§.4.

Controlul constituţionalităţii ordonanţelor Guvernului

A. Controlul constituţionalităţii ordonanţelor pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate

Constituţia din 1991 a stabilit dreptul Guvernului de a interveni cu

reglementări normative în domeniile rezervate legilor, s-a pus şi problema
controlului constituţionalităţii ordonanţelor.
Atât ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, cât şi cele de
urgenţă se supun, în principal, unui control constituţional posterior
intrării lor în vigoare.

Izvorul.

Textul constituţional indicat fixează limitele acestui control, ce se

poate desfăşura numai posterior intrării în vigoare a ordonanţelor, emise
fie în baza delegării legislative, fie în baza unei autorităţi proprii, respectiv
după publicarea lor în Monitorul Oficial, şi, numai pe calea excepţiei de
neconstituţionalitate ridicată într-un proces ce are loc în faţa instanţelor
judecătoreşti sau de arbitraj comercial, indiferent de natura acestuia, penal,
civil, comercial, contencios administrativ, indiferent dacă se află în faţa
instanţei de fond, apel, recurs, în căile extraordinare de atac sau în faţa
tribunalului arbitral comercial.

Cum ordonanţele, deşi asimilate legilor, prin conţinut, nu se supun

procedurii constituţionale de promulgare exercitată de Preşedinte, ca în cazul
oricărei legi, fie ordinare, fie organice, rezultă că acestea nu pot fi controlate
anterior intrării lor în vigoare pe calea controlului de constituţionalitate.

*Ordonanţele pot fi controlate în mod direct de către Curtea

Constituţională numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce
constituie “o altă formă de control a constituţionalităţii, la sesizare şi a
posteriori”.
 controlul de constituţionalitate al ordonanţelor se poate face numai
posterior intrării lor în vigoare, pe calea excepţiei de
neconstituţionalitate, procedura de înfăptuire fiind detaliată prin
prevederile Legii nr. 47/1992

1
  Ordonanţele Guvernului, chiar dacă prin aprobarea parlamentului capătă
un caracter legislativ, până la aprobare sunt şi rămân acte
administrative.

- având natura juridică a unui act administrativ, ca acestea să poată face

obiectul unei acţiuni în anulare în contencios administrativ.

- Consiliul Constituţional a reţinut la fel calificarea ordonanţelor drept

acte administrative.

Ordonanţele atâta timp cât sunt acte administrative, dar nu mai târziu de
aprobarea lor, pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ.

Sub acest aspect, însă Curtea Constituţională, prin mai multe decizii s-a
pronunţat că ordonanţele sunt supuse numai controlului Curţii Constituţionale,
pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, nu şi a instanţelor de contencios
administrativ.

 Insa trebuie admisă competenţa instanţelor de contencios

administrativ cel puţin pentru ordonanţele de urgenţă cu caracter
individual.

- Acesta caracter individual îl pot avea atât ordonanţele prin abilitare cât şi
cele de urgenţă.

- Dacă o astfel de ordonanţă de urgenţă ar face obiectul unei excepţii de

neconstituţionalitate, s-ar putea ca instanţa constituţională, aşa cum s-a şi
întâmplat, să respingă excepţia motivând că în exercitarea controlului
Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de
drept, iar aspectele privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor
subiective ale părţilor sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.

o Ordonanţele inclusiv cele individuale, fac obiectul controlul

exclusiv al Curţii Constituţionale.

Prin textul art. 126 alin. 6 teza ultimă din Constituţia din 1991 revizuită,
s-a prevăzut că: „instanţele de contencios administrativ sunt competente să
soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin
dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale”.

- noua redactare a textului permite controlul instanţelor de contencios

administrativ asupra ordonanţelor cu caracter individual, numai

2
 dupa ce Curtea Constitutionala s-a exprimat in cazul unei
Ordonante!!!!.

 Ordonanţele indiferent de caracterul lor normativ sau individual,

nu pot face decât obiectul unui singur control, cel al Curţii
Constituţionale.

Acest control se poate face :

- direct, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate

- indirect, prin controlul exercitat asupra legilor de abilitare, aprobare

sau respingere înainte de promulgarea lor.

Explicatii:

1. Singura cale de control este cea a excepţiei de

neconstituţionalitate şi este de principiu că acolo unde nu
distinge legea, nici judecătorul nu poate distinge.

- arătând că instanţa constituţională are o competenţă materială generală

fără să se limiteze – neconstituţional – aceasta numai la problemele de
drept.

2. O dată promovată iniţiativă legislativă prin depunerea

ordonanţei spre dezbatere Camerei competente, ea iese deja
din sfera unui act administrativ pur şi simplu,
- ca să nu mai vorbim că, potrivit Normelor metodologice aprobate prin
H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile
pentru supunerea proiectelor de acte normative spre aprobare
Guvernului, în prealabil se cere o reclamaţie administrativă.

- O dată ce dezbaterea se face în procedură de urgenţă s-ar putea întâmpla

ca ordonanţa să devină lege înainte sau chiar în timpul procesului ce se
desfăşoară în fata instanţelor de contencios administrativ.

3. Controlul ordonanţelor nu se limiteaza numai la cel al Curţii

Constituţionale, încredinţând totalitatea efectelor declarării
neconstituţionalităţii lor (ilegalităţii) deciziei Curţii
Constituţionale.

3
 - Prin urmare care ar putea fi efectele unei hotărâri judecătoreşti a
instanţelor de contencios administrativ şi cum s-ar putea executa o astfel
de hotărâre?

Dispoziţiile art. 126 alin. 6, teza ultimă, nu exprimă voinţa legiuitorului în

sensul oferirii controlului ordonanţelor de urgenţă un caracter individual
instanţelor de contencios administrativ.
- Dimpotrivă deducem că instanţele de contencios administrativ sunt
competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate (deci se referă
la drepturi subiective şi nu la interes legitim), prin ordonanţe sau, după
caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

!!!! Cum neconstituţionalitatea şi nu ilegalitatea s-a constatat de

Curtea Constituţională, întâi se presupune un control al Curţii
Constituţionale şi în situaţia în care declară ordonanţa sau o dispoziţie a ei ca
atare, urmează a doua posibilitate şi anume a cetăţeanului, care vătămat în
drepturile sale printr-un astfel de act sau dispoziţie din act, direct sau indirect
(act administrativ normativ sau act administrativ individual emis în temeiul
unei ordonanţe sau prevederi declarate neconstituţionale) să se adreseze
instanţelor de contencios administrativ pentru repararea pagubei.

Instanţa competentă.

Textul art. 146 lit. d din Constituţie indică clar, expres şi limitativ,
atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de
neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de
arbitraj comercial.

 Plenul Curţii Constituţionale prin Decizia II din 15 februarie 1995 a

statuat că sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de
neconstituţionalitate, nu poate fi făcută, în mod legal, decât de una
dintre instanţele judecătoreşti enumerate de lege.

Curtea Constituţională şi-a menţinut acest punct de vedere şi prin diferite

decizii ulterioare celei a Plenului, astfel, încât, excepţia de neconstituţionalitate
nu putea fi insă invocată decât în faţa organelor care făceau parte din
“autoritatea judecătorească”, aşa cum era ea definită prin Constituţie şi lege.

 excepţiile privind neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor se

pot ridica numai în faţa instanţelor judecătoreşti este obligatorie.

4
 *Orice procedură administrativă jurisdicţională, potrivit principiului
constituţional al liberului acces la justiţie, trebuie să-şi găsească finalitatea în
faşă instanţelor judecătoreşti.

!!!!! - sesizarea instanţei de contencios constituţional, se putea face

numai pe calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei
judecătoreşti.!!!!!!!
Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei prevederi legale se
poate face, aşa cum am mai arătat, numai în faţa instanţelor judecătoreşti,
indiferent dacă procesul se soluţionează în primă instanţă, ori se află într-o
cale de atac ordinară sau extraordinară.

- printr-un exces de reglementare, excepţia poate fi ridicată în faţa

tribunalului arbitral.

- rezultă că excepţia nu poate fi ridicată în faţa organelor Ministerului

Public.

 Excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi ridicată direct în faţa

Curţii Constituţionale, deoarece ar contraveni Constituţiei cât şi
textului art. 23 din Legea nr. 47/1992 care pretinde ca aceasta să fie
invocată numai în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial.
- este incontestabil, Curtea Constituţională nu face parte din sistemul
acestora.

Incheierea de şedinţă, prin care se sesizează Curtea valabilă şi în cazul

instanţelor de arbitraj comercial, trebuie să cuprindă punctele de vedere ale
părţilor, precum şi opinia instanţei, ceea ce nu ar mai fi posibil dacă invocarea
excepţiei s-ar face în faţa Curţii Constituţionale.

 Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi prin sesizarea directă

a Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului, în afara instanţei
judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

„Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa

instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe,
ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care
depinde soluţionarea cauzei”.

5
 Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, fixează expres şi limitativ
competenţa Curţii Constituţionale.

1. Curtea Constituţională pronunţă un act numit decizie şi nu o

hotărâre.

- “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate”, punând

astfel în concordanţă actul de voinţă cu denumirea actului de
soluţionare şi subliniindu-se totodată caracterul definitiv şi
irevocabil al hotărârii.

2. Ca un rezultat al practicii constituţionale, este posibil ca ordonanţa să

nu fie neconstituţională în întregul ei, ci doar unele dintre
dispoziţiile ei, astfel că ordonanţa nu este supusă întotdeauna în
întregime controlului de constituţionalitate.

- în măsura în care dispoziţia supusă verificării de constituţionalitate nu

este detaşabilă de o altă dispoziţie, care însă nu este supusă controlului,
şi aceasta din urmă, chiar fără să fie indicată în sesizare, va putea fi
declarată neconstituţională.

- Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 republicata „In
caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra
constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat,de care, in mod
necesar si evident nu pot fi disociate prevederile mentionate in
sesizare”.

3. Curtea Constituţională verifică , în cadrul controlului de

constituţionalitate a ordonanţelor şi legilor, conformitatea acestora
cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa
prevederea legală supusă controlului.

- Curtea Constituţională nu poate da o altă formulare textelor pe care le-

a considerat nesatisfăcător redactate, nu poate crea, modifica sau
abroga, şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru a completa la
normele existente.

În exercitarea controlului, conform art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992

republicata „ Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra
constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata fara a mai
putea modifica sau completa…”

6
 4. Prin noţiunea de “ordonanţă în vigoare”, se desemnează orice
ordonanţă care nu a fost abrogată, dar care nici nu a fost sau
respinsă printr-o lege.

- În această categorie intră şi ordonanţele supuse, în urma deciziei Curţii

Constituţionale, procedurii de reexaminare a Parlamentului, prin
intermediul legii de aprobare sau respingere.

5. Nu orice dispoziţie dintr-o ordonanţă poate fi obiect al excepţiei de

neconstituţionalitate, ci numai acea dispoziţie de care depinde
soluţionarea cauzei.

- Instanţele judecătoreşti şi de arbitraj comercial, sunt obligate să

cenzureze orice excepţie de neconstituţionalitate invocată în faţa lor, să
verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege şi să dispună
respingerea ei, prin încheiere motivată, atunci când este inadmisibilă,
fără a mai sesiza Curtea Constituţională.

Prin această prevedere, se rezolvă cel puţin două probleme:

a. se înlătură încărcarea inutilă a rolului Curţii Constituţionale;

se elimină orice încercare de tergiversare nejustificată a
cauzelor

b. aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj

comercial.

Pot forma obiectul controlului de conformitate a ordonanţelor cu

Constituţia următoarele situaţii:

 dacă Guvernul a fost abilitat prin lege de către Parlament să

emită ordonanţe;

 dacă Guvernul a respectat domeniul pentru care a fost abilitat şi

data stabilită de lege;

 dacă ordonanţa nu a intervenit cumva în alte domenii care nu pot

face obiectul de reglementare a unei legi ordinare;

 dacă ordonanţa a fost sau nu supusă aprobării până la data la

care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe, deoarece altfel
efectele acesteia încetează;

7
  dacă există cazuri excepţionale care să justifice emiterea
ordonanţei de urgenţă;

 dacă în cazul ordonanţei de urgenţă, măsura luată are un

caracter urgent şi ca atare să înlăture pericolul, altfel de
neînlăturat;

Cine poate invoca excepţia de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate este accesibilă fiecărui particular,

persoană fizică sau juridică, cu condiţia să dovedească că a fost vătămat într-un
drept subiectiv al lui, printr-o ordonanţă a Guvernului, neconformă cu Constituţia,
pentru ca în cadrul unui proces indiferent de natura acestuia ,de faza procesuală
în care se află (apel, recurs, etc.) să fie invocată, ca un reflex al dreptului
fundamental privind liberul acces la justiţie.

 Excepţia de neconstituţionalitate constituie o garanţie constituţională pentru

apărarea intereselor cetăţenilor, şi a drepturilor indivizilor dincolo de orice
interese politice.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de
către instanţa de judecată sau de către tribunalul arbitral.

 S-a prevăzut posibilitatea Avocatului Poporului de a ridica excepţia de

neconstituţionalitate.

- Pe lângă faptul că Avocatul Poporului nu are calitatea de parte într-un

proces, este evident că fiecare persoană legitimată procesual într-un
litigiu în faţa instanţelor judecătoreşti, are garantat dreptul de a ridica
excepţia de neconstituţionalitate, fie personal, fie prin reprezentant legal.

- Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de

Avocatul Poporului.

*Deducem cel puţin două situaţii:

1. sesizarea Curţii Constituţionale se poate face indirect prin

intermediul instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de părţile
unui proces,de procuror.

8
 2. sesizarea Curţii Constituţionale se poate face şi direct de instanţele
judecătoreşti sau de arbitraj comercial, dacă ridică din oficiu excepţia de
neconstituţionalitate, şi de Avocatul Poporului.

S-a prevăzut posibilitatea Avocatului Poporului de a sesiza direct Curtea

Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, fără intermediul
instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

 În evidenţierea rolului activ al judecătorului, în cadrul procesului, în

spiritul recunoaşterii supremaţiei Constituţiei şi a respectării principiului
legalităţii în desfăşurarea dezbaterilor, prin Legea nr. 47/1992 s-a
menţionat că instanţa judecătorească, din oficiu, poate invoca
neconstituţionalitatea unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţă.

 Pentru identitate de raţiune, înseamnă, că şi arbitrul, în arbitrajul

comercial poate invoca neconstituţionalitate unei ordonanţe sau
prevederi din aceasta.

Procedura de invocare a excepţiei.

a) Instanţa judecătorească.

Excepţia ce se ridică, fie de părţi, fie din oficiu, trebuie pusă în

discuţia acestora, şi se consemnează în încheierea de şedinţă, alături de
opinia instanţei.
- Dacă instanţa judecătorească, în urma dezbaterilor şi a susţinerilor
părţilor, înţelege că excepţia este inadmisibilă, ea o respinge prin
încheiere motivată fără să mai sesizeze Curtea Constituţională.
Instanţa verifică mai întâi dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate
pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

***Condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale:

a. să fie invocată în faţa instanţei judecătoreşti;

b. să fie ridicată de una din părţi sau de instanţă din oficiu;

c. să nu aibă ca obiect o prevedere legală a cărei constituţionalitate a

fost stabilită – în cazul ordonanţelor cuprinse în legile de aprobare;

9
 d. să nu aibă ca obiect prevederi legale a căror neconstituţionalitate a
fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

- Dacă excepţia contravine acestor condiţii, instanţa va proceda în

consecinţă şi o va respinge printr-o încheiere motivată.

Acest “control” al instanţelor judecătoreşti, care în principiu ar trebui să

vizeze forma, nu fondul, este fundamentat pe regula că excepţia este
inadmisibilă dacă prevederea legală, care formează obiectul ei, este contrară
prevederilor al. 1, 2 sau 3 din art. 23 din Legea nr. 47/1992.

In activitatea ei Curtea Constituţională nu este liberă să constate şi în

alte cazuri că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

***Sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate a Curţii

Constituţionale este inadmisibilă în următoarele situaţii:

a) Dacă obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează

alte acte normative decât legile şi ordonanţele cum ar fi: decretele, hotărârile
de guvern, ordinele miniştrilor, hotărârile consiliilor judeţene,

- Curtea Constituţională prin practica ei a nuanţat această condiţie,

considerând că instanţa constituţională nu se poate pronunţa asupra
conformităţii unor acte normative între ele, sau să compare prevederile mai
multor legi între ele.

b) Dacă legile sau ordonanţele, ce fac obiectul excepţiei, nu mai

sunt în vigoare,
- au fost abrogate anterior apariţiei Constituţiei din 1991, ori abrogarea
lor a fost constatată prin decizii anterioare sesizării Curţii Constituţionale sau s-
a produs în timpul sesizării Curţii Constituţionale.

- controlul excepţiei de neconstituţionalitate se exercită numai asupra

legilor şi ordonanţelor în vigoare, deoarece numai acestea, fiind
aplicabile, ar putea veni în contradicţie cu ordinea normativă stabilită
de Constituţie, potrivit principiului general, aplicabil conflictelor legilor
în timp, conform căruia legea posterioară abrogă dispoziţiile contrare ale
legii anterioare.

- Instanţa constituţională va respinge ca inadmisibilă excepţia de

neconstituţionalitate şi în cazul în care la data sesizării sale ordonanţa
era încă în vigoare, dar a fost abrogată până la data dezbaterii în plen.

10
  O problemă poate să apară în ceea ce priveşte constatarea abrogării
unui act normativ în baza prevederilor art. 154 al. 1 din Constituţie.

- examinarea constituţionalităţii sale se face ţinându-se

seama de dispoziţiile art. 154 al. 1 din Constituţie, potrivit
cărora “legile şi toate celelalte acte normative rămân în
vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei
Constituţii.”

Astfel, dacă se apreciază că prevederile, care fac obiectul excepţiei, nu

contravin Constituţiei, ele rămân în vigoare, iar dacă se apreciază că sunt în
contradicţie cu actualele dispoziţii constituţionale, ele se consideră abrogate
total sau parţial.

Fiind vorba însă de aplicarea unei legi anterioare apariţiei Constituţiei

la raporturi juridice născute după intrarea în vigoare a acesteia, obligaţia de a
stabili dacă o prevedere contravine sau nu Constituţiei, respectiv dacă este în
vigoare sau este abrogată, total sau parţial, revine organului care aplică şi
interpretează legea, respectiv instanţei de judecată.

- În funcţie de poziţia adoptată instanţa judecătorească are la îndemână

două soluţii:

1. Instanţa judecătorească constată că prevederea ce face obiectul

excepţiei de neconstituţionalitate invocată este abrogată, expres sau tacit,
total sau parţial, şi în consecinţă respinge excepţia ca inadmisibilă, şi nu
mai sesizează Curtea Constituţională.

2. Dacă instanţa judecătorească nu a constatat, ori dacă a hotărât că

un act normativ este în vigoare, chiar dacă este vorba de aplicarea unei
legi anterioare Constituţiei la raporturi juridice stabilite ulterior intrării
în vigoare a actului fundamental, sesizează Curtea Constituţională.

- Curtea Constituţională, o dată sesizată cu soluţionarea

excepţiei de neconstituţionalitate, nu poate să o respingă pe
motiv de necompetenţă, ci este obligată să se pronunţe în
virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca
neconstituţionalitatea unui text pe care instanţa înţelege să
îl aplice.

c) Dacă excepţia de neconstituţionalitate nu vizează acele

dispoziţii normative de care depinde soluţionarea cauzei de către instanţa
judecătorească, respectiv nu are relevanţă.

11
 - Este normal ca o dată cu invocarea excepţiei, instanţa de
judecată să verifice dacă sunt îndeplinite toate condiţiile
necesare sesizării Curţii Constituţionale.
- Dacă instanţa judecătorească va constata că
prevederile legale ce formează obiectul excepţiei sunt
irelevante pentru soluţionarea cauzei, va respinge excepţia
ca inadmisibilă.

In situaţia în care s-a invocat neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii

cuprinse în acelaşi act sau în acte normative diferite, instanţa judecătorească
are îndatorirea să sesizeze Curtea Constituţională numai cu privire la acelea de
care depinde judecarea cauzei.

d) Dacă autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu şi-a motivat

cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

- Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului

excepţiei, deoarece ar însemna să facă acest control din
oficiu, ceea ce este inadmisibil.

„Curtea Constitutionala decide in privinta neconstitutionalitatii unei

legi, ordonante, ori a unei dispozitii din aceste acte normative, iar
nemotivarea are drept consecinta imposibilitatea efectuarii controlului
constitutional”
- Orice sesizare trebuie motivata
e) Dacă constituţionalitatea prevederilor legale, ce fac obiectul
excepţiei de neconstituţionalitate, a fost odată stabilită potrivit art. 146 lit. a
din Constituţie sau dacă s-a constatat constituţionalitatea sau
neconstituţionalitatea acelor prevederi printr-o decizie anterioară a Curţii
Constituţionale, aceste dispoziţii nu mai pot face obiectul excepţiei

- Curtea Constituţională se pronunţa, în cadrul controlului

anterior, asupra constituţionalităţii legilor înainte de
promulgarea acestora.
- Dacă s-a constatat constituţionalitatea acestor prevederi,
care fac obiectul sesizării instanţei judecătoreşti, aceasta
din urmă nu are altceva de făcut decât să respingă
excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

Dispoziţiile constatate ca neconstituţionale, de la data publicării

deciziei Curţii Constituţionale nu mai produc efecte juridice fiind

12
suspendate de drept pe durata a 45 de zile, timp în care legiuitorul poate
reglementa situaţia conform deciziei, iar la împlinirea acestui termen,
încetează efectele juridice ale acestor prevederi, dacă nu au fost modificate.
 Prin urmare dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o
decizie anterioară a Curţii Constituţionale nu mai pot face obiectul
excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească având
posibilitatea să o respingă ca inadmisibilă.

f) Dacă cel ce a ridicat excepţia nu justifică un interes legitim

pentru care s-a adresat justiţiei şi pentru care solicită controlul
constituţionalităţii legii sau ordonanţei.

- Pentru susţinerea excepţiei în faţa Curţii Constituţionale,

cel ce o invocă, trebuie să justifice şi un interes legitim,
deoarece faţă de poziţia exprimată de autorul unei excepţii,
instanţa este obligată să deducă, în vederea stabilirii legii
aplicabile litigiului, de exemplu, consecinţele ce decurg din
aplicarea dispoziţiile art. 154 al. 1 din Constituţie.

Încheierea

 Încheierea este actul de sesizare a Curţii Constituţionale şi se

întocmeşte de către instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial,
în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, indiferent că
este Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel sau Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, instanţă civilă sau instanţă militară, sau tribunal arbitral.

- În nici un caz sesizarea Curţii Constituţionale nu se face

prin sentinţă, decizie sau sentinţă arbitrală. !!!!

Această sesizare intră în categoria “sesizărilor largi”, tipică pentru

excepţia de neconstituţionalitate şi este consecinţa exercitării dreptului de
petiţionare de acele persoane care dovedesc că au fost vătămate într-un drept
subiectiv al lor, fie printr-o lege, fie printr-o ordonanţă, neconformă cu
Constituţia şi au un interes legitim.
- Instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial se
poate sesiza şi din oficiu cu excepţia de
neconstituţionalitate.

!!!!! *Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei

judecătoreşti sau de arbitraj comercial nu înseamnă neapărat şi sesizarea
Curţii Constituţionale, cu atât mai mult cu cât nu întotdeauna aceasta ajunge
în faţa instanţei constituţionale, ea putând fi respinsă ca inadmisibilă.

13
  Încheierea instanţei judecătoreşti sau de arbitraj comercial constituie
singurul mod de învestire a Curţii Constituţionale.

 Incheierea trebuie să cuprindă :

- punctele de vedere ale părţilor,

- opinia instanţei asupra excepţiei
- şi va fi însoţită de dovezile care au fost depuse de părţi

Nu întotdeauna încheierea cuprinde punctele de vedere ale părţilor,

(uneori nici la cererea instanţei nu sunt comunicate), uneori nu este reflectată
nici opinia instanţei asupra excepţiei, sau nu sunt depuse dovezi pe care să se
susţină ridicarea excepţiei, ceea ce ar presupune că toate acestea, împreună sau
în parte, nu sunt obligatorii.

 Dacă instanţa ridică din oficiu această excepţie, părţile pot să nu fie de
acord cu aceasta şi nici cu sesizarea Curţii Constituţionale, sesizare
care rămâne la latitudinea instanţei judecătoreşti.

- Uneori instanţa în mod greşit poate aprecia că este vorba de

o excepţie de neconstituţionalitate şi sesizează Curtea
Constituţională.

Incheierea instantelor judecatoresti este supusa recursului. !!!

 Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată şi

să cuprindă susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.

- indiferent dacă excepţia a fost ridicată de părţi, de procuror

sau de instanţă din oficiu, în mod obligatoriu încheierea
trebuie motivata.

 Dacă actul de sesizare nu îndeplineşte condiţiile cerute (nu cuprinde

punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei),
respectiv nu este motivat sau este insuficient motivat, judecătorul-
raportor va solicita instanţei judecătoreşti, completarea motivării
încheierii.

- Aceasta înseamnă posibilitatea explicării, deci motivarea

punctului de vedere al autorului excepţiei.

14
 - Curtea Constituţională, înainte de a respinge, ca
inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate ca
nemotivată, aşa cum am arătat mai sus, va trebui să
ceară, completarea sesizării şi ulterior primirii
completării să treacă la dezbaterea pe fond şi să se
pronunţe asupra excepţiei.

 Prin încheierea de sesizare, judecătorul instanţei de drept comun sau

arbitrul, nu poate schimba excepţia invocată, nu o poate extinde şi
asupra altor articole în vederea declarării lor ca neconstituţionale,
în afară de cazul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 47/1992 în care
instanţa invocă din oficiu excepţia de neconstituţionalitate şi
bineînţeles, cu condiţia de a o fi pus anterior în discuţia părţilor.

”Instanţa nu poate modifica o excepţie de neconstituţionalitate

astfel cum a fost invocată de partea care a invocat-o, ci numai să-şi exprime
opinia asupra excepţiei potrivit art. 23 al. 4 din Legea nr. 47/1992, cu atât mai
mult cu cât are posibilitatea ca, din oficiu, să sesizeze Curtea Constituţională
asupra legitimităţii constituţionale a unor prevederi”.

Ca o excepţie de la regulă, dar numai în cazul în care excepţia de

neconstituţionalitate este admisă că, instanţa constituţională se va pronunţa
(deci obligatoriu şi nu facultativ) şi asupra constituţionalităţii altor prevederi
din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate
prevederile menţionate în sesizare.

 Pe de altă parte, dacă instanţa nu poate sesiza Curtea Constituţională

decât în limitele excepţiei invocate, poate însă, să limiteze obiectul
excepţiei, în sensul, că deşi partea invocă neconstituţionalitatea mai
multor texte, sesizarea să nu se facă pentru toate prevederile, ci numai cu
privire la una singură.

- În acest caz instanţa poate să respingă ca inadmisibile

excepţiile de neconstituţionalitate cu care nu a sesizat
Curtea Constituţională.

Prin încheiere se poate doar motiva şi respinge ca inadmisibilă excepţia

invocată, tot aşa cum ea nu poate fi nici admisă, după cum nu se poate nici
declina competenţa în favoarea Curţii Constituţionale.

!!!! *** Încheierea constituie singura modalitate de sesizare a Curţii

Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

15
 - alăturat încheierii, se vor depune dovezile de care înţeleg
să se folosească părţile în sesizarea Curţii
Constituţionale, dar presupunem că această dispoziţie
poate fi interpretată ca referindu-se la înscrisuri prin
care să se dovedească existenţa, publicarea, efectele
produse de unele acte normative, precum şi la înscrisuri
care să dovedească interesul legitim al părţii care invocă
această excepţie.

Suspendarea

Suspendarea judecării cauzei, aflată pe rolul instanţei judecătoreşti

sau de arbitraj comercial, pe perioada soluţionării excepţiei de
neconstituţionalitate, este obligatorie

***Suspendarea se dispune de către instanţă, prin aceeaşi încheiere

prin care se face şi sesizarea Curţii Constituţionale.

Textul articolului 29 al. 5 din Legea nr.47/1992, presupune unele

observaţii:

- legiuitorul nu mai lasă la latitudinea instanţei să hotărască suspendarea,

deci aceasta nu mai este facultativă, ci are un caracter obligatoriu;

- această modificare este benefică în lumina principiului judecării cu

celeritate a cauzelor, elimină recursul împotriva încheierii instanţei, precum
şi eventualitatea rejudecării cauzei, în situaţia în care instanţa nu ar fi
suspendat judecarea şi ar fi trecut la soluţionarea procesului în fond;

- încheierea de suspendare nu poate fi atacată cu recurs, măsura

suspendării, o dată luată, fiind definitivă şi inatacabilă;

- suspendarea judecăţii durează pe întreaga perioadă a soluţionării

excepţiei de neconstituţionalitate, practic până la data publicării în Monitorul
Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale sau în cazul în care
excepţia s-a ridicat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după primirea
hotărârii definitive a Curţii Constituţionale;

16
 - în momentul în care instanţa, prin încheiere, a hotărât sesizarea
Curţii Constituţionale, ea dispune totodată din oficiu şi suspendarea
cauzei, dar nu şi scoaterea de pe rol a dosarului .

***După ce decizia Curţii Constituţionale s-a publicat în

Monitorul Oficial, respectiv s-a comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, preşedintele instanţei constată încetarea suspendării, fixează
termenul de judecată şi dispune citarea părţilor .

- De drept, suspendarea încetează din momentul în care

decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în
Monitorul Oficial al României sau primită la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie
- De fapt din momentul în care preşedintele instanţei
prin rezoluţie dispune reluarea judecăţii şi fixează
termenul de înfăţişare pentru părţi.

 Dacă excepţia de neconstituţionalitate este admisă ca o consecinţă a

prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituţie efectele suspendării se
prelungesc cu încă 45 de zile, după care, dacă legiuitorul nu intervine,
acele dispoziţii îşi încetează definitiv existenţa.

Procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională, hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa

instanţelor judecătoreşti, de arbitraj comercial sau direct de Avocatul Poporului
privind constituţionalitatea legilor şi ordonanţelor.

 Încheierea de sesizare înaintată de instanţa judecătorească sau de arbitraj

comercial este primită de preşedintele Curţii Constituţionale, care va
desemna pe unul dintre judecători ca raportor şi va comunica,
totodată, această sesizare preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi
Senatului, precum şi Guvernului, indicându-le totodată şi data până
la care pot să trimită punctul lor de vedere.

- În cazul în care excepţia de neconstituţionalitate se referă la

drepturile şi libertăţile cetăţenilor, Curtea Constituţională
va solicita şi punctul de vedere al instituţiei Avocatului
Poporului.

17
1. Punctele de vedere se vor comunica în scris, până la data fixată, cu
menţiunea că punctul de vedere al Guvernului se va putea prezenta numai
sub semnătura primului-ministru.

2. Judecătorul raportor trebuie să verifice dacă încheierea de sesizare

îndeplineşte condiţiile de formă, dacă conţine argumentele de drept ale părţilor,
ale procurorului şi, când este cazul, ale instanţei.
- În realizarea atribuţiilor judecătorul raportor poate cere
instanţei judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi
părţilor, suplimentarea probatoriului (depunerea de noi
dovezi – înscrisuri – necesare lămuririi cauzei).
- Judecătorul-raportor, dacă este cazul, va solicita instanţelor
completarea actului de sesizare, stabilind şi un termen în
care să se răspundă.
- Totodată, judecătorul raportor sau Plenul Curţii
Constituţionale, dacă este necesar, va putea solicita dosarul
cauzei.

3. Atunci când excepţia vizează un interes public, se impune solicitarea

punctelor de vedere ale Guvernului, Senatului sau Camerei Deputaţilor,
ca iniţiatori ai procesului legislativ. Este adevărat că aceste autorităţi nu
întotdeauna comunică punctele lor de vedere.

4. La data depunerii raportului, nu mai târziu de 60 de zile de la data

înregistrării sesizării, termen cu valoare de recomandare, preşedintele
instanţei constituţionale fixează termenul de judecată, fără ca acesta să
poată depăşi 30 de zile până la termenul fixat pentru dezbateri trebuie să
sosească şi punctele de vedere ale autorităţilor publice stabilite de lege.

5. Citarea părţilor şi a Ministerului Public este obligatorie.

- Ca urmare a principiului liberului acces la justiţie , care

impune recunoaşterea dreptului părţilor de a-şi spune
cuvântul, în rezolvarea unor probleme atât de
complexe, cum este constituţionalitatea unor legi sau
ordonanţe.
- Citarea se face cu respectarea regulilor de drept comun
- Participarea procurorului la judecata este obligatorie.

În faţa Curţii Constituţionale părţile pot fi reprezentate prin avocaţi cu

drept de a pleda în faţa Curţii Supreme de Justiţie .

18
 - Decizia se ia de Plenul Curţii Constituţionale şi calea
recursului dispare, părţile, trebuie cu atât mai mult, să fie
reprezentate la judecată şi astfel să se realizeze atât dreptul
la apărare, cât şi contradictorialitatea în susţinerea cât mai
calificată posibil a argumentelor care au stat la baza
invocării excepţiei de neconstituţionalitate

Părţile vor putea să-şi înfăţişeze toate argumentele de fapt şi de drept,

dacă consideră că este cazul prin avocaţi, dar această cerinţă a legii nu va putea
fi îndeplinită dacă părţile nu vor fi citate pentru a-şi susţine punctele de vedere
în faţa Curţii Constituţionale.

Şedinţele de judecată

Şedinţele de judecată sunt publice, dar plenul poate hotărî ca şedinţa să

fie secretă, când sunt motive întemeiate .

 Părţile au acces la lucrările dosarului şi, cum legiuitorul înţelege să

facă distincţie între acte şi lucrări , credem că prin noţiunea de “lucrări”
el se referă la raportul judecătorului, încheierile de şedinţă, minuta, ş.a.

 Actele şi lucrările dosarului însă nu sunt destinate publicităţii.

- Aceste dispoziţii exprimă voinţa legiuitorului doar atunci

când şedinţele de judecată sunt secrete, pentru că o dată ce
şedinţa este publică, este clar că în timpul dezbaterilor, în
pledoarii şi concluzii se va face referire la conţinutul actelor
şi lucrărilor dosarului, ceea ce va lipsi de efecte această
dispoziţie.

 Instanţa constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen, iar actele Curţii

se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor.

- excepţia de neconstituţionalitate a unor legi sau ordonanţe

se judecă în plenul format din nouă judecători, iar
decizia se adoptă cu votul a cel puţin cinci judecători.

- această interpretare raţională şi simplă, este răsturnată de

legiuitor, revine şi precizează că, pentru plenul Curţii
Constituţionale, este necesar un cvorum de două treimi din
numărul judecătorilor, ceea ce înseamnă că instanţa

19
 constituţională adoptă decizii valabile într-un cvorum de
şase judecători şi cu votul a cel puţin patru dintre ei.

Cvorumul nu este altceva decât numărul minim necesar de membrii

pentru ca un organ să adopte hotărâri valabile.
- Aceasta nu împiedică însă cu nimic instanţa constituţională
să nu adopte hotărâri şi cu un număr mai mare de judecători
decât cel stabilit prin cvorum, cu observaţia că niciodată,
numărul lor nu va putea fi mai mic de şase.

***Judecata are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul desemnat,

a încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituţională , a punctelor de
vedere ale părţilor, a opiniei instanţelor judecătoreşti, a punctelor de vedere
ale Guvernului, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, instituţiei
Avocatului Poporului a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor în
faţa Curţii.

- În cursul şedinţei publice de dezbateri, părţile şi procurorul

îşi susţin oral punctele de vedere, care alături de toate
celelalte aspecte ce vor rezulta din desfăşurarea
dezbaterilor, precum şi măsurile luate de Curte, vor fi
consemnate în încheierea de dezbateri.

 O dată legal sesizată Curtea Constituţională, în cauză nu îşi mai găsesc

aplicarea dispoziţiile dreptului comun, referitoare la suspendarea,
întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea
judecătorilor.
- procedura jurisdicţională constituţională se completează cu
regulile de procedură civilă, în măsura în care sunt
compatibile cu natura prevederilor speciale.
Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte.

 O dată ce a fost învestită, Curtea Constituţională este obligată să

stabilească constituţionalitatea legii sau ordonanţei.

- Chiar dacă părţile, în cadrul dezbaterilor, declară că renunţă

la susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională trebuie să treacă la soluţionarea ei, fiind
obligată să se pronunţe asupra excepţiei.

O dată sesizată, Curtea Constituţională trebuie să procedeze la

examinarea excepţiei, dar acest proces o să treacă prin toate etapele descrise

20
mai inainte şi dacă procedura de citare nu este îndeplinită, excepţia nu se poate
judeca la primul termen, dând naştere la alte tergiversări care nu pot fi decât
inutile.

Deliberarea

Deliberarea se face în secret şi la ea participă numai judecătorii care

au participat la dezbateri.

 Magistratul asistent care a pregătit dezbaterile şi a participat la ele poate

fi consultat.

 Primul votează judecătorul raportor, după care urmează la vot cel mai
tânăr judecător, al doilea, apoi ceilalţi judecători şi, la sfârşit,
preşedintele Curţii Constituţionale.

Actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, luat în

cadrul dezbaterilor în plen.

 Judecătorii nu au dreptul să se abţină de la vot şi sunt obligaţi să-şi

exprime poziţia, fie pozitiv, fie negativ.

 Membrii completului de judecată pot face opinie separată, deşi

această împrejurare nu este cuprinsă în legea organică, ci numai în
Regulamentul Curţii

- Susţinerea motivată se depune până la data semnării

deciziei şi se publică o dată cu decizia adoptată.

 Admiterea formulării unei opinii separate, pe lângă faptul că nu produce

nici un efect juridic, poate prezenta dezavantajul compromiterii
secretului

Redeschiderea dezbaterilor este posibilă, putând să o facă, potrivit

Regulamentului, preşedintele Curţii, dacă constată necesitatea lămuririi
suplimentare a unor aspecte. Dar, cum nu întotdeauna preşedintele Curţii
Constituţionale este şi judecător al excepţiei, respectiv nu face parte din
completul de judecată, cât şi pentru respectarea secretului deliberărilor, această
decizie trebuie să revină preşedintelui de şedinţă.

21
Minuta.

 Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care se certifică

prin semnătură de către judecătorii care au participat la şedinţă şi de
magistratul-asistent, iar după consemnarea ei în condica de şedinţă, unde
din nou se semnează de toţi judecătorii, preşedintele îi va da citire în
şedinţă publică, dacă şedinţa nu a fost declarată secretă.

- Dacă instanţa constituţională ce a judecat excepţia nu poate

hotărî de îndată, preşedintele acesteia amână pronunţarea
pentru un termen, ce nu va depăşi, de regulă, 30 de zile

- Textul nu exclude posibilitatea amânării pronunţării de mai

multe ori, cu condiţia ca instanţa să o anunţe şi să nu
depăşească, pentru fiecare amânare, termenul de 30 zile.

Decizia.

 Soluţia instanţei constituţionale se cuantifică în hotărârea dată în

numele legii denumită decizie.

Din confruntarea doctrinei şi practicii constituţionale s-a desprins că deciziile

care se pronunţă în general în cadrul jurisdicţiei constituţionale pot fi de mai
multe tipuri.

Astfel, deciziile apar clasificate în două mari categorii:

- decizii simple sau extreme
- decizii intermediare.

Deciziile simple sau extreme sunt acelea care declară, pur şi simplu, ca
neconstituţionale sau constituţionale dispoziţiile care fac obiectul sesizării
Curţii.
Deciziile intermediare sunt un rezultat al practicii constituţionale din
diferite ţări şi se situează pe axa cuprinsă între cele două extreme, respectiv
dacă dispoziţiile atacate sunt constituţionale sau neconstituţionale.

Deciziile intermediare sunt clasificate în:

a) decizii interpretative, prin care Curtea nu declară neconstituţionalitatea

unor dispoziţii legale, ci le interpretează căutând să arate în ce măsură
acestea sunt sau nu sunt în realitate compatibile cu norma constituţională;

22
b) decizii de nulitate parţială, când declaraţia de neconstituţionalitate este
însoţită şi de o declaraţie de nulitate;

c) decizii-apel (apelative) prin care Curtea Constituţională constată că

prevederile criticate încă nu sunt neconstituţionale, dar sunt pe cale de a
deveni ca atare, fapt pentru care, instanţa constituţională, prin decizie, face
apel la Parlament, pentru ca într-un termen anume să remedieze situaţia
(modificare sau abrogare);

d) decizii de simplă recunoaştere a neconstituţionalităţii ce se caracterizează

prin faptul că tribunalul declară dispoziţia pe care o verifică
neconstituţională, dar nu şi nulitatea ei, lăsând ca legiuitorul constituant să o
facă, fără imixtiunea instanţei de drept comun;

e) alte tipuri de decizii:

1. decizii-complement a legii – atrag din Constituţie acele dispoziţii care
conferă constituţionalitate legii ordinare atacate;
2. decizii integrative (adiţionale, cumulative) în care soluţiile Curţii cuprind
norme care extind aplicarea unor anumite reglementări la situaţii neavute în
vedere de dispoziţiile atacate;
3. decizii substitutive – prin care instanţa constituţional dispune înlocuirea
normelor atacate, astfel ca reglementarea constituţională să nu fie încălcată;
4. decizii constructive (apar şi ca variante a deciziilor apel), prin care se
declară neconstituţionalitatea, dar enunţă şi unele principii de care trebuie să se
ţină seama pentru ca legea să fie constituţională.

 In exercitarea controlului Curtea Constituţională se pronunţă

numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau
completa prevederile legale supuse controlului.

 Dacă obiectul excepţiei nu priveşte legitimitatea constituţională a

textelor de lege atacate, ci constituţionalitatea interpretării date
acestora, soluţionarea problemelor respective este de competenţa
instanţelor judecătoreşti.

***Instanţa constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de

interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar
Constituţiei.
Prin urmare, Curtea Constituţională nu mai poate emite decizii de
interpretare, cu un caracter general şi obligatoriu

23
 Decizia este opera de redactare a magistratului-asistent, care, după
ce este examinată de judecătorul-raportor este supusă definitivării în
şedinţa judecătorilor care au pronunţat-o.

- Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei

legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau
ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

!!!! Toate deciziile Curţii Constituţionale, fără distincţie, deci indiferent

dacă constată constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unei legi sau
ordonanţe, ori a unei dispoziţii din acestea, sunt general obligatorii şi în
consecinţă reiterarea unei excepţii de neconstituţionalitatea cu un obiect
identic cu cel respins o dată printr-o decizie anterioară a Curţii, este
inadmisibilă.

Deciziile sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial

al României şi produc efecte numai pentru viitor.
- Decizia rămâne definitivă la pronunţare şi obligatorie de
la publicare, la fel ca actele normative, chiar dacă nu au
acest caracter.

 Deciziile se comunică celor două Camere ale Parlamentului precum şi

Guvernului, pentru a avea în vedere, în opera lor legislativă, motivele de
constituţionalitate sau de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor.

- Parlamentul şi Guvernul sunt obligate ca în termen de 45

de zile de la publicarea deciziei în Monitorul oficial să
pună de acord de cu Constituţia dispoziţiile declarate
neconstituţionale

 Comunicarea soluţiei nu este echivalentă cu publicarea deciziei în

Monitorul Oficial, însă firesc ar fi ca data publicării să oblige instanţa să
repună cauza pe rol şi, ca atare să înceteze suspendarea.

***Decizia Curţii Constituţionale pronunţată asupra excepţiei de

neconstituţionalitate, nu mai poate fi atacată pe calea ordinară a
recursului.

Înlăturarea recursului din soluţionarea excepţiei, aliniază procedura din

faţa Curţii Constituţionale din România la jurisdicţiile constituţionale din Italia,
Spania, Portugalia, Belgia, etc.
Soluţiile
24
Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa constituţională prin decizie în
cazul excepţiilor de neconstituţionalitate, sunt:

- fie de respingere a excepţiei „pur şi simplu”, ca

neîntemeiată sau ca inadmisibilă,

- fie de admitere a excepţiei şi, drept urmare va constata

neconstituţionalitatea dispoziţiei criticate.

 În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra

constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care în mod
necesar şi evident nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare.

- Este unicul caz de prorogare legală a competenţei materiale

a Curţii Constituţionale, prin extinderea obiectului excepţiei
de neconstituţionalitate, cu încălcarea principiilor
disponibilităţii părţilor şi al oficialităţii instanţelor.
-Această situaţie poate să aibă loc numai în faza controlului
de constituţionalitate posterior.

Efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională, admiţând excepţie constată

neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate, sau respingând-o
constată constituţionalitatea acelor dispoziţii.

 De la data publicării, deciziile sunt „general obligatorii” şi au putere

numai pentru viitor (efectele juridice o dată ce s-au produs, anterior
publicării, se bucură în continuare de recunoaştere şi stabilitate, dar,
firesc, nu ad infinitum, ci până la apariţia unui nou act normativ).

- de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale prin care

s-a admis excepţia, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în
vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, sunt
suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, interval în
care Parlamentul sau Guvernul, după caz, trebuie să-şi pună
de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile
Constituţiei.

25
 - Dacă la împlinirea termenului instituţiile abilitate nu
intervin, dispoziţiile declarate ca neconstituţionale îşi
încetează efectele juridice.

***Prin admitere, în decizie se constată neconstituţionalitatea unei legi

sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare.

- Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea.

- numai decizia de admitere a excepţiei este definitivă şi

obligatorie,

***Prin respingere, Curtea constată constituţionalitatea legii, ordonanţei

sau dispoziţii din acestea, atacate.

- deciziile prin care se resping excepţiile de

neconstituţionalitate nu ar fi definitive.

- aceeaşi obiecţie de neconstituţionalitate să poată fi reiterată

oricând în faţa instanţelor judecătoreşti fără ca acestea să
poată să o respingă ca inadmisibilă sub puterea de lucru
judecat.

 Controlul de constituţionalitate se finalizează prin decizii, sunt

obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

 Atunci când prin rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, decizia

Curţii Constituţionale constată constituţionalitatea textului obiectat,
decizia produce numai efecte inter partes,

 Prin rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii

Constituţionale constată neconstituţionalitatea textului care a făcut
obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, decizia produce efecte erga
omnes.

In practica Curţii s-a stabilit, că dacă printr-o decizie anterioară s-a

constatat că anumite prevederi sunt neconstituţionale, aceste prevederi nu mai
pot face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate.

Prevederile constatate ca fiind constituţionale printr-o decizie anterioară

a Curţii Constituţionale, puteau face obiectul unei noi excepţii de
neconstituţionalitate.

26
 - Aceasta nu era respinsă ca inadmisibilă de instanţa
judecătorească, în ideea că se puteau invoca şi alte
argumente şi alte ipoteze ale neconformităţii textului legal
vizat cu dispoziţiile Constituţiei.

 Curtea Constituţională verificând constituţionalitatea unei prevederi

cuprinsă într-o lege (în cazul nostru de abilitare sau de aprobare a unei
ordonanţe) pronunţă o decizie.
- Această decizie, indiferent dacă constată
constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unui text
legal, este definitivă iar prin comunicare şi publicare devine
obligatorie .

 Dispoziţiile dintr-o lege pentru care s-a constatat neconstituţionalitatea

se supun ulterior procedurii de reexaminare a Parlamentului, pentru
punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

- Curtea Constituţională prin deciziile sale cu caracter

obligatoriu asigură o practică unitară în domeniul
controlului constituţionalităţii legilor.

***Deciziile Curţii Constituţionale pronunţate cu privire la

soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate devin executorii din
momentul în care sunt definitive, cu respectarea regulilor constituţionale
şi legale privind comunicarea şi publicarea, fără să se poată stabili un
termen ulterior de la care să se aplice.

- Dacă deciziile devin obligatorii numai de la data publicării

lor în Monitorul Oficial al României, este necesar ca şi
deciziile pronunţate în cadrul unor şedinţe declarate secrete
ale Curţii Constituţionale, să se supună acestei reguli,
pentru că în caz contrar nu pot produce efecte juridice.
Pentru părţile unui proces efectele se produc de la data
comunicării deciziei la instanţă.

 Deciziile, pe lângă faptul că sunt obligatorii de la data publicării, produc

efecte numai pentru viitor, ex nunc nu şi ex tunc.

 In cazul deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate faţă de excepţiile de

neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti – se arată în
aceeaşi opinie – ele nu vor putea avea, de regulă, decât un caracter
declarativ, fiind chemate să retroactiveze până în momentul în care
dreptul garantat de Constituţie s-a născut.

27
 Curtea Constituţională, consecventă în jurisprudenţa sa, şi dup revizuirea
Constituţiei, prin Decizia nr. 447 din 25 noiembrie 2003, a statuat:

„partea care a invocat excepţia nu o mai poate reitera, întrucât fiind contrară
puterii lucrului judecat, ea este inadmisibilă. Dacă excepţia respinsă este din
nou reiterată, dar de către altă parte, nu există putere de lucru judecat.
Decizia anterioară a Curţii este, însă obligatorie potrivit art. 147 alin. din
Constituţie, astfel că, atâta timp cât motivele care au justificat-o subzistă în
continuare, fiind aceleaşi, rezolvarea excepţiilor ulterioare de aceeaşi natură,
nu poate fi alta”.

 Atunci când puterea de lucru judecat nu se confundă cu caracterul

obligatoriu al deciziei, aceasta poate fi repetata.

Decizia definitivă, prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi

sau a unei ordonanţe, nu mai poate constitui temei legal pentru rejudecarea
vreunei cauze, deoarece procesul aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti a fost
suspendat de drept, şi în consecinţă, soluţia instanţei nu se mai poate baza pe o
dispoziţie, care, ulterior, ar putea fi declarată neconstituţională.

***Efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale sunt în

strânsă legătură cu caracterele acestora
Deciziile au caracter:

- definitiv (executorii şi abrogatorii),

- general obligatorii (când se constată neconstituţionalitatea,

şi atunci când există puterea lucrului judecat)

- au putere numai pentru viitor (de la comunicare pentru

părţile unui proces, de la publicare pentru terţi).

Judecătorii Curţii Constituţionale

 Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea

atribuţiilor lor şi inamovibili pe durata mandatului, ceea ce le conferă
posibilitatea adoptării unor decizii conforme spiritului şi literei
Constituţiei, dar şi propriei conştiinţe.

28
 - Judecătorii Curţii Constituţionale, nu pot fi traşi la
răspundere pentru opiniile şi voturile exprimate la
adoptarea soluţiilor.

 Judecătorii Curţii sunt obligaţi să păstreze secretul deliberărilor şi al

voturilor, să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de
competenţa Curţii Constituţionale.

 Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în

judecată penală sau contravenţională decât cu aprobarea Biroului
permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui
României, după caz, şi la cererea procurorului general al Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

 În cazul judecătorilor Curţii Constituţionale aprobarea nu adaugă nimic

la efectele actului aprobat, şi nici nu produce efecte proprii, constituind
doar o formă procedurală cerută de lege prin care organul superior
controlează şi constată că nu există nici un obstacol în exercitarea actului
aprobat.

Autorităţile publice, instituţiile, regiile autonome, societăţile comerciale

şi orice alte organizaţii sunt obligate să comunice informaţiile, documentele şi
actele pe care le deţin, cerute de Curtea Constituţională, în vederea îndeplinirii
atribuţiilor sale. Refuzul venit din partea autorităţilor sau organizaţiilor se
sancţionează cu o amendă de 10.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, care se
aplică prin încheiere motivată de preşedintele Curţii Constituţionale.

Dacă Curtea Constituţională constată că excepţia de

neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că a fost ridicată cu rea-credinţă,
pentru a întârzia rezolvarea procesului, ea poate sancţiona partea
vinovată cu o amendă între 10.000 – 100.000 lei.
 Cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxe de timbru

B. Controlul de constituţionalitate anterior şi posterior intrării în vigoare

a legilor al căror obiect este abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe

În funcţie de momentul în care intervine controlul constituţionalităţii

legilor, ţările care au constituţii rigide, au ales, fie unul sau altul dintre
sistemele de control, fixate de literatura şi practica constituţională sau au
combinat elemente ale acestor sisteme.
29
Astfel, se cunosc ca tipuri de control:

a) controlul constituţionalităţii proiectelor de legi;

b) controlul constituţionalităţii legilor anterior sancţionării sau promulgării lor;
c) controlul constituţionalităţii legilor posterior intrării lor în vigoare.

Constituţia României din 1991 a îmbrăţişat un sistem mixt de control al

constituţionalităţii, respectiv cel anterior promulgării legilor şi pe cel
posterior intrării lor în vigoare, pe calea excepţiei.

 Una dintre atribuţiile Curţii Constituţionale este de a se pronunţa şi

asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora.

- acest control intervine după ce legea a fost adoptată de

Parlament, dar mai înainte ca aceasta să fie
promulgată.

Prin promulgare, şeful statului confirmă că legea a fost adoptată de

Parlament cu respectarea procedurii şi dispune în consecinţă punerea ei
în executare de către organele competente.

 Curtea Constituţională nu este competentă să verifice constituţionalitatea

textelor din proiectele de legi, propunerile legislative sau amendamentele
prezentate Parlamentului, dar neadoptate de acesta.

- Sesizarea Curţii, într-un moment în care numai Senatul, nu

şi Camera Deputaţilor, a votat proiectul legislativ este
făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 lit. a

După publicarea în Monitorul Oficial, legea de abilitare a Guvernului

de a emite ordonanţe intră în vigoare, fiind supusă ca şi orişicare altă lege,
unui control de constituţionalitate posterior, la sesizarea Curţii
Constituţionale pe calea excepţiei.

- Controlul de constituţionalitate este şi în acest caz, un

control de conformitate a legii de abilitare cu Constituţia
şi nu unul de oportunitate.

 Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului

pentru a emite ordonanţe stabilind în mod obligatoriu domeniul (care nu
face obiectul legilor organice), şi data până la care se pot emite.

30
 - Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun
aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până
la împlinirea termenului de abilitare.

 Aprobarea sau respingerea ordonanţelor se face prin lege, în care vor fi

cuprinse şi acelea ale căror efecte au încetat, deoarece nu au fost supuse
aprobării Parlamentului până la împlinirea termenului de abilitare.

- Parlamentul poate adopta o lege de abilitare a Guvernului

(lege temporară, limitată în timp), însărcinându-l să emită
ordonanţe în diferite domenii.

- Această lege poate fi supusă unui control de

constituţionalitate anterior sau posterior, pe calea
excepţiei ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de
arbitraj comercial, care, indirect, are drept efect şi un
control asupra ordonanţei.

 Legea de abilitare poate constitui obiectul unei sesizări a Curţii

Constituţionale, prin care să se ceară constatarea neconstituţionalităţii
acesteia.
Motive:
- ar putea fi cele legate de domeniul în care ar urma să
intervină ordonanţa,
- data până la care ar putea fi emisă,
- prevederea cu privire la supunerea ei aprobării
Parlamentului sau nu.

Neconstituţionalitatea legii speciale de abilitare poate fi consecinţa:

- neprecizării domeniului în care urmează să intervină
ordonanţa în cazul delegării legislative,

- caracterizării vagi a domeniului de reglementare,

- stabilirii unor domenii rezervate reglementării legilor

organice,

- neprecizării datei până la care urmează să se emită

ordonanţa,

- nerespectării altor condiţii impuse de lege şi contrare

prevederilor Constituţiei.

31
 Delegarea legislativă presupune că prin abilitare Guvernul poate fi
însărcinat să emită ordonanţe numai în domeniile rezervate legii ordinare.

- Aceste domenii nu sunt prevăzute în mod expres, ele

rezultă dintr-o operaţiune logică de eliminare a domeniilor
rezervate legii fundamentale şi, respectiv, legii organice

- Este necesar ca în exercitarea delegării legislative acordate,

să se respecte cu stricteţe limitele legii de abilitare, precum
şi interdicţia constituţională ce interzice reglementarea pe
acest temei, în materii ce ţin de domeniul legii organice.

Controlului de constituţionalitate exercitat anterior intrării în vigoare a

legii de abilitare.

 Controlul anterior debutează prin sesizarea Curţii Constituţionale, care

poate fi făcută numai de Preşedintele României, a unuia dintre
preşedinţii celor două Camere (nimic nu împiedică ca sesizarea să o
facă separat sau împreună), a Guvernului, a Înaltei Curţii de Casaţie
şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

 În vederea exercitării dreptului de sesizare în faţa Curţii Constituţionale,

cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Parlamentul,
comunică legea în forma în care a fost adoptată, Guvernului, Înaltei
Curţii de Casaţie şi Justiţie, Avocatului Poporului şi o depune la
secretarul general de la Camera Deputaţilor, respectiv de la Senat.
- În cazul în care legea a fost adoptată în procedură de
urgenţă, termenul de comunicare este de numai 2 zile.

Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce

la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere, în termen de 24 de ore de la
depunere.

- Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care

Camerele Parlamentului lucrează în plen.
- Sesizarea făcută de parlamentari se trimite Curţii
Constituţionale în aceeaşi zi în care a fost primită de
secretarul general al Camerei respective.

32
  În cazul în care sesizarea a fost făcută de unul dintre preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern, de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea
Constituţională va comunica Preşedintelui României sesizarea
primită, chiar în ziua înregistrării.

- Această sesizare a Preşedintelui are drept efect,

suspendarea promulgării legii până la soluţionarea obiecţiei
de neconstituţionalitate, şi, dacă este cazul, până la
reexaminarea legii de către Parlament în cadrul procedurii
punere de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

 Sesizarea făcută de către Preşedintele României, de parlamentari, de

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, va fi
comunicată de Curtea Constituţională, în termen de 24 de ore de la
înregistrare, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
Avocatului Poporului şi Guvernului, precizând şi data când vor avea loc
dezbaterile.

- Această comunicare se face pentru ca până la data

dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Avocatul Poporului şi Guvernul să poată
prezenta, în scris, punctul lor de vedere.

De menţionat că punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub

semnătura primului-ministru.
- Prezentarea punctului de vedere al Guvernului nu este
obligatoriu şi nu de puţine ori Curtea Constituţională a
hotărât în lipsa acestuia.

 Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea

judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor
de vedere ale autorităţilor sus-menţionate, atât asupra prevederilor
pentru care s-au formulat obiecţii, cât şi asupra celor de care, în
mod necesar şi evident, nu pot fi disociate.
- Curtea urmează să se pronunţe numai în limita sesizării,
fiindu-i interzis să o extindă din oficiu.

 Decizia se pronunţă în urma deliberării, cu votul majorităţii

judecătorilor.
- Prin decizia ei, Curtea Constituţională nu anulează legea
sau dispoziţia neconstituţională, ci doar constată că aceasta
este neconstituţională.

33
  Decizia Curţii Constituţionale legată de controlul constituţionalităţii
legilor înainte de promulgare este definitivă, fără să mai fie necesar să
cuprindă această menţiune, şi nu este supusă recursului.
- Decizia se comunică Preşedintelui României, deoarece în
cazul respingerii obiecţiei de neconstituţionalitate, legea
urmează să fie promulgată.

 Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea legii

se va comunica obligatoriu şi preşedintelui primei Camere sesizate,
în vederea deschiderii procedurii de reexaminare si Primului-
ministru.

- în cazurile de neconstituţionalitatea care privesc legile,

înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să
reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de
acord cu dispoziţia Curţii Constituţionale.

 Reexaminarea legii de către Camere nu este supusă unui termen, astfel

că “dacă Parlamentul poate să adopte, să modifice sau să abroge o
lege, atunci cu atât mai mult el poate să nu dea curs reexaminării ei”

 O dată ce deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi

au putere numai pentru viitor de la data publicării, se presupune că
şi în acest caz efectele juridice care creează obligaţii Preşedintelui
României sau preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului se
produc tot din acest moment.

- efectele juridice încep să se producă pentru Preşedinte şi

Parlament, încă din momentul primirii comunicării, în
sensul că se prorogă suspendarea promulgării legii în cazul
Preşedintelui, iar pentru Camera mai întâi sesizată în cadrul
procedurii legislative, se naşte obligaţia reexaminării.

Motivele ce au fost sau pot fi invocate pe calea controlului de

constituţionalitate anterior promulgării legii de abilitare se pot regăsi şi în
obiectul sesizării Curţii Constituţionale pe calea excepţiei.
 O lege de abilitare poate fi controlată pentru neconstituţionalitate,
fie pentru conţinutul ei, fie al modului de adoptare.
Procedura de urmat în cazul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate a
unei prevederi sau a tuturor prevederilor unei legi de abilitare este aceeaşi ca şi
în cazul controlului constituţionalităţii ordonanţelor pe calea excepţiei.
34
 - Pentru ca instanţa constituţională să poată soluţiona
excepţia se cer îndeplinite şi în acest caz cele patru condiţii
de admisibilitate a sesizării.

C. Controlul de constituţionalitate posterior intrării în vigoare a legilor

al căror obiect este aprobarea sau respingerea ordonanţelor
Guvernului

Urmărind controlul de constituţionalitate al actelor administrative

normative, interesul nostru se îndreaptă şi către legile de aprobare, după
promulgarea lor de către Preşedintele României, respectiv, după intrarea lor în
vigoare.
Aceasta pentru că după aprobarea de către Parlament, ordonanţa
trece din sfera actului administrativ normativ în sfera actelor cu forţa
juridică a unei legi.
- Ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare au putere
de lege până la respingerea lor.

Aprobarea sau respingerea ordonanţelor, atunci când legea o cere, se

face printr-o lege, în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au
încetat, deoarece nu au fost supuse aprobării Parlamentului până la împlinirea
termenului de abilitare .

 Legea de aprobare sau de respingere este supusă, la rândul ei, ca şi

legea de abilitare, unui dublu control de constituţionalitate:

- anterior promulgării legii,

- respectiv posterior intrării în vigoare pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate.

 ***Sunt supuse controlului anterior înainte de promulgare al Curţii

Constituţionale, atât legea prin care Guvernul este abilitat să emită
ordonanţe, cât şi legea prin care Parlamentul aprobă sau respinge
ordonanţele emise.
- Este evident că un astfel de control anterior se impune o
dată ce prin legea de aprobare se pot aduce modificări
cuprinsului ordonanţelor.
- Acest control, implicit, este şi un control asupra
ordonanţelor.

35
  O dată ce acest control anterior se poate desfăşura şi asupra unei legi de
respingere, aceasta duce la posibilitatea reexaminării lor înainte de
promulgare şi indirect din nou asupra ordonanţelor.

Excepţia de neconstituţionalitate, în cazul legilor de aprobare sau

respingere.

Observatii:

1. Dispoziţiile unei legi aflate înainte de promulgare şi declarate de

Curtea Constituţională ca neconstituţională, evident nu mai pot
face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Deoarece:
- excepţia se pronunţa asupra unei norme juridice aflate în
vigoare,

- o dată ce această normă după reexaminarea obligatorie a

Parlamentului, practic nici nu va mai exista.

Insă norma juridică nouă va putea face obiectul excepţiei de

neconstituţionalitate.

***Pe cale de consecinţă, legile sau dispoziţiile declarate

constituţionale pot fi supuse ulterior intrării în vigoare, controlului pe calea
excepţiilor de neconstituţionalitate.
- dacă într-un proces, Curtea Constituţională s-a pronunţat
printr-o decizie că o anumită prevedere legală este
neconstituţională, Curtea nu se mai putea pronunţa, într-un
alt proces, ulterior, asupra constituţionalităţii aceleiaşi
prevederi, excepţia de neconstituţionalitate fiind
inadmisibilă şi respinsă în consecinţă.

 Decizia Curţii Constituţionale, de la publicare, are efecte erga omnes,

norma juridică declarată neconstituţională este suspendată ope legis
şi îşi încetează efectele după 45 de zile, dacă nu a fost modificată
conform Constituţiei în acel interval de timp.

2. Declararea constituţionalităţii unei dispoziţii în baza controlului

anterior precum şi respingerea unei excepţii de
neconstituţionalitate, nu exclude repetarea unei noi excepţii de

36
 neconstituţionalitate, desigur cu condiţia ca aceasta să nu se
identifice puterii lucrului judecat.

3. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţa va fi supusă spre aprobare

Parlamentului. Chiar adoptată de Parlament, legea, înainte de
promulgare, la cererea unui număr de senatori, deputaţi, a
Preşedintelui, a Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a
Avocatului Poporului poate fi supusă controlului anterior şi
declarată ca neconstituţională.

- Legea de aprobare, declarată astfel ca neconstituţională,

poate să nu mai intre în procedura de reexaminare a
parlamentului

 Pe de altă parte este posibil, ca în intervalul de timp scurs de la intrarea

în vigoare a ordonanţei şi până la promulgarea ei, Curtea Constituţională
sesizată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul controlului a
posteori să o declare neconstituţională.

- În acest caz, decizia Curţii Constituţionale produce efecte

erga omnes, iar aplicarea ordonanţei este suspendată de la
publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

Ca urmare, Guvernul, în calitate de emitent, este obligat să intervină

să pună de acord dispoziţiile neconstituţionale ale ordonanţei cu textul
Constituţiei, iar, pe de altă parte, Parlamentul, la rândul său, este obligat să
reia procedura legislativă şi să intervină să pună de acord legea de aprobare,
dar de această dată cu textul deciziei.

4. Legea de aprobare în cazul controlului anterior este declarată

neconstituţională, iar pe de altă parte, în cadrul controlului
posterior, ordonanţa să fie declarată constituţională.

- In această situaţie ne aflăm în fata unui “veto” pur şi simplu

exprimat de Curtea Constituţională, iar Parlamentul nu are
decât să se conformeze, neavând posibilitatea, existentă
anterior revizuirii, ca să înlăture neconstituţionalitatea
printr-o majoritate de două treimi.

- Guvernul are la îndemână, prin declanşarea controlului

anterior, o armă prin care poate să prelungească mult timp
efectele unei ordonanţe.

37
 - Dacă legea de respingere este declarată neconstituţională, iar pe de altă
parte Curtea constată constituţionalitatea ordonanţei, înseamnă că prin
intermediul instanţei constituţionale, Guvernul îşi asigură preeminenţa
asupra Parlamentului, căruia, şi de această dată, nu-i rămâne decât să se
conformeze.

5. Legea de aprobare este constituţională, dar încă nu este

promulgată, este posibil ca organul de jurisdicţie constituţională, în
cadrul controlului posterior, să declare ordonanţa sau unele dintre
dispoziţiile ei ca neconstituţionale.

- nerespectarea termenului de abilitare, are drept efect

încetarea de îndată a ordonanţei.

In acest caz, decizia Curţii Constituţionale are drept efect prorogarea

termenului de abilitare, ceea ce este inadmisibil, deoarece ar modifica implicit
şi textul constituţional.
- Pe de altă parte, a accepta acest punct de vedere, înseamnă
un precedent deosebit de periculos, deoarece pune în mâna
guvernanţilor posibilitatea prelungirii artificiale a acestui
termen şi a justificării oricărei în corpul ordonanţei înafara
abilitării.

Legea de respingere declarată constituţională îşi va găsi identitatea în

decizia prin care se declară, pe baza controlului posterior, neconstituţionalitatea
ordonanţei.

6. Parlamentul adopta legea de aprobare şi în consecinţă, aceasta să

fie promulgată de Preşedintele României dar Curtea
Constituţională, sesizată pe baza controlului posterior, declară ca
fiind neconstituţională ordonanţă.

-Prin efectele ei, decizia Curţii Constituţionale, nu

poate suspenda legea de aprobare, ci numai ordonanţa.

Legea de aprobare, chiar votată cu majoritatea cerută de Constituţie

pentru votul unei legi organice, nu poate acoperii neconstituţionalitatea unei
ordonanţe, emise în temeiul unei legi de abilitare, care reglementează în
domeniul rezervat numai legii organice.

38
 7. Curtea Constituţională se poate pronunţa asupra excepţiilor de
neconstituţionalitate numai în limitele sesizării, şi anume numai
asupra dispoziţiilor legale care fac obiectul sesizării.

 Dacă însă, după invocarea excepţiei în faţa instanţelor judecătoreşti,

textul din lege sau ordonanţă, care formează obiectul sesizării a fost
modificat, Curtea Constituţională are de ales între două soluţii:

a). Dacă textul de lege modificat, menţine în noua sa redactare, soluţia

legislativă de principiu, anterioară modificării, iar motivele de
neconstituţionalitate sunt aceleaşi, pentru soluţionarea excepţiei ridicate nu
este necesară o nouă sesizare a Curţii Constituţionale;

b). Dacă textul de lege a fost modificat, atribuindu-i-se un sens diferit

faţă de textul anterior, care a stat la baza excepţiei de
neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nu se va mai putea pronunţa
asupra constituţionalităţii dispoziţiei legale în noua sa redactare, deoarece
ea ar depăşi limitele sesizării şi aceasta chiar dacă interesul urmărit de cel care
a invocat excepţia este acelaşi.
- Curtea Constituţională va respinge ca lipsită de obiect excepţia de
neconstituţionalitate în sens formal, şi nu pe fond, astfel că ea nu se va
pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate în excepţie, fapt
care va avea drept consecinţă posibilitatea invocării din nou în faţa instanţei
judecătoreşti a unei excepţii de neconstituţionalitate, dar, de această dată,
pentru considerente deduse din textul modificat.

8. Fiecare prevedere a unei legi sau ordonanţe, poate face obiectul

unei noi excepţii de neconstituţionalitate, precum şi, separat, în
procese diferite, dar cu condiţia să fi fost invocate pentru prima
dată tot de alte subiecte cu această vocaţie.
- O dată ce asupra neconstituţionalităţii lor s-a pronunţat
Curtea Constituţională, printr-o decizie anterioară cu efect
general obligatoriu, rezultă că procedural Curtea nu se mai
poate pronunţa în considerarea aceluiaşi text.

9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, într-un singur caz

poate fi extins, dar aceasta poate să o facă numai Curtea
Constituţională în contextul în care hotărăşte să admită excepţia,
şi aceasta numai asupra celorlalte prevederi din actul normativ
atacat, de care în mod necesar şi evident nu pot fi disociate
prevederile menţionate în sesizare

39
 10.Atunci când legea de abilitare nu cere ca ordonanţele să fie supuse
spre aprobare Parlamentului, Curtea Constituţională sesizată pe
calea excepţiei de neconstituţionalitate, va putea dispune prin
decizii cu efecte general obligatorii.
- intervenţia Guvernului se va face după expirarea termenului
de abilitare.
- in lipsa abilitării, Guvernul poate, în acest fel, prin
mijlocirea Curţii Constituţionale, să intervină şi să modifice
ordonanţa în sensul dorit.

11.Este neconstituţională legea de aprobare prin care Parlamentul

consacră dreptul Guvernului să emită ordonanţe în domeniul
rezervat reglementării legii organice.

12.Modificările aduse de legea de aprobare, intră în vigoare o dată cu

publicarea ei, iar pentru trecut rămân valabile efectele juridice
produse până la modificarea ordonanţei.

13. Legea de aprobare a ordonanţei este supusă, controlului de

constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională înainte de
promulgare. Pe această cale se verifică implicit şi constituţionalitatea
ordonanţei, care poate fi declarată, însă fără efecte juridice, ca
neconstituţională de către Curtea Constituţională.
 O dată declarată neconstituţională legea de aprobare prin decizia Curţii
Constituţionale, se produc două consecinţe şi anume:
- restituirea legii Parlamentului pentru reexaminare pe de o
parte
- comunicarea deciziei Preşedintelui României în vederea
menţinerii suspendării promulgării legii, până la o nouă
manifestare de voinţă a Parlamentului în privinţa acesteia.

***Până ce legea de aprobare va fi din nou supusă votului

Parlamentului, ordonanţa, deja implicit neconstituţională, va continua să
producă efecte, dacă a fost supusă aprobării Parlamentului, până la
împlinirea termenului de abilitare.
- această ordonanţă va produce efecte până la admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea
Constituţională sau până la publicarea noii legi de aprobare.
- Una dintre condiţii este însă ca, ordonanţa să fi fost supusă
aprobării Parlamentului în termenul prevăzut de legea de
abilitare chiar dacă nu s-a trecut şi la aprobarea propriu-
zisă.

40
  Cu aceasta s-a deschis procedura legislativă propriu-zisă
(iniţiativă, dezbatere, adoptare, promulgare, publicare).
Derularea întregii proceduri de verificare a constituţionalităţii unor
legi de abilitare şi aprobare, a cuprinsului unor decizii ale Curţii
Constituţionale:

1. Curtea Constituţională nu are atribuţia de interpretare, cu

valoare obligatorie pentru toate subiectele de drept, a
normelor cuprinse în actul fundamental.

- Atribuţiile Curţii Constituţionale sunt expres şi limitativ

prevăzute in Constituţie şi nu se poate adăuga la ele, decât
eventual printr-o lege de revizuire, dar în nici un caz printr-
o decizie de interpretare.

- Deciziile se pot emite numai în raport direct cu competenţa.

2. Interpretarea Curţii Constituţionale se putea face limitativ,

doar în cazurile deduse judecăţii sale, în urma unei sesizări.

- Curtea Constituţională nu se putea autosesiza,

deci să lucreze din oficiu şi să emită o decizie în
consecinţă.

3. Prin aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale cand constata

neconstitutionalitatea legii prin controlul anterior legea nu
mai poată fi supusă promulgării.

4. Toate deciziile Curţii Constituţionale, au un caracter

obligatoriu şi au putere numai pentru viitor.
5. Admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate priveşte de regulă
atât legea de aprobare a Parlamentului, cât şi ordonanţa
Guvernului inclusă în prima

6. Declararea neconstituţionalităţii de către Curtea

Constituţională a unei legi de aprobare a unei ordonanţe a
Guvernului nu are ca rezultat încetarea efectelor produse de
ordonanţă pe data publicării deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României.

41
 - Aprobarea sau respingerea ordonanţei se face prin lege,
dar atâta timp cât nu a fost publicată legea, ordonanţa
nu poate fi considerată aprobată sau respinsă.

- Decizia de neconstituţionalitate, nu are ca efect

desfiinţarea legii, nici suspendarea ordonanţei şi nici
nu poate avea acest efect odată ce legea respectivă
este supusă reexaminării.

Decizia de neconstituţionalitate nu are ca efect suspendarea ordonanţei

pe data publicării deciziei, subliniindu-se că efectele ordonanţei Guvernului,
supusă legii de aprobare, se produc fie până la adoptarea legii, fie până la
respingerea ei, în cadrul procedurii de reexaminare.
7. În cadrul controlului anterior promulgării, cât şi în cadrul
controlului prevăzut în regulamentele celor două Camere ale
Parlamentului, deciziile prin care se constată
neconstituţionalitatea legii se comunică preşedinţilor celor
două Camere, înaintea publicării, şi produc efecte specifice
din momentul primirii lor, altfel, în caz contrar, ar însemna ca
întârzierea publicării deciziilor în Monitorul Oficial al
României, să fie o cauză de suspendare a declanşării
procedurii de reexaminare de către Parlament.

8. Declararea ca neconstituţională a unei legi de aprobare sau

de respingere, nu atrage în mod concret şi
neconstituţionalitatea ordonanţei.

D. Controlul constituţionalităţii legilor al căror obiect este aprobarea

sau respingerea ordonanţelor de urgenţă

***Existenţa ordonanţelor de urgenţă,este subordonată unei condiţii,

de depunerea acesteia spre aprobare la Parlament, după care, o dată
publicate în Monitorul Oficial, intră în vigoare.

 Legile de aprobare sau de respingere a ordonanţelor de urgenţă, se supun

regulilor generale ce privesc aprobarea, modificarea sau respingerea
ordonanţelor care sunt supuse aprobării la cererea legii de abilitare.

Ordonanţele de urgenţă sunt supuse controlului de constituţionalitate,

atât pe calea controlului anterior exercitat înaintea promulgării legii de
aprobare sau de respingere, cât şi pe calea controlului posterior intrării lor
în vigoare, respectiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

42
  Legea de aprobare sau de respingere a ordonanţei de urgenţă, ca şi
oricare altă lege, poate fi supusă unui control posterior intrării sale în
vigoare, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

Este de admis că în cazul controlului de constituţionalitate a legii de

aprobare implicit se verifică şi constituţionalitatea ordonanţei.

Motiv de neconstituţionalitate poate să îl constituie încălcarea dispoziţiilor

imperative, din cadrul procedurii legislative, ce priveşte adoptarea legii de
aprobare.
- De exemplu, nedepunerea ordonanţei spre aprobare la
Parlament atrage inexistenţa acesteia, la fel ca şi
nepublicarea ei, astfel că neîntrunirea celor două
condiţii cumulative, arată că practic ordonanţa nu a
intrat în vigoare.

***Starea de neconstituţionalitatea a unei ordonanţe nu poate fi

înlăturată prin legea de aprobare, întrucât lipsa abilitării Guvernului
pentru a emite ordonanţe într-un domeniu strict precizat, determină
neconstituţionalitatea intrinsecă a ordonanţei.

- Ordonanţa de urgenţă nu constituie o varietate a

ordonanţei emise pe baza unei legi de abilitare, ci o
măsură de ordin constituţional ce permite Guvernului
să acţioneze pe baza “necesităţii şi urgenţei
reglementării unei situaţii care, datorită
circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de
soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri
aduse interesului public.

- Ordonanţele de urgenţă sunt emise numai în “cazuri

excepţionale” când imperativul salvgardării unui
interes public face necesară luarea de urgenţă a unei
asemenea măsuri.

***Controlul constituţionalităţii legilor de aprobare sau de

respingere este implicit şi un control de constituţionalitate al ordonanţei,
respectiv dacă aceasta are un caracter urgent, dacă există o situaţie
extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, dacă se justifică
un interes public, dacă urgenţa a fost motivată.

43
  Curtea Constituţională a interpretat că, prin “cazuri excepţionale” se
înţeleg acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres
de lege.

- dacă legiuitorul nu a instituit o normă specifică unei

circumstanţe excepţionale ar fi contrar însăşi voinţei
acestuia ca regulile existente să fie aplicate cazurile
excepţionale la care se referă Constituţia.

- Având în vedere aceasta interesul public lezat de

caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale,
justifică intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de
urgenţă.

- De aceea, o astfel de măsură se poate fundamenta

numai pe necesitatea şi urgenţa reglementării unei
situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale,
impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării
unei grave atingeri aduse interesului public.

A fost şi a rămas şi în prezent, după revizuirea Constituţiei, o inconsecvenţă de

ordin juridic-constituţional ca să se accepte că Parlamentul nu poate mandata
Guvernul să emită ordonanţe, de nici un tip, în domeniul rezervat legilor
organice, dar, pe de altă parte, Guvernul să poată, în virtutea unei autorităţi
proprii, să intervină în materia legilor organice, fără nici o abilitare.

Statul de drept nu este un ideal, ci o consecinţă a respectării cu stricteţe a

Constituţiei şi legii. De această dată, însă, “domnia legii” a fost înlocuită cu
“domnia ordonanţei”, activitatea legislativă a Parlamentului a fost redusă la
acte legislative formale şi fără substanţă, practic s-a instaurat o dictatură
normativă a autorităţii executive.

Din nefericire, prin revizuirea Constituţiei, în loc să se stopeze o astfel de

practică, s-a prevăzut practic posibilitatea reglementării, de către Guvern,
pe calea ordonanţelor de urgenţă şi a domeniul rezervat legii organice.
Aceasta este una din cauzele ruperii echilibrului între puterile statului.
 Guvernul poate să-şi angajeze răspunderea politică în faţa Camerei
Deputaţilor sau a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui proiect
de lege.

44
 - Acesta se va considera adoptat dacă Guvernul nu a
fost demis prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu
votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

- Angajarea răspunderii constituie atât o modalitate de a

declanşa un control parlamentar, prin moţiunea de
cenzură, cât şi un exerciţiu de legiferare, întrucât
proiectul se consideră adoptat dacă nu a fost depusă
moţiunea de cenzură, sau dacă aceasta a fost respinsă.

Indubitabil, angajarea răspunderii Guvernului, după revizuirea

Constituţiei, a devenit un hibrid constituţional, prin asocierea Parlamentului la
această instituţie, care a primit dreptul de a modifica sau completa proiectul de
lege, cu amendamente acceptate de Guvern.

Ca argumente, în sensul inadmisibilităţii aprobării prin lege a unei

ordonanţe de urgenţă în cadrul procedurii prevăzute de art. 114 din
Constituţie, în practica constituţională, s-au invocat:

a) o dată ce Guvernul şi-a angajat răspunderea prin însăşi emiterea

ordonanţei, angajarea din nou a răspunderii sale în cadrul acestei proceduri este
exclusă;
b) adoptarea legii de aprobare a ordonanţei în cadrul procedurii
prevăzute de art. 114 din Constituţie înlătură practic exercitarea controlului
parlamentar, deşi controlul Parlamentului asupra ordonanţei ar fi obligatoriu;

c) proiectul de lege privind aprobarea unei ordonanţe priveşte un

“act constituit” care a produs efecte anterior aprobării sau respingerii sale prin
lege, ceea ce ar constitui pentru legiuitor o restricţie sau o condiţionare ce ar
afecta competenţa sa legislativă şi, implicit, aplicabilitatea procedurilor
constituţionale instituite în vederea exercitării acestei competenţe.

Constituţia din 1991, nu face nici o distincţie între proiectele de legi ce

pot fi adoptate pe calea angajării răspunderii Guvernului. Cum aprobarea
ordonanţei de urgenţă se face prin lege, proiectul acesteia, ca orice alt proiect
legislativ, poate să parcurgă etapele cerute de art. 114 din Constituţie, sfârşind,
fie prin a fi adoptat, fie respins, iar Guvernul demis.
Credem că în cursul procedurii legislative, nimic nu împiedică Guvernul
să-şi asume răspunderea, chiar cu riscul demiterii sale, inclusiv, în cazul
aprobării ordonanţei de urgenţă.

§ 5. Constituţionalitatea celorlalte acte normative, mai puţin ordonanţele

guvernamentale

45
 Din principiul legalităţii pe care se sprijină statul de drept rezultă că
actul administrativ normativ şi, ca de altfel orice alt act al puterii executive,
trebuie să fie conform Constituţiei şi legilor.

- Această supremaţie a legii şi, implicit a Constituţiei, este

asigurată în cadrul acestui control “încrucişat” exercitat
între puterile statului.

***Excepţia de neconstituţionalitate, în sistemul nostru de drept, se

supune în prezent regulilor stricte constituţionale şi priveşte numai
ordonanţa.
 Deseori Curtea Constituţională a fost sesizată greşit de către instanţele
judecătoreşti, pe calea excepţiei, în vederea verificării constituţionalităţii
unor acte administrative normative cum ar fi: hotărâri de guvern,
regulamente aprobate prin hotărâri de guvern, ordine, note şi precizări ale
miniştrilor sau ale altor conducători ai unor autorităţi administrative
centrale, decizii ale prefecturii.

Cu atât mai puţin instanţa constituţională nu are în atribuţii verificarea

neconstituţionalităţii unui act administrativ individual. ( ex: incepere de
urmarire penala)

 Curtea Constituţională soluţionând toate aceste aşa-zise excepţii de

neconstituţionalitate, a statuat că nu intră în competenţa sa verificarea
constituţionalităţii altor acte normative emise Guvern, miniştrii sau
autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, în afară de
ordonanţele guvernamentale şi de legi.

***Prin urmare, Curtea Constituţională nu este legal sesizată atunci când i

se cere să examineze excepţia de neconstituţionalitate a unui alt tip de act
normativ în afară de lege sau de ordonanţă.

Legea fundamentală a înţeles să supună contenciosului constituţional

numai acele acte care, într-un fel sau altul, ajung în final să fie supuse dezbaterii
şi aprobării parlamentului, lăsând la o parte acele acte ale executivului care,
fiind date în executarea legii, nu mai sunt supuse direct controlului autorităţii
legislative..
Ceea ce nu este de competenţa Curţii Constituţionale, chiar dacă
priveşte conformitatea cu dispoziţiile Constituţiei, intră în competenţa
instanţelor judecătoreşti, în general şi a instanţelor de contencios
administrativ în special.

46
 - Actele normative ale Guvernului, ministerelor şi
celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau
locale (inclusiv actele individuale), indiferent de materia
la care se referă, sunt controlate, sub aspectul legalităţii,
de instanţele judecătoreşti, în special de contencios
administrativ.

 Atunci când ilegalitatea actului administrativ normativ priveşte

nerespectarea Constituţiei, fiind emis prin exces de putere, adică cu
depăşirea limitelor şi condiţiilor de exercitare a competenţei organului
emitent, competenţa aparţine tot instanţei judecătoreşti, respectiv instanţei
de contencios administrativ.

 Neconstituţionalitatea nu reprezintă altceva decât o formă agravată de

ilegalitate.

 Verificarea conţinutului hotărârilor guvernului intră în competenţa

instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, care pot să
statueze, cu ocazia controlului specific, asupra conformităţii dispoziţiilor
acestora cu actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv legea şi
mai presus decât toate Constituţia.

Neconstituţionalitatea sau ilegalitatea unei prevederi cuprinse într-un act

administrativ normativ, se atacă pe calea excepţiei de ilegalitate, în faţa
instanţelor judecătoreşti şi în special în faţa instanţelor de contencios
administrativ constituite în cadrul Tribunalelor, Curţilor de Apel şi a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.

47