Basmul cult este o specie narativa amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor

valori simbolice, cu acţiune dependentă de supranatural şi supusă unor fapte convenţionale, care
înfăţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou. Conflictul dintre bine si rău se încheie
cu înfrângerea,, răului,, prin biruința,, binelui,,. Personajele sunt esenţiale în raport cu călătoria
inițiatică a eroului, acestea clasificându-se în diverse categorii . Reperele temporale si spaţiale
sunt vagi, nedeterminate.

,,Povestea lui Harap-Alb,, este un basm cult deoarece imită relația de comunicare de tip oral
din basmul popular iar conținutul se articulează pe schema tradițională a acestuia. Această operă
reprezintă o creație epică, apărută în anul 1877, ce face parte din curentul literal numit realism,
din epoca marilor clasici. Acest basm cult a apărut în revista,, Convorbiri literare,, Pe 1 august, o
revistă literară lunară care apare la Iași. Revista a fost organul de presă al Societății literare
Junimea, din care făceau parte Iacob Negruzzi, Petre Carp, Gheorghe Racoviță, Theodor Rosetti,
Vasile Pogor și Titu Maiorescu, Ion Creanga, etc.

Această operă a fost scrisă de către Ion Creangă, scriitorul oferindu-i un plus de unicitate
si o doza de realism. Ion Creanga aduce unicitate operei, prin calitatea naraţiunii, particularitaţile
fantasticului, functia dialogului şi a limbajului. Oralitatea stilului lui Creangă face din naraţiunea
sa un tablou inedit, ilustrând cu o tentă fină oamenii din Humuleşti, de la jumătatea secolului al
19-lea. Poveştile lui Creangă au un ritm alert, scriitorul elimină explicaţiile necaptivante,
introducând câte un proverb sau o zicală, lăsând frâu liber întâmplărilor, uimind treptat cititorul.

Faţă de basmul popular, în ,,Povestea lui Harap-Alb,, personajele şi acţiunea sunt

puternic individualizate. Detaliile sugestive şi amănuntele concrete, trădează diferite tipologii şi
îndreaptă atenţia echilibrat atât asupra întâmplării cât şi asupra stărilor sufleteşti şi tipurilor
morale prezentate. Personajul fantastic este umanizat, iar tipurile denotă deprinderi şi obiceiuri
specifice unor familii ţărăneşti. Astfel, din atitudinea abordată de catre scriitor, se naşte culoarea
locală. Referitor la limbaj, Creangă este mai expresiv şi mai precis, iar expunerea este mai
complexă.

Povestea e concepută ca un şir de întâmplări în care un tânăr îşi dezvoltă abilitaţile şi îşi
dovedeşte vrednicia, curajul, puterea si înţelepciunea. Povestea în sine reprezintă o idee morală
fundamentală conform căreia întotdeauna adevărul şi binele triumfă. Acest aspect subliniază
ideea conform căreia orice bine este răsplătit. Astfel, Harap-Alb devine un personaj simbolic,
care reprezintă vrednicia şi care are menirea să pedepsească răul. Finalul operei este un triumpf
al binelui, ca metaforă a unei aspiratii fundamentale a omului obisnuit.

În final, ,,Povestea lui Harap Alb,, poate fi considerată un roman de formare, un roman al
experienţei şi al iniţierii( bildungsroman).