1 mai 2020

Situatiile dificile se pierd odata cu timpul, abandonand urme patate de o senzatie aspra
de amintire, astfel, timpul devine un remediu cu care nu se poate da gres. Dar ce ne-am face
daca timpul ar reprezenta el insusi o problema, daca el s-ar ascunde sub mantia unei ,,situatii
dificile,,?

Acest gand reusea sa ma intemniteze cu fiecare proces, sa ma cuprinda in lanturile unei

dileme si iata ca recent am ajuns in aceasta imprejurare. Timpul se face mai simtit ca niciodata,
trece foarte greu si cu toate ca durata sa nu reprezinta o problema, se poate pierde foarte usor.
Cu atat timp liber, iti formezi impresia falsa ca poti rezolva ce inainte nu izbuteai, ca poti
succeda cu o versiune mai buna a propriei tale persoane, insa o clipa de neatentie are forta de a
se transforma intr-un Triunghi al Bermudelor, iar singurele lucruri disparute sunt motivatia si
productivitatea. Zilele pasesc in urma mea, pierdute si posomorate, insa incerc sa remediez
situatia, vazand in lectura un bun prieten, care ma lamureste mereu si oricat mi-ar vorbi nu ma
plictiseste niciodata.

Flori pentru Algernon de Daniel Keyes a reusit sa ma capteze cu ipoteza sa fantastica si

terifianta. Ce-ar fi daca am avea puterea de a ne spori artificial inteligenta, daca intr-o buna zi ar
fi la indemana noastra sa corectam nu doar o imperfectiune fizica, ci insusi creierul uman?
Aceasta este intrebarea la care Daniel Keyes incearca sa raspunda prin ,,Flori pentru Algernon,,.
Soarecele Algernon si omul Charlie sunt supusi unui experiment, astfel, cei doi aduc un filtru
asupra modului de viata de pana acum si trec printr-un alt coeficient de inteligenta, suportand
consecintele nebanuite ale noii stari de fapt. Drumul parcurs alaturi de aceasta carte este unul
lung, plin de emotie, care pune in evidenta suprematia sufletului. Am strabatut un fel de
calatorie initiatica, care schimba in bine ambele personaje, iar Charlie reuseste sa treaca peste
problema retardismului, evoluand in cea mai buna versiune a sa. Dupa acest jurnal dramatic,
științifico-fantastic , in care se demonstreaza ca nimic nu este imposibil prin munca si
determinare, am ajuns la lecturi despre conditia umana si meditatia timpului, cum este ,,Un
veac de singuratate,, de Gabriel Garcia Marquez. In tematica cu perioada plina de probleme in
care ne aflam, acest roman imbina realul cu fantasticul si se scufunda intr-un val de trairi pe
care le trezeste in orice cititor.

Daca lectura si ,,pierdutul timpului,, par singurele activitati pe care reusesc sa le realizez,
lucrurile nu stau chiar asa. Am incercat sa-mi imbunatatesc relatiile cu prietenii si prin ,,am
incercat,, vreau sa accentuez faptul ca nu am si terminat cu bine de fiecare data, unele lucuri
sunt facute sa fie uitate si evitate. Sincer sa fiu, am observat ca nu pot sa ma satur de
contrazicerile si tachinarile dintre mine si cea mai buna prietena a mea, as simti un gol teribil
daca nu as auzi zilnic cum ca de acele 2 kilograme in plus se tese toata panza vietii sau ca rochia
bej a inceput sa fie prea mica, nelipsind fraze precum ,,culoarea aceea a parului m-ar prinde mai
bine,, . Cu toate ca apelurile video nu m-au atras aproape niciodata, apelul de seara, in care
alegem un film pe care sa-l comentam la final nu putea lipsi in aceasta perioada, sau
comentariile de final in care se aud doar admiratia acordata acelui actor abracadabrant, insotita
de comparatia dintre mine si el (teribilul personaj), ma infurie pe moment, dar toate aceste
lucruri imi aduc o doza de pozitivitate si de amuzament.

Poate ca distantarea fizica nu este un lucru atat de rau, unora le este mai usor cu acest
mod de a trai, unde teama si rusinea nu mai reprezinta o problema pe planul social, unde unii
se pot exprima mai usor, lipsindu-se de retineri. Cu toate ca pare o conditie foarte grava la care
te poti impotrivi doar cu dificultate, mie mi se pare o perioada destul de comoda, din anumite
aspecte.Imi pot purta pijamalele mele preferate la orice ora din zi, ma pot satisface cu micul
dejun chiar si la pranz si pot sa-mi desfasor activitatile scolare in patul meu mare si calduros.

Viata isi continua drumul sau, care nu se tese la nesfarsit. Uneori, drumul este impanzit
de probleme, alteori cararea inflorita e impodobita cu momente dulci, amintiri placute care nu
ne vor da pace si vor dainui in noi. Dupa modul in care privesti lucrurile, aceasta calatorie poate
fi una magica, o calatorie de poveste, la care ar dori oricine sa participe, dar daca ajungi sa te
pierzi pe aceste carari, e foarte greu sa revii la drumul inflorit, imbalsamat de razele calde ale
unui soare fantasmagoric. Deseori, ma tem sa nu ajung in prapastia acelui drum, sa nu sfarsesc
in mlastina esecului, din care sa nu ma mai pot elibera. Ma tem, ma tem si iar ma tem... si tu
esti unicul nefericit caruia am curajul sa-i dezvalui micul meu secret urias...