STUDIU TRANSCULTURAL ASUPRA

TEORIEI AUTO-GUVERNĂRII MENTALE

Irina Macsinga, Ramona Paloş, Laurenţiu Maricuţoiu

Universitatea de Vest din Timişoara

Abstract

This study investigates the cross - cultural validity of the Thinking Styles Inventory (TSI,
Sternberg and Wagner, 1992) which is based on the theory of mental self - government
(Sternberg, 1988, 1990, 1997), applied to a non-western (romanian) culture. Another
objective in this researche is to examine the relationships between thinking styles assessed by
the TSI and a number of personal characteristics , including age and gender.
One hundred fifty six subjects participated in this study. The results of item analysis and
factor analysis were consistent with the general directions of the theory. Results indicated
that the thinking styles evaluated by the TSI could be identified among the participants.

Key-words: culture, thinking styles, age, gender, factor analysis

Noţiunea de stil. Delimitări conceptuale

Adler este cel care introduce în psihologie conceptul de "stil de viaţă", atunci când, în
cadrul psihologiei individuale pe care o practică, se referă la unicitatea unei persoane,
înţelegând un mod personal de existenţă. În timp, această noţiune a suferit unele
metamorfoze, intrând în vocabularul psihologiei şi sub formă de stil aperceptiv, cognitiv, de
gândire, etc. Cu toate acestea, conotaţia primară dată de Adler a rămas, stilul nefiind rupt de
sfera personalităţii, manifestându-se tocmai prin unele particularităţi şi diferenţe ale acesteia.
Analizând retrospectiv teoriile stilurilor formulate până acum, Zhang (2001e, p.100)
susţine că cercetările s-au axat pe patru mari tipuri de stiluri:
• Stiluri cognitive – folosite pentru a caracteriza modalităţile de
procesare a informaţiei (ex.: teoria dependenţei-independenţei de câmp a lui
Witkin)
• Stiluri de învăţare – folosite pentru a caracteriza modalităţile de
învăţare a indivizilor (ex.: teoria lui Biggs)
 • Stiluri de gândire –evidenţiate pentru a caracteriza modalităţile în care
un individ preferă să-şi folosească abilităţile cognitive (ex.: teoria auto-guvernării
mentale a lui Sternberg)
• Stiluri de personalitate – folosite pentru a caracteriza modalităţile în
care un individ exhibă o modalitate comportamentală particulară (ex.: teoria lui
Holland)

Teoria auto-guvernării mentale

În conformitate cu teoria auto-guvernării mentale, oamenii au nevoie să-şi “pună
ordine” în idei, activităţi, proiecte paralele, etc. Există mai multe modalităţi de a ordona
aceste elemente, cu toate acestea manifestăm preferinţe numai pentru unele dintre ele şi
respingem posibilitatea unei alte alternative. Mai mult chiar, oamenii preferă o anumită
modalitate pentru o anumită situaţie şi o altă modalitate pentru altă situaţie. Această
modalitate preferată a unui individ de a gândi este ceea ce Sternberg (1994) numeşte stil de
gândire.
Stilul de gândire este un construct ce-şi propune să surprindă legătura între două
aspecte ale psihologiei individului care au fost tratate separat: personalitatea şi intelectul său.
Deşi există mai multe clasificări ale stilurilor de gândire, viziunea lui Robert J. Sternberg este
astăzi cea la care se apelează cel mai frecvent. Potrivit acestui autor, stilul de gândire este o
“modalitate preferată de a gândi” (Sternberg, 1994, p.170), o manieră privilegiată de a utiliza
una sau mai multe abilităţi într-o sarcină cognitivă specifică.
Făcând o paralelă între guvernarea unei naţiuni şi auto-guvernarea mentală, Sternberg
defineşte 13 stiluri de gândire, după cum urmează (după Sternberg, 1994, p.174-177, Zhang,
1999, p.167-167):
• Funcţiile auto-guvernării mentale – legislativă, executivă şi judiciară duc la teoretizarea
a trei stiluri de gândire: legislativul - îi place să creeze, să formuleze şi să planifice
soluţiile problemelor, preferă probleme nestructurate ce implică strategii creative;
executivul - urmează reguli, nu iese din “tipare”, preferă probleme pre-structurate, este
interesat de implementarea regulilor; judiciarul - îi place să evalueze reguli şi proceduri,
să vadă care este cea mai bună, să analizeze dintr-o perspectivă critică paradigme
contradictorii;
• Formele auto-guvernării mentale – monarhică, ierarhică, oligarhică şi anarhică duc la
teoretizarea a patru stiluri de gândire: monarhicul - predomină un singur scop sau mod
 de a rezolva problemele, concomitent cu activarea în memoria de lucru sau operaţională a
unui singur obiectiv; ierarhicul - îşi propune urmărirea mai multor scopuri în acelaşi
timp, pe care le ierarhizează în funcţie de importanţă sau semnificaţia acordată;
oligarhicul - urmăreşte mai multe scopuri, dar care au pentru el importanţă egală, trăind
pe plan subiectiv o stare de tensiune ca efect al imposibilităţii stabilirii de priorităţi;
anarhicul - nu acceptă reguli, proceduri sau principii călăuzitoare, îi place să lucreze la
proiecte flexibile din punctul de vedere al conţinutului, al modului de lucru şi al
termenelor;
• Nivelurile auto-guvernării mentale – în general, se pot distinge nivele globale şi locale
ale guvernării unui stat, deci vom avea un stil de gândire global - preferă să abordeze
subiecte largi şi abstracte, manifestând propensiune pentru structurare (reunirea părţilor în
întreg); local - indivizi pragmatici, preferă să rezolve probleme concrete, specifice,
punctuale, având tendinţa de detaliere a întregului;
• Scopul auto-guvernării mentale – aşa cum problemele unui stat sunt interne sau externe,
deosebim un stil de gândire intern - persoanele ce aparţin acestui stil au o structură
predominant introvertită din punct de vedere al cuantumului şi orientării energetice
majorei, sunt orientaţi spre sarcină, preferă problemele la care trebuie să lucreze singuri;
şi extern - au particularităţi specifice structurii de tip extravertit, preferă situaţiile
problematice ale căror soluţii reprezintă rezultatul unei gândiri în echipă;
• Orientarea auto-guvernării mentale – după acest criteriu, se evidenţiază două stiluri de
gândire: conservatorul - îi place să adere la legile şi procedurile deja existente, are
tendinţa de a minimaliza schimbarea; progresistul - îi place să treacă dincolo de regulile
şi procedurile existente, să maximizeze schimbarea şi de aceea preferă sarcinile ce
implică noutate şi ambiguitate.
Plecând de la descrierea stilurilor propuse de Sternberg, Zhang (2001e, p.101)
tipologizează stilurile de gândire în trei mari categorii, în funcţie de relaţia acestora cu
creativitatea:
• stiluri ce favorizează creativitatea (legislativ, judiciar, global, ierarhic,
liberal) – această categorie reuneşte persoane care doresc să depăşească
convenienţele, se îndoiesc de eficienţa normelor şi îşi asumă riscul de a realiza
activităţile altfel decât ceilalţi;
• stiluri ce inhibă creativitatea (executiv, local, conservator) – se referă la cei
care nu ies din tiparele actuale, minimalizând schimbarea;
 • stiluri care nu influenţează creativitatea (intern, extern)

Factori ce stau la baza adoptării unui anumit stil de gândire

Stilurile, ca şi abilităţile, nu sunt date de la naştere, ci în mare parte reprezintă o
funcţie a mediului în care se construiesc şi se dezvoltă. Fiind constructe ce îşi propun să facă
legătura între abilităţile cognitive şi personalitate, cercetătorii au investigat posibilele legături
dintre stilurile de gândire şi factorii de personalitate care constituie modelul Big Five (Zhang
2002a, 2002c), precum şi relaţiile acestor stiluri cu teoria stilurilor de personalitate a lui
Holland (Zhang 2000, 2001d). Nu în ultimul rând, au fost studiate posibilele legături dintre
stilurile de gândire şi dezvoltarea capacităţilor cognitive (Zhang 2002b).
O persoană care manifestă un anumit stil de gândire într-o situaţie poate avea un alt
stil în altă situaţie, în funcţie de configuraţia subiectivă şi obiectivă a acesteia; mai mult chiar,
persoanele manifestă anumite stiluri într-o etapă a dezvoltării ontogenetice şi preferă altele,
într-o etapă diferiră. O cercetare relevantă în acest sens este cea desfăşurată de Zhang
(2002b), care a făcut legătura între stilurile de gândire descrise de Sternberg şi teoria
dezvoltării cognitive a lui Perry.
Astfel, rezultatele acestei cercetări au indicat faptul că indivizii care se află la un nivel
de dezvoltare cognitivă dualist – caracterizat printr-o gândire absolutistă de tip corect-
incorect, alb-negru – au tendinţa de a folosi în mai mare măsură stilurile de gândire ce inhibă
creativitatea (executiv, local, conservator), comparativ cu cei ce se află la un nivel de
dezvoltare cognitivă relativist, caracterizat prin gândire critică (după Zhang, 2002b, p.189). O
variaţie a stilurilor de gândire în funcţie de stadiul de dezvoltare al individului este
demonstrată de Zhang (2001a, p.294), care a evidenţiat faptul că, în intervalul 14-19 ani,
vârsta corelează negativ cu stilul de gândire ierarhic.
O altă categorie de factori ce stau la baza preferinţei unui individ pentru anumite
modalităţi de manifestare a unor aptitudini sunt factorii de personalitate. Cercetările asupra
relaţiilor dintre factorii evidenţiaţi prin Big Five şi teoria lui Sternberg (Zhang 2002a, 2002c)
au găsit prin analiză factorială structurile latente ale personalităţii ce pot fi considerate ca
fiind o bază comună atât pentru factorii de personalitate, cât şi pentru stilurile de gândire,
demonstrând astfel că cele două constructe se suprapun într-o oarecare măsură, dar nu în
totalitate.
 Un demers similar a fost realizat şi în cercetarea legăturilor dintre teoria auto-
guvernării mentale şi teoria tipurilor de personalitate elaborată de Holland, soluţia factorială
indicând factori ce explicau (Zhang 2000, 2001d) atât tipuri de personalitate, cât şi stiluri de
gândire, dar şi factori ce explicau numai tipuri de personalitate sau numai stiluri de gândire.
Concluzia acestor cercetări a fost aceea că între stilurile lui Sternberg şi tipurile lui Holland
există suprapuneri, dar şi diferenţieri nete.
O altă variabilă ce a fost luată în considerare în încercarea de a explica originea
stilurilor de gândire este statutul socioeconomic şi amprenta parentală, Zhang şi Postiglione
(2001) găsind în acest sens o relaţie semnificativă pozitivă între venit şi stilul de gândire
ierarhic, precum şi relaţii semnificative pozitive între nivelul de educaţie al tatălui şi stilurile
de gândire judiciar şi global.

Domenii de aplicare a teoriei auto-guvernării mentale

Principalele cercetări asupra aplicabilităţii teoriei auto-guvernării mentale sunt cele ce
vizează implicaţiile acesteia în mediul educaţional, deşi în acest moment există cercetători
care investighează posibilele implicaţii ale acestei teorii şi în alte domenii, precum
comportamentul consumatorului (de exemplu, Harish 1995).
Referitor la cercetările din mediul educaţional, acestea pot fi împărţite în trei mari
categorii: cercetări asupra stilurilor de gândire ale studenţilor, asupra stilurilor de gândire ale
profesorilor şi cercetări ce încearcă să evidenţieze avantajele sau dezavantajele
compatibilităţii, respectiv incompatibilităţii dintre stilul de gândire al studentului şi ce al
profesorului.
Referitor la implicaţiile stilului de gândire al studentului, Sternberg (1994) este printre
primii care demonstrează că diferitele modalităţi de evaluare a studenţilor (prin esee,
examene scrise, cercetări, etc.) favorizează un anumit stil de gândire sau altul, explicând
astfel de ce studenţi cu abilităţi relativ egal de bine dezvoltate pot obţine rezultate diferite la
acelaşi examen. Aprofundând această direcţie de cercetare, Grigorenko şi Sternberg (1997,
apud. O’Hara, Sternberg 2001, p.198) relevă faptul că metodele clasice de evaluare
(examenele scrise sau orale) favorizează studenţii cu un stil de gândire judiciar, iar metodele
de evaluare prin proiecte independente favorizează studenţii cu un stil de gândire legislativ şi
îi defavorizează pe cei cu un stil de gândire executiv.
O cercetare realizată de Zhang (2001c) pe populaţie asiatică relevă faptul că stilul de
gândire al studentului este un indice predictiv semnificativ statistic pentru achiziţiile
academice. Mai mult chiar, aplicând aceleaşi probe pe o populaţie chineză şi o populaţie din
Hong Kong, Zhang (2001c) demonstrează că folosirea anumitor stiluri de gândire poate duce
la succes numai în anumite culturi, dar nu şi în altele.
Un alt studiu care susţine concluziile lui Sternberg este cel realizat de Cano-Garcia şi
Hewitt-Hughes (2000), care au ajuns la concluzia că realizările academice ale studenţilor
sunt influenţate de un stilul de gândire pe care studentul îl foloseşte preferenţial în abordarea
sarcinilor.
Cercetările asupra stilurilor de gândire în mediul academic s-au axat şi pe legătura
dintre acestea şi modalităţile de învăţare folosite de studenţi. Zhang şi Sternberg (2000),
pornind de la ideea că stilurile de gândire şi modalităţile de învăţare sunt surse ale
diferenţelor interpersonale de la nivelul performanţelor academice ce nu se referă la abilităţile
personale, ci la modul în care oamenii îşi folosesc aceste abilităţi, au desfăşurat o cercetare în
care au relavat legăturile dintre teoria auto-guvernării mentale şi stilurile de învăţare propuse
de Biggs. Rezultatele au relevat faptul că stilul superficial de învăţare corelează semnificativ
pozitiv cu stilurile de gândire executiv, local şi conservator, pe când stilul profund de învăţare
corelează semnificativ pozitiv cu stilurile legislativ, judiciar şi progresist (după Zhang,
Sternberg, 2000, p.485-286).
Una dintre primele cercetări asupra stilurilor de gândire ale profesorilor este cea
realizată de Sternberg şi Grigorenko (1995 apud. Zhang, 1999, p.168) care au găsit relaţii
semnificative între stilul de gândire al profesorului şi nivelul academic la care aceştia predau,
experienţa lor la catedră şi materia predată. Astfel, în conformitate cu Harish (1995, p.428),
rezultatele obţinute de cei doi autori menţionaţi anterior pe populaţie americană ne indică
faptul că profesorii cu grade mai mici pe scara ierarhică preferă abordări inovative la
problemele cu care sunt confruntaţi (sunt legislativi din punctul de vedere al stilurilor de
gândire) şi apelează în mai mică măsură la reguli (sunt în mai mică măsură executivi).
În legătură cu asociaţiile dintre materia predată şi stilul de gândire al profesorului, se
pare că profesorii ce predau ştiinţe exacte (matematică, fizică, chimie etc.) sunt mai
pragmatici, preferă problemele concrete – au un stil de gândire predominant local – pe când
profesorii ce predau ştiinţe umaniste preferă subiectele largi şi abstracte (au un stil de gândire
global).
O concluzie interesantă a studiului analizat este faptul că profesorii au tendinţa să-şi
adapteze stilul la cultura instituţiei şcolare în care lucrează. Mai recent, cercetările asupra
stilurilor de gândire ale profesorilor s-au axat pe legăturile dintre acestea şi modalităţile de
predare preferate. Apelând la tipologia modalităţilor de predare propusă de Trigwell şi
Prosser (1996), Zhang (2001a, p.556-557) ajunge la concluzia că stilurile de gândire şi
modalităţile de predare ilustrează aspecte specifice în care sarcinile de predare sunt percepute
şi formate, relevând faptul că profesorii preocupaţi de schimbările conceptuale realizate de
studenţi folosesc predominant stilurile legislativ, judiciar, global şi liberal, iar profesorii axaţi
pe conţinut care pun accent exclusiv pe reproducerea informaţiei folosesc stiluri executive,
locale şi conservatoare.
Referitor la influenţa compatibilităţii / incompatibilităţii dintre stilul de gândire al
profesorului şi cel al studentului în procesului academic, Sternberg (1994) susţine că, cu cât
există o compatibilitate mai crescută între stilul de gândire al studentului şi cel al
profesorului, cu atât rezultatele studentului vor fi mai bune.
Rezultatele cercetărilor prezentate anterior ne indică faptul că, cel puţin în mediul
academic, stilurile de gândire joacă un rol important atât pentru profesor, cât şi pentru elev
sau student. Deşi majoritatea cercetărilor s-au axat pe mediul academic, Harrish (1995) a
încercat aplicabilitatea acestei teorii în psihologia organizaţională (găsind legături pozitive
între stilul de gândire executiv şi performanţa în muncă la directorii de vânzări investigaţi) şi
în psihologia consumatorului, demonstrând că un nivel mare de compatibilitate între stilul de
gândire al vânzătorului şi cel al cumpărătorului creşte probabilitatea ca ultimul să apeleze la
serviciile oferite.

Variaţia interculturală a teoriei auto-guvernării mentale

Variaţia interculturală a teoriilor postulate de psihologie este un aspect care a fost
omis o lungă peroadă de timp, în ciuda evidenţelor tot mai frecvente ce au început să apară în
urma replicării experimentelor clasice ale psihologiei în alte culturi decât cele în care au fost
desfăşurate iniţial. Astfel a apărut necesitatea unei noi ramuri a psihologiei care să testeze
valabilitatea teoriilor psihologice în afara cadrului cultural în care au fost propuse.
Deoarece teoria auto-guvernării mentale este o teorie formulată în mediul cultural
american, s-a pus problema variabilităţii culturale a acesteia. Cercetările axate pe studiul
variaţiei culturale a teoriei stilurilor de gândire au investigat studenţi dintr-o singură cultură
(cea a cercetătorului) şi au comparat modelul propus de Sternberg cu structura factorială a
scalelor Inventarului Stilurilor de Gândire (ISG). Prin această modalitate, teoria auto-
guvernării mentale a fost testată în Hong Kong (Zhang 1999), Filipine (Bernardo, Zhang,
Callueng, 2002) şi Spania (Cano-Garcia, Hewitt-Hughes, 2000), rezultatele obţinute de
aceştia evidenţiind diferenţe marcante, după cum se poate observa din Tabelul1. Se pare că
nu există un pattern intercultural foarte clar al modulului în care scalele ISG se structurează,
deoarece rezultatele indică, în funcţie de cultură, trei, patru sau cinci factori. Evident, această
situaţie nu face decât să ridice semne de întrebare referitoare la validitatea interculturală a
teoriei stilurilor de gândire, din moment ce factorii latenţi ce stau la baza lor sunt atât de
diferiţi ca număr şi ca structură.
Totuşi, din analiza structurilor factoriale prezentate în Tabelul 1, se conturează mai
multe interogaţii legate de gradul de adecvare al aparatului statistic folosit: în două dintre
studii autorii au folosit metode de rotaţie ortogonale (varimax), dar soluţia obţinută nu a fost
una ortogonală: Cano-Garcia şi Hewitt-Hughes (2000) au obţinut o soluţie în care factorii
sunt puternic corelaţi, deşi au folosit o metodă prin care încercau să extragă factori necorelaţi,
iar Bernardo, Zhang, Callueng (2002) au obţinut o soluţie în care trei stiluri de gândire sunt
explicate fiecare de câte doi factori în măsuri egale (ceea ce ar putea indica o extragere a unui
număr insuficient de factori).
Tabelul 1. Structuri factoriale ale Inventarului Stilurilor de Gândire în diverse culturi.
Spania
Filipine
Hong Kong (Cano-Garcia,
Factor Modelul teoretic (Bernardo
(Zhang 1999) Hewitt-Hughes,
et.al.2002)
2000)
Legislativ Progresist
Judiciar Judiciar
Legislativ Ierarhic
Global Anarhic
I Executiv Judiciar
Progresist Conservator
Judiciar Progresist
Anarhic Extern
Intern Legislativ
Executiv
Judiciar Executiv
Monarhic
Conservator Local Conservator
Ierarhic
II Executiv Conservator Ierarhic
Oligarhic
Oligarhic Ierarhic Monarhic
Anarhic
Monarhic Oligarhic
Oligarhic
Monarhic
Oligarhic
Local Intern Intern
III Intern
Global Extern Extern
Extern
Legislativ
Monarhic
Intern Global
IV Oligarhic
Extern Local
Global
Progresist Monarhic
V
Conservator Anarhic
Metodă de
- Oblică Ortogonală ortogonală
rotaţie
 Varianţa
- 78,3% 64,7% 72,3%
explicată

În concluzie, teoria auto-guvernării mentale pare a fi influenţată în mare măsură de variabile

culturale, dacă facem abstracţie de problemele metodologice ale acestor studii (de exmplu,
dacă Cano-Garcia şi Hewitt-Hughes ar fi folosit o metodă de extragere oblică, este posibil ca
rezultatele să fi arătat altfel).

Obiectivele cercetării
În acord cu principalele concepte avansate, ne propunem următoarele obiective:
1. Aprecierea validităţii statistice a teoriei auto-guvernării mentale în cultura românească.
2. Decelarea şi denumirea factorilor care circumscriu aria stilurilor de gândire pe eşantionul
luat în studiu.
3. Evidenţierea unor diferenţe în funcţie de variabilele etichetă gen şi vârstă, la nivelul
stilurilor de gândire.

Investigaţia psihologică
Subiecţi
În această cercetare au fost luaţi în studiu 156 de subiecţi aproximativ egal distribuiţi
pe sexe (40% bărbaţi, 60% femei), cu vârsta cuprinsă între 19 şi 56 de ani, aproximativ egal
distribuiţi în trei categorii de vârstă: 19-27 (34%), 27-36 (35%), 37-55 (31%). Trebuie
precizat faptul că în fiecare categorie de vârstă ponderea subiecţilor în funcţie de sex este
apropiată de ponderea lor la nivelul întregului eşantion avut în vedere.

Metode
Ca şi metode de cercetare au fost folosite: Inventarul Stilurilor de Gândire - reprezintă
o probă tip scală Likert cu 6 trepte de la 1- dezacord foarte puternic până la 6-acord foarte
puternic, elaborat de Sternberg şi Wagner (1994). Instrumentul (în varianta prescurtată) este
alcătuit din 65 itemi care evaluează cele 13 stiluri de gândire: legislativ, executiv, judiciar,
monarhic, ierarhic, oligarhic, anarhic, local, global, intern, extern, conservator şi progresist.
Este un chestionar de auto-evaluare prin care fiecare subiect răspunde la aceste întrebări în
funcţie de acordul sau dezacordul gradat cu conţinutul acestora. Chestionarul conţine itemi
egal repartizaţi pentru fiecare dintre cele 13 stiluri de gândire. Cotarea acestei probe se
realizează prin însumarea punctelor obţinute de subiect la fiecare item, rezultând un scor
total. De asemenea, subiecţii au fost rugaţi să completeze o Fişă personală pentru aflarea
vârstei acestora.

Rezultate şi discuţii
Pentru verificarea teoriei auto-guvernării mentale în cultura românească, am realizat o
analiză factorială confirmatorie în care stilurile de gândire au fost grupate pe cinci factori,
conform structurii propuse de Sternberg (1994). Această analiză a fost realizată cu pachetul
de software statistic Amos 4.0, rezultatele indicând faptul că această grupare a stilurilor de
gândire nu este reală în cultura românească, deci teoria auto-guvernării mentale nu poate fi
aplicată ca atare în spaţiul cultural românesc.
Pentru aflarea numărului şi naturii factorilor ce stau la baza stilurilor de gândire în
mediul românesc, am realizat o analiză factorială exploratorie prin metoda axelor principale.
Pentru găsirea unei soluţii mai bune, s-a aplicat o rotaţie oblică, deoarece, după cum am
afirmat anterior, se pare că rotaţiile ortogonale nu oferă soluţii viabile în cazul unor astfel de
studii. Numărul de factori reţinut a fost de cinci, această decizie bazându-se atât pe criteriul
lui Kaiser, cât şi analiza grafică a lui Cattell, ambele metode indicând că soluţia cea mai
probabilă are cinci factori (soluţia obţinută este prezentată în Tabelul 2).

Tabelul 2. Structura factorială a stilurilor de gândire pe populaţie românească

1 2 3 4 5
Conservator 0.678 -0.453
Executiv 0.674
Ierarhic 0.673
Monarhic 0.578
Progresist 0.800
Legislativ 0.686
Judiciar 0.473
Oligarhic 0.865
Anarhic 0.554
Intern -0.788
Extern 0.588
Local -0.657
Global 0.401

Eigenvalue 2.863 2.335 1.623 1.258 1.046

Varianţa explicată 22.02% 17.96% 12.49% 9.68% 8.05%

Varianţa explicată
22.02% 39.98% 52.47% 62.15% 70.20%
cumulata

Bazată pe conceptele ce fundamentează teoria auto-guvernării mentale, cercetarea lui

Sternberg şi Grigorenko (1994), desfăşurată pe un lot de studenţi din universităţile americane
a confirmat existenţa celor 5 criterii majore (funcţii, niveluri, direcţii, forme şi scopuri) care,
mai departe, dau naştere celor 13 stiluri de gândire. În ceea ce priveşte validitatea
transculturală a instrumentului elaborat de Sternberg şi Wagner, există mai multe precedente
în acest sens, dintre care reamintim cercetarea condusă de Zhang şi Sachs (1997), precum şi
studiul lui Bernardo, Zhang şi Callueng desfăşurat pe populaţia studenţească filipineză.
Aceste studii demonstrează existenţa unor patternuri diferite de corelaţii la nivelul
personalităţii, învăţării şi variabilelor educaţionale. Ultima cercetare citată găseşte o matrice
corelaţională între cele 13 stiluri de gândire diferită de cea reliefată în cercetarea lui
Sternberg, stiluri care, în final, sunt structurate în 3 mari factori. Autorii au denumit aceşti
factori: gândire liberală (legislativ, intern, anarhic, global şi judiciar); gândire structurată
(conservator, executiv, monarhic, local, oligarhic şi ierarhic); gândire cooperantă (extern şi
oligarhic).
Referitor la replicarea acestui instrument pe eşantionul reprezentativ pentru populaţia
românească, prezentăm în tabelul de mai jos rezultatele analizei factoriale exploratorii:

Tabelul 3 - Matricea de corelaţii interscale pentru stilurile de gândire

SEX VARSTA Legislativ Moharhic Extern Progresist Global
Masculin 19-27 ani 24.117 18.588 21.411 22.823 20.588
28-36 ani 22.68 16.56 20.04 21.12 18.56
36-55 ani 21.38 17.714 19.333 20.285 19.333
Total 22.634 17.492 20.174 21.301 19.365
Feminin 19-27 ani 22.361 16.694 20.305 21.416 17.833
28-36 ani 21.709 15.806 18.967 21.354 19.193
36-55 ani 20.423 17.23 20.038 19.923 19.461
Total 21.602 16.548 19.784 20.978 18.741
Total 19-27 ani 22.924 17.301 20.66 21.867 18.716
28-36 ani 22.142 16.142 19.446 21.25 18.91
36-55 ani 20.851 17.446 19.723 20.085 19.404
Total 22.019 16.929 19.942 21.108 18.993

Observăm că în ceea ce priveşte participanţii la acest studiu, rezultatele sunt convergente cu

cele obţinute de Sternberg, în sensul că acestea merg în direcţia predicţiilor teoriei auto-
guvernării mentale, găsind 5 factori. În schimb, există diferenţe la nivelul corelaţiilor
interscale, oferindu-ne oportunitatea redenumirii acestor factori.
Astfel, primul factor identificat asociază scalele stilurilor de gândire executiv, conservator,
ierarhic şi monarhic. Ca şi conotaţie generală, acest factor caracterizează acele persoane care
preferă sarcinile structurate, situaţiile problematice bine conturate, abordând linii de tip
conservator. Totodată, au capacitatea de a vedea priorităţile, de a ierarhiza sarcinile după
diferite criterii, de a se concentra pe un unic obiectiv. Din aceste raţiuni, am denumit acest
prim factor gândirea focalizată.
În ceea ce priveşte cel de al doilea factor, acesta corelează stilurile progresist, legislativ şi
judiciar. Ca manieră generală de abordare a problemelor şi manifestare comportamentală,
persoanele din această categorie preferă să facă legile decât să le urmeze, au abilitatea de a
compara teorii, paradigme, de a evalua puncte de vedere contradictorii; de asemenea, sunt
persoane care adoptă o abordare nouă în rezolvarea situaţiile rezolutive. De aceea, cel de al
doilea factor a fost denumit gândirea critică.
Cel de al treilea factor condensează stilurile de gândire oligarhic şi anarhic care au ca numitor
comun inabilitatea de a stabili priorităţi în abordarea problemelor, precum şi refuzul oricărei
forme de regulă sau normă, considerând a priori ca având un efect constrângător. Am
denumit acest factor gândirea anomică.
În ce priveşte cel de al patrulea factor, acesta reuneşte stilurile de gândire global şi local care
aparţin, în fapt, aceluiaşi fenomen, şi anume modalitatea predominantă (analitic / sintetic) de
extragere a informaţiei din realitate, pentru a fi ulterior prelucrată cognitiv. Asimilând analiza
şi sinteza cu operaţiile gândirii, acest factor a fost denumit gândirea operaţională.
În final, cel de al cincilea factor identificat în matrice caracterizează persoanele din punct de
vedere al mobilizării şi orientării energetice majore, precum şi al capacităţii de lucru în
echipă, fiind vorba despre stilul de gândire extern şi intern (externii preferă munca în echipă,
pe când internii se orientează preponderent spre sarcini cu caracter individual). Acest ultim
factor îl denumim gândirea relaţională.
În concluzie, pe eşantionul studiat, se regăsesc 5 factori - umbrelă pentru cele 13 stiluri de
gândire, şi anume: gândirea focalizată, critică, anomică, operaţională şi gândirea relaţională.

Relaţiile dintre stilurile de gândire şi variabilele etichetă considerate

Un alt obiectiv al acestei lucrări vizează studierea relaţiilor existente între stilurile de gândire
şi variabilele considerate, respectiv genul şi vârsta. Un prim stil de gândire considerat este cel
global pentru care analiza statistică oferă următoarele rezultate:

Tabelul 4 - Diferenţe la nivelul variabilei stil de gândire global

Global
VI SS df MS F p
SEX 16.218 1 16.218 1.8 0.181
VARST 7.143 2 3.571 0.396 0.673
Sex*Varsta 80.827 2 40.413 4.486 0.012
Se observă că, la nivelul eşantionului studiat, din punct de vedere al mediei nu există
diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin şi feminin, acelaşi aspect fiind întâlnit
şi în cazul categoriei de vârstă. Analiza statistică evidenţiază, însă, diferenţe în funcţie de gen
şi vârstă induse de evoluţia stilului de gândire global, astfel:
- în cazul subiecţilor de sex masculin, media la nivelul stilului de gândire global
înregistrează o scădere la categoria de vârstă 28-36 de ani, faţă de 19-27 de ani, pentru ca
apoi să înregistreze o uşoară creştere pentru categoria 37-55 de ani. Cu alte cuvinte,
manifestarea în comportamentul rezolutiv a abilităţii de structurare şi de sinteză, de
cuprindere într-o imagine unitară a informaţiilor extrase scade de la 19 la 28 de ani, după
care prezintă o uşoară curbă ascendentă;
- în cazul subiecţilor de sex feminin, acest aspect prezintă o creştere de la 20 la 30 de ani,
pentru ca, odată cu înaintarea în vârstă, preferinţa pentru abordarea structurală a
problemelor să rămână relativ constantă.
În ceea ce priveşte stilul de gândire progresist, conform tabelului de mai jos, nu există
diferenţe semnificative la acest nivel între bărbaţi şi femei, la categoriile de vârstă
considerate:
Tabelul 5 - Diferenţe la nivelul stilului de gândire progresist
Progresist
VI SS df MS F P
SEX 9.615 1 9.615 1.078 0.3
VARST 94.686 2 47.343 5.311 0.005
Sex*Varsta 17.143 2 8.571 0.961 0.384

Se constată, în schimb, diferenţe din punct de vedere al vârstei, în interiorul categoriei de

gen, astfel:
- subiecţii de sex masculin exhibă un stil de gândire progresist care scade de la categoria
de vârstă 19-27 de ani la 36-55 de ani;
- preferinţa pentru manifestarea în comportamentul rezolutiv a acestui stil de gândire, în
cazul subiecţilor de sex feminin, scade de asemenea de la prima categorie de vârstă la
ultima.
Stilul de gândire progresist care presupune preferinţa pentru găsirea unor soluţii noi,
originale de rezolvare a situaţiilor problematice are o manifestare mai puţin pregnantă odată
cu înaintarea în vârstă, indiferent de sex. Cercetările realizate asupra potenţialului creativ şi
atitudinilor creative demonstrează că aceste aspecte sunt relaţionate de cele mai multe ori cu
o gândire divergentă care apelează la euristici şi procedee imaginative inedite, având la bază
o flexibilitate mentală crescută. Dacă considerăm acest aspect, atunci putem afirma că
gândirea de tip progresist prezintă calităţile de mai sus. Vârsta înseamnă şi acumulare de
experienţă, iar experienţa presupune asimilarea unor scheme rezolutive prescurtate ce aduc
cu sine automatizare şi, implicit, rutină. În acest context explicativ, este firesc ca stilul de
gândire progresist să aibă o frecvenţă de manifestare mai mică, odată cu înaintarea în vârstă.

În tabelul dee mai jos, sunt prezentate rezultatele analizei statistice diferenţiale pentru stilul
de gândire extern, după cum urmează:
Tabelul 6 - Diferenţe la nivelul stilului de gândire extern
Extern
VI SS df MS F P
SEX 8.862 1 8.862 1.123 0.29
VARST 52.226 2 26.113 3.31 0.039
Sex*Varsta 25.624 2 12.812 1.624 0.2

Din nou, se constată inexistenţa unor diferenţe semnificative la nivelul variabilei gen. Totuşi,
la bărbaţii aflaţi în categoria de vârstă 19-27 de ani, acest stil înregistrează o medie
superioară mediei de la categoria 37-55 de ani, fapt care denotă o uşoară tendinţă de scădere
a preferinţei pentru acest gen de manifestare a abilităţilor, odată cu vârsta. Pe de altă parte, în
cazul femeilor, această tendinţă este neglijabilă, manifestarea comportamentală a stilului de
gândire extern rămânând relativ constantă de-a lungul vârstelor.
Stilul de gândire extern denotă preferinţa individului pentru relaţionare, pentru munca în
echipă, în structura acestui tip regăsindu-se note ale personalităţii extravertite (sociabilitate,
raportare la repere externe, capacitate bună de comunicare, etc.). Cercetările arată că la
nivelul acestor aspecte există diferenţe între cele două sexe, femeile "împrumutând" cu o mai
mare frecvenţă note ale personalităţii de acest tip.

În urma aplicării aparatului statistic, la nivelul stilului de gândire monarhic, s-au obţinut
următoarele rezultate:
Tabelul 7 - Diferenţe la nivelul stilului de gândire monarhic
Monarhic
VI SS df MS F p
SEX 40.019 1 40.019 4.46 0.036
VARST 66.029 2 33.014 3.68 0.027
Sex*Varsta 13.141 2 6.57 0.732 0.482
În cazul acestui stil de gândire, ce are ca nucleu central preferinţa pentru focalizarea atenţiei
pe un singur obiectiv, se observă diferenţe atât la nivelul variabile gen, cât şi la nivelul
variabilei vârstă, astfel:
- pentru categoiile de vârstă 19-27 de ani, respectiv 28-36 de ani, "monarhismul" masculin
are cote superioare celui feminin; aceste diferenţe sunt irelevante pentru categoria de
vârstă 37-55 de ani;
- în cadrul aceluiaşi gen, pentru subiecţii de sex masculin, se înregistrează o scădere a
stilului de gândire monarhic, odată cu înaintarea în vârstă, aceeaşi tendinţă fiind
înregistrată şi în cazul subiecţilor de sex feminin.
Odată cu vârsta, este posibil ca persoana să "dezactiveze" abilitatea de a se concentra
exclusiv pe o unică sarcină, dat fiind universul stimulărilor şi cerinţelor mult mai bogat şi
variat.

Un alt aspect pentru care statistica evidenţiază diferenţe la nivelul variabilelor etichetă
considerate este stilul de gândire legislativ:
Tabelul 8 - Diferenţe la nivelul stilului de gândire legislativ
Legislativ
VI SS df MS F p
SEX 55.43 1 55.43 6.236 0.013
VARST 127.115 2 63.557 7.151 0.001
Sex*Varsta 4.982 2 2.491 0.28 0.755

Se constată diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei, la nivelul acestei variabile, pentru
toate categoriile de vârstă, în sensul că bărbaţii manifestă acest stil într-o mai mare măsură
decât femeile. De asemenea, tendinţa centrală pentru ambele sexe este de scădere a
numărului de comportamente rezolutive de tip legislativ, odată cu vârsta. Acest stil de
gândire caracterizează persoane care preferă sarcini slab structurate sau ambigue care le
oferă posibilitatea construirii unor legi şi norme proprii, venind cu soluţii personale.
Se cunoaşte faptul că, odată cu vârsta, devenim din ce în ce mai puţin legislative şi din ce în
ce mai mult executivi, abordând cel mai facil acele situaţii problematice cu care suntem
familiarizaţi, pentru care avem soluţii gata fabricate care, pe de o parte economisesc efortul,
iar, pe de altă parte, se soldează cu succes. Superioritatea bărbaţilor la nivelul stilului de
gândire legislativ se poate corela cu câteva particularităţi ale structurii de tip masculin,
printre care îndrăzneala, competitivitatea, determinismul acţional, etc.
Concluzii
Analiza principalelor aspecte studiate în cercetarea de faţă permite extragerea următoarelor
concluzii:
- analiza factorială efectuată asupra scalelor ce configurează instrumentul de evaluare a
stilurilor de gândire, pe populaţia luată în studiu, diferenţiază 5 factori denumiţi: gândirea
focalizată, critică, anomică, operaţională şi gândirea relaţională;
- la nivelul eşantionului studiat, există diferenţe intersexuale semnificative statistic doar la
nivelul stilului de gândire monarhic şi legislativ, arătând manifestarea mai pregnantă în
conduita rezolutivă a acestor stiluri, în cazul subiecţilor de sex masculin, indiferent de
vârstă;
- odată cu înaintarea în vârstă, se constată, pe ansamblu, o "îngustare" a preferinţei de
manifestare a stilurilor de gândire global, progresist, extern, monarhic şi legislativ
- teoria auto-guvernării mentale, prin gruparea factorilor propusă de Sternberg, nu se poate
aplica în sine în spaţiul cultural românesc.
Ne propunem, în cadrul unei viitoare cercetări, testarea ipotezei privind modul în care aceste
stiluri de gândire se relaţionează cu performanţele academice, în învăţământul superior
românesc.

BIBLIOGRAFIE
BERNARDO, A.B.I., ZHANG, L.F., CALLUENG, C.M. (2002) Thinking Styles and
Academic Achievement Among Filipino Students, în The Journal of Genetic Psychology, vol.
163, issue 2, p.149-163
CANO-GARCIA, F., HEWITT-HUGHES, E. (2000) Learning and Thinking Styles: an
analisys of their interrelationship and influence on academic achievement, în Educational
Psychology, vol.20, nr.4, p.413-431
HARISH, S. (1995) Styles of Thinking: A Bridge Between Personality and Cognition, în
Advances in Consumer Research, vol. 22, issue 3, p.428-429
O’HARA, L.A., STERNBERG, R.J. (2001) It Does’n Hurt to Ask: Effects of Instructions to
Be Creative, Practical or Analitycal on Essay-Writing Performance and Their Interaction
With Student’s Thinking Styles, în Creativity Research Journal, vol 13, issue 2, p.197-210
STERNBERG, R. J. (1994) Thinking styles: Theory and assessment at the interface between
intelligence and personality în Sternberg, R. J. & Ruzgis P. (coord.) Intelligence and
personality, Cambridge University Press, New York, p.169-187
TRIGWELL, K., PROSSER, M. (1996) Congruence Between Intention and Strategy In
Science Teacher’s Approaches To Teaching, în Higher Education, vol 27, p.75-84
ZHANG, L.F. (1999) Further Cross-Cultural Validation of The Theory of Mental Self-
Government, în Journal of Psychology, vol. 133, issue 2, p.165-181
ZHANG, L.F. (2000) Are Thinking Styles and Personality Types Related?, în Educational
Psychology, vol. 20, issue 3, p.271-283
ZHANG, L.F. (2001a) Approaches and Thinking Styles in Teaching, în Journal of
Psychology, vol. 135, issue 5, p.547-561
ZHANG, L.F. (2001b) Do Styles of Thinking Matter Among Hong Kong Secondary School
Students?, în Personality and Individual Differences, vol. 31, issue 3, p.289-301
ZHANG, L.F. (2001c) Do Thinking Styles Contribute to Academic Achievement Beyond Self-
Rated Abilities?, în Journal of Psychology, vol.135, issue 6, p.621-638
ZHANG, L.F. (2001d) Thinking Styles and Personality Types Revisited, în Personality and
Individual Differences, vol 31, issue 6, p.883-894
ZHANG, L.F. (2001e) Thinking Styles, Self-Esteem and Extracurricular Experiences, în
International Journal of Psychology, vol. 36, issue 2, p.100-107
ZHANG, L.F. (2002a) Measuring Thinking Styles in Addition to Measuring Personality
Traits?, în Personality and Individual Differences, vol 33, issue 3, p.445-458ZHANG, L.F.
(2002b) Thinking Styles and Cognitive Development, în The Journal of Genetic Psychology,
vol. 163, issue 2, p.179-195
ZHANG, L.F. (2002c) Thinking Styles and The Big Five Personlity Traits, în Educational
Psychology, vol. 22, issue 1, p.17-31
ZHANG, L.F., POSTIGLIONE, G.A. (2001) Thinking Styles, Self-Esteem and Socio-
economic Status, în Personality and Individual Differences, vol. 31, issue 8, p.1333-1346
ZHANG, L.F., STERNBERG, R.J. (2000) Are Learning Approaches and Thinking Styles
Related? A Study In Two Chinese Populations, în Journal of Psychology, vol. 134, issue 5,
p.469-490