asigurarea trasferului de tehnologii biologice.
5) Declaratia de principii asupra conservarii si exploatarii padurilor s-a dorit a fi o conventie,
dar datorita opozitie statelor tropicale, care isi realizau veniturile din exploatarea padurilor, a
ramas la stadiul de simpla recomandare.
6) Cea de-a 3 Conferinta mondiala a ONU asupra mediului a avut loc la Iohanesburg in anul
2002, conferinta la care a participat o delegatie de 148 de state. In Declaratie se recunoaste
eradicarea saraciei si dezvoltarea durabila. S-au iscat conflicte intre delegatia SUA si cele
ale celorlalte stare in legatura cu Protocolul de la Kyoto, drept care nu s-au adoptat
documente notabile.

LEGEA MEDIULUI- OUG 195/ 2005, aprobata prin legea 262/ 2006

MEDIUL INCONJURATOR

Reprezinta o notiune fundamentala ce sta la baza ecoligica ce stiinta biologica, fiind susceptibila in
raport cu necesitarea punerii in valoarea si ocrotirii componentelor salem de reglementarea juridica.
Originea termenului este greaca – oikos- adapost, casa ,mediu de viata si logos- stiinta.
Acest termen a fost introdus in stiinta in anul 1866 de Haeckel, om de stiinta de inclinatie darwinista,
pentru a desemna stadiul tutor relatiilor dintre plante si animale si animale si mediul lor organic si
anorganic.
Ca stiinta biologica, ecologia foloseste de o serie de date si metode elaborate de numeroase alte
stiinte: fizica, chimie, geologie, botanica, zoologie, genetica, fiziologie…Lucrari relativ recente fac
vorbire despre stiinta a ecosistemelor, deoarece ecosistemul inglobeaza anasamblul de fenomele
ecologice. Studii foarte recente au introdus notiunea de “bioecologie”.
Ecosistemul cuprinde parti mai mari sau mai mici din natura vie, plante si animale- biocenoze-
formand o unitate functionala. La nivel planetar, totalitatea ecossitemelor formeaza biosfera. Biocenoza si
biotopul este format din totalul de componente structurale si functionale ale ecosistemelor. Biotopul, in

3
acceptiunea folosita in Europa, reprezinta mediul de viata al unei biocenoze. Pe cand, ecologii anglo-
saxoni, utilizeaza termenul de habitat, desemnand atat mediul de viata al unei biocenoze , cat si spatial
ocupat pe glob de o specie sau de un individ.
Prima definitie completa a mediului inconjurator a fost data de Emil Racovita, mediul inconjurator
fiind definit ca “totalitatea infaptuirilor, fenomenelor si energiilor lumesti ce vin in contact cu o fiinta, de
care depinde soarta acesteia si a caror actiune provoaca o reactie de in zisa fiinta”.
Intr-o acceptiune moderna, Stefan Vancea defineste mediul ca fiind: totalitatea conditiilor
energetice, fizice ,chimice si biologice care inconjoara o fiinta sau grupurile de fiinte si cu care acestea se
gasesc in relatii permanente de schimb”.
Actuala lege a mediului – OUG – defineste mediu ca fiind “ansamblu de conditii si elemente
naturale ale Terrei: aerul, apa, solul ,subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in
interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valori materiale si spirituale, calitatea
vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului”.

Din toate aceste definitii se deprinde ca tendinta generala faptul ca mediul este format din elemente
naturale si cele antropice.

RESURSELE NATURALE –legea Protectiei mediului defineste resursele naturale ca fiind “


totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in activitatea umana; resursele
neregenerabile- minerale, combustibili fosili; regenerabine- apa, fier, sol, flora, fauna salbatica si
permanente- energie solara, eoliana, geotermala si energia valurilor”.

OBIECTUL DREPTULUI MEDIULUI

Obiectul dreptului mediului a aparut si s-a dezvoltat din necesitatea de a raspunde unor sarcini
imediate si de perspectiva incredintata de societate, pentru a diminua agresivitatea omului fata de natura si
de a salva elementele componente ale biosistemelor.
De-a lungul timpului, s-a trecut de la protectia simpla a unor componente naturale ale mediului, la
diversificarea ,nuantarea acesteia, determinata de nevoia de a conserva si de a gestiona bunurile apartinand
mediului.

4
In literatura de specialitate s-au nascut doua curente, primul care vedea dreptul mediului ca pe o
ramura autonoma, iar a doua, care vedea dreptul mediului ca pe o ramura interdisciplinara. Acestia din
urma considera ca dreptul mediului s-ar apropia mai mult de dreptul economic, administrative, agrar,
international public, de acesta din urma pe considerentul ca, Declaratia de la Stockholm consacra
principiul dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos si echilibrat, care sa-I permita sa traiasca
in bunastare, consacrand obligatia statelor de a nu produce pagube mediului propriu sau al altor state.

Doctrina nationala interdisciplinara considera ca dreptul mediului se apropie de dreptul financiar, cu


care ar avea in comun urmatoarele trasaturi:
- obiectul de reglementare care consta in obligatia de a face si de a nu face;
- medota de reglementare- amandoua avand norme cu caracter imperativ.
- Finalitatea reglementarii- asigurarea unui cadru ambient petnru asigurarea desfasurarii activitatii
sociale si economice.

O opinie izolata emisa de a Alexandre Kish considera dreptul mediului o ramura interdisciplinara si
transdisciplinara- o supra-ramura care are ca obiect armonizarea reglementarilor din diferite ramuri ale
dreptului pentru protectia si conservarea mediului.
Majoritatea autorilor considera ca obiectul dreptului mediului priveste raportul juridic privind doua
activitati fundamentale, care sunt protectia si conservarea mediului. Protectia inseamna aplicarea
conceptiilor si masurilor privind mediul inconjurator, susceptibile sa impiedice actiunea factorilor
negativi, pe cand conservarea mediului implica eforturile privind dezvoltarea factorilor ce conditioneaza
refacerea si reproductia factorilor naturali si antropici.
Ca ramura distincta de drept, dreptul mediului are ca obiect de reglementare raporturile juridice
referitoare la utilizarea resurselor naturale, precum si cele referitoare la protectia, conservarea si
dezvoltarea componentelor mediului si a mediului incojurator in general.

CURS 2- DREPTUL MEDIULUI

PARTICULARITATILE IZVOARELOR FORMALE ALE DREPTULUI MEDIULUI

- toate normele au un caracter imperativ;

5
- unele dintre aceste norme sunt tehnice, tehnice prin includerea lor in acte normative proceduc efecte
juridice;
- sunt izvoare speciale ale dreptului mediului conventiile si tratatele sub doua conditii:
1) Romania sa fie parte sau sa fiaderat la ele;
2) Sa fie in vigoare la data invocarii lor.

POLUAREA

Cuvantul “poluare” provine din latinescul “pollua-ere” care inseamna a pangari, a profana, a
murdari.
Poluarea este acea actiune prin care omul isi degradeaza propriul mediu de viata. Actiunea de poluare nu
este caracteristica doar omului. Este o lege naturala, dupa care ,o fiinta produce deseuri, care ,nelimitate in timp
ii face imposibila continuarea activitatii si a vietii insesi.
Potrivit OUG 195/2005, prin poluanti se intelege orice substanta preparata sub forma solida, lichida,
gazoasa sau sub forma de vapori ori de energie, radiatie electromagnetica, ionizata, termica, fonica sau
vibratii, care introduse in mediu modifica echilibrul constituientilor acestuia si al organismelor ei si aduce
daune materiale.
OUG 195/2005 defineste termenul de POLUARE prin introducerea indirecta sau directa a unui poluant
care poate adduce prejudicii sanatatii umane si calitatii mediului, poate dauna bunurilor materiale sau poate
cauza o deteriorare, impiedicare a utilizarii mediului in scop recreativ sau alte scopuri legitime.
Poluantul este un factor care, aflat in mediu, in conditii si concentratii ce depasesc limita de toleranta a
unuia sau mai multor specii de vietuitoare, impiedica inmultirea si dezvoltarea lor normala, printr-o actiune
toxica. Actiunea de intoxicare produsa de poluanti este poluarea si este cu atat mai grava cu cat diferenta dintre
concentratia poluantului in mediu si limiate de toleranta e mai mare.
Se considera ca minimul trei activitati umane contribuie la producerea poluarii:
- industria;
- agricultura neecologica;
- trasporturile.
Poluarea agricola este mai periculoasa decat industria pentru urmatoarele motive:
1) Poluarea agricola vizeaza solul care este principalul mijloc de productie in agricultura. Este
limitata ca intindere si are caracter de fixitate.

6
2) Poluarea agricola este mult mai intinsa decat cea industriala si vizeaza intreaga suprafata de teren
pe care s-au practicat neecologic mecanizarea, irigatiile, chimizarea.
3) Poluarea agricola are ca rezolvare infestarea cu substante toxice a produselor agroalimentare.
4) Daca , de regula ,poluarea industriala are un caracter occidental, poluarea agricola este rezultatul
introducerii intentionate de catre om in sol a unor substante absolut necesare productie agricole.
5) Daca, in general, poluarea industriala vizeaza la inceput importanta numarului restrans de persoane
( cei expusi professional) poluara agricola se refera de la inceput la intreaga populatie
consumatoare a produselor agricole infestate.

Poluarea poate fi- naturala: furtuni, vulcani.


- antropica: de natura fizica- termica, fonica, radioactive, electromagnetica de natura chimica

de natura biologica
Azi, se vorbeste foarte mult de poluarea electromagnetica. A inceput sa se vorbeasca de poluarea genetica(
in alimentatie).

RAPORTURILE JURIDICE PRIVITOARE LA POLUARE SI LA PROTECTIA ATMOSFEREI

ATMOSFERA= reprezinta invelisul gazos care inveleste pamantul; este alcatuit din aer, fara o limita
superioasa precisa, avand o compozitie aproximativ constanta pana la 3000 metri altitudine.
In anul 1979 ,la Geneva, avut loc prima Conferinta europeana pentru protectia mediului care a
adoptat Conventia si Rezolutia privitoare la Poluarea Atmosferica Trasfrontiera pe distante lungi.
Conventia defineste poluarea atmosferica drept introducerea de catre om, direct sau indirect, de substante
sau energie, care au o actiune nociva de natura sa puna in pericol sanatatea omului, sa dauneze resursele
biologice si ecosistemelor, sa deterioreze bunurile materiale si sa aduca atingere, sa pagubeasca valoarea
de agreement si alte utilizari legitime ale acestui factor de mediu.
Poluarea atmosferica transfrontiera pe distante lungi este acea poluare a carei sursa fizica se afla
cuprinsa total sau partial in limitele supuse jurisdictiei nationale ale unui stat, efectele producandu-se in
limetel jurisdictiei nationale ale altui stat , la o distanta la care nu este in general posibil sa se distruga
contributia sursei su a grupelor de surse de emisie.

7
Din acestea rezulta ca poluarea aerului trebuie analizata in functie de modul de folosire a acestui
factor de catre om.
Privit in calitatea sa de factor natural al vietii, aerul e considerat poluat atunci cand concentratia
substantelor straine introduse in atmosfera in mod natural sau artificial, systematic sau accidental atinge
un nivel care poate dauna vietii omului si bunurilor materiale.
Privit in calitate de materie prima, aerul este considerat poluat cand produce corodarea instalatiilor,
constructiilor sau alterarea produselor.
In turism, poluarea aerului nu vizeaza neaparat prezenta in componenta sa a unor substante nocive,
ci si poluarea intr-o forma care-l face mai putin agreabil pentru cei veniti sa se reconforteze in natura.

EFECTELE PRINCIPALE

1) incalzirea temperaturii Terrei ca urmare a efectului de sera. Raportul UNESCO din ianuarie
2006, daca indivizii care emana in atmosfera CO2 ,nu iau masuri severe de scadere a lor
pana in anul 2035, temperatura Terrei va creste cu 1,5 grade. Drept urmare, se ca accelera
topirea calotelor de gheata ale polilor. Va creste nivelul apei in mari si oceane
,scunfundarea multor localitati de coasta.
2) Ploile acide care isi au originea din arderile minereurilor de carbune, petrol, dubla
distrugere a padurilor si a recoltelor vegetale.
3) Reducerea progresiva a stratului de ozon, de unde rezulta patrunderea pe Terra a unei
cantitati mai mari de ultraviolete care determina inmultirea imbolnavirolor de cancer de
piele, cataracte oculare si scaderea produselor vegetale.
4) Smogul este un amestec de vapori de apa si de diversi poluanti condensati. Exista doua
tipuri: londonez- reducator,
Californian- oxidant.

PROTECTIA ATMOSFEREI IN DREPTUL INTERN

Potrivit legii mediului si a OUG 243/2000 privind protectia atmosferica in tara noastra, prin aceasta
activitate se urmareste prevenirea, limitarea si alimentarea deteriorarii atmosferice in scopul evitarii

8
producerii unor efecte negative asupra sanatatii, a bunurilor materiale si a mediului. Politica nationale de
protectie a atmosferei consta din urmatoarele:
1) introducerea de tehnici si tehnologii adecvate pentru retinerea poluantilor la sursa;
2) gestionarea resursei de aer in scopul reducerii emisiilor de poluanti pana la realizarea celor mai
scazute niveluri si pentru asigurarea sanatatii umane.
3) Modernizarea si perfectionarea sistemului national de monitorizare integrata a calitatii aerului.
Potrivit OG 243/200, obiectivele principale ale strategiei nationale privitoare la protectia atmosferei
sunt:
1) mentinerea calitatii aerului in zonele care se incadreaza in normele in vigoare pentru indicatorii
de calitate.
2) Imbunatatirea calitatii aerului in zonele care nu se incadreaza in limitele prevazute de normele de
calitate;
3) Adoptarea masurilor pentru limitarea pana la eliminare a efectelor negative ale poluarii aerului
inclusive, in contextual transfrontier.
4) Indeplinirea obligatiilor asumate de Romania prin tratele si conventiile internationale, cat si
tratatele de aderare la Comunitatile Europene.
Strategia se elaboreaza de MMGA si se adopta prin HG. Pe teritoriul Romaniei, evaluarea calitatii
aerului se realizeaza pe baza valorilor limita si a valorilor de program. Pe baza evaluarii calitatative
ale aerului, MMGA intocmeste prin Ordin al ministerului liste cuprinzand zone si aglomerari umane
in care nivelul unuia sau mai multor poluanti sunt mai mari sau mai mici decat valoarea minima si o
marja de toleranta sau se gasesc intre acestea. Daca valorile limita sunt depasite pentru unu sau mai
multi poluanti, se elaboreaza planuri si programe integrate. Acestea se elaboreaza de organelle
administratiei publice locale ce tutularii de activitate si cu toti ceilalti factori interesati, pe baza
planurilor si programelor MMGA si a factorilor implicati in elaborarea Planului national de
activitate in domeniul protectie atmosferice ca parte integranta a Planului national de protectie a
mediului.
Poluarea atmosferica poate fi produsa din surse fixe si mobile.
Titularul activitatii care constituie surse fixe de poluare au printer altele, obligatiile:
- participarea la programele de scadere a poluarii atmosferice;
- solicitarea si obtinerea autorizatie de mediu;
- dotarea instalatiilor cu filter si aparatura, pe baza sistemului de retinere la sursa

9
Cei ce detin surse mobile: au obligatia efectuarii unor revizii periodice pentru limitarea acestora.

REGLEMENTAREA NATIONALA PRIVITOARE LA PROTECTIA STRATULUI


DE OZON

Pentru aplicarea Conventie de la Viena din 1885 privitoare la stratul de ozon si a Protocolului de la
Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, a fost creat Comitetul National pentru
Protectia Stratului de ozon- organism interministerial fara personalitate juridical( subordonat MMGA).
Comitetul propune Guvernului spre aprobare, oportunitatea aderarii Romaniei la documentele
internationale prinvind protectia stratului de ozon. Propune Planului National de cercetare privitor la
stratul de ozon- MMGA, se ocupa de comercializarea gazelor cu efecte de sera ( in conformitate cu
Protocolul de la Kyoto).

PROTECTIA ATMOSFEREI PE PLAN INTERNATIONAL

A facut intial obiectul jurisprudentei, prima hotararile provenind de la un tribunal international, fiind
in legatura cu poluarea atmosferica produsa SUA de o topitorie a Canadei in anul 1935. Principiile
stabilite in hotarare au fost preluate in diferite tratate si conventii cat si in legislatiile nationale.
Pe plan European, un document notabil este Declaratia de Principii asupra Luptei impotriva Poluarii
Aerului, adoptata de Consiliul de Ministri ai Consiliului Europei in 1968. Declaratia a recomandat statului
sa implementeze in legislatiile nationale trei metode pentru reducerea poluarii aerului:
1) instalatiile fixe susceptibile a cauza o scadere sensibila a poluarii aerului as nu poate
functional fara o autorizatie emisa de un organ competent al statului.
2) Instalatiile care considera izolat nu pot cauza cresterii sensibile ale poluarii aerului, dar
care ,fie din cauza densitatii pot ajunge la un asemenea nivel sa aiba un orar de functiune
limitat.
3) Vehiculele cu motoare si aparatele fabricate in serie care utilizeaza combustibil din a caror
ardere se produc poluarea, sa fie supuse periodic unui control tehnic.

Conventia de la Geneva din 1979 a stabilit urmatoarele principii:

10
1) protejarea omului si a mediului inconjurator impotriva poluarii atmosferice, scop in care
partile se angajeaza sa limiteze si sa stopeze poluarea atmosferica cu afecte transfrontiere.
2) Combaterea introducerii de poluanti in atmosfera prin organizarea de catre parti a
schimbului de informatii, a consultantei si ajutoare din partea partilor sub a caror jurisdictie
de afla sursa poluanta.
Conventia este insotita de 5 protocoale:
- Helsinki- 1985- reducerile emisiilor de sulfati in atmosfera.
- Sofia- 1988- combaterea emisiilor de oxizi de azot
- Geneva –1991- combaterea emisiilor de compusi organici volatili
- Geneva –1994- reducerea emisiilor care genereaza ploi acide.
- Oslo- 1996- reducerea emisiilor de gaze cu efecte de sera.

Pentru franarea influentei nocive asupra stratului de ozon stratospheric, in 1976, s-a intocmit primul
Plan mondial de cercetare asupra Stratului de Ozon. Au urmat masuri pentru stagnarea productie de
cloroflorocarbon in SUA, Canadia, Suedia, Norvegia, Statele Europene.
In 1985 s-a semnat la Viena, Conventia privitoare la Protectia Stratului de Ozon- conventie cadru
care a pus bazele cooperarii internationale in scopul protejatii stratului de ozon, cat si a ozonului aflat la
mare altitudine. Partile se angajeaza sa protejeze sanatatea si mediul impotriva efectelor adverse care
rezulta din activitatile umane si care pot modifica Stratul de Ozon.
In 1987, s-a incheiat Protocolul de la Montreal caruia o s-au adus trei amendamente la Londra in
1990. Statele semnatare isi reinoiesc obligatia de a proteja stratul de ozon prin masurile de precautie si
prin controlul echitabil al emisiunilor globale care duc la epuizarea sa.
In cadrul Conferintei de la Rio a fost adoptata Conventia privind schimbarile climatice, ce consta
intr-un angajament al statelor de a realiza concentratia gazoasa cu efecte de sera in atmosfera la un nivel
care sa permita oprirea imixtiunilor periculoase ale omului in sistemul climatic. Un nivel trebuie atins intr-
o perioada sufficient de mare pentru a permite statelor in curs de dezvoltare sa se adapteze treptat la
schimbarile sclimatice si sa ofere garantia ca productia de alimente nu va fi afectata.
In 1997 s-a incheiat Protocolul de la Kyoto, ratificat de Romania prin trei legi, in 2001,prin care
partile se obliga sa-si scada emisiile antropice cu efecte se sera cu cel putin 5% sub nivelul calculat l
productie anului 1990 pana in 2008-2012. Partile trebuie sa-si formuleze programe adecavate pentru
imbunatatira calitatii mediului si ameliorarea schimbarilor climatice.

11
PROTECTIA SPATIULUI EXTRAATMOSFERIC SI A CORPURILOR CERESTI

Tratatul de la Moscova din 1967- prevede principiile care guverneaza activitatea statului in
explorarea si exploatarea spatiilor extraatmosferic al Lunii si a corpurilor ceresti, acestea contituie bunuri
apartinand intregii umanitati, fapt pentru care se prevede principiul conform caruia explorarea si
exploatarea lor se poate face de orice stat si numai in scopuri pasnice.
Romania a ratificat acest document prin Decretul 62/1968.
Art 4- prevede ca explorarile spatiului extraatmosferic trebuie astfel facute incat sa nu provoace
pagbe obiectivelot lansate de alte state si sa nu produca contaminarea pamantului prin aducerea de
substante extrateresre.
Tratatul interzice amplasarea pe orbita din jurul Pamantului a oricarui obiect purtator de urme
nucleare si a armelor de distrugere in masa, stabilirea pe corpurile ceresti de baze militare si
experimentarea oricarui tip de arme. Asupra obiectelor lansate in spatiu, statul lansator ramane proprietar,
nu numai pe perioada cat se afla in spatiu ,dar si cand revin pe Pamant. Daca un obiect sau parti ale sale
cade pe teritoriul altui stat, pe baza datelor de indetificare, acestea trebuie sa fie returnate proprietarului.
Daca obiecte sau componente ale acestora cad intr-o zona care nu este supusa jurisdictie national, pe baza
acelorasi date, statele parti au obligatia sa coopereze in recuperarea si returnarea lor catre proprietar.
Tratatul prevede raspunderea statului care lanseaza un obiect spatial pentru daunele produse de
acesta altor obinecte spatiale lansate de alte state sau pe Pamant.

DREPTUL MEDIULUI - CURS 3

CLASIFICAREA APELOR

In functie de interesul manifestat de diferite stiinte, s-au propus mai multe criterii de clasificare a apelor.
Astfel exista patru criterii:

I. din punct de vedere al administrarii lor exista:

12
a) ape internationale
b) ape teritoriale
c) ape nationale

a) Apele internationale -sunt cele cu privire la care statul nostru e riveran cu alte state, cele care
intra sau trec prin granitele nationale si cele cu privire la care interesul unor state straine au fost
recunoscute prin tratate sau conventii internationale.
b) Apele teritoriale sunt cele cuprinse intre portiunea tarmului tarii noastre spre larg, a caror
intindere si delimitare sunt stabilite prin lege nationala( fiind aceea de 12 mile marine).
c) Apele nationale sunt raurile, fluviile, canalele si lacurile navigabile interioare si apele fluviilor si
raurilor de frontiera de la malul roman pana la lina de frontiera stabilita prin tratate si conventii
internationale dupa asezarea lor.

II. dupa asezarea lor:

a) ape de suprafata
b) ape de interes general sau particular
c) ape subterane

III. din punct de vedere al destinatiei concrete:

a) ape destinate consumului populatiei- potrvit criteriilor Economiei politice apa apare ca
obiect de consumatie individuala.
b) Ape destinate agriculturii- potrivit acelorasi criterii, conform carora apa este obiect al
muncii ,folosita in speciala pentru irigatii.
c) Apele cu destinatie speciala- sunt cele utilizate pentru navigatie, plutarit, producerea
energiei electrice, pescuit, apa fiind considerate ca un mijloc de productie.

13
IV. din punct de vedere al practicarii pescuitului si al proectiei resurselor vii ale apelor ,apele se
grupeaza pe bazine piscicole. Fac parte din aceste bazine piscicole apele nationale interioare si
terenurile acoperite cu apa care servesc sau ofera conditii pentru cresterea si inmultirea pestelui
si mamiferelor acvatice cat si a crustaceelor.
- bazinele piscicole pot fi naturale sau amenajate.
- Temporar fac parte din bazinele piscicole si apele de pe terenurile inundabile pana
la retragerea viiturilor, daca ofera conditiile prevazute mai sus.

POLUAREA APEI
Consumul de apa duce a poluarea apei.
I. Conventia generala europeana asupra poluarii apei de la Geneva a definit poluarea
apei ca pe modificarea directa sau indirecta a compozitie apelor , unei surse oarecare,
ca urmare a acitivitatii omului in asa masura, incat apele devin mai putin adecvate
tuturor sau unora dintre folosintele pe care le aveau in stare initiala.
II. Legea romana a apelor, nr 107/ 98- modif 2005- defineste poluarea apelor drept
alterarea calitatii fizice ,chimice, biologice ale acestora, peste o limita admisibila
stabilind inclusive, depasirea nivelului national de radio- activitate ,produsa direct sau
indirect prin activitatea umana a carei folosirea era posibila inainte de a interveni
alterarea.

Poluarea poate fi naturala sau antropica. Aceasta din urma poate fi de natura fizica ,chimica, biologica
sau bacteriologica.

ADMINISTRAREA SI FOLOSINTA APELOR

Potrivit articolului 135 ,alin (4) din Constitutie, apele cu potential energetic valorificabil si cele ce pot fi
folosite in interes public, plajele, marea teritoariala impreuna cu resursele naturale ale platoului
continental si ale zonei economice, pot face obiectul exclusiv al proprietatii publice.

14
Legea numarul 107/96- spune ca apartin domeniului public apele de suprafata si albiilor lor minore cu
lungimi mai mari de 5 km si bazinele hidrografice mai mari de 10 km, malurile si cuvete laturilor, apele
subterane, apele maritime interioare, marea teritoriala impreuna cu bogatiile lor naturale si potentialul
energetic valorificabil.

Apele cu lungimea mai mica de 5 km si bazinele hidrografice mai mici de 10 km, apartin detinatorilor cu
orice titlu ai terenurilor pe care se formeaza sau urca. Insulele care nu sunt in legatura cu terennurile cu
mal la nivelul mediu al apei, apartin proprietarului albiei apei.
Daca terenurile cu mal sunt inundate consecutive pe o durata de minimum 3 ani, la nivelul mediu al apei,
proprietatea asupra albiei apei se extinde si asupra suprafetei inundate.
Indiferent de forma de proprietate, stabilirea regimului juridic de folisinta a resurselor de apa este un drept
exclusiv al Guvernului care se exercita prin MMGA.

Folosinta apelor poate fi libera( pentru nevoi de baut ,scaldat) sau autorizata( pentru agricultura, destinatii
speciale prevazute de lege).

Raporturile juridice privitoare la folosinta apei difera astfel:


- cand apa este considerate obiect al consumatiei individuale, raportul juridic care
se naste este asemanator celor din contractele de vanzare cumparare.
- Cand apa face obiectul muncii sau manifestarii de productie, raporturile juridice
sunt asemanatoare fie celor din contractele de vanzare cumparare, fie celor de
cesiune ,sau contractelor de comodat, dupa cum folosire apei s-a facut cu titul
oneros sau gratuity.
Administrarea apelor se realizeaza de Administratia Nationala a Apelor Romane, din subordinea MMGA
pentru toate apele proprietate publica. Pentru celelalte ape ,administrarea se realizeaza pe baza unor
contracte de concesiune de alte persoane juridice( ex ,ApA Nova).

GOSPODARIREA APELOR IN ROMANIA

Se bazeaza pe principiul solidaritatii umane si al interesului comun ,prin colaborarea si cooperarea la toate
nivelurile administratiei publice a utilizarii de apa, a colectivitatilor locale si a populatiei.

15
Informatii hidro- meteorologice, hidrologice si de gospodarire a apelor se obtin prin unitatile autorizate ale
admininstratiei nationale a apelor romane si constituie Fondul National de Date de gospodarire a apelor.
Acest fond cat si apele din domeniul public fac parte din cadastrul apelor.

PROTECTIA APELOR

Include 2 aspecte: - protectia cantitativa


- protectia calitativa

1) pentru Protectia cantitativa de apa, utilizatorii de apa sunt obligati sa


respecte normele de consum de apa pe unitate de produs sau pe activitate, si
economiseasca apa prin folosirea judicioasa, sa asigure intretinerea si
repararea instalatiilor proprii …

Normele de consum pe unitate de produs sau pe activitate se propun de marii utilizatori de apa la nivelul
celor mai bune performante ale tehnologiei folosite si se avizeaza de Ministerele interesate si se aproba de
MMGA. Daca apar divergente se rezolva de Guvern.
Daca la un moment, consumul de apa nu acopera necesittile ,legea instituie restrictii si prioritati in
folosirea apei. Astfel, au prioritate apa necesara consumului populatiei, apa necesara unitatile zootehnice,
apa pentru refacerea rezervei intangibile dupa incendii si debitele de apa necesare mentinerii echilibrului
ecologic si al habitatului acvatic.
2) pentru protectia calitativa, legea instituie poluarea intentionata a apelor
( care sufera un regim sanctionator penal). Limitele de incarcare cu poluanti
a apelor uzate si evacuate in Resursele de apa se aproba la propunerea
MMGA prin HG pentru protectia apei potabile in jurul surselor si
instalatiilor de alimentare a surselor de apa minerala si a lacurilor si
namolurilor terapeutice se instituie zone de protectie sanitara cu regim sever
de restrictii si perimeter de protectie hidro- geologica.

PROTECTIA IMPOTRIVA INUNDATIILOR, A FENOMENELOR METEOROLOGICE,

PERICULOASE SI A ACCIDENTELOR LA CONSTRUCTII HIDROTEHNICE

16
Reprezinta o activitate de interes national, se realizeaza prin formatiuni proprii ale Comisiei Nationale de
Aparare impotriva Inundatiilor, din structura Comisiei Nationale de Aparare impotriva Dezastrelor,
reglementate de HG 638/1999.
Apararea impotriva dezastrelor consta in:
a) masurile de prevenire sau de pregatire a interventiei luate inainte inainte de declansarea
fenomenului:
b) masurile operative luate in timpul producerii inundatiilor;
c) masurile de interventie ulterioare pentru recuperarea , inventarierea si reabilitarea.

Aceste masuri sunt cuprinse in Planul National de Aparare impotriva Dezastrelor si in Planurile
Regionale adoptate de autoritatile publice locale si de autoritatile de mediu.
Apararea impotriva dezastrelor constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice ,cu exceptia
persoanelor cu handicap, a batranilor, copiilor si alte persoane defavorizate.
Masurile sunt structurate pe trei situatii:
a) situatia de atentie- nu prezinta neaparat pericol;
b) situatia de alerta- se contureaza producerea pericolului;
c) situatia de pericol- declansata cand pericolul devine eminent si e necesara luarea unor masuri
exceptionale.

REGIMUL JURIDIC AL ZONEI COSTIERE SI GOSPODARIREA ACESTEI ZONE

OUG 202/ 2002-mod in 2005, se lucreaza la elaborarea unui nou act normative.
Zona costiera este spatial georgrafic de la contactul marii cu uscatul si apele de coasta de suprafata si
subterane si terenurile adiacente, inclusive apele de suprafata si subteran, puternic interconditionate si
aflate in imediata apropiere a taramului si insulele,si lacurile sarate, si zonele umede in contact cu
marea ,plaja, faleza.

Aceste reglementari au ca scop:


1) stabilirea Zonei Constiere si masurile ce se impun pentru asigurarea integritatii acestora.

17
2) Garantarea utilizarii publice a conei costiere romane cu exceptia situatiilor care privesc siguranta
statului.
3) Utilizarea durabila pe baza principiului care asigura protectia mediului, a peisajului si a mostenirii
culturale , istorice si arheologice.
4) Reconstructia si refacerea zonei costiere si integrarea in regimul acesteia a politicilor de mediu si a
altor politici sectoriale.

In present, gospodarirea zonei costiere se realizeaza pe baza unor principii generale si speciale:
Principii generale:- 1) principiul dezvoltarii durabile
2) principiul prevenirii
3) Principiul precautiei
4) Principiul restaurarii
5) Principiul poluatorul plateste
6) Principiul utilizarii celor mai bune tehnici disponibile
7) Principiul accesului publicului la informatia de mediu
8) Principiul cooperarii internationale.

Zona costiera se afla la mare parte in proprietate publica , dar exista portiuni care apartin si proprietatii
private.
Folosirea terenurilor si apelor din zona costiera se realizeaza pe baza incheierii unor contracte de
concesiune intre autoritatile din subordinea MMGA si diversi beneficiar.
Administrarea generala a zonei constiere se realizeaza de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului ,din
subordinea MMGA.

REGIMUL JURIDIC AL CURSURILOR DE APA SI AL LACURILOR INTERNATIONALE

Unul din primele documente adoptate de ONG- Asociatia de Drept International in material prevenirii
si poluarii apelor il constituie Regulile de la Helsinki din 1996.

18
Art 6 prevede ca fiecare stat din cadrul unui bazin international are dreptul la o cota echitabila si
rezonabila de folosire a apelor bazinului si are obligatia de a se abtine de la producerea unei noi forme de
poluare sau crestere a poluarii existente.
La 6 mai 1968, Consiliul Europei a adoptat Carta Europeana a Apei , la Conferinta Mondiala de la
Stockholm din 1972, desi protectia apei impotriva poluarii nu a fost mentionata expres pe ordinea de zi ,s-
a stabilit principiul: aruncarea de materii tozice, alte materii si degajari de caldura in cantitatati sau
concentratii in care apa nu le poate neutraliza efectele, sa fie interzisa.
In 1996 a fost adoptat Programul pentru Gestiunea Acceptabila a resurselor continentale de apa.

Poluarea cursurilor de apa internationala


Prevederile reglementarilor de la Helsinki, statueaza ca poluarea nu reprezinta o utilizare in sine a apei si
o alterare a calitatii lor fizice, chimice, biologice, produsa prin activitatea umana. In cazul in care alterarea
este substantiala si are un impact semnificativ privind folosirea rationala a cursului de apa, atrage
raspunderea statului poluator.
1) Proiectul de Conventie Europeana asupra Protectiei cursului de apa internationala de la
Strasbourg din 1973, prevede obligatii generale si speciale si propune norme de calitate a apelor.

Obligatii generale:
- fiecare stat trebuie sa ia in legatura cu apele de suprafata de pe teritoriul sau, si cu
fluviile internationale masurile de prevenire a noilor forme de poluare si de
reducere a poluarii existente. In cazul producerii unei poluari foarte grave, statul
au obligatia sa coopereze.
- In legatura cu deversarea in cursul de apa internationala a unor substante
periculoase, documentul foloseste tehinca listelor, astfel: substantele deosebit de
toxice prevazute in lista A( neagra) nu pot fi deversate sub nici o forma. Cele din
lista B(cenusie) mai putin vatamatoare, pot fi deversate de la caz la caz pe baza
unei autorizatii date de un organ competent al statului riveran. Toate celelalte
substante- lista C( alba), pot fi deversate pe baza unei aprobari date de acelasi
organ competent al statului riveran.

Se propun 2 categorii de norme de calitate a apelor:

19
1) norme minine ce trebuie respectate in fiecare punct unde cursul de apa
traverseaza frontiera dintre doua state parti.
2) Norme speciale concepute ca standarde de calitate a apelor.

In America, in 1909, la Washington, SUA si Canada semneaza Tratatul asupra apelor de frontiera.
Nu se defineste termenul de poluare si nici pe cel de prejudiciu, dar prevede in articolul 4 ca apele de
frontiera nu vor fi poluate astfel incat sa se produca un prejudicul societatii, poluatiei sau bunurilor
celuilalte parti, obligatia s-a transformat ulterior intr-un principiu.
In 1972, SUA si Canada incheie Acordul relativ la calitatea apei din Marile Lacuri.
Acordul introduce termenul de cercuri concentrice- cercul mic sau maximum restrans este afferent apelor
de frontiera; cercul mare sau minimum restrans este destinat tuturor apelor de frontiera din zona Marilor
Lacuri. In functie de aceasta delimitare, regimul juridic este diferit.
Acordul introduce termenul :substante neobisnuit de vatamatoare care reprezinta orice element sau
compus identificat de parti, care deversat in orice cantitate, produce un pericol iminent si substantial
pentru sanatatea publica.
Acordul introduce notiunea de “autoritati de regiune”- prevazand ca desi raspunderea revine partilor,
guvernelor statelor si provinciilor riverane, raspund si ele ori de cate ori poluarea apelor dulci poate fi
localizata.
In 1985, la Bucuresti se redacteaza Declaratia privind cooperarea statelor dunarene in domeniul
gospodaririi apelor, indeosebi al protejarii apelor impotriva poluarii. Obiectivele redactarii acestei
Declaratii au fost: utilizarea rationala si conservarea resurselor de apa ale DUNARII: prevenirea poluarii
apelor Dunarii, supravegherea calitatii lor. Pe baza acestei Declaratii ,s –a creat Comisia Dunareana care
se intruneste o data la doi ani pentru dezbaterea raporturilor intre state parti in legatura cu masurile de
prevenire si combatere a poluarii Dunarii.
In 1996, la Szeged, s-a incheiat Conventia Romano-Ungara privind protectia apelor Tisei si a
afluentilor sai impotriva poluarii . Se definesc anumiti termini: “ape poluate” si “acte de poluare a apei”
si obliga partile sa intcmeasca la punctele de frontiera listele cu indicii de poluare a Tisei. Pe baza listelor ,
Comisia Interministeriala aplica masurile ce se impun si hotaraste forma de raspundere juridica.
DREPTUL MEDIULUI - CURS 4

20
1992- Helsinki- s-a semnat Conventia privind protectia cursurilor de apa si a lacurilor internationale,
ratificata de Romania in 1995 prin legea 30/ 1995. Conventia defineste apele trasfrontiere care sunt ape de
suprafata sau subterane care marcheaza frontiera dintre 2 state parti, le traverseaza sau sunt localizate pe
acestea, oriunde apele trasfrontiere se varsa in mare fara a forma estuare. Limita apelor e data de o linie
trasa peste gurile lor de varsare intre limitele interioare de reflux de pe malurile lor.
Conventia defineste impactul trasfrontier ca fiind orice efect negativ semnificativ asupra mediului
,rezultat dintr-o schimbare in conditiile apelor trasfrontiere, cauzata de o activitate umana a carei origine
fizica se afla total sau partial sub jurisdictia unui stat, efectele producandu-se intr-o zona aflata sub
jurisidictia altui stat parte se obliga sa coopereze in adoptrea unor msuri legislative si administravie
privind gestionarea derabila a apelor si lacurilor internationale si nationale si pentru combaterea poluarii
acestora. In realizarea actiunii preconizate, ele inteleg sa se conduca dupa urmatoarele principii:
1) pricipiul precautiunii in baza caruia actuinea de evitare a impactului transfrontier prin degajarea de
substante periculoase nu poate di amanat din cauza faptului ca la un moment data,cercetarea
stiitifica nu a reusit sa demonstreze pe deplin legatura cauzala dintre aceste substante si impactul
transfrontier pe de alta parte.
2) principiul poluatorul plateste- costurile masurilor de prevenire si reducere a impactului
transfrontier se suporta de cel ce polueaza.
3) Principiul gospodaririi durabile a resurselor de apa trasfrontiere si a lacurilor internationale.

Conventia de la Sofia –1994- prinvind cooperarea statelor dunarene pentru protejarea si utilizarea
durabila a Dunarii, ratif de Romania prin legea 14. Fata de declaratia de la Bucuresti din 1985, Conventia
de la Sofia se refera la protectia apelor din intregul bazin hidrografic ale Dunarii, Partile se angajeaza a nu
deverseze substante periculoase in dunare si-n apele din bazinul hidrografic si sa aplice masurile de
gospodarire durabila care vizeaza:
- mentinerea calitatii apelor si a avietii in general in bazinul dunarean;
- patrarea accesului continuu la resursele naturale ape apelor
- evitarea pagubelor acologice de durata
- asigurarea protectiei ecosistemelor si aplicarea unei abordari preventive.

Obiectul Conventiei: o serie de activitati planificate sau in curs de realizare in masura in care se
produc sau pot produce impacte transfrontiere cum sunt:

21
-evacuarea apelor uzate;
-introducerea de substante periculoase;
-activitati din domeniul amenajarii hidrografice;
-exploatarea resurselor naturale;
-s.md.

POLUAREA SI PROTECTIA MARILOR SI OCEANELOR

PARTICULARITATILE POLUARII MARILOR SI OCEANELOR


Trebuie privite din 2 aspecte:1) proprietatile diferitilor poluanti ai marilor si oceanelor
2) locurile unde se produc poluarea marilor si oceanelor

1) s-a constatat ca unii poluanti ai marilor si oceanelor isi conserva compozitia chimica timp de
decenii in timp ce altii devin inofensivi in spatial catorva zile ;sunt poluanti care reprezinta o
ameninatare imediata si precisa a florei si faunei marine ,altii devind mocivi dupa o perioada mai mare de
timp. Exista poluanti care intoxica flora si fauna marina prin simplul contact cu ele. Altii se aglomereaza
in corpul vietatilor marine producand modificari bilogice si aparitia unor specii noi,care le distrug pe
celelalte. Alte tipuri de poluanti extrem de nocivi sunt hidrocarburile, substantele radio- active, detergentii
si pesticidele.
2) marile si oceanele nu reprezinta un spatiu omogen; curentii deplansand masele de apa, iar flora
si fauna marina se afla concentrata numai in anumite spatii.

Protectia marilor si oceanelor se realizeaza prin doua categorii de norme juridice:


i. norme nationale
- norme internationale- cu vocatie universala( obliga toate statele)
- regionale

practica statelor s-a orientat cu precadere spre protectia marii teritoriale si a apelor marine
internationale in legatura cu care intalnim:

22
1) un grup de norme care reglementeaza operatiuni de amestecare a petrolului cu apa in activitatile de
curatire a navelor si-n operatiuni de descarcare si transfer a hodrocarburilor din sin in tacurile
petroliere.
2) Norme care impun zone prohibitive pentru operatiunile de descarcare a produselor petroliere de la
nava la nava si de la nava la uscat.
3) Norme care reglementeaza dreptul de inspectare a navelor banuite de a fi facut deversari in mediul
marin, drept recunoscut organelor statului riveran si reglementeaza ca obligatie aceea de a reclama
nava oriunde in marea libera.
4) Norme ce reglementeaza dreptul de pescuit si protectia fondului piscicol.

REGLEMENTĂRILE NAŢIONALE PRIVIND PROTECŢIA MĂRILOR ŞI


OCEANELOR
1990- legea 17 cu ultimele modif 2004- privind regimul juridic al apelor maritime internationale, al marii
teritoriale ,al zonei contigue, al zonei economice exclusive a Romaniei. Potrivit legii:
- ape maritime interioare sunt suprafetele de apa situate intre tarmul marii si liniile de baza.
- Marea teritoriala reprezinta fasia de mare adiacenta tarmului si apelor maritime interioare
,avand latimea de 12 mile marine masurate de la liniile de baza.
- Liniile de baza constituie liniile celui mai mare reflux de-a lungul trmului sau liniile care
unesc punctele cele mai avansate ale tarmului spre larg ale locurilor de acostare si ale
amenajarilor si instalatiilor portuare.
- Zona contigua este fasia de mare adiacenta marii teritoriale ce se intinde spre larg pe o
distanta de 24 de mile marine de la linia de baza.
- Zona economica exclusiva este instituita in spatiul marin al Marii Negre si dincolo de
limita marii teritoriale in care Romania isi exercita dreptul suveran asupra solului,
subsolului si a resurselor naturale existente.

Legea imputerniceste statul roman sa adopte norme si sa ia masuri pentru prevenirea si reducerea
poluarii, protectia navigatiei si sa asigure respectarea si aplicarea lor in porturi, apele maritime
internationale, marea teritoriala, zona economica exclusiva.
Masurile privesc:- evacuarea substantelor toxice;
- combaterea poluarii facute de nave;

23
- combaterea poluarii provenite de la instalatii pentru exploatarea si explorarea resurselor
naturale de pe solul si subsolul marin si prevenirea poluarii produse de celelalte intalatii.

Cand exista motive temeinice sa se creada o nava folosita in scopuri comerciale a facut o deversiune
de substante toxice in marea teritoriala a Romaniei, in apele maritime interioare, zona economica
exclusiva, organelle romane competente au dreptul:
1) sa ceara explicatii navei in legatura cu faptul ce I se imputa;
2) daca explicatiile sunt mincinoase sau refuzate, au dreptul sa inspecteze nava.
3) Cand se constata culpa navei respective, au dreptul de a dispune retinerea navei si arestrea
echipajului intentand o actiune la organul jurisdictional competent ( Tribunalul Maritim
Constanta).

Se interzice in marea teritoriala si in apele maritime interioare, intrarea oricarei nave ce are la bord
arme nucleare sau alte arme de distrugere in masa si marfuri interzise de statul roman
(stupefiante…).Intrarea navelor cu propulsie nucleara in marea teritoriala, apele maritime interioare a
Romaniei e permisa dupa ce s-a solicitat acest lucru organelor romane competente cu minimum 30 zile
inainte, de data cand se intentionneaza acest lucru.
Sunt interzise:- lansarea, imbarcarea, debarcarea de tehnica militara, submarine, amfibii si orice alte
instalatii in masura sa execute cercetari acvatice sau subacvatice.
- imbarcarea de marfuri stupefiante, substante psihotrope, de fond banesti si de persoane
contrar legilor vamale, fiscale, sanitare sau de imigrare romanesti.
- Poluarea deliberata si grava de orice natura a ecosistemelor marine. Daca in zona
economica exclusiva a Romanieie o nava a desfasurat activitati care contravin legilor
romane si incalca dreptul suveran , nava poate fi urmarita si in marea libera cu conditia ca
urmarirea sa inceapa in marea teritoriala apartinand Romaniei si sa fie neintrerupta.

Conventia de la Bucuresti din 1992 privind protectia apelor marii impotriva poluarii.

REGLEMENTĂRILE INTERNAŢIONALE CU CARACTER UNIVERSAL PRIVIND PROTECŢIA


MĂRILOR ŞI OCEANELOR
- din 1958, de la Geneva; S-au incheiat patru conventii:

24
1) Conventia privind marea teritoriala si zona contigua;
2) Conventia privind marea libera
3) Conventia privind platoul continental
4) Conventia privind pescuitul si conservarea resurselor vii ale marii.

1) zona contigua este definite de Conventie, care recunoaste dreptul suveran al statelor in exploatarea
si explorarea resurselor naturale din zona contigua;
2) conventia consacra principiul conform caruia marea libera face parte din patrimonial universal,
fapt pentru care, explorarea si exploatarea resurselor naturale din solul si subsolul marin se pot
face liber de orice stat in conditii de egalitate numai in scopuri pasnice;
3) recunoasterea drepturilor suverane ale statelor in exploatarea resurselor naturale pe care le
defineste ca fiind resursele minerale si orice alte resurse de pe solul si subsolul marin si
organismele vii apartinand speciilor sedentarea- acelor specii care, in stadiul in care pot fi pescuite,
sunt incapabile de a se deplasa singure si care raman in contact permanent cu solul sau subsolul
marin;

In 1969, la Bruxelles, s-a incheiat Conventia Internationala asupra internventiei in mare libera in
caz de accindente care antreneaza sau pot antrena o poluare cu hidrocarburi:
- dreptul statului riveran amenintat cu asemena poluare, de lua masuri de prevenire si
limitare a pericolului eminent care ii ameninta tarmul sau interese legate de navigatie;
- se exclude din sfera de aplicare a Conventiei orice act impotriva unei nave de razboi care
apartine unui stat parte su care navigheaza sub pavilionul acestuia.

In 1969, la Bruxelles, Conventia asupra raspunderii civile pentru prejudiciile cauzate prin poluarea
cu hidrocarburi. Obiectul Conventiei il constituie garantarea unei indemnizatii echitabile statului ce a
suferit o poluare cu hidrocarburi, stabilind reguli de procedura uniforma pentru recuperarea prejudiciului
si reglementarea dreptului victimei , persoana fizica sau juridical, de drept privat sau public, si a unui stat
de a fi despagubit.
Cauzele exoneratoare de raspundere sunt un act de razboi,un fenomen natural catastrofal, actiuni
criminale a unui tert, neglijenta unui guvern in mentinerea auxiliarelor navigatiei.
In caz de culpa concurenta a doua sau mai multe nave, rezulta solidaritatea pasiva a debitorilor.

25
In 1971, la Bruxelles, Conventia asupra creerii unui fond international de indemnizatie a victimei
pentru pagube produse prin poluarea cu hidrocarburi. Scopul Conventiei este asigurarea unei indemnizatii
sigure victimei poluarii cu hidrocarburi, in situatia cand Conventia de la Bruxelles din 1969 nu se aplica
sau,chiar daca se aplica, nu acopera in intregime prejudicial.
Vizeaza o atenuare a raspunderii proprietarului navei, prevazand ca raspunderea trebuie impartita
intre toti cei interesati in transportul de hidrocarburi;

In 1971, Adunarea Generala ONU- a intocmit Declaratia Adunarii Generale ONU asupra
principiilor privind fundul marilor si oceanelor si subsolul lor dincolo de limitele jurisdictionale nationale.
Declaratia consacra pricipiul solul si subsolul marin dincolo de limitele jurisdictiei nationale face
parte din patrimonial comun al umanitatii si poate fi exploatat si explorat in acelasi regim cu marea
libera ,spatial extraatmosferic, corpurile ceresti, Antarctica.

In 1972, la Oslo, s-a incheiat Conventia referitoare la prevenirea poluarii marine cauzate prin
operatiunile de inversare facute de nave si aeronave.
Este un document care se refera nu numai la hidrocarburi ci si la toate substantele toxice luate in
considerare dupa gradul de nocivitate;
Pentru inversarea substantelor toxice Conventia foloseste tehnica listelor:
-substante deosebit de periculoase- lista neagra- nu pot fi inversate in nici un caz;
substante mai putin periculoase- lista cenusie- pot fi inversate pe baza unei permisiuni speciale emise de o
autoritate competente;
- celelalte substante- lista alba- pot fi inversate pe baza unei aprobari date de o autoritate competenta a
statului.
Conventia a creat o comisie cu atributii de control ce actioneaza pe o arie geografica larga- intre
coastele vestice ale Europei pana la mijlocul Oceanului Atlantic si de la latitudinea ce trece prin Gibraltar
pana la Oceanul Arctic ,excluzand marea Baltica.

In 1973, Londra, Conventia pentru prevenirea poluarii de catre nave (Conventia Marc Paul), avand
a obiectiv conservarea mediului marin prin eliminarea totala a poluarii cu hidrocarburi si reducerea
accidentelor de deversare a acestora;

26
Conventia se aplica navelor si aeronavelor inmatriculate pe teritoriul statelor parti si celor care
arboreaza pavilionul unui stat parte si nu se aplica navelor de razboi sau cele cu scop guveranamental.

Conventia asupra dreptului marii de la Montego Bay, din 1982, consacra principiul conform caruia
resursele minerala ale adancurilot tutoror marilor constituie patrimonial comun al umanitatii.
- Primul capitol al acesteia este dedicat resurselor marine vii,urmarindu-se protectia acestora;
- Stabileste formele de cooperaree regionala si globala in protectia mediului marin;
- Raspunderea statelor pentru prejudiciile cauzate;
- Regulile privind protejarea regiunilor inghetate ale marilor si oceanelor;
- Este o conventia cu caracter universal.

Tratatul de la Moscova din 1971, care interzice instalarea unor arme nucleare si a oricaror arme de
distrugere in masa, pe fundul marilor si oceanelor , urmarind prin dispozitiile sale, si prevenirea poluarii
marine cu substante radioactive si alte substante toxice care pot proveni de la aceste depozite.

DOCUMENTE CU CARACTER REGIONAL PRIVIND PROTECŢIA MĂRILOR ŞI OCEANELOR

In 1974, la Helsinki, se incheiei Conventia privind protectia apelor Marii Baltice impotriva
poluarii.
- priveste poluare de origine telurica care ajunge in mare prin cursurile de apa sau de la
asezararile sau industriile situate pe litoral.

In afara unor situatii de exceptie expres prevazute, se urmareste:


- securitatea vietii pe mare;
- securitate navigatiei, fiind interzisa deversarea substantelor periculoase in Marea Baltica.
Pentru dezvoltarea celorlalte substante e nevoie de o autorizatiedin partea unei organ
national competent.

27
Conventia se aplica navelor si aeronavelor inmatriculate pe teritoriul statelor parti, celor straine
incarcate pe teritoriul lor cu substante toxice si navelor banuite a fi facut deversari in apele lor teritoriale.

In 1974, la Paris, Conventia privind poluarea marina de origine telurica care se refera la Onceanele
Atlantic si Arctic intre anumite latitudini si longitudini.In caz de poluare grava produsa cu o substanta
expres prevazuta intr-o anexa , partile au obligatia sa negocieze si sa incheie separate un accord de
cooperare.

SEMINAR 4- DREPTUL MEDIULUI

PRINCIPIILE INTERNE

Principiile de baza-

EXERCITAREA DE CATRE STAT A DRETULUI SUVERAN DE A EXPLOATA RESURSELE


NATIONALE IN CONFORMITATE CU POLITICA SA ECOLOGICA

Constitutia Romaniei consacra obligatia Statului de a asigura ca exploatarea resurselor naturale sa se


faca in concordanta cu interesul national.
Declaratia de la Stockholm din 1972 prevede ca statele au dreptul suveran in conformitate cu Carta
ONU si cu principiile de drept international, de a exploata propriile resurse in functie de politica lor
privind mediul inconjurator si au datoria de a asigura ca activitatile exercitate sub jurisdictia sau controlul
lor, sa nu provoace daune mediului inconjurator al altor state.
In Rezolutia Adunarii Generale ONU, nr 2153/1996 este consacrata prevederea conform careia,
statele au dreptul de a exercita suvernanitate permanenta asupra resurselor naturale si bogatiile nationale,
in interesul propriei lor dezvoltari.
Partea de mediu ce se afla in limitele frontierelor nationale este guvernata de regimul stabilit potrivit
legilor interne ale fiecarui stat. In partea de mediu se se afla dincolo de limitele jurisdictionale nationale,
intra sub incidenta regimului juridic instituit prin conventiile si tratatele internationale, adica sub regimul
juridic international.

28
Respectarea suveranitatii permanente si depline a statului asupra propriilor resurse presupune
posedarea, folosirea, dispozitia asupra acestora, ceea ce inseamna dreptul de a expolata, dezvolta, proteja,
utiliza in functie de interese nationale legitime, astfel incat sa se asigura un mediu inconjurator adecvat
pentru populatie.
Carta Drepturilor si Indatoririlor Economice ale Statelor, prevede in articolul 30 ca ocrotirea,
conservarea si ameliorarea mediului inconjurator pentru generatiile prezenta si viitoare, constituie
responsabilittea tutor statelor. Pentru ca actiunea impotriva poluarii sa se poata realiza pe deplin, este
necesara asocierea masurilor administrative si juridice cu cele de oridin educational.
Evitarea poluarii trebuie sa inceapa de la sursa, actionand direct asupra poces de aparitie a
residuurilor.
In evitarea poluarii, un rol deosebit de important revine sistemului de supraveghere si evidenta a
schimbului survenit in calitate principiilor fundamentale de mediu.In acest scop, in 1991, a fost infiintat
Sistemul National de Monitoring Integrat, care are la baza sitemul national de supraveghere a calitatii
apelor, a aerului, reteaua de ploi acide, reteaua de radio- activitate, precum si alte informatii periodice
privind calitatea solului, vegetatiei, faunei, a sanatatii umane.
In cadrul MMGA, este organizat dispeceratul Sistemului de Monitoring Integrat ,care realizeaza
cooperarea cu alte Ministere, asigurand legiferarea si informarea la nivel national a problemelor privind
calitatea mediului, organizarea si indrumarea activitatii Sistemului de Monitoring Intergrat la nivel
national.
La nivel local, functioneaza inspectoratele pentru protectia mediului, prin laborataorele de
specialitatea si dispecerate de monitoring aferente serviciilor de monitoring.

PRINCIPIUL PARTICIPARII PUBLICULUI LA ELABORAREA SI APLICAREA


DECIZIILOR DE MEDIU

Potrivit Declaratiei de la Stockholm din 1972, omul are dreptul la un mediu a carui calitate sa-I
permita sa traiasca in demnitate si bunastare. Acest drept include in continutul sau dreptul la informare
asupra politicilor sau proiectelor ce pot influenta negativ mediul, dreptul de a participa la procesele prin
care se adopta deciziile privititoare la mediu si daca este cazul, de a dispune de mijloacele juridice
adecvate pentru repararea prejudiciilor suferita ca urmare a nerespectarii garantilor legale.

29
Acest principiu este consacrat in documentul Conferintei ONU pentru mediu si dezvoltare de la Rio
din 1992, respective Declaratia de la Rion si Agenda 21, precum si in majoritatea conventiilor si tratatelor
internationale cu incidenta in domeniul protectie mediului.
In cadrul Conferintei de la Aarhus din 1998, cu numele “Un mediu pentru Europa”, a fost adoptata
Conventia pentru accesul la informatii ,participarea publicului la luarea deciziilor si accesul la justitie in
problemele de mediu, ratificata de Romania prin legea 86/ 2000.Conventia garanteaza dreptul de a avea
acces la informatiile fara ca solicitantul sa declare un anumit interes, precum si dreptul publicului de a fi
informat de autoritatile publice asupra problemelor de mediu.
Conventia prevede situatiile in care poate fi refuzata o situatie de mediu:
- autoritatea publica nu detine informatii solicitate;
- cererea este vizibil nerezonabila sau este formulata prea general;
- cererea se refera la documente in curs de elaborare sau priveste sistemul de comunicare interne
ale autoritatii publice, in cazul in care o astfel de exceptie este prevazuta de legislatia nationala
sau practica obisnuita, luandu-se in considerare interesul public in cazul unei ademenea
dezvaluiri.
- Cererea mai poate fi refuzata daca dezvaluirile afecteaza confidentialitatea procedurilor
autoritatii publice, relatiile intenationale, siguranta nationala, securitatea publica, cursul justitiei,
confidentialitatea detalor cu caracter personal, confidentialitatea informatiilor comerciale si
industriale, dreptul de proprietate industriala, mediul la care se refera informatiile in conditiile
legi.
Conventia prevede ca refuzul unei solicitari se poate face in scris, daca solicitarea a fost facuta in
scris sau daca solicitantul a cerut acest lucru. Refuzul trebuie sa fie motivat si sa ofere informatii
privitoare la procedurile de recurs. Raspunsul cuprinzand refuzul solicitarii, trebuie dat cat mai curand
posibil, fara a se depasi un termen de o luna, in afara cazului in care complexitatea informatiilor necesita o
prelungire a perioadei de pana la doua luni de la data inaintarii cererii .
In cadrul legislatiei nationale, fiecare parte la Conventia se obliga sa asigure posibilitatea pentru
orice persoana care considera ca solicitarea informatiei a fost ignorata, gresit refuzata sau care considera
ca a primit raspunsul adecvat, de a avea acces la o procedura de recurs, in fata unei instante de judeccata
sau a altui organism independent si impartial prevazute de lege.
Statul va lua masuri ca respective persoana sa aiba acces la o procedura de fond, nefiind exclusa nici
existenta unei proceduri prealabile de recurs in fata unei autoritati administrative.

30
In Romania, cadrul legal pentru participarea publicului la adoptarea si aplicarea deciziilor de mediu
este dat, in afara de Conventia de la Aarhus, si de Constitutie si de Legea mediului OUG 195/2005
,privind protectia mediului, HG 1115/2001 privind accesul liber la informatii de mediu, legea 554/ 2001
privind accesul la informatiile de interes public, legea 544/2004 a contenciosului administrative ,precum si
alte acte normative cu caracter sectorial in domeniul protectiei mediului.
Constitutia consacra dreptul fundamental la un mediu sanatos in mod expres in articolul 35, iar in
articolul 135, alin 2, lit f, prevede obligatia statului de a asigura refacerea si ocrotirea mediului
inconjurator precum si mentinerea echilibrului ecologic.
Totodata Contitutia garanteaza acceul liber la justitie, art 21, dreptul la ocrotirea sanatatii art 34,
dreptul la informatie art 31,dreptul de asociere ,art 40- text care impreuna cu OG 26/2006 privitor la
asociatii si fundatii, constituie temeiul juridic al infiintari organizatilor internationale neguvernamentale
ecologice ,dreptul la petitionare-art 51.
OUG 195/ 2005 privitor la protectia mediului, aprobat cu modificari de legea 265/ 2006 prevede in
art 5, ca statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, garantand in
acest scop accesul la informatie privind mediul cu respectarea conditiilor de confidentialitate prevazute de
legea in vigoare.
Dreptul de asociere in organizatii privind protectia mediului
Dreptul de a fi consultat in procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politica si legislatiei de
mediu
Dreptul de a se adresa direct sau prin organizatii pentru mediu, autoritatilor administrative sau
judecatorest, dupa caz, in probleme de mediu, indifferent de a suferit sau nu un prejudiciu, iar in cazul
producerii prejudiciului ,dreptul la despagubiri.
Dispozitiile legale mentionate sunt completate de numerioasa alte prevederi privind participarea
publicului la luarea si aplicarea deciziilor de mediu.

31
PRINCIPIILE EXTERNE SAU INTERNATIONALE

Principii de baza-

PRINCIPIUL SIC UTERE TUO

Presupune obligatia statelor de a se asigura ca activitatile exercitate in limitele jurisdictiilor nationale


nu cauzeaza daune mediului altor state si a fost recunoscut pentru prima data in a doua jumatate a
secolului 19, ca un principiu al dreptului fluvial.
In anul 1935, acest principiu a constituit o clauza intr-un tratat incheiat intre SUA si Canada, iar in
1945 si-a gasit aplicarea intr-un different intre SUA si Canada, privind poluarea aerului, ocazie cu care
tribunalul de arbitraj a afirmat existenta unei reguli de drept international, impunand statului obligatia de a
se abtine de la orice acte care pot cauza prejudicii pe teritoriile vecine.
In Actul final de la Helsinki, din 1975, se precizeaza ca fiecare din statele participa, in accord cu
principiile dreptului international, intr-un spirit de cooperare, trebuie sa se asigure ca activitatile
desfasurate pe teritoriile lor nu cauzeaza degradarea mediului inconjurator intr-un alt stat sau in regiunile
situate dincolo de limitele jurisidictie nationale.
In Proiectul Comisiei de Drept International a ONU privind prevenirea daunelor transfrontiere
datorate activitatii periculoase ,se subliniaza datoria statelor de lua masuri necesare de a preveni sau
reduce daunele transfrontiere ,de a repara sau a compensa eventualele prejudicii.

PRINCIPIUL BUNEI VECINITATI

32
Este un principiu ce deriva din cel anterior, astfel ca daca existenta obligatiei de a utiliza propriul
teritoriu intr-un mod care sa nu poate adduce un prejudiciu seminficativ statului vecin, prebuie sa existe
obligatia de a lua masurile necesare in acest scop.
Ca o consecinta acordurile de buna credinta prevad ca tarile vecine se angajeaza sa previna si sa
reduca anumite consecinte negatice de-a lungul frontierelor natioanale.
Se sustine ca din starea de vecinatate rezulta ideea fundamentala conform careia un stat poate
intreprinde o serie de actiuni pe propriul teritoriu, care ar putea afecta mediul vecin daca dintr-un stadiu
comparativ rezulta avantaje clare si considerabile si inconveniente minime si previzibile, cu conditia ca
asemenea actiuni sa fie de natura sa amelioreze conditiile de viata ale populatiei.
O astfel de permisiune se incadreaza in ideea de toleranta care trebuie sa existe intre vecini atunci
cand efectele negative nu sunt semnificative fata de avantajele pentru propria populatie. Necesitatea de a
tolera sau norma de toleranta acceptata in limitele unor standarde stabilite, este inteleasa de o maniera
implicita in practica statelor.
Regulile dreptului de vecinatate internationale privesc atat protectia apelor de frontiera, dar si a
aerului, solului, florei, faunei, contribuind la o mai buna cooperare a statelor in prevenirea si combaterea
poluarii.
Obiectivul lor principal, constand in protectia teritoriului national fata de efectele negative care vin
din statele sau regiunile vecine. Relatiile de buna vecinatate sunt consacrate si de Constitutia Romaniei.

PRINCIPIUL PROTEJARII PATRIMONIULUI COMUN AL UMANITATII

Conceptul de protejare a patrimoniului comun al umanitatii s-a conturat spre sfarsitul anilor 60, fiind
aplicat marilor adancimi marine, Lunii si celorlalte corpuri ceresti, Antarcticii, spectrului frecventelor
radio- electrice si orbitei satelitilor geo-stationali.
Protectia juridca a acestor bunuri are ca scop prevenirea si eliminarea tensiunilor internationale care
ar putea fi periculoase pentru mentinerea pacii, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului, impiedicarea exploatarii nerationale a resurselor naturale.
Principiul protejarii patrimoniului comun al umanitatii este consacrat intr-o serie de conventii
internationale, precum Carta UNESCO privind patrimonial mondial cultural si national al umanitatii din
1972 si Conventia de la Bonn din 1979, privind conservarea speciilor migratoare apartinand faunei

33
salbatice, Convetia de la Paris din 1974, privind prevenirea poluarii marine de origine telurica ,Conventia
de la Montego-Bay asupra dreptului marii din 1982 si multe altele.

DREPTUL MEDIULUI- CURS 5

1976- Barcelona- Conventia plenipotentialilor statelor riverane la Marea Mediteraneana- s-a


incheiat Conventia privind protectia apelor Marii Mediteraneene contra poluarii si 2 Protocoale-
Protocolul privind prevenirea poluarii Marii Metireneene privind operatiunile de imersare
- Protocolul privind cooperarea parilor in combaterea poluarii Marii Mediteraneene cu
hidrocarburi in situatii critice

Relatia dintre Conventie si cele doua Protocoale este ca statul care adera sau ratifica Conventia are
obligatia sa faca la fel cel putin cu privire la primul Protocol si invers.
Principiul obligativitatii privind prevenirea si combaterea poluarii cu hidrocarburi a Marii
Mediteraneene priveste operatiunile de imersare facute de nave de instalatii si asezaari de pe coasta,
echipaje de agreement.

1981- Lima(Peru)- Conventia privind protectia zonelor de coasta si a apelor Pacificului de S-E.
Document regional pentru ca se refera doar la o zona de 200 mile marine ale Pacificului de S-E in care
statele semnatare isi exercita drepturile suverane si jurisdictia. Desi obligatia principala revine statelor
parti, totusi se preved anumite obligatii si raspunderi pentru orice nava indifferent de pavilionul sub care
navigheaza daca produce o poluare in Pacific dincolo de zona de 200 mile marine, dar care are efectul si
in aceea zona.

1983- Bonn- Conventia privind protectia apelor Marii Nordului impotriva poluarii cu hidrocarburi.
Principala obligatie se refera la prevenirea si combaterea acelei poluari, atunci cand prezinta un pericol
grav si imminent pentru navigatia pe mare, asezarile de coasta. Se stabileste un system de zone in care
statele parti au ,fie raspundere individuala, fie raspundere colectiva.

34
1992- Bucuresti- Conventia privind protectia apelor MariI Negre împotriva poluarii. Parti la
aceasta conventia sunt: Bulgaria, Republica Georgia, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina. La incheierea
Conventiei, partile au avut in vedere o serie de caracteristici specifice ale Marii Negre:
- o mare aproape inchisa;
- un bazin collector al unei vaste retele de rauri si fluvii
- stratificarea apelor de adancime
- sensibilitatea deosebita a florei si faunei la schimbari de temperatura si in compozitia apei.
Conventia se aplica la Marea Neagra pe o zona avand ca limita de sud linia ce uneste Capul Kalegra
si Cpul Dalayan ,referirea la Marea Neagra incluzand marea teritoriala si zona economica exclusiva a
fiecarei parti in M area Neagra.
!!!- subiect de examen- reglementarea nationala. Reglementarea inter cu caracter regional,
superioritatea ei.

Superioritatea Conventiei de la Bucuresti


1. Conventia de la Bucuresti din 1992 a dat cea mai ampla defenitie a protectiei mediului
marin= introducerea de om direct sau indirect de substante dau de energie in mediul
marin, inclusive estuarea care are sau poate avea asemenea efecte daunatoare ,cum sunt:
vatamarile resurselor vii si vietii marine, periculoase pentru sanatatatea omului,
obstacole pentru activitatea pe mare ,inclusive pescuitul, degradarea calitatii de folosirea
a apei marine si deteriorarea conditiilor de agrement.
Fiecare parte se obliga sa tina seama de efectul negativ al polurii dinauntrul apelor sale intervenite
asupra Marii Negre si sa asigure aplicarea Conventiei acolo unde isi exercita suveranitatea si
drepturile suverane.
2. Se refera la poluarea mediului marin din orice sursa si nu numai cu substante ,ci si cu materii considerate periculoase expres
prevazute intr-o anexa.

3. Conventia este insotita de 3 Protocoale:


- Protocolul protejarii mediul marin al Marii Negre impotriva poluarii din surse de pe uscat
are in vedere prevenirea si reducerea poluarii cauzate de rauri ,fluvii, canale si asezari de
coasta, ori de la orice sursa de pe uscat inclusive din atmosfera.
- Protocolul privind protectia mediului marin al Marii Negre prin descarcare fara folosirea
tehnicilor listelor ,prevede ca descarcarea in Marea Neagra de substante periculoase este cu
totul interzisa. Pentru descarcarea altor substante sau materii este necesar un permis specific

35
semnat de o autoritatea nationala competenta pentru descarcarea tuturor celorlalte- permis
gen emis de acele organe materiale competente.
Aceste dispozitii privind descarcarea substantelor nocive in Marea Neagra nu se aplica cand:
securitatea vietii pe marea , a navei, aeronavei pe mare e amenintata de o pierdere totala, sau exista
pericolul pentru viata umana si cand descarcarea este singura cal de a indeparta pericolul, exista si toate
probabilitatile ca daunele vor fi mult mai mici decat daca ar fi procedat altfel.
- Protocolul privind cooperarea partilor in combaterea poluarii cu petrol si alte substante
nocive a Marii Negre. Obligatia principala vizeaza prevenirea si combaterea mareei negre.

1993- Odesa- Conferinta statelor semnatare ale Conventia la Marea Neagra la care s-a adoptat
Declaratia Ministeriala asupra protectie mediului marin al Marii Negre, bazat pe principiile din directivele
continute de Agenda 21.

POLUAREA SOLULUI

Solul- particularitati- din faptul ca este un support de vaita pentru plantele superioare, omu si
animale, limitat ca intindere si caracteristica de fixitate si o data poluarea nu se mai poate reface decat prin
interventia foarte lenta a factorilor naturali.
Poluarea solului este orice activitate umana care produce dereglarea functiilor normale ale solului
ca mediu de viata, in cazul diferitelor ecositeme naturale si antropice, dereglare manifestata prin
degradarea fizica, chimica, biologica a solului care afecteaza negativ fertilitatea sa, capacitatea bii-
productiva din punct de vedere cantitativ si calitativ.
Indicele sintetic al efectului rezultat al poluarii solului este reprezentat fie prin reducerea
cantitativa si sau calitativa a productiei vegetale, fie prin cheltuielile necesare mentinerii capacitatii sale
bioproductive.

36
PROTECTIA SOLULUI IN ROMANIA

Legea 18/1991- prevede ca toate terenurile indifferent de titlu, destinatia economica alcatuiesc
fondul funciar unic al tarii care trebuie ocrotit pentru asigurarea dezvoltarii durabile din punct de vedere al
utilizarii acestui element al mediului.
Din ceea ce s-a afirmat rezulta 2 aspecte- protectia calitativa
 protectia cantitativa

Protectia cantitativa
Titularii obiectivelor de productie sau investitie care au obtinut aprobarea pentru un anumit teren de
a decoperta stratul fertile si sa-l aseze si sa-l neveleze pe terenurile slab sau neproductive indicate de
directiile agrocole de judete. Daca dupa terminarea lucrarilor de productie sau de investitie mai raman
suprafete libere titularul acestor obiective au obligatia sa le foloseasca fie in interesul obiectivului creat,fie
potrivit planului urban tipic zonal.
Protectia calitativa
Terenurile care prin degradare sau poluare si-au pierdut total sau partial capacitatea bioproductive se
constituie in perimetre de ameliorare. Daca proprietarul nu-si da acordul pentru includerea in toate
perimetrele ,pe baza propunerii facute de primariile locale, iar deciziile le iau prefecturile. Perioada cand
un teren este inclus in perimetru, proprietarul este scutit de plata taxelor si impozitelor pe teren, iar la
reprimirea lui nu e obligat sa plateasca sporul de valoare dobantit de teren in acele conditii.

PROTECTIA FORMELOR DE VEGETATIE SI A FAUNEI TERESTRE SI ACVATICE

Protectia vegetatie forestiere din afara fondului forestier


Este prezavuta de Codul Silvic, care statueaza ca alcatuiesc vegetatia forestiera din afara fondului
forestier urmatoarele: 1.vegetatia forestiera de pe pasunile impadurite; 2. perdelele forestiere de protectie a
terenurilor agricole;3. perdele forestiere de protectie a terenurilor degradate; 4. plantatiile forestiere si
zonele de arbori situati de-a lungul cailor de comunicare si cursurilor de ape; 5. perdelele forestiere de
protectie a lucrarilor hidrotehnice; 6. zonele verzi din jurul oraselor si comunelor, altele decat cele
cuprinse in fondul forestier; parcurile din intravilan; jnepenisurile din zona Montana;7. gradinile
dendrologice ce nu fac parte din fondul forestier.

37
Articolul 6 din Codul Silvic face referire la perdelele forestiere de protectie care sunt reglementate
prin legea 283 din 2002 privind perdelele forestiere de protectie. Pe langa perdele acestea, fac obiectul
legii si perdele forestiere de protectie a terenurilor agricole contra factorilor climatici daunatori, perdelele
forestiere de protectie anti-erozionale si perdelele forestiere de protectie a localitatilor si diverselor
obiective aconomico-sociale.
Perdele forestiere de protectie si terenurile cu vegetatie forestiera din afara fondului forestier se pot
afla in proprietate publica,mai ales a UAT si in proprietate privata a pers fizice sau juridice dar si a UAT.
Legea stabileste principiul ca terenurile indifferent de forma de proprietate, constituie bun de interes
national, iar infiintarea lor este o cauza de utilitata publica. Infiintarea acestor perdele forestiere de
protectie se face pe baza unor stidii intocmite de institute si statiuni de cercetare agricola sub conducerea
Academiei Agricole si Silvice si e obligatorie pentru pers fizice si juridice in cazurile in care prin studiile
effectuate se prevede expres necesitatea infiintarii lor. Perdelele forestiere de protectie infiintate cu
acceptul proprietarilor de terenuri agricole si finantate din fondurile de stat plus sume allocate de
proprietarii terenurilor ce constituie proprietatea acestora.
Daca pers fizice si juridice care detin terenuri agricole in proprietatea, nu sunt de accord cu privire la
infiintarea perdelelor forestiere de protectie a caror necessitate a rezultat din studiile efectelor, la
propunerea diferitelor minister interesate, Guvernul supune Parlamentul propunerea de expropiere prin
lege in regim de urgenta pentru utilitatea publica a terenurilor dupa acordarea unei despagubiri si prin
hotarare judecatoreasca.
In aceasta situatie perdelele forestiere de protectie fac parte din domeniul public al statului si sunt
administrate de structurile silvice. Toti daunatori de terenuri cu vegetatie forestiera din afara fondului
forestier si de perdelele forestiere de protectie sunt obligati da asigure paza lor contra taierilor ilegale
,braconaj, furt si contra incendiilor si sa ia masurile preventive si combaterea bolilor si daunatorilor
vegetatie forestiere.
Ocuparea fara dreptul total sau partial a perdelelor forestiere de protectie si distrugerea
imprejmuirilor sau reperelor de marcare este pedepsita cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau amenda.

REGIMUL JURIDIC AL FONDULUI FUNCIAR NATIONAL

38
1. Notiunea fondului funciar, patrimoniu forestier, padure

Codul silvic prevede ca terenurile destinate impaduririi si cele ce servesc nevoilor de cultura,
productie sau administrare siivica, terenurile neproductive incluse in amenajamentele silvice pentru a fi
impadurite indifferent de natura dreptului de proprietate constituie fondul forestier national.
Prin terenurile destinate impaduririi sau care servesc nevoilor de cultura, productie, administrarea
forestiera sunt terenurile in curs de regenerare, terenurile degradate, plantatiile silvice, culturile de rachita
si arbustii ornamentali, terenurile destinate hranei vanatului si animalele domestice din dotare unitatilor
silvice, ternurile ocupate de constructii, drumurile si caile ferate forestiere, pastravariile, fazanariile si
crescatoriile de animale salbatice supuse vantului.
Terenurile in suprafata mai mare de 0,25 ha sunt considerate paduri. Intregul fond forestier national,
indifferent de proprietar constituie bun de interes national fiind supus regulilor silvice, repezintantat de un
system de norme cu caracter tehnic, economic si juridic privind amenajarea, cultura, exploatarea si
protectia acestul fond.
Totalitatea bunurilor mobile si immobile cu destinatie forestiera si a drepturilor reale si de creanta
aferente lor constituie patrimonial forestier.

PROPRIETATEA ASUPRA FONDULUI FORESTIER

OUG 96/ 1998- privind administrarea si gospodarirea fondului national, proprietatea asupra fondului
forestier este:
1. proprietatea publica a statului si a UAT
2. proprietatea privind existenta unitatilor de cultura (parohiile.) , institutiile de invatamant,
Academiei Romane sau alte pers fizice sau juridice sub forma de proprietatea privata indiviza a
fostilor composesori( mosneni si razesi si urmasii lor ) sau in proprietate privata exclusiva.
Punerea in valoare economica, sociala si ecologic a padurilor e un atribut al statului care se exercita
prin Autoritatea publica centrala din domeniul agricol si de Autoritatea Publica centrala pentru protectia
mediului.
Proprietari de paduri si detinatatorii cu orice titlu sunt printer altele obligati:
- sa elaboreze amenajamentele silvice pentru padurile pe care le detin prin unitatile
specializate si autorizatiile in acest scop de Ministerul Agriculturii. Padurile care apartin pers

39
fizice si sunt gospodarite individual se administreaza pe baza unor studii de amenajare
sumara intocmite de aceste organe specializate.
- Sa asigure paza contra taierii ilegale ,pasunat abuziv…
- Sa efectueze lucrari de impadurire si refacere a padurilor dupa exploatare;
- Sa efectueze lucrari de taiere numai dupa marcarea anterioara a copacului…
Fondul forestier proprietate publica a statului se administreaza de Regia Nationala a Padurilor
ROMSIILVA prin ocoale silvice.
Padurile proprietate publica a UAT si cele proprietate indiviza se administreaza catre proprietatea
prin infiintarea de ocoale silvice proprii.
Padurile proprietate privata privita exclusiv a pers fizice pot fi administrate fie in comun in cadrul
unor asociatii cu aceste societati, fie prin incheierea de contracte de administrare cu ocolul silvic in a carei
raza teritoriala exista paduri. Contractele de administrare se incheie in forma autentica si sunt valabile pe o
perioada intre 2 si 5 ani.

CIRCULATIA TERENURILOR DIN FONDUL FORESTIER

Terenurile din fondul forestier proprietate privata indifferent de titlu sunt in circuitul civil si pot fi
dobandite sau instrainate prin orice modalitate prevazuta de legislatia civila ,in conditiile respectarii
reglementarilor legale specifice.
Pentru a avea loc vanzarea unui teren ,proprietarul trebuie sa notifice acest lucru primariei in raza
careia este situat terenul in care acea zi se afiseaza la sediul sau, sub seamnatura secretarului si cu
aplicarea stampilei a ofertei respective. In a 30-a zi de la afisarea ofertei, se exercita dreptul de preemtiune
ai caror titulari sunt: statul, coproprietarul, si vecinii. Daca isi manifesta optiunea mai multi, titularul
vanzator are dreptul de a allege o singura oferta. Daca pretul oferit de titulat dreptului de preemtiune nu e
convenabil vanzatorului, dupa expirarea termenului de 30 zile, poate vinde terenul oricarei alte pers. Daca
timp de 30 zile nici un titular nu se prezinta, terenul se va vinde liber. Dovedirea indeplinirii procedurii de
publicitate se face in fata notarului public, la incheierea in forma autentica a contractului de v-c a actului
eliberat vanzatorului de Secretarul Primariei dupa cele 30 zile.
Legea prevede ca in cazul dobandirii prin acte juridice intre vii, proprietarii de paduri a
dobanditorilor nu poate depasi 100 ha pe familie. Incalcarea acestor prevederi atrag reductiunea actului
juridic pana la limita suprafetei legale.

40
Nerespectarea dispozitiilor privind incheierea in forma autentica a contractelor de v-c si schimb care
au ca obiect terenurile se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, nerespectarea de catre vanzator a obligatie de
a inregistra oferta la primarie se sanctioneaza cu nulitatea relativa a contractelor.
Donatia- din partea persoanei fizice sau juridice trebuie sa se incheie in forma autentica.
Legea interzice sub orice forma intrainarea de terenuri cu privire la care exista litigii in curs de
solutionare sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare, nulitate ce se constata de instanta la
cererea oricarei pers.
Terenurile proprietate privata din fondul forestier pot fi expropriate in situatii de exceptie in interes
public cu acordarea de despagubiri potrivit legii.

Dreptul mediului- seminar 5 + 6

PRINCIPII EXTERNE- PRINCIPII SPECIFICE CU CARACTER RESTRANS

1) PRINCIPIUL NEDISCRIMINARII

Acest principiu se afla la baza sistemului regulilor de cooperare prevazut de Conventia Noridica din
1964 privind protectia mediului si presupune asimilarea pagublelor cauzate teritoriului altor state
contractante cu cele ce se produc sau se vor produce in tra in care sursele poluante au fost localizate.
Potrivit Recomandarii Organizatiei pentru cooperare si dezvoltare economica acest principiu indica
conduita conform careia polititcile privind mediul nu trebuie sa fie mai putin severe in afra granitelor,
decat in tara de origine a poluarii.
Cei care polueaza sau pot afecta prin poluare populatiile de peste hotare, nu pot contitui subiectele
unor constrangeri mai putin severe decat daca afecteaza prin poluare proprii cetateni. Totodata, victimelor
poluarii transfrontiere li se acorda un tratament egal cu cel al persoanelor afectate de o poluare similara in
tra unde se afla sursa de poluare.

2)PRINCIPIUL INTERZICERII POLUARII

Interzicerea poluarii trebuie abordata la nivel national si international prin colaborarea intre toate
statele in conditiile de egalitate in scopul prevenirii sau evitarii de prejudicii aduse mediului inconjurator.
Limitarea sau stoparea efectelor poluariii mediului a facut obiectul Conventiei de la Stockholm care a
elaborat si recomandat sttelor o serie de instrumente in acest scop.
Pentru situatiile in care substatele poluante nu pot fi assimilate de mediu,s-a recomandat masura
interdictiei activitatilor generale de poluare. Iar pentru alte sisteme mai putin severe, s-a recomandat
instituirea anumitor restrictii care pot imbraca fie forma permiselor, licente, autorizariile.

41
In cadrul Conventiei de la Stockholm s-a propus un system de mijloace stimulative care consta in
acordarea unor imprumuturi favorabile, a unor avantaje fiscale, iar in literature de specialitate s-a vorbit de
eficacitatea sanctiunii in domeniul impiedicarii sau atenuarii poluarii.
In evitarea poluarii, un rol important revine sistemului de supraveghere si de evidentiere a
schimbarilor survenite in calitatea functiilor de mediu. In acest scop mentionam sistemul de monitoring al
mediului inconjurator, creat in 1972, in cadrul Conferintei ONU de la Stockholm, ca parte intergranta a
programului “Observarea Planetei”.
In cadrul Consfatuirii interguvernamentale de la Nairobi din 1974, convocata de Programul Natiunilor
Unite pentru mediu inconjurator ,au fost stabilite si principiile si scopurile sistemului national de
monitoring,propunandu-se urmatoarele domenii de aplicare a monitoringului:
- controlul continuu al poluarii atumosferei;
- controlul continuu al poluarii marilor si oceanelor;
- controlul continuu al polaurii solului.
In evitarea poluarii un rol important il au si studiile de impact ecologic. Atat la nivelul Comunitatii
Europene, cat si la nivel international s-a impus obligatia statelor de al lua masurile adecvate pentru
prevenirea si reducerea poluarii.

2) PRINCIPIUL POLUATORUL PLATESTE

Declaratia Consiliului Europei din 1968 privind lupta impotriva poluarii aerului afirma ca toate
cheltuielile facute in vederea preveniri si reducerii poluarii trebuie sa cada in sarcina autorului.
Aceasta prevedere figureaza si in principiile directoare ale relatiilor economice internationale aflate
sub influenta politicilor in domeniul protectiei mediului si exploatare resurselor naturale adoptate de tarile
membre ale OSCE din 1972, fiind consacrat si in Actul Unic European din 1987.
Principiul poluatorul plateste se inspira din teoria economica si prevede ca , costurile sociale externe
ce insotesc productia industriala trebuie internalizate, adica sa fie evaluate in calcul de toti agentii
economici in costurile lor de productie.
Mijloacele de care dispun autoritatile publice din tarile membre ale CEE, pentru a actiona in directia
determinarii poluatorului sa asigure o veritabila depoluare sunt- taxarea poluarii, instituirea de norme
tehnice antipoluante, aplicarea diverselor mecanisme de compensatie, mijloacele mentionate trebuie sa fie
utilizate concomitent.

EVALUAREA DE MEDIU PENTRU ANUMITE PLANURI SI PROGRAME

Evaluare de mediu= elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului si a autoritatilor publice


interesate de efectele implementarii planurilor si programelor, luarea in considerare a raportului de mediu
si a rezultatelor acestor consultari in procesul decisional si asigurarea informatiilor asupra deciziilor luate.
Evaluare mediului are ca scop integrarea obiectului si cerintelor de protectie a mediului in pregatirea si
adoptarea planurilor si programelor care pot avea efecte seminificative asupra mediului.
Raportul de mediu este o parte a documentatiei planurilor si programelor care identifica, descrie,
evalueaza efectele posibile semnificative asupra mediului ca urmare a aplicarii acestora, lunad in
considerare obiectul si aria geografica aferenta conform legislatiei in vigoare.
Raportul de mediu se anexeaza la planurile si programele inaintate spre aprobarea la nivel national,
regional sau local.

42
Aprobarea planurilor si programelor la orice nivel ierarhic este sanctionata de existenta avizului de
mediu pentru respectivul plan sau program.
Avizul de mediu pentru planuri si programe este actul tehnico-juridic emis de autoritatea competenta
pentru protectia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protectia mediului in respectivul
plan sau program.
Avizul de mediu pentru planuri si programe are aceeasi perioada de valabilitate ca planul si programul
care a fost emis cu exceptia cazului cand intervin modificari ale respectivului plan sau program conform
legislatiei specifice.
Procedura de evaluare de mediu,structura raportului de mediu si conditiile de emitere a avizului de
mediu pentru planul si program.inclusive pentru cele cu efecte transfrontiere sunt stabilite prin HG la
propunerea Autoritatii Publice Centrale pentru Protectia Mediului.

PROCEDURA DE AUTORIZARE A ACTIVITATILOR CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI


STUDIUL DE IMPACT PRELIMINAR PROCEDURII DE AUTORIZARE

Studiul de impact este concretizarea unei obligatii de procedura preliminara emiterii acordului si sau
autorizatiei de mediu, fiind un act specific dreptului mediului.
Prin procesul de evaluare al impactului asupra mediului se identifica, descrie si stabileste, in functie de
fiecare caz si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe si indirecte, cumulative, principale si
secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si mediului.
Evaluarea impotriva mediului se realizeaza in 3 etape,respective:
- etapa de incadrare a proiectului in procedura de evaluare a impactului asupra mediului;
- etapa de definire a domeniului supus evaluarii si de realiare a raportului pentru studiul de realizare
a impactului asupra mediului;
- etapa de analiza a calitatii raportului la stadiul de evaluare a impactului asupra mediului.
Autoritatile competente pentru protectia mediului, dupa examinarea proiectului,decide asupra
necesitatii evaluarii impactului asupra mediului si adduce la cunostinta publicului decizia de evaluare.
Daca se stabileste obligativitatea de evaluare a impactului asupra mediului, autoritatea competenta
pentru protectia mediului intocmeste si transmite titularului de proiect un indrumar relativ la proiectele de
mediu, ce trebuie tratate in evaluarea de impact si la gradul de extindere al acestora.
In baza indrumarului referitor la problemele de mediu ce au fost tratate in evaluarea de impact de
titularul proiectului, se intocmeste studiul de evaluare asupra mediului, se intocmeste studiul de evaluare
asupra mediului, rezultatele sale fiind consemnate intr-un raport ce se inainteaza autoritatii competente de
protectie a mediului.
In cadrul colectivului de analiza tehnica, autoritatile competente pentru protectia mediului si alte
autoritati implicate analizeaza calitatea raportata la stadiul de evaluare a impactului asupra mediului si, ia
dupa caz decizia de acceptare sau de refacere a acestuia, respective de emitere sau de respingere motivata
a acordului de mediu.
Orice solicitare de accord de mediu pentru proiecte suppuse evaluarii impactului asupra mediului, se
adduce la cunostinta publicului de autoritatile competente pentru protectia mediului.
Prin legea 22/ 2001- Romania ratificat Conventia privind evaluarea impactului asupra mediului in
context transfrontier, adoptata la Escoo) Finlanda) la 25 februarie 1992.

AVIZUL, ACORDUL SI AUTORIZATIA DE MEDIU

43
Autoritatea competenta pentru protectia mediului, cu exceptia Garzii nationale de mediu si a
sctructurilor subordonate acesteaia, conduc procedurile de reglementare si emite acte de reglementara in
conditiile legii.
In derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activitati ce pot avea efecte
semnificative asupra mediului din alte state, autoritatile competente pentru protectia mediului au obligatia
de a respecta potrivit conventiilor internationale la care Romania este parte.
Actele de reglementare se emit doar daca planurile si programele, proiectele respectic planurile pentru
confirmare privind activitatile existente prevad prevenirea,reducerea, eliminarea sau compensarea
consecintelor negative asupra mediului in raport cu prevederile aplicate in normele tehnice si
reglementarile in vigoare.
Autoritatile competente pot emite urmatoarele categorii de avize:
- avize de mediu pentru planuri si programe;
- avize si programe pentru stabilirea obligatiei de mediu;
- avize si programe pentru produse de protectie a plantelor, respective pentru autorizarea
ingrasamintelor chimice.

Solicitarea si obtinerea avizelor de mediu pentru respectarea obligatiei de mediu, sunt obligatii in
cazul in care titularul de activitati cu posibilitate de impact semnificativ asupra mediului, urmand sa
deruleze sau sa fie supusi unei proceduri de vanzare a pachetului majoritar de actiuni, vanzari de active,
fuziune, divizare, concesionare sau il alte structuri care implica schimbarea titularului activitatii, precum si
in caz de dizolvare urmata de lichidare, lichidare urmata de faliment, incetare activitatii conform legii.
In termen de 60 de zile de la data semnarii sau emiterii documentului care atesta incheierea uneia
dintre procedurile mentionate, partile implicate transmit in scris autoritatii competente pentru protectia
mediului obligatiile asumate privind protectia mediului,printr-un document certificat pentru conformitate
cu originalul.
Clauzele privind obligatiile de mediu cuprinse in actele intocmite in cadrul procedurii de mai sus, au
caracter public.
Indeplinirea obligatiei de mediu este prioritara in cazul procedurilor de dizolvare urmata de lichidare,
lichidare urmata de faliment, incetarea activitatii activitatii conform legii.
Avizul de mediu pentru stabilirea obligatiei de mediu este valiabil pana la indeplinirea scopului
pentru care a fost emis, cu exceptia cazului in care intervin modificari ale conditiilor in care a fost emis.
Acordul de mediu este actul tehnico-juridic emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului
prin care se stabilesc conditiile de realizare a proiectului din punct de vedere al impactului asupra
mediului, dand drepturi titularului de proiect sa realizeze proiectul din punct de vedere al protectiei
mediului.
Solicitarea si obtinerea acordului de mediu sunt obligatiile pentru proiecte publice sau private, ori
pentru modificarea ori extinderea autorizatiilor existente, inclusive pentru proiecte de dezafectare care pot
avea efecte semnificative asupra mediului.
Pentru obtinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea efecte semnificative
asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse la decizia autoritatii competente
pentru protectia mediului evaluarii impactului asupra mediului.
Acordul de mediu se emite parallel cu celelalte acte de reglementare si este valabil pentru toata
perioada punerii in aplicare a proiectelor.

44
Acordul de mediu isi pierde valabilitatea daca lucrarile de investitii pentru care a fost emis, nu incep in
termen de 2 ani de la data emiterii, cu exceptia proiectelor cu finantare externa, pentru care autorizatia de
mediu isi pastreaza valabilitatea pentru toata perioada desfasurarii acestora in sopul realizarii investitiei.

Desfasurarea actovitatilor existente, precum si inceperea activitatilor cu impact semnificativ asupra


mediului se realizeaza doar in baza autorizatiilor sau autorizatilor integrate de mediu.
Autorizatia de mediu= actul tehnico- juridic emis de autoritatea competenta pentru protectia
mediului, prin care sunt stablilite conditiile si sau parametric de functionare a unei activitati existente sau a
unei activitati noi cu impact posibil semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia in
functiune.
Autorizatia integrata de mediu= actul tehnico- juridic emis de autoritatile competente potrivit
dispozitiilor legale privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.
Procedura emiterii autorizatiilor de mediu si lista activitatilor supuse procedurilor , precum si
procedura emiterii autorizatiilor integrate de mediu si normele metodologice de aplicare a procedurilor
sunt stabilite prin ordin al conducatorilor autoritatiilor publice comptente centrale pentru protectia
mediului.
Pentru obtinerea autorizatiilor de mediu, activitatile existente care nu sunt conforme cu normele si
reglementarile in vigoare, sunt supuse bilantului de mediu la decizia autoritatilor competente pentru
protectia mediului.
Autorizatiile de mediu, respective autorizatiile integrate de mediu se emit dupa obtinerea celorlalte
avuze, acorduri sau autorizatii, dupa caz, ale autoritatiile competente potrivit legii.
Autorizarea de mediu este valabila 5 ani, iar autorizatia integrata de mediu, 10 ani. Prin exceptie,
autorizatiile de mediu si autorizatiile integrate de mediu, emise cu program pentru conformare, respective
cu plan de actiune, sunt valabile pe toata perioasa derularii programului sau planului.
Perioada de valabilitate a autorizatiilor de mediu, respective a autorizatiilor integrate de mediu nu
poate depasi ultimul termen scadent al programului pentru conformare, respective al planului de actiuni.
Avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu, acordul de mediu si autorizatia de mediu, se
revizuiesc daca apar elemente noi necunoscute la data emiterii, caz in care se poate cere refacerea
evaluarii impactului asupra mediului si sau a bilantului de mediu.
Autorizatia integrata de mediu se revizuieste in conditiile prevazute de legislatia specifica, pentru
prevenirea si controlul poluarii, respective de OUG nr 152/2005, pentru prevenirea si controlul integrat al
poluarii, aprobat prin legea 84/2006( prin OUG mentionata a fost abrogata legea 34/ 2002 prinvind
prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii) fiind obligatie in toate situatiile in care:
- poluarea produsa de instalatii este semnificativa, astfl incat necesita rezivuirea valorilor limita de
emisie existente, sau includerea de noi astfel de valori limita de emisie in autorizatia integrata de
mediu;
- schimbarile substantiale ale celor mai bune tehnici disponibile face posibila reducerea
semnificativa a emisiilor, fara costuri excsive;
- siguranta in exploatare a proceselor sau activitatilor impune utilizarea altor tehnici;
- prevedera unor noi reglementari legale a impunerilor.

Acordul de mediu ,autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu se suspenda de autoritatile


competente pentru protectia mediului, care a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea planurilor
acestora sau ale programelor pentru conformare, respective planurilor de actiuni, dupa o notificare
prealabila pentru care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru indeplinirea obligatiei.

45
Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada
suspendarii, desfasurarea proeictului sau activitatii este interzisa. In cazul in care nu s-au indeplinit
conditiile stabilite prin actul de reglementare, autoritatile competente pentru protectia mediului dispun,
dupa expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu, a autorizatiilor de mediu sau a
autorizatiilor integrate de mediu, dupa caz.
Dispozitiile de suspendare si incetarea desfasurarii proiectului sau activitatii, sunt executorii.
Litigiile generate de emiterare, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se
solutioneaza de intantele de contecios administrative competente pentru litigiu.
Autoritatea competenta pentru protectia mediului si celelalte autoritati competente ale administratiei
publice conventionale sau legale, dupa caz, asigura infromarea, participarea publicului la deciziile
prinvind activitatile specifice si accesul la justitie, in conformitate cu prevederile Conventiei de la Aarhus(
25 iunie 1998, ratificata de Romania- legea 86/ 2000).

BILANTUL DE MEDIU

Reprezinta lucrarea elaborata de persoanele fizice sau juridice atestate conform megii, in schimbul
obtinerii avizului pentru stabilirea obligatiei de mediu sau a autorizatiei de mediu si care contine
elementele analizei tehnice prin care se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor negative
cumulate, anterioare, prezente, anticipate ale activitatii, in vederea cunatificarii impactului de mediu
efectiv de pe un amplasament.
Bilantul de mediu se cere in procesul de autorizare in urmatoarele situatii:
1) la modificarea sau incetarea activitatii cu impac asupra mediului;
2) la schimbarea titularului activitatii, inclusive pin procedurile de vaunzare de actiuni, vanzari de
active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmata de lichidare si lichidare in cinditiile legii.

Bilantul de mediu poate fi de 3 tipuri:


- de nivel 0
- de nivel I
- de nivel II.

Cele trei tipuri de bilant de mediu se exclud reciproc si pot fi effectuate consecutive sau cncomitent.
In cazul in care se identifica un impact semnificativ, bilantul de mediu se completeaza cu un studiu de
evaluare a riscului.
Obiectul general al evaluarii riscului este de a controla riscurile provenite de la amplasament prin
identificarea agentilor poluanti sau a pericolelor celor mai importante, resurselor si receptorilor supusi
riscului, a mecanismelor prin carese realizeaza riscurile, a masurilor generale necesare pentru reduce
gradul general de risc la un nivel acceptabil.
Daca evaluarea riscului este satisfacatoare ,se va considera indeplinita cerinta pentru bilantul de
mediu, iar daca nu, se va solicita remedierea lui.

AUDITUL DE MEDIU

Auditul public intern se exercita asupra tuturor activitatilor desfacsurate int-o entitate publica,
inclusive asupra activitatii entitatii suborbonate cu privire la formarea si utilizarea fondurilor publice si la
administrarea patrimoniului public.

46
Auditul public intern este organizat astfel:
- Comitetul pentru audit public intern;
- Unitatea centrala de armonizare pentru audit public intern in subordinea minstrului finantelor
publice;
- Compartimentele de audit public intern din entitatile publice.

Auditul de mediu este instrumentul managerial complex prin care se realizeaza evaluarea
sistematica, documentara, periodica si obiectiva a modului cum functioneaza firmele, conducerile si
echipamentele acestora, permitand gasirea solutiilor de eliminare su de reducere a impacturilor
inacceptabile asupra mediului.
Scopul auditului de mediu este de a ajuta la protejarea mediului prin controlul managerial al tehnicilor
folosite si de a permite estimarea masurii in care este respectata politica ecologica a intreprinderii.
Ca instrument managerial, auditul de mediu permite stabilirea daca si in ce masura tehnologiile,
utilajele si conducerea unei unitati industriale functioneaza correct sub aspectul protectiei mediului,
precum di daca sunt respectate legile si cum pot fi reduse riscurile legat de nerespectarea normelor.
Auditul de mediu are in vedere cel putin 4 probleme:
- mediul inconjurator privit prin prisma tehnologiilor specifice;
- siguranta exploatarii utilajelor si normelor de protectie a muncii;
- medicina muncii;
- calitatea produselor, a echipamentelor de protectie…

Etapele desfasurarii auditului de mediu:


1) activitatea de pre-audit, in care se stabileste entitate sau sectia supusa verificarii, pe baza unor
criterii prestabilite de selectie si a prioritatilor firmei, formarea echipei de audit, planul de audit,
obtinerea de informatii de baza.
2) Activitatea de teren- presupune cunoastrea unitatii vizate, analiza mecanismelor interne de
control, acumularea de informatii , evaluari, discutarea concluziilor cu personalul unitatii;
3) Activitatea post-audit- stabilirea concluziilor, a raportului si planului de actiuni,implementarea
planului de actiune in unitate si urmarirea realizarii lui.

In cadrul CE, auditul de mediu a fost reglementat ica din 1993 prin Regulamentul 1963. Gestionarea
ecologica si schema de audit introduse prin acest Regulament, sunt utilizate atat pentru evaluarea si
imbunatatirea modului icare intreprinderile industriale isi asuma responsabilitatea privind protectia
mediului, cat si pentru a furniza informatii despre activitatile industriale destinate publicului.
DR. MEDIULUI – CURS 6 + 7

PROTECŢIA PĂDURILOR

Potrivit Codului Silvic, în raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se clasifică în :
a) păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a construcţiilor, a staţiunilor balneo-climaterice
b) păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie destinate mai ales să producă materialul lemnos
necesar economiei şi nevoilor populaţiei
Protecţia acestor păduri îmbracă următoarele aspecte:
1. protecţia împotriva tăierilor ilegale

47
2. refacerea şi reconstrucţia ecologică a pădurilor
3. protecţia împotriva poluării
4. protecţia împotriva bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei forestiere
5. protecţia vânatului, a peştelui din apele de munte şi din lacurile de acumulare şi a altor
vieţuitoare terestre şi acvatice din fondul forestier

1) Pt. a realiza o exploatare raţională a pădurilor, volumul de masă lemnoasă care se recoltează anual şi pe
fiecare unitate de exploatare se corelează cu cota normală de tăiere prevăzută în amenajamentul silvic şi se
aprobă prin HG
2) Există un fond de ameliorare a fondului forestier, administrat de Min. Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale, din care se fac lucrări de reîmpădurire a terenurilor degradate şi lucrări de împădurire
după efectuarea exploatărilor, la acestea din urmă contribuind cu fonduri proprii şi beneficiarii
exploatărilor de masă lemnoasă
3) Poluarea produce asupra pădurilor efecte care pornesc de la încetinirea creşterii arborilor până la
uscarea lor totală. Atât OUG 195/2005, cât şi Codul Silvic interzic amplasarea în apropierea pădurilor a
oricărui obiectiv economic prin a cărui funcţionare rezultă noxe care sunt dăunătoare vegetaţiei forestiere.
4) Se realizează pe baza unui sistem integrat la nivelul întregii ţări, prin folosirea anumitor substanţe şi
pesticide care să nu dăuneze vegetaţiei forestiere, dar care să prevină şi să combată apariţia unor boli sau
dăunători. În cazul în care se constată fenomene de masă de îmbolnăviri sau apariţie a unor dăunători, se
constituie carantina fitosanitară, cu despăgubirea proprietarilor de păduri pe perioada cât au fost lipsiţi de
folosinţa acestora
5) Se realizează prin stabilirea de către lege a perioadelor în care se poate exercita vânătoarea sau se poate
pescui, a uneltelor şi mijloacelor de practicare a acestor activităţi şi a altor mijloace de protecţie.

PRODUSELE PĂDURII ŞI FOLOSIREA LOR

Codul Silvic clasifică produsele pădurii în :


1. produse lemnoase
2. produse nelemnoase

1) Această categorie include:

48
a. produse principale care constau din materiale lemnoase rezultate din tăieri de regenerare şi
destinate acoperirii nevoilor economiei şi ale populaţiei
b. produse secundare rezultate din efectuarea unor lucrări de îngrijire a pădurilor
c. produse accidentale rezultate în urma unor calamităţi naturale
d. produse de igienă rezultate din procesul de eliminare normală a crengilor ş.a.
e. alte produse lemnoase ale pădurii : arborii ornamentali, răchita şi diferite produse din lemn

2) Include :
a. vânatul
b. peştele din apele de munte şi lacurile de acumulare
c. fructele de pădure
d. seminţele forestiere
e. ciupercile comestibile
f. plantele medicinale din flora spontană
g. răşina

Produsele lemnoase, cu excepţia celor accidentale şi a celor de igienă se recoltează şi folosesc în


aceleaşi condiţii ca produsele lemnoase principale, adică după marcarea prealabilă a arborilor de Ocolul
Silvic şi cu recoltarea în urma încheierii unui contract între beneficiar şi proprietarul pădurii prin Ocolul
Silvic.
Valorificarea materialului lemnos se face în primul rând prin licitaţie, şi dacă în această formă nu s-a
valorificat în întregime, ceea ce rămâne se poate vinde liber oricărui beneficiar.
În ceea ce priveşte produsele lemnoase, acestea se pot exploata în mod liber de orice persoană pt.
nevoile personale şi pe bază de autorizaţie şi prin încheiere de contract când valorificarea se face în
scopuri comerciale.
Un important produs al pădurii este şi iarba de pe terenurile fondului forestier. Aceasta se foloseşte
numai prin încheierea de contracte cu deţinătorii de terenuri din fondul forestier, indiferent dacă folosirea
se face pt. păşunatul animalelor sau prin cosire.

REGIMUL JUR. AL PĂŞUNILOR ŞI AL FÂNEŢELOR NATURALE

L 172/2002 (a zootehniei) supune regimului de exploatare următoarele categ. de terenuri :


1) pajiştile comunale care fac parte din domeniul privat al statului şi se află în administrarea consiliului
local

49
2) pajiştile aflate în indiviziune care, fie prin efectul legii, fie prin efectul actelor de proprietate, se
folosesc în comun în cadrul asociaţiilor de crescători de animale
3) pajiştile situate pe orice fel de teren din zona montană sau din zonele inundabile şi din lunca
Dunării, care nu intră în primele 2 categorii şi sunt folosite numai în timpul prielnic păşunatului,
aparţinând domeniului public al statului
4) pajiştile cu regim special, cu excepţia perimetrelor de protecţie ecologică şi a rezervaţiilor naturale
Folosirea, administrarea şi gospodărirea pajiştilor se realizează pe baza unor planuri întocmite la
nivelul fiecărei localităţi cu acordul deţinătorilor de animale pe baza încheierii unor contracte, fie pe o
perioadă de 1 an, fie pe o perioadă de 5 ani (cât durează asolamentul).
Dacă în urma folosirii anumitor suprafeţe o parte din pajişti s-au degradat, cu acordul proprietarilor sau
deţinătorilor, ele se include în perimetrele de ameliorare.

PROTECŢIA PLANTELOR CULTIVATE

începe cu protecţia soiurilor de seminţe care trebuie înregistrate de cei care le produc la autorităţile
competente din cadrul Min. Agriculturii, după care obţin o autorizaţie pt. producerea, prelucrarea sau
comercializarea acestora, după caz. Această autorizaţie poate fi retrasă când organul emitent constată
nerespectarea obligaţiilor prevăzute în document, sau când titularul nu mai desfăşoară activităţile
respective timp de 3 ani consecutiv.
Persoanele fizice şi juridice care produc, comercializează sau fac alte operaţiuni cu seminţe sau plante
sunt protejate prin acordarea brevetelor de soi sau de sămânţă în condiţiile prevăzute de lege.
Pt. a preveni răspândirea bolilor începând cu sămânţa şi terminând cu planta cultivată se fac controale
de către organele de specialitate şi, în cazul în care se constată că sunt libere de boli sau de paraziţi, se
eliberează un paşaport fitosanitar în baza căruia sămânţa sau planta poate fi comercializată pe teritoriul
ţării sau poate fi exportată. În cazul în care se constată apariţia unor boli sau dăunători, în mod obligatoriu
se constituie carantina fitosanitară, deţinătorii de terenuri având obligaţia să respecte obligaţiile impuse de
autorităţi pe perioada respectivă.
Plantele modificate genetic pot circula pe teritoriul ţării în condiţiile prevăzute de lege: însoţite de
certificate speciale şi brevetate.

50
PROTECŢIA FAUNEI TERESTRE ŞI ACVATICE

PROTECŢIA FAUNEI SĂLBATICE

În scopul protejării faunei sălbatice autohtone, L103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia
vânatului interzice naturalizarea ori ţinerea în captivitate a faunei sălbatice fără autorizaţia eliberată de
organele de stat competente, comercializarea faunei sălbatice, introducerea oricărei specii de faună străină
în natura sălbatică a ţării fără avizul organelor competente, precum şi combaterea bolilor şi dăunătorilor
prin metode care ar putea provoca daune faunei sălbatice.
Totalitatea animalelor de interes vânătoresc, împreună cu habitatele lor, formează fondul cinegetic al
ţării. Acesta este o resursă naturală de interes naţional şi internaţional. Animalele supuse vânatului sunt
numite cu un termen generic – vânat – şi constituie bun public de interes naţional.
Fondul cinegetic e alcătuit din fonduri de vânătoare constituite din toate categoriile de terenuri,
indiferent de proprietar, şi astfel delimitate încât să asigure o cât mai mare stabilire a vânatului în cadrul
acestora.
Min. Agriculturii atribuie gestionarea fondurilor de vânătoare :
1) organizaţiilor vânătoreşti legal constituite din România
2) Administraţiei Naţionale a Pădurilor Romsilva
3) unităţilor de învăţământ cu profil silvic
4) institutelor de cercetare cinegetice
5) Academiei Române
Gestionarea fondurilor de vânătoare se face pe bază de contract, cu respectarea dr. de preemţiune al
fostului gestionar, prin licitaţie publică, pe o perioadă de minimum 10 ani.
Gestionarul fondului de vânătoare are obligaţia să asigure paza vânatului, protecţia lui împotriva
bolilor, a dăunătorilor, a braconajului ş.a.
Vânatul dobândit în condiţiile legii şi în limitele cotelor aprobate se valorifică de gestionarul fondului
de vânătoare. Vânatul rezultat din braconaj, precum şi cel găsit mort aparţine gestionarului fondului de
vânătoare.
Pt. pagubele cauzate de vânatul din speciile la care vânătoarea e permisă, răspunderea revine
gestionarului . Pt. pagubele cauzate de vânatul din speciile special protejate, răspunderea revine Min.
Agriculturii în condiţiile în care se dovedeşte că nu şi-a respectat obligaţiile ce îi reveneau potrivit legii.
Constatarea pagubelor se face la cererea persoanei păgubite, depusă la gestionarul fondului de vânătoare

51
sau la consiliul local în termen de maxim 3 zile de la data când persoana păgubită a constatat prejudiciul,
de către o comisie din care fac parte reprezentantul gestionarului fondului de vânătoare, persoana păgubită
şi reprezentantul consiliului local. Dacă în 48 h de la data constituirii comisiei, reprezentantul
gestionarului fondului de vânătoare nu se prezintă în comisie, consiliul local desemnează 2 persoane pt. a
soluţiona această cauză. Împotriva actelor întocmite de comisie se poate face plângere la judecătoria în a
cărei rază se află fondul de vânătoare respectiv.
Vânătoarea e def. ca activitatea de căutare, stârnire, urmărire, hăituire, rănire, ucidere sau capturare a
vânatului sau orice activitate cu aceeaşi finalitate. E permisă numai pt. speciile admise la vânat în
condiţiile, locurile, perioadele şi cu mijloacele prevăzute de lege. Poate fi practicată pe baza unor permise
de vânătoare şi autorizaţii de vânătoare eliberate de gestionarii fondului de vânătoare în limita cotei de
recoltă pt. specia de vânat în perioada resectivă.

PROTECŢIA ANIMALELOR SĂLBATICE DIN GRĂDINILE ZOOLOGICE

L 191/2002 a grădinilor zoologice prevede că acestea se pot înfiinţa de persoane fizice sau juridice pe
baza acordului şi autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei sanitare veterinare eliberate de unităţile teritoriale
respective.
La nivel central, se coordonează activitatea grădinilor zoologice şi a acvariilor publice de o Comisie
special constituită. Atât grădinile zoologice, cât şi acvariile se pot afla în proprietate publică sau privată a
statului, a UAT, sau în proprietatea privată a persoanelor fizice ori a unor SC.
Finanţarea lor se face de proprietar, din surse proprii, precum şi din alte surse interne şi externe, în
funcţie de importanţa animalelor din grădina zoologică.
Înainte de acordarea autorizaţiei de funcţionare, autorităţile de mediu şi autorităţile sanitare veterinare
efectuează o inspecţie pt. a vedea dacă sunt îndeplinite condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a grădinii
zoologice respective. Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile, se acordă un termen de cel mult 2
ani, la expirarea căruia, dacă situaţia rămâne neschimbată, autorizaţia nu se acordă sau, după caz, se
retrage, grădina zoologică în totalitate sau în parte se închide, urmând ca la recomandarea autorităţii
publice animalele să fie înstrăinate sau să li se asigure alte condiţii de viaţă.
Administratorii grădinii zoologice au obligaţia să întreţină animalele pe cât e posibil în condiţii
asemănătoare biotopului lor, să le asigure protecţia şi să adopte măsuri de sensibilizare şi educare a
publicului în privinţa acestor animale.

52
PROTECŢIA FAUNEI PISCICOLE

L 192/2002 – protecţia faunei piscicole şi exercitarea pescuitului se pot face în bazinele piscicole
naturale şi amenajate, exploatarea fondului piscicol având loc în scop comercial sau recreativ.
Ca şi vânatul, fondul piscicol poate fi recoltat numai în anumite perioade ale anului, cu uneltele şi
mijloacele prevăzute de lege, de persoane fizice pe bază de permise şi de autorizaţii, sau de către asociaţii
pescăreşti pe baza încheierii de contracte în urma unor licitaţii.
Exercitarea pescuitului şi protecţia fondului piscicol în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
(RBDD) se fac în conformitate cu normele Rezervaţiei, prin permise şi autorizaţii speciale date de
Administraţia RBDD.

PROTECŢIA ANIMALELOR DOMESTICE

În prezent nu există o lege specială privind protecţia animalelor domestice. Reglementări disparate
există în legea sanitar-veterinară, în legea zootehniei, care se referă la animalele domestice crescute în
scopul consumului uman. Există o reglementare distinctă în legătură cu câinii comunitari.

PROTECŢIA ANIMALELOR FOLOSITE ÎN SCOPURI EXPERIMENTALE

Activităţile pe animale, experimentale în scopuri ştiinţifice, sunt reglementate de L 471/2002. Pot fi


folosite în aceste scopuri animale domestice şi sălbatice. Legea prevede o serie de măsuri de protecţie ce
constau din : pe timpul efectuării experimentului legea obligă să se folosească mijloace şi metode care să
nu producă suferinţe inutile animalelor, să li se ofere condiţii de viaţă asemănătoare mediului natural ;
după terminarea experimentului să fie menţinute în viaţă dacă starea lor fizică şi psihică e corespunzătoare
sau sacrificate prin metode umane.

53
PROTECŢIA ANIMALELOR PE PLAN INTERNAŢIONAL

Există 2 categ. de reglementări internaţionale :


I. reglementări cu caract. general
II. reglementări cu caract. special – vizează anumite specii de animale, vulnerabile sau pe cale de
dispariţie

I. Reglementări cu caracter general

1. 1902 – Convenţia de la Paris privind protecţia păsărilor utile agriculturii


2. 1950 – conv. 1 e înlocuită (la Paris) de Convenţia privind protecţia păsărilor în general. Ea a
abandonat criteriul utilitarist, dar nu s-a ocupat şi de protecţia habitatelor păsărilor.
3. 1971 – Ramsar – Convenţia privind protecţia zonelor umede de importanţă internaţională ca habitat
al păsărilor acvatice, ratif. de Rom prin L 5/1991. În spiritul Convenţiei, zonele umede sunt întinderile de
bălţi, mlaştini, turbării, care în toate anotimpurile anului constituie habitatul păsărilor de apă. Fiecare stat
parte se obligă să identifice în teritoriul său zonele umede la care se referă Convenţia, pt. a fi trecute pe
lista internaţională a zonelor umede. Înscrierea unei zone pe această listă nu afectează drepturile suverane
ale statului cu privire la resursele existente. Dacă, din interese superioare de stat, se retrage o zonă umedă
de pe lista internaţională, statul respectiv e obligat să ia măsuri pt. evitarea oricărei pierderi de resurse din
zona respectivă, creând noi rezervaţii naturale pt. păsările acvatice în această regiune sau în orice alt loc
convenabil.
4. 1973 – Washington – Conv. asupra comerţului internaţional cu specii de floră şi faună ameninţate cu
dispariţia ; ratif. de Rom prin L 69/1994
Pt. exportul unor specii de animale ameninţate cu dispariţia e necesară eliberarea în prealabil a unei
autorizaţii care să îndeplinească următoarele condiţii :
a) o autoritate ştiinţifică a statului exportator să ateste că exportul în cauză nu prejudiciază
supravieţuirea speciei
b) un organ de gestiune a statului exportator să ateste că specimenul în cauză nu a fost obţinut
prin contrabandă şi să garanteze că pe timpul transportului va fi ferit de riscul
îmbolnăvirilor, al rănirilor sau al tratamentelor inadecvate
5. 1979 – Bonn – Conv. asupra conservării speciilor migratoare de animale sălbatice ; ratif. de Rom.
prin L 13/1993

54
Prin specii migratoare se înţelege ansamblul populaţiilor tuturor speciilor de animale sălbatice care îşi
petrec o fracţiune importantă din ciclul climatic în limitele jurisdicţionale a mai multor state. Fiecare stat
parte se obligă să asigure condiţiile corespunzătoare pe timpul migraţiei speciilor respective.
6. 1979 – Berna – Conv. privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa ; ratif.
de Rom prin L 62/1994.
Conv. reflectă o concepţie modernă de conservare şi stabileşte principiul după care flora şi fauna sălbatică
constituie un patrimoniu natural naţional şi universal, fapt pt. care fiecare stat parte trebuie să adopte
măsurile legislative pt. :
- interzicerea oricărei forme de capturare, de ţinere sau ucidere intenţionată
- interzicerea degradării sau distrugerii intenţionate a locurilor de reproducere şi a zonelor de repaos
- perturbarea intenţionată a faunei sălbatice în perioada de reproducere şi hibernare
- deţinerea şi comercializarea internă a animalelor vii sau moarte ori a produselor obţinute din
acestea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege
7. 1980 – din iniţiativa UNESCO a fost adoptată Strategia mondială a conservării, ce are ca scop
menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a sistemului de conservare a vieţii, păstrarea diversităţii
genetice şi urmărirea utilizării speciilor şi a ecosistemelor pe o perioadă îndelungată
8. 1982 - Carta Mondială a Naturii – adoptată de Adunarea Generală ONU – reafirmă concepţiile
asupra patrimoniului natural în care se integrează toate speciile sălbatice şi habitatele lor, Carta stipulând
expres că toate formele de viaţă sunt utile pt. om, motiv pt. care principiile de conservare trebuie să fie
aplicate în toate ţările lumii, urmând a se da o atenţie deosebită eşantioanelor reprezentative ale diferitelor
ecosisteme
9. 1982 – din iniţiativa Adunării Generale ONU – Convenţia de la Montego Bay care dedică un capitol
măsurilor de conservare şi gestiune a resurselor biologice marine.
10. 1992 – Rio – Convenţia asupra diversităţii biologice, care statuează în acest domeniu următoarele
principii:
a) consevarea diversităţii este o problemă comună a umanităţii
b) statele au drepturi suverane asupra propriilor resurse biologice
c) statele sunt responsabile de conservarea şi utilizarea resurselor biologice în mod susţinut
d) este necesară anticiparea cauzelor care produc pierderi semnificative de resurse biologice
e) necesitatea conservării şi gestionării resurselor biologice in-situ (în interiorul habitatului) şi ex-situ
(în afara habitatului)
Obiectivele Convenţiei de la Rio :
a) conservarea diversităţii biologice
b) utilizarea raţională a componentelor sale
c) împărţirea echitabilă a beneficiilor care rezultă din această utilizare

55
II. Reglementări internaţionale privind protecţia anumitor specii de animale pe cale de
dispariţie

A. Reglementări internaţionale privind protecţia balenelor


1) 1931 – prima convenţie privind vânarea balenelor (în vigoare din 1935), care stabileşte nişte reguli de
vânătoare ce duc implicit şi la protecţia speciei. A urmărit să limiteze pagubele aduse prin vânarea
balenelor prin protejarea în mod deosebit a 2 specii : balena albastră şi balena ucigaşă, prin raţionalizarea
vânătorii cu privire la balenele tinere şi la mamele care alăptează şi prin stabilirea unor măsuri care privesc
folosirea completă a resurselor din balenele ucise.
2) 1946 – Londra – convenţie privind vânarea balenelor (mai mult un tratat de pescuit).
Din cauză că nr. exemplarelor s-a împuţinat:
3) 1985 – la a 37-a sesiune a Comisiei internaţionale a vânării balenelor s-a stabilit interzicerea totală a
vânării a 3 specii de balene - balena albastră, balena cenuşie şi balena ucigaşă – atunci când vânătoarea se
face în scopuri comerciale. Oceanul Indian a fost interzis vânării balenelor, fiind considerat un sanctuar.
În prezent se estimează că există 7.000 de exemplare de balene, specia fiind pe cale de dispariţie.

B. Foca (mai ales foca cu blană)


Încă de la sfârşitul sec. XIX (1893), statele s-au aflat în diferite conflicte aduse până în faţa curţii
internaţionale, în legătură cu vânarea acestei specii.
1893 – afacerea focilor din Marea Bering, un arbitraj între SUA şi Columbia britanică (azi Canada) a
promulgat o serie de reguli de vânătoare destinate salvării focilor de la dispariţie.
Au urmat mai multe tratate bilaterale, iar în 1918, la Washington, s-a semnat un tratat multilateral
privind protecţia focilor. Tratatul a interzis vânarea acestor animale în scopul folosirii pieilor, şi a prevăzut
reducerea procentajului de animale rănite şi pierdute în mare cu ocazia exercitării vânătorii, datorită
mijloacelor folosite.
Tratatul a expirat în 1918, fiind înlocuit abia în 1957 de Convenţia interimară referitoare la conservarea
focilor din Pacificul de Nord, adoptată tot la Washigton. Obiectivul Convenţiei este exploatarea resursei
pe care o constituie focile cu blană a.î. să se păstreze constant un echilibru între speciile existente şi cele
care se vânează.

56
Tratatul a instituit o Comisie care acţionează în Pacificul de Nord şi care are dreptul să se urce la bordul
oricărei nave bănuite că vânează foca, să o percheziţioneze şi în cazul în care se constată că sunt încălcate
prevederile Convenţiei, să reţină nava şi să aresteze persoanele vinovate.
În 1964, statele europene, revoltate de prezentarea în mass-media a cruzimii cu care vânătorii canadieni
prindeau şi ucideau foca cu blană, au adoptat o rezoluţie prin care s-a interzis statelor europene vânarea
acestui animal.

C. Urşii polari
La 1 ianuarie 2006 existau 3500 de exemplare.
1973 – Stockholm – Acord privind conservarea urşilor albi, prin care s-a interzis prinderea, doborârea
şi capturarea urşilor albi în scopuri comerciale şi urmărirea urşilor din avion, elicopter şi nave cu motor,
cu excepţia cazurilor când acestea se fac pt. capturarea în scopuri ştiinţifice.

D. Vigonia (lama)
1969 – cele 5 ţări Andine (Argentina, Bolivia, Chile, Peru, Ecuador) au semnat la La Paz un acord prin
care s-au angajat să interzică reprimarea lamei, precum şi comercializarea lânei, a pieilor, şi a altor articole
fabricate din acest animal, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.
După aplicarea acestui acord, populaţia de lame s-a refăcut, astfel că în 1972 Chile, Ecuador şi Peru au
semnat un nou acord prin care se permite vânarea acestui animal, dar numai cu respectarea echilibrului
firesc între nr. de specii rămase în viaţă şi cele ucise. (Celelalte 2 state respectă în continuare acordul
iniţial)
Pt. a avea un control asupra exportului de articole din acest animal, statele părţi s-au angajat să aplice
pe produse un anumit marcaj, în baza căruia să se poată oricând efectua un control pt. a vedea dacă sunt
respectate prevederile acordului.

REGIMUL JURIDIC AL ARIILOR NATURALE PROTEJATE

57
Protecţia naturii în România are vechi tradiţii. Reglementările au evoluat pornind (epoca feudală) de la
protejarea anumitor specii sau anumitor habitate până la protecţia în sensul modern de astăzi, care se
referă la toate speciile de animale şi păsări, şi la toate habitatele ocupate de ele.
Emil Racoviţă – propunerile făcute după aproape un secol de un biolog francez cu privire la
nomenclatura rezervaţiilor şi monumentelor naturale se bazează pe studiile lui Emil Racoviţă.
Emil Racoviţă a definit ca monumente ale naturii toate locurile, toţi bionţii (fiinţele vii), toate teritoriile
şi operele umane preistorice care, din cauza interesului lor ştiinţific, artistic, peisagistic sau legendar,
merită să fie protejate şi transmise posterităţii.
OUG 195 / 2005 (legea mediului) defineşte noţiunea de monument al naturii ca fiind specii de plante şi
animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, fenomene geologice unice, de interes ştiinţific sau peisagistic.
Noţiunea de monument al naturii (ca şi cea de rezervaţie naturală) are atât un înţeles larg (când se
referă la un ansamblu), cât şi un înţeles restrâns (referindu-se la un element natural concret).
Atât monumentele naturii, cât şi rezervaţiile naturale şi alte tipuri de bunuri naturale alcătuiesc
categoria largă de ARII NATURALE PROTEJATE.
Legea mediului defineşte aria naturală protejată ca fiind zona terestră, acvatică şi/sau subterană cu
perimetrul stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare în care există specii de plante şi
animale sălbatice, elemente şi formaţiuni bio-geografice, peisagistice, geologice, paleontologice şi de altă
natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită.
Uniunea internaţională pt. conservarea naturii a clasificat rezervaţiile naturale şi monumentele naturii
în următoarele categorii :
1. Parcuri naţionale, care cuprind suprafeţe de teren şi de ape care păstrează nemodificat
cadrul natural, cu flora şi fauna sa, destinate cercetării ştiinţifice, recreaţiei sau turismului.
2. Parcuri naturale, care cuprind suprafeţe de teren, prin care se urmăreşte menţinerea
peisajului natural existent. şi a folosirii actuale cu posibilităţi de restângere a acestei
folosinţe în viitor.
3. Rezervaţii naturale, care cuprind suprafeţe de teren ş de ape destinate conservării unor
medii de viaţă caracteristice şi care pot fi de interes zoologic, botanic, forestier, geologic,
marin etc.
4. Rezervaţii ştiinţifice, care includ suprafeţe de teren şi ape destinate cercetării ştiinţifice de
specialitate şi conservării fondului genetic autohton.
5. Rezervaţii peisagiste, care cuprind terenuri pe care se află asociaţii de vegetaţie sau forme
de relief de mare valoare estetică, prin care se urmăreşte păstrarea integrităţii frumuseţilor
naturii.
6. Monumente ale naturii, reprezentând asociaţii sau specii de plante şi animale rare sau pe
cale de dispariţie, arbori seculari, fenomene geologice unice situate în interiorul
perimetrelor construite ale localităţilor.

58
În România, regimul juridic al ariilor naturale protejate este dat de OG 263 / 2000, aprobată cu
modificări prin L 462 / 2001. Legea consacră următoarele principii :
1) garantarea conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural constituie un obiectiv de interes
public major
2) conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului natural e o componentă a Strategiei Naţionale pt.
Dezvoltarea Durabilă
3) instituirea regimului de arie naturală protejată şi de zonă de protecţie a bunurilor din patrimoniul
natural constituie o prioritate în raport cu orice alte obiective, cu excepţia celor care privesc securitatea
naţională, asigurarea sănătăţii oamenilor şi animalelor şi prevenirea unor catastrofe naturale.
Consacrarea acestor principii e o reflectare în plan sectorial a obligaţiilor constituţionale ale statului de
asigurare şi refacere a resurselor naturale (art. 135 al. 2 lit. e) şi de a exploata resursele naturale în
concordanţă cu interesul naţional, precum şi cu prevederile legii protecţiei mediului, care în primul art.,
precizându-şi obiectul de reglementare, arată că protecţia mediului e un obiectiv de interes public major.
În România, ariile naturale protejate sunt clasificate astfel :
1) categorii stabilite la nivel naţional, care includ rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale,
parcuri naturale, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale
2) categorii stabilite prin reglementări comunitare şi internaţionale, care cuprind : siturile
naturale din patrimoniul universal, zonele umede de importanţă internaţională, ariile
speciale de conservare şi ariile de protecţie specială avi-faunistică, precum şi rezervaţiile
biosferei.
Pt. asigurarea regimului juridic, cele mai reprezentative habitate naturale ale spaţiului biogeografic
naţional cu diversitatea lor biologică sunt declarate ca arii protejate prin HG. Celelalte categorii sunt
declarate arii protejate prin decizii ale autorităţilor administraţiei publice locale, cu acordul Academiei
Române.
În constituirea şi administrarea ariilor naturale protejate se au în vedere interesele comunităţilor locale,
utilizarea durabilă a resurselor, încurajându-se menţinerea unor practici tradiţionale în valorificarea
acestor resurse în beneficiul comunităţilor locale.
În perimetrele ariilor naturale protejate şi în vecinătatea acestora este interzisă orice lucrare sau
activitate susceptibilă să genereze un impact negativ asupra acestora.
Autorităţile care realizează administrarea ariilor naturale protejate sunt obligate să monitorizeze
aplicarea măsurilor de protecţie şi să întocmească anual rapoarte cu privire la starea animalelor, plantelor
şi a habitatelor ariilor respective.

59
Pt. supravegherea unor arii protejate aflate în regim special de protecţie care nu necesită structuri
administrative proprii, se instituie calitatea de custode. Custozi pot fi persoanele fizice sau juridice care au
calificarea, instruirea şi mijloacele necesare pt. aplicarea măsurilor de conservare, fiind atestaţi de
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA). Calitatea de custode se stabileşte prin încheierea
unui contract de custodie.
Bunurile cu valoare de patrimoniu natural deţinute în regim de proprietate privată sunt ocrotite şi se
conservă de proprietarii lor, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege. Dacă aceşti
proprietari nu-şi respectă obligaţiile ce le revin, se poate dispune măsura indisponibilizării provizorie sau
definitivă, după caz, în vederea instituirii unei administrări speciale asupra acestor bunuri. În această
situaţie, MMGA va înainta instanţei judecătoreşti competente propuneri concrete privind regimul special
de administrare a bunurilor respective.
În interiorul ariilor naturale protejatesunt strict interzise :
a) capturarea sau molestarea oricărui animal, precum şi orice formă de recoltare, ucidere sau
vătămare
b) perturbarea intenţionată, în perioadele de reproducere, hibernare sau migraţie
c) deteriorarea sau distrugerea locurilor de reproducere sau de odihnă
d) recoltarea florilor, fructelor sau distrugerea intenţionată a plantelor
e) deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop, fără autorizaţia obţinută în prealabil
din partea organului naţional competent

REGIMUL JURIDIC AL REZERVAŢIEI BIOSFEREI DELTA DUNĂRII (RBDD)

RBDD e rezultatul aplicării programului mondial  « Omul şi biosfera », lansat de UNESCO în 1971.
A fost înfiinţată în 1991 prin HG 264 privind înfiinţarea şi organizarea Ministerului Mediului.
Ulterior, ea s-a constituit şi funcţionează în baza L 82 / 1993 şi a statutului propriu.
Art. 2 L 82 / 1993 defineşte rezervaţia biosferei ca zona geografică cu suprafeţe de uscat şi de ape în
care există elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi de animale, care îi conferă o
importanţă bio-geografică , ecologică şi estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural naţional şi
universal, fiind supusă unui regim special de protecţie şi conservare.
RBDD e înscrisă pe lista patrimoniului mondial natural al umanităţii şi pe lista mondială a zonelor
umede de importanţă internaţională ca habitat al păsărilor acvatice.

60
Suprafaţa RBDD este de 5800 km², Delta Dunării având 4878 km² (din care 3446 km² = 82 % din
suprafaţa rezervaţiei pe teritoriul României ; 732 km² în Ucraina).
RBDD cuprinde :
1. Delta Dunării propriu-zisă
2. lacurile sărate Murighiol – Plopu
3. complexul lagunar Razim – Sinoie
4. Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii
5. sectorul Isaccea – Tulcea
6. litoralul Mării Negre de la braţul Chilia până la Capul Midia, apele maritime interioare şi marea
teritorială până la izobata de 20 m inclusiv.
Limita continentală a Rezervaţiei e reprezentată de contactul Podişului Dobrogean cu zonele umede şi
palustre.
Pt. administrarea şi gestionarea Rezervaţiei, s-a constituit ca persoană juridică cu personalitate juridică
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), cu sediul în municipiul Tulcea, subordonată
MMGA.
ARBDD e condusă de un Consiliu ştiinţific şi de un preşedinte numit de MMGA la propunerea
prefectului jud. Tulcea şi cu avizul Academiei Române.
Suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape existente în perimetrul
Rezervaţiei, împreună cu resursele lor naturale, constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes
naţional aflat sub administrarea Rezervaţiei. Excepţie fac :
1) terenurile din perimetrul Rezervaţiei, care potrivit legii sunt proprietatea persoanelor fizice
2) terenurile din perimetrul Rezervaţiei, care potrivit legii sunt proprietate publică sau privată a UAT
din rezervaţie
3) terenurile din perimetrul Rezervaţiei ocupate de amenajările agricole şi piscicole care constituie
domeniu public de interes judeţean şi sunt în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea. Acestea
din urmă pot fi date prin contracte de cesiune în folosinţă diferitelor persoane fizice sau juridice.

DREPTUL MEDIULUI- SEMINAR 7

MANAGEMENTUL ECOLOGIC AL DESEURILOR

Managementul ecologic al deseurilor = totalitatea masurilor, lucrarilor si activitatilor de


gospodarire a deseurilor destinate sa asigure protectia sanatatii umane si a mediului.

61
OUG 195/2005 prinvind protectia mediului- aprobata cu modificari de legea 265/2006, cuprinde
norme cu caracter general, privind substantele si preparatele chimice periculoase, deseurile si deseurile
periculoase, precum si norme cu caracter specific.
Conform prevederilor OUG 78/2000- pv regimul juridic al deseurilor, cu modificari si completari
ulterioare( ultima modificare prin legea 61/2006), obiectivele prioritarea ale gestionarii deseurilor sunt:
1) prevenirea sau reducerea producerii de deseuri si gradul de periculozitate a acestora prin:
- dezvoltarea de tehnici curate cu consum redus de resurse naturale;
- dezvolatarea tehnica si comercializarea de produse care prin modul de fabricare, utilizare
sau eliminare nu au impact sau au cel mai mic impact posibil asupra cresterii volumului
sau periculozitatii deseurilor ori asupra riscului de poluare;
- dezvoltarea de tehnici adecvate pentru eliminarea finala a substantelor periculoase din
deseurile destinate valorificarii.
2) reutilizarea, valorificarea deseurilor prin reciclare, rcuperare sau orice alt process prin care se
obtin materii prime secundare sau utilizarea deseurilor ca sursa de energie.

Autoritatea competenta pentru protectia mediului cu celelalte autoritati publice centrale si locale cu
atributii in domeniul gestionarii deseurilor si cu autoritatile competente din statele membre ale UE, prin
crearea unei retele integrate adecvate de instalatii de eliminare a deseurilor, tinand seama de cele mai
multe tehnici disponibile, care nu implica costuri excessive, cu respectarea cerintelor tratatului de aderare
a Romaniei la UE, ratificat prin legea 157/2005.
Procesele si metodele folosite pentru valorificarea sau eliminarea deseurilor trebuie sa nu puna in
pericol sanatatea populatiei si mediului inconjurator.
Abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolata a deseurilor sunt interzise.
La nivel national, regional, judetean, inclusiv al mediului inconjurator, se elaboreaza planurile de
gestionare a deseurilor. Planul de gestionare a deseurilor trebuie sa contina informatii prvind tipurile,
cantitatile, originea deseurilor care urmeaza sa fie eliminate sau valorificate cerinte tehnice generale,
prevederile speciale pentru anumite categorii de deseuri, amplasamente si instalatii adecvate pentru
valorificarea, eliminarea sau depozitarea finala a deseurilor si pot contine date privind persoane fizice si
juridice autorizate de a gestiona deseurile; estimarea costurilor pentru operatiunile de valorificare sau
eliminare, masuri de incurajare a eficientizarii operatiunilor de colectare, sortare si tratare a deseurilor.
Planul de gestionare a deseurilor se elaboreaza de autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului care colaboreaza cu autoritatile competente din statele membre ale UE si cu Comisia europeana.
Respectivul plan se aproba prin HG si se notifica Comisiei europene.
In baza Planului national de gestionare a deseurilor se elaboreaza planurile regionale de gestiune a
deseurilor, iar in baza acestora se elaboreaza planurile de gestionare a deseurilor ,inclusive al Municipiului
Bucuresti de catre autoritatile competente.
Elaborarea si avizarea planurilor nationale de gestionare a deseurilor se fac cu respectarea procedurii
de realiare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe.
Autoritatile publice si operatorii economici au obligatia furnizarii datelor necesare pentru elaborarea
planurilor potrivit prevederilor legale..

Autorizarea activitatilor legate de deseuri

Persoanele fizice si juridice care desfasoara operatiuni de valorificare si/ sau eliminare de deseuri, au
obligatia solicitarii si obtinerii autorizatiei de mediu, respective a autorizatiei integrate de mediu, de la
autoritatea competenta pentru protectia mediului.

62
Autorizatia de mediu, respective autorizatia integrata de mediu trebuie sa cuprinda:
Tipul si cantitatea de deseuri, cerintele tehnice, masuri de precautie, locul de desfasurare a activitatii,
metoda de tratare a deseurilor.
Emiterea autorizatiei de mediu, inclusive a autorizatiei integrate de mediu se face pe o perioada
determinate. Acestea pot cuprinde, in conditiile de conformare sau obligatii de mediu.
Eliberarea lor poate fi refuzata de metoda folosita pentru eliminarea sau valorificarea deseurilor este
inacceptata din punctul de vedere al protectiei mediului.
Sunt exceptate de la obligarea autorizarii, in masura in care deseurile nu sunt periculoase, activitatile
desfasurate de persoane fizice autorizate sau de persoane juridice ce elimina propriile deseuri la locul de
producere, precum si cele privind operatiunile de valorificare, in urmatoarele conditii:
1) autoritatile competente au adoptat reglementari generale pentru fiecare tip de activitate prin
care se stabilesc tipurile si cantitatile de deseuri, precum si conditiile impuse pentru ca
activitatea sa fie exceptata de la autorizare.
2) Tipurile sau cantitatile de deseuri si metodele de eliminare sau valorificare nu sunt de natura
sa puna in pericol sanatatea populatiei si a mediului.
Persoanele fizice autorizate si persoanele juridice care elimina propriile deseuri la locul de producere
,precum si cele care desfasoara operatiuni de valorificare, trebuie sa se supuna procedurii de inregistrare
stabilita de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului.
Persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice care asigura cu titlu professional colectarea sau
transportul deseurilor, precum si cele care intermediaza eliminarile sau valorificarea deseurilor pentru terti
se supun procedurii de autorizare conform legislatiei specifice.
Sunt supuse ,de asemenea, procedurii de autorizare specifice, activitatile cu privire la depozitarea
deseurilor in conformitate cu prevederile HG 349/ 2005 privind depozitarea deseurilor precum si
activitatile de incinerare a deseurilor, potrivit dispozitiilor HG 128/2002, cu modificarile si completarile
ulterioare ( ultima prin HG 268/ 2005).
In conformitate cu principiul poluatorul plateste, costurile operatiunilor de eliminare se suporta de
detinatorul de deseuri, care incredinteaza deseurile unui collector sau unui operator economic care
desfasoare operatiuni de eliminare sau valorifacare de deseuri, si sau de catre detinatorul anterior al
deseurilor sau de producatorul produsului din care a rezultat deseul.
In cazul in care producatorul sau detinatorul deseurilor este necunoscut, cheltuielilel legate de
curatarea si refacerea mediului sunt suportate de administratia publica locala.
Dupa indentificarea faptuitorului, acesta urmeaza sa suporte atat cheltuielile effectuate de autoritatea
administratiei publice locale, cat si cele legate de actiunile intreprinse pentru identificare sa.

DREPTUL MEDIULUI - CURS 8

REZERVAŢIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII (continuare)

Teritoriul RBDD e împărţit în 3 zone:


1. zone cu regim sever de protecţie, în care nu se pot desfăşura decât activităţi de cercetare ştiinţifică,
nu sunt permise stabilirea domiciliului pt. persoane fizice, respectiv a sediului pt. persoane
juridice, zone care se declară la propunerea Consiliului Ştiinţific al Administraţiei prin HG.
2. zone-tampon care au rolul de a proteja zonele cu regim sever şi care se declară şi au acelaşi regim
ca al zonelor pe care le protejează

63
3. zone economice în care sunt permise desfăşurarea în condiţii ecologice a diferitelor activităţi
umane şi stabilirea domiciliului şi sediului pt. persoane fizice sau juridice
În cadrul zonelor tampon şi a zonelor economice se pot constitui zone de reconstrucţie ecologică în
care se execută lucrări de renaturare.
În ceea ce priveşte valorificarea resurselor din RBDD, resursele regenerabile, precum şi terenurile
aparţinând domeniului public din RBDD pot fi concesionate persoanelor fizice şi juridice autorizate, în
vederea practicării diferitelor activităţi, a ridicării unor obiective de investiţii sau a valorificării resurselor
naturale regenerabile. În afara contractelor de concesionare, pt. cultivarea unor terenuri ieşite temporar de
sub apă, recoltarea florei şi faunei terestre şi acvatice, practicarea unor servicii turistice şi de agrement, se
dau permise, după caz, de ARBDD în cazul în care activităţile se desfăşoară în zonele aparţinând
domeniului public de interes naţional din cuprinsul Rezervaţiei, sau de Consiliul Judeţean Tulcea când
practicarea activităţilor se face pe terenurile sau suprafeţele de apă care constituie proprietatea UAT
respective.

PROTECŢIA NATURII PE PLAN INTERNAŢIONAL

1. 1972 – Paris – iniţiativa UNESCO – Convenţia privind patrimoniul mondial natural şi cultural al
umanităţii, ratificată de Rom. prin Decretul 187 / 1990. În spiritul acestei convenţii, sunt considerate ca
făcând parte din patrimoniul natural al umanităţii următoarele bunuri :
a) monumentele naturale constituite de formaţiuni fizice şi biologice care au o valoare
universală excepţională dpdv estetic sau ştiinţific
b) formaţiunile geologice şi fiziografice care constituie habitatele unor specii de animale şi
plante ameninţate cu dispariţia, cu o valoare universală excepţională sub aspect ştiinţific sau
dpdv al conservării
c) siturile naturale cu zonele naturale strict delimitate cu valoare universală excepţională sub
aspect ştiinţific, estetic sau al conservării
Fiecare stat parte la Convenţie alcătuieşte o listă cu asemenea bunuri, de valoare universală excepţională,
şi transmite inventarul lor Comisiei Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural. Pe baza inventarelor
primite, Comisia alcătuieşte lista bunurilor din patrimoniul mondial, bunuri care se bucură de o protecţie
excepţională, sprijinită de măsuri financiare, tehnice şi ştiinţifice acordate de UNESCO, fără să fie
încălcate drepturile suverane ale statelor asupra acestor bunuri.
Comisia alcătuieşte şi o a doua listă, a bunurilor naturale aflate în pericol, bunuri care sunt cuprinse în
prima listă.

2. 1940 – Washington – Convenţia privind protecţia naturii şi prezervarea vieţii sălbatice în emisfera
vestică. Convenţia e consacrată în principal înfiinţării de noi parcuri naţionale, în care scop 20 de state
americane semnatare s-au angajat să exploreze posibilităţile existente în teritoriul lor pt. crearea de noi
parcuri naţionale şi să interzică exploatarea în scopuri comerciale a resurselor lor.

3. 1968 – Alger – Convenţia africană asupra conservării naturii şi a resurselor naturale. Obiectul
principal al Convenţiei e adoptarea de măsuri pt. protejarea florei şi a faunei, prin extinderea suprafeţelor
împădurite. Convenţia stabileşte 2 principii de conservare :
a) protejarea nu numai a exemplarelor din speciile ameninţate, ci şi a locurilor unde acestea vieţuiesc
b) conscararea răspunderii statului al cărui teritoriu adăposteşte o specie rară

64
4. 1976 – Apia – Convenţia asupra protecţiei naturii în Pacificul de Sud, care subliniază importanţa
resurselor naturale esenţiale dpdv alimentar, ştiinţific, educaţional şi estetic şi cuprinde măsuri specifice de
protecţie.

5. 1982 – Bruxelles – Convenţia privind conservarea naturii şi a protejării peisajelor. Convenţia dă noi
definiţii mediului natural şi peisajului şi stabileşte o procedură specială pt. tragerea la răspundere a statelor
în cazul în care nu adoptă măsuri speciale de protejare a naturii

6. 1983 – Geneva – Acordul internaţional asupra conservării pădurilor tropicale. la încheierea acestui
document s-a avut în vedere rolul deosebit de important al acestor păduri în menţinerea echilibrului
ecologic mondial, precum şi în stoparea fenomenului de seră.

7. 1985 – Kuala Lumpur – Convenţia asupra conservării naturii şi a resurselor naturale, care se referă la
2 categorii de zone protejate : parcurile naţionale şi rezervaţiile. Cu privire la acestea din urmă se fac
referiri la rezervaţiile ştiinţifice şi peisagiste.

8. 2002 – Florenţa – Convenţia europeană asupra peisajului – ratificată de Rom. prin L 451 / 2002.
Convenţia defineşte peisajul ca fiind o parte din teritoriu, perceput ca atare de populaţie, al cărui caracter
este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi umani. Obiectivele Convenţiei sunt promovarea
protecţiei peisajului, managementul, amenajarea acestuia, dezvoltarea cooperării europene în domeniu.
Fiecare stat parte se obligă :
a) să recunoască juridic peisajul ca o componentă esenţială a cadrului natural de viaţă a populaţiei şi
ca expresie a diversităţii patrimoniului natural.
b) să stabilească şi să implementeze politicile peisajului în adoptarea măsurilor specifice cu caracter
sectorial la nivelul întregii economii.

CONSERVAREA VIEŢII ÎN ANTARCTICA

Începând cu anii ’60, dar mai ales ’80, statele şi-au sat seama de importanţa bogăţiilor Antarcticii şi de
necesitatea încheierii unor acorduri pt. protejarea resurselor acesteia.
1. 1959, la Washington, s-a semnat Tratatul cu privire la Antarctica, care I-a conferit statutul de
teritoriu denuclearizat, demilitarizat şi neutru. Sub aspectul conservării şi al protecţiei resurselor din
Antarctica, există 2 prevederi importante:
a) interzicerea tuturor exploziilor atomice şi a depozitării deşeurilor radioactive în Antarctica
b) organizarea de reuniuni la intervale scurte de timp pt. formularea unor recomandări pt. guvernele
statelor lumii legate de explorarea şi exploatarea bogăţiilor Antarcticii.
O bună parte din teritoriul Antarcticii a fost declarată zonă specială de protecţie.
Acestei Convenţii i s-a adus un protocol în 1991, la Madrid (ratif. Rom prin L 553 / 2002). Protocolul
declară Antarctica rezervaţie naturală destinată păcii şi ştiinţei. Ca urmare, ea a fost trecută pe lista
patrimoniului comun al umanităţii, explorarea şi exploatarea bogăţiilor sale putându-se face de orice stat,
în condiţii de egalitate cu celelalte state.
2. 1964 – Bruxelles – s-a adoptat documentul intitulat « Măsuri pt. conservarea florei şi faunei în
Antarctica », care privesc zonele speciale de conservare în care uciderea, vânarea, capturarea sau
molestarea oricăror animale sau păsări sunt prohibite.

65
3. 1972 – Londra – Convenţia privind conservarea focilor din Antarctica, prin care s-a interzis
capturarea şi uciderea speciilor de focă, inclusiv de către naţionali şi de vasele care navighează sub
pavilionul acestora.
4. 1980 – Canberra – Convenţia asupra prezervării resurselor naturale vii ale Antarcticii. Aduce ca
element nou faptul că prin resurse naturale vii se înţeleg nu numai speciile luate individual, ci în totalitate
un ecosistem terestru sau marin, a.î. vânătoarea şi activităţile care o însoţesc să prevină scăderea
populaţiilor sub nivelul necesar menţinerii echilibrului ecologic şi să se protejeze în mod deosebit speciile
vulnerabile.
5. 1988 – Londra – Tratatul asupra regimului activităţilor desfăşurate în Antarctica, care priveşte în
primul rând activităţile de exploatare a resurselor minerale ale Antarcticii, dar în al doilea rând şi protecţia
resurselor vegetale şi animale. Şi acest document prevede răspunderea statelor pt. prejudiciile aduse
Antarcticii ca urmare a exploatării resurselor, a.î. raportul dintre activităţile de exploatare şi resursele
existente se diminuează considerabil.

POPULAŢIA ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Termenul de « populaţie » se utilizează pt. a desemna un ansamblu de indivizi care aparţin unei
anumite specii şi care ocupă un teritoriu determinat.
Ecosistemul uman (populaţia umană) reprezintă o entitate cu propriile sale relaţii şi care cuprinde la
nivel naţional 2 sisteme aflate în interacţiune :
- sistemul populaţiei umane propriu-zis
- sistemul fizic
Ambele formează, în înţeles restrâns, diferitele ecosisteme umane (sat, oraş, metropolă), iar atunci când
interacţionează cu mediul social, ne conduc în înţeles larg la un socioecosistem (ţară).
Sub aspect teoretic, populaţia e caracterizată de mai mulţi factori, dintre care :
a) repartiţia spaţială a indivizilor
b) sistemul de creştere şi descreştere
c) piramida vârstelor
d) raportul dintre sexe
e) bunăstarea şi sănătatea
f) educaţia şi instrucţia
g) cooperarea regională şi internaţională
Dpdv juridic, populaţia este un subiect de drept de o importanţă deosebită.
Două fenomene caracterizează în mod deosebit populaţia începând din a doua jumătate a secolului
trecut :
a) sistemul de creştere
b) sistemul de migraţie
Un indicator deosebit de important în ceea ce priveşte populaţia este starea de sănătate. În România,
sistemul de sănătate a populaţiei (L 95 / 2006 privind reforma în sistemul de sănătate) se asigură prin :
unităţi specializate de stat, medicul de familie şi cabinete particulare. Medicul de familie e integrat în
cadrul sistemului public de asigurări de sănătate, dar are un regim distinct.

66
CALITATEA VIEŢII ŞI FACTORII CARE O INFLUENŢEAZĂ

Jouvenal a definit calitatea vieţii ca totalitatea posibilităţilor oferite individului de societate în scopul
de a-şi amenaja existenţa, de a dispune de produsele ei şi de a-i folosi serviciile pt. organizarea existenţei
individuale în raport cu trebuinţele, cerinţele şi dorinţele proprii. Acest concept e strâns legat de conceptul
de civilizaţie, de creşterea economică, de nivelul tehnic şi de dezvoltarea industrial-urbană.
La realizarea calităţii vieţii contribuie printre altele următoarele condiţii :
1) calitatea mediului natural
2) calitatea mediului social
3) calitatea mediului internaţional
Pt. protecţia juridică a calităţii vieţii trebuie luate în considerare nevoile umane, sistemul drepturilor
fundamentale ale omului şi păstrarea tradiţiilor fiecărui popor. Pe plan internaţional, calitatea vieţii
implică realizarea valorilor fundamentale, respectiv dreptul la pace, la dezvoltare, la comunicare şi
educaţie şi la patrimoniul comun.
Calitatea vieţii e un concept care poate fi cuantificat, putând fi apreciată evolutiv şi comparativ cu
ajutorul unor indicatori, dintre care cei specifici mediului şi educaţiei au un rol de prim ordin.

POPULAŢIA ŞI MEDIUL ÎN REGLEMENTĂRILE INTERNAŢIONALE

Începând cu 1973, Consiliul de Administraţie din cadrul Programului Naţiunilor Unite pt. Mediu a
dezbătut o serie de probleme cu privire la pericolele care ameninţă sănătatea şi bunăstarea oamenilor şi a
stabilit o listă de acţiuni care vizează în primul rând lupta împotriva poluării mediului.
În 1974, a avut loc la Bucureşti a 14-a Conferinţă ONU asupra populaţiei. La această conferinţă s-au
discutat probleme privind conservarea naturii şi mediului în ansamblu, în condiţiile dezvoltării civilizaţiei
industriale moderne.
În 1976, în cadrul Conferinţei de la Vancouver, s-au discutat probleme referitoare la habitat şi la
aşezările umane.
În 1987, la Tokyo, Adunarea Generală ONU a adoptat în final Declaraţia de la Tokyo, în care sunt
structurate în 8 etape soluţii viabile pt. asigurarea unui viitor omenirii. Etapele sunt :
1) revigorarea dezvoltării economice
2) schimbarea calităţii acestei dezvoltări care trebuie să fie susţinută, echitabilă şi sigură
3) conservarea şi utilizarea raţională a bazelor de resurse
4) asigurarea unui nivel de creştere a populaţiei care să permită viabilitatea planetei
5) reorientarea tehnologiilor
6) integrarea problemelor de mediu în problemele economice atunci când se iau decizii
7) restructurarea relaţiilor economice internaţionale
8) îmbunătăţirea cooperării internaţionale
O contribuţie deosebită în reglementarea unor aspecte ale raportului populaţie – mediu o aduc
organizaţiile specializate ONU, îndeosebi UNESCO, FAO, OMS.
În majoritatea statelor au fost adoptate programe speciale la nivel naţional privind populaţia şi mediul
sau corelaţia populaţie – mediu – sănătate.

DREPTUL FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS

67
Instrumentele juridice cu caracter universal care proclamă drepturile fundamentale ale omului sunt :
Carta ONU (San Francisco, 26 iunie 1945) şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (AG ONU, 10
decembrie 1948).
Aceste instrumente universale vizează 4 categorii de drepturi fundamentale ale omului :
1) drepturi economice şi sociale
2) drepturi culturale
3) drepturi civile
4) drepturi politice
Pe lângă acestea, există instrumente juridice care fie se referă la anumite drepturi fundamentale, fie
privesc anumite categorii de persoane.
Dreptul internaţional umanitar aplicabil în caz de conflict armat şi încorporat şi el într-o serie de
instrumente juridice internaţionale prevede de asemenea o serie de drepturi fundamentale aplicabile în caz
de conflict armat.
Analizând aceste documente se observă că în timp ce Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
aşează individul ca entitate centrală într-o varietate de raporturi juridice şi sociale, Actul Final al
Conferinţei de la Teheran din 1968 aşează ca entitate centrală grupul de indivizi, considerat victimă a
negării masive a drepturilor omului.
Dezbaterile care au avut loc în cadrul ONU după această Conferinţă au condus treptat la formarea
conceptului de drepturi ale popoarelor, concept care şi-a găsit pt. prima dată consacrarea juridică în Carta
africană a drepturilor omului şi ale popoarelor, adoptată în 1983 (Alger).
Drepturile omului cuprind drepturi civile, politice, sociale, economice şi culturale. În sfera drepturilor
popoarelor, numite şi drepturi de solidaritate (drepturi din generaţia a III-a), sunt incluse dreptul la pace,
dreptul la dezvoltarea economică şi socială, dreptul la comunicare, dreptul la un mediu de viaţă
satisfăcător.

DREPTUL MEDIULUI- SEMINAR 8

TRANSPORTUL PESTE FRONTIERA AL DESEURILOR SI MARFURILOR PERICULOASE

Prin legea 6/1991- Romania a aderat la Conventia de la Basel privind controlul transportului peste
frontiera al deseurilor si al eliminarii acestora, incheiata in 1989.
Statele parti la Conventie se obliga sa adopte masurile necesare pentru ca gospodaririle reziduurilor
si deseurilor, inclusiv transportul si eliminarea lor, sa fie in concordanta cu cerintele de protectia mediului
si sanatatii umane.
Partile nu pot autoriza transportul de deseuri periculoase si reziduri catre un stat care nu este parte la
Conventie sau este importator de astfel de deseuri intr-un stat care nu este parte.
Fiecare stat trebuie sa interzica persoanelor aflate sub jurisidictia sa, sa transporte sau sa elimine
deseurile periculoase fara autorizatie.
Transportul peste frontiera poate fi autorizata de parti daca:
1) statul exportator dovedeste ca nu are capacitatea tehnica si instalatiile necesare pentru
eliminarea deseurilor intr-un mod eficient si rational din punct de vedere ecologic;
2) deseurile sunt solicitate ca materii prime pentu reciclarea sau recuperarea in industria
statului exportator;

68
3) tranportul sa conformeaza si altor cerinte convenite de parti cu conditiile de a nu contraveni
obiectivelor conventie;
Pentru ca transportul peste frontiera intre parti sa aiba loc, trebuie ca statul exportator sa informeze
sau sa ceara ca producatorul sau firma exportatoare sa informeze in scris prin intermediul autoritatii
competente a statului exportator, autoritatile competente ale statelor prin care deseurile periculoase
urmeaza a fi transportate.
Fiecarui stat implicat i se va transmite o notificare statului importator este obligat sa raspunda in
scris, acceptand transportul cu sau fara conditile, cerand informatii suplimentare sau refuzul permisiunea
pentru transport.
O copie a raspunsului final a statului importator se trimite autoritatii competente din statelor
interesate ce sunt parti la Conventie.
Statul exportator nu va autoriza inceperea transportului peste frontiera pana cand nu primeste
acordul scris din partea statului importator precum si dovada existentei intre exportator si eliminator ,din
care sa rezulte eliminare ecologica si rationala a deseurilor.
Totodata trebuie sa primeasca consimtamatul scris al statelor de transit.
Este considerat trafic ilicit orice deplasare transfrontiera a unor deseuri periculoase sau reziduuri
,daca s-a efectuat:
1) fara hotararare expresa a tuturor statelor interesate;
2) fara consimtamantul unui anume stat interesat sau cu consimtamantul obtinut prin declaratia
falsa sau frauda;
3) prin eliminarea deliberata a deseurilor periculoase si a altor reziduuri cu incalcarea prevederilor
conventie si a principiilor generale ale dreptului international;

In toate situatiile de trafic ilicit, statul exportator va trebui sa asigure reimportatare deseurilor
periculoase de carte producatorii sau exportatorii ori, daca este necesar, de catre el insusi in propriul
teritoriu, ori daca aceasta nu este posibil, deseurile sa fie eliminate ecoligic in termen de 30 zile, din
momentul in care statul exportator a fost informat cu privire la traficul ilicit sau intr-un alt termen convenit
de parti interesate, intr-un loc convenit de acestea.
Daca de traficul ilicit raspunde importator sau eliminator, obligatia de eliminare ecoligica si rationala
adeseurilor revine acestora.
Daca responsabilitatea pentru traficul illicit nu incumba nici exportatorului si nici importatorului,
partile interesate vot coopera pentru eliminarea ecologica a deseurilor in cel mai scurt timp intr-un loc
convenit de ele.
Alte documente cu incindente in domeniu sunt:
- Acordul European referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase de la
Geneva din 1957, la care Romania a aderat prin legea 31/ 1994.
- Convetia privind tranportul feroviar international semnata la Berna in 1980,ratificata de
Romania prin Decretul 100/1983.

DREPTUL MEDIULUI – CURS 9

Consacrarea juridica a dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos a fost facuta pentru
prima data pe plan international in Declaratia de la Stockholm, care in articolul 1 prevede dreptul
fundamental al omului la un mediu a carei calitate sa-i permita sa traiasca in demnitate si buna-stare. In
Declaratie era prevazuta si obligatia internationala a statelor cu caracter universal,ca, prin activitatea
desfasurata in limitele teritoriului si ale jurisdictiei nationale sa nu produca pagube mediului altor state

69
dincolo de limitele jurisdictiilor nationale. Acest drept prevazut ulterior in Carta africana a drepturilor
omului si ale populatiei, in Conventia Americana a drepturilor omului, Carta Organizatiei pentru
Cooperare si Dezvoltare Economica, Conventia de la Montego-Bay.
Pe plan national dreptul la mediu apare fie in Constitutia nationala ca drept fundamental , fie in
legi organice. In continutul acestui drept intra o dimensiune individuala care prevede dreptul omului la
prevenirea poluarii, dreptul de a cere incetarea activitatii care produce o poluare nociva si dreptul de a fi
despagubit pentru daunele suferite in urma acestei poluari. Dimensiunea colectiva cuprinde obligatia
generala a statului de a nu prejudicia mediul, de a nu prejudicia sanatatea si viata oamenilor, calitatea
bunurilor materiale, calitatea mediului.
In literatura juridica straina si in practica judiciara internationala discutiile nu s-au purtat cu privire
la existenta sau inexistenta acestui drept ci cu privire la posibilitatea exercitarii unei actiuni individuale
izvorate dintr-un drept colectiv( drept de solidaritate). Mai multe rezolutiuni si hotarari ale CIJ au
recunoscut posibilitatea intentarii unei actiuni individuale in cazul apararii acestui drept.
In Romania, Constitutia din 1991 nu a prevazut dreptul. Dupa revizuire, art.35 consacra obligatia
statului de a asigura acest drept. OUG 195/2005, in art.5 pornind de la consacrarea dreptului conform
caruia statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, prevede
garantiile acestui drept :
1) accesul la informatiile privind mediul ( cu respectarea conditiei de confidentialitate)
2) dreptul la asociere in organizatii privind protectia mediului
3) dreptul de a fi consultat in procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii si a
legislatiei de mediu, emiterea actelor de regelementare si elaborarea planurilor si a programelor
4) dreptul de a se adresa direct sau cu ajutorul organizatiilor de profil autoritatilor publice si/sau
justitiei in probleme de mediu, indiferent daca s-a produs un prejudiciu sau nu
5) dreptul la repararea prejudiciului suferit
In raportul dintre acest drept si celelalte drepturi fundamentale ale omului, dreptul la mediu
reprezinta fundamentul dezvoltarii celorlalte drepturi si o premisa pentru aparitia de noi drepturi
fundamentale ale omului. In prezent, in practica judiciara internationala si nationala are loc o reorientare
cu privire la acest drept, catre considerarea lui ca drept individual.

RASPUNDEREA JURIDICA IN DREPTUL MEDIULUI

RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA (RCD) PENTRU PREJUDICIUL ADUS MEDIULUI


In dreptul mediului in caz de RCD se sanctioneaza o conduita reprobabila a sbiectului de drept,
care, prin faptele lor licite si ilicite, omisive/comisive cauzeaza prejudicii mediului in ansamblul sau sau
elementelor componente ale acestuia.
Dreptul comun in materie este dreptul civil cu unele particularitati:
1. sub aspectul subiectului indreptat la reparatiune- mediul inconjurator nu este, nu poate fi subiect
victima care sa ceara repararea. Este o valoare morala universala atat pe plan intern cat si international
prin normele de drept.
Pe plan intern, subiectul victima este statul, o unitate administrativ teritoriala, persoanei fizice sau
juridice, publica sau privata careia i s-a cauzat un prejudiciu.
Pe plan international, subiectul victima este statul cand mediul lezat se afla in limitele teritoriale
sau ale jurisdictiei nationale sau comunitatea internationala in ansamblul sau atunci cand mediul lezat are
calitatea de bun al patrimoniului universal.
2. sub aspectul persoanei responsabile

70
In reglementarea nationala este prevazuta desemnarea, inainte de aparitia unui prejudiciu a
persoanei care este responsabila, precum si obligatia sa constituie o asigurare, o garantie
In alte sisteme este prevazuta constituirea unui fond de indemnizare a victimei poluarii, constituita
din cotizatiile depuse de poluatori. Exista tari care merg numai pe reglementari fiscale sau in regim mixt,
adica accepta atat constituirea de garantii din partea poluatorilor cat si existenta unui fond de indemniz a
victimei poluarii.
3. sub aspectul elementelor constitutive ale RCD( elementele clasice ale RCD) si capacitatii civila
delictuala

Fapta cauzatoare de prejudiciu


Daca in dreptul civil regula este raspunderea pentru fapta ilicita, in dreptul mediului se raspunde si
pentru fapta ilicita prin care se aduc prejudicii mediului sau elementelor sale. Regula este raspunderea
obiectiva( nu subiectiva ca in dreptul civil)- doar fapta cauzatoare de prejudiciu.
In dreptul civil exista situatii care inlatura caracterul ilicit al faptei : starea de necesitate, starea de
legitima aparare, forta majora si cazul fortuit, indeplinirea unei indatoriri de serviciu si exercitaterea unui
drept in anumite situatii. In dreptul mediului sunt retinute : forta majora cu caracter exceptional, starea de
necesitate in anumite situatii, iar in domeniul pagubelor nucleare situatia de conflict armat, razboi civil,
insurectie armata si culpa grava a victimei care a actionat gresit sau a omis sa actioneze.
Starea de necesitate este definita in codul penal ca o situatie in care o persoana produce daune in
incercarea de a salva de la un pericol grav si iminent care nu va putea fi altfel inlaturat, persoana sa sau a
altuia, un bun al sau sau al altuia, un interes public. Nu se considera stare de necesitate atunci cand
persoana, in momentul cand a actionat putea si trebuia sa-si dea seama ca actionand in acest fel va produce
un prejudiciu mult mai mare decat cel ce s-ar fi produs initial.

Prejudiciul
Constituie efectul cuantificarii in bani a daunelor produse mediului. Prejudiciul este cunoscut in
legislatia internationala si nationala sub denumirea de dauna ecologica. Acest termen desemneaza daunele
produse mediului cat si acelea produse omului si bunurilor sale.
Ca si in dreptul civil prejudiciul trebuie sa fie cert. Spre deosebire insa, in dreptul mediului, este
cert si prejudiciul viitor daca este sigur ca se va produce si sunt suficiente elemente spre a-i determina
intinderea.
In dreptul mediului, principiul reparatiei in natura nu functioneaza, daunele aduse mediului sau
componentelor sale au un caracter ireversibil. Se stabileste obligatia cu privire la plata unei sume de bani
care rareori acopera integralitatea prejudiciului adus mediului.
In legatura cu modul de calculare al prejudiciului, exista diferite sisteme in cadrul statelor si in
cadrul aceleasi tari in functie de componenta de mediu prejudiciata.

Raportul de cauzalitate
Este greu de stabilit in dreptul mediului deoarec de cele mai multe ori actiunea cauzelor se conjuga
cu o multitudine de conditii( ex : atmosferice) care pot intarzia sau accelera producerea prejudiciului.
Prejudiciul produs poate fi rezultatul unei cauze comune, situtie in care nu are relevanta nici
contributia fiecarui autor si nici faptul daca acestia se cunosteau sau nu intre ei, in momentul producerii
prejudiciului.

71
Culpa
Desi principiul este raspunderea obiectiva, nu este exclusa raspunderea subiectiva, avand ca temei
culpa. Raspunderea subiectiva are un caracter exceptional, deoarece proba culpei este foarte greu de facut
datorita faptului ca majoritatea prejudiciilor aduse mediului au la origine actiuni poluante, iar poluantii au
o serie de particularitati sub aspectul remanentei in mediu si a modului de actiune. Raspunderea subiectiva
este prevazuta atat in OUG 195/2005 si in legea cu privire la vanatoare si fondul cinegetic( daune aduse de
fauna salbatica terenurilor, culturilor si animalelor domestice).

FORMELE RCD

1. Răspunderea obiectivă şi subiectivă în dreptul mediului


Pana la aparitia legii 137/1995, care prevede principiul raspunderii obiective pentru prima data,
literartura si practica judiciara s-au pronuntat pentru reglementarea generala a raspunderii pentru prejudicii
aduse mediului pe baza principiului raspunderii obiective a unei raspunderi in solidum a couatorilor
prejudiciului, pentru legitimarea procesuala activa a oricarui cetatean si pentru definirea notiunii de dauna
ecologica astfel incat sa cuprinda atat daunele aduse mediului cat si cel provocate omului sau bunurilor
sale. Se sustine angajarea pe acest temei si nu pe 998,999 C.civ., deoarece prezinta pentru victima
avantajul de a nu mai trebui sa dovedeasca culpa faptuitorului, asigurarea posibilitatii de a fi despagubit
mai repede si in conditii de proba mai putine. Temeiul juridc al raspunderii obiective il constituie art.
1000, al 1 c.civ.( pagubele produse de lucruri aflate in paza juridica).
Raspunderea subiectiva este reglementata pentru daune aduse unor elemente ale biodiversitatii.
Presupune dovedirea culpei, fapt ce determina ca in practica sa se ajunga mai greu la solutii echitabile.

2. RASPUNDEREA CIVILA CU PRIVIRE LA STAREA DE VECINATATE

Viata si societatea impun si suportarea unor inconveniente normale care decurg sau rezulta din
starea de vecinatate, existenta unor serii de poluari si daune admisibile pana la o anumita limita. Atunci
cand limitele sunt depasite ia nastere dreptul la reparare prin institutia raspunderii civile.
Jurisprudenta internationala a admis ca tulburarile pot rezulta si in exercitiul legitim al dreptului
proprietate, nu numai un exercitiu culpabil. In cazul unui abuz de drept, despagubirea se acorda celui
prejudiciat in conditiile prevazute de legea speciala

3. RASPUNDEREA PT PREJUDICII ADUSE MEDIULUI, PREVAZUTA DE ART 1000 (3)


C.CIV.

In interpretarea articolului s-a exprimat intr-o opinie ca raspunderea comitentului fata de terti
pentru daunele aduse acestora prin poluare facuta de prepusii sai este o raspundere subiectiva, in timp ce
raspunderea prepusului este bazata pe art.102 Codul muncii, argumentand ca daca nu s-ar accepta aceste
idee comitentul ar suferi pagube mult mai mari, neputand recupera de la prepusul sau intreaga paguba
platita victimei.
Potrivit Codului muncii angajatul nu raspunde pentru pierderile inerente procesului de productie
care se inacdreaza in limitele prevazute de lege, nici in situatie de forta majora ori caz fortuit ori de risc
normal serviciului.
Majoritatea autorilor si practica judiciara intemeiaza raspunderea comitentului pe ideea de
garantie ; art 1000, al 3C.civ. instituie o garantie a comitentului in solidar cu prepusul sau fata de victima
prejudiciului, garantie care ii ofera victimei posibilitatea de a fi despagubita.

72
4. OUG 195 / 2005

Art.95- raspundrea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, indiferent de culpa. In
caz de pluralitate de autori, raspunderea este solidara.
Al.2- in mod exceptional raspunderea poate fi si subiectiva pentru prejudicii aduse speciilor
protejate si habitatelor nationale conform reglementarilor speciale.
Principiul prevenirii riscului ecologic si al producerii daunelor si principiul poluatorul plateste
trebuiesc interpretate atat ca obligatie de internalizare a costurilor poluarii cat si ca fundament al
raspunderii pentru prejudiciile efective cauzate mediului.

5. FORME SPECIALE DE RASPUNDERE IN DREPTUL MEDIULUI


pentru pagube nucleare, pentru produse defectuoase calitativ, pentru pagube produse de vanat

RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA PT DAUNE NUCLEARE

Legea 703/2001, modificata ulterior, defineste dauna nucleara ca:


1. orice deces sau ranire
2. orice pierdere sau deteriorare a bunurilor
3. orice pierdere economica care rezulta dintr-o asemenea dauna
4. costul masurilor de refacere a mediului deteriorat ca urmare a producerii unui accident nuclear
5. orice pierdere a unui venit care deriva dintr-un deces economic fata de oricare utilizare a
mediului inconjurator
6. orice alta dauna economica, alta decat cea cauzata de deteriorarea mediului, daca este admisa
de legislatia privind raspunderea civila a instantei competenta
Acident nuclear= faptul sau succesiunea de fapte care avand aceeasi origine cauzeaza o dauna
nucleara care consta in vatamari aduse sanatatii omului cauzatoare de moarte, vatamari si pierderi pentru
flora si fauna si pentru bunurile materiale.
Incident nuclear= eveniment nuclear produs in interiorul instalatiei care afecteaza indeosebi
personalul expus profesional.
Raspunderea revine operatorului instalatiei nucleare. Acesta este obligat sa incheie o asigurare sau
sa constituie o alta garantie financiara pentru a putea repara prejudiciul pe care il poate produce.
Daca la producerea daunei nucleare au contribuit in acelasi timp instalatiile apartinand mai multor
operatori si nu se poate stabile contributia fiecaruia la producerea daunei, operatorii raspund solidar.
Daca dauna este rezultatul producerii concomitente a unui accident nuclear si a unuia
nennuclear( chimic) si nu se poate stabli contributia fiecaruia se considera ca intreaga dauna este nucleara,
raspunde numai operatorul nuclear.
Operatorul este exonerat de raspundere daca producerea accidentului este rezultatul unor situatii de
conflict armat, razboi civil sau insurectie armata ori a unui fenomen natural catastrofal. El poate fi
exonerat de raspundere daca dovedeste ca accidentul s-a produs din culpa grava a victimei care a actionat
gresit sau a omis sa actioneze.
Legea limiteaza raspunderea operatorului la contravaloarea in lei a 300 mil dolari pentru fiecare
accident nuclear.
Dreptul la actiune in obtinerea despagubirilor pentru paguba nucleara se prescrie in termen de 10
ani de la data cand victima a cunoscut, ar fi trebuit sa cunoasca operatorul raspunzator si existenta
prejudiciului.

73
Avand in vedere ca efectele accidentului nuclear sunt nelimitate in timp si practic necunoscute, ca
exceptie de la termenul de prescriptie, rezulta posibilitatea pentru victima care a obtinut deja o
despagubire in cadrul termenului de prescriptie sa poata introduce o noua actiune inlauntrul, dincolo de
termenul de 10 ani daca prejudiciul initial s-a marit sau au aparut prejudicii noi cu singura obligatie de a
dovedi ca acesta se datoreaza aceluiasi accident pentru care a fost deja despagubit.

Privind raspunderea civila in materie de daune nucleare Romania a ratificat Conventia de la


Paris(1960) si pe cea de la Viena(1963).

DR MEDIULUI – CURS 10

FORME SPECIALE DE RĂSPUNDERE

RĂSPUNDEREA SUBIECTIVĂ PT. PRODUSE CU DEFECTE (răspundere civilă delictuală –


RCD)
L 406 / 2006 – prin producător se înţelege :
1. fabricantul unui produs finit, producătorul oricărei materii prime sau fabricantul unei părţi din
produsul finit
2. orice persoană care aplică pe produs numele său, marca de comerţ sau un alt semn distinctiv
3. orice persoană care importă un produs în vederea realizării unei operaţiuni ulterioare de vânzare,
închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuire a produsului
4. distribuitorul produsului, numai atunci când producătorul nu poate fi identificat în termen de 30 de
zile de la data când produsul a fost vândut sau distribuit sub orice altă formă
Produs = orice bun mobil, chiar dacă e încorporat într-un alt bun mobil sau imobil, inclusiv energia
electrică.
Produsul e considerat cu defecte dacă nu oferă siguranţa la care persoana e îndreptăţită să se aştepte,
ţinând seama de toate circumstanţele, inclusiv modul de prezentare a produsului şi utilizarea, previzibile la
data punerii lui în circulaţie.
Actuala reglementare nu defineşte prejudiciul. Prejudiciul = orice efect negativ cuantificabil pe care
produsul cu defecte îl cauzează utilizatorului.
Producătorul răspunde pe baza RCD subiective, cu unele particularităţi :
1. el răspunde atât pt. prejudiciul actual, cât şi pt. prejudiciul viitor cauzat de defectul produsului
2. răspunde şi în situaţia în care paguba e rezultatul cumulat al defectului produsului cu acţiunea /
omisiunea din partea unui terţ. În această situaţie, răspunderea producătorului va fi limitată de
instanţa competentă, ţinând cont de culpa fiecăruia la producerea pagubei
3. dacă paguba este rezultatul faptelor mai multor persoane, ele răspund solidar
4. producătorul este exonerat de răspundere dacă dovedeşte existenţa uneia din următoarele situaţii :
a. nu este el cel care a pus produsul în circulaţie
b. defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus în circulaţie
sau a apărut ulterior punerii în circulaţie din cauze care nu îi pot fi imputabile
producătorului
c. produsul nu a fost fabricat pt. a fi comercializat sau pt. orice altă formă de distribuţie
d. defectul se datorează respectării unor condiţii obligatorii impuse de reglementările emise
de autorităţile publice competente

74
e. nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice la momentul punerii în circulaţie a produsului nu
i-au permis producătorului depistarea existenţei defectului
Dreptul la acţiunea în repararea pagubei produse de produsul defectuos se prescrie în termen de 3 ani
(termen special de prescripţie). Începe să curgă de la data la care reclamantul a avut sau trebuia să aibă
cunoştinţă de existenţa pagubei, a defectului şi de identitatea producătorului, însă nu mai târziu de 10 ani
de la data la care producătorul a pus produsul în circulaţie, cu condiţia ca paguba să se producă în cadrul
acestui termen.

RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI


Pt. încălcarea normelor de protecţie a mediului, precum şi a obligaţiilor juridice ce decurg din
raporturile juridice de drept al mediului, prin fapte al căror pericol social nu le configurează caracterul de
infracţiuni, se angajează răspunderea contravenţională.
OUG 195 / 2005 – constituie contravenţii încălcări ale unor norme privind :
a. procedura de reglementare
b. regimul juridic al substanţelor chimice periculoase şi al deşeurilor
c. regimul substanţelor de uz fitosanitar şi al îngrăşămintelor chimice, al activităţilor nucleare, al
organismelor modificate genetic
d. regimul activităţilor care se desfăşoară în localităţi ş.a.
Prevederile legii protecţiei mediului în materie contravenţională se completează cu cele cuprinse în
legile speciale (legea protecţiei atmosferei, a apei, a solului ….)
Există o problemă legată de modul de aplicare a dispoziţiilor art 13 şi 14 din OUG 2 / 2001 (privind
regimul contravenţiilor) cu privire la aplicarea termenului de prescripţie şi a prescripţiei în general care
înlătură răspunderea contravenţională, cu cele 2 aspecte ale sale:
a. prescripţia aplicării sancţiunilor (art 13) – dacă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor OUG 2 /
2001 prevede termenul de prescripţie de 6 luni, care începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau
în cazul contravenţiilor continue, de la data constatării faptelor, se consideră că în dreptul mediului
trebuie admisă o excepţie de la acest termen, în sensul că termenul de prescripţie trebuie să fie cel
general, de 3 ani
b. prescripţia executării sancţiunii contravenţionale (art 14) – în dreptul mediului nu există excepţie
faţă de dreptul comun.

RĂSPUNDEREA PENALĂ
Se înscrie în principiile răspunderii infracţionale, specificul angajării ei cu privire la protecţia mediului
fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege, a cărui atingere e adusă printr-o abatere săvârşită cu
vinovăţie, de un pericol social deosebit şi care întruneşte condiţiile infracţiunii.
Pornind de la particularităţile elementelor lor constitutive, infracţiunile ecologice pot fi clasificate
astfel :
1. dpdv al subiectelor
a) infracţiuni cu subiect simplu
b) infracţiuni cu subiect calificat, când agentul infractor a avut o anumită calitate privind
protecţia mediului, sau anumite obligaţii speciale pe care le-a încălcat printr-o faptă care
întruneşte elementele infracţiunii
2. dpdv al laturii subiective, infracţiunile ecologice pot fi săvârşite cu intenţie sau din culpă
3. dpdv al laturii obiective, în majoritatea infracţiunilor ecologice au la origine acţiunile poluante ale
componentelor de mediu, dar pot avea la origine şi acţiuni nepoluante care întrunesc elementele
infracţiunii

75
4. sub raportul obiectului, infracţiunile ecologice se subclasifică în :
a. infracţiuni la adresa componentelor biotice ale mediului
b. infracţiuni la adresa componentelor abiotice ale mediului
Infracţiunile ecologice se întâlnesc în primul rând în legea mediului şi în reglementările cu caracter
special.
Codul penal viitor cuprinde un capitol intitulat « Infracţiuni ecologice », care nu înglobează toate
infracţiunile ecologice, unele regăsindu-se şi în alte capitole. Aceste infracţiuni prevăzute de actualul şi
viitorul cod penal sunt :
1. deţinerea, portul, confecţionarea, transportul şi orice operaţiuni privind circulaţia armelor şi a
muniţiilor fără drept
2. primirea, deţinerea, folosirea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare, precum şi a
oricăror materiale radioactive fără drept.
3. producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul materialelor explozive sau orice
altă operaţiune cu acestea fără drept
4. efectuarea oricărei operaţiuni de import de deşeuri sau reziduuri de orice natură, precum şi
introducerea acestora în ţară cu încălcarea dispoziţiilor legale
5. infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă e dăunătoare sănătăţii
oamenilor, animalelor sau plantelor
6. producerea, deţinerea sau orice altă operaţiune privind produsele ori substanţele stupefiante,
cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, precum şi
experimentarea produselor ori a substanţelor toxice fără drept
7. prepararea de alimente şi băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, expunerea spre
vânzare a unor astfel de alimente sau băuturi cunoscând că sunt falsificate sau alterate
8. primirea, deţinerea, cedarea, înstrăinarea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare, precum
şi orice altă operaţiune privind circulaţia acestora, fără drept.

PARTICULARITĂŢILE ELEMENTELOR RĂSPUNDERII MATERIALE A STATELOR


Răspunderea materială a statelor e o formă a RCD, cu un element de extraneitate.
Până nu demult în doctrina juridică, pt. naşterea acestei răspunderi se cereau, ca în dreptul intern, mai
multe elemente constitutive (cumulative) :
a. fapta cauzatoare de prejudiciu
b. prejudiciul
c. raportul de cauzalitate
d. culpa statului
În doctrina modernă (mai ales din 2004), nu se mai cere expres prejudiciul, deşi se vorbeşte de
răspunderea pt. prejudiciu, ci se vorbeşte despre fapta prejudiciabilă care antrenează răspunderea statului,
şi identificarea statului care a produs prejudicii unui stat sau mai multor state, ori comunităţii
internaţionale în ansamblul său.
În ceea ce priveşte răspunderea în domeniul mediului, ca în dreptul intern, fapta cauzatoare de
prejudicii poate fi o faptă licită sau ilicită.
În dreptul internaţional s-a pus problema dacă există o obligaţie generală a statelor, cu caracter
universal, care, odată încălcată, să dea naştere la răspunderea juridică. O asemenea obligaţie există, ea
fiind prevăzută în mai multe norme cu caracter universal. Ex. – art 6 din Declaraţia de la Stockholm care
prevede expres că statele sunt obligate ca prin activităţile desfăşurate în limitele teritoriului sau ale
jurisdicţiei lor să nu producă pagube mediului altor state sau în zone care nu aparţin nici unei jurisdicţii.
Cu un conţinut relativ asemănător, această obligaţie e prevăzută în Carta africană a drepturilor omului şi

76
ale popoarelor, în Convenţia asupra dreptului mării de la Montego Bay şi în alte documente internaţionale
cu vocaţie universală.
În funcţie de obiectul obligaţiei încălcate, CIJ a clasificat aceste fapte în crime şi delicte
internaţionale.
Aceste noţiuni au fost preluate şi de Comisia de drept internaţional, care a definit crima internaţională
ca fiind încălcarea de către un stat a unei obligaţii internaţionale atât de esenţială pt. protecţia unor interese
fundamentale ale comunităţii internaţionale, încât violarea ei este recunoscută drept crimă de această
comunitate în ansamblul ei. Astfel de crime sunt : agresiunea, instaurarea şi menţinerea cu forţa a
dominaţiei coloniale, poluarea masivă a aerului şi a mărilor şi oceanelor, sclavia, genocidul şi apartheid-
ul.
Toate celelalte fapte, în afara celor menţionate, sunt considerate delicte internaţionale, răspunderea
fiind diferită.
În ceea ce priveşte cauzele care exclud caracterul ilicit al faptei – în dreptul internaţional sunt
recunoscute :
1. consimţământul dat în mod valabil de un stat pt. comiterea de către un alt stat a unui fapt
determinat, care nu e în conformitate cu obligaţiile acestuia din urmă faţă de primul stat
2. forţa majoră, legitima apărare, starea de necesitate. Aceasta din urmă nu poate fi totuşi invocată în
următoarele cazuri:
a. atunci când obligaţia internaţională căreia nu i se conformează comportarea statului
decurge dintr-o normă cu caracter imperativ
b. dacă tratatul sau convenţia încheiată de stat exclude expres posibilitatea invocării stării de
necesitate în privinţa nerespectării obligaţiilor asumate
c. când însuşi statul în cauză a contribuit la producerea stării de necesitate
Prejudiciul – ca în dreptul intern, este cuantificat; nu se aplică principiul reparaţiei în natură ; se repară
prejudiciul actual şi cel viitor, iar în teoria nouă a DIP se arată că statul poate să răspundă indiferent dacă
s-a produs sau nu un prejudiciu, când e vorba de mediul înconjurător.
Raportul de cauzalitate e foarte greu de dovedit, mai ales în cazul prejudiciilor produse prin poluări
transfrontiere.
Şi în dreptul internaţional există răspunderea subiectivă, bazată pe culpă, numai că e prevăzută în
puţine documente internaţionale datorită dificultăţilor de dovedire a culpei.
Formele răspunderii materiale a statelor :
1. răspunderea subiectivă
2. răspunderea obiectivă
1. Răspunderea subiectivă e prevăzută în puţine documente internaţionale. E prevăzută în documentele
care aparţin dreptului spaţial. Astfel, în Tratatul din 1967 de la Moscova privind principiile care
guvernează activitatea statelor în spaţiul extraatmosferic, pe Lună sau pe corpurile cereşti, se prevede
răspunderea subiectivă pt. daunele produse de obiectul spaţial unui alt obiect spaţial lansat de un alt
stat, oriunde în afară de suprafaţa Pământului. Acest document prevede şi răspunderea obiectivă pt.
pagubele produse de obiectul spaţial pe suprafaţa Pământului.
2. Răspunderea obiectivă e consacrată expres în domeniul pagubelor nucleare, dar şi în alte documente
internaţionale care se referă la protecţia anumitor factori de mediu. În materie nucleară, ea este
consacrată în Convenţia de la Paris din 1960 privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare
şi în Convenţia de la Viena din 1963 privind răspunderea pt. daune nucleare. Ambele convenţii prevăd
că exploatantul instalaţiilor nucleare răspunde obiectiv, în afara oricărei culpe, pt. dauna nucleară

77
produsă de instalaţia sa, de materia primă nucleară sau de deşeurile radioactive rezultate, daună care
constă în vătămarea sănătăţii oamenilor, cauzarea morţii, producerea de pagube bunurilor materiale.
Răspunderea exploatantului e limitată de un plafon maximal – în prezent 800 mil. USD pt. fiecare
accident nuclear.
Dacă la cauzarea daunei nucleare au contribuit instalaţiile nucleare aparţinând unor exploatanţi diferiţi,
şi nu se poate stabili contribuţia fiecăruia, răspunderea acestora e solidară.
Dreptul la acţiunea în repararea pagubei nucleare se prescrie în termen de 10 ani (de la data când
victimele au cunoscut paguba nucleară şi exploatantul responsabil). Prin derogare de la acest termen, în
cazul în care, după ce s-a obţinut o despăgubire, victima suferă un prejudiciu nou sau prejudiciul iniţial se
măreşte, acţiunea în despăgubire poate fi intentată şi dincolo de termenul de 10 ani, cu condiţia ca
prejudiciul nou sau mărirea celui iniţial să se datoreze aceluiaşi accident pt. care victima a fost deja
despăgubită.
Convenţia de la Bruxelles din 1969 prevede că exploatantul navei cu propulsie nucleară răspunde pt.
dauna nucleară produsă de accidentul nuclear la care a contribuit combustibilul nuclear sau deşeurile
radioactive ale navei.
La alegerea reclamantului, acţiunea în obţinerea despăgubirii poate fi intentată fie la tribunalul statului
care a emis licenţa, fie la tribunalul statului pe al cărui teritoriu s-a produs paguba nucleară. Hotărârea
definitivă pronunţată de un tribunal competent e recunoscută pe teritoriul oricărui stat în afară de cazul
când aceasta a fost obţinută fraudulos sau exploatantului nu i s-a dat posibilitatea de a se apăra.
Cauzele exoneratoare de răspundere sunt :
a. actele de conflict armat, de război
b. actele de terorism nuclear
c. fenomenele naturale catastrofale

RĂSPUNDEREA PT. DAUNE ADUSE PATRIMONIULUI COMUN AL UMANITĂŢII


Bunurile care aparţin patrimoniului comun al umanităţii sunt :
1. spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti
2. Antarctica
3. spaţiul marin (incl. oceane) aflat dincolo de limita jurisdicţiilor naţionale
Răspunderea are caracter obiectiv, cu excepţia unor convenţii din domeniul spaţial, care consacră
răspunderea subiectivă a statelor.
Răspunderea e prevăzută în Convenţia de la Montego Bay asupra dreptului mării şi într-o serie de
documente bilaterale şi în convenţiile privind protecţia vieţii în Antarctica.

RĂSPUNDEREA PT. CRIME ŞI DELICTE INTERNAŢIONALE


!!! în subiectul de la examen scrieţi : def. crimei internaţionale + exemple de crime internaţionale (de la

răspunderea materială) !!!!, apoi următoarele :

Delictul internaţional de poluare constă în încălcarea obligaţiei de a nu săvârşi o poluare chiar redusă
mediului sau a componentelor acestuia.
Deosebirea între cele două categorii de răspundere : în primul rând pt. crime răspunderea e penală, pt.
delicte se aseamănă cu răspunderea contravenţională din dreptul intern.
În alte situaţii însă, există şi răspunderea materială a statelor atunci când se produc prejudicii.

78
▲▲ !!!! LA EXAMEN SIGUR UN SUBIECT E DIN RĂSPUNDERE !!!! ▲▲

REGIMUL JURIDIC AL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

PARTICULARITĂŢILE POLUĂRII RADIOACTIVE


Înainte de a fi descoperit radiaţia artificială, omul a fost şi este supus radiaţiei naturale provenite de la
Soare şi de la galaxii îndepărtate, de la apa mărilor şi oceanelor şi din atmosferă, la care s-a adaptat de-a
lungul evoluţiei sale. Se pare că activitatea normală a omului nu s-ar putea desfăşura dacă nu ar exista un
anumit fond de radiaţii.
Radiaţiile artificiale îşi au originea în razele X, folosite în laboratoare şi spitale, în depunerile
radioactive rezultate din experienţele nucleare şi în emanaţiile radioactive produse în procesul de extracţie
şi prelucrare a minereurilor radioactive.
Pericolul radioactivităţii nu a fost practic cunoscut până la explozia primei bombe atomice (1945).
Până la această dată au existat câteva accidente nucleare în laboratoarele de fizică atomică.
Poluarea radioactivă e mai înfricoşătoare decât explozia nucleară pt. că este o contaminare artificială a
mediului natural, insipidă, incoloră şi inodoră, cu caracter multilateral şi universal.
Utilizarea paşnică a energiei nucleare produce poluare radioactivă. Poluarea radioactivă a atmosferei se
datorează / se produce în imediata apropiere a minelor de extracţie a minereului radioactiv, a centralelor
atomo-nucleare şi, la scară mai redusă, în încăperi, în domeniul medical, prin folosirea aparaturii bazată pe
izotopi radioactivi.
Poluarea radioactivă a atmosferei poate fi primară, care se produce la locul unde se desfăşoară aceste
activităţi, şi secundară, care constă în răspândirea ei datorită curenţilor atmosferici sau a altor fenomene
naturale.
Poluarea radioactivă a apei se datorează în primul rând deşeurilor industrei nucleare şi a produşilor
radioactivi rezultaţi din experienţele nucleare.
Poluarea radioactivă a solului se datorează în primul rând experienţelor nucleare, depozitării deşeurilor
radioactive şi a depunerilor din atmosferă.

PRINCIPIILE ŞI CONDIŢIILE DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII NUCLEARE ÎN ROMÂNIA


Legea 111 / 1996 (modif. 2006) – activităţile nucleare în România se pot desfăşura cu respectarea
următoarelor principii:
1. în condiţii de siguranţă şi securitate nucleară
2. în condiţii de protecţie specială a personalului expus profesional şi a populaţiei
3. în scopuri exclusiv paşnice
4. în regim de autorizare
5. numai sub îndrumarea şi controlul statului
6. în principiu de persoane juridice, cu excepţia activităţilor nucleare din domeniul medical care pot fi
desfăşurate în condiţiile legii de persoane fizice

DREPTUL MEDIULUI – CURS 11

79
L 111 / 1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare în România – cad sub incidenţa
dispoziţiilor legale următoarele activităţi nucleare:
1. cercetarea, proiectarea, producţia, montajul, punerea în funcţiune, dezafectarea, importul şi
exportul obiectivelor şi instalaţiilor nucleare
2. mineritul şi prepararea minereurilor de Uraniu şi Toriu
3. producerea, furnizarea, închirierea, manipularea, transportul, importul şi exportul materialelor
radioactive, inclusiv a combustibilului nuclear, a deşeurilor radioactive şi a dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante
4. furnizarea aparaturii de control dozimetric, a dispozitivelor utilizate pt protecţia împotriva
radiaţiilor ionizante şi a mijloacelor de containerizare şi de transport a materialelor radioactive
5. producerea, furnizarea, deţinerea, exportul şi importul materialelor şi echipamentelor radioactive
6. deţinerea, transportul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate aferente instalaţiilor şi
echipamentelor pertinente pt proliferarea armelor nucleare
7. realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare
Legea interzice pe teritoriul României orice fel de activitate în legătură cu armele nucleare sau cu orice
dispozitiv nuclear exploziv. De asemenea, e interzis în România importul deşeurilor radioactive, cu
excepţia situaţiei când importul decurge nemijlocit din prelucrarea în afara graniţelor ţării a unui export
autorizat anterior în baza procedurilor internaţionale la care România este parte.

AUTORIZAREA ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE


Desfăşurarea pe teritoriul ţării a unei activităţi nucleare permise de lege se face pe baza unei autorizaţii
emise de către Comisia Naţională pt Controlul Activităţilor Nucleare.
În interiorul obiectivelor nucleare autorizate, personalul care îşi desfăşoară activitatea trebuie să fie
posesor al unui permis eliberat de aceeaşi autoritate.
Atât autorizaţia, cât şi permisul, se acordă pt o perioadă determinată, dreptul dobândit în baza lor
neputând fi transmis fără acordul emitentului. Autorizaţia se poate elibera fie de la început pt. întreaga
instalaţie nucleară, fie pt diferite faze de construcţie sau de exploatare ale instalaţiei nucleare, cu condiţia
ca fazele anterioare să fi fost autorizate.
Autorizaţia se suspendă sau se retrage de către organul emitent din proprie iniţiativă sau la sesizarea
oricărei persoane fizice sau juridice, în toate cazurile în care Comisia Naţională constată că :
1. titularul nu a respectat prevederile Legii 111 / 1996 sau condiţiile şi limitele prevăzute în
autorizaţie
2. nu sunt îndeplinite măsurile dispuse de organele de control
3. apar situaţii noi dpdv tehnic sau de altă natură necunoscute la data eliberării autorizaţiei, care pot
afecta desfăşurarea în siguranţă a activităţii nucleare
4. titularul autorizaţiei nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce privire la constituirea fondului de dezafectare
şi de gospodărire a deşeurilor radioactive
5. titularul autorizaţiei nu mai este legal constituit
6. titularul autorizaţiei şi-a pierdut capacitatea juridică
La rândul său, permisul de exercitare se suspendă sau se retrage de emitent în următoarele situaţii :
1. titularul permisului nu a respectat reglementările date de Comisia Naţională
2. încetează din viaţă sau îşi pierde capacitatea juridică
Dacă în mod excepţional, din interese superioare de stat, autorizaţia se retrage, titularul are dreptul la
compensaţii din partea autorităţii care a dispus această măsură, cuantumul compensaţiei stabilindu-se
având în vedere interesul public şi interesul titularului de autorizaţie, fiind stabilit de regulă prin

80
înţelegerea părţilor sau pe cale judecătorească. Fără plata compensaţiei, autorizaţia se poate retrage în
următoarele situaţii :
a. când titularul a obţinut autorizaţia făcând uz de declaraţii false
b. când titularul autorizaţiei a încălcat prevederile legale sau dispoziţiile date de organele de
control, ori condiţiile prevăzute în autorizaţie
c. când personalul titularului autorizaţiei, terţele persoane sau populaţia ori mediul
înconjurător au fost supuse unor riscuri peste limitele legale, generate de activitatea
autorizată
Autorizaţia pt unele activităţi nucleare (transportul, importul, exportul de materiale radioactive) se
acordă şi cu un aviz de conformitate din partea Ministerului Economiei şi Comerţului.
Sunt supuse de asemenea autorizării introducerea în circuitul economic şi social, în vederea utilizării
sau consumului de către populaţie, a produselor care au fost supuse iradierii, a materialelor care conţin
substanţe radioactive, folosirea în domeniul medical pt diagnostic şi tratament a dispozitivelor generatoare
de radiaţii ionizante şi produselor farmaceutice care conţin materiale radioactive. Pt aceste situaţii
autorizaţia se eliberează de Ministerul Sănătăţii publice şi de Comisia Naţională pt Controlul Activităţilor
Nucleare.
În afară de autorizaţie şi permis, pt desfăşurarea activităţilor nucleare mai e necesară autorizaţia de
mediu, care constituie condiţia prealabilă eliberării autorizaţiei de Comisia Naţională. Această autorizaţie
se eliberează de MMGA.
Controlul exercitării activităţilor nucleare se realizează de Comisia Naţională, care exercită controlul
preventiv, operativ curent şi ulterior privind respectarea prevederilor legale şi de către Comisia Centrală pt
Accidente Nucleare şi Căderi de Obiecte Cosmice în situaţii de accident nuclear.
Toţi titularii de activităţi nucleare care au primit autorizaţii şi permise de exercitare pt lucrătorii lor, au
obligaţia să elaboreze instrucţiuni cu caracter obligatoriu privind desfăşurarea activităţii nucleare proprii,
să elaboreze planuri de intervenţie în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, să supravegheze
permanent mediul în privinţa încărcăturii cu radiaţii ionizante, să anunţe de îndată organele competente în
situaţii de urgenţă radiologică.

SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI ŞI A PERSONALULUI EXPUS


PROFESIONAL LA RADIAŢII
I. Dpdv al riscului radiologic, populaţia ţării se împarte în următoarele grupe :
1. populaţia în ansamblul ei
2. persoanele din populaţie care locuiesc sau lucrează în jurul unor obiective sau instalaţii nucleare
3. persoanele expuse la radiaţii profesional, în care sunt incluse
a. persoanele care desfăşoară o activitate temporară sau permanentă într-un obiectiv sau într-o
instalaţie nucleară
b. persoanele care lucrează cu surse de radiaţii nucleare
c. persoanele care prin natura activităţii pe care o desfăşoară permanent sau temporar, pot fi
supuse la o doză de iradiere peste valoarea maximă prevăzută de lege
II. Dpdv al expunerii la radiaţii ca urmare a producerii unui accident nuclear sau a unei
urgenţe radiologice, persoanele din populaţie se împart astfel :
1. persoane din rândul populaţiei supuse iradierii în mod direct

81
2. persoane implicate în intervenţie
3. personal expus la radiaţii în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, fără să fie implicat în
intervenţie
Pt personalul expus profesional la radiaţii, măsurile de protecţie constau din :
a) protecţia individuală constituită dintr-un ansamblu de norme tehnice, de măsuri
organizatorice destinate să apere acest personal până la doza maximă admisă de lege
b) protecţia în zona de lucru constituită din norme tehnice şi măsuri de organizare, care în
condiţii normale de funcţionare a obiectivului nuclear trebuie să asigure cel mult doza
maximă admisă de radiaţii la locul de muncă
c) instruirea personalului expus profesional
d) norme tehnice, organizatorice şi administrative de reducere la minimum a posibilităţilor de
apariţie a unui incident sau accident nuclear
În plus, personalul expus profesional la radiaţii beneficiază de timp de lucru redus (4 h/zi), antidot,
echipament special de protecţie, cură sanatorială gratuită, un nr. mai mare de zile în cadrul concediului de
odihnă, şi alte drepturi cu caracter social specifice locului de muncă.
În ceea ce priveşte populaţia în ansamblul ei, protecţia împotriva radiaţiilor pe timpul funcţionării
normale a obiectivului nuclear sau pe timpul producerii unei urgenţe radiologice sau unui accident
nuclear, se asigură prin măsuri prevăzute în planul naţional, planurile judeţene şi planurile fiecărui
operator de instalaţie nucleară, măsuri care constau în principal din :
 locuri speciale de adăpostire
 echipament de protecţie împotriva radiaţiilor
 asigurarea apei şi a hranei specifice
 instruirea persoanelor din populaţie
 simularea periodică a unor astfel de evenimente pt a familiariza populaţia cu măsurile care se iau
în astfel de situaţii
FOLOSIREA PAŞNICĂ A ENERGIEI NUCLEARE PE PLAN INTERNAŢIONAL
e reglementată de o serie de documente internaţionale, adoptate de Agenţia Internaţională pt Energie
Atomică (AIEA) – cu sediul la Viena. Dintre ele menţionăm :
1. Convenţia de la Paris din 1960 privind răspunderea civilă pt daune nucleare
2. Convenţia de la Viena din 1963 privind răspunderea pt daune nucleare
(din cursurile anterioare)
După accidentul de la Cernobâl, AIEA a adoptat 2 convenţii :
1. Convenţia privind notificarea rapidă a unui accident nuclear
2. Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică
- ambele adoptate în 1986, ratificate de România prin Decretul 223 / 1990
1. Convenţia privind notificarea rapidă a unui accident nuclear prevede obligaţia statului pe al cărui
teritoriu s-a produs accidentul nuclear sau urgenţa radiologică să comunice acest lucru fie direct,
fie prin intermediul AIEA tuturor statelor care sunt sau pot fi afectate, furnizându-le o serie de
informaţii privind natura radiaţiilor, momentul producerii accidentului şi localizarea exactă,
condiţiile meteorologice şi hidrologice din zonă, măsurile de protecţie deja luate ş.a. În acelaşi
timp, statul e obligat să dea şi informaţii suplimentare la cererea statelor afectate sau potenţial
afectate.
2. Prin Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, statele
părţi se obligă, în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, să-şi acorde reciproc asistenţă,
ce poate consta din :
 trimiterea de personal calificat

82
 mijloace tehnice specifice situaţiei create
 asistenţă sanitară
În cazul în care asistenţa constă din mijloace tehnice specifice, statul care le acordă rămâne proprietarul
lor, fapt pt care după terminarea operaţiunilor post-accident, acestea trebuie returnate.
Dacă asistenţa constă din trimiterea de personal calificat, şi pe perioada asistenţei acesta săvârşeşte
fapte contrare legilor statului asistat, instrumentarea cazului o face statul asistat, urmând ca persoanele
respective să fie judecate şi pedepsite în sau de către statul ai cărei cetăţeni sunt.

83