Sunteți pe pagina 1din 2

Prepoziţia

 1. Prepoziţia este o parte de vorbire auxiliară care exprimă raportul sintactic de subordonare dintre
cuvinte în cadrul propoziţiei.

Prepoziţia este un instrument gramatical ce implică prezenţa a doi termeni, unul fiind un termen regent, iar
celălalt subordonatul său: o pădure de stejari, casa de lângă drum, a se sfătui cu prietenii, a intra în vagon.

2. Prepoziţia nu îndeplineşte funcţia sintactică de parte de propoziţie; ea formează însă, împreună cu


părţile de vorbire pe care le introduce, unităţi sintactice ce funcţionează ca o singură parte de propoziţie:
casă de piatră (prepoziţia de intră în structura unui atribut); a se apropia de râu (prepoziţia de intră în
structura unui complement circumstanţial de loc).

În calitatea lor de mijloc de realizare a raportului de subordonare în cadrul propoziţiei, prepoziţiile


introduc, de cele mai dese ori, atribute sau complemente pe care le leagă de cuvintele determinate de
acestea: drum de ţară, ziua de mâine, a tăia pâine cu cuţitul, a merge spre casă.

3. Din punct de vedere morfologic, prepoziţia este o parte de vorbire neflexibilă.

Clasificarea prepoziţiilor

 După structură, prepoziţiile sunt de două feluri: a) prepoziţii simple şi b) prepoziţii compuse.

● În categoria prepoziţiilor simple intră:

a) prepoziţiile primare. Acestea sunt alcătuite dintr-un singur element: a, asupra, către, contra, cu, de,
după, fără, în, între, întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, spre, sub;

b) prepoziţiile formate prin conversiunea altor părţi de vorbire (adverbe, substantive şi participii):
dedesubtul, dinaintea, dinapoia, dindărătul, înaintea, înapoia, îndărătul, înăuntrul, împrejurul, împotriva
(de la adverbe); graţie, mulţumită (de la substantive); datorită (de la participiu).

● Prepoziţiile compuse sunt cele formate:

a) prin contopirea a două prepoziţii primare: deasupra, despre, din, dinspre, dintre, înspre, prin, printre;

b) prin alăturarea a două prepoziţii primare: de către, fără de, de pe, de după, de la, de lângă, de peste,
pe lângă, pe sub, până la, până spre etc. 

Rolul şi raporturile exprimate de prepoziţii

 1. Singure, prepoziţiile nu au funcţie sintactică, dar ele formează grupuri prepoziţionale care pot îndeplini
diverse funcţii sintactice în propoziţie. Prepoziţia poate intra în structura următoarelor părţi de propoziţie:

● atributul: Era o carte cu poze. (Cezar Petrescu)

● complementul: Pe copii nu-i aduce barza. (G. Călinescu)

2. De cele mai multe ori, prepoziţia poate subordona unui termen regent:
● substantive: Şi-a construit o casă de piatră. (prepoziţia de introduce un substantiv care îndeplineşte
funcţia sintactică de atribut);

● pronume: Nu am vorbit cu el. (prepoziţia cu introduce un complement indirect exprimat printr-un


pronume);

● numerale: Despre cei trei s-a discutat detaliat. (prepoziţia despre introduce un numeral având funcţia
sintactică de complement indirect).

Uneori, cuvântul introdus prin prepoziţie poate fi:

● un adverb: Nu vreau să plec de aici. (prepoziţia de marchează funcţia de complement circumstanţial de


loc a adverbului aici);

● un verb la infinitiv: Până a pleca, vreau să vorbesc cu voi. (prepoziţia până introduce un complement
circumstanţial exprimat printr-un infinitiv);

● un adjectiv: Ne cunoaştem de mici. (prepoziţia de introduce un complement circumstanţial de timp


exprimat printr-un adjectiv).

Regimul cazual al prepoziţiilor (Rectiunea)

 Folosite înaintea unor cuvinte care se declină (substantive, pronume, numerale), prepoziţiile le impun
acestora o anumită formă de caz. Din acest punct de vedere, se disting următoarele feluri de prepoziţii:

● Prepoziţii cu A. Acestea sunt: lângă mine, despre voi, în ţară, la prânz, după ore, de după nori, până la
gară, de către prieteni;

● Prepoziţii cu G: înaintea casei, împrejurul lacului, îndărătul uşii, împotriva vântului, asupra, deasupra şi
contra: asupra duşmanului, contra lor, deasupra oceanului.

● Prepoziţii cu D: datorită, mulţumită, graţie: datorită fratelui, mulţumită părinţilor, graţie timpului
frumos.