Lacustră

De George Bacovia
Publicată in volumul "Plumb", apărut in 1916, poezia "Lacustra" aparține
esteticii simboliste și este reprezentativă pentru universul bacovian.

Poezia "Lacustra" a lui George Bacovia se înscrie în universul tipic

simbolist mai ales prin dramatismul trăirilor eului liric (solitudine, angoasă,
monotonie, nevroză), dar și prin tehnica repetării temelor și a simbolurilor,
prin cromatica, prin modul de construcție a cadrului, prin muzicalitatea
interioară stridentă.

Între planul exterior și cel interior se stabilesc puternice corespondențe:

plânsul interior al ființei este însuși plânsul universului în descompunere -
Aud materia plângând. Plânsul, singurătatea sunt laitmoive ale acestei lirici.

Forța germinatoare a apei din poezia clasică este înlocuită prin noi valori
simbolice ale apei: monotonie, anxietate, disoluție. Ploaia este un simbol
obsedant care circulă de la o poezie la alta, iar lacustra devine un simbol al
izolării, o imagine a spațiului închis, proiecție a unui eu liric prizonier al unei
obsesii, universul bacovian fiind unul închis.

În "Lacustră", viziunea despre lume surprinde o existență fără ieșire,

nemetafizica, întrucat textul hiperbolizează starea de singurătate, obsesia
unei depline izolări și presimțirea dezagregării, a neantului.

Fiind o poezie simbolistă, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea

poetică transmisă în mod direct și este susținut de mărci lexico-gramaticale
specifice prezenței explicite a eului, forme pronominale și verbale de
persoana I (mă, mi, sunt, tresar) și la nivelul expresiei prin pauzele afective
conferite de cenzura și de punctele de suspensie.

Tema, specific bacoviană, este dezagregarea cosmică și regresiunea în

haosul primordial amorf, descompunerea spiritului sub efectul ploii,
alienarea ființei sub presiunea materiei, descompunerea lentă a sinelui.

Titlul este un simbol. Denotativ desemnează o locuință suspendată

construită pe apă, legată de mal cu un pod care se ridică pentru a evita
invazia sălbăticiunilor dinspre uscat. Simbolic, titlul sugerează starea eului,
supus permanent agresiunii lumii exterioare, de care se izolează, dar devine
captiv propriei existențe.

Incipitul cuprinde un paralelism sintactic "de-atâtea nopți aud

plouând/aud materia plângând", verbul "de senzație aud sugerâ nd"
perceptia dramatica a plansului cosmic, sugestiv pentru plansul fiintei.
Noaptea perpetua adanceste prin non-culoarea senzatia de spaima, de
monotonie, dar si dorinta de evadare intr-un timp revolut al locuintelor
lacustre.

Imaginarul poetic se dezvolta in jurul a doua simboluri acvatice: ploaia in

varianta sa maladiv-diluviana sugerand degradare, anxietate, monotonie,
disolutie si lacustra, simbol al limitarii orizontului uman, dar si al izolarii si
solitudinii. Ploaia monotona nu este un simplu element de decor, ci agentul
descompunerii materiei si eului. Locuinta lacustra devine simbol al disparitiei
treptate , dar iremediabile sub imperiul distrugator al elementului acvatic.

La nivel compozitional, poezia cuprinde patru catrene dispuse simetric,

constructia este circulara, ceea ce sugereaza lumea inchisa ca un cerc si
realizata de reluarea versurilor de-atatea nopti aud plouand... / sunt singur si
ma duce-un gand / spre locuintele lacustre. Exista asadar o secventa refren
care confera textului muzicalitate simbolista.

Strofa intai exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea

unei ploi permanente, plasata in atemporalitate: De-atatea nopti aud
plouand. Perceptia unei alunecari in acvatic se face gradat, de la o reactie
personala, in regim intim, la inregistrarea unei reactii cosmice: Aud materia
plangand. Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului fiintei si a lumii.
Astfel, apele din realitatea obiectiva, ploaia, se contopesc cu apele visului,
subconstientul, ambele avand proprietatea de a descompune, a dizolva.
Apele ploii, constientul, aduc la suprafata, din vis apele profunde ale
constiintei, imaginea lacustrelor. Izolarea poetului este exprimata direct:
Sunt singur.

In strofa a doua, este continuata ideea elementului acvatic, prin

intermediul unor simboluri precum: scanduri ude, vad, pod, mal. Starea de
nevroza, de iritare, provocata in prima strofa de plansul si dezagregarea
materiei, se coreleaza cu spaima, in strofa a doua, sentimente generate de
pericolul iminent: In spate ma izbeste-un val. Reactiile instinctuale primeaza,
eul fiind redus la contururile acestora: Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-
am tras podul de la mal. Apare motivul somnului purtand sugestia mortii,
caci somnul bacovian este "un somn intors", care se transforma intr-un
cosmar.

Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a

poetului, prin regresiunea in golul istoric al inceputurilor lumii. Singuratatea
este proiectata in eternitate prin intermediul versului: Pe-aceleasi vremuri
ma gasesc. Teama de neant produce exasperare, dar si resemnare in izolare.

Dezagregarea se extinde la nivelul întregului univers, piloții grei ai lumii

lăuntrice prăbușindu-se sub acțiunea distrugătoare a apei. Încordarea, întin-
derea nervilor în mod excesiv preconizează apropierea sfârșitului, cu sugestia
motivului biblic al potopului.

Ultima strofă o reia simetric pe prima, în afara de versul al doilea, care se

realizează ca o prelungire a primului catren: Tot tresărind, tot așteptând.
Accentul cade pe planul subiectiv, trecându-se de la universal la individual.
Descompunerea este o acțiune liniară și finită.Prezenta unor motive literare
precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plansul, nevroza, ca si a unor tehnci
specifice (corespondente, simboluri, muzicalitatea), inscrie aceasta poezie in
lirica simbolista. Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a
intregii existente, de dezagregare a materiei si a fiintei.