Sunteți pe pagina 1din 1

Era o zi răcoroasă de vară.

Împreună cu fratele meu mai mic, Daniel,


am decis să ieșim in parcul de lângă casă, deoarece era cel mai potrivit
loc,având și un mic lac în el. Vântul adia ușor pe malul lacului de lângă
parc. Stăteam pe iarba umedă din cauza rouăi, și admiram formele
spectaculoase ale norilor. Frunzele copacilor erau de un verde crud,
asemenea ierbii, iar lacul părea foarte lin și albastru.
Dintr-o dată, fratele meu zăreste o lebădă grațioasă ce traversa pe
lacul lin.Daniel nu mai văzuse in viata lui o lebădă, așa că in momentul in
care a văzut-o a fost extrem de fascinat,și a vrut să examineze fiecare
parte a corpului ei.Într-un moment de neatenție piciorușul lui s-a prins de o
rădăcină ieșită din trunchiul copacului,împiedicându-se astfel,și aterizând
direct în lacul cel adânc.
Fiind pe faza,m-am ridicat repede in picioare,și am sărit în ajutorul
frătiorului meu.Am înotat spre el,l-am prins de braț,și l-am scos afară din
apă.Pe moment,Daniel nu conștientizase ce tocmai i se întâmplase,
deoarece el doar voia să se uite mai de aproape, la lebăda cea grațioasă.
Dupa ce ne-am uscat amândoi,am fost la cel mai apropiat magazin,si
am cumparat niște pâine proaspătă pentru a hrăni lebăda,si pentru a-i oferii
lui Daniel șansa de a vedea o lebădă mai de aproape.
Într-un final pâinea s-a terminat,așa că ne-am îndreptat spre casă
făcând un pact,și anume niciunul dintre noi să nu ii spună mamei despre
întamplarea noastră nefericită.