1

Prefaţă
Metodele geofizice (care, în cazul utilizării lor corecte, ţinând seama atât
de limitările lor fizice şi metrologice, cât şi de proprietăţile fizice şi geometrice ale
ţintelor arheologice, pot realiza o cercetare tridimensională nedistructivă) sunt
din ce în ce mai mult utilizate în arheologie în ultimele decenii. Ele sunt foarte
importante pentru creşterea eficienţei cercetării, ţinând seama de faptul că
metodele arheologice clasice necesită o cheltuială enormă de energie umană, iar
săpătura arheologică este de fapt o distrugere controlată.
Având în vedere această situaţie, am considerat util să încercăm să
prezentăm ştiinţa geofizicii pentru arheologi, pentru ca aceştia să poată înţelege
mai bine semnificaţia arheologică a unor hărţi geofizice şi implicit să poată face o
primă evaluare a şanselor de utilizare eficientă a geofizicii în problemele lor
practice (un prim pas în acest sens l-am realizat în anul 2000 – vezi Scurtu, 2000
a, b). Totuşi, cooperarea cu un geofizician cu experienţă în cercetarea arheologică
este strict necesară pentru trecerea la pasul următor - alegerea metodei geofizice
şi a metodologiei de măsurare a datelor pe teren şi efectuarea de lucrări
experimentale în zona interesantă din punct de vedere arheologic. Fiecare
obiectiv arheologic este un „caz”, care trebuie tratat individual, pornind de la
proiectarea corectă a lucrărilor geofizice în funcţie de specificul obiectivului şi
continuând cu efectuarea măsurătorilor în condiţii de maximă acurateţe, cu
prelucrarea corespunzătoare a rezultatelor măsurătorilor de teren şi cu
interpretarea computerizată a acestora, utilizând mijloacele matematice cele mai
adecvate. Efectuarea unor măsurători geofizice “după ureche”, urmând eventual
indicaţiile pentru novici ale producătorului de aparatură, incluzând şi o
examinare superficială a graficelor şi hărţilor astfel obţinute, este contra-
productivă: relaţia dintre sursele anomaliilor geofizice şi aspectul acestor
anomalii este complexă, foarte adesea forma anomaliilor nu seamănă aproape
deloc cu forma corpurilor din subsol, mai ales dacă intervin şi surse de la
suprafaţă (relieful topografic local).
Obţinerea unor imagini geofizice cât mai elocvente este doar o primă
etapă în procesul de descifrare a istoriei locului: arheologul nu poate fi pur şi
simplu un (dez)gropar cu cunoştinţe de arheologie, el trebuie să fie un cercetător
ştiinţific, al cărui ţel esenţial să îl constituie extragerea de concluzii istorice cât
mai consistente din analiza stratigrafiei şi a materialului arheologic recuperat
din săpături. Altfel (Suceveanu et al, 2003 - Halmyris, monografie arheologică, p.
27) “înţelegerea reală a săpăturilor s-ar vedea înlocuită cu o avalanşă de date, menite
doar să creeze aparenţa unei false tehnicităţi, ceea ce - este foarte adevărat din păcate – se
întâmplă tot mai des în publicaţiile arheologice din ultima vreme”. Din acest motiv,
adevăratul arheolog trebuie să facă eforturile necesare pentru ca, împreună cu
adevăratul geofizician, să extragă din hărţile geofizice orice informaţiie utilă care
să îl ajute să îşi imbunătăţească imaginea generală asupra structurilor
arheologice aflate sub suprafaţa solului şi să opteze pentru cea mai bună soluţie
de valorificare ştiinţifică a acestora. Tot din păcate, în activitatea arheologică
 2

românească, pe lângă faptul că se rămâne de foarte multe ori numai la stadiul de

dezgropare şi descriere sumară a construcţiilor vechi, se încalcă uneori chiar etica
cercetării, prin obstrucţionarea discreţionară a activităţii unor specialişti
neagreaţi de conducerea şantierului arheologic respectiv. Considerăm că această
situaţie nu trebuie doar deplânsă, ea necesită o reglementare instituţională, fiind
în cauză soarta patrimoniului cultural naţional.
Lucrarea începe cu descrierea succintă a bazelor fizico-matematice ale
metodelor geofizice, iar în continuare sunt prezentate şi comentate posibilităţile
de utilizare a metodelor geofizice în cercetarea arheologică, precum şi rezultatele
obţinute de noi în câteva din cele peste 30 situri arheologice pe care le-am
cercetat geofizic în perioada 1996 - 2006.
Lucrarea poate fi utilă şi geofizicienilor care doresc să se apropie de
spectaculosul domeniu al arheologiei, dar şi altor cititori interesaţi de acest
domeniu de cultură generală. Din acest motiv, textul lucrării nu este, în limita
posibilului, foarte sec şi tehnicist, ci încearcă să prezinte cât mai “prietenos”
(căpătând uneori chiar o tentă jurnalistică) atât bazele proiectării şi realizării
cercetărilor geofizice în diferitele situri arheologice, cât şi rezultatele concrete ale
acestor cercetări.

Cuprins

PARTEA I: GEOFIZICA ? NIMIC MAI SIMPLU !!

(Fundamentarea fizică a metodelor geofizice)
I.1.- Bazele fizico-matematice ale metodelor geofizice
I.1.1.- Gravimetria
I.1.2.- Magnetometria
I.1.3.- Termometria
I.1.4.- Polarizaţia naturală
I.1.5.- Radiometria
I.1.6.- Seismometria
I.1.7.- Metodele rezistivimetrice
I.1.8.- Metode electrometrice în curent alternativ
I.2.- Proiectarea cercetării geofizice
I.3.- Măsurătorile de teren, prelucrarea rezultatelor şi interpretarea datelor
geofizice

PARTEA II: GEOFIZICA ÎN ARHEOLOGIE

II.1.- Aplicabilitatea geofizicii în cercetarea arheologică
II.2.- Probleme rezolvate în situri arheologice din România

II.3.- COMENTARII FINALE

Cercetarea arheologică avansează, cel puţin în anumite situaţii,
pe baza “flerului” arheologului (pornind de la descoperiri
întâmplătoare şi presupunând anumite implicaţii logice), astfel încât
 3

lămurirea unor probleme de ansamblu, care se referă la o zonă mai

extinsă, se produce numai după o perioadă mai îndelungată de
cercetare din aproape în aproape. Geofizica “aprinde lumina”,
permiţând arheologilor să se orienteze mai bine asupra ansamblului
chiar înainte de a începe efectiv săpăturile.
Desigur, geofizica nu poate răspunde decât unui număr
restrâns de întrebări (în primul rând privind geometria surselor aflate
sub nivelul solului şi unele proprietăţi petrofizice ale acestora), un
răspuns mai detaliat urmând să fie dat de viitoarele săpături
arheologice sistematice, proiectate pe baza unor sondaje arheologice.
Lucrarea noastră descrie în prima parte premisele matematice
şi fizice ale principalelor metode geofizice utilizabile în arheologie,
iar în a doua sa jumătate - aplicabilitatea geofizicii în cercetarea
arheologică, susţinută şi de rezultatele concrete obţinute de noi prin
utilizarea geofizicii în 14 situri arheologice din România (prezentate
în ordinea alfabetică a siturilor).
Primul exemplu îl constituie cercetarea geofizică pe care am
realizat-o în anii 2005-2006 în situl arheologic ALBEŞTI (jud.
Constanţa).
Punctul de plecare al acestei cercetări l-a constituit existenţa,
documentată prin săpăturile arheologice iniţiate în anul 1974 de către
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa (prof.
Adrian Rădulescu), care continuă şi în prezent, a unei unei construcţii
antice callatiene, fortificate, realizată din blocuri de calcar.
Baza petrofizică a proiectării cercetării geofizice în situl
arheologic Albeşti a constituit-o existenţa unor contraste de
susceptibilitate magnetică între diferitele tipuri de roci (calcare, sol,
ceramică antică) ce iau parte la constituţia, naturală şi antropică, a
subsolului zonei cercetate, în consecinţă metoda geofizică aleasă a fot
magnetometria.
Obiectivele arheologice pe care ni le-am propus la începutul
cercetării nu au putut fi realizate, din cauza prezenţei la foarte mică
adâncime (mai puţin de 1 metru, după cum a reieşit şi din săparea
câtorva secţiuni de sondaj) a unor cantităţi mari de oxizi de fier
singenetici (depuşi odată cu calcarele kersoniene), dispersaţi
neuniform în masa calcarelor. Aceste impregnaţii de oxizi de fier au
creat anomalii magnetometrice parazite foarte puternice, care au
 4

mascat posibilele anomalii care ar fi fost generate de construcţiile

antice.
Există totuşi perspectiva unor rezultate pozitive în partea de sud a
zonei cercetate, unde este prezent un aliniament N – S de anomalii
geomagnetice de intensitate destul de mare (figura i.15, carourile E4 -
J4), care în mod normal nu pot avea o cauză geologică - aşa cum se
întâmplă în restul zonei cercetate.
În partea sudică a secţiunii SG5 (în caroul F6) amplasată de noi pe
criterii geofizice, au apărut două zone de ocru roşu (hematit
pământos-argilos) şi respectiv galben (limonit pulverulent pământos)
în poziţie primară, de dimensiuni destul de mari, care puteau
constitui o sursă de ocru pentru ritualurile de înmormântare
preistorice şi/sau pentru decorarea obiectelor ceramice. 
La BĂNIŢA, în zona Dealului Cetăţii, pe vârful căruia sunt
cunoscute construcţii militare dace sub numele de “cetatea dacică de
la Băniţa”, scopul cercetărilor noastre geofizice a fost acela de a
încerca să punem în evidenţă urme de locuire, civilă sau militară, în
imediata vecinătate a cetăţii sau pe o arie mai extinsă, în vederea
instituirii unui perimetru de protecţie arheologică.
Cercetarea (magnetometrică) a fost realizată în anul 2001 şi a
inclus 8 perimetre dreptumghiulare de relativ mici dimensiuni
(suprafaţa medie – circa 1500 m2), prezentate sinoptic în figura ii.4.
Cercetarea noastră s-a desfăşurat în condiţii dificile, din mai
multe cauze:
1.- lipsa aproape complectă de informaţii arheologice certe
asupra eventualelor aşezări antice civile sau militare din jurul cetăţii;
2.- prezenţa de culturi agricole pe unele zone care ar fi putut fi
interesante din punctul de vedere al condiţiilor de locuire umană în
antichitate;
3.- existenţa unor paraziţi electromagnetici foarte puternici,
având atât surse naturale (exploziile solare, în anul 2001 acestea fiind
cele mai intense din ultimul deceniu) cât şi artificiale (linia de înaltă
tensiune, 27 kV, de alimentare a căii ferate electrificate Simeria –
Petroşani, care s-a aflat la foarte mică distanţă de toate perimetrele
cercetate de noi).
Măsurile de precauţie adoptate ne-au permis să obţinem
imagini geofizice expresive în 7 din cele 8 perimetre în care am
efectuat măsurători magnetometrice de mare şi foarte mare detaliu.
 5

Activitatea noastră a avut şi rezultate arheologice imediate:

descoperirea întâmplătoare, pe creasta dealului, a două piese
(probabil ornamentale) de relativ mari dimensiuni (circa 50 cm)
realizate din calcar local, precum şi a unei lupe de fier, de bună
calitate, de formă paralelipipedică, pe o terasă de la poalele dealului.
O altă concluzie, importantă, este aceea că se pare că pentru
transportul de materiale până pe creasta Dealului Cetăţii nu exista
nici un drum, transportul făcându-se probabil pe un plan înclinat,
utilizând un jghiab amenajat în stâncă.
La CAPUL DOLOJMAN, comuna Jurilovca, jud. Tulcea,
cercetarea geofizică (magnetometrie) a fost realizată în anul 2004.
Mai înainte de a comenta pe scurt rezultatele cercetării noastre
geofizice în acest sit arheologic, facem observaţia că numele antic al
aşezării de la Capul Dolojman nu este încă definitiv stabilit: el poate
să nu fie ARGAMUM sau ORGAME, dar poate să fie AD SALICES
(vezi observaţiile din capitolul II.2.iii).
Măsurătorile geofizice au fost realizate în interiorul aşezării
romane târzii, într-o zonă adiacentă săpăturilor arheologice din anii
precedenţi, la nord de “sectorul central” şi la sud-est de poarta de
vest. Având în vedere că principalul contrast de proprietăţi fizice
dintre obiectivele arheologice din zonă (edificii construite din blocuri
de calcar) şi spaţiul înconjurător este cel de susceptibilitate
magnetică, metoda de cercetare geofizică aleasă a fost
magnetometria.
Au fost puse în evidenţă mai multe ziduri din calcar, care
delimitează edificii şi străzi ce apar şi în săpăturile arheologice
adiacente.
La CIGMĂU, jud. Hunedoara (RANISSTORUM?) cercetarea
geofizică realizată în anul 1998 în zona castrului Cigmău cu mai
multe metode suprapuse, pe o suprafaţă de circa 30 ari, a condus la
obţinerea a trei imagini, reprezentând reflectarea rezistivimetrică şi
magnetometrică a vechilor construcţii, actualmente îngropate sub un
strat relativ gros de sol.
Este de reţinut faptul că principala anomalie de maxim de
rezistivitate aparentă, corespunzătoare unui zid orientat nord – sud
apare, contrar aşteptărilor noastre, nu pe o zonă cu relief topografic
pozitiv, ci pe o zonă depresionară, alungită pe această direcţie.
Săpăturile arheologice efectuate ulterior de Muzeul Civilizaţiei Dace
 6

şi Romane din Deva au arătat că de fapt această zonă anomală nu

corepundea unui zid din piatră, ci şanţului adiacent acestuia, care
fusese umplut cu materialul rezultat din prăbuşirea zidului spre
exterior.
În finalul textului privind rezultatele noastre de la Cigmău
(capitolul II.2.iv) am emis şi ipoteza că acest castru, aflat la doar 40
km de Sarmizegetusa Regia, ar putea corespunde anticului
Ranisstorum, unde Tiberius Claudius Maximus i-a dus lui Traian
capul lui Decebal.
La GÂRLA MARE, jud. Mehedinţi, cercetarea noastră geofizică
realizată în anul 2002 a constat doar în două profile magnetometrice
informative scurte, cu lungimea de 50 m fiecare, amplasate pe o zonă
în care săpăturile arheologice au evidenţiat ziduri (construite dintr-
un calcar cochilifer) aparţinând unei villa rustica. Măsurătorile nu au
fost perturbate (prin efect de relief) de aceste săpături, deoarece la
sfârşitul campaniei precedente secţiunile arheologice au fost astupate
cu pământul escavat din ele, astfel încât în momentul măsurătorilor
ele nu erau vizibile în nici un fel la zi.
Unul dintre profile a traversat longitudinal chiar zona cercetată
arheologic, celălalt a fost amplasat paralel cu primul, la distanţa de 6
m de acesta, într-o zonă neperturbată.
Se poate constata (figura v.1) că de-a lungul profilului care
traversează zona deja cercetată arheologic apar foarte clar anomalii
cu extindere orizontală mică, cu amplitudini de până la 100 nT, care
ar trebui să se suprapună cu poziţiile zidurilor evidenţiate în
săpătură, în timp ce pe profilul vecin anomaliile sunt mult mai slabe,
deşi sunt detectabile. Explicaţia este dată de prezenţa unui strat
superior continuu de cărămizi şi ţigle fragmentare, rezultat din
dărâmarea acoperişurilor construcţiilor romane, care a rămas grupate
ca atare în zona profilului nederanjat de săpătura arheologică, în
timp ce în zona săpată aceste resturi tegulare au fost omogenizate şi
amestecate cu pământul din întreaga săpătură, deci fiind distribuite
mai uniform în adâncime şi estompând efectul zidurilor.
La HISTRIA (com. Istria, jud. Constanţa) cercetările geofizice de
teren s-au dsfăşurat în perioada 1999-2005, dar prelucrarea şi
interpretarea rezultatelor geofizice s-au extins până în anul 2009,
când am şi publicat rezultatele la zi în cartea Imagini geofizice ale
Histriei antice (ISBN 978-973-0-07257-0).
 7

Menţionăm în continuare principalele aspecte privind

urbanismul zonei cuprinse în interiorul incintei arhaice de pe Platoul
de Vest de la Histria, care reies din cercetările geofizice prezentate în
lucrarea citată mai sus:
1.- zona Platoului de Vest (Z.P.V.) este acoperită integral cu
construcţii antice necunoscute până în prezent, invizibile la suprafaţa
terenului;
2.- din punct de vedere urbanistic, Z.P.V. este constituită din
trei “cartiere” diferite, care ocupă zona sudică, zona centrală şi zona
nordică a Z.P.V.;
3.- în zona nordică se pare că se află un debarcader (care
constituia poarta navală a Histriei antice), în spatele căruia se află o
clădire care putea găzdui vama;
4.- tot aici existau în antichitate câteva şenale navigabile
orientate E-V şi apoi ESE- VNV (unele dintre acestea au fost detectate
în urmă cu mai mulţi ani cu ajutorul sonarului sub apele lacului
Sinoe, dar nu au fost nominalizate ca atare de către arheologi); cele
două movile aflate în imediata apropiere ar putea fi ruinele vechilor
faruri menţionate în literatura istorică;
5.- portul antic al Histriei se afla probabil în zona actualelor
lacuri Istria şi/sau Nuntaşi (rezultatele cercetărilor arheologice
desfăşurate în trecut la Nuntaşi ar putea susţine această localizare);
6.- la circa 100 m VSV de “vamă” există un cuptor (care putea
servi la incinerarea deşeurilor vegetale şi animale rezultate din
operaţiunile de încărcare-descărcare), precum şi trei zone
reprezentând ruinele unor clădiri antice sau depozite de ambalaje
ceramice (amfore) deteriorate în timpul acestor operaţiuni;
7.- în zona centrală există cel puţin trei drumuri magistrale
aproape paralele, orientate aproximativ nord-sud, care fac legătura
între zona nordică şi zona sudică; ele sunt intersectate de cel puţin
patru drumuri (străzi) orientate aproximativ vest – est, dintre care cel
mai sudic este cel mai important şi constituie limita nordică a zonei
sudice (îl vom numi “strada principală”);
8.- zona sudică este cuprinsă între “strada principală” şi incinta
arhaică a Z.P.V.; aceasta este zona cea mai organizată din punct de
vedere urbanistic şi este traversată de mai multe străzi orientate
aproximativ SSV – NNE care se desfăşoară între incinta arhaică şi
“strada principală”;
 8

9.- cel mai important obiectiv arheologic al acestei zone şi

probabil al întregii Z.P.V. se află într-o zonă situată imediat la sud de
“strada principală”, are formă de trapez cu bazele de circa 105 m şi
circa 88 m şi înălţimea de circa 56 m şi constituie probabil agora
vechii aşezări; unul dintre drumurile sud – nord menţionate mai
înainte face legătura directă între “agora” şi “debarcaderul” din zona
nordică a Z.P.V.;
10.- în interiorul “agorei” se observă mai multe construcţii de
formă mai ales izometrică, uneori inelară, dintre care una ar putea
corespunde “monumentului poporului” menţionat în inscripţiile
antice descoperite la Histria;
11.- imediat la est de “agora” se află un important drum antic
orientat sud – nord, care porneşte chiar din zona incintei arhaice (pe
care o traversează printr-o probabilă poartă monumentală) şi se
continuă spre nord traversând “strada principală” şi apoi
confundându-se cu drumul cel mai estic cartat de noi în zona centrală
a Z.P.V..
12.- la sud de incinta arhaică, în zona fostelor saivane ale
C.A.P., se evidenţiază o zonă de formă circulară cu diametrul de circa
30 metri, care ar putea constitui un obiectiv arheologic important;
13.- secţiunea de sondaj SG5 pe care am amplasat-o în anul
2003 în partea de SE a Platoului de Vest a pus în evidenţă un drum
antic, precum şi prezenţa unei construcţii de formă circulară
(bothros?) din chirpic parţial ars, din care s-a recuperat ceramică
elenistică intregibilă (figurile vi.17, vi.18 şi vi.19); movila cu înălţimea
de câţiva metri aflată imediat la SE de SG5 poate fi de fapt un templu
acoperit de un strat de sol şi de dărâmătură.
La MÂNĂSTIREA ARNOTA (jud. Vâlcea) au fost efectuate
câteva sondaje electrice verticale. Acestea au arătat că fisurile apărute
în zidurile mânăstirii au drept cauză nu numai exploziile efectuate în
cariera de exploatare a calcarului de la Pietreni-Bistriţa, situată în
apropiere, ci şi faptul că această clădire este amplasată într-o dolină
generată de infiltrarea în sol a apei meteorice, care a produs
dizolvarea calcarului în zona respectivă. Prezenţa acestei doline
creşte veridicitatea legendei privind ridicarea mânăstirii.
La POROLISSUM (com. Moigrad, jud. Sălaj), cercetarea
geofizică (geomagnetism şi electrometrie) s-a realizat pe o suprafaţă
de circa 200 m x circa 140 m, pe platoul situat imediat la sud de
 9

castrul de pe dealul Pomăt (figura viii.2) construit din blocuri de

andezit.
Baza petrofizică a cercetării geofizice de la Porolissum o
constituie susceptibilitatea magnetică mare a andezitelor, precum şi
rezistivitatea electrică mare a acestora şi a gresiilor şi conglomeratelor
din partea superioară a secţiunii geologice (sub solul coluvial) faţă de
rezistivitatea electrică a solului.
În harta magnetometrică finală, dedusă din harta brută iniţială
prin filtrarea matematică a acesteia din urmă, se poate constata cu
mare uşurinţă prezenţa în subsol a zeci de ziduri, orientate
preponderent NV–SE sau NE–SV, care delimitează străzi şi clădiri (se
pot observa inclusiv delimitarea camerelor interioare şi amplasarea
uşilor de intrare şi de comunicare între camere).
Datele rezistivimetrice au fost obţinute prin realizarea unor
profile de sondaje electrice verticale şi profilare electrică Wenner. Ele
ne arată că relieful fundamentului impermeabil (probabil grezos-
calcaros) al zonei este destul de neregulat, ceea ce a putut permite
existenţa unor zone de acumulare a apei freatice în zonele
depresionare ale acestui relief şi deci alimentarea cu apă a aşezării
chiar din subsolul acesteia, prin fântâni de relativ mică adâncime
(ulterior lucrării noastre, săpăturile arheologice au pus în evidenţă,
pentru prima dată, astfel de fântâni pe platou).
La ROMULA (com. Reşca, jud. Olt) am efectuat cercetări
geofizice în anii 2002 şi 2003. Acestea au avut iniţial un caracter
experimental, probând eficienţa magnetometriei în acest caz, iar
ulterior ele au fost efectuate în două perimetre mai extinse.
Hărţile magnetometrice obţinute cu această ocazie indică
prezenţa unor aliniamente care corespund unor ziduri antice
îngropate, cel principal fiind reprezentat de zidul de apărare
construit de Filip Arabul în anul 248 p.Chr. iar altele - paralele cu
acesta sau discordante (având mai ales direcţia vest-est).
Cercetările geofizice efectuate la Romula au confirmat eficienţa
metodei magnetometrice în acest sit şi au pus în evidenţă anomalii
magnetometrice certe, care corespund probabil unor unor ziduri
îngropate, de lungime remarcabilă, precum şi unor cuptoare.
Rezultatele cercetărilor arheologice ulterioare (M. Negru et al., 2007,
2008) confirmă rezultatele noastre, inclusiv prezenţa în această zonă a
 10

zidului lui Filip Arabul şi faptul că acest zid, construit din cărămidă
legată cu mortar, prezintă zone de întrerupere în care el a fost distrus.
La ROŞIA MONTANĂ, jud. Alba, cercetarea geofizică a fost
realizată în zona Tăul Secuilor. Scopul acestei cercetări a fost acela de
a pune în evidenţă eventuale zone de interes arheologic, mai ales
prezenţa unor morminte de incineraţie, de genul celor deja
descoperite de arheologi.
Cercetarea a fost realizată în 4 perimetre distincte, numite A, B,
C şi D, separate de obstacole naturale. Metodele preconizate şi
utilizate: electrometrie şi magnetometrie.
Deşi magnetometria prezenta a priori eficienţa cea mai mare în
cazul în speţă (fiind vorba de morminte de incineraţie, care creează
contraste pozitive de susceptibilitate magnetică în raport cu solul
înconjurător), curenţii electrici vagabonzi proveniţi de la transportul
electric utilizat la exploatarea minieră din zonă s-au dovedit o piedică
insurmontabilă. În aceste condiţii, s-a dat iniţial prioritate cercetării
electrometrice (sondaje electrice verticale şi profile de rezistivităţi -
dispozitiv Wenner, a = 1 m), realizată în sectoarele A şi B, care a adus
precizări privind litologia părţii superficiale a zonelor respective şi a
arătat că circa 50% din zona cercetată în sectorul A conţine morminte
de incineraţie.
Magnetometria a putut fi utilizată ulterior, în sectoarele B, C şi
D, după ce, la solicitarea noastră şi prin bunăvoinţa conducerii
Exploatării Miniere, a fost întreruptă temporar alimentarea cu curent
continuu a instalaţiilor miniere. Hărţile magnetometrice obţinute au
arătat că în sectorul D se găsesc peste 50 morminte de incineraţie, dar
şi câteva construcţii mai importante.
La SCÂNTEIA, cercetarea noastră geofizică a fost efectuată pe o
suprafaţă de circa 9 ha, pe “Dealul Bodeştilor”, la sud-est de satul
actual Scânteia.
Ea a arătat cu claritate că:
- aici avem de a face cu o aşezare cucuteniană care iniţial
probabil că a avut o suprafaţă de cel puţin 6 ha, din care în prezent
mai există doar circa 5 ha, restul fiind distrusă de activităţi antropice
recente;
- aşezarea preistorică era înzestrată cu un val de apărare
(posibil dublat de câte un şanţ de apărare la interiorul şi la exteriorul
valului), cu laturile orientate pe direcţia punctelor cardinale şi cu
 11

lungimea de circa 200 m pe direcţia vest-est şi probabil circa 300 m pe

direcţia sud-nord (latura nordică şi o parte din laturile estică şi
vestică nu mai există în prezent);
- acest val era mai puternic pe laturile estică şi sudică (probabil
că miezul valului, cu o lăţime medie de circa 8 m, a fost construit din
lemn, incendiat ulterior pentru a da valului o rezistenţă mai mare); se
pare că latura sudică avea o întrerupere de circa 30 m aproximativ în
centrul său;
- este posibil ca valul să fi avut două faze de construcţie
diferite, cu extinderi diferite mai ales spre sud;
- în interiorul valului au fost evidenţiate cu claritate urmele a
peste 50 locuinţe cucuteniene, cu dimensiunile medii de circa 8 m pe
direcţia vest-est şi circa 4 m pe direcţia sud-nord, deci având
expunere largă spre soare;
- nu este foarte evidentă o distribuţie geometrică regulată în
suprafaţă a locuinţelor;
- o parte dintre anomaliile geomagnetice reprezintă probabil
cuptoare cu diametrul de 2-4 m, aglomerări locale de ceramică sau
vase de dimensiuni mari, poate chiar şi mici aglomerări de metale
neferoase;
- la exteriorul valului, imediat la sud de aşezarea cucuteniană,
există vestigiile unei aşezări mai recente, aparţinând probabil
secolului IV e.n. (cultura Sântana de Mureş); săpături de verificare au
descoperit, pe lângă fragmente ceramice şi aglomerări de chirpici in
situ, o vatră foarte bine conservată, cu diametrul de circa 85 cm, care
a fost demontată şi transportată la Muzeul de Istorie a Moldovei din
Iaşi, unrmând să fie inclusă în expoziţia de bază;
- tot la exteriorul valului, imediat la est de extremitatea nordică
a laturii estice, există probabil o zonă largă de arsură (mai puţin
puternică decât cea din val), orientată vest – est, cu lăţimea de circa
10 m şi lungimea de cel puţin 50 m.
La TROESMIS (com. Turcoaia, jud. Tulcea) cercetarea noastră
din luna decembrie a anului 2004 pe platoul de la NE de cetatea de
est, la NE de zona termelor romane descoperite prin săpăturile
arheologice, a avut un caracter de pionierat. Scopul ei a fost acela de a
deschide un nou orizont de cercetare arheologică a acestei zone, care
a avut o însemnătate excepţională în perioada romană şi ulterior,
 12

după cum rezultă din datele puţinelor campanii arheologice şi din

izvoarele antice.
Harta magnetometrică generală arată un câmp geomagnetic
foarte agitat, cu valori neobişnuit de mari în comparaţie cu alte situri
arheologice pe care le-am cercetat în Dobrogea, explicaţia fiind
probabil aceea că la Troesmis majoritatea construcţiilor ar fi din
cărămidă sau granit, ambele cu susceptibilitate magnetică relativ
mare.
Pe acest fond agitat se disting câteva anomalii majore, intense şi
de mare întindere, de formă dipolară, dintre care una corespunde
unui cuptor cu diametrul de câţiva metri. Alt complex anomal poate
constitui efectul pilonilor unei porţi cu deschiderea de 4 -5 m, dar nu
este exclus ca el să reprezinte doi tumuli cu ardere pe loc, astăzi
complet aplatizaţi.
La TROPAEUM TRAIANI (com. Adamclisi, jud. Constanţa)
lucrarea (electrometrie şi magnetometrie de mare detaliu - 2 staţii pe
metru patrat) a început în anul 2000 şi a fost continuată până în anul
2006, acoperind practic suprafaţa întregii cetăţi, iar în perioada 2006 -
2014 au fost efectuate săpături arheologice de verificare/validare a
rezultatelor noastre geofizice în sectoarele A şi (mai ales) B.
Cercetarea electrometrică (sondaje electrice verticale şi profilare
rezistivimetrică), a pus în evidenţă prezenţa unor zone cu
rezistivitate electrică aparentă cu mult mai mare decât valorile medii
din perimetrul cercetat, care corespund unor aglomerări locale de
materiale de construcţie (blocuri de calcar, material tegular).
Harta geomagnetică filtrată a întregii zone de la nord de
decumanus maximus, prezentată în figura xiii.11, a permis
reconstituirea organizării urbane din Antichitate: partea de nord a
oraşului avea o organizare stradală de tip hippodamic, cu străzi
aproape rectangulare dar nu şi echidistante; ea era ocupată de cel
puţin 21 insulae (probabil că în total, incluzând şi eventuale entităţi
situate în afara zonei pe care am cercetat-o geofizic, numărul lor nu
depăşeşte 30) de formă patrulateră dar de dimensiuni inegale.
În zona de la sud de decumanus maximus, în sectoarele C+D,
ocupată în mare parte de construcţii antice dezvelite în întregime şi
de neregularităţi ale terenului generate de săpături mai noi şi mai
vechi, precum şi de mărăcinişuri greu de traversat, harta
geomagnetică realizată pe baza datelor de observaţie în puncte
 13

amplasate într-o reţea de foarte mare detaliu a condus la evidenţierea

a cel puţin 3 străzi principale orientate aproximativ V – E (pe una
dintre ele, probabil cea mai importantă, am denumit-o decumanus
meridionalis) şi a mai multor străzi de lungime mai mică orientate N
– S. Ele delimitează un număr de insulae, dintre care, din cauza
insuficienţei datelor geofizice din zona respectivă, am nominalizat
doar 8, în partea de nord a zonei. Un lucru foarte important de
remarcat este acela că toate străzile N – S evidenţiate de lucrarea
noastră în zona decumanus maximus, se regăsesc în rezultatele
săpăturilor arheologice realizate de-a lungul timpului, care au
precizat zonele de intersecţie a acesteia cu străzile secundare
orientate N - S.
Verificarea şi validarea arheologică a rezultatelor geofizice a
constituit de la început un obiectiv esenţial al lucrărilor noastre. În
vederea verificării au fost realizate, în sectoarele A şi B, 14 secţiuni
orientate N-S sau V-E, de lăţime standard – 2m şi de diferite lungimi.
Ele au confirmat foarte exact (cu aproximaţie de 1 m) poziţia
străzilor principale de la nord de via principalis (= decumanus maximus)
şi au dezvelit ziduri ale mai multor edificii importante din sectorul B,
probabil inclusiv ale reşedinţei episcopale.
La VÂRTOAPE (com. Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara),
lucrarea, realizată în scopul de a studia aspecte ale carstificării
calcarelor şi urme ale unei activităţi antropice antice, reflectate în
câmpurile geofizice geoelectric şi geomagnetic, a reuşit să dea
răspunsuri pertinente la problemele pe care şi-a propus să le rezolve.
Rezultatele măsurătorilor magnetometrice au permis
identificarea a cel puţin 3 zone anomale care corespund probabil
unor zone de arsură (cuptoare, vetre sau chirpic ars, de la foste
construcţii din lemn, incendiate) sau, eventual, concentrări de
ceramică. Sondajele electrice verticale au contribuit şi ele la stabilirea
unor zone care corespund fie unui relief pozitiv al calcarelor prezente
sub stratul de sol, fie exact unor zone de ardere a argilei din sol, ca
urmare a unei activităţi antropice.
*
* *
Un rezultat important al acestei lucrări, pe lângă evidenţierea
unor detalii privind probabilele construcţii antice prezente în zonele
cercetate de noi, îl reprezintă implicaţiile istorice directe deduse din
 14

anumite aspecte ale hărţilor geofizice (magnetometrice şi/sau

rezistivimetrice).