Sunteți pe pagina 1din 29

Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”

OPINII DE REGLEMENTARE PENTRU


Pr. 613/2018 - Proiectul de lege privind Statutul Poliţistului Local
Iniţiatori:
1. Poliţist local Niculin Marius - Târgovişte (Dâmboviţa) - Serviciul Ordine, linişte publică şi pază - specialist evaluator şi formator
profesional domeniul Administraţie şi servicii publice, Protecţia mediului – AJPIS Dâmbovița
2. Poliţist local Oltean Adrian Radu - Cugir (Alba) - Compartiment Ordine şi linişte publică şi circulaţie pe drumurile publice - specializare
administraţie publică

Având în vedere Expunerea de motive privind Pr. 613/2018 - Proiect de lege privind Statutul Poliţistului Local, cu principalele motive ale
acestui proiect:
- prin natura muncii depuse (efort fizic şi psihic prelungit) şi complexitatea activităţii desfăşurate, poliţiştilor locali trebuie să li se asigure
drepturi similare celorlalte structuri de ordine publică;
- dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi alin. (3) Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, dispoziţii care au la bază principiul egalităţii de tratament, principiul constituţional unanim şi aplicat, ce impune reglementarea
corespunzătoare a funcţiei specifice de poliţist local, având în vedere că poliţiştii locali în majoritatea cazurilor sunt la fel de solicitaţi şi
competenţi ca şi cei din cadrul celorlalte structuri: poliţişti, jandarmi, cu care, de altfel întreprind aceleaşi tipuri de acţiuni comune, formând
patrule mixte, în baza protocoalelor încheiate, iar abordarea drepturilor diferenţiat ar fi inechitabilă şi discriminatorie.
- conform art. 17 din Legea nr. 155/2010, poliţistul local este investit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu
îndeplinirea atribuţiilor şi a îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege, şi beneficiază de dispoziţiile legii penale cu
privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat;
- îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor poliţistului local depinde în mare măsură de respectarea drepturilor omului în relaţia administraţie-
cetăţean;
- reglementarea recunoaşterii profesiei de poliţist local precum şi o mai mare protecţie a poliţiştilor locali, prin stabilirea în mod unitar de
reguli, norme şi proceduri care să conducă la profesionalizarea instituţiei poliţiei locale, să definească şi să reglementeze drepturile poliţiştilor
locali, condiţiile specifice de selecţie şi încadrare laolaltă cu obligaţiile şi modul de desfăşurare a activităţi.

Analizând Expunerea de motive privind Pr. 613/2018 şi observaţiile şi propunerile Consiliului Legislativ, prevederile art.6 alin.(l) teza I şi
art.51 alin.(3) din Legea nr.24/2000, propunem următoarele opinii:
- specificarea calitaţii de funcţionar public cu statut specific al poliţistului local pe parcursul legii conform art.14 alin.(l) lit.a) din Legea
nr.155/2010, având în vedere responsabilitaţile, factorii de risc şi restricţiile funcţiei;
- corelarea acestui statut cu legile de funcţionare în domeniul Poliţiei locale şi a legilor incidente;
- respectarea normei juridice, a necesităţilor sociale (tehnica legislativă), iar mai apoi punerea în practica (tehnica realizării si a
interpretării dreptului);

1
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
- soluţia legislativă trebuie să aibă în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene, asigurând compatibilitatea cu acestea;
- cuprinderea în mod organizat în cadrul a VII capitole de 36 de articole a legii care asigură o succesiune logică, sistematizată şi
armonioasă a actului normativ;
- exclusivitatea reglementării pentru funcţia specifică de poliţist local, pentru a nu crea confuzii prin abordarea în lege a funcţiei
contractuale sau generale.
Nr. Proiectul Statutul Polițistului Local
Opinii de reglementare Justificare
crt. Pr. 613/2018
1. Calitatea funcției publice stabilită în Legea
reformularea titlului proiectului:
155/2010 și HG 1332/2010 este de funcție
Statutul funcționarului public cu statut specific
specifică de polițist local, ce face parte din
din cadrul Poliției Locale
cadrul instituției Poliție Locală
2. CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
3. Art. 1 Domeniul de reglementare
Prezenta lege reglementează statutul funcției specifice
de polițist local, denumit poliţist local, așa cum este
specificat la art.14 alin.(l) lit.a) din Legea nr.155/2010.
4. ART. 1 Alin. (1) modificat și introdus la Art. 2 Alin. (2) Referirea ”de regulă este funcționar public
(1) Polițistul local local de regulă este funcţionar Alin. (2) nu face obiectul funcției specifice din prezentul civil” Polițistul local este funcționar public cu
public civil, înarmat, conform legii, ce poartă, de statut statut specific
regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite Alin. (3) Introdus la Art. 2 Alin. (1) Referirea ”ce poartă, de regulă, uniformă”
pentru poliţia locală prin lege, ca instituţie contravine art. 38 alin. (4) din HG 1332/2010,
specializată a statului. aceasta fiind purtată permanent în timpul
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) în executării serviciului:
structura poliţiei locale poate fî încadrat şi personal ”Uniforma şi însemnele distinctive se poartă în
contractual, acestuia sunt aplicabile prevederile timpul executării serviciului, iar în situaţia în
Codului Muncii. care sediile nu sunt dotate cu vestiare, acestea
(3) Exercitarea profesiei de poliţist local implică, pot fi purtate şi pe timpul deplasării până la
Art. 2 Statutul profesional și ocupațional
prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite serviciu şi de la serviciu la domiciliu sau la
(1) Statutul specific al polițistul localui local este
conferit de natura atribuţiilor de serviciu care implică reşedinţă, după caz.”
îndatoriri şi riscuri deosebite.
(2) Polițistul local este funcționarul public cu statut În ianuarie 2018 Comisia Europeană a făcut
specific, investit cu exerciţiul autorităţii publice, pe o propunere de Recomandare pentru
timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi a stabilirea noilor competențe cheie, în scopul
promovării valorilor comune, a educației

2
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor
stabilite prin lege, ce poartă obligatoriu uniformă și are inclusive și a dimensiunii europene a
în dotare armă letală sau neletală. educației.
(3) Polițistul local, funcționar public cu statut Recomandarea Parlamentului European și a
specific, este ocupație recunoscută în baza Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea
Standardului Ocupațional de Polițist Local, unde îi Cadrului european al calificărilor pentru
sunt aplicabile normele profesionale și ocupaționale, cu învățarea de-a lungul vieții a creat un cadru de
descrierea activităților și sarcinilor profesionale referință comun cuprinzând opt niveluri de
specifice, cu repere calitative de îndeplinire cu succes a calificare, exprimate ca rezultate ale învățării cu
acestor activități și sarcini profesionale specifice, în niveluri progresive de competență.
concordanță cu cerințele activității și responsabilității Acestea servesc drept instrument de
investite de lege, precizând competenţele profesionale corespondență între diferite sisteme și niveluri
necesare practicării acestei ocupaţii care să asigure un de calificări. Scopul Cadrului european al
serviciu de calitate în administrația publică locală. calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul
vieții (CEC) este de a îmbunătăți transparența,
comparabilitatea și transferabilitatea
calificărilor cetățenilor.
5. Art. 3 Termeni și înțelesul unor expresii Pentru eliminarea ambiguităților legislative și
de adăugat și altele din contextul legii interpretări în proceduri de lucru din activitate
a) activitate - ansamblul de acte fizice şi/sau precum și clarificarea unor expresii
intelectuale efectuate în scopul obţinerii unui anumit
rezultat.
b) funcţie - expresia sintetică şi generalizată a
ansamblului de sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi de
serviciu, desfărşurate permanent, corespunzătoare unei
anumite categorii de activităţi, respectiv rolul (de
conducere sau execuţie) ce revine unei sau unor
persoane în structura instituţiei.
c) compartiment de muncă - element component
al structurii organizatorice constituit dintr-un grup
stabilit de persoane subordonate nemijlocit unei
autorităţi unice care desfăşoară activităţi relativ
omogene şi unele complementare, exercitând atribuţii cu
caracter permanent prevăzute în regulamentele de
organizare şi funcţionare.
d) activitățile permanente operative si continue

3
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
ale polițistului local este dat de specificul locului de
muncă ce nu poate fi întrerupt având un caracter
permanent și obligatoriu.
e) evaluator profesional al funcției specifice de Anexa la Ordinul ministrului muncii nr.
polițist local - este persoana cu experienţă în ocupaţiile 960/2011, ”ART. 1. Evaluarea performanţelor
din domeniul funcţiilor publice, ce deţine competente profesionale individuale se bazează pe
specifice activitatii de evaluare, descrise in standardul aprecierea în mod sistematic şi obiectiv a
ocupaţional al evaluatorului si sunt certificati de Agenția randamentului, a calităţii muncii, a
Națională de Calificări pentru acest tip de activitati in comportamentului, a iniţiativei, a eficienţei şi
evaluarea performanțelor profesionale, al competențelor creativităţii, pentru fiecare salariat.”
profesionale, respectiv al evaluării necesarului de Evaluatorul are rolul de a formula
instruire profesională. judecăţi clare, corecte și la obiect privind
performanţele evaluării.
Evaluarea, cuprinde trei operaţii
principale: 1. măsurarea, cuantificarea; 2.
aprecierea rezultatelor pe baza raportărilor la
un sistem de valori, a unor criterii
unitare,emiţându-se o judecată de valoare; 3.
formularea concluziilor prin raportarea la
scala de notare şi adoptarea deciziilor adecvate
în urma interpretării rezultatelor obţinute.
Legea educație naționale:
„Competenţa reprezintă capacitatea dovedită
de a selecta, combina şi utiliza adecvat
cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii constând în
valori şi atitudini, pentru rezolvarea cu succes a
unei anumite categorii de situaţii de muncă sau
de învăţare, precum şi pentru dezvoltarea
profesională ori personală în condiţii de
eficacitate şi eficienţă“.
Auto-evaluarea:
f) auto-evaluarea activității funcției specifice de 1. responsabilizează individul cu privire la
polițist local - este un act profesional de analiză proprie propria dezvoltare.
a capacității profesionale in raport cu cerintele 2. ajută ca funcționarul să fie destul de
standardului ocupației, urmarind obiectivele încrezator în fortele proprii și destul de onest
competentei: "stiu", "pot sa fac", "am dovezi de pentru a cunoaște ce aptitudini sau cunostințe
competenta valide"; susținând efortul funcționarului de

4
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
exprimare a nevoilor de dezvoltare profesionala îi lipsesc cu adevărat.
individuală, ajutând funcționarul si pe evaluatorul sa 3. procesul de autoevaluare are ca rezultat
reduca rata de esec în atingerea performanțelor completarea obievtivă a planului de
profesionale și a necesarului de instruire profesionala, îmbunătăţire a performanțelor profesionale.
cu scop de incurajare a funcționarului de a fi in 4. stimulează implicarea proprie a
cunostinta de cauza in cadrul procesului de evaluare. funcționarului în dezvoltarea organizaţională.
5. Încurajează funcționarul să îşi
monitorizeze şi să îşi evalueze propria
performanţă asigurând identificarea
domeniilor de competență ce necesită
îmbunătăţire.
6. funcționarii publici de conducere poate
să considere auto-evaluarea ca fiind
exprimarea nevoilor de dezvoltare și nu ca o
recunoastere a eșecului sau a incompetenței.
g) post (de muncă): componenta de bază a unei
structuri organizatorice, căreia îi este asociat un set de
sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi ce revin unei
anumite persoane fizice şi pentru care se stabileşte,
potrivit legii, relaţii de muncă sau de serviciu;
h) funcţie: expresia sintetică şi generalizată a
ansamblului de sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi de
serviciu, desfăşurate permanent, corespunzătoare unei
anumite categorii de activităţi din cadrul Poliției Locale,
respectiv rolul (de conducere sau execuţie) ce revine
unei sau unor persoane în structura instituţiei;
i) prin funcţii de specialitate se înţeleg acele
funcţii care pentru a putea fi ocupate, potrivit cerinţelor
prevăzute în fişa postului, impun existenţa uneia sau mai
multor specializări în domenii;
j) analiza postului: investigaţie sistematică a
sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului,
precum şi a cerinţelor (experienţă, cunoştinţe, abilităţi
etc.) necesare ocupantului acestuia; unele elemente
rezultate în urma analizei postului se consemnează în
fişa postului;
k) competenţă profesională: capacitatea de a

5
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
aplica, transfera şi combina cunoştinţe şi deprinderi în
situaţii şi medii de muncă diverse pentru a realiza
activităţile cerute la locul de muncă, la nivelul calitativ
specificat în standardele de performanţă stabilite de
către instituţie;
l) standard ocupaţional (profesional): document
ce sintetizează elementele care definesc conţinutul şi
cerinţele unei ocupaţii (activităţile de muncă, rezultatele
şi reperele de ordin calitativ asociate acestora,
cunoştinţele şi deprinderile necesare), ceea ce o
persoană trebuie să ştie şi să facă pentru a îndeplini
eficient activităţi de muncă;
m) Fişa postului: este rezultatul analizei
postului şi reprezintă principalul document de personal
în baza căruia se proiectează instrumentele şi activităţile
de recrutare, selecţionare, încadrare, pregătire continuă,
apreciere/evaluare a performanţelor profesionale
individuale ale, normare a activităţii, precum şi de
reproiectare a postului.
6. ART. 2 Art. 2 Alin. (1) și (2) introdus la Art. 4 Alin. (1) și (2)
(1) Polițistul local local este învestit cu exerciţiul Art. 4 Exercitarea autorităţii publice
autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu (1) Polițistul local este învestit cu exerciţiul
îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu
în limitele competenţelor stabilite prin lege, şi îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în
beneficiază de dispoziţiile legii penale cu privire la limitele competenţelor stabilite prin lege, şi
persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică beneficiază de dispoziţiile legii penale cu privire la
exerciţiul autorităţii de stat. persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică
(2) Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în exerciţiul autorităţii de stat.
interes personal. (2) Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în
interes personal.
7. Art. 5 Principiile serviciului public desfăşurat de
polițistul local local
a. supunerea deplină faţă de lege;
b. respectarea drepturilor persoanelor, în condiţiile
prevăzute de lege;
c. responsabilitate şi imparţialitate;
d. eficacitatea în serviciul intereselor generale ale

6
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
societăţii;
e. eficienţă în utilizarea resurselor;
f. egalitatea şanselor, pe baza meritelor şi
capacităţii profesionale;
g. ierarhia organizatorică şi funcţională.
8. ART. 3
(1) Polițistul local local îşi desfăşoară activitatea
profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, Art. 3 Alin. (1) modificat și introdus la Art. 6 Alin. (1)
comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza Art. 4, alin (1) și (2) introdus la Art. 6 Alin. (2) și (3)
şi în executarea legii, cu respectarea principiilor
imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi Art. 6 Supremaţia legii 
gradualitaţii. (1) Polițistul local își desfășoară activitatea
(2) Poliţia locală, respectiv polițistul local local profesională în interesul și în sprijinul persoanei,
pot colabora pe bază de acord de parteneriat cu comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în
organizaţiile neguvernamentale de pe raza unităţii executarea legii, cu respectarea principiilor
administrativ teritoriale, în vederea îndeplinirii imparțialității, nediscriminării, proporționalității și
atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu în limitele gradualității.
competenţelor stabilite prin lege şi acord. (2) Polițistul local este obligat să respecte drepturile
şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi
ART. 4 legile țării, jurământul de credinţă, prevederile
(1) Polițistul local local este obligat să respecte regulamentului de organizare şi funcţionare a poliţiei
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, locale, precum şi ale regulamentelor interne şi să
Constituţia şi legile tării, jurământul de credinţă, îndeplinească ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor
prevederile regulamentului de organizare şi ierarhici privind activitatea sa profesională.
funcţionare a poliţiei locale, precum şi ale (3) Polițistul local beneficiază de dispoziţiile legii
regulamentelor interne şi să îndeplinească ordinele penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie
şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici privind ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
activitatea sa profesională. (4) Polițistul local local răspunde, în condiţiile legii,
(2) Polițistul local local răspunde, în condiţiile pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu
legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de
serviciu
9. Art. 7 Stabilitatea în exercitarea funcţiei specifice de
polițist local
(1) Stabilitatea locului la locul de muncă este
garantată, în condiţiile prezentei legi și legilor ce
reglementează funcționarul public;
(2)Stabilitatea funcției specifice de polițist local

7
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
este o garanție a exercitării unui serviciu public de calitate
și eficient în slujba cetățeanului și a comunității locale
10. Art. 8 Norme de etică, deontologie și comportament Normele de etică, deontologie și
   a) legalitatea - în exercitarea atribuţiilor sale polițistul comportament susțin impunerea și
local este obligat să respecte legea, precum şi drepturile menținerea caracterelor profesionale,
şi libertăţile constituţionale ale persoanelor;
promovarea valorilor morale ale
   b) egalitatea, imparţialitatea şi nediscriminarea - în
îndeplinirea atribuţiilor profesionale polițistul local polițistului local.
aplică tratamente egale tuturor persoanelor, luând
aceleaşi măsuri pentru situaţii similare de încălcare a
normelor protejate de lege, fără a fi influenţat de
considerente etnice, de naţionalitate, rasă, religie, opinie
politică sau de orice altă opinie, vârstă, sex, orientare
sexuală, avere, origine naţională, socială sau decurgând
din orice altă situaţie;
   c) transparenţa - constă în deschiderea pe care
polițistul local trebuie să o manifeste faţă de societate în
limitele stabilite de reglementările poliţieneşti;
   d) capacitatea şi datoria de exprimare - reprezintă
posibilitatea polițistul localui de a analiza situaţiile
profesionale pe care le întâlneşte şi de a-şi exprima
punctul de vedere, potrivit pregătirii şi experienţei sale,
pentru a îmbunătăţi calitatea şi eficacitatea serviciului
poliţienesc cu privire la acestea;
   e) disponibilitatea - presupune intervenţia polițistul
localui în orice situaţie în care ia cunoştinţă despre
atingerea adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege,
indiferent de momentul constatării acesteia, capacitatea
de a asculta şi de a rezolva problemele celor aflaţi în
dificultate ori de a îndruma către alte autorităţi cazurile
care se situează în afara competenţei ori atribuţiilor sale;
   f) prioritatea interesului public - se manifestă prin
aceea că pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale
polițistul local acordă prioritate realizării serviciului în
folosul comunităţii;
   g) profesionalismul - presupune aplicarea corectă şi
responsabilă a cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor

8
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
practice pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu;
   h) confidenţialitatea - determină obligaţia polițistul
localui de a garanta securitatea datelor şi informaţiilor
obţinute în exercitarea autorităţii conferite de lege;
   i) respectul - se manifestă prin consideraţia pe care
polițistul local o acordă persoanelor, colegilor,
superiorilor, subordonaţilor, drepturilor şi libertăţilor
acestora, instituţiilor, legilor, valorilor sociale, normelor
etice şi deontologice;
   j) integritatea morală - presupune adoptarea unui
comportament conform normelor etice acceptate şi
practicate în societate;
   k) independenţa operaţională - constă în îndeplinirea
atribuţiilor şi misiunilor potrivit competenţelor stabilite
pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul poliţiei,
fără imixtiunea ilegală a altor poliţişti, persoane sau
autorităţi;
   l) loialitatea - se exprimă prin ataşamentul faţă de
instituţie şi valorile promovate de aceasta, adeziunea
conştientă manifestată de către poliţist, din proprie
iniţiativă, faţă de obiectivele instituţiei, respectul faţă de
ierarhia instituţiei, onestitate în relaţiile interpersonale,
respectul faţă de adevăr şi dreptate, conştiinciozitate în
îndeplinirea atribuţiilor, respectarea angajamentelor
asumate, asigurarea confidenţialităţii informaţiilor
obţinute în procesul muncii.
m) măsurile polițienești luate de poliţistul local în
condiţiile legii şi care presupun reținerea unei persoane
se realizează numai în cazurile în care sunt cel puţin
indicii cu privire la existenţa sau iminenţa producerii
unei infracţiuni, cu respectarea procedurii prevăzute de
lege, până la preluarea organelor de cercetare penală.
   n) persoanele care fac obiectul unor măsuri luate în
condiţiile lit. m) trebuie să fie informate cu privire la
motivele reținerii.
   o) pe timpul aplicării măsurilor luate în condiţiile lit.
m), poliţiştul local evaluează şi întreprinde măsurile

9
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
necesare pentru siguranţa persoanei, monitorizarea stării
de sănătate, realizarea condiţiilor de igienă şi de
alimentaţie corespunzătoare.
   p) în contactele realizate cu persoanele asupra cărora
s-au dispus măsuri legale poliţistul local trebuie să
respecte cu stricteţe normele procedurale prevăzute de
lege.
r) poliţistul local răspunde la orice solicitare privind
exercitarea profesiei, evită comportamentul care ar putea
afecta încrederea populaţiei, este disciplinat şi apără
prestigiul instituţiei şi profesiei, exercitând toate
prerogativele şi îndatoririle specifice funcţiei publice pe
care o deţine.
s) poliţistul local trebuie să se comporte civilizat şi să
dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, adoptând o
atitudine politicoasă şi fermă.
   t) poliţistul local trebuie să dovedească stăpânire de
sine, capacitate de comunicare, abilităţi de gestionare a
situaţiilor conflictuale, dezvoltându-şi prin sistemul de
formare continuă puterea de înţelegere a problemelor
sociale, culturale şi educaţionale specifice colectivităţii
în care îşi exercită profesia, precum şi, după caz,
capacităţile manageriale.
11. CAPITOLUL II CARIERA POLIȚISTUL
LOCALUI
12. Art. 9 Dispoziţii generale
Art. 9.1 Autoritatea ierarhică și exercitareea autorităţii
ierarhice
13. ART. 14 Art. 14 este modificat și prevăzut la Art. 9.2 Calitatea de agent de poliție locală de la Art.
(1) Poliţiştii locali se încadrează în trei categorii, Art. 9.2 Clase şi grade profesionale 14, lit. c, nu reiese din Legea 155/2010, iar
definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după a) Poliţiştii locali, în raport cu nivelul studiilor textul de lege nu reiese această calitate
cum urmează: necesare, corespondent reglementărilor din Legii nr.
a) categoria A - Poliţist Local clasa 1 - cuprinde 188/1999, republicată, sunt încadrați pe clase după cum
poliţiştii locali cu studii superioare de lungă durată; urmează:
b) categoria B - Poliţist Local clasa 2 - cuprinde (i) categoria A - Polițist local clasa a I-a, asimilat
poliţiştii locali cu studii superioare de scurtă durată; funcției publice generale de execuție de inspector,
c) categoria C - Poliţist Local clasa 3 - cuprinde consilier sau expert, absolvent de studii superioare de

10
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
agenţii de poliţie locală cu studii liceale sau postliceale, lungă durată sau sistem Bologna ciclul I și/sau ciclul II,
absolvite cu diplomă de bacalaureat. în specializările corespunzătoare instituției poliției
(2) Categoriile de poliţişti locali se împart pe grade locale, sau prezintă competențe utile instituției în
profesionale, după cum urmează: suplimentul la diplomă;
L Poliţişti Locali clasa 1 (I): (ii) categoria B - Polițist local clasa a II-a, asimilat
a) superior; funcției publice de referent de specialitate, absolvent de
b) principal; studii superioare de scurtă durată, în specializările
c) asistent; corespunzătoare instituției poliției locale, sau prezintă
competențe utile acestora în suplimentul la diplomă;
d) debutant;
(iii) categoria B - Polițist local clasa a III-a,
II. Poliţişti Locali clasa 2 (a Il-a):
corespunzător funcției publice de execuție de referent,
a) superior; absolvent cu diplomă de bacalaureat sau diplomă
b) principal; postliceală.
c) asistent; b) Poliţiştii locali, în cadrul celor trei clase,
d) debutant; corespondent reglementărilor Legii nr. 188/1999,
III. Poliţişti Locali clasa 3 (a III-a): republicată, sunt încadrați pe grade profesionale după
a) superior; cum urmează:
b) principal; (i) superior, ca nivel maxim;
c) asistent; (ii) principal;
d) debutant; (iii) asistent;
(3) Gradele profesionale de poliţist local clasa I pot fi (iv) debutant.
obţinute numai de către funcţionarii publici cu studii c) Pentru promovarea în grade profesionale
superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de poliţistul local trebuie să îndeplinească condițiile
licenţă. prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată.
(4) Gradele profesionale de poliţist local clasa a II-a d) Utilitatea studiilor necesare poliției locale este
pot fi obţinute numai de către funcţionarii publici cu dată de competențele generale și transversale respectiv
studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă. modulele universitare cuprinse în suplimentul de
Gradele profesionale de poliţist local clasa a III-a pot fi diploma pe sistemul de învățământ Bologna ciclul I și
obţinute numai de către funcţionarii publici cu studii ciclul II;
medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat. e) Promovarea în clasă se face prin transformarea
postului în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999,
republicată și HG nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru
aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea
carierei functionarilor publici.
14. Art. 9.3 Formare profesională a polițiștilor locali ART. 11 din H.G. nr. 1.332/2010 privind
(1) Polițiștii locali beneficiază de formarea aprobarea Regulamentului-cadru de organizare

11
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
profesională a organizată prin programe de inițiere, şi funcţionare a poliţiei locale.
calificare și specializare conform H.G. nr. 1066/2008
pentru aprobarea normelor privind formarea Activitatea în domeniul formării profesionale în
profesională a funcţionarilor publici și Ordonantei administrația publică şi al perfecţionării
Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala profesionale se derulează de către Institutul
a adultilor; Național de Administrație, în conformitate cu
(2) Modalitatile de realizare a formarii profesionale prevederile O.G. nr. 23/2016, precum și ale
a polițiștilor locali sunt: H.G. nr. 1005/2016.
a) programe de formare organizate și desfășurate de Recomandarea Parlamentului European și a
furnizori de formare profesionala, unități de Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea
învățământ preuniversitar și universitar, finalizate cu Cadrului european al calificărilor pentru
certificat de calificare, sau, dupa caz, diploma de învățarea de-a lungul vieții a creat un cadru de
absolvire; referință comun cuprinzând opt niveluri de
b) programe de formare organizate si desfasurate în calificare, exprimate ca rezultate ale învățării cu
cadrul autoritatilor, institutiilor publice și Ministerului niveluri progresive de competență.
de Interne; Acestea servesc drept instrument de
(3) Asigurarea competențelor necesare activităților corespondență între diferite sisteme și niveluri
reglementate în Legea 155/2010, HG 1332/2010, a de calificări. Scopul Cadrului european al
legilor contravenționale și penale, precum și a calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul
hotărârilor Consiliului Local, se realizează pe baza vieții (CEC) este de a îmbunătăți transparența,
formării profesională prevăzute la alin. (1). comparabilitatea și transferabilitatea
Art. 9.4 Admitere şi evoluţia în carieră calificărilor cetățenilor.
15. Art. 10 Dobândirea şi pierderea statutului de poliţist
local
Art. 10.1 Condiţii pentru dobândirea statutului specific
de poliţist
Art. 10.2 Dobândirea statutului specific de poliţist local
Art. 10.3 Pierderea statutului specific de poliţist local
16. Art. 11 Recrutarea poliţiştilor locali
17. Art. 12 Debutul şi evoluţia în carieră
Art. 12.1 Acordarea gradelor profesionale

ART. 24 Art. 24 este modificat și prevăzut la 12.1.1


(1) La acordarea primului grad profesional polițistul Art. 12.1.1 Jurământul de credinţă
local local încadrat direct, depune jurământul de (1) La acordarea primului grad profesional polițistul
credinţă în faţa şefului poliţiei locale şi în prezenţa a local local încadrat direct, depune jurământul de credinţă

12
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
doi poliţişti locali, în calitate de martori. în faţa şefului poliţiei locale şi în prezenţa a doi poliţişti
(2) Jurământul de credinţă are următorul conţinut: locali, în calitate de martori.
„Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile (2) Jurământul de credinţă are următorul conţinut:
fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără „Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile
părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără
buna credinţă îndatoririle ce-mi revin potrivit funcţiei părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi
şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute buna credinţă îndatoririle ce-mi revin potrivit funcţiei şi
Dumnezeu!" să păstrez secretul profesional.
(3) Jurământul de credinţă se poate depune şi fără Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
formula religioasă de încheiere. (3) Jurământul de credinţă se poate depune şi fără formula
(4) Jurământul de credinţă este semnat de către religioasă de încheiere.
polițistul local local încadrat direct şi, după caz, de (4) Jurământul de credinţă este semnat de către
către şeful unităţii de poliţie locală, precum şi de către polițistul local local încadrat direct şi, după caz, de către
poliţiştii locali asistenţi. şeful unităţii de poliţie locală, precum şi de către
(5) Refuzul depunerii jurământului de credinţă, poliţiştii locali asistenţi.
consemnat prin încheierea unui proces-verbal, semnat (5) Refuzul depunerii jurământului de credinţă,
de persoanele prevăzute la alin. (1), atrage anularea consemnat prin încheierea unui proces-verbal, semnat de
deciziei de numire în funcţia publică. persoanele prevăzute la alin. (1), atrage anularea deciziei
de numire în funcţia publică.
Art. 12.1.2 Competenţe privind acordarea gradelor
profesionale
Art. 12.1.3Condiţii pentru acordarea gradului
profesional
Art. 12.2 Debutul şi definitivarea în funcţia de poliţist
Art. 12.2.1 Perioada de stagiu şi perioada de probă
Art. 12.2.2 Definitivarea în funcţia de poliţist local
Art. 12.2.3 Debutul şi definitivarea poliţiştilor care revin
în activitate
Art. 12.2.4 Reglementări interne privind debutul şi
definitivarea în funcţia de poliţist local

Art. 12.3 Limite de vârstă ale carierei polițistul


localui local Recunoaşterea stagiului de cotizare în
(4) Polițistul local beneficiază de recunoașterea specialitate reiese din atribuțiile de serviciu
stagiului de cotizare în specialitate pentru perioada în prevăzute în actele normative:
care acesta a desfășurat activități similare în domeniul Legea nr. 26 din 22/05/1993 privind
ordinii publice, investit cu exerciţiul autorităţii publice infiintarea, organizarea si functionarea

13
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
în aplicarea actelor normative, în limitele competenţelor Corpului gardienilor publici
stabilite prin lege, în cadrul administrației publice locale ART. 11. In realizarea atributiilor de serviciu,
unde s-a aflat în următoarele situații: gardienii publici au urmatoarele drepturi:
a) Gardian public; a) sa opreasca si sa legitimeze persoanele
b) Polițist comunitar; despre care exista date sau indicii ca au savirsit
c) Polițist local. infractiuni sau alte fapte ilicite, iar in cazul
infractiunilor flagrante sa retina si sa predea de
indata organelor de politie pe faptuitori si, daca
exista, bunurile ce fac obiectul infractiunilor,
intocmind, totodata, un proces-verbal cu cele
constatate;
b) sa cheme la ordine persoanele care tulbura
linistea publica si sa intervina in cazul
producerii unor atacuri asupra persoanelor, fara
a abandona indeplinirea consemnului postului;
c) sa faca uz de arma numai in cazurile si in
conditiile strict prevazute de lege;
d) sa constate, in conditiile legii, contraventii
privind ordinea si linistea publica, curatenia
localitatilor, regulile de comert stradal sau alte
contraventii pentru care li se stabilesc asemenea
competente prin lege.
Procesul-verbal de constatare a contraventiei,
intocmit in conditiile legii, va fi prezentat
sefului ierarhic al agentului constatator, care va
aplica amenda legala.
LEGE nr. 371 din 20 septembrie 2004
privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Comunitare
ART. 7
Poliţia Comunitara are următoarele atribuţii:
a) asigura ordinea şi liniştea publica în zonele şi
locurile stabilite prin planul de paza şi ordine
publica, previne şi combate încălcarea normelor
legale privind curăţenia localităţilor şi comerţul
stradal, precum şi alte fapte stabilite prin
hotărâri ale consiliului local;

14
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
b) asigura paza obiectivelor şi a bunurilor de
interes public şi privat stabilite de consiliul
local, conform planurilor de paza şi ordine
publica;
c) asigura insotirea şi protecţia reprezentanţilor
primăriei ori a altor persoane cu funcţii în
instituţiile publice locale la executarea unor
controale sau acţiuni specifice;
d) participa, după caz, la asigurarea fluentei
traficului rutier, cu ocazia efectuării unor lucrări
de modernizare şi reparaţii ale arterelor de
circulaţie;
Legea poliției locale nr. 155/2010 -
republicata, Art. 6-13, Art. 20, şi Art. 24, și
Regulamentul cadru de organizare şi
funcţionare a poliţiei locale, aprobat prin
(2) Limita de vârstă până la care poliţiştii locali sunt Hotărârea Guvernului nr. 1.332/2010
menţinuţi în serviciu este vârsta standard de pensionare
de 60 de ani.
(3) La momentul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la
alin. (2) poliţistului îi încetează raporturile de serviciu în
temeiul actului administrativ emis în condiţiile
prevederilor legale în vigoare.
(4) Stagiul complet de cotizare în activitate este de 30
ani prin asimilarea perioadelor corespunzătoare
prevăzute la alin (1).
18. Art. 12.4 Funcţiile şi reguli privind ocuparea funcţiilor
poliţiştilor locali
Art. 12.4.1 Concursuri şi examene în cariera polițistul
localui local
Art. 12.4.2 Promovarea în grade profesionale
Art. 12.4.3 Ocuparea și obligațiile funcţiilor de
conducere
(1) Numirea în funcţia de conducere în conformitate
cu prevederile Legii nr. 215/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr.
188/1999, republicată, cu modificările şi completările

15
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
ulterioare.
(2) La numirea Șefului Poliției Locale este
obligatoriu ca în termen de 30 zile să întocmească planul
de management pe instituție pe o perioadă de patru ani
care să cuprindă principalele obiective și indicatori de
activitate pe instituție, cu raportare la situația operativă,
încadrat în standarde calitate-cost, avizat de COP și
Primar și adus la cunoștința funcțiilor de execuție.
(3) Poliţistul local cu funcţie de conducere răspunde
disciplinar, civil și penal pentru ordinele şi dispoziţiile
date subordonaţilor fiind obligat să verifice dacă acestea
au fost transmise şi înţelese corect şi să controleze
modul de ducere la îndeplinire.
(4) Poliţistul local cu funcţie de conducere emite
ordine și dispoziții cu respectarea prevederile legale şi
procedurilor administrative aplicabile autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
(5) Poliţistul local cu funcţie de conducere este
obligat, ca la primirea unui refuz de neîndeplinire a
ordinului şi/sau a dispoziţiei motivate în scris de către
funcția de execuție, să emită o dispoziție și/sau ordin
scris unde să menționeze baza legală conform alin. (4).
(6) Poliţistul local cu funcţie de conducere este
obligat să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale
personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii
activităţii poliţiei locale în care îşi desfăşoară activitatea,
precum şi a calităţii serviciilor publice oferite
cetăţenilor. Neîndeplinirea obligației poate constitui
abatere disciplinară, dacă ea nu este consoderată
infracțiune, conform art. 77, alin.2, lit. i, j și k, din Legea
188/1999 republicată.
(7) au obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi
tratament cu privire la dezvoltarea carierei personalului
din subordine, în condiţiile legislaţiei specifice
aplicabile fiecărei categorii de personal. În acest sens,
aceştia au obligaţia:
a) să repartizeze sarcinile în mod echilibrat,

16
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
corespunzător nivelului de competenţă şi carierei
individuale a fiecărei persoane din subordine;
b) să asigure coordonarea modului de îndeplinire a
sarcinilor, cu valorificarea corespunzătoare a
competenţelor fiecărei persoane din subordine;
c) să monitorizeze performanţa profesională individuală
şi colectivă a personalului din subordine, să semnaleze
în mod individual performanţele necorespunzătoare şi să
implementeze măsuri destinate ameliorării performanţei
individuale şi după caz, colective, atunci când este
necesar;
d) să ia act de auto-evaluarea funcționarului public,
implementând, pe lângă măsurile cuprinse la lit. c, etape
propuse de functionar în ameliorarea performantelor
individuale și integrate ulterior în cele colective.
e) să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de
evaluare a competenţei profesionale pentru personalul
din subordine, atunci când propun acordarea de
stimulente materiale sau morale;
f) să evalueze în mod obiectiv necesarul de instruire
profesională al fiecărui subordonat şi să propună
participarea la programe de formare şi perfecţionare
profesională pentru fiecare persoană din subordine;
g) să atribuie sarcini în fișa postului conform
competențelor profesionale stabilite în Standardul
ocupațional de Polițist Local, și a sarcinilor de serviciu
specifice.
h) să delege sarcini şi responsabilităţi în condiţiile legii,
persoanelor din subordine care deţin cunoştinţele,
competenţele şi îndeplinesc condiţiile legale necesare
exercitării funcţiei respective;
i) să excludă orice formă de discriminare şi de hărţuire,
de orice natură şi în orice situaţie, cu privire la
personalul din subordine.
Art. 12.4.4 Încadrarea pe funcţii

17
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
19. Art. 12.5 Reguli speciale privind reorganizarea sau
reducerea unor posturi
Art. 12.5.1 Numirea în funcţii în caz de reorganizare sau
de reducere a unor posturi
Art. 12.5.2 Criterii privind numirea în funcţii în caz de
reorganizare sau de reducere a unor posturi
20. Art. 12.6 Evaluarea profesională a poliţiştilor locali Evaluarea este un act profesional ce obligă o
Art. 12.6.1 Norme generale privind evaluarea identificare clară a competențelor
profesională a poliţiştilor profesionale.
a) Indicatorii de performanță și obiectivele de
activitate sunt stabilite pe linii și medii de muncă, având În cursul anului 2017, urmare a ridicării unei
în vedere specificul preventiv și coercitiv al activității excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
astfel: art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind
(i) Îndeplinirea activităților preventive prin: Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
îmbunătăţirea practică a relaţiilor poliţist local-cetăţean, modificările și completările ulterioare, respectiv
solicitudine și operativitate în deservirea cetățeanului în a dezbaterilor pe această temă, Curtea
cazurile prevăzute de lege, perfecţionarea gradului de Constituțională a decis admiterea excepţiei de
conduită personal și promovarea de inițiative educative neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile
de prevenire în comunitate - 30% din activitate art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind
(ii) Îndeplinirea activității pe baza spiritului de Statutul funcţionarilor publici, conform cărora
echipă: încredere, responsabilitate, cooperare și ”Metodologia de evaluare a performanţelor
comunicare, concentrarea pe proiecte cu atingerea unor profesionale individuale ale funcţionarilor
obiective clare, încurajarea comunicării transparente, a publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului,
ascultarii active, inovației, creativității, prieteniei și la propunerea Agenţiei Naţionale a
colaborării reciproc avantajoase - 30% din activitate. Funcţionarilor Publici, după consultarea
(iii) Formare profesională continuă și obținerea de organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor
competențe în susținerea activității prin diferite forme de publici, reprezentative la nivel naţional”, sunt
învățământ - 20% din activitate; neconstituţionale.
(iv) Îndeplinirea activităților coercitive - 20% din
activitate.
b) Evaluarea indicatorilor de performanță  de
serviciu se realizează în baza următoarelor criterii:
(i) nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor specifice,
raportat la cerinţele postului;
(ii) modul de îndeplinire a sarcinilor, îndatoririlor şi
responsabilităţilor înscrise în fişa postului;

18
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
(iii) legalitatea exercitării competenţelor conferite de
funcţie;
(iv) aptitudini personale şi respectarea normelor de
etică şi deontologie aplicabile poliţistului local;
(v) aptitudini organizatorice sau capacităţi
manageriale demonstrate în îndeplinirea atribuţiilor.
c) Punctajul acordat fiecărui indicator de evaluare,
punctajul general, constatările și concluziile evaluării de
serviciu și calificativul se consemnează în formularul de
evaluare de serviciu.
d) Modelul formularului de evaluare de serviciu se
stabilește prin Metodologia de evaluare a serviciului
polițiștilor locali prin ordinul M.D.R.A.P..
Art. 12.6.2 Calificative şi contestarea acestora
Art. 12.6.3 Evaluarea profesională în urma calificării,
specializării și finalizării formelor de studii
Art. 12.6.4 Eliberarea din funcţia de conducere în urma
evaluării manageriale
21. CAPITOLUL III 
DREPTURI, OBLIGAŢII, INTERDICŢII,
RESTRÂNGEREA EXERCIŢIULUI UNOR
DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI FUNDAMENTALE ŞI
INCOMPATIBILITĂŢI
22. Art. 13 Drepturi şi obligaţii
Art. 13.1 Categorii de drepturi
Art. 13.2 Drepturi generale
Art. 13.3 Drepturi profesionale
23. Art. 13.4 Drepturi compensatorii
(1) Pentru compensarea efectelor negative ale
factorilor de risc asupra organismului polițistului local
acesta beneficiază de norma de hrană, ce este o normă
calorică stabilită medical, astfel:
a) Autorităţile administraţiei publice locale acordă
prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană
personalului poliţiei locale conform prevederilor
Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de
hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de

19
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
b) Metodologia şi regulile de aplicare a drepturilor
prevăzute la lit. a, se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice.
24. Art. 13.5 Protecţia specială a polițistul localui local şi a
familiei acestuia
Art. 13.6 Drepturi pentru familia polițistul local şi
poliţist local pensionat
Art. 13.7 Menţinerea în activitate a polițistul localui
local clasat inapt pentru serviciul
Art. 13.8 Protecţia familiei polițistul localui decedat sau
clasat inapt pentru serviciul
Art. 13.9 Reconversia profesională
Art. 13.10 Programul de lucru
25. ART. 6 Art. 13.11 Condițiile de muncă și caracterul Este necesară reglementarea în noua lege
(1) Polițistul local local beneficiază de încadrarea obligatoriu şi permanent al activității a pensiilor referința ca polițistul local sa
activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte 13.11.1 Condițiile de muncă beneficieze de condițiilor de muncă speciale,
condiţii de muncă, în funcţie de specificul fiecărei Modificare ART. 6 deosebite și alte condiții specificate la Art.
activităţi desfăşurate. (1) Locurile de muncă și activitățile cu condiții 35, lit. b, din Legea 155/2010.
(2) Polițistul local local care are atribuţii, conform deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice
Legea nr. 263/2010
fişei postului, pe liniile de ordine publică şi circulaţie pentru polițiștilor locali, conform art. 35, lit. b, din
a) locuri de muncă în condiţii deosebite
rutieră se încadrează în categoria de activităţi de Legea 155/2010, definite conform legilor ce
- locurile de muncă unde gradul de expunere la
condiţii speciale. reglementează sistemul unitar de pensii publice , se factorii de risc profesional sau la condiţiile
Polițistul local local care este încadrat în celelalte stabilesc după cum urmează: specifice unor categorii de servicii publice, pe
structuri prevăzute de lege, să încadrează în categoria a) locurile de muncă și activitățile cu condiții toată durata timpului normal de muncă, poate
de activităţi de condiţii deosebite de muncă, sau alte deosebite sunt cele care implică existența unor factori conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la
condiţii de muncă. de risc generați de specificul activității de poliție, cu comportamente riscante în activitate, cu
repercusiuni asupra sănătății și/sau capacității de consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în
acțiune a polițiștilor locali; muncă a asiguraţilor;
b) locurile de muncă și activitățile cu condiții b) locuri de muncă în condiţii speciale -
speciale sunt cele care implică existența unor factori locurile de muncă unde gradul de expunere la
de risc ridicat, generați de specificul activității de factorii de risc profesional sau la condiţiile
poliție locală, cu repercusiuni grave și ireversibile specifice unor categorii de servicii publice, pe
asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a durata a cel puţin 50% din timpul normal de
polițiștilor locali; muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri

20
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
(2) Stabilirea metodologiei de încadrare a locurilor de profesionale, la comportamente riscante în
muncă și a categoriilor de polițiști locali în condiții activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii
deosebite, speciale și alte condiții, conform art. 35, lit. şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor;
b, din Legea 155/2010, se stabilesc, în cel mult 60 de
zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial
al României, Partea I, prin Hotărârii de Guvern;
(3) Locurile de muncă și activitățile cu condiții
deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru
polițiști locali, sunt stabilite potrivit următoarelor
criterii:
a) natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici
- și efectele acestor noxe asupra stării de sănătate;
b) intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau de
risc;
c) durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi;
d) existența unor condiții de muncă ce implică un efort
fizic mare, în condiții nefavorabile de microclimat,
zgomot intens, vibrații sau alte noxe profesionale;
e) cazuistica bolilor profesionale, a accidentelor de
muncă și în legătură cu munca, precum și a deceselor în
timpul muncii și în legătura cu munca.
13.11.2 Caracterul obligatoriu şi permanent al
activității
Având in vedere specificul activității polițistului
local prevazut de la art. 2, coroborat cu specificul
responsabilitatilor prevazute la art. 6, exceptând lit. h,
art. 7, art.12, art. 20 si art. 21, lit. g, din Legea
155/2010, compartimentul de ordine si siguranta
publica și circulatie desfășoară activități permanente
operative si continue de prevenire si combatere a
faptelor antisociale si de menținere a unui climat de
siguranță publică.
Art. 13.12 Obligaţiile polițistul localui local
26. Art. 14 Interdicţii şi restrângerea exerciţiului unor
drepturi şi libertăţi fundamentale
Art. 14.1 Interdicţii şi restrângeri
Art. 14.2 Exprimarea unor opinii şi secretul profesional

21
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
Art. 14.3 Exercitarea dreptului de asociere

27. ART. 17 Art. 17 introdus la Art. 15 Gradele profesionale exprimă ierarhia și nivelul
(1) Descrierea uniformei de poliţist local se stabileşte Art. 15 Portul uniformei și însemnele profesionale de pregătire.
prin hotărâre de Guvern. Art. 15.1 Uniforma de serviciu
(2) Însemnele distinctive de ierarhizare b) Dreptul la uniformă de serviciu este cel prevăzut Gradele profesionale trebuie să ofere o legătură
A. în raport de funcţiile îndeplinite, însemnele la art. 38 din HG 1332/2010 de echipă prin forma si structura lor.
distinctive de ierarhizare au următoarele forme şi c) Descrierea uniformei de poliţist local sunt
lăţimi: stabilite în Anexa nr. 2 din HG 1332/2010; In condițiile funcționarului public cu statut
a) Director General (Şeful poliţiei locale) - trei Art. 15.2 Însemnele distinctive de ierarhizare specific simbolul gradelor de pe epoleți sunt
stele tip octogon metalică sau textilă, cu lăţimea de 30 În raport de funcţiile îndeplinite, însemnele necesare în limita prezentării funcției de
mm, de culoare gri-argintiu, aşezate pe epolet; distinctive de ierarhizare au următoarele forme şi conducere și a nivelului de pregătire.
b) Director General Adjunct — două stele tip lăţimi:
octogon metalice sau textile, cu lăţimea de 30 mm, de a) Director General - o stea tip octogon metalică Calitatea funcției de conducere și a nivelului de
culoare gri-argintiu, aşezate pe epolet; sau textilă, cu lăţimea de 30 mm, de culoare gri-argintiu, pregătire este oferită de capacitatea intelectuală
așezate lângă trei trese de 20 mm, de culoare gri- de a aplica cunoștințele și experiența
c) Director executiv - o stea tip octogon metalică
argintiu, pe lațimea epoletului, având între ele o distanţă profesională dobândită în sprijinul cetățeanului.
sau textilă, cu lăţimea de 30 mm, de culoare gri-
argintiu, aşezate pe epolet; de 3 mm, la baza aşezate pe epolet;
b) Director General Adjunct — o stea tip octogon Pentru a exprima cunoștințe și experiență în
d) Director executiv adjunct - trei stele tip
metalice sau textile, cu lăţimea de 30 mm, de culoare ptactică nu este necesar o evidențiere stridentă a
octogon metalică sau textilă, cu lăţimea de 20 mm, de
gri-argintiu, așezate lângă două trese de 20 mm, de unor simboluri de grade profesionale.
culoare gri-argintiu, aşezate pe epolet;
culoare gri-argintiu, pe lațimea epoletului, având între Autoritatea se prezintă prin acțiuni profesioniste
e) Şeful de serviciu - două stele tip octogon și nu prin imaginea unor grade profesionale
ele o distanţă de 3 mm, la baza aşezate pe epolet aşezate
metalice sau textile, cu lăţimea de 20 mm, de culoare evidențiate strident pe epoleți.
pe epolet;
gri-argintiu, aşezate pe epolet;
f) Şeful de birou - o stea tip octogon metalic sau c) Director executiv - o stea tip octogon metalică
sau textilă, cu lăţimea de 30 mm, de culoare gri-argintiu,
textil, cu lăţimea de 20 mm, de culoare gri-argintiu,
așezate lângă o tresă de 20 mm, pe lațimea epoletului,
aşezată pe epolet;
de culoare gri-argintiu, la baza aşezate pe epolet;
g) Poliţist local superior, clasa I - trei stele tip
d) Director executiv adjunct - o stea tip octogon
hexagon metalice sau textile, cu lăţimea de 15 mm, de
metalică sau textilă, cu lăţimea de 20 mm, de culoare
culoare gri-argintiu, aşezate pe epolet;
gri-argintiu așezate lângă o tresă din metal sau textil, de
h) Poliţist local principal, clasa I - două stele tip culoare gri-argintiu, în formă de V, cu lăţimea de 20
hexagon metalice sau textile, cu lăţimea de 15 mm, de
mm, aşezată pe epolet, cu vârful spre exterior;
culoare gri-argintiu, aşezate pe epolet;
e) Şeful de serviciu - o stea tip octogon metalice
i) Poliţist local asistent, clasa I - o stea tip sau textile, cu lăţimea de 10 mm, de culoare gri-argintiu,
hexagon metalică sau textilă, cu lăţimea de 15 mm, de
așezate lângă două trese din metal sau textil, de culoare

22
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
culoare gri-argintiu, aşezată pe epolet; gri-argintiu, în formă de V, cu lăţimea de 5 mm, având
j) Poliţist local superior, clasa II - o stea tip între ele o distanţă de 3 mm, aşezată pe epolet, cu vârful
hexagon metalică sau textilă, cu lăţimea de 10 mm, de spre exterior;
culoare gri-argintiu, aşezată pe epolet spre interior f) Şeful de birou - o stea tip octogon metalic sau
lângă trei trese din metal sau textil, de culoare gri- textil, cu lăţimea de 10 mm, de culoare gri-argintiu,
argintiu, în formă de V, cu vârful spre exterior, de așezate lângă o tresă din metal sau textil, de culoare gri-
culoare gri-argintiu, cu lăţimea de 5 mm, aşezate argintiu, în formă de V, cu lăţimea de 5 mm, aşezată pe
paralel pe epolet, având între ele o distanţă de 3 mm; epolet, cu vârful spre exterior;
k) Poliţist local principal, clasa II - o stea tip g) Poliţist local superior, clasa I - trei trese din
hexagon metalică sau textilă, cu lăţimea de 10 mm, de metal sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V,
culoare gri-argintiu, aşezată pe epolet spre interior cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu
lângă două trese din metal sau textil, de culoare gri- vârfurile spre exterior, ce prezintă la bază o stea tip
argintiu, în formă de V, cu vârful spre exterior, de hexagon metalice sau textile, cu lăţimea de 10 mm, de
culoare gri-argintiu, cu lăţimea de 5 mm, aşezate culoare gri-argintiu, având între ele o distanţă de 3 mm,
paralel pe epolet, având între ele o distanţă de 3 mm; aşezate pe epolet;
l) Poliţist local asistent, clasa II - o stea tip h) Poliţist local principal, clasa I - două trese din
hexagon metalică sau textilă, cu lăţimea de 10 mm, de metal sau textil, de culoare gri- argintiu, în formă de V,
culoare gri-argintiu, aşezată pe epolet spre interior cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu
lângă o tresă din metal sau textil, de culoare gri- vârfurile spre exterior, ce prezintă la bază o stea tip
argintiu, în formă de V, cu vârful spre exterior, de hexagon metalică sau textilă, cu lăţimea de 10 mm, de
culoare gri-argintiu, cu lăţimea de 5 mm; culoare gri-argintiu, având între ele o distanţă de 3 mm,
m) Poliţist local superior, clasa III - trei trese din aşezate pe epolet;
metal sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V, i) Poliţist local asistent, clasa I - o tresă din metal
cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V, cu
vârfurile spre exterior, având între ele o distanţă de 3 lăţimea de 5 mm, aşezată pe epolet, cu vârful spre
mm; exterior, ce prezintă la bază o stea tip hexagon metalică
n) Poliţist local principal, clasa III - două trese din sau textilă, cu lăţimea de 10 mm, de culoare gri-argintiu,
metal sau textil, de culoare gri- argintiu, în formă de V, având între ele o distanţă de 3 mm, aşezate pe epolet;
cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu j) Poliţist local superior, clasa II - trei trese din
vârfurile spre exterior, având între ele o distanţă de 3 metal sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V,
mm; cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu
o) poliţist local asistent, clasa III - o tresă din vârfurile spre exterior, ce prezintă la bază o tresă de 10
metal sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V, mm, pe lațimea epoletului, de culoare gri-argintiu,
cu lăţimea de 5 mm, aşezată pe epolet, cu vârful spre având între ele o distanţă de 3 mm, la baza aşezate pe
exterior; epolet;
k) Poliţist local principal, clasa II - două trese din
metal sau textil, de culoare gri- argintiu, în formă de V,

23
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu
vârfurile spre exterior, ce prezintă la bază o tresă de 10
mm, pe lațimea epoletului, de culoare gri-argintiu,
având între ele o distanţă de 3 mm, la baza aşezate pe
epolet;
l) Poliţist local asistent, clasa II - o tresă din metal
sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V, cu
vârful spre exterior, de culoare gri-argintiu, cu lăţimea
de 5 mm aşezate paralel pe epolet, cu vârfurile spre
exterior, ce prezintă la bază o tresă de 10 mm, pe
lațimea epoletului, de culoare gri-argintiu, având între
ele o distanţă de 3 mm, la baza aşezate pe epolet;
m) Poliţist local superior, clasa III - trei trese din
metal sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V,
cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu
vârfurile spre exterior, având între ele o distanţă de 3
mm;
n) Poliţist local principal, clasa III - două trese
din metal sau textil, de culoare gri- argintiu, în formă de
V, cu lăţimea de 5 mm, aşezate paralel pe epolet, cu
vârfurile spre exterior, având între ele o distanţă de 3
mm;
o) Poliţist local asistent, clasa III - o tresă din
metal sau textil, de culoare gri-argintiu, în formă de V,
cu lăţimea de 5 mm, aşezată pe epolet, cu vârful spre
exterior;
28. Art. 16 Incompatibilităţile polițistul localui
Art. 16.1 Incompatibilităţi privind calitatea de poliţist
local
Art. 16.2 Incompatibilităţi privind raporturile ierarhice
29. CAPITOLUL IV
MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA
RAPORTURILOR DE SERVICIU
30. Art. 17 Dispoziţii comune
Art. 17.1 Competenţe privind emiterea actelor
administrative

24
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
31. Art. 18 Modificarea raporturilor de serviciu
Art. 18.1 Cazuri de modificare a raporturilor de serviciu
Art. 18.1.1 Delegarea. Condiţiile delegării
Art. 18.1.2 Detaşarea. Condiţiile detaşării
a) Durata detaşării
b) Drepturile polițistul localui detaşat
c) Drepturi la încetarea detaşării
Art. 18.1.3 Dispoziţii comune privind delegarea şi
detaşarea și situaţii privind refuzul modificării
raporturilor de serviciu
Art. 18.1.4 Transferul polițistul localui local
Art. 18.1.5 Împuternicirea pe o funcţie de conducere
a) Condiţii pentru împuternicire
b) Perioada de împuternicire
c) Vechimea în funcţii de conducere
Art. 18.1.6 Punerea la dispoziţie. Cazuri de punere la
dispoziţie
Art. 18.1.7 Suspendarea raporturilor de serviciu
a) Efectele suspendării
b) Suspendarea de drept
c) Suspendarea la iniţiativa polițistul localui local
d) Modificarea şi încetarea raportului de serviciu
suspendat
e) Drepturi şi obligaţii în caz de suspendare
f) Încetarea suspendării
g) Constatarea şi aprobarea suspendării
Art. 18.1.8 Încetarea raporturilor de serviciu ale
poliţiştilor
c) Modalităţi de încetare a raporturilor de serviciu
d) Încetarea de drept
e) Încetarea la iniţiativa celui ce a numit în funcție
f) Încetarea prin demisie
g) Cazuri de încetare pentru motive imputabile
h) Comunicarea şi efectele actelor administrative
i) Obligaţii la încetarea raporturilor de serviciu
Art. 17.1.1 Dispoziţii comune
a) Repunerea în drepturile anterioare

25
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
32. CAPITOLUL V
RECOMPENSE, RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ŞI
SANCŢIUNI
33. Art. 19 Recompense. Recompense morale sau materiale
34. Art. 20 Cercetarea disciplinară
Art. 20.1 Abateri disciplinare
Art. 20.2 Sancţiunile disciplinare
Art. 20.3 Cercetarea prealabilă
Art. 20.4 Constituirea și activitatea Comisiei de
disciplină
Art. 20.5 Regulile procedurii disciplinare
Art. 20.6 Individualizarea sancţiunii disciplinare
Art. 20.7 Aplicarea sancţiunilor disciplinare
Art. 20.8 Termene de aplicare a sancţiunii disciplinare
Art. 20.9 Contestarea sancţiunilor disciplinare
Art. 20.10 Reglementarea internă a răspunderii
disciplinare
35. Art. 21 Răspunderea materială.

36. CAP. VI
Corpul National de Ordine Publică și Situații de Se impune ca gestionarea aplicării prezentului
Urgență Locală (C.N.O.P. S.U.L.) statut a legilor de funcționare și conexe să fie
37. ART. 22 atribuită unui for profesional central în cadrul
Pentru consolidarea capacității administrative a MDRAP ce ajută la:
unităților administrativ-teritoriale locale, armonizarea - Actualizarea reglementărilor poliției
legislației și cooperarea zonală în domeniu Ordine locale,
Publică Locală și Situații de Urgență se înființează în - Implementarea de proceduri de lucru,
cadrul M.D.R.A.P. Corpul National de Ordine Publică și - Formarea profesională inițială,
Situații de Urgență Locală (C.N.O.P.S.U.L.) cu continuă, învățământul preuniversitar și
următoarele activități: universitar în domeniul poliției locale,
a) reglementări în domeniul Poliției Locale și - Colaborarea cu instituțiile din domeniul
Situațiilor de Urgență Locale; siguranței publice, de apărare și securitate
b) dispoziții și ordine administrative în corelare cu națională pe sistem integrat pe timp de pace și

26
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
noile legi de ordine și siguranță publică, circulație, situații de urgență, ce impune o coordonare
mediu, construcții, evidența populației și situații de profesională unitară la nivel național a unităților
urgență locale; de Poliție Locală.
c) organizarea, emiterea de dispoziții și ordine
privind pregătirea profesională continuă determinată de:
schimbări legislative în domeniu; contextul național de
siguranță publică (ex. migrația, traficul de persoane,
etc.); situația operativă zonală ce necesită cooperări la
nivel teritorial (plan integrat de ordine publică și stări de
urgență);
d) emiterea de dispoziții și ordine privind cariera și
evaluarea de serviciu a polițiștilor locali;
e) repartizarea fondurilor destinate ordinii publice
locale și situațiilor de urgență;
f) propuneri privind bune practici în domeniul
Ordinii Publice Locale;
g) petiții și inițiative de reglementare și dotare în
domeniu.
ART. 23
(1) C.N.O.P.S.U.L. se organizează ca activitate în
subordinea unui secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P.;
(2) Trimestrial C.N.O.P.S.U.L. organizează întâlniri
de lucru reprezentanții U.A.T., sindicali, cu organizațiile
profesionale de profil precum și cu societatea civilă;
(3) organizare şi funcţionare C.N.O.P.S.U.L. în
cadrul M.D.R.A.P. se stabileşte, prin Regulamentul de
organizare şi funcţionare aprobat prin hotărâre a
Guvernului.
38. CAPITOLUL VII
DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
39. Art. 24 Recunoaşterea unor drepturi ale poliţiştilor
decoraţi
40. Art. 25 Situaţia unor raporturi de serviciu
41. Art. 26 Situaţia poliţiştilor care beneficiază de unele
drepturi
42. Art. 27 Aplicarea unor condiţii de studii

27
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
43. Art. 28 Aplicarea unor prevederi privind suspendarea
raporturilor de serviciu
44. Art. 29 Echivalarea gradelor profesionale pe funcția
specifică cu funcția generală
45. Art. 30 Domeniile de aplicare statut și corespondența
funcției specifice cu funcții generale
46. Art. 31 Procedura personal în caz de reorganizare.
47. Art. 32 Evidenţa poliţiştilor locali
48. Art. 33 Aplicarea unor prevederi privind posturile
ocupate la momentul intrării în vigoare a legii
49. Art. 34 Emiterea actelor normative de aplicare a legii
50. Art. 35 Modificarea unor acte normative Modificări și amendamente: Legea
155/2010, HG 1332/2010, Legea 188/1999,
Legea 7/2004, Legea pensiilor, etc.
51. ART. 50 Art. 36 Intrarea în vigoare a prezentei legi
(1) Prezenta lege va intra în vigoare în termen de 60 (1) Prezenta lege va intra în vigoare în termen de 60 de
de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al
României, Partea I. României, Partea I.
La aceeaşi dată orice alte dispoziţii contrare se abrogă. (2) La aceeaşi dată orice alte dispoziţii contrare se
abrogă.

52. ART. 16 Art. 16 trebuie reanalizat în raport cu Legea Stagiul minim în grad profesional prevăzut
Stagiul minim în gradele profesionale este: 188/1999 de Legea 188/1999 are ca obiect verificarea
I. Poliţist Local clasa 1: aptitudinilor profesionale în îndeplinirea
a) Poliţist Local superior - 7 ani; Perioadele de ani prevăzute se pot referii la atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii
b) Poliţist Local principal - 5 ani; vechimea în specialitatea studiilor în vederea publice, formarea practică a funcţionarilor
c) Poliţist Local asistent - 3 ani; ocupării unui post ca funcționar cu statut specific de publici debutanţi, precum şi cunoaşterea de
polițist local. către aceştia a specificului administraţiei
d) Poliţist Local debutant -1 an.
publice şi a exigenţelor acesteia.
II. Poliţist Local clasa. 2:
e) Poliţist Local superior - 7 ani;
f) Poliţist Local principal - 5 ani;
g) Poliţist Local asistent - 3 ani;
h) Poliţist Local debutant - 1 an.
III. Poliţist Local clasa. 3:

28
Sindicatul Național al Funcţionarilor Publici "Meridian”
i) Poliţist Local superior - 7 ani;
j) Poliţist Local principal - 5 ani;
k) Poliţist Local asistent - 3 ani; ;

l) Poliţist Local debutant - 1 an

29

S-ar putea să vă placă și