1

CAPITOLUL I SCURT ISTORIC

1.1. ISTORICUL PLANTELOR MEDICINALE SI AROMATICE

Odată cu luarea în cultură acum 10-15 ani a

primelor plante agricole (porumbul în Mexic,
grâul în Orientul Mijlociu) omului i-au atras
atenţia probabil şi unele plante care întâmplător
s-au dovedit a avea efect vindecător. Omul
primitiv din instinct din întâmplare sau din
disperare a început să-şi aline unele suferinţe cu
anumite plante. Aceste atitudini sunt atestate de
manifestările instinctuale ale unor animale
bolnave şi ale unor triburi actuale puţin evoluate,
care utilizează plantele medicinale în scopuri
tămăduitoare.
Descoperirea unor seminţe de chimion arse,
care datează din neolitic, atestă faptul că omul
acelei epoci le utiliza în scopuri medicinale sau
aromatice.
Alte dovezi arheologice, demonstrează că
primele comunităţi umane, utilizau specii cum ar
fi: Cânepa, Macul, Măselariţa, Muştarul, Salvia
etc. precum şi unele balsamuri sau răşini.
Dovezi scrise despre utilizarea plantelor
medicinale şi aromatice datează din jurul anului
 2
6000 î. e .n. de la sumerieni. în jurul
anului 5000 î.e.n. babilonienii şi asirienii au
întocmit un dicţionar de plante medicinale şi
aromatice (Biblioteca lui Asurbanipal cu 20 000
tăbliţe) şi au înfiinţat în oraşul NINIVE o grădină
botanică cu plante medicinale şi aromatice.
în China şi Egiptul Antic s-au găsit dovezi ce
trădează utilizarea plantelor medicinale şi
aromatice încă din mileniile IV-III î.e.n.
Manuscrisele chinezeşti descriu cca. 6000 plante,
folosite pentru vindecare.
La BRITISH MUSEUM din Londra există
conservate tăbliţe din lut de unde reiese că
asirienii cultivau macul încă de pe la anul 2700
î.e.n., aceasta fiind o dovadă de netăgăduit
despre introducerea în cultură a plantelor
medicinale şi aromatice.
Pe papirusurile egiptene vechi de 5-6 milenii
s-au descifrat mii de reţete complexe care fac
referiri la peste 200 specii printre care:
coriandrul şi ricinul.
în India veche între vestitele VEDE între care
şi YADJUR-VEDA (ştiinţa vieţii lungi) recomandă
utilizarea plantelor medicinale încă de acum 3000
ani. Medicul indian SASRUTA (sec. IV î.e.n)
 3
descrie cca. 700 plante , indicând ecologia, epoca
de recoltare etc.
O vechime asemănătoare au şi dovezile care
provin de la unele triburi amerindiene, de unde
rezultă că acestea foloseau în special
amestecurile din plante sau extractele complexe.
Unii cercetători (Dr. J. A. DUKE-1985)
consideră că deşi aflându-se la mari distanţe şi
neavând nici o legătură cu civilizaţia Chinei
antice , totuşi amerindienii se bazau pe acelaşi
principiu şi anume: "corpul omenesc este capabil
de a selecta dintr-un complex substanţele care-i
sunt necesare".
De o importanţă deosebită se bucurau
plantele medicinale şi aromatice în Grecia antică
şi în Imperiu roman.
Hipocrat (460-377 î.e.n.) supranumit
părintele medicinii a descris 236 plante
medicinale prescriindu-le în diferite boli. El a
propagat ideea lui Asklepios din Tesalia :" întâi
cuvântul , apoi planta şi la urmă cuţitul". Lui
Hipocrat i-au urmat Teofrast, apoi Dioscoride
(sec. I î.e n.) care este considerat părintele
farmacognoziei, şi care în lucrarea "De materia
medica "a inventariat 500 de droguri de natură
minerală, vegetală şi animală, până în Evul Mediu
 4
fiind cartea de căpătâi în cunoaşterea
medicamentelor.
Plinius cel Bătrân (24-79 e.n.) în 37 de
volume "HISTORIA NATURALIS" descrie 250 de
droguri numai de origine vegetală, provenite de la
cca. 1000 specii.
Tot cam în aceeaşi perioadă LUCIUS
CALUMELLA, care era un faimos agronom a scris
mai multe volume despre agricultură, descriind
cultura speciilor Inula helenium, Canabis sativa,
Crocus sativus.
O parte din aceste cunoştinţe au fost
transmise şi învăţătorilor Imperiului Roman ,
astfel CELSUS în opera sa "DE ARTE MEDICA"
descrie tot 250 plante medicinale şi aromatice cu
utilizările lor. De remarcat este, că multe din
recomandările învăţătorilor acelor vremuri au
valabilitate şi astăzi.
învăţaţii arabi asimilând cunoştinţele eleno-
romane ale anticilor Orientului îndepărtat şi
îmbinându-le cu cunoştinţele proprii, în operele
lor au descris mii de plante medicinale şi droguri,
pe care le-au transmis până în epoca Renaşterii.
Astfel se pot aminti învăţaţi ca RHAZES,
SERAPION, MESSUE şi vestitul AVICENA (IBN-SINA)
care a sintetizat în lucrările sale "CANONUL
 5
STIINTEI MEDICALE" multe cunoştinţe în
domeniul fitoterapiei
în Evul Mediu plantele medicinale şi
aromatice erau cultivate mai ales în mănăstiri, iar
deţinătorii modului de utilizare erau călugării.
Stareţa HILDEGRAD VON BINGEN (sec. XII) este
autoarea unei cărţi intitulată "PHISIKA" unde pe
lângă alte medicamente prezintă şi 270 specii de
plante medicinale cu utilizările lor
Dezvoltarea cunoştinţelor despre plantele
medicinale şi aromatice s-a extins şi la primele
Universităţi cum ar fi: MONTPELLIER (sec.X );
PARIS, BOLOGNA, PADOVA, NEAPOLE, CAMBRIDGE,
TOULOUSE (sec.XI-XIII). Marii botanişti ai
Renaşterii ca Paracelsus, Lobel, Mattioli,
Cesalpino etc. au descris pe larg şi proprietăţile
medicinale ale speciilor cultivate, iar alţi ca JUAN
FERNANDEZ, ALPINO CHARLES LECLUSSE au
studiat şi plantele din "LUMEA NOUA"
în 1545 sa înfiinţat prima grădină botanică
de plante medicinale şi aromatice la Padova. Mai
târziu (sec. XVIII) descoperindu-se primele
substanţe din plante, a fost necesară cultivarea
acestora pe suprafeţe întinse pentru asigurarea
cantităţii de drog necesară. Pe parcurs s-au
elaborat tehnologii perfecţionate de cultivare a
 6
noi plante şi în paralel s- au obţinut variate
medicamente la scară industrială.
Statisticile O.M.S. din ultimii 10 ani
apreciază că în ţările în curs de dezvoltare
plantele medicinale reprezintă cca. 80% dintre
alternativele de tratament. în ţările avansate 1/3
din medicamente sunt de origine vegetală, cele
mai multe pentru terapia afecţiunilor cardio-
vasculare, digestive, respiratorii etc. tendinţa în
viitor este de a promova tot mai mult politica
medicamentelor de origine vegetală, pure
nepoluate, şi integrabile în organism.
în prezent sunt izolate peste 55 000
substanţe bioactive din plantele medicinale şi
aromatice.

1.2. ISTORICUL UTILIZ|RII PLANTELOR

MEDICINALE SI AROMATICE ÎN ROMÂNIA

în România arta vindecării bolilor prin plante

are o veche şi bogată tradiţie, fapt confirmat şi
de unele descoperiri arheologice care au scos la
lumina zilei atât unele medicamente (colire,
unguente), cât şi unele vase speciale în care se
preparau acestea (infuzoare, pâlnii de lut ars
etc.)
 7
Datorită poziţiei geografice şi condiţiilor
pedo-climatice teritoriul României a fost mereu
leagănul unei vegetaţii abundente şi variate. Au
fost identificate peste 3600 de specii, cărora
strămoşii noştri le-au dat peste 500 de nume.
HERODOT considerat părintele istoriei-
menţionează cu 500 de ani î.e.n. că geto-dacii
care erau "cei mai viteji şi cinstiţi dintre traci",
aveau cunoştinţe despre întrebuinţarea plantelor
medicinale şi aromatice
DIOSCORIDE cu patru secole mai târziu,
medic fiind în armata lui Nero semnalează în
faimoasa sa lucrare "MATERIA MEDICA" că pe
teritoriul Daciei se utilizau mult plantele
medicinale şi aromatice, fie pentru tămăduirea
bolilor, fie în scop cosmetic sau ca aromatizant
alimentar.
Imediat după cucucerirea Daciei de către romani
arsenalul de plante medicinale şi aromatice s-a
îmbogăţit cu specii noi indigene cunoscute mai
înainte de greci şi romani.
Numeroase alre documente atestă şi întăresc
ideia utilizării plantelor în medicina empirică a
poporului român, Dintre acestea amintim
existenţa a numeroase documente datând din
secolul XII şi până în secolul XVI. Prima carte de
 8
plante medicinale şi aromatice a fost tipărită
la Cluj în anul 1578 şi s-a numit "HERBARIUM". Mai
târziu în 1652 se tipăreşte la Târgovişte "PRAVILA
LUI MATEI BASARAB" unde se precizează că
"vraciului îi revine sarcina să cerceteze ierburile
spre a descoperi pe cele cu proprietăţi de
vindecare şi împotriva otrăvurilor "
în 1694 apare "LEXICONUL SLAVO-ROMÂN" în care
se găsesc numeroase recomandări privind
denumirea şi utilizarea unor plante medicinale şi
aromatice cum ar fi: izma, muştarul, muşeţelul
etc.
în hrisovul domnitorului GRIGORE GHICA
emis în 1725 la înfiinţarea spitalului Pantelimon
din Bucureşti printre altele este menţionat rolul
farmacistului în cunoaşterea plantelor în general
şi cunoaşterea plantelor medicinale în special,
necesare spitalului nou creat pentru tratarea
bolnavilor.
în lucrarea manuscris "HOMINA
VEGETABILIUM" alcătuită în 1783 de preotul calvin
BENKO IOSIF sunt menţionate denumirile
româneşti ale unor specii de plante medicinale
colectate în farmaciile din Transilvania şi
Muntenia.
 9
Lui P. SIGERUS îi revine meritul în 1791
de a fi publicat "SIEBENBURGISHE
QUARTALSCHRIFT" în mai multe limbi, printre
care şi română, unde apare o listă aproape
completă a plantelor medicinale din Transilvania
La începutul secolului al XIX-lea, SAMUIL
VULCAN, concepe o lucrare manuscris numită
"TRACTATUL DESPRE VINDECAREA MORBURILOR
POPORULUI DE LA TIERA" de unde rezultă că
plantele medicinale aveau o pondere importantă
în vindecarea bolilor mai ales în mediul rural din
Transilvania.
Toate acestea documente atestă că din cele
mai îndepărtate timpuri, plantele medicinale şi
aromatice au avut o largă întrebuinţare pe
teritoriul României şi au constituit mijlocul cel
mai important pentru a preveni şi combate multe
boli
începând cu sfârşitul secolului al XVIII
începutul secolului XIX-lea plantele medicinale şi
aromatice utilizate până atunci mai mult pe bază
de tradiţii, încep să formeze în unele ţări din
Europa obiectul unor cercetări cu scopul de a
stabili dacă se confirmă activitatea terapeutică
atribuită de medicina empirică, şi pentru a
preciza care sunt substanţele care acţionează.
 10
în 1906 s-a izolat din capsulele de mac
opiu din care se extrage morfina, care este
răspunzătoare de acţiunea somniferă a acestui
produs.
Pe parcursul anilor până astăzi plantele
medicinale şi aromatice utilizate empiric au fost
supuse studiilor biochimice descoperindu-se noi şi
noi substanţe bioactive. Concomitent cercetătorii
au încercat copierea şi fabricarea sintetică a unor
substanţe bioactive, însă produsele de sinteză,
pot avea reacţii neprevăzute în organism fiind
mai greu tolerate. Mai mult chiar unele din
principiile bioactive elaborate de celulele
vegetale nu pot fi înlocuite cu substanţe de
sinteză.
în prezent în medicina populară a ţării
noastre sunt folosite cca. 870 de specii.
Aproximativ 200 sunt studiate din punct de
vedere chimico-farmacodinamic, iar cca. 100 de
plante sunt utilizate curent în automedicaţie
Pe măsură ce ştiinţa cucereşte tot mai mult
teren, tărâmul plantelor medicinale şi aromatice
este mai profund explorat.
Astfel s-au identificat şi continuă să se identifice
nu numai plantele spontane cu virtuţi
terapeutice, dar şi bazinele cele mai importante
 11
şi mai bogate în asemenea specii, iar
prin studii de laborator s-a precizat conţinutul lor
în principii active funcţie de mediul biologic în
care trăiesc.
în urma unor cercetări chimice de laborator
s-a stabilit că în flora ţării noastre spontane
există numeroase specii care pot înlocui
produsele vegetale din import. Dacă se
acţionează energic pentru redresarea şi
valorificarea plantelor medicinale şi aromatice
din România cu un conţinut bogat în principii
active, şi dacă se iau măsuri de introducere în
cultură a noi specii de plante medicinale şi
aromatice autohtone sau străine, pot fi reduse
substanţial aceste importuri.
La aceasta se adaugă protejarea speciilor din
flora spontană cu o răspândire limitată şi
creşterea productivităţii la speciile cultivate.