DREPT CIVIL

PARTE GENERALĂ II

1
 EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Efectele actului juridic civil reprezintă drepturile subiective civile și obligațiile

subiective civile pe care actul juridic civil le dă naștere, le modifică sau le stinge.
Determinarea efectelor presupune stabilirea drepturilor subiective civile și a
obligațiilor prin parcurgerea mai multor etape în care se folosesc diverse procedee.
Prima etapa este reprezentată de probarea actului juridic civil ce se poate realiza
prin înscrisuri.
A doua etapa se refera la interpretarea actului juridic civil care presupune inițial
calificarea acestuia în sensul de a stabili dacă este un act tipic sau atipic (calificarea
reprezintă încadrarea actului într-o anumită categorie de acte juridice civile).
A treia etapă este operațiunea interpretării propriu-zise a acestuia care
presupune lămurirea ințelesului exact al unor clauze prin cercetarea manifestării de
voință a părților în strânsă corelație cu voința internă.
În codul civil sunt prevăzute mai multe reguli de interpretare, reguli care au un
caracter supletiv și sunt prevăzute în articolele de la 1266 la 1269 precum și art.1272
Cod civil.

REGULI DE INTERPRETARE

1) O prima regulă este cea potrivit cu care actul juridic civil se interpretează după
voința concordantă a părților și nu după sensul literal al termenilor. Această voință are
în vedere scopul contractului, negocierile purtate între părți, practicile statornicite între
acestea, comportamentul ulterior încheierii contractului.
2) O alta regulă de interpretare este aceea în sensul că actul juridic trebuie
interpretat sistematic ceea ce presupune interpretarea clauzelor contractuale unele prin
altele dându-se fiecăruia înțelesul care rezultă din ansamblul actul juridic.
3) A treia regulă este cea potrivit cu care clauzele îndoielnice (clauze susceptibile
de a produce mai multe efecte), se înterpretează în sensul ce se potrivește cel mai
bine naturii și obiectului actului juridic.
4) O alta regulă de interpretare este cea potrivit cu care clauzele destinate să
exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz
particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost prevăzute în contract
(excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare).
5) O alta regulă de interpretare este cea potrivit cu care dacă după aplicarea
regulilor de interpretare contractul rămâne neclar acesta se interpretează în favoarea
celui care se obligă (se exprima prin adagiul “in dubio pro reo”, în favoarea debitorului).
Exceptie: în cazul contractelor de adeziune clauzele se interpretează împotriva
celui care le-a propus (de exemplu în cazul contractelor bancare se interpretează
împotriva băncilor).

PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL

Prin principii ale efectelor actului juridic civil se înțelege acele reguli care
stabilesc modul în care se produc aceste efecte și în ce condiții și față de cine se
produc aceste efecte.
Există 3 principii:
 PRINCIPIUL FORȚEI OBLIGATORII ACTULUI JURIDIC CIVIL
 PRINCIPIUL IREVOCABILITĂȚII ACTULUI JURIDIC CIVIL
 PRINCIPIUL RELATIVITĂȚII EFECTELOR ACTULUI JURIDC CIVIL
2
 1. PRINCIPIUL FORȚEI OBLIGATORII A ACTULUI JURIDIC CIVIL este acea
regulă de drept potrivit cu care actul juridic se impune părților sau părții în tocmai ca și
legea (pacta sunt servanda). Acest principiu derivă din imperativul moral al respectării
cuvântului dat. Acest principiu reprezintă o necesitate în ceea ce privește asigurarea
stabilității circuitului civil. Actul juridic civil este obligatoriu nu numai pentru părți ci și
pentru organul de jurisdicție care a fost investit cu soluționarea unui litigiu decurgând
dintr-un astfel de act.
De la acest principiu avem excepții. Excepțiile sunt acele situații în care efectele
actului juridic civil nu se produc așa cum au prevăzut părțile la încheierea lui și
independent de voința lor aceste efecte sunt fie mai restrânse fie mai extinse decât
cele stabilite inițial.

A. CAZURI DE RESTRÂNGERE A FORȚEI OBLIGATORII

1. Încetarea contractului de locațiune datorită pieirii totale sau considerabile a
lucrului (explicație: închirierea unui automobil; are loc un accident și automobilul
se strică; actul de locațiune încetează).
2. Încetarea contractului de mandat din cauza morții, incapacității sau falimentului
mandantului sau mandatarului. (explicație: în cazul actelor intuitu personae. Dar
dacă este vorba de celelalte acte, obligațiile se transmit succesoral și actul nu
încetează).

B. CAZURI DE EXTINDERE A FORTEI OBLIGATORII

a. Prorogarea sau prelungirea efectelor anumitor acte prin efectul legii peste
termenul convenit de părți (ex: art.1 Legea 17/1994; O.U.G nr.8/2004).
(explicație: cei care stau cu chirie la stat).
b. Prelungirea efectelor actului juridic civil cu executarea succesivă datorită
suspendării temporare a executării acestuia pe toată perioada în care există
cauza de suspendare (forța majoră).
OBSERVATIE: Tacita relocațiune nu reprezintă o cauza de extindere a forței
obligatorii deoarece părțile contractului de locațiune își manifestă voința chiar tacit în
sensul încheierii unui nou contract pe perioadă nedeterminată .
c. A treia excepție este principiul revizuirii efectelor unui act juridic civil, principiu
care este prevăzut expres în Codul civil art. 1271 alin. 2 și 3 precum și art. 1006,
1007 și 1008.
Condițiile de fond prevăzute de art.1271 alin. 3 Cod civil sunt:
1. Schimbarea împrejurărilor să fi avut loc după încheierea contractului
2. Schimbarea împrejurărilor precum și întinderea acesteia nu au fost și nu au putut
fi avute în vedere în mod rezonabil de către debitor în momentul încheierii
contractului.
3. Debitorul să nu-și fi asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi
considerat în mod rezonabil că și-ar fi asumat acest risc (debitorul nu și-ar fi
putut da seama nu orice altă persoană).
CONDIȚIA PROCEDURALĂ: Debitorul trebuie să încerce într-un mod rezonabil
și cu bună credință negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului. Dacă
creditorul refuză debitorul merge în instanță și fie cere adaptarea contractului fie solicită
desființarea contractului.
TEORIA IMPREVIZIUNII este reglementată și în materia liberalităților în ceea ce
priveste revizuirea condițiilor și sarcinilor.
d. Ultima excepție se referă la acele situații în care legea recunoaște uneia dintre
părțile actului juridic posibilitatea de a aduce modificări unilaterale. Art.53 alin. 1 al
3
 O.U.G. nr 54/2006 în materia contractului de concesiune: Concedentul poate
modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune cu notificarea
prealabilă a concesionarului din motive excepționale legate de interesul național sau
local.

2. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂȚII ACTULUI JURIDIC CIVIL .

Irevocabilitatea este acea regulă potrivit cu care actului juridic bilateral sau
plurilateral nu i se poate pune capăt numai prin voința unei părți contractante, iar actului
juridic civil unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voință contrară a
autorului acestuia. Acest principiu se exprimă prin adagiul muutus consensus muutus
dissensus dacă un act juridic se încheie prin voința părților poate fi desființat prin voința
ambelor părți.
OBSERVAȚIE: în cazul donațiilor irevocabilitatea privește nu numai efectele
actului juridic civil ci este de esența contractului de donație fiind o condiție de validitate
pentru formarea acestuia. Donația nu poate fi revocată prin acordul părților ci numai din
cauze autorizate de lege. (explicație: revocarea donației pentru ingratitudine sau pentru
neexecutarea sarcinilor).

Există două categorii de excepții:

1. excepții de la irevocabilitatea actelor juridice bilaterale sau plurilaterale
- revocarea donației între soți care poate avea loc numai în timpul
căsătoriei;
- denunțarea contractului de locațiune încheiat pe perioadă nedeterminată;
2. excepții de la irevocabilitatea actelor juridice unilaterale
- testamentul este esențialmente revocabil;
- revocarea renunțării la moștenire care poate avea loc numai în termenul
de acceptare a succesiunii.

3. PRINCIPIUL RELATIVITĂȚII EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL.

Este aceea normă de drept potrivit cu care actul juridic civil produce efecte
juridice numai făță de autorul/autorii săi fără a profita sau danuna altor persoane.
Principiul consacrat de art.1280 C.Civ. este exact exprimat de adagiul res inter alios
acta, aliis neque nocere, neoue prodesse potest. Trebuie să facem distincția dintre
acest proncipiu și opzabilitatea față de terț, care s ereferă a faptul că terții trebuie să
țină cont de un act juridic civil valabil încheiat cu situație juridică creată.
Prin opozabilitatea actului juridic față de terț înțelegem dreptul părții de a invoca
acel act juridic împotriva terțului care a ridicat pretenții în legătură cu un drept subiectiv
dobândit prin acel act juridic.
De la opozabilitatea față de terți a actului juridic există și excepții cum ar fi:
simulația - sancțiunea în cazul simulației este inopozabilittaea față de actul juridic.

PĂRȚIE ACTULUI JURIDIC CIVIL

a. Prin parte se înțelege persoana care încheie actul juridic civil, personal sau prin
reprezentare, și în patrimoniul căreia se produc efectele acelui act. (partea nu
este identică cu persoana).
b. Terții (penitus extranei) – sunt persoane străine de un anumit act juridic, care nu
au participat direct și nijci prin reprezentare la încheirea acestuia. Terțții nu sunt
afectați prin încheierea unui act juridic, în sensul că acesta nu le profită, nici nu le
dăunează.

4
 c. Având-cauza (habentes causam) - sunt acele persoane care, deși nu au
participat la încheirea actului juridic civil, nici direct nici prin reprezentare ele
suportă consecințele încheierii actului juridic civil datorită legăurii juridice cu una
dintre părțile actului juridic civil.

Categorii de având-cauza:
a. Succesori universali și succesori cu titlu universali
b. Succesori particulari
c. Creditorii chirografari

a. Succesorul universal este aceea persoană care dobândește un patrimoniu,

adică o universalitate (universitas bonorum). Este cazul moștenitorului legal unic, al
legatarului care a cules întreaga moștenire și al persoanei juridice dobânditoare a unui
patrimoniu ca efect al fuziunii (absorbției sau contopirii) ori a transformării.
Succesorul cu titlu universal este aceea persoană care dobândește o fracțiune
dintr-un patrimoniu, precum: moștenitorii legali, legatarul sau legatarii care a(au)
dobândit o cotă-parte din moștenire, persoana juridică dobânditoare a unei părți din
patrimoniul pesoanei juridice divizate (indiferent dacă este vorba de o divizare totală
sau una parțială).
b. Succesorul cu titlu particular este aceea persoană care dobândește un anumit
drept subiectiv de la autorul său. Este cazul cumpărătorului unui bun, donatarului,
cesionarului, legatarului cu titlu partiular, etc.
c. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garanție reală care să le
asigure realizarea creanței pe care o au împotriva debitorului (ipotecă, gaj,
privilegiu).

EXCEPȚII REALE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITĂȚII ACTULUI JURIDIC

CIVIL

Constituie excepție de la principiul relativității efectelor actului juridic civil acele

cazuri în care efectele actului juridic civil s-ar produce și față de alte persoane care nu
au participat la încheierea actului respectiv, deci față de alte persoane decât părțile.
Există o singură excepție de la pricipoul relativității efectelor actului juridic civil
respectiv stipulația pentru altul (contractul în favoarea/folosul unei terțe persoane).
Observație. Prin această excepție se dau naștere la drepturi și obligații în
favoarea unei persoane și nu la obligații în sarcina terțului.
Stipulația pentru altul este acel contract prin care o parte (promitent) se obligă
față de cealaltă parte (stipulant) să execute o prestație în favoarea unei a treia
persoane (terțul beneficiar), fără ca acesta din urmă să participe la încheierea
contractului respectiv nici direct și nici prin reprezentant (art. 1284 C.civ.). Ea este
considerată închiată cu condiția rezolutorie a acceptării prestației de către terțul
beneficiar (ex: donația cu sarcină în favoarea unei terțe persoane).

EXCEPȚII APARENTE DE LA EFECTELE PRINCIPIULUI RELATIVITĂȚII

ACTULUI JURIDIC CIVIL

Situația avânzilor-cauza nu constituie o excepție reală, deoarece: succesorii

universali și cei cu titlu univesal sunt persoane asimilate părților în sensul că iau locul
părților inițiale, fiind astfel continuatori ai autorului lor.
În cazul fuziunii această împrejurare nu este străină de voința acestor succesori.
Succesorul cu titlu particular ia locul părții actului juridic civil, dobândirea calității de
având-cauza se face cu voia lui. Creditorii chirografari nu dobândesc drepturi subiective
5
sau obligații din actul juridic încheiat de debitorul lor, iar dreptul de a ataca actul
fraudulos al debitorului se naște din lege.
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin acre o persoană
(reprezentantul) încheie un act juridic în numele și pe seama altei persoane
(reprezentatul), efectele actului juridic astfel încheiat producându-se direct în persoana
celui reprezentat, deci direct între reprezentat și cealaltă parte.
Prin acțiuni dircte desemnîm acele situații în care, potrivit legii, o persoană
(reclamantul) cheamă în judecată o altă persoană (pârâtul) cu care nu se află în
raportuir contractuale, reclamantul fiind în raportuir contractuale cu o altă persoană cu
care pârâtul se află în raporturi contractuale.

Acțiunile directe sunt reglemenate în materia:

 Contractului de sublocațiune
 Contractului de antepriză
 Contractului de mandat

NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Definiție. Art. 1246 alin (1) C.civ dispune că: “orice contract încheiat prin
încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității,
dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune”. Nulitatea poate fi definită ca sancțiunea
ce lipsește actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice valabile pentru
încheierea sa. Nulitatea ca regulă este parțială, ca excepție este totală.

FUNCȚIILE NULITĂȚII

Funcția preventivă - persoanele sunt descurajate și îndemnate să închie acte

juridice cu respectarea condițiilor de valabilitate, în sensul că în lipsa acestora, actul
este lovit de nulitate.
Funcția sancționatorie - intră în acțiune atucni când funcția preventivă nu și-a
dovedit eficiența, constând în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate
pentru încheierea valabilă a actului juridic civil.

FELURILE NULITĂȚII

1. În funcție de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală încălcată la

încheierea actului juridic civil, deosebim nulitatea absolută și nulitatea relativă.
Nulitatea absolută este aceea care sancționează nerespectarea, la încheierea
actului juridic civil, a unei norme juridice ce ocrotește un interes general, deci a unei
norme juridice imperative de ordine publică, care constituie o condiție de valabilitate
pentru încheierea actului juridic civil.
Nulitatea relativă este aceea care sancționează nerespectarea, la încheierea
actului juridic civil, a unei norme juridice ce ocrotește un interes individual, deci a unei
norme juridice imperative de ordin privat, care constituie o condiție de valabilitate pentru
încheierea actului juridic civil.
Astfel că, în cazul nulității absolute se folosește sintagma “constatarea nulității”,
iar în nulitatea relative se folosește formula “act anulabil”.
2. În funcție de întinderea efectului nulității avem nulitate parțială și nulitate totală.
Nulitatea totală este aceea nulitate care desființează actul juridic civil în
întregime.
Nulitatea parțială este aceea nulitate care deființează numai o parte dintre
efectele actului juridic civil, celelalte efecte menținându-se, întrucât nu contravin legii.
6
(Ex: art. 1255 alin. (1) C.civ, potrivit cu care “clauzele contrare legii, ordinii publice sau
bunelor moravuri și care nu sunt considerate nescise atrag nulitatea contractului în
întregul sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat”).
3. În funcție de modul de consacrare legislativă distingem între nulitate expresă
și nulitate virtuală.
Nulitatea expresă este prevazutaă ca sancțiune în norma juridică, iar nulitatea
virtuală nu este prevăzută expres, dar rezultă neîndoielnic din modul în care este
reglementată o condiție de validitate a actului.
4. În funcție de felul condiției de validitate încalcate, distingem între nulitate de
fond și nulitate de formă.
Nulitățile de fond intervin atunci când se încalcă condițiile de fond ale actului
jurdic civil (consimțământ, capacitate, obiect, cauza), iar nulitățile de formă intervin
atunci când se încalcă o condiție de formă cerută ad validitatem (pentru valablitatea
actului juridic civil).

CAUZELE DE NULITATE: ABSOLUTĂ ȘI RELATIVĂ

Indiferent de felul lor, cauzele de nulitate sunt legale potrivit art. 1246 alin. (4)
Cod civil, părțile, prin acordul lor nu pot institui sau suprima cauze de nulitate, orice
convenție sau cauză contrară fiind considerată nescrisă.
În ceea ce privește cauzele de nulitate absolută, potrivit art. 1250 Cod civil,
contractul este lovit de nulitatea absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum
și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este un interes general.

1. CAUZE EXPRESE DE NULITATE ABSOLUTĂ

- Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

- Căsătoria fictivă
- Partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor
- Testamentul reciproc

2. CAUZE VIRTUALE DE NULITATE ABSOLUTĂ

- Încălcarea dispozițiilor privind incapacitatea civilă, respectiv atunci când nu se

respectă incapacitatea specială de folosință a persoanei fizice care ocrotește un interes
general
- Lipsa totală a consimțământului
- Nevalabilitatea obiectului actului juridic
- Nevalabilitatea cauzei actului juridic, in ipoteza cauzei ilitice sau imorale
- Nerespectarea formei cerute ad validitatem
- Nerespectarea dreptului de preempțiune (preferință) în cazurile prevăzute de lege

3. CAUZE DE NULITATE RELATIVĂ

- Nerespectarea regulilor privind incapacitatea civilă???? a persoanei în cazurile expres

prevăzute de lege
- Lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil
- Lipsa cauzei
- Nerespectare dreptului de preempțiune în cazurile expres prevăzute de lege, respectiv
cele din Legea 16/1996 a arhivelor naționale și Legea 10/2001 privind regimul unor
imobile naționalizate
7
 REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII

1. Cine poate invoca nulitatea?

2. Cât timp poate fi invocată nulitatea?
3. Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare?

REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII RELATIVE

1. Nulitatea relativă poate fi invocată în principiu numai de persoana interesată;

art 1248 alin. (2) Cod civil - nulitatea relativă poate fi invocată numai de către cel al
cărui interes este ocrotit prin dizpoziția legală încălcată. (ex.: în cazul viciilor de
consimțământ)
Nulitatea relativă mai poate fi invocată și de către reprezentantul legal al celui
lipsit de capacitate de exercițiu, de ocrotitorul legal al minorului cu capacitate de
exercițiu restrânsă, de succesorii părții și de creditorii chirografari pe calea acțiunii
oblice, precum și de către procuror.
2. În ceea ce privește nulitatea relativă, aceasta este prescriptibilă pe cale de
acțiune și imprescriptibilă pe cale de excepție.
3. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare în mod expres sau tacit.

REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII ABSOLUTE

1. Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanțe,

procuror sau de oricare alte instanțe prevăzute de lege.
2. Nulitatea absolută este imprescriptibilă. Ea este imprescriptibilă atât pe cale de
acțiune, cât și pe cale de excepție.
Excepție: art.45 alin. (5) Legea 10/2009 - prescripție de un an indiferent de
cauza de nulitate în ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare încheiate de
chiriașii din imobilele naționalizate.
3. Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare, art. 1247
alin. (4) Cod civil.
Excepții: art. 1010 Cod civil se referă la confirmarea unei liberalități de către
moștenitorii universali ori cu titlu universal în situația încălcării unor prevederi privind
forma sau orice alte motive de nulitate care afectează actului juridic făcut de autorul lor.

EFECTELE NULITĂȚII

Prin efect ale nulității întelegem consecințele juridice al aplicării sancțiunii

nulității, respectiv, lipsirea actului juridic civil de acele efecte contrare normelor edictate
pentru încheierea sa valabilă. Efectele nulității se explică prin adagiu quod nullum
est, nullum producit effectum.

PRINCIPIILE NULITĂȚII

1. Principiul retroactivității efectelor nulității este acea regulă potrivit cu care

nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, adică efectele nulității
se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil. Art. 1254 alin. (1) Cod civil
spune astfel: contractul lovit de nulitatea absolută sau anulat este considerat a nu fi
existat niciodată.

8
 Orice cauză afectată de nulitate este concomitentă sau anterioară încheierii
actului juridic civil. în ceea ce privește efectele nulității, nu avem nici o deosebire
indiferent dacă este nulitate relativă sau absolută.
Excepții:
- cazul căsătoriei putative art. 304 alin. (1) Cod civil; căsătoria afectată de nulitate, dar
în care cel puțin unul din soți a fost de bună-credință, nu a știut de nulitate la încheierea
căsătoriei;
- cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată; copiii dintr-o căsătorie anulată păstrează
situația copiiilor dintr-o căsătorie valabilă;
- cazul minorului de bună-credință la încheierea căsătoriei;
- modificarea numelui de familie numai pentru viitor în cazul anulării recunoașterii de
filiație, precum și în cazul anulării căsătoriei;
- cazul declarării nulității unei persoane juridice.

2. Principiul repunerii în situația anterioară (restitutio in integrum) este acea

reguulă potrivit cu care tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie
restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația anterioară, adică ca și
când actul juridic nu s-ar fi încheiat - restitutio in integrum
Excepții:
- păstrarea fructelor de către posesorul de bună-credință;
- cazul celui lipsit de capcitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restransă care
este ținut să restituie prestațiile primite numai în limita folosului realizat;
- situația prevăzută de art.580 Cod civil în ceea ce privește transferarea proprietăților
unor materiale de construcție care sunt incorporate în terenul proprietatea
cumpăratorului;
- invocarea uzucapiunii
- cazul în care a intervenit prescripția extinctivă.

3. Principiul desființării actului subsecvent este reglementat în art. 1254, alin. (2)
Cod Civil și de asemenea, în art. 1648 Cod Civil care se referă la efectele restituirii față
de terți. Acest principiu se exprimă în adagiul resoluto iure dantis, resolvitud ius
accipientis. Desființarea dreptului principal, atrage și desființarea dreptului subsecvent.
Excepții:
Acele situații în care anularea actului juridic inițial nu atrage și anularea actului
juridic subsecvent.
- Cazul actelor juridice de conservare sau de administrare ale bunului. (actele nu sunt
desființate).
- Cazul locatarului de bună credință care și după desființarea titlului locatorului va
beneficia de contractual de locațiune cel mult un an de la data desființării. Contractul
rămâne valabil potrivit părților, dar nu mai mult de 1 an.
- Ipoteza art. 937, alin. (1) Cod Civil, atunci când proprietarul unui bun mobil îl
înstrăinează printr-un act juridic lovit de nulitate, după care dobânditorul îl înstrăinează
unui terț de bună credință.
- Cazul aplicării art. 524, alin. (2) Teza a II-a Cod civil, respectiv ipoteza anulării
hotărârii judecătorești declarative de moarte și a desființării drepturilor transmise către
moștenitorii celui declarat mort. Persoana respectivă este considerată că nu a murit
niciodată.
- Cazul prevăzut de art. 909, alin (3) și art. 908, al (1) punct 1 Cod civil în materie de
carte funciară.
- Terțul subdobânditor care ar putea invoca uzucapiunea.

9
 Excepțiile de la principiul qvod nullum est, nullum producit effectum
1. Principiul conversiunii actului juridic civil.
2. Error communis facit ius - eroarea comună creează drept. Acest principiu nu
se aplică în materie de carte funciară și nici în alte materii în care legea reglementează
un sistem de publicitate.
3. Principiul răspunderii civile delictuale.

PRESCRIPȚIA EXCTINCTIVĂ

Definiția și reglementarea. Definiția o găsim în art. 2500, alin. (1) Cod civil:
acea sancțiune care constă în stingerea în condițiile stabilite de lege a dreptului material
acțiune neexercitat în termen. Se reglementează prin norme imperative.
Potrivit legii actuale, prescripția nu mai este reglementată ca o instituție juridică
de ordine public, astfel dispozițiile legale care o reglementează sunt de ordine privată.
În consecință, organul de jurisdicție nu mai poate invoca din oficiu prescripția, nici
măcar în situația în care este vorba de interesele statului sau interesele unităților
administrativ-teritoriale. Mai mult, există posibilitatea renunțării la prescripție. Părțile,
prin voința lor, pot să modifice termenele de prescripție, cursul prescripției (prin
modificarea începutului acesteia ori stabilirea altor cauze decât cele legale de
suspendare sau de întrerupere).
Ca excepție de la caracterul de ordine privată al normelor din această materie,
părțile nu pot să declare o acțiune prescriptibilă ca fiind imprescriptibilă și invers.
A doua excepție: părțile nu pot să încalce sub sancțiunea nulității absolute,
limitele de modificare ale termenelor de prescripție extinctivă, astfel cum sunt ele
stabilite de art. 2515 din Codul civil.

EFECTUL PRESCRIPȚIEI EXCTINCTIVE

Așa cum rezultă din definiție, reprezintă stingerea dreptului material acțiune, dar
nu și stingerea dreptului subiectiv civil în ansamblul său.
Argumente:
1. Argumentul de text - art. 2500, alin. (1) face referire la dreptul la acțiune în sens
material.
2. Se referă la situația obligațiilor naturale sau imperfecte – art. 2506, alin (3) Cod civil.

În ceea ce privește renunțarea la prescripție, aceasta este de două feluri:

1. renunțarea la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită
2. renunțarea la prescripția împlinită
Obs.: Spre deosebire de dreptul acțiune în sens material, dreptul la acțiune în
sens procesual este imprescriptibil în mod extinctiv.

PRINCIPIILE EFECTULUI EXTINCȚIEI PRESCRIPTIBILE

1. Principiul cel potrivit cu care stingerea dreptului la acțiune privind un drept

principal, stinge dreptul la acțiune privind dreptul accesoriu.
De la acest principiu există și excepții:
1. Art. 2504, alin (1) Teza I Cod civil: prescripția dreptului la acțiune privind
creanța principală nu atrage și prescripția dreptului la acțiune ipotecară.
Această excepție are și două limite:
a. creditorul ipotecar va putea urmării bunurile mobile/imobile ipotecate numai în limita
valorii acestor bunuri.
10
b. după primirea prescripției, din realizarea ipotecii se poate acoperi doar capitalul, iar
nu și alte accesorii ale creanței ipotecare. (doar suma împrumutată).
2. În cazul în care un debitor este obligat la prestații successive, dreptul la
acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită,
chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta din prestațiile datorate, cu
excepția situației în care prestațiile alcătuiesc un tot unitar prin finalitatea lor rezultată
din lege sau convenție.

DOMENIUL PRESCRIPȚIEI ÎN CADRUL DREPTURILOR PATRIMONIALE

De regulă, drepturile patrimoniale ori acțiunile ce le însoțesc sunt prescriptibile

extinctiv. Drepturile de creanță sunt prescriptibile extinctiv, cu o excepție prevăzută de
lege, respectiv art. 2237 Cod civil. Drepturile reale accesorii sunt prescriptibile, inclusiv
dreptul de ipotecă, cu toate că apare ca o excepție de la regula accesorium sequitur
principalae. Ipoteca nu este declarată de lege ca fiind inprescriptibilă, astfel rezultă ca
este prescriptibilă.

DREPTURILE REALE PRINCIPALE ȘI ACȚIUNILE REALE CE LE ÎNSOȚESC

A. Acțiuni imprescriptibile extinctiv

1. Acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe drepturi de proprietate
privată. Cu toate acestea, dacă posesorul a exercitat o posesie neviciată și întinsă ca
durată în acord cu dispozițiile legale ce reglementează uzucapiunea, acesta poate opri,
paraliza acțiunea în revendicare promovată de proprietar, dacă uzucapează
(dobândește proprietatea).
*animus, corpus
2. Acțiunea în revendicare imobiliară și mobiliară întemeiată pe dreptul de
proprietate publică. Bunurile care aparțin statului ori unităților administrativ teritoriale
sunt imprescriptibile achizitiv, adică nu operează uzucapiunea.
3. Acțiunea pentru stabilirea dreptului de trecere sau servituții de trecere. Avem
fondul dominant, adică terenul, imobilul vecin ce blochează trecerea și fondul aservit
este imobilul, terenul izolat de către fondul dominant. Proprietarul dreptului aservit are
dreptul de a cere proprietarului fondului dominant o servitute de trecere.
4. Acțiunea în partaj, respectiv ieșirea din vreuna dintre formele proprietății
comune - partaj în sens general.
5. Acțiunea negatorie este imprescriptibilă. Dreptul de proprietate poate fi
fragmentat în 5 dezmembrâminte:
 uz = dreptul de a folosi bunul și a-i culege fructele numai pentru nevoile
personale ori ale familiei
 uzufruct = dreptul de a folosi bunul și a culege fructele, nelimitat
 abitație = este un drept de uz ce are ca obiect o locuință
 superficie = dreptul unei persoane de a edifica anumite construcții (inclusiv
plantații pe terenul altei persoane)
 servitutea = reprezintă o limitare, din diverse considerente, a dreptului de
proprietate
6. Acțiunea confesorie ce urmărește apărarea unui drept de superficie este
imprescriptibilă. Acțiunea confesorie aparține titularului unui dezmembrământ al
dreptului de proprietate care se îndreaptă împotriva proprietarului cu scopul ca acesta
să îi recunoasă dezmembrământul.
7. Grănițuirea - acțiunea de grănițuire are ca obiect stabilirea limitei de hotar între
două fonduri învecinate/alăturate.
11
 8. Petiția de ereditate - adică recunoașterea calității de moștenitor.

B. Acțiuni reale prescriptibile

1. Revendicarea imobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 520 și 572. Cod civil.
Avulsiunea
2. Revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altei persoane.
3. Acțiunea confesorie ce urmărește recunoașterea dreptului de uz, uzufruct,
abitație ori servitute.

DOMENIUL PRESCRIPȚIEI ÎN CAZUL DREPTURILOR NEPATRIMONIALE

De regulă, drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv, adică se pot

exercita de către titular oricând. Ca și excepție, anumite drepturi patrimoniale ori acțiuni
ce le însoțesc sunt prescripțibile.
1. Acțiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil nepatrimonial. Nulitatea
relativă ca regim juridic este prescriptibilă, motiv pentru care atrage
prescriptibilitatea întregii acțiuni, deși are un obiect nepatrimonial.
2. Acțiunea în nulitatea relativă a căsătoriei
3. Acțiunea în tagada paternității promovată de soțul mamei
4. Stabilirea filiației față de mamă pornită după decesul copilului de către
moștenitorii acestuia este prescriptibilă.

TERMENELE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ

Definiție. Este acel interval de timp care este stabilit de către lege sau de părți
înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune sub sancțiunea stingerii dreptului
material la acțiune.

CLASIFICAREA TERMENELOR DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ

 legale și convenționale
o Legale stabilite de lege
o Convenționale stabilite de părți
 în funcție de aplicare distingem între
o termene legale speciale de prescripție
o termene legale geneale de prescripție
 în funcție de izvorul normativ, adică de locul unde sunt prevăzute
o termene care sunt prevăzute în codul civil
o termene prevăzute în legi civile speciale

Termen general de prescripție este acel termen care se aplică ori de câte ori
nu există un termen special de prescripție, iar părțile nu au stabilit prin convenția lor un
alt termen de prescripție. Termenul general de prescripție este de 3 ani și este prevăzut
în art. 2517 Cod civil.
Termenul special de prescripție extinctivă este prevăzute de Codul Civil și de
alte acte normative speciale.
Exemple:
- termenul de 10 ani aplicabil drepturilor reale care nu sunt declarate prin lege ca
fiind imprescriptibile sau nu sunt supuse unui alt termen de prescripție.

12
 - termenul de 10 ani aplicabil dreptului la acțiune privind repararea prejudiciului
mediului înconjurător.

CURSUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Începutul prescriptiei extinctive . Regula generală prevazută în art. 2523 Cod

civil și anume, prescripția extinctivă începe să curgă de la data la care titularul dreptului
la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască după împrejurări nașterea lui.
OBS: există două momente: unul subiectiv - momentul în care titularul a
cunoscut nașterea la acțtiune și unul obiectiv - atunci când titularul trebuia să cunoască
nașterea dreptului la acțiune.

REGULI SPECIALE

1. ipoteza dreptului la acțiune în cazul obligațiilor de a da sau de a face - în

cazul acestora prescripția începe să curgă de la data la care obligația devine
exigibilă și debitorul trebuia să o execute. În cazul obigațiilor afectate de termen
suspensiv, prescripția începe să curgă după împlinirea termenului și la fel, în
cazurile afectate de o condiție suspensivă, termenul de prescripție începe să
curgă la împlinirea condiției.
2. ipoteza dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor (contract de vâzare-
cumpărare în care s-a constatat nulitatea - desțiințarea contractului și luarea
bunului de către creditor). În această situație, prescripția extinctivă începe să
curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desființat actul sau
după caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit
irevocabilă.
Obs: Această regulă specială se aplică atunci când restituirea prestației nu are
caracterul unei acțiuni reale imprescriptibile extinctiv. În cazul nulităților amiabile,
prescripția extinctivă curge de la data acordului părților.

3. ipoteza dreptului la acțiune în executarea prestațiilor succesive. Regula este

cea potrivit cu care prescripția începe să curgă de la data la care fiecare
prestație a devenit exigibilă cu excepția situației în care prestațiile alcătuiesc un
drept unitar, când prescripția curge de la exigibilitatea ultimei prestații.
4. ipoteza dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzate printr-o acțiune
ilicită. Această regulă spune că prescripția începe să curgă de la data la care
păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de
ea.
5. ipoteza dreptului la acțiune în anularea unui act juridic civil. Aceasta este
reglementată de art. 2529, alin.(1) Cod civil care spune că prescripția începe să
curgă:
- în cazul violenței din ziua în care acesta a încetat
- în cazul dolului, în ziua în care acesta a fost descoperit
- în cazul erorii, precum și în celelalte cauze de nulitate relativă, din ziua în care
cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau cel chemat să încuviințeze actele a
cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de 18 luni de la încheierea actului
juridic civil
Obs: În cazul în care nulitatea relativă este invocată de o terță persoană,
prescripția începe să curgă de la data la care terțul a cunoscut cauza de nulitate, dacă
prin lege nu se prevede altfel.

13
 6. ipoteza dreptului la acțiune pentru vicii aparente. În această situație,
prescripția începe să curgă de la data predării sau recepției finale a bunului sau a
lucrării sau de la data împlinirii termenului prevăzut de lege, ori stabilit prin
procesul verbal de constatare a viciilor pentru înlăturarea de către debitor a
viciilor constatate.
7. ipoteza dreptului la acțiune în răspundere pentru vicii ascunse. Deosebim
două situații și anume, în cazul unui bun transmis sau a unei lucrări executate,
alta decât o construcție, prescripția începe să curgă de la împlinirea unui an de la
data predării bunului sau recepției finale, cu excepția cazului în care viciul a fost
descoperit mai înainte. A două situație este cea în cazul unei construcții,
prescripția începe să curgă după împlinirea a 3 ani de la data recepției finale a
construcției, cu excepția în care viciul a fost descoperit mai înainte.

SUSPENDAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Este o modificare a cursului acesteia, care constă în oprirea de drept a

termenului de prescripție pe durata de timp în care există situațiile care îl pun pe titularul
dreptului la acțiune în imposibilitatea de a acționa.
Cauzele generale de suspendare sunt prevăzute de art. 2532 Cod civil, și
anume:
1. prescripția se suspendă între soți cât timp durează căsătoria și nu sunt separați
în fapt;
2. între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitate ori cu capacitate
restrânsă de exercițiu sau între curator și cei care îi reprezintă, cât timp durează
ocrotirea și socotelile nu au fost date și aprobate;
3. între orice persoană care în temeiul legii sau a unei hotărâri judecătorești sau a
unui act juridic, administrează bunurile altuia și cei a căror bunuri sunt
administrate, la fel, atât timp cât socotelile nu au fost date și aprobate;
4. în cazul celui lipsit de capacitatea de exercițiu sau cu capacitatea de exercițiu
restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, dacă legea nu
dispune altfel;
5. cât timp debitorul ascunde față de debitor existența datoriei sau exigibilitatea
acesteia;
6. pe durata negocierilor purtate pentru rezolvarea amiabilă a litigiului, însă numai
dacă acestea au fost purtate în ultimele 6 luni înainte de împlinirea termenului de
prescripție;
7. în situația în care potrivit legii sau contractului, cel îndreptățit la acțiune trebuie
sau poate să folosească o procedură prealabilă, reclamație administrativă, etc.
căt timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri,
dar nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii dacă prin lege sau
contract nu se prevede un alt termen;
8. Cât timp creditorul sau debitorul fac parte din forțele armate ale României, iar
acestea se află în stare de mobilizare sau de război;
9. Atâta timp cât creditroul este impiedicat de un caz de forță majoră să facă acte
de întrerupere a prescripției, cât timp nu a încetat această împiedicare.

EFECTELE SUSPENDĂRII PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Efectul general - potrivit art. 2534, alin. (1) Cod civil de la data de la care cauza
de suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se la împlinirea termenului
și timpul scurs înainte de suspendare.

14
 Efectul special - prevăzut în art. 2534, alin. (2) Cod civil, prescripția nu se va
împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a
încetat, cu excepția prescripției de 6 luni sau mai scurte care nu se vor împlini decât
după expirarea termenului de 1 lună de la data încetării suspendării.

BENEFICIUL ȘI EXTINDEREA EFECTULUI SUSPENDĂRII

Potrivit art. 2535, Cod civil, suspendarea prescripției poate fi invocată numai de
către cel care a fost impiedicat să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care legea
dispune altfel. Suspendarea prescripției nu are un caracter judiciar.
În cazul în care obligația corelativă dreptului supus prescripției a fost garantată
de un fideiusor, suspendarea prescripției față de debitorul principal produce efecte și
față de fideiusor (garant personal).
În cazul obligațiilor indivizibile, suspendarea prescripției față de unul dintre
creditori, sau după caz, față de debitor produce efecte și față de ceilalți. La fel și în
cazul solidarității, active sau pasive.

ÎNTRERUPEREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Modificare cursului acesteia constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de

apariția cauzei de întrerupere și începerea unei alte prescripții extinctive.

CAUZELE DE ÎNTRERUPERE EXTINCTIVE

- art. 2537 Cod civil - prescripția se întrerupe:

1. printr-un act de executare sau prin recunoașterea prin orice mod a dreptului a
cărei acțiune se prescrie de către cel în folosul căruia curge prescripția;
2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau arbitrare, prin înscrierea
creanței la masa credală, printr-o intervenție în urmărirea silită începută de alți
creditori, ori prin invocarea pe cale de excepție a dreptului a cărui acțiune se
prescrie.
3. prin constituirea ca parte civilă în decursul urmăriri penale sau în fața instanței
până la începerea cercetării judecătorești sau în cazul în care despăgubirile se
acordă din oficiu, începerea urmăririi penale intrerupe prescripția, chiar dacă nu a
avut loc constituirea de parte civilă.
4. Prin orice act prin care cel în folosul celui în care curge prescripția este pus în
întârziere.

EFECTELE ÎNTRERUPERII PRESCRIPȚIEI

1. ștergerea prescripției extinctive scurse înaintea apariției cauzei de întrerupere;

2. începerea unei noi prescripții extinctive după încetarea cauzei de întrerupere.

BENEFICIUL ȘI EXTINDEREA EFECTULUI INTRERUPTIV

Întreruperea prescripției profită celui de la care emană actul intreruptiv și nu pot fi

opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un astfel de act, în afară de cadrul în
care legea dispune altfel. Extinderea efectului intreruptiv în cazul fideiusorului,
solidarității și indivizibilității, la fel ca la suspendare.

15
 REPUNEREA ÎN TERMENUL DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ

Este reglementată de att. 2522 alin. (1) Cod Civil și poate fi definită ca fiind
beneficul recunoscut de lege titularului dreptului subiectiv în condiții anume prevăzute în
temeiul căreia acesta își poate valorifica dreptul chiar dacă termenul de prescripție s-a
împlinit. Spre deosebire de cazurile de suspendare și de întrerupere cauzele de
repunere în termen nu sunt sancționate de lege, art. 2522 alin. (1) Cod civil precizând
că motivele trebuie să fie temeinice. Prin motive temeninice să înțelegem acele
împrejurări care fără a avea caracterul forței majore trebuie să fie excliusive de culpă.
Exemple: spitalizarea îndelungată, părăsirea minorului de către reprezentantul
legal.

TERMENUL PENTRU REPUNEREA ÎN TERMENUL DE

PRESCRIPȚIE EXCTINCTIVĂ

Potrivit art. 2522 alin. (2) Cod civil, repunerea în termen nu poate fi dispusă decât
dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de
zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor
care au justificat depășirea termenelor de prescripție. Termenul de 30 de zile este un
termen de prescripție și nu un termen de decădere.

EFECTUL REPUNERII ÎN TERMENUL DE

PRESCRIPȚIE EXCTINCTIVĂ

Efectul repunerii în termenul de prescripție extinctivă constă în socotirea

prescripției extinctive ca nefiind îndeplinită, dești termenul de prescripție extinctivă a
expirat.
Observație: repunerea în termenul de prescripție extinctivă are un caracter
judiciar.

ÎMPLINIREA PRESCRIPȚIEI EXCTINCTIVE

Reguli aplicabile în stabilirea împlinirii prescripției extinctive:

Aceasta este reglementată de art. 2511-2556 și se aplcă oricărui termen
indiferent de natura și izvorul lui. În ceea ce privește termenele stabilite pe spătămâni,
lini sau ani se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână, lună sau zi din
ultimul an. Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare termenul se împlinește în
ultima zi a acestei luni. Mijlocul lunii se consideră a fi a 15-a zi și dacă termenul este
stabilit pe 1 lună si jumătate sau pe mai multe luni și jumătate cele 15 zile se vor socoti
la sfârșitul termenului. Dacă termenul este stabilit pe zile nu se iau în calcul prima și
ultima zi a termenului. La fel în termenul stabilit pe ore nu se iau în calcul prima și ultima
oră a termenului. Dacă termenul se împlinește într-o zi nelucrătoare aceasta se
prelungește până în prima zi lucrătoare. În cazul înscrisurilor, predarea acestora la
oficiul poștal cel mai târziu în ultima zi a termenului are ca efect respectarea termenului.

DECĂDEREA

Definiție. Este aceea sancțiune care intervine în cazul nerespectării termenului

de decădere stabilit de lege sau de părți, sancțiunea are ca efect pierderea dreptului
subiectiv civil.

16
 DOMENIUL DE APLICARE AL DECĂDERII

Potrivit art. 2547 Cod civil dacă din lege sau din convenția părților nu rezultă în
mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere sunt aplicabile regulile de la
prescripția extinctivă.
Rezultă 2 ipoteze:
1. cea în care se prevede în mod expres că depășirea termenului legal sau
convențional atrage decăderea;
2. cea în care nu se precizează dacă depășirea termenului atrage decăderea sau
prescripția extinctivă, situație în care se aplică regulile de la prescripție.

Observații: termenul care nu privește exercitarea dreptului la acțiune nu poate fi

calificat niciodată ca fiind termen de prescripție extinctivă ci numai ca termen de
decădere.
Exemplu: termenul de 1 an aplicabil dreptului la opțiune succesorală care începe
să curgă de la data deschiderii succesiunii.

REGIMUL JURIDIC AL DECĂDERII

Art. 2548 alin. (1) Cod civil – termenele de decădere nu sunt supuse și
întreruperii dacă prin lege nu se dispune altfel.

Excepții:
1. forța majoră existentă la data începutului termenului de decădere amână
începutul termenului, iar dacă vine în cursul curgerii termenului de decădere îl
suspendă până la încetarea forței majore. Dacă însă de la încetarea forței majore
și până la împlinire rămân mai puțin de 5 zile termenul de decădere se împlinește
după 5 zile de la încetarea forței majore;
2. dacă realizarea dreptului subiectiv presupune exercitarea unui drept în justiție
termenul de decădere este întrerupt la data introducerii cererii de chemare în
judecată sau arbitară ori în cazul repunerii în întârziere.

EFECTELE DECĂDERII

Cosntă în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen. Partea interesată

poate opune decăderea numai la judecată în prima instață, cel ami târziu la primul
termen de judecată la care parțile sunt legal citate.
În ceea ce privește termenele legale care ocrotesc un interes general (termen de
decădre de ordin public) instanța este obligată să invoce din oficiu decăderea indiferent
dacă a fost invocată sau nu de către partea interesată.

17