Sunteți pe pagina 1din 15

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I
Fundamentarea teoretică a lucrării:

I.1. Aspecte privind conceptul de turism………………………………………..7


I.2. Aspecte privind turismul mondial……………………………………….....16
I.3. Aspecte privind turismul în Europa de Est………………………………...19
I.4. Aspecte privind turismul în România. România – destinaţie turistică..........23
I.5. Nişă a turismului: Turismul tinerilor...........................................................26
I.6. Nisă a turismului: Turismul cultural şi sportiv............................................28
I.7. Programul Erasmus în Comunitatea
Europeană…………………………....29
I.8. Universitatea din
Piteşti…………………………………………………….31
I.9. Studentul Erasmus în Universitatea din Piteşti…………………………….32
I.10. Caracterizarea grupului ţintă……………………………………………..36

CAPITOLUL II
Ipoteză, Scop, Sarcini, Metode de cercetare:

II.1. Ipoteza cercetării....................................................................................41


II.2. Scopul cercetării………………………………………………………41
II.3. Sarcinile cercetării……………………………………………………..41
II.4. Metodele de cercetare………………………………………………….42
II.4.1. Studiul bibliografic……………………………………………..42
II.4.2. Metoda anchetei – chestionarul…………………………………42
II.4.3. Metoda analizei SWOT…………………………………………43
II.4.4. Metoda analizei PEST………………………………………….44

CAPITOLUL III
Construirea produsului turistic:

III.1. Analiza chestionarului aplicat studenţilor internaţionali………………46


III.2. Analiza PEST asupra României………………………………………..48
III.3. Construirea produsului turistic ………………………………………..51
III.4. Analiza SWOT a produsului turistic……………………………………63

CAPITOLUL IV
Concluzii …………………………………………………………………………….64

Bibliografie………………………………………………………………………….65

Anexă.............................................................................................................66

2
INTRODUCERE

În zilele noastre turismul este un termen utilizat foarte des, dar în


majoritatea cazurilor fără a fi bine definit şi uniform înţeles.
Turismul este un domeniul de activitate cu profil complex, care implică
ideea alegerii deliberate atât a itinerarelor, cât şi a duratei sejurului de către
fiecare turist în parte. Totodată are ca scop satisfacerea anumitor nesecităţi de
ordin cultural, social, ecologic, spiritual, medical şi, în ultimă instanţă, urmăreşte
satisfacerea dorinţelor turistului.
Turismul, ca şi fenomen economic şi social, a înregistrat dezvoltări
spectaculoase în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Dorinţa de a călători şi
de a cunoaşte lucruri noi este cunoscută încă din antichitate, chiar dacă aceste
dorinţe, la început, aveau ca scop principal războiul, cuceririle de teritorii noi
sau schimburile comerciale.
O posibilă definiţie a turismului sportiv şi cultural poate fi deplasarea
oamenilor departe de casa lor şi de zona unde lucrează cu intenţia de a aduna
informaţii noi şi experinţe pentru a-şi satisface nevoile culturale, şi în acelaşi
timp să aibe o conexiune cu una sau mai multe forme de implicare pasivă sau
activă în activitatea sportivă.
Turismul tinerilor, indiferent de tipul de turism practicat, este unul dintre
sectoarele turismului, care a cunoscut cea mai rapidă şi cea mai mare creştere pe
plan mondial.
Astfel, lucrarea de faţă îşi propune să exemplifice modalităţile prin care
turismul în România poate fi promovat la nivel internaţional, şi să identifice
resursele turistice ale ţării prin prisma activităţilor cultural-sportive. De
asemenea, lucrarea îşi propune să conducă la facilitarea creării şi participării la

3
programe cultural-sportive, stimularea interesului pentru practicarea turismului
într-o formă organizată, dezvoltarea relaţiilor sociale, dar şi inserţia studenţilor
străini în activităţi împreună cu tinerii români, pentru a le prezenta acestora
cultura şi tradiţiile noastre.

4
Motivaţia temei

Prin prisma faptului că am beneficiat de două burse de studiu Erasmus


(Grecia, Franţa), am putut cunoaşte atât pe cont propriu, cât şi într-un cadru
organizat (asociaţiile de studenţi ESN), am ajuns astfel, la concluzia că şi
studenţii străini care obţin burse la universitatea noastră, să aibă aceleaşi
oportunităţi. Datorită faptului că studenţii din Universitatea din Piteşti nu sunt
afiliaţi organizaţiei studenţeşti ESN România, am dorit să angrenez studenţii
internaţionali ai universităţii, în activităţi cultural-sportive, într-un cadru
organizat, pentru a le prezenta o parte din frumuseţile României. În acest fel, se
realizează şi promovarea turistică a României, deoarece studenţii străini de
astăzi, pot fi turiştii de mâine.

5
CAPITOLUL I

Fundamentarea teoretică a lucrării

I.1. Aspecte privind turismul

Cele două definiţii ale turismului sunt “totalitatea relaţiilor şi fenomenelor


care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului lor de reşedinţă
(ca petrecerea vacanţei sau concediului de odihnă, participarea la diferite
manifestări etc.)”; “activitatea cu, caracter recreativ sau sportiv, constând din
parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitoreşti
sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.”(dexonline.ro)
Theobald (1994) sugera că din punct de vedere etimologic, cuvântul „tur”
derivă din limba latină (turnare) şi din limba greacă (tornos), cu sensul de cerc –
mişcarea în jurul unui punct central sau o axă. Preluat în limba engleză cuvântul
tour a căpătat semnificaţia acţiunii de a se mişca în cerc. În consecinţă, un
tur/tour reprezintă o călătorie dus-întors şi cel care întreprinde o astfel de
călătorie poartă numele de turist/tourist.
După alte opinii, turismul reprezintă "arta de a călători de plăcere " (Bran,
F.,1997). Aceeaşi autoare consideră turismul drept ''activitatea din timpul liber
care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie,
odihnă, îmbogăţirea experienţei şi a culturii datorită cunoaşterii unor noi aspecte
umane şi a unor peisaje necunoscute''
Astfel spus turismul reprezintă călătoria realizată în scopul recreării,
odihnei sau pentru afaceri. Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.)
defineşte turiştii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din
afara zonei lor de reşedinţă permanentă pentru o durată de minimum douăzeci şi
patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere,

6
afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activităţi remunerate în localitatea
vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul
este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial.
Turismul pentru relaxare şi odihnă. Turismul de recreere a fost asociat
cu Revoluţia Industrială din Marea Britanie – prima ţară din Europa care a
promovat turismul de recreere şi odihnă pentru lucrătorii din industrie al cărui
număr era în creştere în acea perioadă. Iniţial, acesta era destinat deţinătorilor de
mijloace de producţie, oligarhiei economice, comercianţilor şi proprietarilor de
fabrici. Aceştia reprezentau noua clasă de mijloc. Cox&Kings a fost prima
companie turistică oficială înfiinţată în 1758.
Originea britanică a acestei noi industrii este reflectată şi de denumirile
utilizate. În Nice, Franţa, una dintre primele staţiuni de pe riviera franceză ce s-a
impus de-a lungul timpului, promenada poartă şi astăzi numele de „Promenada
Englezilor”, iar în multe alte staţiuni istorice din Europa continentală, hoteluri
vechi, de rezonanţă, sunt denumite Bristol/Carlton/Majestic, ceea ce reflectă
dominanţa de început a clienţilor englezi.
Mulţi dintre turiştii atraşi de turismul de odihnă călătoreau la tropice, atât
în perioada de iarnă cât şi în cea de vară. Locurile cele mai vizitate erau: Mexic,
Bali în Indonezia, Brazilia, Cuba, Republica Dominicană, Malaezia, insulele din
Polinezia, Queensland din Australia, Tailanda, Florida şi Hawaii din Statele
Unite ale Americii.
Turismul de iarnă. Staţiunile turistice de schi cele mai renumite se află în
ţări din Europa (Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Islanda, Italia,
Norvegia, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia, Slovacia, Spania), Statele
Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Chile şi Argentina.
Turismul de masă. Turismul de masă s-a dezvoltat datorită progreselor
tehnologice, permiţând transportul unui număr mare de persoane într-un timp
scurt către locuri de interes turistic, astfel încât din ce în ce mai mulţi oameni s-
au putut bucura de petrecerea timpului liber în respectivele localităţi sau staţiuni.

7
În Statele Unite ale Americii, primele staţiuni litorale în stil european au
fost amenajate în Atlantic City, New Jersey şi Long Island, New York.
În Europa continentală, printre primele staţiuni s-au numărat: Ostend,
devenită populară datorită locuitorilor oraşului Brussels; Boulogne-sur-Mer
(Pas-de-Calais) and Deauville (Calvados) pentru parizieni; şi Heiligendamm,
fondată în 1793, ca primă staţiune de litoral pe malul Mării Baltice.
Turismul de nişă. Turismul adjectival se referă la numeroasele forme de
turism de nişă sau de specialitate care s-au afirmat de-a lungul anilor, fiecare
definită fiind de propriul său adjectiv. Multe dintre ele s-au impus datorită
industriei turistice şi universităţilor de profil. Altele avansează concepte care pot
fi sau nu acceptate de publicul larg. Exemple ale celor mai cunoscute dintre
pieţele turismului de nişă sunt:

* Turism extrem
* Agroturism * Geoturism
* Turism culinar * Turism patrimonial
* Turism cultural * Turism destinat
* Ecoturism persoanelor cu orientări
sexuale diferite

Turism

* Turism medical * Turism spațial


* Turism nautic * Turism în zonele de război
* Turism pop * Turism în natură pentru cei
* Turism religios interesați de faună și floră
* Turism subacvatic

8
Turismul sustenabil. „Turismul sustenabil a fost conceput pentru a
administra toate resursele, astfel încât necesităţile economice, sociale şi estetice
să fie satisfăcute, menţinându-se în acelaşi timp integritatea culturală, procesele
ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de susţinere a
vieţii”(Organizaţia Mondială a Turismului).
Dezvoltarea sustenabilă implică „satisfacerea necesităţilor prezente fără a
compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi împlini propriile
nevoi”(Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare).
Ecoturismul. Ecoturismul, cunoscut şi sub denumirea de turism ecologic,
se referă la turismul în zone fragile, sălbatice, de obicei protejate care încearcă
să aibe un impact minor şi să se menţină la o scară redusă. Acest tip de turism
este util în educarea turiştilor şi în găsirea fondurilor pentru conservare, aduce
avantaje economiei şi politicii locale şi încurajează respectul pentru alte culturi
şi pentru drepturile omului.
Turismul pentru păturile sărace (pro-poor tourism). Turismului
potenţial ce trebuie să ajute masele foarte sărace din ţările în curs de dezvoltare i
se acordă o atenţie sporită de către cei implicaţi în dezvoltare, materializându-se
atât prin proiecte mici ale comunităţilor locale cât şi prin abordări ale
Ministerelor de Turism care vizează să atragă un număr important de turişti.
Cercetările efectuate de Institutul Internaţional de Dezvoltare (Overseas
Development Institute) au condus la concluzia că nu este o metodă bună de a-i
ajuta pe cei săraci, pentru că aceştia nu beneficiază de aceste sume decât în
proporţie de 25%, sau în unele cazuri mult mai puţin. Exemple de succes, când
banii au ajuns într-adevăr la cei săraci, au existat totuşi: căţărarea pe munţi în
Tanzania sau turismul cultural din Luang, Prabang, Laos. Pentru ca turismul
„pro-poor” să-şi atingă scopul şi ca banii să ajungă într-adevăr în buzunarele
celor nevoiaşi, turiştii trebuie să facă efortul de a utiliza moneda locală, astfel
localnicii îşi vor dezvolta abilităţile şi contractele exclusive nu vor mai domina
sectorul.

9
Turismul de recesiune. Turismul de recesiune este o tendinţă în turism,
care a evoluat ca urmare a crizei economice mondiale. Identificată de
antrepenorul american Matt Landau (2007), turismul de recesiune se defineşte
prin low-cost, experienţe de o valoare deosebită ce iau locul vacanţelor populare
de altă dată. Locuri de interes deosebit pentru turismul de recesiune au cunoscut
un boom în timpul recesiunii datorită atât nivelului de trai relativ scăzut şi pieţei
mondiale a muncii în declin.
Turismul medical. Când există o diferenţă de preţ semnificativă între ţări
pentru o anumită procedură medicală mai ales în Asia de Sud-Est, India, Europa
de Est şi unde există regulamente diferite, referitor la proceduri medicale
particulare (ex: stomatologie), turismul în vederea obţinerii respectivelor
avantaje băneşti sau pentru a beneficia de regulamentele în cauză este adesea
definit drept „turism medical”.
Turismul educaţional. Turismul educaţional dezvoltat datorită creşterii
popularităţii învăţării şi predării de cunoştinţe care să amelioreze gradul de
competenţă tehnică în afara sălii de clasă. În turismul educaţional, principala
ţintă a turului sau vizitei într-o altă ţară este de a studia despre cultură, sau de a
munci pentru a aplica teoria învăţată (Programe de Training, Programe
Educaţionale).
Turismul creativ. Turismul creativ a existat ca o formă a turismului
cultural încă de la începuturile turismului. Rădăcinile lui europene datează de pe
timpul turului numit „Grand Tour”, când tinerii din familiile înstărite călătoreau
în scopul experimentării în plan educaţional. Recent, turismul creativ a fost
definit de către Crispin Raymond şi Greg Richards, care ca membri ai
A.T.L.A.S. (Association for Tourism and Leisure Education) au condus o serie
de proiecte pentru Comisia Europeană, incluzînd turismul cultural şi profesional,
cunoscute sub numele de turism sustenabil. Ei au definit „turismul creativ” ca
turism ce se referă la participarea activă a turiştilor în cultura comunităţii gazdă,
prin seminare interactive şi experimente de învăţământ informal. În acelaşi timp,

10
conceptul de turism creativ a fost preluat de organizaţii prestigioase precum
UNESCO, care prin programul Creative Cities Network, a promovat turismul
creativ ca pe o experienţă susţinută, autentică care angajează o cunoaştere activă
a trăsăturilor culturale specifice ale unei destinaţii turistice. Recent, turismul
creativ a câştigat popularitate ca formă a turismului cultural care implică
participarea turiştilor în cultura comunităţii gazdă pe care o vizitează. Multe ţări
oferă exemple ale dezvoltării acestui tip de turism (Marea Britanie, Bahamas,
Jamaica, Spania, Italia, Noua Zeelandă).
Turismul „negru”. O zonă emergentă care captează un interes deosebit a
fost identificată de către Lennon şi Foley (2000) ca „turism negru”. Acest tip de
turism implică vizitarea unor locuri „negre”, cum ar fi câmpuri de luptă, locuri
unde s-au petrecut crime oribile sau acte de genocid (lagăre de concentrare).
Turismul negru rămâne un turism de nişă, animat de diferite motivaţii, cum ar fi
cel de deplângere a victimelor, comemorare, curiozitate macabră sau chiar
amuzament. Îşi are originile în bâlciurile şi târgurile de altă dată.
Turismul sportiv Din anii ’70 pachetele de turism sportiv au devenit din
ce în ce mai populare. Evenimente cum sunt Cupa Mondială de rugby şi fotbal
au dat posibilitatea agenţiilor de voiaj să obţină drept de vânzare asupra unui
anumit număr de bilete pe care le-au comercializat în pachete unde au fost
incluse zborul, hotelul şi excursia.

Forme de turism

În 1941, Hunziker şi Krapf au definit turismul ca „sumă a fenomenelor şi


relaţiilor ce provin din călătoriile şi şederile non-rezidenţilor, atâta timp cât ele
nu conduc la stabilire permanentă şi nu au legătură cu nici un fel de activitate
remunerată.” În 1981, Asociaţia Ştiinţifică Internaţională de Experţi în Turism a
definit turismul ca fiind activităţi particulare selectate benevol şi manifestate în
afara zonei de rezidenţă.

11
În anul 1994, Naţiunile Unite în Recomandări privitoare la Statistica în
Turism (Recommendations on Tourism Statistics) a clasificat formele de turism
în funcţie de mai multe criterii care influenţează aspectele fenomenului turistic:
Distanţa - impune trei variante de practicare: turismul de distanţă mică,
turismul de distanţă mare şi turismul de distanţă foarte mare.
Turismul de mică distanţă se limitează la deplasări scurte, cu o durată de
câteva ore până la 1 – 2 zile la sfârşitul săptămânii, dar şi în intervalul de câteva
ora de la sfârşitul fiecărei zile, în zona periurbană, în păduri, marginile apelor,
pajiştile sau poienile, în timpul verii şi iarna. Turismul la distanţă mică este
foarte sensibil la factorii climatici, vremea frumoasă fiind o condiţie esenţială a
desfăşurării lui. De asemenea are un caracter de masă şi o eficienţă economică
rezultată din servicii.
Turismul de distanţă mare cuprinde activităţile desfăşurate în afara zonei
periurbane sau a localităţii de reşedinţă, cu mijloace de transport moderne.
Presupune deplasări de sute de kilometri şi o durată medie sau lungă. Predomină
turismul cultural şi de îngrijire a sănătăţii. Din punct de vedere al provenienţei
turiştilor este un turism mixt, intern şi internaţional şi antrenează mase largi de
persoane în fluxuri orientate spre regiuni sau obiective atractive.
Turismul la distanţă foarte mare se desfăşoară la nivel continental, în
interiorul unei ţări cu o suprafaţă mare (Canada, S.U.A., Brazilia, China). Este
practicat de un număr limitat de persoane, cu venituri medii şi utilizând mijloace
de transport rapide sau foarte convenabile. Sunt vizitate resurse şi infrastructuri
turistice de marcă (Hawaii, Florida, Coasta de Azur). Eficienţa acestei forme
este foarte ridicată datorită preţurilor foarte mari ale serviciilor şi produsului
turistic în general.
Durata - călătoriei sau sejurului are trei forme de turism:
Turismul de scurtă durată (1 – 3 zile), specific sfârşitului de săptămâna
sau unor mici intervale din concediul anual. Predomină în zona periurbană şi
antrenează cele mai largi grupe de populaţie. Prin recurgerea la mijloace

12
moderne de transport acest turism se poate practica la distanţe mari în weekend,
în mod recreativ sau cultural.
Turismul de durată medie corespunde concediului anual, iar deplasările se
realizează la distanţe mari şi foarte mari, cum ar fi croazierele.
Turismul de durată lungă, peste 30 de zile, este specific grupelor de
populaţie cu un timp liber extins. Predomină turismul curativ, de vizitare a
rudelor şi prietenilor.
Provenienţa turiştilor - se individualizează două forme de turism: intern şi
internaţional.
Turism intern se desfăşoară în interiorul graniţelor politico –
administrative ale unei ţări. Aceasta reprezintă marea majoritate a turiştilor ce
vizitează anual ţara respectivă.
Turismul internaţional (emiţător sau receptor), presupune desfăşurarea
activităţilor de turism dincolo de hotarele ţării de provenienţă a turiştilor. Are un
rol foarte important în balanţa economică a unor multor ţări (Spania, Austria,
Elveţia). Turismul internaţional presupune o infrastructura si servicii de înalta
calitate, fiind foarte sensibil la propaganda turistică şi stabilitatea politică
generală.
Numărul practicanţilor - există turismul individual şi turismul de grup.
Turismul individual este practicat de o anumită categorie de persoane cu
venituri mai mari şi în posesia unui mijloc de transport propriu, ceea ce le
asigură o independenţă totală de deplasare. Turistul se preocupă personal de
organizarea şi efectuarea excursiei, reducându-se confortul dar având posibilităţi
să-şi modifice traseul şi opţiunile de parcurs. Se distinge de asemenea, turistul
izolat, care călătoreşte de unul singur şi turistul individual care interprinde
călătoria cu membrii familiei sau un grup restrâns de prieteni.
Turismul în grup se caracterizează prin neimplicarea turiştilor în
planificare şi organizare, turiştii beneficiază de tarife mai reduse prin facilităţi de
ordin social, antrenează categorii diverse ale populaţiei.

13
Gradul de organizare - activităţile turistice pot fi continue, sezoniere sau
de circumstanţă.
Turismul continuu este definit prin luarea în considerare a particularităţilor
de funcţionare a infrastructurii şi nu opţiunile practicanţilor (prezenţa unor baze
turistice utilizate în tot timpul anului din marile oraşe, din nodurile principale de
transport sau de-a lungul unor importante artere de circulaţie.
Turismul sezonier este specific latitudinilor mijlocii, cu două sezoane
optime deplasărilor şi recreerii. Desfăşurându-se cu predominanţă în aer liber,
este dependent de mediul climatic ale cărui însuşiri le valorifică. Se distinge
turismul estival de litoral şi montan şi turismul hivernal preponderent montan.
Mijlocele de transport utilizate - există turismul terestru, rutier, feroviar,
aerian şi naval.
Vârsta turiştilor - se evidenţiază un turism practicat de elevi şi studenţi cu
caracter recreativ, cultural de către persoanele mature şi turismul vârstei a treia,
preponderent creativ.

14
15