Sunteți pe pagina 1din 5

Modul de organizare a spațiului farmaceutic

Profesor: Student:
Mihaela Pârjol Loredana – Gabriela Sârbu

Modul de organizare a spaţiului farmaceutic

1
Farmacia este unitatea sanitară în care:
-  are loc manipularea medicamentelor fiind veriga de legătură între depozitul farmaceutic sau
chiar producător şi pacient sau alţi cumpărători;
-  se prepară forme oficinale şi reţete magistrale;
-  sunt depozitate temporar (până la eliberare) medicamentele, substanţele medicamentoase,
ceaiuri, cosmetice şi tehnico-medicale în condiţiile prevăzute de lege.

Localul farmaciei trebuie să corespundă unor exigenţe impuse de legislaţia în vigoare


şi anume:
-  să aibă încăperi bine luminate, uscate şi cu ventilaţie corespunzătoare;
-  să dispună de încălzire sau aer condiţionat astfel încât să fie respectate următoarele
temperaturi în diferite încăperi:
 18-20°C în oficină şi încăperile de lucru;
 15-18°C în depozit;
 6-15°C în pivniţă;
- să fie situată la parter.
Farmacia va fi complet separată de incinte cu altă destinație. Este interzisă amplasarea
farmaciei în cladirea spitalelor publice sau private, respectiv în curtea spitalelor şi în spaţii
inadecvate desfăşurării activităţii - cum ar fi barăci de lemn, metalice, garaje, orice altă
construcție provizorie și în apartamente cu destinaţie de locuinţă etc.
Localul trebuie să dispună de facilităţile necesare desfăşurării activităţii (apă curentă,
canalizare, electricitate şi încălzire) şi de un sistem de securitate pentru protecţia personalului,
mai ales în timpul gărzilor de noapte, dacă este cazul, precum şi pentru paza bunurilor
existente în unitate. În cazul utilizării apei provenite dintr-o sursă proprie, aceasta trebuie să
se afle la o distanță corespunzătoare de orice sursă de contaminare.

Încăperile farmaciei se împart în două categorii:


a)    încăperi de lucru, în care sunt incluse următoarele:
·     oficina (camera de eliberare a medicamentelor);
·     receptura;
·     laboratorul;
·     boxa sterilă;
·     laboratorul pentru analiza medicamentelor;
·     birou;
·     vestiar
·     grup social;
b)    încăperi de depozitare:
·     depozitul;
·     pivniţa.

2
Oficina este încăperea în care farmacistul intră în contact cu publicul. Oficina trebuie să aibă o
dimensiune corespunzătoare şi să fie dotată cu mobilier adecvat, ca de exemplu: mese de
oficină, dulapuri farmaceutice, raft rotativ (vertuşcă), rafturi fixe, precum şi masă cu scaune
pentru clienţi.
În oficină medicamentele sunt aranjate pe rafturi sau în dulapuri după mai multe criterii:
-       intensitatea efectului terapeutic şi anume:
 medicamente puternic active în dulapul „Separanda”, în funcţie de forma farmaceutică
şi în ordine alfabetică;
 medicamentele obişnuite (anodine) pe rafturi în funcţie de forma farmaceutică, de
asemenea în ordine alfabetică;
-       gradul de vandabilitate (cele mai vandabile la îndemână pentru a evita mişcări inutile);
-       în funcţie de categoria de produse (tehnico-medicale, cosmetice, ceaiuri, medicamente
eliberate pe prescripţii, OTC);
-       în funcţie de calea de administrare (extern sau intern).
Oficina este încăperea în care are acces publicul, unde se face vânzarea și eliberarea
medicamentelor şi a celorlalte produse permise în farmacie şi care trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
 să aibă o suprafaţă de minimum 16 mp;
 să fie prevăzută cu un sistem propriu de asigurare a temperaturii și umidității necesare
păstrării medicamentelor în condiţiile specificate de producător şi cu dispozitive de
monitorizare a condiţiilor de temperatură și umiditate create;
 să aibă un spaţiu destinat discuţiei confidenţiale cu pacientul afișat la loc vizibil; acesta
poate fi și biroul farmacistului șef.

Receptura trebuie să comunice cu oficina şi este spaţiul în care se prepară medicamentele pe


bază de reţete magistrale. În această cameră există mobilier adaptat activităţii specifice
acestei încăperi (mese pentru balanţe, mese pentru alte activităţi specifice, masa pentru
receptură pe rafturile căreia se găsesc borcanele cu substanţe medicamentoase etc.).
Tot în această încăpere se găseşte dulapul Venena care conţine medicamente toxice şi
stupefiante şi dulapul Separanda pentru substanţe puternic active. Ustensilele necesare
pentru manipularea toxicelor şi stupefiantelor se păstrează în Venena.
În această cameră poate exista şi o mică boxă sterilă pentru aparatul de distilat sau
pentru prepararea colirelor şi, de asemenea, un spălător pentru spălarea recipientelor.
În afara mobilierului şi aparaturii prezentate în receptură se mai păstrează:
-       aparate şi ustensile pentru cântărire şi măsurare (balanţe, cilindrii gradaţi, pipete, mensuri
gradate);
-       ustensile necesare pentru prepararea formelor farmaceutice (mojare, pistile, capsule de
porţelan, patentule, presă pentru supozitoare, pilular etc.);
-       materiale pentru ambalare şi pregătirea medicamentelor pentru expediere (sticle, borcane,
pungi, etichete, tecturi, capsule de hârtie, capsule amilacee, flacoane cu dop, picurător etc.).

3
Receptura este încăperea amenajată, dotată şi destinată preparării formulelor
magistrale şi oficinale. În receptură este interzis accesul altor persoane decât al celor care
lucrează în farmaci.
Receptura trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie organizată într-un spaţiu destinat numai personalului de specialitate al
farmaciei şi care să permită o activitate corectă de executare a formulelor magistrale şi
oficinale, după caz;
 să fie prevăzută cu sistem propriu de asigurare a temperaturii și umidității şi
dispozitive de monitorizare a condiţiilor de temperatură și umiditate create;
 să fie amenajată astfel încât să se evite riscul de confuzie şi de contaminare în
timpul diferitelor operaţii de preparare efectuate;

Laboratorul este spaţiul în care se prepară cantităţi mari de medicamente (supozitoare,


siropuri, unguente, forme oficinale etc.). Încăperea este dotată cu mese potrivite acestui scop,
dulapuri, aparatură etc. În farmaciile mai mici există şi o masă pentru analiză a substanţelor
medicamentoase şi de asemenea, un loc pentru ambalarea produselor elaborate.
Laboratorul este încăperea dotată cu sursă de apă, gaz, electricitate şi în care se
instalează distilatorul. În cazul în care farmacia nu dispune de distilator, procurarea apei
distilate se face pe bază de contract.
Receptura şi laboratorul pot fi organizate şi în aceeaşi încăpere, dacă spaţiul are o
suprafaţă de minimum 10 mp şi dacă volumul de activitate permite acest lucru. Pentru
farmaciile comunitare din mediul rural şi urban, organizarea şi dotarea încăperii de receptură
şi laborator se va face numai în cazul în care acestea declară că prepară formule magistrale şi
oficinale.

Boxa sterilă este foarte importantă. Fiecare farmacie trebuie să aibă un spaţiu destinat
obţinerii formelor farmaceutice sterile (produse oftalmologice, injectabile etc.).
În farmaciile mai mici unde nu există un spaţiu special destinat acestui scop, este
obligatoriu amenajarea unei boxe sterile în receptură sau laborator. Toată aparatura şi
ustensilele utilizate în acest spaţiu trebuie să fie foarte curate şi sterilizate, iar pentru
sterilizarea aerului se utilizează lămpi cu raze ultraviolete.

Spălătorul este încăperea în care se spală recipientele necesare ambalării medicamentelor


preparate. Laboratorul de analiză trebuie să fie dotat cu ustensile, respectiv reactivi, astfel încât
să poată fi identificate substanţele medicamentoase intrate în farmacie cât şi cele preparate în
unitate.

Încăperi de depozitare
Depozitul este o încăpere prevăzută cu rafturi sau dulapuri pe care sunt aranjate, în funcţie de
criteriile indicate şi în oficină, substanţele, produsele tipizate, preparatele oficinale, tehnico-

4
medicale, ceaiurile etc. Tot în această încăpere este importantă existenţa unei mese pe care se
pun temporar medicamentele până la recepţie, respectiv pe care se pregătesc coletele pentru
beneficiari. În această încăpere este importantă existenţa caietului de defectură, în care se
notează medicamentele lipsă.
Depozitul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să aibă o suprafaţă de minimum 10 mp;
 să fie realizat astfel încât să permită asigurarea condiţiilor normale de umiditate;
 să fie prevăzut cu un sistem propriu de asigurare a condițiilor de temperatură și
umiditate necesare păstrării medicamentelor în condiţiile specificate de producător;
 să fie dotat cu dispozitiv de monitorizare a condiţiilor de temperatură şi umiditate
existente;
 să asigure condiţii specifice pentru depozitarea medicamentelor cu regim special;
 să dispună de o zonă special dedicată păstrării medicamentelor expirate sau a celor
colectate în vederea distrugerii;
 să dispună de zone distincte şi inscripţionate pentru depozitarea celorlalte categorii
de produse, altele decât medicamentele, aflate în obiectul de activitate al farmaciei, în cazul
în care le deţin;
 să deţină echipamente specifice pentru depozitarea medicamentelor şi a altor
produse care impun condiţii speciale de conservare;
 să dispună de o zonă special dedicată păstrării medicamentelor pentru care există
suspiciunea că ambalajul a fost modificat ilicit sau verificarea elementelor de siguranță ale
medicamentelor indică faptul că produsele ar putea să nu fie autentice.

Pivniţa este cea mai răcoroasă încăpere a farmaciei în care se păstrează mai ales medicamentele
la care Farmacopeea Română prevede conservarea la loc răcoros (seruri, vaccinuri etc.) cât şi
ambalajele. Încăperea trebuie dotată cu mobilier adecvat (rafturi, dulapuri etc.).

S-ar putea să vă placă și