Sunteți pe pagina 1din 6

DEZVOLTAREA PERSONALA. EMPATIA.

ASCULTAREA
ACTIVA

Unul din tipurile de consiliere pe care il si folosesc la curs este


acela de dezvoltare personala, mai précis formarea formarea de abilitati
si atitudini care permit o functionare personala si sociala flexibila si
eficienta in scopul atingerii starii de bine: cunoasterea de sine, imaginea
de sine, capacitatea de decizie responsabila, relationare interpersonala
armonioasa, controlul stresului, atitudini creative.

Starea de de bine are urmatoarele componente:

 ACCEPTAREA DE SINE: atitudine pozitiva fata de propria


persoana, acceptarea calitatilor si defectelor personale, perceptia
pozitiva a experientelor trecute si a viitorului, pentru a fi cat mai bine
ancorati in prezentul nostru, sa traim “aici si acum”.
 RELATII POZITIVE CU CEILALTI: incredere in oameni, sociabili,
intimi, nevoia de a primi si a darui afectiune, atitudine empatica,
deschisa, calda
 AUTONOMIE: independent, hotarat, rezistent presiunilor de grup, se
poate evalua pe sine dupa standardele personale, nu este excesiv
preocupat de expectamtele si evaluarile celorlalti.
 CONTROL: sentiment de competenta si control personal asupra
sarcinilor, isi creeaza oportunitati pentru valorizarea nevoilor
personale, face optiuni conforme cu valorile proprii
 SENS SI SCOP IN VIATA: directionat de scopuri de durata medie si
lunga, experienta pozitiva a trecutului, bucuria prezentului si relevanta
viitorului, convingerea ca merita sa te implicit, curiozitate
 DEZVOLTARE PERSONALA: deschidere spre experiente noi,
sentimental de valorizare a potentialului propriu, capacitate de auto-
reflexie, creativitate, nevoia de provocari, respingerea rutinei

Familia si scoala au un rol esential in dezvoltarea si mentinerea starii de


bine, intrucat sunt institutiile care pot submina increderea in sine a
copilului, pot ingradi autonomia si independenta lor, sabloneaza
individualitatile, pot implica competitii neproductive in detrimental

1
cooperariii si colaborarii, cenzureaza bucuriile si placerile cotidiene, pot
induce perceptii amenintatoare asupra lumii si vietii.

Acceptarea neconditionata este atitudinea care are la baza urmatoarele


principii:
- fiinta umana este valoroasa prin esenta sa, are
capacitatea sau potentialul de a face alegeri
responsabile, are dreptul sa ia decizii asupra vietii
personale si de a-si asuma propria viata
- recunoasterea este atitudinea de recunoastere a
demnitatii si valorii copilului, cu punctele lor tari sau
slabe, calitati sau defecte, atitudini positive sau
negative, fara a critica, judeca, controla si, mai ales,
fara a conditiona aprecierea : Ex: Te voi aprecia (te voi
iubi ) daca … (mananci, ai note foarte bune, daca spui
asta, etc)

Acceptarea neconditionata nu este echivalenta cu aprobarea oricarei


atituduni sau a oricarui comportament, cu neutralitate sau ignorare, cu
simpatie si toleranta. Este acceptarea modului in care persoana simte sau
crede in mod diferit de ceilalati.
Nu este indicata utilizata evaluarilor de genul: nu ar trebui sa simti asa,
baietii nu trebuie sa planga, fetele nu se poarta asa …
Acceptarea nu inseamna sa ai o atitudine de neutralitate sau indiferenta fata
de modul in care gandeste sau mai ales simte o persoana. “ Nu este nici o
problema” “lasa, nu te mai necaji” sunt forme verbale de minimalizare sau
ignorare a tensiunilor copilului.

Obstacole pe care le intampina adultul in dezvoltarea acceptarii


neconditionate a copilului sunt si:

- problemele emotionale personale


- proiectarea propriilor valori, convingeri sau trairi
asupra copilului
- prejudecati sau informatii eronate, incomplete despre
un subiect
- confuzia dintre acceptare si aprobare
- pierderea respectului fata de copil
- pierderea respectului fata de sine

2
- identificarea copilului cu propria persoana sau cu alte
persoane din viata adultului

Non acceptarea inseamna:


- A da sfaturi, solutii: “ De ce nu faci asa …”
- A evalua, a invinovati: “Aici gresesti cu siguranta …”
- A interpreta, a analiza: “Ceea ce ai tu nevoie este …”
- A eticheta: “Esti prost pentru ca ai facut …/ Semeni cu
…. Nu esti in stare de ….”
- A comanda, a fi directive: “Trebuie sa ….”
- A fi de accord, a lauda: “Ai dreptate 100% …”
- A moraliza: “Trebuia sa faci si asta …”
- A pune intrebari de genul: “De ce ai facut ….”
- A simpatiza, a acorda suportul la modul general:
“Totul va fi bine …”
- A ameninta, a avertiza: “Daca se mai intampla … …”
- A evita: “Hai sa uitam asta …”
- A conditiona: “te voi aprecia numai daca vei lua note
mari …. Daca nu faci asa ... te las acasa, te duc la
altcineva – astfel se accentueaza sentimentul de
abandon ”

EMPATIA

Empatia este abilitatea de a te transpune in locul unei alte persoane. Nu


este echivalenta cu identificarea cu o alta persoana, situatie in care se preia
modul ei de gandire, de relationare atitudinala, emotionala,
comportamentala. Empatia este abilitatea de a intelege modul in care
gandeste, simte si se comporta o alta persoana. Empatia este atitudinea de a
fi “cu” persoana si nu “ca” cealalta persoana. Un indicator al empatiei este
sentimental copilului ca este inteles si acceptat.
Empatia se dezvolta prin insusirea abilitatilor de comunicare verbala si
nonverbala, urmarind cateva sugestii:

 Utilizarea foarte rara a intrebarilor inchise care impiedica


comunicarea: ex: “De ce ai facut … ?”
 Utilizarea intrebarilor dechise care faciliteaza comunicarea: “Ai putea
sa-mi spui mai multe despre acel eveniment ….”
 Ascultarea interlocutorului

3
 Evitarea moralizarii interlocutorului: “Nu este bine bine ce ai facut
…”
 Evitarea intreruperilor in timpul conversatiei: “Parerea mea este ca
…”
 Etichetarea : “Esti cam nervos/ distrat/ neserios/ superficial …”
 Evitarea feed – bak-urilor negative: “Rezultatul tau nu este bun, nu
este cel asteptat de mine”
 Utilizarea sugestiilor constructive: “Data viitoare va fi mai bine daca
vei face …”
 Evitarea criticii sarcastice: “Esti ridicol/ esti un aiurit/ bezmetic/
caraghios …”

Modalitati de imbunatatire a comunicarii empatice:

 Oferirea de raspunsuri scurte, clare si accurate


 Acordarea unui timp de gandire inainte de a da un raspuns
 Focalizarea pe mesajele transmise de copil
 Utilizarea unei voci potrivite; un ton plictisit sau prea intens,
comunica mesajul ca este neimportant pentru tine sau irritant;
 Evitarea in raspuns a cliseelor de genul “Multora li se intampla sa aiba
dificultatea asta“ … intrucat comunicam copilului ca preocuparea lor
pt problema nu este atat de importanta
 Empatia nu este simpatie: intr-o relatie de simpatie ne place persoana
si avem tendinta de a o favoriza, de a –I acorda atentie sporita.

ASCULTAREA ACTIVA. Cum sa-l ascultam activ pe copilul


nostru

Prin ascultarea activa, copilul este incurajat sa vorbeasca deschis si liber, se


comunica respect pentru ceea ce gandeste sau simte interlocutorul si se
transmite mesajul nonverbal ca este inteles.

Factori care sustin procesul de ascultare activa:

 Comunicarea nonverbala – tonul vocii, mimica, gestica – sa fie


adecvata continutului si starii affective a interlocutorului
 Contact visual cu interlocutorul, fara insa a-l fixa cu privirea

4
 Asigurati-va ca ati inteles correct ceea ce v-a comunicat persoana prin
formule de genul: “ceea ce vrei sa-mi spui este ca …”
 Ascultati interlocutorul fara a fi preocupat de raspunsurile pe care
doriti sa le dati
 Puteti apela la afirmatii de genul “hmm”, “da”, “inteleg”;
 Nu vorbiti incontinuu, dati ocazia interlocutorului sa vorbeasca sis a
puna intrebari
 Ascultarea sa fie autentica – adica sa fiti sincer interesat de subiectul
abordat
 Ascultarea sa nu fie evaluativa – evitati judecatile de valoare, in
functie de propriile atitudini si convingeri, in termini de “bine/ rau”
acceptabil sau neacceptabil/ potrivit/nepotrivit; interesant/neinteresat
 Evitati sa filtrati informatiile in functie de interesele si convingerile
dvs personale
 Evitati etichetarile din dorinta de a integra interlocutorul intr-o
categorie
 Ascultarea se se concentreze si pe mesajele nonverbale: reactii
vegetative (paloarea sau roseate fetei), tonul vocii, gestica etc

Data viitoare va voi trasmite materiale despre cum oferim feed-back


constructiv si nu distructiv, despre reguli de comunicare si interactiune,
despre relatia cognitie- emotie- comportament si despre distorisiunile
cognitive si efectele lor asupra vietii cotidiene. Distorsiunile cognitive sunt
tendinte dezadaptative ale gandirii ce pot avea ca punct de plecare
experientele negative din copilarie dar si de mai tarziu, precum si preluarea
modelelor de interpretare a realitatii ale parintilor si altor persoane
semnificative (profesori, rude)

5
6