Sunteți pe pagina 1din 2

PLAN DE ARGUMENTARE – TEXTUL LIRIC/OPERĂ LIRICĂ

I: IPOTEZA( INTRODUCEREA): coincide cu formularea unei opinii despre un text, o idee, o situaţie etc. cu caracter general. În
cazul argumentării că un text literar este o operă lirică, ipoteza poate fi reprezentată de definiția ca atare a operei lirice.
DEFINIȚIA OPEREI LIRICE: Opera lirică este o operă literară în care sentimentele, trăirile și ideile sunt exprimate direct prin vocea
eului liric și prin intermediul limbajului artistic, expresiv, bogat în imagini artistice și figuri de stil.
II: ARGUMENTAREA (DEMONSTRAȚIE, CUPRINS) – argumentarea propriu-zisă care poate cuprinde două argumente care
trebuie să fie întotdeauna motivate. Se dezbate ipoteza şi se introduc argumentele. Argumentul se formulează în termeni de: pe de
o parte, … pe de alta parte, în primul rând, în al doilea rând, în continuare, în sfârşit ... în primul rând, nu în ultimul rănd etc.
Argumentele trebuie formulate clar şi concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele mai „tari" sau invers. Este
bine să punctaţi argumentele prin formulări pregnante, formule persuasive care au rolul de a anunţa că urmează ceva important,
solicitând în acest fel atenţia auditoriului: pentru că, faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, spre deosebire de, în concluzie, în
mod sigur, evident, clar, prin urmare, deci etc.
Pentru a convinge, autorul argumentării trebuie să facă apel la  argumente pertinente.
A1 (argumentul 1) – se referă, în principal, la VOCEA EULUI LIRIC și este introdus prin formula: În primul rând, textul citat este o
operă lirică / aparține genului liric……,
Primul argument vizează următoarele aspecte:
 identificarea ipostazei în care apare eul liric și a relației ei cu alte instanțe prezente în text și/sau cu universul naturii;
 precizarea sentimentelor (ideile, gândurile, stările) transmise direct (ilustrate adecvat cu citate) și factorilor/ contextelor
care le generează;
 identificarea mărcilor lexico-gramaticale și/sau stilistice ale eului liric (ilustrate cu citate adecvate): forme verbale şi
pronominale de persoana I și a II-a, sg și/sau pl., adjectivele pronominale, dativul etic, substantive în V, verbe la
imperativ, interjecții, puncte de suspensie etc.)
Ex. de formulare: În primul rând, textul citat este o operă lirică / aparține genului liric deoarece eul liric, aflat în ipostaza
unui fin observator al naturii / unei ființe contemplative, meditative / a unui îndrăgostit de natură etc., își exprimă în mod direct
sentimentele de admirație / încântare / dragoste / nostalgie / melancolie / regret / dezamăgire / suferință / optimism / pesimism etc.
față de tabloul de natură / peisajul descris / față de ființa iubită / față de trecerea timp.
Mai mult, prezența eului liric în text este sugerată prin mărci lexico-gramaticale specifice: verbe și pronume personale și
adjective pronominale de persoana I și a II-a sg. /pl/, dar mărci stilistice, cum ar fi verbe la imperativ, verbe la imperativ,
substantive în vocativ, propoziții interogative și exclamative (dă citate).
A2 (argumentul 2) – vizează, în esență, IDEILE POETICE CARE SE DESPRIND DIN TEXT ȘI , LIMBAJUL EXPRESIV,
SUGESTIV, BOGAT ÎN FIGURI DE STIL ŞI IMAGINI ARTISTICE și este introdus prin formula: În al doilea rând, ... .
Al doilea argument se referă la următoarele aspecte:
 formularea ideilor poetice ale textului prin care să identifici elementele cadrului natural și afectiv, raportul dintre natură şi
stările sufleteşti și sau şi atmosfera care se degajă din textul poetic;
 folosirea limbajului figurat pentru exprimarea directă, nuanțată a sentimentelor eului liric şi/sau realizarea unui
portret/tablou/peisaj de natură (citate);
 semnificația figurilor de stil/rolul esenţial al limbajului expresiv în realizarea sensului şi transmiterea mesajului poetic al
textului;
 caracterul descriptiv al textului și modul de expunere dominant în text: descrierea literară subiectivă de tip tablou/portret,
monologul liric, monologul liric adresat etc. ;
Ex. de formulare: În al doilea rând, ființa lirică este proiectată într-un cadru natura/ afectiv circumscris prin....
(precizezi elementele care fixează coordonatele spaţio-temporale – construite pe axa orizontală sau verticală, în detaliu sau în
ansamblu; precizezi tipul de relație care se instituie între planul subiectiv al eului liric+iubita sa și planul obiectiv al naturii; vezi
portretele celor două instanțe lirice, dacă ele sunt prezentate în text și nuanțează-le trăsăturile prin care se transmite mesajul
global al textului);
Lirismul textului este susținut de prezența limbajului expresiv, bogat în figuri de stil și imagini artistice prin intermediul
cărora se exprimă nuanțat sentimentele eului liric și se conturează imaginea cadrului natural /peisajului descris // portretul înfățișat.
Asrfel, un rol esențial/semnificativ în realizarea sensului poetic și în transmiterea mesajului artistic îl au metaforele (dă citate și
interpretează metaforele) / personificările (dă citate și interpretează personificările), epitetele (dă citate și interpretează metaforele)
etc. Ele contribuie și la conturarea atmosferei generale de liniște/ calm/ seninătate/visare/ optimism/ apăsare/neliniste
/regret/pesimism etc. pe care o degajă textul.
Pe lângă aceasta, caracterul descriptiv/monologat al textului este justificat de prezența a numeroase structuri de tip
substantiv+adjectiv, care scot în evidenţă elementele naturii terestre și cosmice (ilustrează cu citate din text care sunt elementele
naturii prezentate) / de portret fizic și sufletesc descrise şi particularităţile acestora, modul principal de expunere fiind descrierea
literară de tip tablou/portret // monologul liric.
A3 (argumentul 3) – are în vedere – ELEMENTELE DE VERSIFICAŢIE (=prozodie): RIMĂ, MĂSURĂ, RITM și este introdus prin
formula: În al treilea rând, ……, referindu-se la următoarul aspect:
 organizarea textului literar în versuri care alcătuiesc x strofe (catrene, distihuri, terţine etc.) cu rimă (monorimă,
împerechetă, încrucişată, îmbrăţişată), măsura fixă / variabilă şi ritm trohaic / iambic care conferă un spor de expresivitate
textului contribuind la transmiterea mesajului;

III: CONCLUZIA (ÎNCHEIEREA) – presupune o frază în care se reia ipoteza într-un mod nuanţat şi se sintetizează argumentele
expuse în cuprinsul eseului. În formularea concluziilor se utilizează diverse cuvinte/formule persuasive: , deci, aşadar, în concluzie,
prin urmare etc.
În concluzie, prin exprimarea directă a sentimentelor eului liric în faţa tabloului naturii, prin caracterul descriptiv/
monologat al textului şi prin utilizarea unui limbaj figurat, expresiv, poezia X de Y este o specie a genului liric, un pastel // este o
operă/ creație lirică.

PLAN DE ARGUMENTARE – TEXTUL EPIC/OPERĂ EPICĂ

I: IPOTEZA( INTRODUCEREA): coincide cu formularea unei opinii despre un text, o idee, o situaţie etc. cu caracter general. În
cazul argumentării că un text literar este o operă epică, ipoteza poate fi reprezentată de definiția ca atare a operei lirice.
DEFINIȚIA OPEREI EPICE: Opera epică este o operă literară în care sentimentele, trăirile și ideile sunt exprimate indirect prin
intermediul acțiunii, al personajelor și, uneori, al naratorului.
II: ARGUMENTAREA (DEMONSTRAȚIE, CUPRINS) – argumentarea propriu-zisă care poate cuprinde două argumente care
trebuie să fie întotdeauna motivate. Se dezbate ipoteza şi se introduc argumentele. Argumentul se formulează în termeni de: pe de
o parte, … pe de alta parte, în primul rând, în al doilea rănd, în continuare, în sfârşit ... în primul rând, nu în ultimul rănd etc.
Argumentele trebuie formulate clar şi concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele mai „tari" sau invers. Este
bine să punctaţi argumentele prin formulări pregnante, formule persuasive care au rolul de a anunţa că urmează ceva important,
solicitând în acest fel atenţia auditoriului: pentru că, faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, spre deosebire de, în concluzie, în
mod sigur, evident, clar, prin urmare, deci etc.
Pentru a convinge, autorul argumentării trebuie să facă apel la  argumente semnificative.
A1 (argumentul 1) – se referă, în principal, la ACȚIUNE și este introdus prin formula: În primul rând, ……, vizând la următoarele
aspecte:
 povestirea pe scurt a acțiunii;
 precizarea modului de expunere prin care se relatează acțiunea (narațiunea) și a perspectivei narative (narator subiectiv
sau obiectiv);
 fixarea acțiunii în spațiu și timp, precizarea indicilor spațio-temporali (citate) și identificarea modului de expunere utilizat în
text (descrierea);
A2 (argumentul 2) – vizează, în esență, PERSONAJELE și este introdus prin formula: În al doilea rând, ……, referindu-se la
următoarele aspecte:
 identificarea personajului principal și a personajelor secundare prezente în text și precizarea trăsăturilor lor definitorii
fizice și morale (citate);
 precizarea modalităților de caracterizare a personajelor – caracterizare directă (narator, alte personaje, autocaracterizare)
și indirectă (nume, prenume, statut social și profesional, mediul în care trăiește, mimică și gestică, limbaj, fapte și
comportament, relații cu alte personaje, gânduri și trăiri, atitudini, credințe și valori) ;
 identificarea modurilor de expunere prin care sunt caracterizate personajele (descriere și dialog);
III: CONCLUZIA (ÎNCHEIEREA) – presupune o frază în care se reia ipoteza într-un mod nuanţat şi se sintetizează argumentele
expuse în cuprinsul eseului. În formularea concluziilor se utilizează diverse cuvinte/formule persuasive: , deci, aşadar, în concluzie,
prin urmare etc.
În concluzie, prin exprimarea indirectă a sentimentelor și trăirilor, prin relatarea unor fapte și întâmplări din perspectiva
unui narator de persoana I/a III-a, textul X de Y este o specie literară a genului epic // o operă epică.

FORMULE DE UTILIZAT
 poezia, creaţia, doina, pastelul, elegia, imnul etc. evocă, surprinde, dezvăluie, prezintă, înfătişează... etc.
 scriitorul, poetul, autorul etc. descrie, exprimă, creează, înfătişează… etc.
 epitetul, personificarea etc. sugerează, potenţează, amplifică, creează impresia, accentuează, pune în lumină, reliefează,
semnifică… etc.
 sentimente: singurătatea, melancolia, regretul, nostalgia, resemnarea, optimismul, revolta, neliniştea, fiorul, frica, îndoiala,
dezamăgirea, dorul de..., bucuria, exuberanţa, exaltarea, optimismul, liniştea…etc.
 tonul fundamental al poeziei este unul: elegiac, trist, expansiv, exuberant… etc.
 atmosfera creată: de vrajă, de visare, sumbră, întunecată, luminoasă, caldă… etc.
Atenţie! Nu se folosesc expresii de tipul: „textul mi- a plăcut, pentru că...”, ci se utilizează expresii impersonale, cu caracter obiectiv
cum ar fi: „se poate concluziona...”, „textul este impresionant prin...” sau „poezia X aduce o viziune inedită asupra..... prin ...”