Sunteți pe pagina 1din 8

EXERCITAREA FĂRĂ DREPT

A UNEI PROFESII SAU ACTIVITĂŢI

NORMA DE INCRIMINARE – ART.348 C.PEN.

Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care


legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât
cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de
fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Norma de incriminare prevede o singură formă, cea descrisă mai
sus, care poate fi completată cu alte norme care reglementează
organizarea şi desfăşurarea unor profesii sau activităţi. 1
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic este reprezentat de acele relaţii sociale privitoare
la exercitarea unei sau unor profesii sau activităţi corespunzătoare
pregătirii şi calificării fiecăruia, pentru prevenirea instalării unei stări de
haos în unele segmente ale vieţii sociale.
Prin Decizia nr. 49/2001 a Curţii Constituţionale2 s-a statuat că
societatea nu poate îngădui că anumite profesii, precum aceea de notar,
de avocat, de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de
persoane fără calificare.
Obiectul material în astfel de ipoteze nu există. Dar, de pildă,
corpul persoanei asupra căruia s-a intervenit chirurgical de către o

1
I. Pascu, V. Dobrinoiu, Op. citată, pag 842

2
Decizia nr. 49/2001 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.281
din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de
procedura penală
persoană fără a fi medic de specialitate, poate fi obiectul material al
acestei infracţiuni.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ nu este calificat, poate fi orice persoană care
pretinde sau exercită o profesie, fără să aibă studii în specialitatea
respectivă.
Apreciem că vor fi aplicabile dispoziţiile normei de incriminare
chiar dacă persoana respectivă are, lato sensu, o calificare apropiată,
înrudită cu cea pe care efectiv o prestează. Exemplificăm în acest sens
cu fapta medicului de mai sus, care efectuează intervenţia chirurgicală şi
produce starea de pericol, concret pune în pericol sănătatea, integritatea
sau chiar viaţa persoanei fizice, chiar dacă ulterior face dovada că este
absolvent al Facultăţii de medicină, cu diplomă de licenţă, dar nu a reuşit
să termine rezidenţiatul în această specialitate pentru a putea exercita
legal profesia de medic chirurg.
Subiectul pasiv este autoritatea statală abilitată, dar şi orice
persoană prejudiciată prin exercitarea, fără drept a unei profesii sau
activităţi.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material constă în acţiunea de exercitare fără drept a
unei profesii sau activităţi, pentru care legea cere o anumită specializare,
respectiv anumite cunoştinţe şi deprinderi calificate/autorizate în vederea
exercităriii acesteia.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în art.348
C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este numai intenţia directă sau indirectă.

Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate


expres de legiuitor.
NELUAREA MĂSURILOR LEGALE DE
SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

NORMA DE INCRIMINARE – ART.349 C.PEN.


(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi
sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua
aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui
accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Aşadar, această infracţiune este prevăzută într-o formă tip şi o
formă atenuată, astfel:
Forma tip presupune neluarea vruneia dintre măsurile legale de
securitate şi sănătate în muncă, de către o persoană care avea îndatorirea
de a lua aceste măsuri, dacă se crează un pericol iminent de producere a
unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională.
Forma atenuată prevede că fapta incriminată în alin.1 poate fi
săvârşită şi din culpă, situaţie în care pedepsele au limitele minime şi
maxime speciale mai mici.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic este alcătuit din acele relaţii sociale care
reglementează măsurile de securitate şi sănătate ce trebuie luate la locul
de muncă, în vederea preîntâmpinării accidentelor de muncă de orice fel.
Obiectul material – fără a fi în consonanţă cu alte opinii juridice
care susţin contrariul, apreciem că această faptă nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ este circumstanţiat, presupune o anumită calitate
pentru subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 349 C.pen. şi care
nu ia acele măsuri legale ce privesc securitatea şi sănătatea în muncă,
deşi avea îndatorirea legală s-o facă, dacă se crează un pericol iminent în
acest sens. Este vorba de acea persoană care, într-o entitate economică,
socială, culturală, este răspunzătoare cu măsurile privind protecţia
muncii.
Subiectul pasiv este acea entitate statală răspunzătoare de
organizarea şi funcţionarea normală a procesului de muncă. Poate fi
subiect pasiv adiacent şi persoana (angajatul) care a fost prejudiciat prin
fapta subiectului activ.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material reprezintă în cazul infracţiunii prevăzute de
art. 349 C.pen., o inacţiune, materializată în neluarea acelor măsuri
legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, de către persoana
calificată, răspunzătoare de producerea unui pericol iminent.
Urmarea imediată – constă în crearea unui pericol grav şi iminent
de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnavire profesională.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este numai intenţia directă sau indirectă
(alin.1).
În cazul alin.2, forma de vinovăţie este culpa, aşa cum prevede în
mod expres, textul de lege.
Actele preparatorii şi tentativa nu sunt incriminate, deşi sunt
posibile.

NERESPECTAREA MĂSURILOR LEGALE


DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

NORMA DE INCRIMINARE – ART.350 C.PEN.


(1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a
măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă,
dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui
accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează repunerea în funcţiune a
instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor
deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite din culpă se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Rezultă că această infracţiune este prevăzută sub mai multe forme:
Forma tip constă în nerespectarea de către orice persoană a
obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în
muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a
unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională.
Forma asimilată prevede că se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă
repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior
eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor.
Forma atenuată prevede că, în eventualitatea comiterii faptelor
prevăzute de alin.1 şi alin. 2 din culpă, regimul sancţionator este mai
blând.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic este alcătuit din acele relaţii sociale, care
reglementează măsurile ce trebuie luate în vederea asigurării securităţii
publice la locul de muncă.
Obiectul material nu există. În eventualitatea producerii unui
accident de muncă, cauzat de nerespectarea măsurilor legale de protecţia
muncii, atunci obiectul material este reprezentat de însuşi corpul
angajatului care suportă agresiunea fizică.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană angajată sau aflată în stagiul
de practică la locul de muncă (ucenici, elevi ai şcolilor profesionale de
meserii, stagiari, etc.) care nu respectă măsurile de protecţia muncii
instituite la nivelul acelui sector de muncă.
Subiectul pasiv este autoritatea statală abilitată cu reglementarea
normelor ce trebuie luate la nivelul fiecărui loc de muncă, funcţie de
vulnerabilitatea pe care o presupune respectivul sector, secţie, atelier din
cadrul unei unităţi de producţie şi de execuţie.
Poate fi subiect pasiv adiacent şi acea persoană care suferă un
prejudiciu, prin producerea unui accident de muncă.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material constă, în genere, într-o acţiune sau inacţiune.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 350 C.pen. constă în omisiunea sau
neglijarea respectării măsurilor sau a obligaţiilor stabilite cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă.
Urmarea imediată – constă crearea unui pericol grav şi iminent de
producere a unui accident de muncă sau de îmbolnavire profesională.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie - în cazul art. 350 alin.1 şi 2 infracţiunea este
săvârşită cu intenţie, aşa cum rezultă din norma de incriminare.
În alin.3 este prevăzută culpa, ca formă de vinovăţie.

Actele preparatorii şi tentativa nu sunt incriminate, deşi sunt


posibile.

CAMĂTA

NORMA DE INCRIMINARE – ART.351 C.PEN.


Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană
neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic este reprezentat de acele relaţii sociale privitoare
la activitatea de financiară de creditare, în conformitate cu dispoziţiile
O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului,
cu modificările şi completările ulterioare.
Obiectul material - această infracţiune nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană care, ca îndeletnicire,
împrumută cu dobândă diferite sume de bani.
Subiectul pasiv este autoritatea statală competentă sau persoana
prejudiciată patrimonial de către subiectul activ.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material este reprezentat de acţiunea concretă de dare
de bani cu dobândă, numai ca îndeletnicire, de către orice persoană care
nu este autorizată.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în art.351
C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia.
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.

S-ar putea să vă placă și