PLEUREZII PURULENTE,

EMPIEME,
CHIST HIDATIC PULMONAR

Pleura este compusa din 2 membrane seroase care formeaza 2 saci complet
independenti numiti cavitati pleurale.Fiecare dintre ele se extinde spre
regiunea cervicala , mediastin,sinusurile costofrenice si spre fisurile
interlobare pulmonare.Ambele sunt insensibile(fibre nervoase pentru durere
sunt in fascia endotoracica).
CARACTERISTICI FIZIOLOGICE
1.presiunea subatmosferica( -6 spre -12cm apa in inspiratie si -4 spre
-8cm apa in expiratie)din cavitatea virtuala pleurala
2.capacitati secretorii si absorbante(600-1000ml/zi).
Infectia,modificarea presiunii negative pleurale si a miscarilor diafragmei
duc la alterarea acestor functii.
DEFINITIE: PLEUREZIILE PURULENTE sunt infectii piogenice ale
cavitatii pleurale asociate cu revarsat purulent toracic.Ele pot fi:
-localizate(inchistate,incapsulate)
difuze-ocupa intreaga cavitate pleurala

EMPIEMELE pot fi :-acute

-cronice
Din punct de vedere anatomopatologic se clasifica:
a)exudative-depunere fina de fibrina
-continut sarac celular
-capacitate prompta de reexpansiune pulmonara
b)fibrinopurulente-numar mare de leucocite PMM
-depunere strat gros de fibrina
-tendinta spre compartimentarea cavitatii pleurale prin
false membrane
de fibrina si aderente(tranzitia intre acut si cronic).
EMPIEME ORGANIZATE-depozite groase de fibrina
-compartimentarea cavitatii pleurale marcata iar
exudatul e
gros
-se formeaza abcese separate in interiorul
cavitatii pleurale
compartimentate prin membrane fibroase
EMPIEM NECESITATIS = abces “in buton de camasa” rezultat din
fuzarea subcutanat,la nivelul peretelui toracic a unei pleurezii inchistate.
= drenaj spontan inclusiv la nivelul arborelui
bronsic manifestat prin expectorarea brusca a unei cantitati de puroi
ETIOLOGIE – cea mai frecventa in urma unui proces patologic primar
pulmonar:
-pneumonie
-bronhopneumonie
-abces pulmonar -secundar unui neoplasm
-corp strain
-bronsiectazii
-ruptura unei bule de emfizem
-fistula bronhopleurala
-perforatia esofagiana
-limfodenita supurata
-osteomielita
-abcese subfrenice/intrahepatice
-plagi toracice penetrante,toracocenteza,interventii toracice
AGENTI BACTERIENI : -stafilococ aureus
-pseudomonas
-Klebsiela pneumoniae
EMPIEME FUNGICE – rare,la imunodeprimati
DIAGNOSTIC – semne clinice si radiologice de revarsat lichidian pleural
-extragerea de puroi prin toracocenteza.Lichidul extras e
supus
examenului macroscopic,citologic,bacterial
Prezenta – leucocitelor PMM = etiologie bacteriala
- limfocitelor = etiologie tbc.
- Celule mononucleate = etiologie virala micoplasmatica
- Celule neoplazice = neoplasm pulmonar/pleural
TRATAMENT – controlul infectiei primare si empiemului secundar
- evacuarea puroiului
- eradicarea focarului fibrinos
- reexpansionarea plamanului
In stadiul exudativ – 4-7 zile durata
-punctie aspirativa+ antibioterapie dupa antibiograma
-antibioterapie locala-instilatii locale cu
peniciline/aminoglicozide
In stadiul fibrinopurulent –drenaj aspirativ cu un/mai multe tuburi de dren
cu lumen mare,introduse cu ajutorul unui trocar in zona cea mai decliva a
colectiei.
In stadiul de inchistare – drenajul chirurgical-pleurostomie minima cu
rezectie de crusta si drenaj deschis al colectiei ,fie o toracotomie larga cu
debridare si desfintarea compartimentarilor cu lavaj si drenaj aspirativ.

CHISTUL HIDATIC PULMONAR(CHP) reprezinta dezvoltarea la

nivelul plamanilor a larvei de Taenia Echinacocus=cestod cu 3 specii:
1.Echinococus granulosus-intalnit in zonele unde se cresc oi(gazda
intermediara oaia,iar gazda definitiva cainele)
2.Echinococus multilocularis(gazda intermediara e vulpea,iar definitiva
rozatoarele).Produce boala hidatica alveolara
3.Echinococus Oligarthus(gazda normala e pisica,cea intermediara
rozatoarele mici).
Cea mai frecvent intalnita este cea de tipul 1.
Parazitologie
-lungime 2-9mm,alcatuit din scolex,gat si proglote(3).Proglotele contin
ouale.Viermii adulti populeaza jejunul proximal al gazdei
definitive(caini,pisici,vulpi si se dezvolta in 3-6 luni)
SIMPTOME:
-durere toracica
-tuse,hemoptizie
-dispnee
-urticarie
OBIECTIV – sindrom de condensare pulmonara datorita atelectaziei distale
chistului.
CHP se complica- cu ruptura in bronhie, rezulta ca se produce voma
hidatica,inundatie bronsica si asfixie si soc anafilactic;
-infectia chistului –febra,expectoratie purulenta
-fisurarea lenta a unui CHP in pleura = hidropneumotorax-
revarsat
pleural.

DIAGNOSTIC BIOLOGIC
-Eozinofilie-semnifica fisurarea CHP
-Imunoelectroforeza specifica pentru CHP nu e accesibila
DIAGNOSTIC IMAGISTIC
-radiografie pulmonara simpla-opacitate rotunda,regulata,bine delimitata
 -imaginea de semiluna clara superioara(in
stadiul de
preruptura)
-ecografie abdominala-hepatica(alte localizari)
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL CLINIC SI RADIOLOGIC CU:
-tumori maligne/benigne pulmonare
-leziuni tbc.
-chisturi aeriene congenitale
-anevrisme ale crosei aortice
-tumori mediastinale
TRATAMENT
-chirurgical
-medicamentos –tiabendazol/nu a dat rezultate

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN SERVICIUL DE CHIRURGIE

TORACICĂ

Pregătirea preoperatorie:
pregătirea psihică se explică bolnavului necesitatea intervenţiei; informarea
bolnavului şi obişnuirea cu etapele postoperatorii de îngrijire; luarea
consimţământului.
pregătirea fizică - investigaţii:
radiografie pulmonară, bronhografie (în bronşiectazie), tomografie clasică,
CT, sintigrama pulmonară;
explorarea funcţiei respiratorii prin efectuarea spirogramei, CV, VEMS;
analiza gazelor, oximetria;
EKG pentru a se descoperi o afecţiune ichemică sau o tulburare de ritm sau
de conducere; . examenele de laborator din sânge , uree, creatinină pentru
aprecierea funcţiei renale, glicemia pentru depistarea unui DZ sau
constatarea evoluţiei unui diabetic, ionograma, hemoleucograma pentru
depistarea unei anemii;
examen sumar de urină;
efectuarea biopsie în caz de tumori prin puncţie pleurală sau bronhoscopie;
echografii abdominale unde e cazul.

Problemele pacientului sunt tuse, expectoraţie, hemoptizie, durere toracică.

Se întreabă pacientul dacă este fumător, de cât timp şi câte ţigări fumează
zilnic.
Se va lua în consideraţie vârsta ce o are pacientul.
Se observă aspectul general, starea de nutriţie, se măsoară greutatea
corporală.
Se va aprecia toleranţa pacientului la efort, dacă apare dispneea ia efectuarea
îngrijirilor igienice, la alimentaţie sau la plimbare.
Se va observa care sunt preferinţele personale ale bolnavului.

Corectarea dezechilibrelor pentru prevenirea complicaţiilor:

reechilibrare hidroelectrolitică; corectarea hipoproteinemiilor şi anemiei prin
perfuzii IV sau transfuzie de sânge la indicaţii;
tratarea afecţiunilor cardiace; îmbunătăţirea ventilaţiei:
tratarea tusei şi favorizarea expectoraţiei - administrare de expectorapte,
bronholitice, bronhodilatatore în caz de bronhospasm;
administrarea antibioticelor pentru a preveni sau trata infecţiile;
oxigenoterapie;
umidifierea aerului, măsurarea zilnică a cantităţii de expectoraţie eliminată;
drenaj postural la cei cu bronşiectazie, abces pulmonar;
sfatuirea pacientului să nu mai fumeze.
regim alimentar ţinându-se cont de afecţiunile bolnavului, hiposodat în caz
de edeme, hiperproteic şi
bogat în vitamine în anemie.
Pregătirea locului: raderea pilozităţilor, spălare apă şi săpun, dezinfecţia cu
alcool iodat.

Îngrijiri postoperatorii indiferent de amploarea intervenţiei chirurgicale

bolnavii operaţi pe torace beneficiază de îngrijiri speciale în faza
postnarcotică la serviciul ATI. Un salon de reanimare trebuie să fie dotat cu:
Paturi mobile cu roţi, cu dispozitive de schimbare a poziţiei bolnavului;
Sursă de lumină la fiecare pat pentru urmărirea urmărirea secreţiilor drenate
în
Borcane şi efectuarea la nevoie a unor manevre chirurgicale;
Sursă de oxigen, sistem de aspiraţie continuă pentru drenajele toracice
instituite
De la sala de operaţie fie la ATI, aspirator de secreţii faringo-bronşice;
Monitoare speciale pentru puls şi respiraţie; aparat de respiraţie artificială;
Trusă de reanimare cardio- respiratorie;
Electrocardiograf şi electroencefalograf la nevoie;
Aparat pentru radiografii toracice şi pulmonare portabil.
Intervenţiile asistentei de la ATI:
Delegate
aşează bolnav în poziţie de regulă în decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat;
urmăreşte sau monitorizarea funcţiilor vitale (TA, puls, respiraţie,
temperatură, saturatie 02);
supraveghează eliminările (diureza, scaun, expectoraţia) şi raportează toate
aspectele patologice constatate şi anume hematuria, melena, hemoptizia;
urmăreşte drenajul toracic prin supravegherea şi controlul periodic al
secreţiilor din borcane;
intensitatea durerii postoperatorii urmează o curbă ascendentă cu maximum
de durere noaptea, după operaţie, şi apoi diminuează progresiv la 48 ore
postoperator. administrează analgezicele recomandate: Mialgin, Piafen,
Urgendol (tramadol), Norcaină IM. sau IV. pentru combaterea durerii
postoperatorii;
noteză diureza în F T - (urina se colectează prin sondaj vezical cu pungă
colectoare ).

Intervenţii autonome:
mobilizează bolnavul pentru a preveni apariţia complicaţiilor (embolie,
tromboflebitele,
escarele, bronhopneumoniile);
execută tapotarea şi masajul regiunii dorsale;
urmăreşte drenaj, verifică permeabilitatea tubului de dren, verifică aspiraţia;
verifică pansament şi îl schimbă la nevoie (dacă este infiltrat de secreţii);
supraveghează evoluţia plăgilor;
supravegheză reluarea tranzitului intestinal; în mod normal se face la 48 - 72
de ore de la operaţie; pareza postoperatorie dispare şi bolnavul emite gaze,
apoi are primul scaun, asigură alimentaţia: în prima zi regim hidric (ceai
îndulcit puţin, în cantităţi reduse, supă de zarzavat strecurată, iaurt, lapte,
piure de legume, carne fiartă);

Prevenirea complicaţiilor inflamatorii se efectuează prin aspirarea

secreţiilor, gimnastică respiratorie, masaj toracic.
Prevenirea infecţiior se face prin administrare de antibiotice, mucolitice,
expectorante.
O atenţie deosebită se va acorda îngrijirii şi evoluţiei drenajului pleural
respectându-se regulile de asepsie, manipularea corectă a instrumentelor şi
materialelor. Atunci când secreţiile din interior se reduc, tuburile vor fi
mobilizate, scurtate şi fixate cu ace de siguranţă. Medicul decide şi
efectuează scurtarea/mobilizarea sau scoaterea tuburilor de dren. Asistenta
pregăteşte materialele necesare şi ajută medicul.

DA TE TEORETICE NECESARE ÎNTOCMIRII PLANULUI DE

ÎNGRIJIRE

In secţia de chirurgie toracică se tratează bolile pleurei, arborelui traheo-

bronşic, plămânului, mediastinului, diafragmului, esofagului şi
traumatismele toracice.

Bolile pleurei:

Pneumotoraxul spontan este afecţiunea în care cavitatea pleurală, normal

virtuală se transformă într-o cavitate reală prin prezenţa aerului între cele
două foiţe pleurale (viscerală şi parietală).
Noţiunea de „spontan” are două sensuri:
apare brusc, pe neaşteptate, instantaneu şi fără o cauză cunoscută anterior;
este o urgenţă medico- chirurgicală ce periclitează viaţa bolnavului prin
dezechilibrări
fiziopatologice produse de sindromul de compresiune endotoracică.
Simptome:
junghi toracic violent(„lovitură de pumnal”); dispnee foarte accentuată,
polipnee;
tuse chinuitoare şi fenomenul de insuficienţă respiratorie acută;
fenomenul de şoc pleural;
tahicardie, puls mic şi rapid; fenomene de colaps;
paloare cu cianoza extremităţilor; transpiraţii reci;
abolirea murmurului vezicular;
hipersonoritate sau timpanism; dispariţia matităţii cardiace;
bombarea şi imobilizarea hemitoracelui interesat.

Tratament:
tratamentul conservator este indicat în pneumotoraxul parţial şi constă în
repaus la pat şi supraveghere, pneumotoraxul putându-se resorbi spontan cu
reexpansionarea plămânului;
exsuflaţia este recomandată în pneumotoraxul parţial care se poate efectua
fie cu aparatul de tip Kuss, fie cu aparat de dublu curent adaptat la acul de
puncţie pleurală introdus în cavitatea pleurală prin intermediul unui trocar,
prin care se introduce în cavitatea pleurală un cateter care se adaptează la o
sursă de aspiraţie continuă pentru evacuarea aerului pleural şi
reexpansionarea plămânului;
tratamentul chirurgical minor:
pleurotomie care se face cu ajutorul unui drenaj aspirativ activ, fiind o
metodă optimă în pneumotoraxul spontan; tuburile de dren sunt introduse de
medic;
pleurotomia cu drenaj pleural aspirativ pasiv cu sifonaj simplu la borcanul
Beclaire este indicată în pneumotoraxul spontan deschis cu fistulă largă în
lipsa unor condiţii tehnice de aspiraţie.
tratamentul chirurgical major, rezecţie pulmonară, pleurectomia parietală
decorticare pulmonar

Tumorile pleurale primitive

Tumorile pleurale îşi au originea din celulele mezoteliale ale pleurei
parietale, viscerale, mediastinale şi diafragmatice.
Clasificare:
tumori pleurale benigne (fibroame);
tumori pleurale maligne (mezotelioame);
Tabloul clinic\
evoluţie lungă, fară simptomatologie;
tardiv, apar simptome: tuse, dureri toracice, dispnee, febră, scădere
ponderală, hipoglicemie;
diagnosticul: examene radiologice şi examene paraclinice;
Tratamentul chirurgical constă în ablatia tumorii prin toracotomie cu
anestezie generală
(IOT).
Tratamentul tumorilor maligne: chirurgical - rezeţia pahipleuritei neoplazice,
pneumonectomie extrapleurală; radioterapie şi cobaltoterapie;
chimioterapie cu citostatice.

Pleureziile purulente

Definiţie: Sunt colecţii purulente în spaţiul pleural, având şi alte denumiri

ca: empiem, piotorax, abces pleural.
Clasificare'.
pleurezii purulente netuberculoase;
pleurezii purulente tuberculoase (empiemele bacilare).
Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe datele clinice (sdr. supurativ, sdr.
lichidian pleural), pe rezultatele de laborator obţinute din analiza lichidului
pleural recoltat prin puncţie şi examenele imagistice.
Tratament: medical şi chirurgical.
Tratamentul medical:
este antiinfecţios, reechilibrarea proteică, glucidică, vitaminoterapie,
reechilibrarea hidroelectrolitică, corticoterapie şi regim bogat în proteine şi
glucide.
Tratamentul chirurgical:
se face drenaj pleural prin pleurotomie în punctul decliv al colecţiei pleurale;
drenajul pleural poate fi şi activ printr-un tub de dren care va fi racordat la
un aparat de
aspiraţie;
fistula pleurobronşică necesită un drenaj pleural de tip Beclere.

Tratamentul empiemelor cronice nespecifice se face prin: pleurotomie

simplă;
pleurotomie cu rezecţie de coastă;
decorticări pleuropulmonare asociate cu toracoplastie şi rezecţie pulmonară.
Pleureziile tuberculoase necesită tratament medical general care se face pe
baza ABG cu antibiotice, tuberculostatice şi vitaminoterapie.
Tratamentul chirurgical constă în:
pleurotomia simplă cu drenaj pleural;
pleurotomia cu rezecţie de coastă; decorticare pulmonară.

Supuraţiile bronho - pulmonare

Definiţie: Sunt inflamaţii supurate ale parenchimului pulmonar sau

conductelor bronşice manifestate clinic prin bronho - pioree.
Din categoria supuraţiilor bronho - pulmonare predominant parenchimatoase
face parte abcesul pulmonar.
Abcesul pulmonar este o colecţie purulentă netuberculoasă localizată în
parenchimul pulmonar.
Calea de propagare este: bronhogenă;
hematogenă; limfatică.

Abcesul acut
Abcesul acut este unic sau multiplu şi reprezintă o colecţie purulentă fară
membrană piogenă delimitată de parenchimul care este densificat,
inflamator, hepatizat. Puroiul are culoarea şi mirosul caracteristic
germenului cauzal.
Tabloul clinic.
în faza de supuraţie deschisă în bronşie sunt prezente:
semnele premonitorii, vornici - frisoanele şi hemoptiziile; vomica însoţită de
chinte de tuse cu asfixiere, şoc; tuse frecventă, expectoraţie fetidă; sindrom
septic cu stare generală alterată.
Diagnosticul pozitiv se face pe baza datelor clinice, radiologice şi
bronhoscopie.
Tratamentul medical:
se face prin drenajul postural ventral, bronhoaspiraţie endoscopică,
antibioterapie masivă. Tratamentul chirurgical:
pleurotomia simplă cu drenaj pleural de tip Beclere sau drenaj aspirativ;
rezecţii pulmonare în abcesul cronic.

Tipuri de intervenţie:
lobectomie (în abcesul cronic); lobectomie inferioară;
bilobectomie;
pneumomectomie.

Chistul hidatic pulmonar

Definiţie'. Chistul hidatic este o boală parazitară întâlnită îa om şi la unele

animale, adusă prin dezvoltarea tumorală a larvei viermelui Taenia
echinococus.
Calea de transmitere: digestivă;
respiratorie (profesii, frizeri pentru câini, ciobani);
directă (prin mucoase şi muşcătura de câine).
Tabloul clinic:
Semne subiective:
durere toracică, dispneea numai în chisturile voluminoase; tuşea dată de
iritaţia pleurală;
hemoptizia este dată de ruptura vaselor;
urticarie.
Semne obiective'.
deformarea toracelui cu bombarea hemitoracelui; matitate tipic lichidiană;
abolirea murmului vezicular şi vibraţiilor vocale;
nanism hidatic la copii;
In chistul hidatic complicat, ruptura se poate face în bronşii, pleură, organe
vecine

Diagnosticul se pune pe baza examenelor clinice şi paraclinice: investigaţii

biologice - IDR Cassoni;
metode serologice - imunochimice; euzinofilia simplă;
examen parazitologic microscopic al sputei; examen radiologie pulmonar-
radiografie;
RMN; CT; Echografia;
Bronhoscopia.
Tratamentul medicamentos indicat pre şi postoperator sunt antiparazitare:
Mebendazol, Albendazolul sufoxid, Praziquantelui.
Tratamentul chiurgical este eficace şi constă în evacuarea chistului lichidian
prin toracotomie.
Lichidul se evacuează prin puncţie aspirativă lentă cu un ac subţire sau
brutală cu un ac gros, după o prealabilă inactivare a parazitului cu alcool sau
soluţie hipertonică de NaCl 10% urmată de extragerea membranei chistului
şi dezinfecţia cavităţii cu alcool sau apă oxigenată. Rezecţia pulmonară este
rar indicată şi numai în cazul chisturilor hidatice voluminoase.

Tuberculoza pulmonară
Tuberculoza pulmonară secundară tratată chirurgical
Definiţie: Tuberculoza pulmonară constituie localizarea cea mai frecventă a
tuberculozei, determinată de pătrunderea şi multiplicarea agenUilui patogen
Mycobacterium tuberculosis sub influenţa unor factori de mediu defavorabil.
Calea de transmitere:
calea aeriană (peste 90%) prin ploaia de picături, prin picătura de spută prin
nucleosolii ce
rămân în atmosferă, prin particule de praf contaminate;
calea digestivă se face cu M.Bovis, prin laptele de vacă nefiert 5%;
calea cutanată;
alte căi: calea nazală, amigdaliană, conjunctivală sunt foarte rare

Tipuri de intervenţii chirurgicale:

Operaţii indirecte:
colapsoterapia chirurgicală;
toracoplastia = rezecţia unei sau mai multor coaste (operaţii funcţionale).
Operaţii directe:
exereze pulmonare;
abordul direct a cavernei pulmonare.
Metoda de elecţie este exereza pulmonară urmată de tratament chimioterapie
şi tuberculostatic.

Clasificarea intervenţiilor:

Pneumomectomia
Indicaţii: plămân dispus tuberculos, stenozele baciliere ale bronşiei primitive
însoţite de supuraţia parenchimatoasă subiacentă, bronşiectazii supurate
bacilare, complicaţii ale lobectomiei.
Lobectomiile
Indicaţii: leziuni cavitare cronice, lobite, retractile, scleroase, caverne
voluminoase, cavernă hematică, tuberculoame cu leziuni diseminate în jur.
Segmentectomie
Indicaţii: se fac în tuberculoamele nefisurate, în cavernele apicale stângi, în
cavernele mici ale segmentului Fonter.

Alte tipuri de rezecţie - rezecţii atipice, exereze după toracoplastie.

Anatomopatologia tuberculozei secundare pulmonare:
tuberculoza pulmonară nodulară; tuberculoza infiltrativă; tuberculoza
cavitară; tuberculoza bronhiilor;
tuberculoza cronică fibrocavitară distructivă; tuberculoamene stratificate;
plămânul distrus tuberculos

Cancerul bronho-pulmonar primitiv

Definiţie: Cancerul bronho-pulmonar este o tumoră malignă cu localizare la

nivelul aparatului respirator (plămân, bronhii).
Etiologie :
factorii de mediu;
fumatul în raport în 80% din cazuri;
factorii profesionali - substanţe chimice, prafuri minerale, azbest ceramică,
metalele, cum ar fi crom, nichel, cadmiu; noxele industriale.
factorii familiali; poluarea atmosferică; leziuni pulmonare preexistente ;
dietă săracă în beta-caroten .

Simptomatologia:

în faza iniţială boala este asimptomatică pe o perioadă 3-12 luni , în această

perioadă boala este descoperită întâmplător cu ocazia unui ex. Radiologie
pulmonar .
Simptomele respiratorii subiective sunt în perioada de debut:
tuse seacă iritativă, este primul simptom al cancerului bronşic care apare la
jumatate din numărul bolnavilor;
hemoptizia;
durerea toracică este un semn tardiv creşte progresiv în intensitate sediul este
substern în spate ;
anorexie , slăbire oboseală şi febră sunt simptome care apar tardiv când
tumora este mare şi nu mai poate fi operată sau există metastaze .

Diagnosticul se pune pe baza: examenului clinic medical; examenul

radiologice, tomografie clasică, CT.;
bronhografia precizează localizarea la nivelul unei bronhii;
bronhoscopia vizualizează tumora descoperind - o în 60 - 80% din cazuri
prin biopsie; examenul citologic din spută are valoare deosebită deoarece
confirmă diagnosticul.

Tratamentul
Este în funcţie de stadiul evolutiv al bolii şi de tipul morfopatologic al
tumorii.
Metodele de tratament sunt: chirurgical în stadiul I-II; chimioterapie;
radioterapie;
Tratamentul chirurgical este singurul tratament eficient dacă pacientul s-a
prezentat în timp în stadiul precoce şi constă în rezecţia tumorii.
Radioterapia în special cobaltoterapia prelungeşte viaţa bolnavilor, dar la alţi
bolnavi are un efect paliativ reducând durerea, tuşea şi hemoptizia .
Chimioterapia cu citostatice se practică în cazul metastazelor, timpul de
supravieţuire este de 18 luni.
Tratamentul nespecific şi simptomatic urmăreşte îmbunătăţirea şi creşterea
toleranţei la citostatice.

Îngrijirea pacienţilor cu traumatismele toracice

Traumatismele toracice sunt frecvente în ultimul timp datorită înmulţirii

mijloacelor de transport publice şi individuale şi totodată a accidentelor de
circulaţie care reprezintă mai mult de 40% din cauze.
Alte cauze sunt căderile de la înălţime, striviri, războaiele, actele de
terorism, agresiunile cu arme albe, violenţele , catastrofe naturale
(cutremure, alunecări de teren).
Traumatismele toracice directe sau indirecte provoacă tulburări cardio-
toracice cu risc
Vital.

Clasificarea traumatismelor toracice:

1. închise - contuzii; fracturi ale scheletului - stern, coaste - volet toracic,
vertebre
2. deschise - plăgile toracice asocite cu fracturi.
Problemele accidentatului'.
durerea are drept consecinţă limitarea expansiunii toracice atât la
hemitoracele lezat cât şi la cel sănătos, reduce frecvenţa şi eficienţa tusei
ceea ce constituie un risc de complicaţii infecţii; toracele nu poate fi pus în
repaus total după traumatisme deoarece trebuie să asigure respiraţia - funcţie
vitală a organismului;
obstrucţia căilor aeriene prin hipersecreţie, hemoragie, edem pulmonar sau
spasm bronşic;
tulburări respiratorii - insuficienţă respiratorie acută;
tulburări cardiace - tahicardie, fibriiaţie, semne de insuficienţă cardiacă.

Leziunile parietale şi viscerale determină pătrunderea aerului în cavitatea

pleurală şi toracică ducând la:
- pneumotoraxul;
pneumomediastinul sau pneumotoraxul sufocat, pneumotoraxul deschis sau
pneumotoraxul cu mecanism de supapă; emfizemul parietal în cazul asocierii
cu leziuni ale coastelor.
Pătrunderea sângelui provoacă revărsate hemoragice:
- hemotoraxul = pătrunderea sângelui în pleură, hemomediastinul = prezenţa
sângelui în mediastin hemopericardul = prezenţa sângelui în pericard
Revărsatele aeriene şi lichidiene sunt urgenţe toracice care necesită
intervenţii rapide şi calificate în serviciul de chirurgie toracică.
Obiective terapeutice:
- resuscitarea cardio- respiratorie;
- reexpansiunea ţesutului pulmonar prin puncţia şi evacuarea revărsatelor
aeriene şi lichidiene;
- drenajul cavităţilor pleurale;
traheostomia şi asigurare respiraţiei prin canula introdusă;
reechilibrare hidroelectrolitică prin perfuzii cu ser fiziologic, glucozat,
plasmă, transfuzie de sânge în caz de hemoragii mari.
Leziunile parietale sunt:
a. contuziile toracice sunt leziuni simple care nu pun în pericol viaţa
pacientului; se vindecă fără sechele ; este necesară o radiografie pentru a se
stabili diagnosticul;
- îngrijiri : calmarea durerii cu analgezice; repaus câteva zile.
b. fracturile costale pot fi:
- simple, în lemn verde (fisură) mai ales la copii, la o singură coastă sau la
mai multe, fără deplasare.
Perioada de vindecare a fracturilor costale necomplicate este de 20 zile cu
sau fără tratament. Problemele pacientului:
durere în punct fix care se accentuează la mobilizare spontană şi la tuse;
crepitaţie osoasă.

Investigaţii şi intervenţii aplicate:

- radiografie toracică stabileşte diagnosticul; calmare durerii cu analgezice;
imobilizare relativă cu ajutorul unei feşe elastice lată de 15cm care se
înfăşoară în jurul toracelui sau cu benzi adezive late fixate pe hemitoracele
afectat,
c. fracturile sternului sunt provocate fie prin acţiune directă, indirectă, prin
flexie sau extensie forţată.
Diagnosticul se stabileşte prin radiografie toracică.
Fractura de stern se consolidează în 30 - 40 de zile.

Problemele pacientului cu fractura de stern : durere în punct fix;

- tumefacţie şi echimoză.
Intervenţii aplicate'.
- în cazul fracturilor fără deplasare se practică imobilizare relativă cu benzi
speciale de elastoblast;
se calmează durerea cu analgezice şi prin infiltraţii locale cu novocaină
practicate de medic;
- în cazul fracturilor cu deplasare se intervine chirurgical reducerea facându-
se prin osteosinteză.

Voletele costale sunt leziuni traumatice ale peretelui toracic.

Voletul costal reprezintă înteruperea continuităţii şi rigidităţii cuştii toracice
prin fracturarea coastelor (1, 2, 3) sau a sternului şi coastelor uni sau
bilaterale .
Problemele pacientului cu volet costal: durere;
insuficienţă respiratorie acută;
- respiraţie paradoxală care apare în voletele anterioare mobile(inversarea
mişcării peretelui toracic în timpul inspirului şi expirului);
hipoxie şi hipercapnie secundară.
Investigaţii şi intervenţii:
- radiografie toracică;
la locul accidentului se face blocarea voletului mobil provizoriu cu
pansament compresiv fixat în jurul toracelui cu o basma, o faşă sau benzi de
leucoplast.
- în spital la chirurgie toracică se practică reducerea definitivă a voletului
prin intervenţie chirurgicală - osteosinteză.

Intervenţii aplicate:
- pregătire sumară pentru operaţie;
- îngrijiri postoperatorii imediat la ATI;
- monitorizare funcţiilor vitale permanent; calmarea durerii;
- prevenirea complicaţiilor infecţioase cu antibiotice, expectorante,
mucolitice;
- reechilibrare hidroelectrolitică;
- alimentaţie ; mobilizare, prevenirea complicaţiilor.
Intervenţii de urgenţă în traumatismele toracice
La locul accidentului:
dezobstruarea rapidă a căilor aeriene superioare;
- blocarea voletului costal mobil;
obturarea plăgilor toracice deschise , penetrante cu un strat gros de comprese
de tifon, vată, peste care se aplică o folie de plastic şi se fixeză cu benzi de
leucoplast;
- hemostază provizorie; oxigenoterapie; transport la spital cu ambulanţe
rapide echipate corespunzător cu sursă de oxigen, trusă de intubaţie(IOT),
monitor, defibrilator.

In spital la centrul de chirurgie toracică se practică: restabilirea mecanicii

respiratorii;
- evacuarea revărsatelor aeriene, hemoragice, drenajul colecţiilor lichidiene;
permeabilizare căilor aeriene; hemostază chirurgicală;
toracotomie reparatorie, sutura plăgilor arborelui traheobronşic,
parenchimului pulmonar, refacerea diafragmului.

ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

Planificarea îngrijirilor face parte din sarcinile asistentei medicale care îşi va
stabili:
1. Problemele de dependenţă ale bolnavului
2. obiectivele de îngrijire
3. intervenţiile şi mijloacele pentru rezolvare acestora
4. investigaţiile recomandate
5. evaluarea rezultatelor obţinute după aplicarea intervenţiilor.

Obiectivele de îngrijire se stabilesc în funcţie de problemele de dependenţă

prezentate de bolnav. In urgenţe asistenta îşi va stabili obiective pe termen
scurt care trebuie realizate în minute, ore, zile. In cazurile bolilor cronice se
vor stabili obiective pe termen mediu (o săptămână şi pe termen lung mai
multe săptămâni sau luni.
Aplicarea planului de îngrijire presupune organizare timpului de lucru al
fiecărei asistente în aşa fel încât să-i permită acordarea de îngrijiri generale
unui grup de pacienţi de care răspunde sau în unele cazuri îngrijiri în serie la
toţi pacienţii din secţie.
Pentru satisfacerea tuturor nevoilor asistenta poate delega unele sarcini unui
ajutor (personal din subordine), elev practicant, membru al familiei fără a
infuenţa calitatea îngrijirilor. Asistenta va controla buna execuţie.
Intervenţiile delegate şi investigaţiile sunt efectuate numai de asistentă la
recomandarea medicului (prezentate mai sus).

În serviciul de terapie intensivă o asistentă va avea de îngrijit cel mult 2-3

bolnavi deoarece perioada postoperatorie este perioada de restabilire a
funcţiei cardio-pulmonare cât mai repede la valoarea normală. Îngrijirile se
planifică pentru fiecare bolnav asistenta va consemna pe ore fiecare tehnică
aplicată.
Evaluarea rezultatelor obţinute determină dacă s-a atins obiectivul stabilit.
Se va observa reactivitatea bolnavului la tratament, se vor nota valorile
funcţiilor vitale puls, respiraţie, ta, cât şi valorile eliminărilor măsurate în ml
diureză, expectoraţie, secreţii drenate. Urgenţele cum ar fi hemoptizia,
hematemeza, expectoraţia cu sânge vor fi raportate imediat medicului.
Chirurgia cardiovasculară românească s-a înfiinţat în secolul al -XX- lea
începând cu anii 1950 când s-au efectuat primele intervenţii chirurgicale pe
inimă.
Chirurgia cardiovasculară s-a dezvoltat datorită inventării şi aplicării în
practică a următoarelor metode şi aparate:

• Circulaţia extracorporală (CEC) este o metodă care permite oprirea şi

golirea de sânge a inimii în timpul operaţiei, funcţia acesteia este preluată de
un aparat( cord pulmon artificial), care printr-un sistem de conducte şi
pompe preia sângele din ea şi-l derivă în afara organismului; la acest sistem
extracorporal se anexează un dispozitiv de oxigenare a sângelui.
• "Cordul pulmon artificial” este un aparat alcătuit din pompă şi oxigenator
care are rol de a înlocui funcţia inimii şi a plămânului în timpul când aceasta
este supusă actului operator. Această metodă a fost introdusă în practica
curentă în 1953 de către Gibbon.
• Hipotermia indusă medie sau profundă constă în răcirea organismului
bolnavului în timpul operaţiei, la 28° - 29° în hipotermia moderată sau mai
scăzută în hipotermia profundă; hipotermia locală constă în aplicarea pe cord
de ser fiziologic steril eu gheaţă.
• Balonul de contrapulsaţie aortică este un dispozitiv tip cateter care se
foloseşte la asistarea circulaţiei postoperator până la revenirea la normal a
funcţiei inimii. Denumirea folosită pentru balonul de contrapulsaţie este de
IABP-terapie. Balonul se inseră de către medic în urgenţă. Balonul cateter se
introduce transcutanat prin artera femurală până în aorta descendentă,
umflarea şi dezumflarea lui fiind sincronizată cu ciclu cardiac. In diastolă
balonul se umflă şi dezlocă o cantitate de sânge din aortă trimiţând-o spre
coronare asigurând astfel oxigenarea miocardului, iar în timpul sistolei se
dezumflă pentru a permite trecerea sângelui din ventriculi în circulaţie.

Indicaţiile IABP- terapiei sunt:

o după intervenţiile pe cord când inima nu-şi revine la normal;
o în şoc cardiogen;
o în boală valvulară.
Rolul asistentei:
- supravegherea bolnavului, puls, TA, R, diureza, funcţionarea cateterului,
pansamentul;
- informare medicului asupra modificărilor apărute în funcţiile vitale
( respiraţie, puls, TA), a durerilor toracice sau abdominale, pentru a se
institui la timp atitudinea terapeutică necesară;
îngrijirea bolnavului şi supravegherea locului după scoaterea tecilor de către
medic;
pansamentul locului pentru a preveni hemoragia se efectuează folosind o
cantitate mai mare de comprese care sunt fixate cu o faşă lată , iar deasupra
se aplică o greutate; membrul inferior al pacientului se imobilizează pentru
24 de ore.

I. CULEGEREA DATELOR
Principalele simptome şi semne ale bolnavul care necesită intervenţie pe
cord
• tulburări de hemodinamieă manifestate prin presiune venoasă crescută,
hepatomegalie, stază venoasă, edeme la membrele inferioare cianotice;
• incapacitatea de orice efort datorită suferinţelor cardiace;
• oboseală permanentă;
• dispnee de efort;
• dispnee paroxistică nocturnă, ortopnee;
• tulburări de ritm, palpitaţii;
• durere precordială de tip anginos.

Risc de complicaţie - moarte subită.

în aceste condiţii pacienţii cunoscuţi cu afecţiuni cardio-vasculare sau
malformaţii ale cordului se adresează Centrelor de cardiologie.
Centrele de cardiologie existente la ora actuală în România sunt în oraşele
Bucureşti, Târgu-Mureş, Cluj, Timişoara şi Iaşi care deservesc populaţia din
regiunea respectivă a ţării.
Un centru de cardiologie cuprinde:
1. serviciul de primire uregenţe sau triajul;
2. secţia de cardiologie unde se tratează medical toate bolile cardiovasculare;
3. secţia ATI = terapie intensivă cardiologie tratează urgenţele cardiace;
4. secţia de chirurgie cardiovasculară cu ATI chirurgie cardiovasculară;
5. alte servicii : laboratoare pentru diverse analize biochimie, hematologie,
bacteriologie inclusiv laborator de imunologie, radiologie, cateterism
cardio¬vascular, farmacie, anexe gospodăreşti.

Chirurgia cardio-vasculară lucrează în colaborare cu serviciul de cardiologie.

Astfel un bolnav care urmează să fie operat este internat şi investigat la
cardiologie, după care medicul cardiolog îl trimite la chirurgie. Majoritatea
intervenţiilor în chirurgia cardio-vasculară sunt programate din timp. Cei
pentru transplant de cord sunt trecuţi pe liste de aşteptare.
METODE DE INVESTIGAŢIE

Examenul clinic şi toate investigaţiile pacientului ce urmează a fi operat se

fac la clinica de cardiologie.
Examenul clinic care constă în inspecţie, palpare, ascultaţie, măsurare puls ,
TA este efectuat mai întâi de medicul cardiolog apoi şi de medicul chirurg
care va stabili dacă bolnavul va fi operat.
Investigaţii obligatorii pentru stabilirea diagnosticului:
• EKG; fonocardiogramă;
• Ecografie; Eco-Doppler
• Cateterism cardiac; aortografia; coronarografia; arteriografia; flebografia;
• Angiografie;
• Radiografie cardio-toracică.
• Computer Tomografie
Analize de laborator: hematologice, biochimice, imunologice,
bacteriologice.

METODE DE TRATAMENT

I. Protezarea vaivulară sau plastiile valvulelor aplicate în bolile valvulare ale

cordului. Protezele sunt operaţii de înlocuire a valvelor defecte.
Valvuloplastiile sunt operaţii (conservatoare) de refacere a valvelor afectate.
Cele 4 valvule cardiace (tricuspida, mitrala, aortica, pulmonara) se comportă
ca nişte uşi cu sens unic între camerele inimii (atrii şi ventricule); ele pennit
circulaţia sângelui care trece prin inimă numai înainte împiedicând refluxul
acestuia deoarece se închid.
Boli care afectează valvele cardiace:
- malformaţii congenitale - Tetralogia Fallot, trilogia Fallot;
- infecţioase - RAA cu afectarea miocardică, endocardite, miocardite,
pericardite;
- metabolice - hipercolesterolemia.
Cele mai frecvent afectate sunt valvele mitrale şi aortice, ele pot fi îngustate,
stenozate şi nu se mai pot închide complet; se produce insuficienţa
vaivulară, iar sângele curge înapoi forţând inima să lucreze mai mult pentru
a pompa sângele necesar nevoilor organismului.
Boala se tratează iniţial medical, iar mai târziu chirurgical.
Protezele folosite sunt valvele artificiale care pot fi:
- biologice, confecţionate din ţesut biologic (animal sau uman);
- mecanice, care sunt cu disc, hemidisc sau bilă;

Valvele biologice se fac din pericard bovin sau valve aortice porcine.
Se cunosc mai multe tipuri de bioproteze care le-a fabricat Ionescu - Shiley,
Carpentier- Edwards, Flancock, etc.
Bioprotezele au o durată de 10 ani, au avantaje nu dau tulburări
hemodinamice, nu necesită tratamente cu anticoagulante permanent, tinerele
femei pot face copii. Se fac cercetări pentru durabilitate de 20 de ani.
Protezele mecanice au o durabilitate mai mare de 15- 20 ani însă necesită
tratament cu anticoagulante permanent.
în ultimii ani se folosesc şi hemogrefe recoltate de la cadavre proaspete,
conservate prin răcire (îngheţare) la - 80 0 ce permite păstorea câteva luni, în
gheaţă carbonică la -150° -190° C în vapori sau azot lichid.
Mulţi bolnavi beneficiază de protezare a valvelor mitrale şi valvelor aortice
şi în România (Iaşi, Bucureşti, Cluj, Tg. Mureş).
Tratamentul chirurgical a bolilor cardiovasculare este în funcţie de
importanţa suferinţei bolnavului, de starea evolutivă a bolii şi nu în ultimul
rând_ de calitatea muşchiului cardiac .

Comisurotomie - intervenţie chirurgicală la nivelul valvulei mitrale (operaţie

practică în caz de stenoză mitrală; lărgirea şi corecţia mitralei se poate
efectua pe cord închis prin toracotomie); operaţia pe cord deschis se practică
în caz de calcifîcări valvulare, recidive ale stenozei mitrale, FA, tromboze
întinse.

II. Revascularizarea miocardului după un infarct se face prin următoarele

procedee:
1. Angioplastie transluminală pereutanată (PTCA) este dilatarea
intraluminalâ a coronarelor prin abord trascutanat cunoscută şi sub
denumirea de cardiologie intervenţională (nonchimrgicală) .
După angioplastie, care constă în dilatarea cu ajutorul unei sonde cu balon a
arterei coronare stenozate, pentru a împiedica restenozarea se poate
introduce o proteză ( un tub) în arteră, cunoscut sub numele “stent” sau
endoproteză. De acest tratament beneficiază 400 000 de cazur anual.
2. In cazuri speciale există posibilitatea de înlăturare a plăcii de aterom care
stenozează artera coronară prin PTCA sau cu ajutorul unui aparat,
intervenţia se numeşte Arterectomie, introdusă după 1990.
3. Bypass aorto - coronarian este o intervenţie pe cord deschis, prin care se
creează un scurt circuit ( şunt) între aortă şi artera coronară lezată distal de
leziune.

Înainte de intervenţie se efectuează coronarografie selectivă pentru stabilirea

cu exactitate a localizării obstacolelor arteriale; coronarografia se efectuează
cu substanţă de contrast ultravist introdus prin cateterism pe calea unei artere
periferice (artera humerală sau femurală).
In practica chirurgicală se foloseşte procedeul cu auto-grefon utilizându-se
un fragment din vena safenă internă a bolnavului recoltată de la gambă sau
coapsă; un capăt al grefonului se aplică în aorta ascendentă şi celălalt în
artera coronară mai jos de leziune;
- Se pot aplica mai multe bypass-uri venoase, se mai pot asocia şi alte tipuri
de intervenţie;
- Se poate folosi şi artera mamară pentru bypass.

4. Revascularizarea prin procedeu transmiocardică TMR -- este o metodă

care foloseşte laserul cu CO2 de mare putere pentru a realiza orificii (20-27)
în muşchiul miocardic în zonă mai puţin irigată cu sânge oxigenat, deoarece
arterele sunt stenozate sau obstinate. Operaţia se face pe cord (închis)
bătând, spitalizarea 5-7 zile; intervenţia se realizează prin toracotomie ( 10
cm sau cu un toracoscop). Acest procedeu se aplică la cei cu reintervenţii pe
coronare sau la cei la care sau epuizat celelalte metode clasice.
5. Transplantul de inimă
6. Bypass-uri arteriale sunt intervenţii chirurgicale ale arterelor; se utilizează
ca proteze artere din material plastic sau vena safenă a pacientului; operaţia
constă în crearea unei căi noi pentru sângele arterial scurt-circuitând artera
obstruată.
Exemple : bypass axilo-axilar, femuro- femural, axilo- femural.
7. Anevrismectomia = intervenţia chirurgicală de în depărtare a unui
anevrism şi refacerea arterei afectate prin proteză arterială sintetică la
arterele mari şi grefe venoase la cele mici. Anevrismele sunt formaţiuni
pseudotumorale(dilatări) ale arterelor, pulsatile şi pot comprima organele din
jur. Evoluţia lor este dramatică spre tromboză, embolie şi ruptură
anevrismului, dacă nu se intervine chirurgical la timp.

Termeni medicali
Simpatectomie = operaţia de secţionare a fibrelor nervoase autonome care
controlează muşchii voluntari specifici. Este indicată în tulburări circulatorii
arteriale, venoase (boala Raymond, Arterită obliterantă).
Implantologia = înlocuirea organelor bolnave care nu mai pot fi reparate cu
materiale protetice artificiale, proteze valvulare metalice, plase, artere
artificiale, sau biologice- ţesuturi sau organe recoltate de la donatori.
Transplantul de organe = înlocuirea organelor bolnave cu altele de la
donator.
Toracotomie = interveţie chirurgicală la nivelul peretelui toracic Sternotomie
= intervenţi chirurgicală de deschidere a toracelui prin incizia sternului
Grefa = reprezintă transferul de ţesuturi, piele, vene, cornee, măduvă pe
organismele afectate. Exemple de transplant, de cord; de rinichi; de ficat; de
pancreas.
Şunt = deviere a circulaţiei sângelui datorită unui defect congenital în cazul
DSIV sau DISA; sau deviere prin operaţie.

PREGĂTIREA GENERALĂ A BOLNAVULUI PENTRU OPERAŢIE PE

CORD
1) analize de laborator obligatorii:
- Hematologice
- Biochimice -CPK - MB (creatinfosfokinaza)
- Imunologice- inclusiv HIV, ag hbs, ac.Antivirus hcs, rbwsau VDRL;
- Bacteriologice: spută, urină , scaun, exudat faringian;
- Alte secreţii (ginecologice, ORL, tegumentare)
Important
Bolnavul care urmează a fi operat nu trebuie să aibă nici un focar de
infecţie!
2) explorări cardiace şi pulmonare:
- Echocardiografii
- Radiografie pulmonară
- Coronarografie la coronarieni
- Cateterism cardiac la valvulari
- Probe de efort; E.K.G., Spirogramă.
3) Examene interclinice:
gastroenterologice
urologice
- neurologice ginecologice endocrinologice diabetologice oftalmologice,
o.r.l. psihiatrice
control stomatologic şi tratarea focarelor de infecţie dentare.
4) Monitorizarea funcţiilor vitale
TA, puls, temperatura, respiraţie;
Oximetria.

B) Pregătirea preoperatorie în seara zilei dinaintea intervenţiei:

- pregătirea psihică - încurajarea, liniştirea pacientului; măsurarea funcţiilor
vitale : TA, puls, temperatura, EKG; clismă evacuatoare, baie generală;
raderea părului de pe toata suprafaţa corpului excluzând zona capului; apoi
iar baie generală;
baie dezinfectantă cu betadină prin badijonaj cu tampon fixat pe port tampon
pe toata suprafaţa corpului excluzând zona feţei;

Preanestezie - se administreaza un sedativ.

Dimineaţa înaintea intervenţiei:
- măsurarea şi notarea funcţiilor vitale : TA, puls temperatura, EKG, clisma
evacuatoare;
baie dezinfectantă pe toata suprafaţa corpului cu soluţie Betadine, excluzând
zona feţei; îmbrăcarea cu un halat special; pregătirea psihică,
insoţirea bolnavului la sala de operaţie.
Transportul bolnavului de la sala de operaţie la ATI
Perioada postoperatorie este considerată o perioadă critică care are drept
obiectiv restabilirea independenţei respiratorii şi hemodinamice. Serviciu de
terapie intensivă este anunţat cel puţin cu 30 de minute înainte de venirea
bolnavului de la sală.
Bolnavul se transportă cu un cărucior special prevăzut cu dispozitive pentru
monitor, aparat de ventilaţie, aparate de perfuzie catetere speciale( presiune
venoasă centrala, Swan- Ganz). Bolnavul va fi însoţit de medicul anestezist,
chirurg, asistenţi medicali.

Primirea pacientului din sala de operaţie în ATI

Transferul bolnavului de pe căruţ în patul de la ATI se face ţinând seama de:
trecerea de la ventilaţia mecanică la aparatul de respiraţie artificială de pe
secţie; transferul monitorizării pacientului de la monitorul de transport la
monitorul de la pat; verificarea sondei de intubaţie; verificarea perfuziilor;
verificarea drenurilor;
verificarea cateterului pentru măsurarea PVC, a TA pe cale sângerândă;

1. Conectarea la aparatul de respiraţie artificială

• realizarea liniei de ‘zero’ la presiunile monitorizate;
• poziţionarea drenajului toracic, notarea nivelului de lichid şi conectarea la
sistemul de aspiraţie .
• poziţionarea sondei urinare, fixarea pungii colectoare la pat şi notarea
nivelului de urină
• verificarea tuturor perfuziilor , a cateterelor, robineţilor şi conexiunilor
recoltarea probelor pentru analize: Ht. , Hb., leucocite, Plt., TGO, TGP,
CPK, GGT, uree, glicemie, coagulometrie, avi (analiza gazelor, O2, CO2,
ionii, glicemie, Ht, Hb);
• solicitarea serviciului de radiologie în vederea efectuării examenului
radiologie;
• înregistrarea unui traseu electrocardigrafic în 12 derivaţii; 
• preluarea de informaţii de la medicul anestezist referitoare la eventualele
probleme din sala de operaţie;
• luarea la cunoştinţă a indicaţiilor imediate de tratament;
• consemnarea în f.t.i. a parametrilor de monitorizat conform orarului stabilit
(ex.din 5 în 5 min.sau din 10 în 10 min.).
Fire folosite la intervenţiile pe cord
fire rieresorbabile (foarte rezistente): PROLENE, CLINISORB,
SURGIPRO, ETHIBONT
- fire resorbabile - VICRIL, CATGUT, PDS
- sârme de inox - SURGESTEEL - pentru închis sternul.

Tehnici specifice de îngrijire la ATI:

monitorizare respiratorie: bolnavul este ventilat artificial cel puţin 6-18 ore
după intervenţie;
monitorizarea hemodinamică constă:
- în monitorizare EKG în două derivaţii DII şi V5 ;
monitorizarea TA la început prin metoda invazivă adică sângerândă şi apoi
neinvazivă;
măsurarea PVC',
saturaţia periferică a oxigenului;
monitorizarea presiunii în artera pulmonară şi în capilarul pulmonar cu
ajutorul cateterului Swan- Ganz; monitorizare presiunii în atriul stâng;
urmărirea semnelor clinice