Sunteți pe pagina 1din 1

Era o zi racoroasa de iarna.

Din fericire pentru mine,frigul nu


patrundea in sala de spectacol. Si chiar daca se racea innauntru,
fericirea dinauntrul meu ma incalzea putrernic, caci chiar de ziua mea
aveam sansa sa fiu pianist in cadrul unui concert musical, si anume
“Mamma Mia”. Din spatele cortinei se auzea numai harmalaie, dar
pentru mine emotia transforma totul intr-o melodie haotica.
Reflectoarele se aprind, imi dezmortesc degetele si un val de
aplauze cuprinde scena. Piesa a inceput,iar in confortul sigurantei din
spatele cortinei, incep melodia de introducere.
Niciodata nu imi arat fata in timpul pieselor. Recunosc, am trac,
dar ce mai conteaza acum? Ma las dus de farmecul pieselor trupei
“ABBA” si incep sa visez,in timp ce degetele imi danseaza pe clapete iar
gandul imi zboara la o insula insorita. Piesa trece pe neasteptate.
Innaintea ultimului act,prietenul meu, actorul principal Mihai imi face
cu ochiul si imi spune ca voi avea parte de o surpriza. Curios, ma asez
din nou la pian si incep sa cant melodia “Blue Eyes”, care ar trebui sa
incheie spectacolul.
Dintr-o data, cortina se trage si lumina puternica ma izbeste in
ochi. Spectatorii sunt la fel de uimiti ca mine. Inima imi bate haotic in
piept si realizez ca toata lumea ma priveste si asteapta sa incep sa cant.
Cuprins de o energie nebanuita incep sa ating frenetic clapele pianului
si performez cum nu am facut-o niciodata.
In final un ropot de aplauze si o avalansa de flori parfumate umplu
scena. Mihai ma trage in fata si aplauzele vin si mai tare. Zambesc si rad
de fericire caci, in sfarsit, mi-am invins tracul.