Solomon

Solomon a fost fiu al lui David și al Batșebei, conducător evreu antic

menționat în scrierile biblice rege al Israelului timp de circa 40 de ani (971-
931), a avut o domnie intrată în legendă, ca prosperă și tihnită (unii
arheologi sunt de părere că dimensiunile regatului său au fost probabil
reduse și că nu a fost un rege, ci un "mic" conducător regional; alți
cercetători, precum arheologii Eilat Mazar, și Yossef Garfinkel, de
asemenea Michael Hasel și Martin Kingbeil consideră că domeniul tatălui
său și al său erau totuși, un regat adevărat, mai întins decât s-ar părea);
după tradiția biblică a fost ctitorul Templului din Ierusalim; a rămas
proverbială înțelepciunea sa în rândurile locuitorilor evrei, musulmani și
creștini ai Levantului, și apoi din întreaga lume. I s-au atribuit
cărțile Ecleziastului, Proverbelor și Cântarea Cântărilor din Vechiul
Testament.

Pentru creștinătate Solomon este cel care, cerând de la Dumnezeu

înțelepciune pentru a-și conduce poporul, a primit „o minte înțeleaptă și
pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va avea nimeni
după el, cunoștințe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei și botanicii
și care, pe deasupra, mai primește bogații și slavă, așa încât în timpul vieții
lui nu va mai fi niciun rege ca el.Isus face referire la înțelepciunea și slava
lui Solomon. Solomon ar fi scris trei mii de pilde, din care o parte (cca 800)
alcătuiesc cartea biblică „Proverbele lui Solomon” (în care Solomon este
considerat principalul autor, poate cu cca 90% din întreaga carte, lucru
contrazis, însă, de majoritatea cercetătorilor critici ai Bibliei, în frunte cu
James L. Crenshaw, Roland E. Murphy și L. G. Perdue, cartea fiind
imposibil de datat), o mie cinci cântări (Biblia are doi psalmi care-i poartă
numele, psalmul 72 și 127). Cu toate acestea, Solomon, ,,târât de iubire’’,
s-a ,,alipit’’ de unele din cele șapte neamuri descrise ca mai mari la număr
și mai puternice decât cel israelit , neamuri interzise de Dumnezeu regilor
Israelului (hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți), iubind
femei străine moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite (afară de fata
lui Faraon-probabil Siamon, dinastia a XXI-a-). El a avut șapte sute de
neveste și trei sute de țiitoare. El ar fi fost pedepsit cu „ruperea împărăției”
de la el din mâna fiului său, Roboam (Rehavam), și oferirea a 10 seminții
slujitorului său, Ieroboam I (Yaravam I), cu lăsarea unei seminții fiului său.
Spre sfârșitul domniei Solomon ar fi avut doi vrăjmași, Hadad, regele
Edomului și Rezon, regele Aramului (în Siria).

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum fiul lui David
pe care acesta „nu-l mustrase niciodată”, Adonia, fiul Haghitei, „frumos la
chip”, s-a semețit și s-a răzvrătit , împreună cu Ioab și cu preotul Abiatar,
împotriva propriului tată, făcându-se pe sine rege. La sugestia proorocului
Natan, Batșeba îi amintește foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon
va sta pe scaunul de domnie, îi spune că Adonia s-a proclamat rege și îi
spune că după moartea sa ea și Solomon vor fi priviți ca vinovați. Bătrânul
David ordonă ca Solomon să fie uns rege de preotul Țadoc și proorocul
Natan la Ghihon.

Auzind de înscăunarea lui Solomon continuă „Cartea întâi a regilor”-

toți cei poftiți la ospățul de cinstire a „regelui Adonia”, s-au umplut de
spaimă, s-au sculat și au plecat care încotro. Adonia însuși, temându-se de
Solomon, fuge și se apucă de coarnele altarului, implorând ca regele să-i
jure că îi va cruța viața. Solomon îi mai dă o șansă (legea îi dădea dreptul
să-l pedepsească cu moartea pentru uzurparea tronului) și îi promite că,
dacă va fi cinstit, „un fir de păr nu-i va cădea, dar dacă se va găsi răutate în
el, va muri”. Adonia se închina noului rege și Solomon îi spune să meargă
acasă. Totuși, Adonia o roagă pe Batșeba, să ceară de la Solomon pe
Abișag-Sunamita, fecioară tânără și frumoasă pusă să slujească și să-i
încălzească patul lui David, care nu se împreunase cu împăratul. Întrucât
gestul era un prim pas spre o nouă revendicare a tronului, o nouă tentativă
de uzurpare a tronului, Solomon ordonă uciderea lui Adonia, după
promisiunea făcută.

„Cartea întâi a regilor” arată că Solomon a rostit trei mii de pilde și a

alcătuit o mie cinci cântări, a vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban
până la isopul ce crește pe zid, despre dobitoace, despre păsări, despre
târâtoare și despre pești Cărțile cu caracter istoric ale Vechiului Testament
istorisesc că faima înțelepciunii sale devenise așa de mare încât veneau
oameni din toate colțurile lumii, inclusiv cei trimiși de regii pământului ca să
audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în mintea lui. Regina din
Saba a venit să-l încerce prin întrebări grele iar Solomon i-a răspuns la
toate întrebările, așa încât regina exclamă că „nici pe jumătate nu i s-a
spus” și că are mai multă înțelepciune și propă