Sunteți pe pagina 1din 2

LECTORAT CU PĂRINȚII - NOIEMBRIE 2020

Școala si familie –sensul solidarității

Stimați părinți, așa cum realitatea cotidiană o demonstrează, trăim vremuri tulburi, despre care
niciunul dintre noi nu a bănuit că ne vor fi contemporane și, mai mult decât atât,copiilor. Suntem
parte a unei experiențe de viață socio-economice și spirituale fără precedent în ultima jumătate de
secol, ceea ce ne face martori la provocări inedite, la care încercăm să ne adaptăm, cu efort și multă
implicare. Este un timp al încercărilor, al îndoielilor, al incertitudinilor, dar și al unei puternice
întoarceri spre sine, spre interior, pentru cunoaștere, pentru atingerea echilibrului. Căci, ce ar fi viața
și trecerea noastră prin ea, dacă nu am fi înzestrați cu cele mai de preț valori: iubirea dublată de
rațiune? Acești piloni ai existenței umane sunt fundamentul clădirii și dezvoltării personalității umane,
care se transformă de la o epocă la alta mai complex. Noi, părinții și profesorii acestor copii, am fost
parte a altor vremuri, dar trebuie să înțelegem că prezentul ne afectează variat și cu multiple
consecințe.

Înțelepciunea părintească, în aceste zile, se măsoară în timpul de calitate pe care îl petrecem alături
de copii, pentru a-i sprijini să pășească temerar și cu o imagine pozitivă asupra viitorului lor și al
societății. Înțelepciunea didactică și pedagogică este relevantă din perspectiva depășirii propriilor
limite, a stereotipurilor și crearea unei reacții ”chimice” empatice dincolo de ecranul unui computer.
Nesiguranța începe și trebuie să fie înlocuită de colaborare, de disciplină, de empatie subtilă și
profundă, de dorință și dedicație pentru ceea ce facem. Nu e ușor, azi, să fii nici profesor, nici părinte
și, desigur, nici elev. Provocările par nedrepte și scindează lumea în 2 mari categorii- scepticii (care
refuză realitatea și se retrag într-o capcană a timpului, ignorând oarecum evoluția situației) și realiștii
(care încearcă să facă față prezentului, într-un efort continuu de adaptare). În orice categorie ne-am
situa, din punct de vedere personal, suntem, totuși, datori față de copiii noștri, bulversați și
nedumeriți de ceea ce li se întâmplă, să le oferim accesul la cunoaștere, la educație, prin înțelegere și
empatie, dar și prin disciplină și responsabilitate. A ne baza pe faptul că aceste vremuri sunt pierdute
și că trec, a ne plânge și incrimina sistemul, din scaunul de spectator surd, e păgubos, contraproductiv
pentru noi toți. Avem o responsabilitate și trebuie să avem o atitudine pozitivă, de încredere în ceea
ce oferă acum siguranță și direcție copiilor noștri- Educația, Școala. Auzim destul de des-”Asta nu e
școală!”, ” Copiii aceștia sunt sacrificați” etc. Sunt replici pe care copiii nu ar trebui sa le audă, pentru
că erodează încrederea într-un sistem imperfect, dar, mai ales acum, unicat în evoluția societății. Dacă
noi nu îi încurajăm să participe la această școală, în forma ei ”de compromis” online, atunci cine?
Timpurile acestea ne determină să ne aplecăm mai mult asupra nevoilor copiilor, să ne adaptăm
intelectual și sufletește la aceste scenarii artificiale, în care, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de
noi. Noi, părinții, noi profesorii.

Ca școală, considerăm că am reușit să implementăm cea mai ofertantă platformă educațională-


Google. Pe această platformă au loc întâlnirile cu elevii, se aplică teste, se utilizează aplicații
colaborative profesori-elevi, se postează materiale, suporturi de curs, instrumente de lucru, teme etc..
Atât noi, profesorii, cât și elevii, experimentăm zilnic platforma educațională, pentru a folosi în cel mai
optim format în învățarea online. Este loc și de mai bine. Cert este că toți profesorii doresc să lucreze
eficient cu elevii, să caute soluții la problemele identificate și care apar inevitabil.

Nu suntem perfecți, sistemul nu este unul perfect, însă, dacă avem o conexiune de internet optimă
(elevi, dar și profesori), comunicarea este una stabila și eficace. Multe cadre didactice au făcut
investiții din fonduri personale pentru a-și achiziționa instrumente digitale, device-uri, dar și plata unui
abonament mai bun de internet. Sunt aspecte pe care este bine să le cunoaștem, să le apreciem, așa
cum știm și de eforturile multor părinți de a asigura conexiune și instrumente digitale pentru copii.
Sunt familii cu 3-4-5 copii, cu situații dificile, pentru care noi am căutat soluții. Solidaritatea depășește
barierele de generații și se exprimă în multe forme remarcabile.

Noi, profesorii, vă asigurăm de tot sprijinul, suportul moral , științific și psihologic pentru copiii dvs
și dorim să continuăm procesul de EDUCAȚIE, indiferent de specificul acestuia- sincron, asincron, mixt
(scenarii rosu, galben sau verde). Mai presus de orice, ne dorim SANATATE, încredere și optimism,
atitudine pozitivă, de dragul și pentru binele copiilor noștri. Nu ezitați să ne aduceți la cunoștință
propuneri, recomandări, deoarece, într-un parteneriat corect, schimbarea și starea de bine provine
dintr-o comunicare onestă și sinceră!

Cu stimă,

Profesor, Gabriela Humă, diriginte clasa a VIII-a

Ordinea de zi1

1.Învățarea online- provocări, adaptare, resurse, avantaje, dezavantaje

Probleme identificate; propuneri și soluții

2.Chestionar CEAC – învățarea online (părinți, profesori și elevi) aplicat online

3. Program de pregătire suplimentară (dacă există cereri ale părinților și elevilor)

-suplimentară- examene: cls VIII

-remedială (elevi cu dificultăți de învățare, de adaptare la mediul online)- identificați de diriginți

Realizarea graficului orelor de consultații diriginti-parinți (consultare )

4. Diverse

S-ar putea să vă placă și