Sunteți pe pagina 1din 38

Arhitectura sistemelor de calcul

Reţele de calculatoare

1
Clasificarea reţelelor de calculatoare

• Termenul de reţea de calculatoare este adesea folosit pentru a


sublinia noţiunea de conectivitate, şi nu pe cea de calculator,
pentru că multe dintre tehnologiile tratate în cărţile de reţele nu
se referă doar la PC-uri sau la mainframe-uri, ci la un mediu
mult mai general

• Există trei criterii de clasificare ce se regăsesc în toate


prezentările reţelelor de calculatoare:
1. tehnologia de transmisie folosită,
2. modul de acces la mediu şi
3. dimensiunea reţelei.

2
Tehnologia de transmisie folosită

1. reţelelor bazate pe difuzare – caracteristică:


asigurarea unui mediu comun la care să aibă acces
toate dispozitivele din reţea. Acest mediu comun se
traduce prin constrângerea ca oricare dintre mesajele
trimise de un membru al acesui tip de reţea să poată fi
recepţionat de toţi ceilalţi membri din reţea.
2. Reţelele de tip punct-la-punct sunt alcătuite din
perechi de maşini care comunică între ele. Un
exemplu îl constituie o firmă care are două locaţii
conectate între ele prin fibră optică (direct, nu prin
intermediul unui provider).
3
Modul de acces la mediu

• Accesul la mediu se referă la un set de reguli pentru a permite


accesul tuturor staţiilor la mediul comun.
• Trebuie găsită o metodă de a aloca fiecărei staţii o cuantă de
timp în care să transmită.
• Această alocare poate fi de 3 tipuri:
1. alocare statică (TDMA-Time division multiple access,
FDMA-Frequency Division Multiple Access),
2. dinamică (Token Ring/Bus),
3. aleatoare (CSMA-Carrier Sense Multiple Access,
CSMA/CD- Carrier Sense Multiple Access with Collision
Detection).

4
Alocare statica

• În cazul alocării statice, fiecărei staţii sau fiecărui


modul i se alocă
• o cuantă de timp (în cazul TDMA - Time Division Multiple
Access) sau
• o bandă de frecvenţă (FDMA - Frequency Division
Multiple Access).
• Această alocare este statică:
• în sensul că dacă jumătate din staţii nu transmit, cuantele
alocate lor nu sunt reutilizate.

5
Alocare dinamica

• se alocă pe rând o cuantă de timp staţiilor care vor să


transmită.
• De exemplu, în cazul tehnologiilor de tip TokenPassing:
• există o secvenţă de biţi, un mesaj de fapt, numit jeton.
• Acest jeton permite staţiei care îl deţine să transmită ce vrea.
După ce a terminat de transmis, dă drumul la jeton care se
"plimbă" pe reţea până ajunge la următoarea staţie.
• Dacă aceasta are ceva de transmis, ia jetonul; dacă nu, nu îl
cedează şi jetonul merge mai departe la următoarea staţie.
• Când ajunge la o staţie care are de transmis, jetonul este preluat
de acea staţie, după care se începe transmisia.

6
Alocare aleatorie

• fiecare staţie procedează astfel:


• ascultă să vadă dacă nu cumva altă staţie transmite în acel
moment.
• Dacă da, aşteaptă până când nu mai transmite nimeni.
• După ce aude că e "linişte", se apucă de transmis. Fiecare
staţie procedează exact la fel, nu există staţii preferenţiale,
toate au drept egal de a începe transmisia.
• Există, evident, riscul ca două staţii să asculte simultan şi
când nimeni nu mai transmite, să înceapă ambele
transmisia în acelaşi timp.
• În acest caz, mesajele celor două staţii se "ciocnesc" pe fir,
dând naştere unei coliziuni.

7
Dimensiunea retelei

• Există mai multe categorii de reţele, vom prezenta în continuare cea


mai simplă împărţire a reţelelor în funcţie de mărimea lor: LAN
(Local Area Network) şi WAN (Wide Area Network)
– Reţelele locale, numite şi LAN-uri, sunt reţele private localizate
într-o singură clădire sau într-un campus de cel mult câţiva
kilometri.
• Un exemplu bun este o reţea de bloc, în care doi sau mai mulţi vecini pun
mână de la mână, cumpără cablu şi un hub şi îşi "leagă" toate
calculatoarele din acel bloc în reţea.
– O reţea larg răspândită geografic se mai numeşte şi WAN şi
acoperă deseori o ţară sau un continent.
• Clienţii se conectează la această mare reţea folosind
echipamente speciale şi plătind o taxă lunară ISP-ului.

8
Protocoale

• Un protocol este un set de reguli care guvernează modul în care


două dispozitive schimbă informaţie într-o reţea şi asigură coerenţa
comunicaţiei.
– Ex: un client de e-mail, prin intermediul căruia se transmit sau citesc e-mail-
uri. Acest client trebuie să respecte protocolul SMTP (Simple Mail Transfer
Protocol) pentru a putea trimite mail. Acest protocol, acest set de reguli de fapt,
specifică faptul că în antetul mesajului trebuie specificat destinatarul. Dacă un
client de mail nu respectă această specificaţie, atunci serverul de mail la care
ajunge mesajul nu va şti cui să-l trimită mai departe.
• Nerespectarea specificaţiilor unor protocoale face imposibilă
funcţionarea unei anumite părţi, sau aplicaţii de reţea.
• Aceste protocoale sunt standardizate de anumite organizaţii

9
Topologii de reţele. Topologii fizice şi logice

• Topologia unei reţele se referă la structura acesteia, la


modul de aşezare al nodurilor reţelei, precum şi la
logica prin care acestea comunică.
• Topologiile se pot împărţi în două categorii:
1. topologii fizice şi
2. topologii logice.
• Topologiile fizice tratează aspectul spaţial şi
organizarea fizică a staţiilor din reţea şi a cablurilor,
• Topologiile logice se referă la modul în care se
realizează comunicarea în reţea, la modul în care datele
circulă între staţii.

10
Tipuri de topologii

11
Tabela: Topologia fizică şi logică a
tehnologiilor de nivel 2

Tehnologie Topologie Topologie logică


fizică
Ethernet (cablu coaxial) Magistrală Magistrală

Ethernet (cablu torsadat) Stea Magistrală

Token-Ring Stea Inel


FDDI Inel Inel

12
Standarde. Necesitatea standardizării

• Un standard este un document care impune anumite reguli


despre cum trebuie să se desfăşoare o anumită activitate, sau
un nivel de calitate a unui produs, sau impune anumite cerinţe
obligatorii pe care un anumit produs trebuie să le
îndeplinească.
– De exemplu, standarde de calitate se referă la un nivel
minim calitativ pe care un produs trebuie să îl
îndeplinească.
• Standardul ISO 9001 impune un anumit "traseu" al activităţilor într-
o firmă, etc. Avem de-a face şi în lumea reţelelor de calculatoare cu
foarte multe standarde, care impun anumite cerinţe şi restricţii
funcţionale.
• Un protocol se referă la ceva concret: la cum funcţionează
mail-ul, paginile de web, etc.

13
Stiva de protocoale

• Pentru standardizarea transmisiei intre 2 calculatoare


este necesara o stivă de protocoale.
– stivă de protocoale este de fapt o stivă de mai multe faze
prin care trec datele în cadrul unei transmisii de date. În
fiecare din aceste faze exista posibilitatea de a alege unul
dintre mai multe protocoale. Un protocol aparţine unei
anumite faze a transmisiei.
– Pentru că este mult prea complicată şi nefiabilă impunerea
de reguli ce se referă la transmisia în sine, atunci s-au
impus anumite reguli pentru fiecare fază a transmisiei.
• Un set de astfel de reguli, precum şi împărţirea
iniţială într-un număr de faze, se numeşte stivă de
protocoale.

14
Model pentru retele de calculatoare

• Un model stratificat pentru reţelele de calculatoare s-a impus, din considerente practice
şi teoretice, de mult timp. Fără un astfel de model, dezvoltarea, înţelegerea şi, în ultimă
instanţă, funcţionarea reţelelor ar fi imposibile. Acest gen de model aduce următoarele
avantaje:
– Sparge comunicaţia în reţea, precum şi complexitatea acesteia şi numeroasele
aspecte implicate, în părţi mai mici, care pot fi studiate individual şi tratate separat;
– Standardizează componentele de reţea pentru a putea face posibilă dezvoltarea în
sistem de concurenţă a dispozitivelor; astfel este stimulată şi activitatea de
cercetare;
– Permite diferitelor tipuri de hardware şi software de reţea să comunice între ele;
– Modularitate - împiedică schimbările dintr-un nivel să producă modificări în alte
niveluri; astfel, fiecare nivel este separat şi se poate dezvolta independent;
– Împarte problemele comunicării în reţea în părţi mai mici, pentru a putea fi înţelese
şi explicate mai uşor;
– Permite existenţa unor dispozitive de interconectare mai ieftine şi mai eficiente,
care nu cunosc decât protocoalele de pe câteva niveluri.
15
Modelul ISO-OSI

• ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare), una din cele mai


importante organizaţii de standardizare, a studiat diferite tipuri de
reţele existente în acea vreme (DECnet, SNA, TCP/IP) şi a propus
în 1984 un model de referinţă numit OSI - Open System
Interconnection).
• defineşte şapte niveluri, împreună cu standarde şi un set de
protocoale pentru ele.
• Este un model teoretic, construit pentru a schematiza comunicaţia
într-o reţea de calculatoare şi pentru a explica traseul informaţiei
dintr-un capăt în altul al reţelei.
• este cel mai folosit în învăţământ, pentru că ilustrează cel mai bine
separarea între niveluri şi împărţirea comunicaţiei în bucăţele mai
mici, mai uşor de definit şi în consecinţă mai uşor de dezvoltat. 16
Modelul ISO-OSI

17
Nivelul fizic

• Nivelul fizic defineşte specificaţii electrice, mecanice, procedurale şi


funcţionale pentru activarea, menţinerea şi dezactivarea legăturilor
fizice între sisteme. În această categorie de caracteristici se
încadrează nivelurile de tensiune, timingul schimbărilor acestor
niveluri, ratele de transfer fizice, distanţele maxime la care se poate
transmite şi alte atribute similare care sunt definite de specificaţiile
fizice.
• Se refera la semnale şi la mediu de transfer.
• Scopul nivelului fizic este de a transporta o secvenţă de biţi de la o
maşină la alta. Pentru aceasta pot fi utilizate diverse medii fizice.
Fiecare dintre ele este definit de
– lărgimea sa de bandă,
– întârziere,
– cost şi
– uşurinţa de instalare şi de întreţinere.

18
Nivelul legătură de date

• Nivelul legătură de date oferă transportul sigur al


informaţiei printr-o legătură fizică directă.
• Se ocupă cu adresarea fizică, topologia reţelei,
accesul la reţea, detecţia şi anunţarea erorilor şi
controlul fluxului fizic (flow control).
• Definit de cadre şi la controlul accesului la mediu.
• Nivelul legătură de date este responsabil cu
transmiterea corectă a datelor printr-o legătură
fizică existentă, între două puncte conectate direct
prin această legătură fizică.
19
Nivelul legatura date

1. Subnivelul MAC (Media Acces Control)- asigură accesul ordonat şi


controlat la mediu  două staţii nu pot transmite în acelaşi timp, iar
erorile cauzate de încercările de a transmite simultan sunt detectate.
– este dependent de tehnologia LAN care este implementată. Ex:, în cazul Ethernet-ului,
este necesar un mecanism de detecţie a coliziunilor, dar în cazul Token Ring acest lucru
nu mai este necesar.
2. Subnivelul LLC (Logical Link Control) - are scopul de a asigura
comunicarea între nivelul legătură de date şi nivelul superior, nivelul
reţea.
– este absolut necesar pentru a "ascunde" tehnologiile LAN pe care se bazează reţeaua de
la nivelurile superioare.  este independent de tehnologie, adică el oferă nivelurilor
superioare funcţii generice şi general-valabile pentru transmisie, funcţii ce sunt aceleaşi
pentru orice variaţii ale nivelului fizic şi ale subnivelului MAC.
• La nivelurile 1 şi 2 ale modelului ISO-OSI s-au impus de-a lungul
timpului standardele stabilite de IEEE (Institutul Inginerilor Electicieni şi
Electronişti).
20
Subnivelurile MAC şi LLC

21
Nivelul reţea

• Ofera conectivitate şi selectează drumul de urmat între


două sisteme gazdă care pot fi localizate în reţele
separate geografic.
• Este nivelul cel mai important în cadrul Internetului,
asigurând posibilitatea interconectării diferitelor reţele.
• La acest nivel se realizează adresarea logică a tuturor
nodurilor din Internet.
• La nivelul reţea operează ruterele, dispozitivele cele
mai importante în orice reţea de foarte mari dimensiuni.
• Definit de selecţia drumului, rutare şi IP-uri.

22
Nivelul transport

• Nivelul transport segmentează datele în sistemul sursă şi le


reasamblează la destinaţie.
• Limita dintre nivelul transport şi nivelul sesiune poate fi văzută ca
graniţa între protocoale aplicaţie şi protocoale de transfer de date.
• Nivelul transport încearcă să ofere un serviciu de transport de date
care să izoleze nivelurile superioare de orice specificităţi legate de
modul în care este executat transportul datelor. Mai specific,
probleme cum ar fi siguranţa (reliability) sunt responsabilitatea
nivelului transport.
• În cadrul oferirii de servicii de comunicare, nivelul transport
iniţiază, gestionează şi închide circuitele virtuale. Pentru a fi
obţinută o comunicaţie sigură, servicii de detectare şi recuperare din
erori sunt oferite tot la acest nivel. → Realizeaza controlul fluxului
(flow control).
• Definit de flow control, calitatea serviciilor şi siguranţă.

23
Nivelul sesiune

• Se ocupă cu stabilirea, menţinerea, gestionarea şi


terminarea sesiunilor în comunicarea dintre două staţii.
• Oferă servicii nivelului prezentare.
• Realizează sincronizarea între nivelurile prezentare ale
două staţii şi gestionează schimbul de date între
acestea.
• Oferă bazele pentru transferul eficient de date, pentru
clase de servicii, pentru raportarea excepţiilor
nivelurilor sesiune, prezentare şi aplicaţie.
• Definit de dialog şi conversaţii.

24
Nivelul prezentare

• Asigură că informaţia transmisă de nivelul


aplicaţie al unui sistem poate fi citită şi
interpretată de către nivelul aplicaţie al sistemului
cu care acesta comunică.
• Dacă este necesar, nivelul prezentare face
traducerea între diverse formate de reprezentare,
prin intermediul unui format comun.
• Realizeaza o eventuala compresie / decompresie
şi criptare / decriptare a datelor.
• Definit de reprezentare şi formatul comun al
datelor.
25
Nivelul aplicaţie

• Oferă servicii de reţea aplicaţiilor utilizator.


• Diferă de celelalte niveluri OSI prin faptul că nu oferă
servicii nici unui alt nivel, ci numai unor aplicaţii ce
sunt situate în afara modelului OSI.
• Exemple de astfel de aplicaţii sunt editoare de texte,
utilitare de calcul tabelar, terminale bancare etc.
• Stabileşte disponibilitatea unui calculator cu care se
doreşte iniţierea unei conexiuni, stabileşte procedurile
ce vor fi urmate în cazul unor erori şi verifică
integritatea datelor.
• Definit de browser de web.
26
Modelul TCP/IP

• standardul istoric şi tehnic pentru Internet este


TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet
Protocol).
• A fost creat de US DoD ( US Department of
Defence - Ministerul Apărării Naţionale al
Statelor Unite) din necesitatea unei reţele care ar
putea supravieţui în orice condiţii.
• Modelul TCP/IP are patru niveluri: Aplicaţie,
Transport, Reţea (sau Internet) şi Acces la Reţea.
27
Modelul TCP/IP

28
Paralelă între OSI şi TCP

• Asemănare între OSI şi TCP/IP:


– ambele sunt modele conceptuale ale procesului de comunicare.
– ambele conţin o stivă de niveluri care sunt legate între ele prin
noţiunea de serviciu (ceea ce ştie să facă un nivel), interfaţă
(modul în care serviciile sunt oferite nivelui superior) şi protocol
(modul în care sunt efectiv implementate serviciile).

29
Deosebiri

• OSI este general, permiţând explicarea oricărui proces de


comunicare, în timp ce TCP/IP-ul nu reuşeşte să modeleze
perfect decât procesul de comunicare folosit în Internet.
• Nivelurile superioare prezente în OSI sunt comasate într-
unul singur la TCP/IP. Ele sunt suficient de “personale''
pentru aplicaţii pentru a nu necesita o standardizare. Acest
lucru poate fi uşor pus în evidenţă de analiza oricărei
aplicaţii Internet.
• OSI-ul descrie două tipuri de protocoale, orientate
conexiune şi fără conexiune la nivelul reţea şi doar unul, cel
orientat conexiune, pentru nivelul transport. TCP/IP-ul
merge exact în direcţia opusă, oferind doar un protocol fără
conexiune la nivel reţea şi ambele tipuri de protocoale
pentru nivelul transport.
30
Încapsularea datelor

• Înainte ca datele să fie transmise, ele trec printr-un proces numit


încapsulare.
• Încapsularea adaugă informaţii specifice fiecărui nivel prin
adăugarea unui antet şi a unui trailer la fiecare nivel.
• Prin încapsulare, protocoalele de pe fiecare nivel pot comunica între
sursă şi destinaţie independent de celelalte niveluri.
• Fiecare nivel îşi adaugă informaţii specifice pe parcursul
încapsulării.
• Fiecare nivel comunică cu nivelurile analoge prin intermediul unor
unităţi de date proprii (PDU = Protocol Data Unit).
– Aceste unităţi de date sunt constituite din datele primite de la nivelurile
superioare, încadrate de un antet şi un trailer specifice nivelului respectiv.
Fiecare tip de PDU pentru nivelurile 2, 3 şi 4.
• Nivelurile transport comunică prin segmente, nivelurile reţea
comunică prin pachete, iar cele legătură de date creează prin
încapsulare frame-uri (cadre).
31
Încapsularea datelor

32
Organizaţii de standardizare

• ISO (1946) este o organizaţie nonguvernamentală, iar aria sa de activitate este extem de
extinsă.
• Odată cu creşterea în importanţă a sectorului telecomunicaţiilor, a apărut o iniţiativă de
standardizare din partea guvernelor statelor de pe creasta valului tehnologic, această
iniţiativă căpătând numele de ITU (International Telecomunication Union)
– ITU este organizată în trei secţiuni:
1. sectorul de radiotelecomunicaţii ITU-R,
2. sectorul de standardizare a telecomunicaţiilor ITU-T şi
3. sectorul de dezvoltare ITU-D.
– ITU-T s-a implicat semnificativ în standardizarea reţelelor de calculatoare, deşi
unele dintre standardele elaborate de ITU-T pot fi găsite doar sub semnătura CCITT
(acronimul numelui francez pentru ITU-T), acesta fiind numele sub care au fost
emise standardele între 1956 şi 1993.
• rol semnificativ în standardizarea mai ales a calculatoarelor: ANSI (American National
Standards Institute) care este o organizaţie nonguvernamentală.

33
Organizaţii de standardizare
•IEEE este cea mai mare organizaţie profesională din lume. Principalul set de
standarde pentru reţelele de calculatoare elaborat de IEEE poartă numele de
802.x şi cuprinde standarde ca:

Nr. standardului Denumirea


802.1 LAN/MAN bridging
802.2 LLC (Controlul legături logice)
802.3 CSMA/CD (Ethernet)
802.4 Token Bus
802.5 Token Ring
802.6 DBDQ (Standard pentru MAN)
802.7 Broadband LAN
802.10 LAN-uri virtuale şi securitate
802.11 Wireless LAN
802.15 Bluetooth

34
Organizaţii de standardizare

• IETF, gestioneaza cel mai important mecanism de reglementare a Interetului,


şi anume a RFC-urilor (Request For Comments). IETF este în primul rând un
forum de dispute publice.
– Înainte de a deveni RFC, orice document ce îndeplineşte un set de norme de redactare (set
de norme specificat tot printr-o serie de RFC-uri) trebuie să treacă prin stadiul de proiect
(draft).
– Autori unui proiect pot fi atât membri ai unuia dintre grupurile de cercetare de sub egida
IETF, cât şi cercetători independenţi.
– Documentul este publicat pe site-ul IETF în secţiunea de proiecte (la www.ietf.org/drafts),
urmând ca la sfârşitul a şase luni de zile să fie evaluată reacţia comunităţii reţelelor de
calculatoare la respectiva propunere.
– Dacă se apreciază că lucrarea în cauză a stârnit un interes în rândul celor implicaţi în
reţelele de calculatoare (chiar şi doar prin comentarii critice) documentul este publicat ca
RFC (la www.ietf.org/rfc) sau se publică un nou proiect, în orice caz lucrarea iniţială este
retrasă din secţiunea de proiecte.

35
Organizaţii de standardizare

• Alte două asociaţii cu un puternic impact asupra standardelor din lumea


reţelelor de calculatoare sunt EIA (Electronic Industries Alliance) şi TIA
(Telecommunications Industry Association).
• Multe dintre standarde sunt dezvoltate împreună de către cele două
organizaţii, astfel încât standardele rezultate poartă denumirea de EIA/TIA.
• Standardele dezvoltate se referă la fibra optică, echipamente de reţea,
cablare de reţea, comunicaţii wireless şi satelit.
– Dintre ele, standardul principal pe care îl vom discuta este EIA/TIA
568, care impune anumite reglementări referitoare la cablarea
structurată (inclusiv ordinea culorilor dintr-un cablu UTP la sertizarea
unei mufe RJ45).

36
37
38