Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NICIODATĂ
LUCIAN CRISTESCU
NU E TÂRZIU
NICIODATĂ
O călătorie prin yoga și creștinism
Pantelimon 2018
© 2018 – Editura Viață și Sănătate
Toate drepturile rezervate.
Prefață . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Partea întâi
AVENTURA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Partea a doua
AMINTIRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
Documentar: Hinduismul și Budismul . . . . . . 148
Documentar: Anii pierduți ai lui Iisus . . . . . . . . 210
Gnosticismul . . . . . . . . . . . . . . . . . 212
Partea a treia
CUTREMURUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 301
Partea a patra
LUMINI ÎN ZARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 439
Epilog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 463
Anexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 465
1. Mișcarea New Age . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 465
2. Medicina alternativă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 471
3. Homeopatia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 477
4. Acupunctura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 484
5. Reiki/Bioenergie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 487
6. Ayurveda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 491
7. Biomagnetismul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 494
8. Biorezonanța . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 498
9. Cristaloterapie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 500
10. Radiestezia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 502
11. OZN și extratereștrii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 506
Prefață
AVENTURA
Capitolul 1
4 noiembrie 2013.
Motoarele turate se opriră cu un fluierat prelung.
– Dear passengers, welcome to Georgetown, the capital city of
Guyana…1
Vocea din difuzor se disipă în gălăgia din avion. Pasagerii, voioși
că sunt iarăși la sol, se ridicară din fotolii, îmbulzindu-se pe culoarul
Boeingului 737.
– Stai, unde te bulucești? murmură un bărbat tânăr. Cu stân-
ga, își apucă colegul de braț și-l trase înapoi. Acesta, corpolent, căzu
ca un bolovan.
– M-am săturat… De 35 de ore, Riki! Dacă mai stau un mi-
nut, crăp!
– Ai vrut bani mulți? Rabdă acum!
Resemnat, acesta își întinse gâtul spre culoar și cerceta chipurile
pasagerilor. O undă de încântare îi însenină privirea.
– Creole, dar drăguțe... Ce zici, Riki?
Tânărul de lângă el nu-i răspunse. Privea pe hublou aeroportul.
Printre palmieri, niște clădiri gen baracă cu un singur nivel. Câteva
1
Dragi pasageri, bun venit în Georgetown, capitala Guyanei.
11
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
12
Aventura 1
Riki se trase lângă un stâlp de metal. Își scoase rucsacul uriaș și,
din el, borseta.
– Stai aici până mă întorc.
Bebe dădu din cap absent, devorând cu ochii spectacolul pestriț.
Peste o jumătate de oră, Riki se întoarse abătut.
– Ce e?
– Nu sunt zboruri directe spre Tabatinga. Doar cu 2-3 escale...
Primul e abia joi.
– Tabatinga... tresări Bebe încântat. E... în susul Amazonului...
Stă chiar pe hotarul a trei țări: Brazilia, Peru și Columbia! Știai?
Riki ridică din sprâncene...
– Prea multe știi... Dar nu ce trebuie! Tabatinga este El Dorado,
mă! Cheia și buricul lumii...
– Așa? îngână Bebe zăpăcit. Dacă n-au avioane, ce facem?
– Ei!... Ne cazăm. Apoi... merg să caut aerodromul Ogle...
Ziceau că acolo mai sunt ocazii. Poate avem baftă.
Cu 40 km la oră, autobuzul își tăia drum spre centrul capita-
lei, Georgetown. Pe geam se desfășura peisajul tipic sud-american: o
aglomerare de clădiri și dughene de toate mărimile și stilurile; străzi
cu canalizare la vedere; circulație haotică, cu câini și pietoni pe caro-
sabil. Părea o bizară combinație de epoci. Marea catedrală albă, în
stil gotic, impunătoare de departe, de aproape dezamăgea: era din
scândură vopsită în alb.
Briza umplea nările cu miros înăbușitor de ocean. Pe o stradă
lăturalnică, o firmă vopsită în culori vii le atrase privirea: Golden Shell
Inn.
– Asta-i pensiunea care ne trebuie! Ieftină... şi obscură, zise
Riki
Era o clădire ponosită de lemn cu două etaje. Accesul era prin-
tr-o scară exterioară. Dormitoarele strâmbe se înșirau unul lângă
altul, ușa dând într-o verandă comună și lungă, deschisă spre stradă.
La fiecare capăt se afla câte un grup sanitar cu dușuri și haznale. Bebe
se opri pe trotuarul de vizavi, cu oroare.
– Eu, aici?
13
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
16
Capitolul 2
5 noiembrie 2013.
La tropice, soarele răsare în scurt și aproape invariabil în jurul
orei 6. Este chiar ora când în capitala Guyanei viața începe să freamă-
te la fel de brusc. În furnicarul grăbit, doi turiști sub rucsacurile lor își
tăiau pârtie spre mahalaua de lângă ocean.
– Ăsta e aeroportul Ogle? zise Bebe. Păi aici scrie altceva:
Eugene F. Correira International Airport... Asta „internațional”!?
Un militar îi conduse la o clădire auxiliară.
– Așteptați acolo, lângă biroul comandantului de mișcare.
A durat ceva... Odată taxa plătită, inclusiv darul de mulțumire,
cei doi își ridicară bagajele și porniră spre hambare, conduși de un
militar. O duzină de aeroplane de mici dimensiuni stăteau pe iarbă.
În rândul din stânga, câțiva indivizi se străduiau să încarce un Cessna
vopsit în alb și roșu. Militarul îi conducea în direcția aceea. Un bărbat
mărunțel și subțire, cu fața mai albă ca a celor din grup, îi zări. Lăsă
sacul din mâini și așteptă să se apropie indivizii...
– Hola! Voi sunteți pasajeros pentru Tabatinga?
Mirat că i se adresează în spaniolă, Riki îl măsură atent.
– Sí, señor.
Individul își puse mâinile în șold, gata de ceartă.
17
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
19
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
rău... Și... sufletul a ieșit din mine... M-am văzut dincolo... Spirite...
Arătări... Când mă uit mai bine, un jaguar... Nu! Nu era jaguar, señor!
Era doar spiritul lui! A venit și s-a oprit înaintea mea. Mă privea
lung... M-am speriat, dar nu puteam face nicio mișcare. Și „vocea”
mi-a vorbit. „Carlos, nu vei muri în aer, nici în copac, nici pe pământ.
Vei muri... înecat.” Jaguarul s-a apropiat mai mult. Și a început să mă
lingă... pe mâini, pe față, pe picioare... Peste tot. Nu mai simțeam
durerea...
În habitaclu se lăsă tăcerea.
– În zori, când m-am trezit, piciorul era tot umflat, dar mi-l
fixaseră în atele. Am mai stat între Patamoni încă vreo patru zile.
Piciorul era tot mai bine. Pe yaghe nu l-am mai văzut de-atunci.
Ehee... Sunt nopți când spiritele mă vizitează. De-atunci el jaguar,
spiritul meu călăuzitor, nu m-a părăsit niciodată...
Tonul lui Carlos deveni jovial.
– Vezi, señor, de aia nu fac baie nici în ocean, nici în râu. Și
n-am să mai mor!
Se lăsă tăcerea.
– Și... șeful? întrebă Riki.
– Don Pardo? A murit acolo.
În carlingă nu se auzea decât zumzetul motorului. Ceilalți își
torceau fuiorul gândurilor. Deși timpul trecea, avionul parcă stătea
în loc. Jos era același verde. Doar meandrele de culoarea cafelei cu
lapte șerpuind sub ei, dovedeau că înaintează. „Yaghe... Yoga... Lume
a spiritelor... Au putere... dar... mai știi?...” gândea Riki.
***
23
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
24
Aventura 2
27
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
29
Capitolul 3
– Unde-i rupt?
Bebe arătă spre gleznă.
– Așș... O simplă luxație, și faci atâta gură.
– Dar mă doareee... Și coastele...
– Zi mersi că ai scăpat ușor...
– Ușor? se văicări Bebe.
– Dacă-ți spun... Carlos e mort!
Ca electrocutat, Bebe ridică capul. Chipul i se schimonosi în plâns.
– Carlos?
Bebe plângea, uitând pe moment de durerile sale. „Inimă de
muiere...”
– Hai, gata cu miorlăiala. Până mai caut rucsacul meu, ridi-
că-te. Ia craca asta și încearcă să umbli. Nu mai avem timp mult. Vine
noaptea!
După o jumătate de oră de căutare zadarnică, Riki se-ntoarse.
Îl găsi pe Bebe în picioare, sprijinind copacul cu mâna. Era aplecat de
spate. La fiecare respirație, gemea.
– Gata? Hai!
Și Riki o luă înainte, hotărât.
– Unde mergem? întrebă Bebe.
– De unde să știu? Tu erai cu geografia...
– Așteaptă-mă! S-o luăm pe firul apei... Tot în jos.
– Hai mai repede...
Bebe înainta cu greu la vale. Se sprijinea de toți copacii. Din
când în când se oprea, istovit, tușea și scuipa sânge.
– Așteaptă-mă...
În drum spre râu, Riki înșfăcă rucsacul lui Bebe din tufiș. Era
greu... Dar în el era salvarea: mâncare, chibrituri, haine, lanternă,
kitul de supraviețuire. Era însă imperios să-și găsească rucsacul pro-
priu. Acolo erau banii mulți, actele, agenda cu adresele... Își imputa
că nu le-a păstrat asupra lui. Până va veni Bebe, avea de gând să mai
patruleze malul râului. Poate că...
Trecu o vreme... Rucsacul – nicăieri. Bebe ajunsese și el pe mal.
Când își revăzu rucsacul pe umărul lui Riki, se însenină.
34
Aventura 3
îndrăznea să-i ceară, ca să nu-l mai certe. Când o luară din loc, trebuiră
să lase râul, căci malurile deveniseră foarte abrupte. Intrară în junglă.
Murmurul apei rămase în dreapta lor, înăbușit de țipetele păsărilor.
– Mi-e sete, zise Bebe.
– Când ajungem la râu, o să bei. Rabdă acum!
Cât timp avuseseră râul cu ei, n-au simțit ghimpele setei. Un
gând îl neliniști pe Riki. „Oare cât ne-am depărtat de râu?” Oprindu-
se, scoase harta. În lumina precară, încercă să repereze cursul râului.
Erau multe fire de apă, dar care era al lor? Și, oare râul pe care-l ur-
mau era marcat pe hartă sau era unul din multele torente fără nume
ale Gran Sabanei? Nesigur pe sine, decise să corecteze direcția, cu
45 de grade spre dreapta.
– Riki, nu mai pot... Te rog, să ne oprim puțin.
– Niciun minut...
– Riki! strigă Bebe disperat. Prăbușindu-se pe un trunchi că-
zut, își îngropă fața în palme și începu să tușească și să plângă cu
suspine.
„Dacă mergem tot așa, murim amândoi...” Întors spre neputin-
ciosul său tovarăș de drum, îl împroșcă cu o privire de ciudă și mâ-
nie. Brațul drept îi zvâcnea. Își privi mâinile, presărate cu umflături.
Cercetă fața și mâinile lui Bebe. Nici el nu era într-o stare mai bună,
doar durerea din picior îl împiedica să le bage în seamă.
– Nu te-aștept decât cinci minute. Ține cont!
Bebe se liniști. Când Riki dădu semnalul, se ridică, gemând, și îl
urmă, silindu-se să nu rămână prea mult în urmă.
– Mi-e sete, Riki...
– Și mie mi-este. De unde să-ți dau apă?
Înainte de căderea nopții, Riki curăță terenul de tufe, liane și
crengi, pentru un loc de odihnă. Nu voia să fie surprins de vreo fiară.
Culeseră lemn din belșug, făcură focul și hotărâră să vegheze cu rân-
dul, deși nu putea conta prea mult pe Bebe.
– Culcă-te tu mai întâi. Când n-am să mai pot, te trezesc.
Bebe se întinse pe patul verde, pe partea stângă. Privea focul
care ardea mocnind și fumegând.
38
Aventura 3
– Riki?
– Ce-i?
– Știi o rugăciune?
O grimasă îi strânse obrazul.
– La care zeu?
Bebe ezită o vreme.
– La Iisus...
– De ce nu la Mahomed, Buddha, Krișna, Rama? Mai vrei?
Mai am!
– Totuși...
– Auzi? Dacă ai nevoie să te rogi, fă-o în legea ta! Am altă trea-
bă acum.
Bebe adormi repede, ca un copil. Din când în când, tușea și ex-
pectora. Riki privi rucsacul. Nu trecuseră decât două zile, și pierduse
cam un sfert din greutatea inițială. Cât o să mai dureze? Omul de
lângă el devenea o povară. Soluții nu se întrevedeau... Privi lung la
băiatul ghemuit la pământ. Gânduri negre îi dădeau ocol.
Când și când, pădurea răsuna de strigăte de luptă, de atac, de
disperare... Îl trecură fiorii. Adrenalina fricii îl împiedica să cadă de
somn. Niște ciudățenii înaripate de mărimea unor vrăbii le tot dă-
deau ocol. Când una trecu pe lângă el, sări cu mâna întinsă și-i tăie
calea. La numai câțiva centimetri, zburătorul îl ocoli instantaneu cu
o incredibilă măiestrie. „Liliecii-vampiri... zicea Bebe”. Un fior îi în-
creți spinarea. Ca să le strice jocul, se ridică și merse încoace, încolo.
Trucul i-a îndepărtat.
Trecu un timp nedefinit, dar lung. Simțea că i se închid ochii.
Voia să doarmă, să evadeze în vis. Dar oare va rezista Bebe să vegheze
lângă foc fără să pice?
– Scoală! Scoală, m-auzi?
– Hă?
Bebe ridică o clipă capul, fără să-și deschidă ochii și-l lăsă să
cadă la loc. Nu putea avea nicio nădejde la el. Dar îi veni o idee și era
cât se poate de mulțumit de „metoda de stimulare” a lui Bebe.
– Jaguarul, Bebe! strigă el din rărunchi.
39
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Unde-i?
– Pe-aici, dar... nu-l văd.
Sprijinindu-se în cotul stâng, Riki se ridică în șezut și cercetă
cât putu mai atent panorama nocturnă. Urechea căuta semnalul de
avertizare. Doar țipete de pasăre... Încet, se lăsă pe spate, cu ochii și
urechile larg deschise. Trecu un minut, zece... Simțământul unei pre-
zențe malefice dobândi aceeași intensitate ca și la râu, când întâlnise
cadavrul lui Carlos. Își propuse să vegheze din umbră, dar somnul îl
răpuse din nou.
Când jungla începu să se distingă în lumina filtrată a dimineții,
Riki se trezi, bun de un marș forțat, tocmai când Bebe se prăbușea la
pământ, epuizat cu totul.
41
Capitolul 4
Îl apucă de guler, îl săltă și-l târî către margine. De sus, își mai privi
o clipă dușmanul, apoi îl împinse cu piciorul spre mal și, cu toată
îndârjirea, îi făcu vânt în prăpastie. Ca un bolovan, trupul masiv se
rostogoli în jos, culcând arbuști, tufe, din ce în ce mai repede... până
se pierdu în hău.
Ca eliberat, Riki se pomeni repetându-și în gând crezul yoghin:
„Totul este o iluzie... Nu există bine, nici rău... Viața este doar un
punct. Karma... Mila e o eroare... Supraviețuire! Nimic altceva nu
contează.” Chipul i se destinse. „Viața e din etape. Acum e o nouă
etapă!”
46
Capitolul 5
Lemnele încă ardeau. Riki era tot pe butuc, lângă rucsac. Răsuci
în mână tubul-spray cu insecticidul salvator: SuperKill – Inflamabil...
Mintea încerca să anticipeze evenimentele. Fără hamac, era vulnera-
bil și față de alte lighioane. Chinul îi furase somnul. Frunzări pagi-
nile rămase în cărțulia De la Amazon la Pampas. O poză cu furnici îi
atrase atenția. „Ia te uită: ...durerea cedează după 24 de ore.” Trupul
îi zvâcnea. Privi cerul fără stele. Ar fi vrut să măsoare timpul. N-avea
niciun reper. Era singur cu el însuși, cu gândurile și amintirile lui.
Trecutul îl sâcâia... Se ridică nervos.
Lângă el, se auziră foșnete prin iarbă. Precaut, păși mai spre
foc. După o vreme, ocoli bușteanul și-și găsi un alt loc, mai sigur.
Scuturat de friguri, își puse mâinile pe genunchi, cu palmele în
sus, ochii închiși. Se concentră privind la flăcări și începu să recite
mantra... „Mani – Padme –...” Mintea i se goli... O perdea difuză îi
acoperi mintea...
Zgomote stranii țâșniră din pădure și îl smulseră din medita-
ție. Era alertă printre maimuțe. Febra și durerea îi munceau trupul.
Încercă să se concentreze. „Ce urmează?... Voi pleca... tot pe lângă
râu, în jos. Voi da de oameni... Am bani!... Mă scot ei... ”
Rătăcit prin hățișul gândurilor, urechea lui surprinse un zgo-
mot aparte, semnalul de care se temea cel mai mult. Simțurile i se
ascuțiră. Cu ochii străpunse negura. Nu se înșela... În stânga, printre
liane, doi ochi galbeni, scânteietori străpungeau întunericul. Un fior
îi străbătu ființa. Duse mâna la centură... Tocul – gol! Uitase cuțitul
lângă rucsac... Animalul făcu un pas, adulmecând aerul. Focul abia
mai pâlpâia. „Fără armă... fără torță!...” Cu pași felini, fiara se apro-
pia, nedezlipindu-și ochii de la pradă. Subit, un click îi străfulgeră
mintea. Încet, apucă spray-ul cu stânga și-l puse în palma mâinii
imobilizate. Scoase din buzunarul de la piept bricheta. Le apropie și
așteptă. Când fiara ajunse la 8-9 pași de el, declanșă spray-ul și acțio-
nă bricheta. Un jet de foc, ca un aruncător de flăcări, țâșni în direcția
fiarei. Efectul fu deplin. Din două salturi, jaguarul dispăru în noapte.
Riki jubila. Simțământul superiorității umane îi ridică moralul! Fiara
nu mai apăru. Doar furnicile... Noroc cu spray-ul.
48
Aventura 5
***
51
Partea a doua
AMINTIRI
Capitolul 1
2 februarie 2012
Ușa boxei de lângă WC era întredeschisă. Cămăruța, situată
lângă intrarea de serviciu, era ticsită cu toate câte prisosesc într-o
gospodărie cu stare. Ochiul de geam, umbrit de arbuști, strecura o
lumină slabă printre anvelope, borcane cu murături, cutii de toate
mărimile, boarfe... Pe jos se zăreau câteva articole de sport ale băiatu-
lui: o bicicletă, mingi, câteva gantere... Mai era atâta spațiu cât să intri
și să te învârți printre obiecte.
Jos, pe o saltea goală, zăcea ghemuit un tânăr bărbos. În loc de per-
nă, îngrămădise treningul din cuier. În locul păturii, îl acoperea geaca.
În curtea din fața casei, o mașină își încălzea motorul. Oblonul
garajului se închise zgomotos. Era probabil ceasul opt al dimineții,
dar individul dormea dus. Mașina ambală și părăsi curtea. În urma ei,
poarta de fier se închise zdrăngănind. Se făcu liniște. Nu după mult
timp se auzi ușa bucătăriei de la etaj.
– Să nu alergi, se auzi glasul unei femei. Vezi să vii repede, că
taică-tu o să aibă nevoie să-l ajuți la descărcatul mărfii. Te pup, pa!
– Pa, mami! răspunse o voce înaltă de tenor.
Tronc, tronc, tronc... Un pas de elefant binedispus răsună
pe treptele înguste ale casei scării. Când tinerelul dădu să iasă din
55
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
– Ești ateu?
Bebe ridică surprins din umeri:
– Ateu? Eu... Părinții merg pe la biserică...
O rumoare adie prin aulă. Bebe se uită nedumerit în stânga, în
dreapta. Profa îi făcu semn să se așeze. O mână din stânga amfitea-
trului își semnală intenția.
– Numele?
– Emilian Petrașcu, anul II. Restanțier.
– Te-ascult...
Studentul era flancat de câteva fete și doi băieți. Păreau o gașcă.
– Ne-ați încurajat să ne exprimăm opinia personală. Eu nu
sunt ateu. Mi-am conturat o concepție. Găsesc în univers ordine.
Într-un haos, fără legi și fără ordine, știința n-ar fi putut apărea. Eu
cred că tot ce există, inclusiv noi..., facem parte dintr-un plan conce-
put de o inteligență supremă... Și că...
Studenții își ascuțiseră atenția. Ceea ce continua să spună stu-
dentul era provocator.
– Scuză-mă... Din câte spui, înțeleg că ești credincios. Greșesc?
– Sunt creștin, ca majoritatea neamului meu românesc.
– Altceva... cu privire la concepția ta, ce mai ai de spus?
– Deocamdată atât.
Riki își pusese capul pe bancă. „Cu ce-și bat ăștia capul!...
N-au probleme?...” Plictisit, căscă precum un câine. Doamna Todea
vorbi:
– Ați auzit: sunt două concepții. Una materialistă, care consi-
deră că lumea s-a autoorganizat. Cealaltă metafizică, ce presupune o
inteligență creatoare. Părerea voastră, vă rog...
O tânără din prima jumătate a sălii, dinspre fereastră, se ridică.
– Numele meu e Miclea Artemis, anul I... Nu vreau să jignesc
pe nimeni. Dar... ne întoarcem în Evul Mediu?! Uitați-vă la articolele
din presă! Există cvasiunanimitate în susținerea concepției materia-
liste. Poporul nostru „preacreștin” e tot în coada Europei. Atâta timp
cât vom perpetua misticismul în detrimentul științei, vom rămâne în
balcanism...
59
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Doamnă...?
– Spune, Erika.
– Îmi susțin părerea că „afirmația” lui Dawkins este absurdă.
În aulă, spiritele se animau. Artemis, studenta materialistă, dă-
du să se ridice, protestând. Dar cedă, la gestul profesoarei.
– Îmi voi argumenta poziția, spuse Erika. Mai întâi: dacă
înaintea Big Bang-ului era „legea gravitației”, atunci nu poți spune
că era „nimic”, ci era totuși „ceva”. În acest punct există o contradicție
internă. În al doilea rând: legile materiei nu există independent de
materie, ci ele sunt un atribut al materiei. Numai unde există materie
sunt și legi ale materiei. Și în ultimul rând: legile nu creează absolut
nimic...
Aici Erika făcu o pauză semnificativă.
– Legile sunt doar o descriere a ceea ce se întâmplă. Legile me-
canicii newtoniene, de exemplu, nu pun în mișcare bila de pe masa de
biliard, ci doar prezic cursul bilei. A spune că legea gravitației creează
este antiștiințific... și, pe deasupra, este și ilogic.
În punctul acesta, Artemis se ridică fără să aștepte invitația.
– Dați-mi voie. Mi-este greu să tac. Am senzația că asist la o
repetare a procesului lui Galileo Galilei. Domnii inchizitori aveau și
ei un set de cunoștințe, bine bătute în cuie... ca și colega. Dar nu erau
în stare să gândească decât în limita sistemului lor. Ce zice colega...
este lipsă de imaginație. O zice și Richard Dawkins. Știința a progre-
sat tocmai prin încălcarea limitelor vechiului sistem. O deschidere
mai mare a minții – scuză-mă, Erika – trece dincolo de argumentele
aduse de tine...
Riki se frământa, neliniștit. Șopti:
– Bebe... mai e mult?
– Șșș... Se uită la noi...
Doamna Todea ridică mâna, liniștind spiritele și indică spre un
tânăr subțirel.
– Sunt Marcel Motriș, anul I. Vreau să spun... că există deja o
comunitate științifică, una care toată viața a întors lucrurile pe toa-
te fețele. Consensul lor este cel afirmat de Artemis. Este adevărat,
62
AMINTIRI 1
știința nu poate cunoaște tot. Dar ea are un temei când afirmă că ma-
teria se poate autoorganiza datorită legilor fizicii... Probabilitatea își
are rolul ei mirific. Prin probabilitate câștigă oamenii lozul cel mare,
milioane... Eu cred în postulatele științei, chiar dacă sunt incomplete.
Riki ridică capul.
– S-a sunat? îl întrebă el destul de sonor pe Bebe.
Doamna Todea, se uită la ceas.
– Mda... Înainte să ieșim în pauză, vreau ca în ora următoare
să vă referiți la două subiecte aduse în discuție. Anume: informația...
și probabilitatea. Vă aștept să continuăm.
În aulă se stârni animație. Unii se grăbeau să iasă în pauză. Alții
deschideau geamul. Profesoara își trase scaunul lângă asistentă și dis-
cutau pe marginea disciplinei. Riki țâșni ca propulsat de un resort.
Se strecură printre studenți, își aruncă fularul peste umăr și ieși pe
coridor. Intră grăbit la toaleta din capăt.
63
Capitolul 2
68
AMINTIRI 2
69
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
70
AMINTIRI 2
3
New Age – vezi Anexa nr. 1, p. 465.
71
Capitolul 3
El schimbă subiectul.
– Cu ce mergi?
– Mă așteaptă o mașină.
„Deci are pe cineva...” Gândul, în loc să-l demobilizeze, îl am-
bală mai mult.
– Mă cheamă Richard... Riki. Poți să-mi spui de ce ai tresărit
când am zis „Alhambra”?
Fata zâmbi ca pentru sine.
– Am crezut că ți-a fost... revelat un secret de familie. Nu-l
puteai ști decât prin transcendență... Crezusem că și tu ești inițiat...
Ieșiră în stradă. Până în bulevard, mai era ceva distanță.
– Și... secretul?
Ea tăcu o vreme.
– Ai mei au locuit o vreme în Spania... lângă Cordoba.
Obișnuiau să meargă des la palatul Alhambra... Mama a vrut chiar
să-mi pună numele „Alhambra”. Până la urmă a rămas doar Ambra.
Privind-o fix, Riki îi zise pe ton apreciativ:
– Ești plină de enigme.
Fata rămase indiferentă la complimentul lui. Replică scurt:
– Hai, poftă bună...
Un VW Passat cu geamuri fumurii o aștepta în bulevard.
Ambra, fără să se întoarcă, intră pe locul din față și mașina dispăru.
„Yoga?... Ambra... Tare tipa!”
75
Capitolul 4
81
Capitolul 5
7 februarie 2012.
Gara de Nord nu mai este cum a fost odată: un furnicar într-o
forfoteală bezmetică. Totuși mai are ore de vârf, când mulțimea de
siluete și culori se țes într-o rețea indefinibilă. Gara de Nord este încă
locul ideal în care să dispari în anonimat.
Aproape la capătul peronului 9, un individ îmbrăcat neglijent,
cu o geantă pe umăr și o borsetă în mână, aștepta trenul de Craiova.
Lângă el, pe vine, un cetățean în jerseu țărănesc trebăluia în papor-
nițele lui. Individul în picioare părea absent, dar ochii lui cercetau
atent orice mișcare. De o vreme avea sentimentul că doi bărbați, aflați
cu două peroane mai încolo, îl filează. Doar o impresie? Oricum, nu
trebuiau să riște!
Din stânga, dinspre bulevard, îl zări pe Riki. Sosea mai devreme
decât se înțeleseseră. Tânărul își roti privirea, căutând să identifice pe
cineva în mulțime. Zări papornițele și își făcu drum spre cei doi.
– Salut, Gimi...
– Nu mă cunoști... zise individul printre dinți și se întoarse,
privind în direcția trenului ce urma să tragă la peron.
Pentru că nu percuta, Gimi îi zise printre dinți:
– Dispari... Suntem filați...
83
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
„Gimi?... Nu va trăda... Nu-i prost să-și bată cuie în talpă... că, altfel,
intră la «crimă organizată»...”
Ar mai fi vrut să treacă pe la facultate, pentru mama. Dar nu
putea risca să dea ochii cu Gyuri. Dacă ar fi obținut niște „marfă”,
era altceva. Oftă. Părea că toate îi mergeau anapoda. Amintirea unui
chip îi opri alunecarea spre melancolic. „Ambra...”
86
Capitolul 6
Doamna se opri.
– Stimați studenți, în seara aceasta vă invit să ne detașăm de
universul material, trecător, și să ne apropiem de marile adevăruri pe
care cultura noastră occidentală le ignoră.
Vi-l prezint pe invitatul nostru, domnia sa, Swami Ramagupta
Goși, absolvent al Institutului de Tehnologie din Karaghpur, Master
în Business Administration, fost manager al Departamentului de de-
sign pentru Compania Aeriană IndiGo. După doi ani de ascensiune
profesională, domnia sa a renunțat la carieră și s-a retras la așramul
Sri Baba. Acolo, Swami a atins iluminarea, unirea cu conștiința uni-
versală. Din 2010, Swami Ramagupta Goși a primit misiunea să
ducă lumii mesajul păcii, al armoniei și al unirii cu spiritul cosmic.
Domnia sa ne va vorbi în engleză...
În sală se auziră aplauze. Din dreapta apăru un bărbat relativ
tânăr, bărbos, cu părul negru corb, strâns la spate. Avea un aer jovi-
al, contrastant cu așteptările lui Riki. „Ăsta e ca unul de pe stradă...”
Swami se apropie de rampă și stătu un timp înclinat, în semn de
mulțumire. Apoi, când aplauzele încetară, își reglă cu mișcări lente
poziția microfonului. Glasul lui neobișnuit de tenoral începu vorbi-
rea într-o englezească asiatică pe care o traducea doamna Eleonora:
– Bun găsit, dragi iubitori ai adevărului din România... Văd
că sunteți tineri și dornici să vă apropiați de izvoarele înțelepciunii
milenare.
În sală se porniră câteva aplauze.
– Ori de câte ori mă aflu înaintea unui auditoriu, eu însumi am
nevoie de înțelepciune, de asistența energiilor pozitive care ne încon-
joară... Iată de ce, vă invit să închidem ochii...
Swami Ramagupta Goși închise ochii. Treceau secundele.
Zece... douăzeci... La un moment dat, în difuzoare se auzi o inspira-
ție profundă și începu:
– Cu dragoste adâncă... să ne reamintim... de avatarurile di-
vine: Sri Krișna... Christos... Budha... Sri Rama... Zarathustra...
Mahavira... Să ne amintim de Swami Vivekananda... Satya Sai
Baba... Baghawan Nityananda... Sri Paramhansa. Să ne gândim la
89
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
dumnezeu și la maeștrii lui... La toate ființele vii din jur... Fii asupra
noastră a tuturor... Omm Mani Padme Omm.
Riki privi spre fată: stătea cu capul plecat, cu palmele apropiate
lângă frunte. „Ăștia se roagă?! E conferință? Sau...?”
Deodată, din spate se auzi un răcnet:
– Fraților!
Toți se întoarseră spre ușă. Doi bărbați, unul în sutană și ante-
riu, celălalt în rasă de călugăr, încercau să forțeze drumul spre estra-
dă. Preotul purta o cruce mare, aurită.
– Suntem popor creștin și ortodox de două mii de ani! Avem
sfânta biserică, Sfânta Fecioară, Sfânta Cruce! Antihristul cu benghi
în frunte a venit să vă ispitească... Hoții de suflete!... Nu vă lăsați
amăgiți de vinul eresurilor drăcești...
Câțiva se străduiau zadarnic să-i convingă să părăsească sala.
Popa agita crucea ca pe o armă de temut. Au mai sărit câțiva și, cu
forța, au reușit să-i scoată în stradă. În urma lor, câțiva tineri și tinere
au părăsit sala.
Cât timp a durat altercația, Swami stătuse imperturbabil la mi-
crofon, cu palmele lipite și postate sub bărbie. Pe față îi stăruia un
zâmbet șters. Trebui ceva timp până când sala să se liniștească.
– Lucram ca inginer la o mare companie, începu Swami poves-
tea convertirii sale ca yoghin.
Riki, perturbat de scandalul anterior, îl asculta într-o atitudine
mai critică. „India?... Ăia trăiesc în colibe, mor de foame, colcăie în
mizerie, iar ăsta se ascunde în așramuri, în loc să pună mâna la trea-
bă!” Subit, își aminti de Ambra. De fapt, nu pentru individul ăsta
venise. Își roti privirea prin sală. Din nou parfumul discret îi înfioră
simțurile. Fata din stânga, înclinată înainte, asculta atent. Riki, cu
capul lăsat pe speteaza fotoliului, o contemplă pe îndelete. Fata avea
un soi de farmec ascuns care-i stimula căutarea. Îi privi degetele de-
licate și albe.
– Sunt multe lucruri care nu pot fi explicate de rațiunea uma-
nă. Misterul vieții, misterul morții, misterul sensului pentru care tră-
im... Filosofii nu pot să propună decât ipoteze – păreri contradictorii
90
AMINTIRI 6
între ele. Mistica orientală, veche de cinci mii de ani, poartă adevărul
descoperit marilor inițiați. Ca să îl înțelegi și mai ales ca să te poți
imersa în adevăr, ai nevoie de un drum și de un ghid. Drumul se
numește yoga...
Swami continua să vorbească rar, emfatic, cu gesturi ample.
– Originea acestei filosofii și practici se pierde în istorie. Cel ca-
re a așezat înțelepciunea yoga într-o formă scrisă este Guru Patanjali,
secolul III era noastră. El a alcătuit Yoga Sutra, un îndrumar al Raja
yoga, sau yoga regală. Yoga Sutra conține 195 de cugetări.
Un tub de neon de deasupra lui Swami începu să pâlpâie deran-
jant. Doamna Eleonora își ridică privirea nemulțumită. Dar Swami
părea imperturbabil.
– Această Yoga Sutra descrie cele opt ramuri, sau domenii din
yoga.1 O să vi le prezint în treacăt. Prima este yamas – cumpătarea; a
doua este niyamas – ritualul...
„Platitudini irelevante...”, gândea Riki. Ochii lui lunecau invo-
luntar spre trăsăturile vecinei din stânga lui. Curiozitatea de a-i des-
coperi ființa îi forfeca atenția.
– ...și, în sfârșit, ultima, a opta, este samadhi – absorbția în di-
vin. Hatha yoga se traduce prin „yoga puternică”. Ea cuprinde un set
de exerciții care echilibrează pielea, mușchii și osatura. Ele îl fac pe
yoghin capabil să deschidă canalul spinal, așa încât energia divină să-l
poată cuprinde neîmpiedicat.
Cuvântul „energie divină” îi prinse atenția. „Energie înseamnă
putere... Putere!”
– ...Primul principiu al filosofiei yoga este ahimsa. Este înălță-
torul principiu, tradus prin „să nu faci rău nici ție, nici altuia”. Poate că
vă întrebați: până unde se extinde acest principiu. Să nu fiți surprinși:
se aplică nu doar oamenilor, ci și animalelor, naturii, pământului...
Un yoghin adevărat este vegetarian și ecologist.
Odată ce cuvântarea lunecă spre tărâmuri abstracte, atenția lui
Riki se pierdu în hățișul preocupărilor curente. Relaxat în fotoliu, fu
1
https://www.yogajournal.com/meditation/yoga-questions-answered
91
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
93
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
96
Capitolul 7
– Salut...
În așteptarea fripturii, Riki își făcea socoteala. „Dacă se amână
pe marți, ar fi o chestie! Scap și de nebunul de Gyuri... îmi rămâne
și mie... Ar fi altă treabă cu Ambra... şi cu Lavinia...” Înviorat de per-
spective promițătoare, mâncă cu poftă.
***
Luni seara era tot urât. Lapoviță, ud și rece... Dar Riki era bine
dispus. Noaptea trecută primise un emoticon care făcea cu ochiul.
Peste câteva ore avea să zboare la Amsterdam. În ușă la Pizza Hut îl
aștepta Bebe. Cum îl zări, săltă pe trotuar.
– Unde e clubul?
Riki îi făcu doar un semn cu capul, arătând spre înainte, și-și
continuă drumul.
– Cât ai adus?
– Două de cincizeci.
– Doar atât?
– N-a avut mami mai mult la ea, se justifică Bebe. Dar pentru
taxi, ajunge.
– De unde știi?
Grăbiră pasul ca să nu iasă fetele. Câțiva ieșeau deja. Ajunși în
fața intrării, cercetau fețele.
– Uite-o! zise Bebe.
Într-adevăr, zări chipul Cătălinei și pe cel al Laviniei. Când fete-
le ajunseră în ușă, Riki le ținu calea.
– Bună..., zise el degajat.
– Săru-mâna, adăugă Bebe.
Cătălina se dumiri prima și zâmbi. Dar se încruntă.
– Ați fost și voi în sală?
– Ei... Ne-am interesat. Ne acceptă doar în seria următoare.
Am venit să vă vedem.
Lavinia privea înainte ferindu-și ochii.
99
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
dreapta. Îi dădu bancnota de 50. Când șoferul voi să-i dea restul,
Riki îl opri și coborî.
– Ar fi păcat de dumneavoastră. Sunteți tânăr..., mai apucă
Riki să audă.
Pe drum spre casă, vorbele șoferului îl însoțeau.„Prostii... Tipu-i
expirat... Atâta lume, și încă intelectuali... Și el, șofer...” Lângă un fe-
linar, se opri subit. Scoase mobilul din buzunar și trimise la ultimul
număr apelat un SMS: „Noapte bună, Lavi...”.
103
Capitolul 8
e primul risc, riscul cel mare... Ăăă... Mai e și al doilea, mai nevinovat:
dacă se sparge o bilă, într-o jumate de oră... ești „fericit”.
– Ce vrei să zici?
Serghei îl privi compătimitor.
– N-ai auzit de „cazul Ilinca”... Trecuse de vamă și aștepta îm-
barcarea. O bilă din aceea – se mai întâmplă... – s-a spart... Într-o
jumătate de oră, au luat-o moartă.
Riki înghiți din nou. Fața îi albise.
– Chiar așa?
– Cocaină..., și Serghei ridică neputincios din umeri.
Riki cercetă smart-ul primit. Trecuse prin multe mâini. Tastă
și citi numărul confidențial. „Ai intrat în horă, joacă!” Când ieși din
aeroport, sună. O voce de femeie îi răspunse.
– Ia un taxi. Strada Heiligeweg 22, etaj 3, ap. 2. Nu suna. Doar
bate la ușă.
Cu gândul la „misiune”, nu vedea nimic: străzi, oameni, maga-
zine, fațade lipite între ele... Clădirea era în stilul specific, ridicată pe
verticală la patru etaje, cu ferestrele înghesuite una într-alta. Scara de
lemn scârțâia sub pașii lui. Inima îi bătea repede. Ușa apartamentului
i-o deschise un negru. Fără vorbă, îl invită înăuntru. În sufrageria
îngustă, pe un covor persan cam ros, erau două fotolii și o măsuță.
Tapetul îi amintea de filmele cu Chaplin. Luă loc în fotoliu. După
vreo trei minute, apăru „Nașa”, o femeie la 45 de ani. Avea trăsăturile
unei tipe energice, nici frumoasă, nici urâtă. Privirea ei însă era de
oțel. Luă loc pe celălalt fotoliu. Fără nicio introducere, îi zise:
– Trebuie să stai până mâine, ca să nu stârnești bănuieli. Ai aici
rezervarea la hotel. Diseară te va căuta Kobe și-ți va da ce ai de luat.
Dacă apar probleme, sună-mă. Ai grijă ce vorbești.
Riki luă rezervarea și o mică hartă a zonei.
– Întrebări?
El se limită doar să dea din cap.
– Bine! Baftă!
Totul nu dură nici cinci minute. Kobe, ghanezul, îl conduse la
ușă. Ajuns în stradă, privi precaut în stânga, în dreapta. I se părea că
107
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
108
AMINTIRI 8
111
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Da...
– Luni vii la club?
– Da. Cu Cătălina.
– Vin să te conduc acasă.
– Ăă… Nu e nevoie...
– Lasă că știu eu ce trebuie. Fată singură pe coclauri... Tu ce-ai
mai făcut?
– Cu serviciul...
– Dar unde lucrezi?
– În sectorul 6... Pe bulevardul Iuliu Maniu.
– Ce zici? Vin odată să te iau de la serviciu?
Iarăși tăcere. În cele din urmă, răspunse:
– Nu e nevoie...
Din glasul ei răzbătea o undă de emoție.
– Bine... Lasă că mai vorbim luni. Îți doresc o zi frumoasă.
– Mulțumesc, și ție la fel...
Cu un gest larg, Riki slobozi mobilul în buzunar, ca omul mul-
țumit de sine. „Nu-i rea... Cam... bibilică...”
***
Mâna lui Bebe rupse o foaie din calendar. Era sâmbătă, ziua
așteptată. Din timp îi dăduse Casandrei cămașa și pantalonii de cos-
tum ca să le calce frumos. Cu ochii pe ceas, își făcu referatele și mai
citi din Călătorii în timp...
Ca să nu întârzie la randevu, porni din vreme și se prezentă cu o
jumătate de oră înainte la adresă. Era îmbrăcat festiv. Sacoul avea re-
ver tivit. Nu uitase să-și ia ochelarii: îi dădeau o notă de superioritate.
Intră la Tosca și se postă la vitrină, cu fața spre stradă.
– Domnu’? îl abordă un tinerel suplu în uniformă.
– Nu... Nimic... Aștept pe cineva important.
Intimidat de ținuta de gală a lui Bebe, tinerelul se retrase. După
vreo zece minute, Bebe se întoarse neliniștit și îl căută din ochi pe
tinerel. Individul îl urmărea discret de după draperie și ieși.
113
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Da, domnu’?
– Vă rog, mai există o cafenea Tosca?
– Da, domnu’. Mai există una.
Sângele îngheță în vinele lui Bebe.
– Nu mă înnebuniți... Unde ?
– În Roman, județul Neamț. Strada Roman Mușat, 33.
Bebe se mai holbă câteva clipe la el. Apoi se destinse în zâmbet.
– Va să zică nu în București.
– Nu, domnu’…
De bucurie, se scotoci în buzunar, scoase 10 lei.
– Servește-mă atunci cu un suc.
– Lămâie? Portocală? Grefă?
– Ce ai...
Fără să se mire, omul luă banii și dispăru după draperie. La nici
un minut, Bebe îl zări pe Riki și țâșni glonț afară.
– Mai sunt două minute. Trebuie să apară, îl liniști Riki.
– Uite-o! icni Bebe, cu capul aplecat înainte și cu degetul țin-
tind spre o siluetă de departe. Ea e!
Avea ochi buni. Cei doi merseră în întâmpinarea ei.
– Zi: arăt bine? întrebă Bebe în șoaptă.
– Șșșt...
Ambra era îmbrăcată într-un pardesiu roșu cu nasturi dubli,
care o scotea în decor.
– Bună... zise ea scurt. Maestrul stă pe Costache Negri, dinco-
lo de Dâmbovița. Ne grăbim.
Riki îi făcu semn lui Bebe să rămână mai în spate. Cu umărul
atingând umărul ei, îi zise încet.
– Am un semn de prețuire pentru tine, și-i întinse punguța cu
cadou.
Mirată, Ambra se opri. Se uită la punguță, apoi la Riki. Pe un
ton mai moale, zise:
– Nu este cazul.
– Eu apreciez când e cazul. Nici nu știi ce ți-am adus.
114
AMINTIRI 9
Ambra luă punga de cadou, scoase cutia, citi firma, zâmbi amu-
zată și-l băgă înapoi.
– Mulțumesc pentru gest... Ești amabil... Dar... nu este pe gus-
tul meu. Este mult prea aromat. Folosesc „acorduri” mai discrete...
Și-i întinse punguța. Riki nu schița nicio intenție s-o ia înapoi.
Tot Ambra fu cea care-l scoase din impas.
– Hai, nu te impacienta! Uite: domnul Romanescu a preluat
vila doamnei Belotti, contra îngrijire. Doamna este o intelectuală ra-
sată, foarte activă pentru vârsta ei, cred că are 92. O să-i faci o surpri-
ză de zile mari. Ei?
– Dacă tu consideri...
– Atunci ține punga și dă-i-o tu.
Tânărul luă punga cu un nod în gât, dar își ascunse deziluzia. Îi
făcu semn lui Bebe să-l ajungă din urmă.
– Fii atent! Dai punga asta doamnei în vârstă, o să ți-o arate
Ambra. Ai înțeles?
Bebe încuviință și luă punga, cu gravitate.
115
Capitolul 10
118
AMINTIRI 10
119
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
120
AMINTIRI 10
Nu, nu... Nu mă refer la vreo formă de energie fizică, așa cum e cu-
rentul electric, gravitația... Este vorba de o energie spirituală ce se află
înapoia lumii materiale. Totul este să ajungi la ea. Când vei controla
în mod perfect această prană, ea te va face dumnezeu.
Zicând acestea, Șurek se trase înapoi în fotoliu.
– E bine..., comentă Romanescu. Dar, dragă Iuri, tot n-ai spus
cum ajunge omul la controlul pranei. Da... Hai, spune, Hariga! încu-
viință el.
– Ca să reiau comparația cu „antena”, omul are o antenă forma-
tă din șapte trepte, cele șapte chakre. Cea mai de jos este „chakra-ră-
dăcină”. E chiar la baza coloanei, la coccis. A doua este chakra de sub
buric. A treia este aici, la plexul solar. A patra este „chakra inimii”. A
cincea este „chakra gâtului”. A șasea chakră este „al treilea ochi”. Iar a
șaptea este „chakra coroanei”! Când ajungi la ea... ești dumnezeu!
La începutul ședinței, Riki era preocupat s-o contemple pe
Ambra. De la un moment dat însă, fu prins de afirmațiile greu cre-
dibile ale grupului. Hariga continuă să explice, rostind cu emfază
cuvintele-cheie:
– Cum zicea domnul Romanescu, yoga este... religie! Da! Are
de-a face cu ființe divine, cu zeități... Fiecare chakră își are zeitatea sa
cosmică, zeitate care o controlează!
Doamna Belotti interveni din nou:
– Adriane, explică tu, că explici mai complet.
Romanescu zâmbi cu respect către amfitrioană, apoi preluă
discursul.
– Și domnul Hariga a explicat bine, dar tot mai lipsește ceva. E
exact răspunsul la întrebarea cum?. Desigur, chakrele sunt la locul lor,
în fiecare om. Dar cum le activezi? Cum? Ei, de aici începe yoga. Nu
poți ajunge la divina energie prana decât numai după ce ți-ai depășit
materialitatea. Materia, trupul fizic cu limitările sale, sunt marea ba-
rieră. Iar, ca să treci de barieră, este nevoie de... Ei?
– De meditație, zise doamna Belotti.
– Da, interveni doamna Corbei... Dar și de exercițiile Hatha
Yoga.
121
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
122
AMINTIRI 10
123
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
124
AMINTIRI 10
Riki dădu din cap, dar se vedea că mai voia să spună ceva.
Romanescu îi făcu semn din ochi să vorbească.
– Dacă îmi amintesc eu bine, la Casa studenților, un guru,
Swami, zicea că exercițiile yoga nu implică niciun „preț” de acest fel,
decât efortul pe care-l depui. Mă întreb: nu există vreo formă de yoga
– una din cele 42 de tipuri – care să nu implice treaba cu... șarpele
Kundalini?
Ambra îl abordă direct.
– Te temi?
Întrebarea ei îi răscoli orgoliul.
– Un om inteligent cumpănește bine toate aspectele. Greșesc
cumva? o înfruntă el, surâzând.
Romanescu deschise cartea pe la primele pagini.
– Mă simt dator cu un răspuns pentru domnul Richard. Dar îl
las pe venerabilul Rammurti Mișra să vorbească:
„În spatele oricărei investigații spiritualiste, înapoia misticismu-
lui, a ocultismului..., conștient sau inconștient, se află sistemul yoga!”9
Notează că toate sistemele paranormale au conexiuni cu yoga... Iar
în sistemul yoga: „Kundalini este punctul cel mai important al tuturor
practicilor yoga...”10 Înțelegeți? Kundalini este alfa și omega pentru în-
tregul univers metafizic, cu toate formele pe care le cuprinde.
– Și... ce mai cuprinde? întrebă Bebe.
Romanescu îi făcu semn lui Hariga să răspundă:
– Ce mai cuprinde? Vă zic eu. De medicina alternativă ați
auzit?
– Nu-mi amintesc, zise Bebe, clipind des.
– Atunci puteți nota: Ayurveda, homeopatie, acupunctură,
iridologie, kinesiologie, biofeedback, cristaloterapie, cromoterapie,
aromoterapie și...
O tuse scurtă îl opri pentru o clipă, suficient cât să-i lase ocazia
9
Rammurti S. Mishra, Yoga Sutras: The Textbook of Yoga Psychology, Garden City, NY:
Anchor Books, 1973, p. 138.
10
Hans Ulrich Rieker, The Yoga of Light: Hatha Yoga Pradipika, New York: Seabury
Press, 1971, p. 101.
125
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
expoziție New Age la sala Olympia. O să fie standuri din toate do-
meniile. Se vor efectua teste, demonstrații, va fi și o expoziție, mărtu-
rii... Ce mai, program special! Veniți?
– Eu vin sigur! zise Bebe.
– Vă aștept.
Ajunși în stradă, Ambra îi cerceta pe furiș. Bebe era exuberant,
Riki – pe gânduri. Brusc deveni altul când o simți pe ea în stânga lui.
Se întoarse și-i zâmbi.
– Ai pierdut atâta timp pentru noi... Cum să-ți plătesc?
– N-ai cum. Fac din pasiune...
– Aștept totuși ocazia...
După ce trecură podul, Ambra se opri.
– Bine... S-aveți o seară plăcută.
– Lasă-mă să te conduc acasă. Cu taxiul.
– Nu e cazul, zise Ambra. Mă opresc la Tosca. Mă așteaptă
cineva.
– La Tosca? sări Bebe.
– S-a întâmplat ceva? întrebă Ambra mirată.
– Ăăă... Nimic. Comandasem un suc și a rămas nebăut...
127
Capitolul 11
18 martie 2012
Afară mirosea a primăvară. Pentru Riki, era a șasea seară de
luni la Sportfit Club. Din dosul ușii batante privea către sala de sport.
Ora de exerciții era pe sfârșite. Pe salteluțe, elevii – femei și bărbați
între 20 și 40 de ani – stăteau lungiți pe spate, cu picioarele desfăcute,
relaxate. Se reculegeau în meditație. Din când în când, instructoarea
le dădea comenzi:
– Mâinile întinse în sus, lângă cap... Destindeți-vă...
După un minut lung de imobilitate, se auzi comanda următoare:
– Acum răsucit pe partea dreaptă, genunchii aduși la piept,
mâna dreaptă lângă cap...
Peste alte două minute, toți luară poziția lotus, cu capul plecat
și cu palmele pe genunchi deschise în sus... În urmă, la comandă, își
împreunară palmele deschise lângă bărbie, în semn de rugă. După o
vreme, participanții se ridicară pe rând și merseră spre vestiar. Chiar
atunci mobilul sună în buzunarul lui Riki. Era Bebe... Nu-i răspunse.
Curând sosi un SMS: „Unde ești? M-a sunat chiar acum doamna
Corbei. Vrea să mă inițieze. Vii și tu?” Riki aruncă mobilul în buzu-
nar și se îndreptă spre ieșire. „E subțirică... Are corp frumos...” Cei
mai grăbiți începură să iasă... După vreo cinci minute, Cătălina apăru
129
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
132
AMINTIRI 11
– Te gândești la ăstălalt?
– Nu știu...
– Cum „nu știu”? Zi drept!
– Riki e altceva... E bărbat... E tipul care place... Dar nu-l
cunosc.
– Lavi... Nu poți sta în două luntri... Ia-ți timp să-l cunoști pe
Riki, fără să-l alungi pe Vasile. Și-apoi, hotărăște-te...
– Mi-e milă de Vasile... Sunt aproape nouă ani.... Pe obraz i se
prelingeau două șuvițe de lacrimi.
134
Capitolul 12
pe rândul din mijloc, era ea. O credea la cursuri... Fata era cufundată
în lectură și mai nota câte ceva în caiet. Merse pe culoarul de lângă
perete și ajunse la ea venind din spate. Apoi, ca unul oarecare, își puse
geanta jos și se așeză pe scaun. Voia să-l descopere ea, nu invers. Fata
era absentă la ce se întâmpla în jur. Riki nu se abținu să n-o admire.
Trecu mai mult de un sfert de oră, până când fata întinse mâna
după un șervețel. Geanta ei lunecase pe interval. Pentru că n-o găsea,
își dezlipi ochii de pe carte și... rămase nemișcată.
– Tu?
Chipul ei n-arăta nici bucurie, nici teamă. Doar surpriză rece.
– Ambra...
– Ce-i cu tine aici?
El întoarse capul. După câteva secunde, o privi din nou:
– Te căutam.
– Pentru ce?
– Pentru că îmi lipsești.
Deși satisfăcută de comentariu, Ambra nu tresări.
– Ai greșit adresa...
El continua s-o privească pătrunzător. Ea rămânea pe poziție.
Se aplecă asupra cărții:
– Ți-am zis... Pentru ce vrei tu, caută pe alta.
Riki hotărî să aplice planul B.
– Te înșeli, Ambra. Numai tu mă poți ajuta. Am nevoie de un
ghid... Yoga este încă un subiect mult prea încâlcit. Tu ești inițiată.
Fă-mă să pătrund unele enigme cu aspect de paradox.
– Dar ți-am dat telefonul domnului Romanescu!
– Omul este doct, dar... l-am simțit cam șablonard. Are tipare-
le lui și nu m-a satisfăcut. Eu simt că tu poți. Vrei să mă ajuți?
Sfinxul se înmuie. Era o chestiune de vocație, care pentru
Ambra devenise pasiune. Fața ei deveni mai umană.
– Uite..., sunt în competiție cu cronometrul. N-am mers la
curs, ca să termin referatul. Dar mâine..., după 4, am putea sta de
vorbă. Îți convine?
– La 4 și un sfert... Unde?
136
AMINTIRI 12
***
***
139
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
141
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
142
AMINTIRI 12
mai înainte ziceai că Brahman este zeul suprem cu care „eul” din mine
trebuie să se unească? Lămurește-mă: Brahman este „eu”, Riki? Sau
este „un zeu” diferit de mine?
Ambra dădea semne de nervozitate. Riki se grăbi s-o liniștească.
– Promit că este ultima mea nedumerire. Și, crede-mă, măcar
de dragul tău, că sunt serios și sincer interesat să înțeleg. Dacă nu
înțeleg, mă pierzi.
– Mă obligi să intru în detalii care n-au legătură cu ce îți oferă
de fapt yoga. Înțelegi? Nu teoria contează, ci efectul practic... Când
ți-oi vorbi despre beneficiile practice... n-o să mai ai timp de între-
bări! În fine, hai să-ți explic.
Și fata mai luă o linguriță de prăjitură.
– Uite: în hinduism există două școli majore, sau două moduri
diferite de a interpreta vedele. Prima se cheamă Dvaita Vedanta6.
Riki se încruntă.
– Ce te miri? Dacă n-ai cultură, învață! Dvaita înseamnă
„dual”... De aici, „dva” în rusă, adică „doi”. Școala Dvaita învață că
există două divinuri: Brahman, zeul, și Atman, sufletul omului. Iar
yoga, uite ce face:
Fata continuă să citească:
– „Când ultima chakră – chakra „coroană” – este atinsă, atunci
se produce unirea eului cu Brahman”7. Înțelegi? O unire mistică cu spi-
ritul universal...
Și Ambra continuă să citească:
„În timpul extazului sau al transei, yoghinul se găsește într-un
raport direct cu o prezență caldă care îl copleșește și-i ocupă întreaga
minte.”8
„O mare zeitate în forma guru-ului meu s-a răspândit prin mine,
ca o energie și mă scutura... Întregul meu corp se zguduia violent, ca și
6
Vedanta se traduce prin „Încheierea Vedelor”, sau „Concluzia Vedelor”, ca fiind expli-
caţia lor.
7
John Ankerberg şi John Weldon, Encyclopedia of New Age Beliefs”, 1996, p. 606.
8
Gopi Krishna, „The True Aim of Yoga”, Psychic, ianuarie-februarie, 1972, p. 14.
143
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
când eram posedat de un spirit bun sau rău...”9 În fine, ce zice la sfârșit
nu e relevant. E doar părerea lui. Și-apoi:
„Mantra invită un spirit să intre în om și să-l folosească, iar pe
de altă parte, creează starea pasivă în cel ce meditează, ca să faciliteze
fuziunea dintre cei doi.”10
Riki ridică mâna, rugător.
– Mantră?
– Da... mantra11, o invocație către zeu. Cea mai obișnuită este
silaba „Omm...”
Instantaneu, Riki își aminti de Swami Ramagupta Goși.
– Omm? Asta tot repeta guru acela la Casa studenților...
– Acuma știi... Unde eram?
– Hai că-ți spun eu... Vorbeai de cele două „școli de interpreta-
re” a vedelor. Una era duală, cum ziceai?
– Da... Dvaita Vedanta. Iar cealaltă școală este Advaita Vedanta.
A-ul este particulă de negare. Asta înseamnă că maeștrii acestei școli
cred că nu există două entități divine, ci una singură: Numai Atman,
sufletul, care – zic ei – este același lucru cu Brahman.
– Ăștia-s atei, trase concluzia Riki.
– Da, este o școală ateistă, sau panteistă, dacă vrei. Divinitatea
asta unică e impersonală și umple totul: natura, omul. Prin yoga, omul
trebuie să evolueze și să atingă absolutul. Și acum fii atent...
Ambra închise cartea și o puse pe măsuță, lângă prăjitura pe
jumătate consumată.
– Te rog, servește..., o îndemnă Riki.
Ambra privi prăjitura de parcă ar fi coborât dintr-o altă lume.
Luă o înghițitură...
– Deci... aceste două școli au produs două modele de yoga
diferite: Dvaita a produs Bakhti yoga, care constă în principal în
9
Swami Muktananda, Play of Consciousness, 1978, pp. 84, 122.
10
Rabindranath R. Maharaj, Death of A Guru, 1978, p. 219.
11
Șoptire sacră a unei silabe sau sintagme din sanskrită, formulă înzestrată cu puteri
spirituale, în stare să inducă în practicant o stare de conştiinţă alterată. Vezi: Jan Gonda,
„The Indian Mantra”, Oriens, vol. 16, 1963, pp. 244–297.
144
AMINTIRI 12
145
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
13
Rabindranath R. Maharaj, Death of A Guru, 1978, p. 138.
146
AMINTIRI 12
147
Documentar 1
I. HINDUISM
Hinduismul este una din marile și cele mai vechi religii.
Hinduismul n-are un singur fondator, nici o scriptură unică și nici
un set de învățături agreate de toate fracțiunile. El este mai degrabă
o familie de religii. El se constituie din câteva sisteme neunitare care
includ filosofie, crezuri și ritualuri.
Principalele noțiuni în jurul cărora gravitează hinduismul sunt:
Samsara – ciclul nașterii, al morții și al reîncarnării.
Mokșa – eliberare din ciclul reîncarnării (salvare).
Dharma – felul corect de viețuire, conform tradiției hinduse.
Karma (karman = faptă) – legitatea cauză-efect. Totalitatea
faptelor bune și rele determină destinul.
Prana – energia vitală cosmică, impersonală sau personală.
Pranayama – controlul respirației.
Mantra – incantație către o divinitate sau spirit.
Brahman – zeitatea supremă impersonală sau personală.
Atman – sufletul uman divin.
Swami – maestru; formă reverentă de adresare unui inițiat.
Sri – iluminat; formă respectuoasă de adresare unui inițiat sau
unuia din zeii intermediari.
Textele secundare
1. Mahabharata ( 400 î.Hr.–sec. 4 d.Hr.) – include Baghavad
Gita (poem oral alcătuit între sec. al II-lea î.Hr. și sec. al IV-lea d.Hr);
2. Ramayana (poem oral alcătuit între 400 î.Hr. și sec. al III-lea
d.Hr).
Aceste două sunt poeme care constituie niște „oglinzi” ale ve-
delor. Ele sunt considerate la fel de importante ca Upanișadele:
Hindușii socotesc că tot ce este în vede, în scriere alambicată, se regă-
sește în narațiunile de mai sus.
149
5. Anularea simțurilor materiale sau eliberarea din realitatea
fizică.
6. Concentrarea.
7. Meditația.
8. Samadhi – Absorbția în divin
II. BUDISM
Prințul Gautama Buda, numit și Shakyamuni (sec. al VI-lea
î.Hr.) este cel care a revoluționat filosofia indiană. Buda a contes-
tat în totalitate hinduismul: el a respins vedele, a negat existența lui
Brahman, cât și a lui Atman. Scopul ultim al budismului este dispa-
riția, stingerea existenței personale. Budismul nu se referă în niciun
fel la vreun dumnezeu, negând implicit orice divinitate. În ciuda aces-
tei poziții, budismul a ajuns să fie asimilat ca o religie a adorării lui
Buda, a celui care a interzis orice adorare.
--s--
151
Capitolul 13
– Care? Unde?
Fata se întoarse spre el.
– Puține speranțe... Avem preocupări diferite.
– Yoga?
Un zâmbet fin destinse obrazul fetei:
– Ce știi despre yoga? îl întrebă ea.
– Religia viitorului... Autorealizarea...
– Cine ți-a spus astea?
Riki scoase cartea lui Romanescu din buzunar și i-o arătă de la
distanță. Fata deveni mai prezentă.
– Tu... chiar crezi? și arătă cu capul spre cărțulie
– Tocmai mă documentez... Dar tu, ce știi despre yoga?
– Eu? și zâmbi. E Coca-Cola pentru minte... O industrie pen-
tru debusolații în căutare de... „autorealizare”. Are priză... și te scoate
de pe șine...
El pară cu un zâmbet de om sigur pe el.
– Ce argumente ai?
Din depozit se auzi glasul șefei:
– Magda... Furosemid Bayer 5%... câte sunt pe raft?
Ea se întoarse și le numără.
– Nouă cutii..., răspunse ea. Apoi către el: Nu e momentul,
şi-și văzu de treabă.
– Pe mine chiar mă interesează..., insistă el.
Ea nu-i răspunse.
– Bine... văd că ești ocupată... Mulțumesc încă o dată pentru
atunci. O zi frumoasă!
Un soi de compasiune o făcu să ridice privirea. „Debusolat... în
căutare de autorealizare.”
– Auzi?
Riki se întoarse ca ars. Surpriza i se citea pe chip.
– Dacă vrei să știi cum stau lucrurile, notează un număr de
telefon...
Își pipăi în grabă buzunarul din dreapta. Pesemne că uitase mo-
bilul acasă. Pentru că el n-avea nimic de scris, ea notă pe un flyer un
155
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
dat cartea asta. Cică s-o citesc și să fac ce scrie aici. Am încercat... de
trei ori. Mama mă lasă, dar mi-a zis că atunci când mă concentrez,
să stau cu ochii la icoană. Și să zic și „Iisus” la mantră. La început nu,
dar după o vreme, te apucă așa... o stare specială: pace și lumină, de-ți
vine să dormi...
– Auzi? Dar așa, vreo „energie” nu te-a luat... pe dinăuntru?
Fața lui Bebe luă o expresie de confuzie.
– Nu... Doar noaptea, mă bântuie...
– Cine? Riki încetă să mai mestece.
Codindu-se, Bebe răspunse în sfârșit.
– Ambra...
Riki se încruntă.
– Ți-am zis! Lasă fata...
Ochii lui Bebe se bulbucară:
– Dar ea nu mă lasă! Îmi apare în tot felul... Eu ce să fac?
– Trage-i mai tare cu meditația...
Bebe își trase scaunul lângă Riki. Îi deschise cartea Curs în mi-
racole1. Subtitlul era explicit: „Evanghelia New Age pentru o nouă
generație”.
– Asta-i!... New Age e ca o umbrelă, Riki. Strânge laolaltă
toată înțelepciunea lumii: astrologii din Antichitate, filosofii greci,
gnosticii... – ai auzit de ei? Gnosticii ăștia aveau o altă evanghelie,
altfel decât aia de la biserică, mai subtilă... – apoi inițiații din India,
China... Dacă o citești, Riki, devii mare!
Riki mesteca încet, savurând curcanul.
– Cum s-au adunat toate astea în New Age? Cine le-a adunat?
Preț de câteva momente, Bebe se concentră, încruntat.
– Da... îți zic... Doamna Corbei îmi povesti despre una...
Blavatsky, o rusoaică, mare iluminată. E mama teosofiei. Tipa avea co-
municări cu spirite..., avea... cum îi zice... „scriere automată” – dacă ai
auzit. Cică stai în transă și mâna se mișcă fără tine. A înființat-o... fix
în 1875. După ea, alte două cucoane, una Besant și... astalaltă... Alice
1
Detalii în Anexa nr. 1, „Mişcarea New Age”, p. 465.
158
AMINTIRI 13
2
Timothy Leary, profesor de psihologie la Harvard, între 1957 şi 1963.
160
AMINTIRI 13
161
Capitolul 14
163
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
Formula completă a mantrei este: „Domnului Narayana, Celui născut din Lotus (Brah
2
ma creatorul), lui Vașișta, lui Șakti și fiului său Parașar, lui Viasam, lui Șukam, marelui
Gaudapada, lui Govinda conducător peste yogi, și discipolului său, și lui Trotakam și lui
Vartika-Kara, și altora, tradiției Maeștrilor noștri, eu mă închin.”
164
AMINTIRI 14
165
Capitolul 15
2 martie 2012.
Era marți. Ieșind din metrou, Riki o luă la pas vioi. Voia să fie
la 9:50 pe holul Facultății de Biologie, ca să fie sigur că n-o pierde.
Transpirat, ajunse chiar cu două minute înainte de a suna. În sfârșit,
se deschise ușa. Primii studenți ieșeau în pauză. A ieșit și profeso-
rul. Fără nicio sfială, Riki intră în amfiteatru, căutând-o. De două ori
ocoli cu privirea încăperea. Nici urmă. „Să fie la bibliotecă?” Fără să
zică o vorbă, dădu fuga sus. Ambra nu era nici acolo. Derutat, coborî
din nou în amfiteatru. Câțiva studenți mai zăboveau, completându-și
notițele.
– Scuză-mă... O caut pe Ambra, se adresă el unei fete cu
ochelari.
– Ambra? N-a venit de două zile...
– Știi cumva de ce?
– Nu știu. Nu prea e comunicativă..., şi fata continuă să scrie.
„Cum s-o găsesc?”
– Scuză-mă, dar ai numărul ei de contact?
Fata ridică ochii. Era clar că el o deranja.
– Nu...
Ajuns din nou pe stradă, schimbă „frecvența”: Lavinia!
167
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
– Nu înțeleg...
– N-ai cum până nu intri în filosofia ei.
– Dar nu caut asta...
– Uite... De când ne-am întâlnit, stai prăbușită în remuș-
cări. Pentru ce? Prostii... Ei, dacă ai avea înțelepciunea New Age!
Hinduismul este mai vechi decât creștinismul! Știai că „adevărul” se
află dincolo de morală? De Omar Khayyam ai auzit? Atunci ascultă:
morala... bah!... e o invenție socială, un slogan răsuflat.
Cu cutele nedumeririi pe frunte, Lavinia îl privea speriată.
– Morala... Ascultă bine ce-ți spun. Singurul reper obiectiv es-
te natura. Uite: în natură nu există „bine și rău”. Există doar o singură
lege: Lupta pentru supraviețuire. Ce e bine? Ce e rău? Tu hotărăști,
nimeni altul. Tu ești stăpâna vieții tale.
Lavinia încercă să-l contrazică.
– Bunicul îmi citea altfel din Scripturi...
– Aș... Scripturile!
– Tu, Riki, le-ai citit?
– Eu? O carte veche, pentru ăia de-acu două mii de ani.
– Ba nu... La biserică în fiecare duminică îți citește... Scrie
despre păcat, despre judecata de apoi... Și lăsă capul jos. Eu, față de
Vasile...
– Nu-mi mai vorbi de ăla! și dădu cu lopata în apă. Stropii îi
atinseră pe amândoi. Fata își șterse obrazul.
Riki schimbă tonul și subiectul.
– Scuză-mă, Lavi! Sunt gelos...
După câteva secunde de reculegere, continuă.
– Uite-te în natură: „Călugărița”, un soi de lăcustă, își devorea-
ză bărbătușul după împerechere. Așa e de când lumea. E rău? E bine?
Nu, Lavi! Morala naturii e cea mai sănătoasă și adevărată: fiecare
hotărăște pentru sine, ca să supraviețuiască. Dacă tu ai gândi natu-
ral, ți-ai șterge ochii și... te-ai bucura de primăvară. Vasile ăla, dacă e
prostănac, lasă-l să se deștepte... Uită-te la mine.
Riki își umflă pieptul. Luă alura unui zeu, liber și puternic. Ea
oftă și-și lăsă capul jos.
170
AMINTIRI 15
– Nu știu, Riki...
Era timpul să schimbe tactica. Cu stânga înfășurată pe după
umerii ei, o lăsă puțin pe spate și o sărută tandru. Cu dreapta îi mân-
gâia obrajii... Lavinia ținea ochii închiși. „O fi cu mine sau cu ăla?” se
întreba Riki. Apropierea fizică îi făcu bine fetei. După un sfert de oră,
ea se desprinse din îmbrățișare. Riki se trase pe locul vâslașului.
– Hai să mai lopătăm că se face târziu și... banditul ăla îmi mai
ia 10 lei...
Din când în când, gândurile ei se întorceau spre yoga. Tot ce
auzise i se părea atât de străin și ciudat. „Fără bine și rău, cum ar arăta
lumea?”
Ajunși pe alee, pășiră alături spre ieșire. Atenția îi fu atrasă de
zbârnâitul telefonului din buzunar. Riki îl scoase mirat. Privind ecra-
nul – un număr necunoscut. Intui. O nervozitate subită îl cuprinse.
Cu o mișcare puternică, blocă apelul.
– E o problemă? întrebă ea, îngrijorată.
– Nu, nu... Scuză-mă... Cred că mă cheamă șeful... Mai lucrez
când pot. Trebuie să plec chiar acum. Te superi?
– Nu... Du-te liniștit. Să ai o noapte bună.
Riki o sărută în grabă și se porni în marș forțat. Când se asigură
că s-a îndepărtat suficient, scoase mobilul și sună.
– Alo!
De dincolo auzi vocea pe care o aștepta de atâta vreme.
– Bună... Colega mi-a spus că m-a căutat cineva. Din descrie-
rea ei, tu erai... Vreo noutate?
– Da... Mi-era... dor de glasul tău... Mi-e dor să te văd.
– Lasă asta... Altceva!
– Da... Nu știu cât de mult înseamnă ceea ce am trăit eu nopțile
trecute. Știu acum că yoga este altceva decât gimnastică sau... filosofii.
– Mda... Mă așteptam, zise ea, fără surpriză în glas. Fii atent:
dacă te oprești la prima treaptă, n-ai făcut nimic și ești un om slab.
Mergi înainte... Apoi putem vorbi...
– Exact ce doream! Când și unde?
La capătul firului, se lăsă tăcerea.
171
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Alo?
– Da... Mă gândeam... Uite, azi e luni. Sâmbătă seara, la
Romanescu.
– Dar... nu vreau cu toți grămadă. În altă parte?
– Nuu... Am să vorbesc cu maestrul și să văd când te poate
primi. Îți trimit eu un mesaj.
– Dar vii și tu?
– Posibil...
– OK. Alo... Ăsta e numărul tău?
În difuzor se auzi râs mefistofelic.
– Nu... Este numărul unui prieten. Deci rămâne așa. OK?
– OK, zise Riki, în doi peri.
„La Romanescu? După aceea am s-o conduc acasă, sau măcar
până la un punct. Exclus să mă refuze...”
***
172
Capitolul 16
176
Capitolul 17
greu reuși să iasă din mulțimea care voia să urce. Neavând nicio idee,
rămase pe loc. Când în sfârșit troleibuzul se urni, ochii îi fură atrași
spre rigolă. „Un portofel!” Se uită în jur. Nu era nimeni în apropiere.
Îl ridică de jos. Când îl deschise, în el erau trei sute de lei și ceva
mărunt. „Ah! Are dreptate! Practica, nu teoria. Yoga funcționează !”
Prins de euforie, Riki cobora scările către metrou. Ajuns la ba-
rieră, băgă mâna în buzunar după cartelă, dar n-o găsi. Se căută în
buzunarul de la piept. În loc de cartelă, era o bucată de hârtie. Nu
era scrisul lui. Mirat, citi: „Petrașcu Emilian...” Deodată își aminti de
Magdalena.
Uitase de bilet. Uitase de Magdalena. Își aminti de comenta-
riul ei: „Yoga – poșircă pentru debusolați...” Intrigat, simți nevoia de
o confruntare. „Ce știe ea despre yoga? Dacă s-o ține de creștină...
Hm... Totuși... Nu părea spălată pe creier... Dar mai știi? O discuție
bărbătească despre „yoga și creștinism” ar prinde bine... Mi-ar prinde
și mie bine niște informații... pentru Lavinia...”
Ajuns iarăși pe trotuar, sună. Îi răspunse o voce bărbătească.
– Bună. Te sun din partea Magdalenei de la farmacie.
– Aaa... Salut. Ești cu yoga, nu?
– Da...
– Dorești o discuție?
– Da.
– Atunci... vino miercuri, pe la 7, acasă la mine. Notează
adresa.
Hârtie avea. Dar pix? În mintea lui, porunci: „Vreau un pix!”
Tocmai atunci, în spatele lui auzi o ușă metalică închizându-se. Se
întoarse și zări „Papetărie”.
– Stai o clipă, zise el și intră în prăvălie.
Un bărbat slab și înalt îl privi, binevoitor.
– Vă rog un pix, ca să notez o adresă. Mulțumesc..., și con-
tinuă convorbirea: Gata, am găsit. Spune acum: Cuza Vodă, 11, în
curte, stânga, la etaj, ușa din dreapta... Bun... Scuză-mă, nu ești la
Geografie?
– Ba da...
178
AMINTIRI 17
***
182
Capitolul 18
183
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
1
Din grecescul „en-érgheia” = „în acţiune”.
185
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
186
AMINTIRI 18
187
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
188
AMINTIRI 18
„În loc să fie dovezi ale reîncarnării, aceste informaţii din „vieţi anterioare” provin din
multe surse inclusiv TV, romane şi visări mult dorite. Nu există cercetări controlate care
să demonstreze viabilitatea conceptului reîncarnării.” (Donald A. Eisner, The Death of
Psychotherapy: From Freud to Alien Abductions, 2000, p. 166.)
„Subiecţii puternic expuşi hipnozei sunt extrem de susceptibili la sugestii – ceea ce
este cunoscut ca „eul ascuns”. Experimentele privind „eul ascuns” au indicat că sugerările
contextuale pot să conducă pe subiecţii motivaţi să se definească pe sine ca având o
identitate secundară şi să răspundă într-o manieră consistentă cu cea a autodefinirii.”
(Nicholas P. Spanos..., „Secondary Identity Enactments During Hypnotic Past-Life
Regression: A Sociocognitive Perspective”, Journal of Personality and Social Psychology,
1991, vol. 61, No.2, pp. 311–318).
Un studiu efectuat pe 450 de liceeni voluntari din Finlanda a scos la iveală că identită-
ţile vieţilor anterioare obţinute prin transă hipnotică nu sunt decât fantezii sugerate de
însăşi ideea de vieţi anterioare.
„Rapoartele în mod frecvent conţin informaţii istorice incorecte, cu erori istorice ceea-
ce ar fi imposibil pentru cineva care a trăit în acea epocă. Datele obţinute confirmă că ra-
poartele vieţilor anterioare sunt fantezii construite chiar de subiecţi pe baza unor infor-
maţii limitate şi inacurate istoric.” (Reima Kampman, „Hypnotically induced multiple
personality: An experimental study”, în The International Journal of Clinical and Experi-
mental Hypnosis, 24 iulie 1976, pp. 215–227) Vezi şi Christopher Mims: „Remember
a Previous Life? Maybe You Have a Bad Memory”, Scientific American, 30 martie 2007.
6
Frank J. MacHovec, „Hypnosis complication: risks and prevention”, The American
Journal of Clinical Hypnosis, vol. 31, 1988, pp. 40–49.
Cercetătorul enumeră 50 de efecte posibile ale hipnozei, între care: epuizare; compor-
tament antisocial; anxietate; atacuri de panică; deficit de atenţie; deteriorarea imagi-
nii de sine; pierderea concentrării; confuzie; pierderea voinţei; decompensare; gândire
psihotică; depersonalizare; depresie; ameţeală; criză de identitate; memorie invalidată;
supra-dependenţă de hipnotizator; modificarea personalităţii; fobii; psihoză; transe
spontane; stres; stupoare; halucinaţii etc.
189
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
193
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
195
Capitolul 19
***
***
Se lăsase seara. Cu pași mari, Riki urcă scările casei. Ușa era
descuiată. Tata, în pijama și încins cu halatul lui de molton ros, era
cu spatele la ușă și mânca.
– Bună, tată...
Surprins de neobișnuita revărsare de politețe, bătrânul se în-
toarse pe jumătate, clinti ușor capul și-și văzu de mâncare, îmbufnat,
dar fără comentarii. Încântat că strategia funcționase, Riki dispăru în
dormitorul mic. La câtva timp, intră și mama după el.
– Ce-a fost?
Încercând un zâmbet, îi spuse doar:
– Eh... Un tip a făcut niște prostii și mi-au găsit numele în agen-
da lui. M-au descusut oleacă, dar n-au avut ce să scoată de la mine.
– Prostii? Ce? întrebă Romanța cu subînțeles.
– Bătaie, mamă... S-a luat la bătaie cu doi... S-a băgat poliția...
L-au săltat. La percheziție i-o fi găsit... cine știe? Arme albe?... Dacă-i
așa, riscă pârnaie... Ce să-i faci dacă n-are minte!
201
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
202
Capitolul 20
– Ai citit cartea?
– Da...
– Și? Cum...?
– Am avut o trăire neobișnuită... astrală.
– Experiență esoterică!... Frumos! Povestește-ne.
În câteva cuvinte, Riki relată „călătoria sa astrală” din boxa lui
Bebe. Romanescu se întoarse spre Binder.
– Ce-ți spuneam eu, Mihai? Evenimente ca acestea sunt cât se
poate de reale și la îndemână!
– Da... „reale” doar în percepția subiectului, îl corectă profeso-
rul. Sau reale, dar pe plan suprareal, demonic...
Romanescu părea că se amuză.
– Din punctul meu de vedere, e totuna că le zici duhuri, îngeri,
spirite, demoni sau entități...
– Depinde, Adriane..., stărui Binder.
Întorcându-se spre Riki, Romanescu simți nevoia să se explice.
– Tocmai asta dezbăteam noi de... uite, se fac două ceasuri!...
Și? Îmi spuse Ambra că ai niște nelămuriri...
Riki lăsă capul în jos, pentru a-și ordona gândurile.
– Am mai multe. De aceea am dorit să vă consult. Aș avea
două întrebări majore. Prima: Cartea vorbește de „energii personale”,
spirite sau „maeștrii călăuzitori”... Toți aceștia sunt buni? Sau există
și spirite rele? Am avut discuții cu niște prieteni și n-am știut ce să
le răspund... Și a doua: Cine este Iisus? În ce fel se integrează el în
concepția yoga, în New Age?
Chipul lui Binder prinse viață. Pe față i se putea citi un freamăt,
ca al unui lup la vederea căprioarei. Dar se reținu.
– Bravo! Întrebări inteligente! comentă Romanescu. Hai să
începem cu a doua întrebare, că este și domnul profesor cu noi... Știi?
Dumnealui privește dintr-o altă perspectivă. Îi va prinde bine să ca-
pete niște informații rare...
205
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
206
AMINTIRI 20
Filip, sau în evanghelia Mariei, găsești un cu totul alt Iisus decât cel
coafat și cosmetizat, altfel de cum L-au cenzurat episcopii. Biblia, îmi
pare rău, nu este o sursă credibilă. O, nu zic nu! Sunt multe lucruri
bune în ea, pe lângă multe, multe adaosuri, tradiții, mituri. E-o carte
de suflet. Dar nu-i un document!
Riki măsura când pe unul, când pe altul. Se mira că profesorul
nu părea deloc zdruncinat de pledoaria lui Romanescu. Vrând cum-
va să pună capăt dialogului, doctorul se întoarse spre Riki.
– Tinere...
– Scuză-mă, Adrian, continuă Binder. Poate că nu este mo-
mentul acum. Dar, pentru că tot vorbeai de informații la zi, am să-ți
trimit două materiale despre versiunea lui „Iisus yoghin” și despre
Biblie. Dar să știi, am să te întreb dacă le-ai citit.
– Mulțumesc, iubitule..., răspunse afectat Romanescu. Deci,
tinere... Unde am rămas? Ăă... Prima ta întrebare... cum era??
Înclinat înainte, Riki zise cu un ton de îndoială:
– Întrebam dacă entitățile nemateriale, spiritele, toate sunt bu-
ne? Sau există și duhuri rele?
Fruntea lui Romanescu se încordă, iar ochii i se îngustară.
– De ce mă întrebi?
– Păi... într-o discuție cu niște colegi, mi-au povestit despre
spirite rele, despre influențe nefaste...
– Aha... acum înțeleg, zise doctorul sfătos. Va să zică, mda...,
există spirite bune și spirite – n-aș zice „rele”, căci în yoga nu există
bine și rău, ci aș zice „spirite insuficient evoluate”, care joacă feste, mai
în glumă, mai cu răutate. Uneori mint... A, da! Când se invocă nume-
le unui spirit evoluat, desăvârșit, cum a fost guru Iisus, atunci acești
„spiriduși” malițioși se dau la o parte. E limpede! Oricine poate să-L
cheme pe Iisus. Nu contează religia: evreu, creștin, musulman... Că
Ieșua, sau Iisus, sau Issa, e totuna. Nu-i așa, Mihai?
– „Tu nu zici rău, dar...” i-o întoarse cu un zâmbet subțire pro-
fesorul... Trebuie să mai discutăm...
– Și în rest? Ce-ai de gând, Riki?
– Să continui studiul...
208
AMINTIRI 20
209
Documentar 2
210
Rezultatul cercetării a fost trimis lui Mueller. Scrisoarea semnată și
datată afirma că „nu există niciun singur cuvânt de adevăr în toată
istoria. Marele lama a spus că n-a fost picior de rus la Himis și că nu
există niciun fel de „viața lui Iisus”.
• Copia tibetană nu putea să dateze din secolul al III-lea, așa
cum declara Notovici, pentru că alfabetul tibetan s-a cristalizat abia
în secolul al VII-lea.
Un an mai târziu, în 1895, profesorul J. Archibald Douglas, de
la colegiul din Agra, India, a făcut o călătorie specială de trei luni
la Himis pentru a verifica personal povestea, la sursă. Interviul avut
cu marele lama din Himis, transcris, semnat de cei prezenți (ma-
rele lama, translatorul și Douglas) și sigilat cu sigiliul mănăstirii, a
fost publicat în iunie 18952. Marele lama declara sub semnătură, că
„de 15 ani, de când era el șeful mănăstirii, niciun rus n-a vizitat mă-
năstirea; nici n-a auzit vreo mențiune despre vreun document în care
să se amintească numele de Issa; și nici vreun alt lama din mănăstire
n-a auzit de așa ceva”.
Wilhelm Schneemelcher, lingvist și profesor la Universitatea
din Bonn, menționa că, în conformitate cu unele mărturii, însuși
Notovici ar fi recunoscut în cele din urmă cacealmaua3.
În pofida dovezilor de fals, încă se găsesc suporteri ai poveștii lui
Notovici, cel mai adesea în persoana teosofilor, a promotorilor hindu-
ismului și mișcării New Age în Occident (ca Swami Abhedananda,
Sai Baba, Paramahansa Yogananda...), cât și a unor mediumi spiri-
tiști (ca Edgar Cayce).
2
J. Archibald Douglas, „The Chief Lama of Himis on the Alleged ‚Unknown Life of
Christ’”, The Nineteenth Century , aprilie 1896, 667–677.
3
W. Schneemelcher, citat de Douglas T. McGetchin, Indology, Indomania, and Ori-
entalism, 2009, p. 133: „Confruntat cu dovezile, domnul Notovici ar fi recunoscut con-
trafacerea probelor.”
211
GNOSTICII ȘI REINVENTAREA
LUI IISUS
Manuscrisele de la Nag Hammadi
În decembrie 1945, doi frați egipteni din Nag Hammadi (80 km
mai jos de Luxor), în timp ce săpau în vatra părăsită a unei așezări
omenești din stânga Nilului, au dat peste un vas mare de lut. La în-
ceput s-au temut să-l deschidă, de teamă să nu iasă vreun spirit. În
cele din urmă, când l-au spart, au găsit 13 manuscrise legate în piele.
Cu timpul, cei doi le-au scos pe piața de antichități, spre vânzare.
Evaluându-li-se valoarea, au ajuns în Muzeul Coptic din Cairo.
Manuscrisele erau scrise în limba coptă și datau de prin anii
350–400 d.Hr., fiind copii ale unor scrieri datând probabil din seco-
lul al II-lea. Cele 13 volume cuprindeau 52 de lucrări pseudocreștine,
printre care trei „evanghelii” (a lui Toma, a lui Filip și a Adevărului),
cinci „apocalipse” apocrife (a lui Petru, a lui Adam, a lui Pavel și do-
uă apocalipse ale lui Iacov), precum și tratate, învățături, dialoguri și
scrieri mistice. Ele aruncau lumină asupra gnosticismului – un val de
mișcări desprinse din creștinism care au bântuit din Persia și până în
Spania, între secolele al II-lea și al V-lea. Secta se numea gnostică,
întrucât pretindea că deține o gnoză (cunoștințe secrete) primită în
taină direct de la apostoli. În scrierile acestea, unele cuvinte ale lui
Iisus din evangheliile canonice erau amestecate cu filosofia greacă,
mistica orientală, magia egipteană și astrologia babiloniană. O mare
parte din manuscrise au ajuns în biblioteca personală a lui Carl Jung,
spiritistul și psihologul elvețian.
„Crezul” gnosticilor
Au existat mai multe „școli gnostice”, având învățături divergen-
te și chiar antagonice, acoperind o plajă largă, de la iudaism extrem
și până la libertinism orgiastic. Toate promovau o spiritualitate fără
religie și fără doctrină. Scrierile părinților bisericești se referă adesea
la gnostici, combătându-i. Iustin Martirul (100–162 d.Hr.), Irineu
212
(140–202), Hipolit din Roma (170–235), Tertulian (155–230) au
scris numeroase tratate, descriind atât filosofia, cât și practicile lor.
Apologiile părinților bisericii prezintă o imagine panoramică asupra
diversității de crezuri a acestor „școli gnostice”, al căror numitor co-
mun poate fi redat astfel:
1. Există un unic Dumnezeu primar, numit Monada.
2. Monada emană divinități inferioare: eonii.
3. Primul dintre eoni este Barbelo, din care emană
eonii-pereche...
4. Eonul Sofia concepe de una singură un eon inferior, Demiurg.
5. Demiurgul (care este totuna cu Yahweh și cu Satana) creea-
ză lumea fizică, materia, realitate imperfectă și antagonică cu spiritul.
6. Demiurg încuie sau încarcerează elementul divin în materie,
creând oamenii.
7. Legile impuse oamenilor de Demiurg/Yahweh sunt o expre-
sie a răului. Ca atare, legile Vechiului Testament trebuie înlăturate
– atitudine numită antinomianism.
8. Pentru a contracara lucrarea rea a lui Demiurg, Monada
emană doi eoni salvatori: pe Hristos și Spiritul Sfânt.
9. Hristos se întrupează în forma lui Iisus, pentru a comunica
oamenilor gnoza salvatoare și a-i elibera de domnia materiei și a legi-
lor lui Demiurg.
10. Prin gnoză secretă, omul poate descoperi divinul din el în-
suși. Evoluând, omul devine identic cu Hristos.
215
cu o delegație de brahmani și i-a descusut cu privire la religia lor,
despre care relatează în scrierea Un raport despre India.
216
propagatori ai hinduismului New Age, pentru integrarea acestui
„Iisus gnostic” în rândul avatarurilor divini ca Rama, Krișna, Buddha.
Totuși, pretenția că „evangheliile gnostice” și celelalte scrieri au
fost „creștinism original”, eliminat samavolnic de biserica aservită lui
Constantin, este o pură inepție. Este suficient să compari gnosticis-
mul cu învățătura generală a Bibliei, pentru a găsi un contrast maxim
și antagonic între sisteme. Iar dacă mai consulți și scrierile părinți-
lor apostolici și bisericești, contemporanii gnosticilor, vei constata
că rejecția gnosticismului s-a produs chiar de la apariția lui și mult
înaintea vremii lui Constantin, începând cu Ignațius din Antiohia
(100 d.Hr.), Polycarp din Smira (150 d.Hr.), Iustin Martirul (155
d.Hr.), Irineu din Lyon (180 d.Hr.), Tertulian (210 d.Hr.), cu secole
înaintea primului Sinod Ecumenic din 325, patronat de împărat.
217
Capitolul 21
– Nu știu... Nu cred...
– Dacă cumva nu te descurci, sună-mă. Oricând... Zilele astea
sunt de serviciu.
– Bine, Cătălina...
– Hai că te las. Pa!
Lavinia se lăsă pe patul nefăcut. Așteptarea înfrigurată, promi-
țătoare de euforii și umbrită de teamă, îi strângea stomacul. Cuvintele
Cătălinei îi adânciră angoasa. Își aminti de poza de nuntă a mamei,
de visul ei să fie mireasă... Nici nu concepea să nu fie cuminte. Așa
fusese și mama...
Îl iubea. Își puse capul în palmă. O lacrimă stăruia pe dosul
palmei. „Dacă mă iubește, n-are să mă rănească...”
***
***
***
224
Capitolul 22
„Să vină metroul acum!” Și fix așa a fost... Și încă nu e gata. Era 8:00
când ieșeam din metrou. M-am concentrat iarăși: „Să întârzie dom-
nul profesor!”... Eh... Aici a fost cel mai tare. Intrasem în clasă și... era
8:07... Proful a venit abia la 8:10... și și-a cerut scuze... L-am scuzat,
evident.
Ștergând sosul cu o bucată de pâine, Riki dădea din cap, apreci-
ativ. Când Bebe isprăvi de povestit, îi aruncă întrebarea.
– Dar... ceva parale?
– Aaa... Parale? Stai să văd ce am în haină.
În două minute se întoarse cu trei sute de lei.
– Numai atât? încercă Riki marea cu degetul.
Blocat, ca un repetent, Bebe îngână.
– Mami a luat cu ea portofelul. Ăștia-s toți banii mei... Și tata
nu-i mai ține la vedere. Îi ascunde de mami.
Riki îi luă în mână, îi cântări satisfăcut și-i băgă în buzunar. Se
ridică să plece.
– Mulțumesc pentru ardei! Au fost faini...
– Nu mai stai?
– Nu... Trebuie să mă duc...
– Când mai vii?
Riki zâmbi cu subînțeles și făcu cu ochiul.
– Păi... când mai faci rost de bani. Și ieși pe scara principală.
228
Capitolul 23
2 iunie 2012.
Sesiunea de vară era în toi. Era la amiază. Pe holuri mișuna
lumea. Unii ieșeau de la examene. Alții așteptau să intre, iar alții că-
utau biblioteca. Riki găsi anevoie sala AP6. Anul III avea colocviu la
imunobiologie. Prinse momentul când un student ieși și-și aruncă
privirea. Înăuntru erau cam 7-8 inși. Ambra era în rândul de mijloc,
chiar în prima bancă. Nu mai putea dura mult...
Ieșiră două fete. În sfârșit, apăru și Ambra.
– Alhambra..., șopti el.
Ea se întoarse mirată și-l zări.
– Ce cauți aici?
– Ochii... Zâmbetul tău...
O cută îi încreți fruntea. Dar nu părea supărată.
– Ce vrei?
– Am nevoie de tine. Simt că stagnez. Ceva se întâmplă și... tu
mă poți ajuta.
– Știi unde stă maestrul. Ai numărul lui. Sună-l.
El lăsă un moment de pauză, apoi răspunse:
– Lui nu-i pot spune chiar totul. Dar cu tine este altfel. Am
lucruri tari să-ți spun.
– Când? Acum?
229
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
230
AMINTIRI 23
– Ți-e fri-că...
– Ei!... E o reacție naturală. Nici n-apuci să te gândești...
– Caz tipic de începător. Se pare că încă nu ești pregătit să...
– Dar ajută-mă, Ambra!
Fata își scutură firimiturile din poală.
– Du-te la maestru. Roagă-l să te îndrume...
– Romanescu? Ca să îndulcească atmosfera, îi făcu un compli-
ment: Maestrul n-are... farmecul tău.
Ambra se făcu că n-aude. Se ridică să plece. Riki o apucă ușor
de braț.
– Stai... Dă-mi o soluție...
– Fă exact cum îți va spune maestrul. Până nu treci de pragul
fricii, nu mă mai căuta... OK? Succes!
Ea își trase cotul din strânsoare și plecă. Riki rămase locului,
dezarmat. O urmări cum pleacă, dreaptă și elegantă, spre bibliotecă.
Înciudat, lovi cu pumnul în perete și-și căută drumul spre ieșire.
Când ajunse în stradă, mobilul îi zbârnâi. Precaut, descifră scri-
sul de pe ecran. „Emilian”. Confuz, duse telefonul la ureche.
– Alo.
– Salut. Sunt Emilian. Magdalena mi-a sugerat că poate ai ne-
voie de vreun curs pentru examene. Ce zici?
– Ăăă... Magdalena? E o idee bună. Unde ne-am putea vedea?
– La facultate... sau la mine.
„Nu, nu la el...”
– Ești acum acolo?
– La facultate? Da... Stau până pe la 3.
– OK. Vin.
– Mă găsești la bibliotecă.
Închise telefonul cu năduf. „Și Magdalena... Întolocată cu ble-
gul ăsta...” O porni în sus, spre universitate, izbind caldarâmul cu
călcâiul. Când ajunse în dreptul Casei Armatei, îl zări pe Serghei pe
trotuarul de vizavi, venind dinspre universitate. Ca electrizat, se stre-
cură printre mașinile blocate în trafic.
– Psss-pssst!
232
AMINTIRI 23
2
Carlo Gambino – cunoscut şi ca Naşu’, cap al mafiei americane.
233
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
236
AMINTIRI 23
237
Capitolul 24
11 iunie 2012.
Autobuzul, pe jumătate gol, șerpuia fără vlagă prin Nucetu,
Lupșanu, Radu Vodă... Deși a trebuit să se scoale la 5 ca să prindă
autobuzul, Bebe era în priză. Așezat în spatele șoferului, se priponise,
cu trunchiul aplecat în față, ca să vadă tot drumul. Rezemat de spăta-
rul fotoliului, Riki îl privea din când în când. „Nerăbdarea îl face pe
om cumplit de tenace.”
– Încă trei opriri, și am ajuns, comentă Bebe
– Ce? Ai mai fost pe-aici?
– Nu. Dar m-am interesat, răspunse el sec.
La 8:30, Călărașiul dormita. În autogară, microbuzele își aștep-
tau clienții.
– Uite... mașina spre bac, zise Bebe.
– Lasă-l... Hai spre șoseaua de centură.
Mirat de replica acestuia, Bebe îl urmă, căutând să dezlege enig-
ma. În timp ce înaintau, Riki scruta din când în când șoseaua din
spatele lor. „Slabă mișcare...” În sfârșit, trecu o mașină. Semnaliză cu
mâna. Degeaba. Mai trecură două. A patra, un Clio, încetini și opri.
Băieții fugiră spre ea.
– Mergeți la bac?
243
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– ...La Silistra.
– Ne luați și pe noi? și Riki scoase o foaie de 50 lei.
– Hai, urcați!
Instalat în spate, Bebe îi șopti, animat:
– N-am mai fost niciodată cu bacul... E fain?
– O să vezi..., mormăi Riki, binedispus.
Controlul de frontieră se dovedi o formalitate. Peste 45 de mi-
nute, Clio era pe bac, aliniat chiar lângă balustradă. Cei doi ieșiră
din mașină ca să savureze trecerea Dunării. Motoarele se ambalară și
platforma largă se urni.
– Fii atent! zise Bebe, extaziat. Știai că Dunărea are un debit
de peste 5 000 metri cubi pe secundă?
– O fi... că prea le zici cu foc.
Cu ochii scormonind sub luciul apei, Bebe continua să îndruge
tot ce știa despre Dunăre:
– Chiar sub noi mișună... 133 de specii de pești! Sunt ăia...
sturionii...
Ajunși la mal, urcară în mașină. Bebe era cuprins de neastâmpăr.
– Riki?
– Ce-i?
– Ai zis că, după ce trecem Dunărea, o să-mi spui ce-o să
facem?
– O să luăm din Silistra un taxi până la un restaurant.
– Și... mâncăm?
– Categoric!
– Și după aia?
Riki zâmbi pe sub mustață.
– O să vezi...
Bebe se încruntă.
– E secret?
– Da de unde! Aducem niște varză.
– Varză? întrebă Bebe uluit. În Obor erau câte vrei!
Riki căută să fie serios.
– Dar nu era „varză bulgărească”! Ăștia-s adevărații grădinari!
244
AMINTIRI 25
247
Capitolul 26
24 septembrie 2012.
Veni și toamna... Cu pași evazivi, Lavinia urca încet scările blo-
cului. Domnul Binder locuia tocmai la etajul patru. La fiecare pas,
amintiri din zilele petrecute la ei i se perindau, lent, prin minte. Pe
atunci avea alt suflu: era optimistă. Atâtea planuri îi făceau cu mâna
de departe. Obosită, se opri între etaje. Privi pe geam... „Ce-a crescut
pomișorul...”. Printre ramurile oțetarului atârnau o fâșie murdară de
maieu, o bucată dintr-un sac de plastic... Gunoaie... „Și eu... ca pomul
ăsta.” Își duse mâna la ochi și nu se mișcă până nu se liniști. Se opri
în fața apartamentului 17: „Familia Binder Mihai.” Emoționată, ezită
la început. Apoi sună. Într-un târziu, de dincolo de ușă se auziră pași
târșâiți.
– Cine-i?
– Lavinia. Sărut-mâna...
– La-vi-nia?
În ușa întredeschisă apăru silueta unei femei slăbuțe, înfășurată
într-un capot albastru de spital. Sub șuvițele în dezordine, ochii ei
cercetau fata. Un zâmbet îi descreți puțin chipul.
– Lavinia! Tu ești!
– Eu, doamna Binder, și-i întinse trei garoafe roz.
249
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
252
AMINTIRI 26
– Probleme...
Vocea lui era mâhnită.
– Mai este ăla cu tine?
– Da... și nu.
– E-un derbedeu..., mormăi Binder.
Se auzeau doar suspinele ei sacadate.
– Lasă-l în plata lui. Dă-i pace! Tu vezi-ți de viața ta...
Lavinia ridică chipul contorsionat, dar și-l prăbuși îndată.
– Acum... nu mai pot.
Fața lui Binder luă o expresie de adâncă îngrijorare.
– Te pomenești că... Ești gravidă?
– Sper să nu... De trei zile mi-e greață.
– Și dacă totuși, ce ai de gând?
Lavinia tăcea. Într-un târziu, vorbi.
– M-am gândit să-l duc la mama... Să-l crească ea mai bine ca
mine..., și izbucni iarăși în plâns.
Binder se ridică de pe scaun. Se apropie de ea și-i puse palma pe
creștet, mângâindu-i părul.
– Nu te îngrijora... Cu Dumnezeu, toate lucrurile lucrează îm-
preună spre bine... Doar... să Îl iubești cu toată inima. Zice în Psalmi:
El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor2. Nu lăsa deznădejdea să
pună gheara pe tine, Lavi! Hai, liniștește-te...
Lavinia ridică ochii înlăcrimați.
– Și... dacă mama n-o să-l vrea?
Fără să stea pe gânduri, Binder i-o reteză scurt:
– Nu te gândi! Are Dumnezeu grijă!
Îi veni o idee. Merse la bibliotecă și cercetă raftul trei. Scoase
câteva cărți din rândul din față și căută cu mâna în rândul din
spate. Scoase două cărți. Le cercetă și le puse deoparte. Scoase alte
câteva.
– Ei, da... Asta e! O Biblie. Bănuiesc că... n-ai una, așa-i?
– N-am...
2
Psalmul 68, vers. 5.
253
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
254
Capitolul 27
255
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Glumești?
– Nu... șopti ea.
Câteva secunde, el continuă să privească năucit. Își duse mâna la
cap, de parcă ar fi fost lovit în moalele capului.
– Nu se poate... Nu se poate!
Glasul lui suna amenințător. Ea stătea încremenită.
– Ascultă, Lavi...
Pentru că ea nu spunea nimic, dădu farfuria goală la o parte și
se ridică. O privi din nou.
– Un copil, acum? E-o catastrofă. Ești nebună?
Mâna lui frământa șervețelul. Subit, deveni mai relaxat.
– Să fie clar: n-am nevoie de copii.
– Dar, Riki...
– Niciun dar. Fă ce știi. Dă-l afară. Altfel, cu mine ai terminat-o.
– Riki..., scânci Lavinia. E... copilul tău...,
– Al meu? Dar ce? L-am chemat eu? Vorbești prostii...
– ...E-un suflet de om..., gemu ea.
– Așș... O moleculă. Leapădă-l și basta!
– E păcat, Riki!
– Prostii! Tu hotărăști ce e bine și ce e rău.
– Dar e-un suflețel...
El o privi sec câteva secunde, apoi se întoarse hotărât. Se duse la
dulap, scoase geaca, se îmbrăcă și-și luă borseta. Eliberat de povară,
îi spuse din mers:
– De fapt, e treaba ta...
– Riki... Ce faci? Pleci?
Cu mișcări hotărâte, apucă clanța.
– Dacă-l alegi pe el, ți-ai luat adio de la mine. Și ieși.
Lavinia se prăbuși ca secerată. Cu capul între genunchi și cu
mâinile strânse deasupra creștetului, izbucni într-un plâns nestăvi-
lit. De dincolo se auzi ușa. Era madam Zinca. Alertată de bocet, își
apropie fruntea de geamul ușii fetei.
– Lavinio! Lavinioo...
257
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Să-l omor?
– Ei, nu-l omori. Doar îl avortezi... E-atât de mic, că nu știe
nimic. Nici măcar nu suferă.
– Dar, Cătălina, vede Dumnezeu!
Fu rândul Cătălinei să tacă.
– Nu știu, Lavi. Fă cum crezi... Nu știu ce altceva să-ți spun.
Tăcură o vreme amândouă.
– Și el? E-acolo?
– Nu...
– A plecat?
– Da...
– Huh... Asta nu e bine. Dacă te hotărăști să..., sună-l.
Tăcură din nou.
– Bine, Cătălina. Noapte bună!
– Și ție noapte bună... Îmi pare rău. Mâine să mă suni! Bine?
– Bine, pa...
Se așeză pe pat. Era clar că nu exista decât o alternativă: ori
Riki, ori copilul. Copilul era al ei. Iar Riki? De multă vreme nu mai
era sigură că-i aparținea.
Trecuse de miezul nopții. Madam Zinca dormea dusă. Din
când în când, sforăitul ei răzbătea până dincoace de ușă. Trântită pe
pat, Lavinia cântărea pentru a „n”-a oară soluţiile. Dintr-odată îi ră-
sunară cuvintele lui Binder la ureche: „Roagă-te, Lavinia...” Zdrobită,
își acoperi ochii cu brațul. „Să mă rog? Aș fi o ipocrită... După ce am
păcătuit...”
259
Capitolul 28
21 octombrie 2012.
De aproape o lună, Riki se mutase înapoi la părinți. De când
aducea bani în casă, Arsenie nu se mai lega de el. Vederea bancnote-
lor răsfirate pe masă îl făceau să se detașeze de el. „Treaba lui. Facă
ce-o vrea!” Nici Arsenie și nici Romanța nu-l întrebau despre sur-
sa lor. Mama încercase de câteva ori. Răspunsurile lui erau evazive.
Simțea ea că Riki ascunde ceva, dar... Ce putea face? Așa a fost bă-
iatul dintotdeauna, introvertit și secretos. Nu-i rămânea decât să se
roage pentru el. De sărbători, dădea acatiste pentru băieții ei.
Era o zi de marți. Romanța trecu pe lângă ușa deschisă a băii.
Ceea ce văzu îi reanimă speranțele. Era pentru prima oară, după luni
de zile, când Riki, dezbrăcat până la brâu, își aranja barba cu lama.
„S-o face și el om...” Riki n-o observă. Era atent la linia conturului.
Trebuia să fie „bărbat bine” pentru ce-avea în gând. Cugetase adesea
la cuvintele lui Serghei: că în postura de aristocrat, șansele de suc-
ces cresc exponențial. Cu ce strânsese el din ultimele „operațiuni”, își
luase un costum de firmă, o pereche de pantofi Elegance, cămașă cu
butoni și un set de cravate asortate. Simți că era momentul pentru
lovitura finală. Pe ea o mai văzuse de două ori, elegantă, tot în roșu,
261
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
264
Capitolul 29
23 decembrie 2012.
Cu patru zile în urmă se pornise ninsoarea, cu viscol. Pe lângă
calcane, fundături și garduri se strânseră maluri de nămeți. De pe la
11, viscolul se potolise. Pe fereastră, în lumina felinarului din uliță, se
vedea baletul fulgilor de nea. Erau mari și foarte albi. De o jumătate
de oră, Lavinia privea la jocul lor, cu suflet de copil. Mâna i se miș-
ca pe abdomenul umflat. Simțea puiul cum mișcă. „Taci cu mama...”,
rosteau buzele ei, mecanic. Țârâitul telefonului o făcu să tresară.
– Alo? Lavinia?
– Domnul profesor?
– Lavinia? Nu m-ai mai sunat! Te-ai supărat pe mine?
– Vai, domnule profesor...
– Ce mai faci, fată?
– Ce să fac? Nici eu nu mai știu...
– Spune-mi repede: Pleci mâine la țară?
Laviniei i se puse nodul în gât. Răspunse cu întârziere.
– Nu...
– În altă parte?
– Nu...
265
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
24 decembrie 2012
Taxiul se opri între blocuri. Șoferul, om de treabă, o ajută să
coboare. Când să intre în bloc, cineva îi deschise ușa. Era profesorul.
De o bucată de vreme stătuse cu ochii pe geam. Acum era bucuros că
n-a ratat momentul.
– Dar ce-ai pus în geanta asta? Bolovani?
– Nu, domnule profesor. Câte ceva de la țară...
– Măi, măi...
Lavinia urca greu. Voinicește, Binder o luă înainte și între etaje
făcea câte un popas.
– Ai să vezi ce-o să se bucure Hilda!
Înăuntru ardeau luminile peste tot, ca de sărbătoare. Pe măsuța
cu televizorul, o creangă mare de brad fusese împodobită cu câteva
266
AMINTIRI 29
globuri și vată. Hilda, în capot, ieși din bucătărie. Arăta și mai slăbită.
Dar chipul ei era radios.
– Bine ai venit, Lavinia!
– Sărut-mâna... Sărbători fericite!
– Băiat... sau fată? o luă direct.
Lavinia roși.
– Încă nu știu. Dar pronosticurile înclină spre fată.
– Oo... Ce bine! Cu fetele e altfel. Știu eu! Când Miriam mă
lua de după gât și-și lipea gurița de obrazul meu...
Tăcu și dădu din mână. Apoi intră în sufragerie.
– Ai mâncat? N-ai mâncat! zise Binder după ce-i citi expresia
feței. Hilda, pune-i niște supă. E cu tăieței, bună!
Neavând încotro, Lavinia se așeză în bucătăria surprinzător de
încărcată cu tot felul de bunătăți. Binder îi citi mirarea.
– Pentru tine, Lavi! Că... pentru noi, nu ne ostenim.
Ochii Laviniei se umplură de lacrimi. „Atâta dragoste... pentru
mine?” După masă, stătură de vorbă în sufragerie. Vorbiră de zilele
de demult, de anii care vor veni...
– Îl recunoști? o întrebă Hilda.
Era o machetă cu o cruce din lemn de mahon, de care era prins
un model din plastilină ce reprezenta un trunchi cu brațele desfăcute,
în vârf cu o bilă drept cap. Ea zâmbi:
– Iisus Hristos?
– Să vezi când va fi gata! se lăudă ea.
Trecuse de ora 5 și Hilda, epuizată, se întinse pe canapea.
Lavinia și profesorul se retrăseseră în birou. Profesorul și-a tras un
scaun chiar în fața ei. Bănuia el ceva.
– Cum a fost la țară, Lavinia?
– Bine...
– De ce n-ai rămas la mama, la căldurică?
Lavinia plecă capul. O podidiră lacrimile. El tăcu o vreme.
– Mama? Sau tata nu-l vrea...? o iscodi el.
– Mama... zise ea, printre suspine. S-a ferit să-i spună tatii.
Nici nu vrea să audă de copil. Rușine mare dacă se află. Am sosit pe
267
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
1
Ramajit Raghav din Haryana a devenit tată pentru a doua oară, la 96 de ani.
270
Capitolul 30
14 ianuarie 2013.
Bebe, în pijama, stătea pe covor, în asana, cu mâinile odihnin-
du-se pe genunchi și cu palmele în sus. Când era singur acasă, el făcea
regulile. În imponderabilitatea spiritului, urechile lui prinseră zgo-
mot de pași pe scara de serviciu. „Hoții?” se înfioră el. Ușa se deschise
brusc.
– Vrei parale?
Era glasul irezistibil al lui Riki.
– Tu... aici?
Riki râse.
– I-am pândit pe ai tăi. Am urcat după ce m-am asigurat că-s
duși de-a binelea. Zi: Vrei parale?
– Eu?... Sau tu ai nevoie?
– Ți-am vorbit românește. Vrei tu, biștari?
Bebe privea năuc la Riki. „S-a întors roata?”
– Hai, zi!
– De la mami?
Pe Riki îl umfla nerăbdarea.
– Nu de la mami. Zi: vrei sau nu?
Fața lui Bebe se rotunji în zâmbet.
271
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Vreau!
– Atunci, am nevoie de tine. Nu cu „verze”... Vii?
– Acum? și se smuci de pe covor.
– Nu, mă! Mai încolo...
– Când?
Flăcăul ardea de curiozitate. Bani! Era o perspectivă tot atât de
atractivă ca și jocul minții cu care se îndeletnicea: cartea.
– Nu pune multe întrebări. Te voi anunța cu câteva zile înainte.
– Doar o întrebare: ce trebuie să fac?
Riki îl privi cu subînțeles.
– Să mănânci!
Bebe își dezveli toți dinții într-un zâmbet total și confuz.
– Să mănânci ce-ți voi da eu!
– Ce?
– Ei, o să vezi la momentul potrivit.
O cută de neîncredere întunecă chipul băiatului.
– Mortăciuni?... Am citit în ziar că unul...
– Nu, mă! Altceva, care nu miroase rău...
– Gata! Se face!
Cu urechea ascuțită, Riki urmărea zgomotul străzii. Deo
camdată era bine.
– Te pomenești că acuși vin ai tăi... Hai jos, în boxă.
Bebe îl urmă obedient. Se așezară amândoi pe saltea.
– Avem un drum în Grecia. Un dus și un întors. Nu mai mult
de trei zile.
– Dar până în examene. Că dacă pierd unul, mă mănâncă
mami!
– Nu-ți face griji. Aranjăm noi să fie OK... Ia ascultă! Au venit!
Ca din pușcă, Bebe stinse lumina boxei și urcă treptele neaștep-
tat de repede. „Mare putere are frica!” gândi Riki.
272
AMINTIRI 30
274
Capitolul 31
275
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
276
AMINTIRI 31
277
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
motivul pentru care vedem cum mulţi devin nebuni, alţii cu deficienţe de gândire, sau
alţii cad în maladii incurabile.” John White, „Some Possibilities for Further Kundalini
Research”, în Kundalini Evolution and Enlightenment, p. 356
Cark Jung, vestitul psiholog, medic şi spiritist notoriu, scria:
„Se vorbeşte adesea despre pericolele yoga, în mod special de pericolele rău-famatei
Kundalini Yoga. Inducerea unei stări psihotice deliberate este un pericol care trebuie
luat foarte serios. Aceste lucruri sunt cu adevărat periculoase şi pot declanşa un potop
de suferinţe pe care nimeni nu le-a visat. Aceste suferinţe corespund torturilor iadului.”
Carl G. Jung, Introduction to The Tibetan book of the Dead, citat de Caroline Ravenall în
Stop Worrying, Start Living..., p. 398. Vezi şi Carl G. Jung, „Memories, Dreams, Reflecti-
ons”, p. 178.
4
„Domnului Narayana, Creatorului Brahma născut din lotus, lui Vașișta, lui Șakti, lui
Vyasa, lui Șukadeva, marelui Gaudapada... maestrului meu, lor mă închin.”
5
Rabindranath R. Maharaj, Death of A Guru, 1978, p. 219
6
http://isha.sadhguru.org/blog/sadhguru/masters-words/guru-pooja-invitation-
to-divine/
278
AMINTIRI 31
280
AMINTIRI 31
281
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
282
AMINTIRI 31
13
„Succes!”
284
Capitolul 32
24 iunie 2013.
Trecuse jumătate de an. Lavinia zăcea cu ochii deschiși pe
canapeaua din dormitorul mic. Nu fusese o naștere ușoară. După
11 ore de travaliu și după două nopți de nesomn, se simțea istovită.
„Lizica... Au zis că e frumușică. Seamănă cu Riki...” Îi pusese numele
Lizica după păpușa ei iubită. Închise ochii și ațipi din nou.
Un scâncet slab o trezi. În ușă apăru Cătălina, cu fetița în brațe.
– Îi e foame..., Lavi.
Cu tandrețe, o puse pe Lizica la pieptul Laviniei. Scâncetul încetă.
– Să știi, i-am scris, zise Cătălina.
– Citește-mi și mie!
Cătălina dădu fuga în sufragerie și se întoarse cu mobilul.
– „Salut, Riki. Te anunț că Lavi a născut o păpușică de 3,1 kg.
Poți să vii și să-ți vezi fetița la adresa mea: Bd. Iuliu Maniu nr. 44,
bloc D3, scara C, ap. 14. Sună-mă când sosești. Cătălina.” Îți place?
– Da..., șopti ea. Când l-ai trimis?
– În dimineața asta, pe la 8.
Se uită la ceasul din perete. Era ora 2... „Cătălina are dreptate.
Un copil la modul concret, și mai ales fetiță, poate schimba macazul
în viață.”
285
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
***
286
AMINTIRI 32
25 iunie 2013.
Binder o conduse în birou. Vorbea în șoaptă pentru că Hilda nu
se simțea bine. Spera să fi ațipit...
– Spune-mi, Lavi, cum e fetița? Seamănă... cu mine? glumi el.
Lavinia încercă să schițeze un zâmbet, dar nu reuși. Deschise
geanta din poală și scoase certificatul de naștere pe care i-l lăsase ei.
I-l întinse.
– Mda... „Binder Lizica”! citi profesorul, încântat. Lizica
Binder... „Lizuca lui tătuca”... M-ai făcut fericit! zise el, entuziasmat.
Observându-i însă privirea pierdută, reveni la tonalitatea obișnuită.
Ce-i cu tine, Lavi?
– Nu știu...
– Te doare perineul?
– Nu asta... Simt că mă prăbușesc...
– Știu că nu ți-e ușor... Dar ai o fetiță. De dragul ei, trebuie să
lupți! Ea trebuie să trăiască... și să fie fericită.
Lavinia lăsă capul în jos.
– Mama a zis că mă primește oricând, dar fără...
– Las-o... Îi va trece, cu timpul...
– Dar până atunci?...
El o apucă de mână.
– Ai mai citit din Biblie?
Ea scutură din cap.
– Am uitat-o la madam Zinca... Cătălina se duce s-o ia.
Fruntea lui Binder se întunecă.
– Ascultă la mine: cum ți-o aduce, deschide cartea Psalmilor
și citește în ea... Sau Evangheliile... Acolo găsești dragostea lui
Dumnezeu...
– ...Nu și pentru o... stricată, murmură ea.
Auzind-o, se aștepta s-o vadă plângând. Dar chipul ei rămase
stană de piatră.
– O, Lavi... dacă ai fi citit, ai fi aflat că doar păcătoșii au motive
să citească Biblia. Dacă Iisus Hristos este doctorul, nu pe sănătoși îi
cheamă, ci doar pe bolnavi. Nu?
287
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
288
Capitolul 33
***
***
26 iunie 2013.
„Joia neagră”, murmură Binder. Nu închisese un ochi toată
noaptea. Așteptă zorile s-o poată suna pe Cătălina. „Deznodămân
tul? Stânga sau dreapta?” În caz de..., făcuse deja planuri: O să culce
copilul în birou. O să împrumute. Nu! O să cumpere un pătuț... La
parter era Ioana, femeie de la țară. El o angajase să facă curățenie pe
293
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
scară... Era lăuză de numai trei luni. „Tocmai bine... O să-i dau bani.
O să-mi mulțumească... O s-o las la ea cât mai mult, pentru Hilda...
Dar... măcar patru ore pe zi voi fi cu ea. Îi voi fi tată... şi tată, și mamă!”
La 8:30 îl sună telefonul. Era Cătălina. Poliția a găsit un trup
neînsuflețit în Lacul Morii. După semnalmente, e Lavinia. În buzu-
narul jachetei avea o cutie de somnifere, golită toată... Au încadrat-o
la „deces prin înec”. Restul nu mai conta.
294
Capitolul 34
5 octombrie 2013.
De o vreme, culorile toamnei au început să pigmenteze aleile.
Clădirea universității, în noul decor, părea și mai cenușie.
În sala goală de clasă, cu coatele pe masă și cu capul în mâini,
Bebe asculta transpus din prima bancă argumentația lui Riki. Încerca
să vizualizeze un proiect la care nici nu visase.
– Gimi e activ din nou. Înțelegi? Are nevoie de agenți. Ies bani.
Bani mulți!
Riki se plimba prin fața lui, gesticulând.
– Fii atent... Îngheți anul. Dacă chiar te întreabă, motivul este
„călătorie de studiu”... Poți să le spui: America de Sud! Amazonia!
Crezi că, în inima lor, n-ar vrea și ei?
Și se uită în ochii lui, să vadă încotro îi înclină inima.
– Bă! Ești la geografie, nu? Vrei să fii geograf? Atunci... du-te
să vezi geografia... La mama ei, nu din cărți.
Bebe plecă fruntea.
– Știi că mami hotărăște... Dacă ea zice „nu”, atunci...
– Hai că mă superi... Eu am plecat...
Se întoarse teatral și făcu câțiva pași spre ușă.
– Stai! Și... ce să-i zic?
295
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
19 octombrie 2013.
Riki ședea la prezidiul aulei. Timpul trecea încet, și Bebe nu mai
venea. Începu să bată cu degetele în catedră. „Dacă nu vine într-o ju-
mătate de oră...” În sfârșit, un tropăit promițător prevestea vești bune.
– Ei? Ce-ai făcut?
– Ieri am băgat cererea de înghețare a anului. Doamna secreta-
ră m-a apreciat. Sunt primul român din toate generațiile de studenți
care explorează Amazonia!
– Nu-i rău... Dar banii?
– Victorie! Mâine i-avem pe toți 5 000!
– Mâine mi-aduci 2 500 la școală, pentru bilete. Șeful a zis că
ne decontează la urmă cheltuielile, din profit.
Bebe se întinse peste catedră, spre Riki.
– Spune-mi și mie: cu ce companie zburăm? Până unde?
Riki nu schiță niciun gest.
– Aduci banii, îți spun!
Cu asta se ridică și plecă. Bebe, după el.
***
2 noiembrie 2013.
Îmbrăcat ca un cosmonaut, Bebe contrasta cu toți călătorii din
aeroport.
– Dă-ți jos bulendrele de pe tine! Arăți... carnavalesc!
– Ce să fac? N-a mai fost loc în bagajul mare... După ce mai
topim din mâncare, se face loc și pentru ele...
Cu bagajul între picioare, cerceta cu încântare biletul de îm-
barcare. „Prima escală la Charles de Gaulle, Franța. Super! Apoi...
Hewanorra, Santa Lucia... Știu unde e! În Caraibe! Fain de tot! Și
apoi Guyana... Am ajuns...”
Pentru Bebe, începea aventura vieții. Pentru Riki, o altă aventu-
ră, una cum nici nu-i trecea prin minte.
299
Partea a treia
CUTREMURUL
Capitolul 1
10 noiembrie 2013.
Încă din zorii zilei, soarele se ivise de după norii zdrențuiți, îm-
brăcând marginile junglei cu o lumină veselă. Pentru bărbații tribului
Arekuna era un semn de bun augur. Nu întotdeauna condițiile sunt
generoase. În zilele rele, când vânătorii se întorc doar cu câteva păsări,
tribul este nevoit să guste foamea.
Pe luciul lin al apei, opt Arekuna veniți din josul râului își tra-
seră canoele pe mal, le legară de un trunchi și porniră în șir indian
spre junglă. Liderul cetei avea fața lată și ridată, lipsită de pilozitate,
în gură câțiva dinți lipsă. Doi din ceată erau nepoții lui, de 11 și 15
ani. Bărbații erau înarmați cu macete și cu câte un tub de suflat săgeți.
Urcau poteca cunoscută de-a lungul apei. Nerăbdători, băietanii o
luară înaintea liderului, jinduind după gloria de a surprinde primii
vânatul, de regulă maimuțe. Deodată, la treizeci de pași în față, se
auzi strigătul terifiant al băieților. Înainte ca ei să se întoarcă la grup,
vânătorii îi ajunseră. Îngrozit, băietanul mai mare îl trăgea înapoi pe
cel mic din fața unei arătări aproape afundate în noroi.
– Kanáima!1
1
Spiritul rău care bântuie nevăzut, ia în stăpânire oameni şi-i transformă în fiare, îneacă
noaptea în râu pe oricine prinde; Kanáima este personificarea spiritului rău.
303
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
304
Cutremurul 1
curioase ale clanului, Taruka îi descheie haina și porni să-l caute prin
buzunare... Băieții îl imitară. Exclamații vesele se încăierau prin văz-
duh, în timp ce buzunăreala era în toi.
***
306
Cutremurul 1
307
Capitolul 2
311
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
312
Capitolul 3
Când se trezi, zări aplecat asupra lui chipul lui Azul, unduind ca
în oglinda apei. Era ziuă. Soarele se înălțase multișor. Privi spre cerul
brăzdat de nori. Închise ochii. Fără să vrea, în minte i se perindau
scene din tunelul de groază din care tocmai ieșise. „Nu mai vreau...”,
dădu el din cap. Deschise ochii. Azul era tot acolo, privindu-l inex-
presiv, de parcă era coborât dintr-o altă lume.
– Du-te..., șoptiră buzele lui.
Fata nu se clinti. Voi s-o înlăture cu mâna dreaptă, dar durerea
îl făcu să-și privească brațul. Era înfășurat într-un corset masiv din
lut și nuiele. Încercă să se ridice, zadarnic. Întoarse capul, epuizat și
adormi.
Era spre seară când un zgâlțâit puternic îl scoase din amorțeală.
Lângă el ședea Taruka.
– Tu mâncare... Tu... ia putere.
Nu-i trebuia mâncare. Voia doar să doarmă.
– Tu mănâncă... Azul aduce la tine.
Bărbatul plecă. Fata veni cu un hartan fript și câteva banane. I le
puse jos și rămase să contemple felul în care mănâncă omul alb. Între
timp, Taruka se întorsese.
– Noapte plouă. Tu merge acolo.
313
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
315
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
317
Capitolul 4
30 noiembrie 2013.
Soarele ardea cu putere. Era a treia zi de când Riki plutea purtat
de unda râului, în jos. Cu o zi în urmă, trecuse pe lângă un alt sat de
indieni Arekuna, pe jumătate dezbrăcați. De data asta, fiind amiaza,
majoritatea bărbaților erau plecați la vânătoare. Cei de pe la colibe
nu arătau intenții războinice, decât curiozitate. Cu toate că hrana i
se terminase a doua zi, s-a temut să mai descindă printre ei. Foamea
era chinuitoare. Mai rău însă îl torturau țânțarii. Pielea îi era băși-
cată. Sub unghiile de la picioare apăruseră niște muguri negri care
creșteau și-i produceau durere. Paraziți... Era liber, dar simțea cum
năluca morții îi dădea din nou târcoale.
Zăcea de un timp în barcă, epuizat, când auzi zgomote îndepăr-
tate care nu aparțineau junglei. Speriat, se ridică în șezut. Aproape
orbit de reflexele apei, își duse mâna la ochi. Zgomotele se auziră din
nou. Cam la un kilometru la vale zări ceva ce semăna cu o așezare.
În loc de colibe, păreau barăci. Și în loc să fie pe mal, păreau că sunt
lacustre. Inima începu să-i palpite. „Civilizația!...” Luă vâsla și începu
să lovească apa cu stânga, frenetic.
Așezarea prindea contur. Erau câteva locuințe plutitoare, an-
corate la mal. Cineva îl zări, căci pe pontoane se iviră câțiva oameni,
319
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
320
Cutremurul 4
321
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
322
Cutremurul 4
324
Capitolul 5
325
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
făcut din Manaus cel mai bogat oraș din Brazilia. Baronii latexului au
adus oțel tocmai din Anglia și și-au construit vile elegante și teatre,
prin care i-au câștigat renumele de «Parisul de la tropice».”
„Aș... Ăsta Paris! Miroase a canal...”, și citește mai departe.
„...Industrializarea continuă să mențină o rată de creștere de-
mografică fără egal. Dacă în 1960 erau 350 000 de locuitori, în 2017
au ajuns la... peste 2 100 000. Aglomerarea haotică a contorsionat
înfățișarea orașului. Găsești clădiri pretențioase din secolul al XIX-
lea învecinate cu favele...”
Străinul își ridică ochii... „Favele? Aa... mahalale jalnice ca astea,
conglomerat de clădiri de beton fără autorizație și barăci primitive
de-a valma. I-auzi:”
„...Zgârie-nori, teatre, cafenele și restaurante elegante se alinia-
ză pe bulevarde...”
„Ce bulevarde? Să fim serioși... Niște străzi mai late, cu pră-
vălii amărâte, prostituate și vagabonzi. Pe măsură ce te îndepărtezi
de down-town, asfaltul se preface brusc în pământ gol, plin de gropi.
Numai contraste!”
„Concoctul demografic a făcut ca Manausul să fie urbea cu cel
mai ridicat nivel al violenței din Brazilia – cu 15-20 de morți pe săp-
tămână – datorat în principal pieții drogurilor. Dacă în SUA se în-
tâmplă ca poliția să ucidă în medie un infractor la 37 000 de arestări,
în Manaus rata este 1 infractor la 23 de arestări. Orașul a fost domi-
nat de vendeta dintre două clanuri concurente: Familia do Norte... și
First Capital Command.”
„Ce? Cum adică „a fost?” Încă este, o știe toată lumea...” Străinul
împăturește pliantul și-l îndeasă în buzunar. Își ridică ochii și alege
o direcție, la întâmplare. Pe un indicator strâmb, citește: „São Escobal
no Sul”.
Strada São Escobal no Sul este relativ pustie. Cei care au de lu-
cru sunt plecați la treabă. Ceilalți dorm. Spre seară, viața se animă.
Bărbații scot masa în stradă și învârt jocuri de noroc. Fetele sprijină
zidul și mănâncă semințe. Cei mici se hârjonesc sau fugăresc vreun
câine. În fața prăvăliilor, în lipsa terasei, oamenii ocupă trotuarul și
326
Cutremurul 5
chiar o parte din carosabil. Cine n-are scaun șade pe o piatră sau
direct pe jos. Rămâne loc pentru trecători și motorete. Ca să treacă
însă o mașină, trebuie să împroaște mai întâi claxoane cu nemiluita
până reușește să se strecoare prin culoarul unduitor.
– Hei, gringo! O cafeluță?
Turiștii constituie elementul picant în spectacolul străzii.
Oamenii locului le simt stinghereala și le-o exploatează, de cele mai
multe ori doar de amorul artei.
– Am un loc liber înăuntru. L-am păstrat pentru tine...
Străinul răspunde cu o mișcare din cap și merge mai departe.
De pe margine, vulgul se distrează. Străinul se face că nu-i vede. Își
trage pălărioara militară mai pe ochi și-și vede de drum. La douăzeci
de pași, un miros ațâțător de grătar îi inundă nările. E ceea ce cău-
ta. Deasupra intrării zărește firma decolorată: Grelha de Anibal2. La
umbra clădirii, cinci inși pe scăunele de papură stau de vorbă în jurul
unei măsuțe pitice. Înăuntru, nimeni: e zăpușeală.
Privirea sondează interiorul. Prăvălia e mititică. Din spatele
tejghelei, un bătrânel scund, cu capul rotund, cheluț, cu păr alb și
mustăcioara albă ce contrastează cu tenul creol, îl zărește. Îl invită
cu mâna.
– Por favor...?3
Omul intră. Pe grătarul din spate sfârâie câteva bucăți de carne.
– Senhor Anibal? întrebă străinul la plezneală.
Bătrânelul îi zâmbește și înclină capul înainte, gata să slujească.
La brâu are un șorț murdar.
– O porție, comandă străinul și se așază la măsuța de lângă perete.
– Immmediat... Acușșica...
În două minute, Anibal apare de după tejghea, cu o farfurie
mare de lemn, un set de tacâmuri, cu o ceșcuță de tucupi4 și cu un
îndemn:
2
Grătarul lui Anibal.
3
Poftiţi vă rog.
4
Sos picant.
327
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
5
Poftă bună, domnule.
6
Anglia?
7
Aur.
328
Cutremurul 5
***
10 februarie 2016.
Dincolo de brâul de nori, soarele scăpărase de mult apusul, în-
fiorând jungla cu apropierea nopții. La marginea ei, de unde începe
orașul, un alt fior pulsa pe străzi. Grăbiți, în grupuri sau solitari, oa-
menii trepidau: erau convulsiile de debut ale evenimentului central al
anului: Carnaval do Brasil.
În antiteză cu efervescența altor străzi, ulița São Escobal no Sul
era relativ depopulată. Prăvăliile aveau storurile trase. În cafenea erau
doar câteva cupluri. La Grelha de Anibal nu se zărea decât o lumină
vagă. Ușa era întredeschisă.
– Intră, gringo... Știam că o să vii.
Un zâmbet larg care-i întindea mustăcioara de la un obraz la al-
tul era urarea de bun venit. Era evident că Anibal, fără șorț, cu grăta-
rul stins, venise doar pentru el. Trase un scaun. Amândoi se așezară.
Pe peretele de vizavi licărea un televizor cu tub.
– Ți-e sete?
Fără să aștepte răspunsul, bătrânelul se duse în magazia din
spatele tejghelei și se întoarse cu două beri.
– Care ți-e numele, gringo?
8
E periculos.
329
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
Tânărul șovăi...
– Prietenii mă cheamă Riki.
Bătrânul îi zâmbi și se destinse, vulnerabil.
– Am îmbătrânit... Copiii sunt mari. Am tot ce-mi trebuie
pentru câte zile voi mai avea. Chica, nevastă-mea, mă ceartă că nu
vând odată prăvălia. Eh... nu pot sta locului.
Își duse cana la buze și sorbi două guri.
– Aici m-am născut. Știu orașul ca-n palmă. Nu-s oamenii răi.
Dar... ascultă la mine! Sunt mulți ticăloși. Te omoară fără să le tre-
mure mâna... pentru o pepită. Spune: mai știe cineva de aurul tău?
– Știe... hangiul la care am stat prima noapte. Mi-a cumpărat
două pepite. Dar... în zori am plecat fără să dau ochii cu el.
Anibal clătină din cap. Îl privi fix, ca unul care știe secretele:
– Vii de la Tabatinga?
– Nu... Din junglă.
– Turism?
– Nu... Am lucrat la o mină, mai sus de Boa Vista... Pe râul
Xumuru.
Bătrânul lăsă capul într-o parte, privindu-l pieziș.
– Tu... Xumuru? Cum ai ajuns acolo printre indienii ăia? Și... ești
încă viu!? Bătrânul scutură capul de câteva ori: Te iubește Dumnezeu!
Riki își șterse spuma de pe buză.
– Mă rătăcisem prin junglă... Am scăpat ca prin minune.
Pierdusem tot. Nu mai aveam nimic. Ca să mă pot întoarce în civili-
zație, a trebuit să muncesc. Doi ani... Oamenii au fost de treabă. Aici
am sosit de câteva zile. Caut pe cineva care să-mi cumpere pepitele,
dar... mă tem...
Anibal își privi lung cana cu bere.
– Acte ai?
Ochii bătrânului inspirau încredere.
– Mi-am făcut rost de unele... N-aveau decât modele rusești...
– Lasă... îl întrerupse Anibal cu o mișcare din mână. Și vrei să
vinzi aurul?
– Da...
330
Cutremurul 5
– Mult?
– Vreo 40 de grame... Aveam mai mult, dar m-au jumulit ăștia
cu transportul până aici.
Bătrânelul își țuguie buzele și se încruntă.
– 40... Hm... Să văd dacă-l găsesc pe Carlinio. Așteaptă...
Și se ridică de pe scaun. Îngândurat, intră în magazie. Pe perete,
televizorul derula o manifestație nocturnă: lumini, artificii... mul-
țimi de oameni. „Carnaval do Brasil”... Peste trei minute, Anibal se
întoarse.
– A zis că vine. Poate într-un ceas, poate două. Să vadă cum
aranjează treburile. Bătrânul se așeză... Oo... Îl cunosc pe Carlinio de
când era puști. E om cinstit. N-are treabă cu poliția.
Riki continua să fixeze micul ecran.
– Te interesează? Stai să dau mai tare...
Se sculă vioi și învârti potențiometrul. Un vacarm de tobe, țipe-
te și râsete explodă în dugheană.
– Carnavalul ăsta, o mizerie. Vin zeci de mii de turiști să savu-
reze destrăbălarea noastră. Numai pretextul este creștin. În realita-
te?... Ăștia de la televizor arată doar partea aia mai decentă.
– „Creștin”? Ce legătură e?
– Ee..., nu știi! Carnavalul anunță începutul postului paștelui
de patruzeci de zile. Atunci creștinii se lasă de mâncatul cărnii9. Când
colo? Ce „post”, gringo? Un dezmăț fără perdea. Șase zile de acum
înainte poți face ce vrei. Auzi? Ce vrei! Nici poliția nu se bagă. Nu e
rușine să urinezi pe stradă, nici chiar dacă ești femeie. Ba să umbli și
gol pușcă! Să... bah! Nu mai zic! și moșul dădu din mână, întorcând
capul într-o parte.
Bătrânul se ridică și diminuă volumul. Pe ecranul murdar de-
filau coloane de oameni cu bustul gol sau în ținute stridente, care
alegorice fantastice. Moșulețul continuă:
– Sunt mulți! Nu se mai termină... De la Operă merg spre
Sambadrom. Ia spune, că nu te-am întrebat: ți-e foame?
9
Carnaval – din latinescul carne levare = lăsatul cărnii.
331
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
Riki dădu din cap. Anibal își făcu drum la magazie și se întoarse
cu farfuria mare de lemn. Pe ea, o frigăruie și două felii de pâine albă.
– A rămas de ieri, da-i bună. N-am cum să ți-o încălzesc, și
arătă spre soba stinsă.
De pe scaunul lui, bătrânul urmărea cum Riki înfuleca dumicaţi
mari... În timp ce acesta întingea pâinea în zeama din platou, mâna i
se opri. Rămăsese cu privirea pironită pe ecran. Un grup de negrese
costumate în rochii albe de epocă, postate în cerc, băteau un ritm
furibund și scandau isteric o incantație. În mijlocul lor, o altă negresă
se zvârcolea pe jos, în transă, cu ochii ficși, cu mișcări stranii. Dădea
convulsiv din picioare de parcă ar fi mers prin aer. Bătăile ritmice
și urletele amplificau atacul nevrotic. Chipul ei, încremenit într-un
extaz macabru, scotea clăbuci cu sânge pe gură: probabil că își muș-
case limba... La un moment dat, un bărbat din cerc fu și el apucat de
tremur. Cu brațele ridicate și cu ochii dați peste cap, se aplecă în spate
până căzu. Picioarele i se zbăteau în convulsii. Incantația și ritmul
atinseseră paroxismul10.
– Ei? Ce zici? întrebă Anibal.
În loc să răspundă, Riki îl întrebă:
– Ce fac ăștia?
– Tu de Candomblé ai auzit...? Nu? Dar de Umbanda?
Macumba? Santeria?
Riki scutură din cap, fără să-și dezlipească ochii de spectacol.
Bătrânul se aplecă spre el.
– N-ai mai văzut așa ceva!
– Ba da..., răspunse el absent. La yoga...
Bătrânul se ridică.
– Yoga?..., și râse. Yoga sau Candomblé, tot un drac! E spiritism
curat, fiule. Ia uite! Îi scutură necuratul!
Excitația ritmată mai secerase o femeie. Cei din jur celebrau
manifestarea spiritelor, cu ochii închiși, bătând bezmetic din tot ce
apucau. Clipul nu dură mai mult de 40 de secunde, căci obiectivul
10
https://www.youtube.com/watch?v=8dWOaQH2F8Q
332
Cutremurul 5
333
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
334
Cutremurul 5
goale? Ce să fac în țară? Măcar... cu ceva aur... sau bile...” Își trecu
mâna prin păr. Era confuz și nu voia să se pripească. Precaut și cu
pași mari, se îndreptă spre hotel.
Dona Marta era un hotel modest, dar curățel și mai răsărit
decât altele. Camera lui era cu vedere la stradă. După ce-și ascunse
banii sub saltea, ieși pe balcon. De sus, de la etaj, Manausul arăta
strălucitor și efervescent, camuflând sub faldurile nopții cicatricile
mizeriei și ale dezordinii. O briză răcoroasă îi înviora plămânii. Privi
prelung luminile. Afară era carnaval. Succesul afacerii cu Carlinio
îl detensionase și-l făcea să resimtă oboseala adunată. Somnul îi dă-
dea târcoale. Cu un gest hotărât, ieși din cameră. „Nu! Trebuie să
vânez... Poate prind un contact profitabil...”
335
Capitolul 6
338
Cutremurul 6
339
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
13 februarie 2016.
După patru zile de carnaval, Riki se simțea tot mai familiar în
mediul rocambolesc. Nesiguranța și starea de alertă se disipaseră.
Avea bani. Avea și un plan, pentru care se simțea pregătit. Doar aș-
teptarea îl chinuia. Zilele trecute, cu câțiva reali în buzunar, se ames-
tecase în mulțime, ciupind ici-colo din favorurile carnavalului.
În sâmbăta aceea, blocos da rua se instalase chiar în vecinăta-
tea hotelului, pe Avenida Margarita. De pe balcon, Riki putea ur-
mări spectacolul cu un ochi de vultur. Tărăboiul se porni pe la 5
după-amiază. Lumea îmbrăcată minimal continua să se scurgă în
spațiul din fața estradei de dincolo de intersecție. Pe estradă, două
boxe uriașe urlau ritmat. Lângă ele, niște tineri băteau nebuni în to-
be, iar patru fete în bikini animau spectacolul. Curând, aglomerarea
deveni atât de compactă, încât trupurile erau lipite, într-o țopăială
dezordonată, unii cu fața, alții cu spatele. Riki își comandase două
beri. În șort, pe fotoliul de nuiele, se lăsa amuzat în voie. Hotelul,
bogat iluminat, reprezenta și el un punct nodal. De acolo se aștepta
o clientelă de estrangeiros4 care să răsplătească generos spectacolul.
În fața balconului, niște fete îi trimiteau bezele. Una se desprinse de
grup și îl invită jos. La insistențele ei, Riki luă câțiva reali și coborî.
Abia pe la miezul nopții se întoarse în cameră. Trupul lui cerea
odihnă. Cu televizorul aprins, se trânti cu capul în pernă. Îl lua som-
nul... Instinctiv duse mâna sub saltea...
Sări în sus, îngrozit. Ridică perna, salteaua... Gol ! „Imposibil!
Trebuie să fie în partea cealaltă.” Agățându-se de năzăririle imagi-
nației, răscoli toată camera. Cu teroarea întipărită pe față, se repezi
către parter. Holul mișuna de petrecăreți.
– Poliția! Am fost jefuit! Poliția! răcni către recepționer.
Oamenii de lângă el se grăbiră s-o șteargă în liniște. Câțiva, de
lângă ușă, continuau să-l privească nedumeriți.
– Cine te-a jefuit? Unde te-a jefuit? îl întrebă liniștit, cu o falsă
naivitate, băiatul de după tejghea.
4
Străini.
340
Cutremurul 6
341
Capitolul 7
16 februarie 2016.
Era o zi cu mult soare. Pe plaja de lângă Ponta Negra, razele
dimineții își multiplicau sclipirile în unduirile apei.
– Așteaptă-mă aici, îi zisese Conall.
Trecuse deja o oră de când Riki îl aștepta. „Pentru o vreme, uce-
nic... Asta e, până voi intra în pâine.” Pe la 11, Conall luă o pauză și-l
invită sub pavilion. Scoase din minifrigider două cutii de bere și-i
întinse una.
– Ce faci diseară?
– N-am niciun plan, răspunse Riki.
– Ai bani?
În loc de răspuns, îi căzu capul. Înfrânt, îi povesti cum a fost
jefuit. Conall îl asculta atent. Băgă mâna în buzunar și scoase o foaie
de 50 de reali.
– Ia-i pe ăștia până te pui pe picioare.
Îi explică apoi strategia.
– Să fii la 7 la barul Salomé. Vezi, caută o masă lângă WC. Iei
o friptură, o bere. La ora aceea nu este aglomerat. Așteaptă. O să vină
un tip, Tiago. O să te întrebe de fotbal. El o să-ți spună ce ai de făcut.
OK?
343
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
344
Cutremurul 7
2 august 2016.
Trecură cinci luni... În fiecare dimineață când își privea fața în
oglindă, o bună dispoziție inunda sufletul lui Riki: „Ca ucenic, nu e
atât de rău cum am crezut.” De când opera în zona Ponta Negra, i se
schimbase reședința. Conall îi închiriase o cameră chiar la Tropical
Manaus Ecoresort. Așa era mai la adăpost. Acum avea tot ce-i trebu-
ia. Încasările nu încetau să-i crească. Știa să fie discret și să inspire
încredere.
2
Frumos... galant.
3
skunk = cocaină sau alte droguri scumpe.
4
Ai înţeles?
345
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
346
Cutremurul 7
347
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
348
Cutremurul 7
8
Nu, nu...
349
Capitolul 8
3 august 2016.
Era liniște deplină. Deodată, beat-ul îndrăcit al unei piese heavy
metal sparse liniștea încremenită din dormitor. Riki se ridică speriat,
apucă mobilul și se zgâi la numele de pe ecran. „Beatriz”. Se uită bui-
mac la ceas: ora 8:06. „Ce-a apucat-o?”
– Alo! Ce vrei?
– ...
– Ce vrei?
– M-am supărat pe tine, se auzi un glas smiorcăit.
– N-am ce-ți face, îi zise Riki și închise mobilul.
„Așa-ți trebuie dacă te încurci cu fetele...” Își îndesă perna sub
cap și încercă să readoarmă. Tocmai ațipise... când mobilul sună din
nou. Enervat, îl deschise și-i strigă:
– Ce vrei?
– Te iubesc... Meu amor...
– Lasă-mă să dorm! Sună-mă mai târziu! Mă nenorocești...
Înciudat, blocă sunetul și aruncă telefonul pe covor. Preț de zece
minute se învârti prin pat. „Cum să mai dormi?” Indispus, se duse
la baie. Făcu un duș și se întoarse în dormitor, încins cu un ștergar.
Deschise obloanele. Afară bătea un soare blând... O crampă gastrică
351
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
353
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
355
Capitolul 9
357
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
358
Cutremurul 9
„The Root of All Evil”, un serial în două episoade, produs în 2008 de ateul Richard
3
Dawkins, care pretinde că religia, cu precădere cea creştină, este cauza răului în lume.
359
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
360
Cutremurul 9
361
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
hotărât să plece. Pe când punea cana goală pe masă, zări ochii lui
Anibal privindu-l pătrunzători. Întoarse repede ochii spre celălalt.
Ulisses ținea privirea în pământ, fără niciun aer victorios. Riki se
ridică.
– Tio Anibal, am o datorie... Acum vreau să plătesc eu tratația,
și băgă mâna în buzunar după bani.
– No-no-no, Riki! Aici, în prăvălie, până o vând, comandă
doar Anibal.
Și, ca să fie mai convingător, bătu cu pumnul în masă de săltară
cănile.
362
Capitolul 10
365
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
elegantă se aruncă iute lângă el. Alte două femei și un bărbat se apro-
piară ca să-i dea ajutor. Răcorit, Gabino se întoarse la masă. Ceilalți
îl urmară, binedispuși. Din bar se auzea un vechi șlagăr: Mas Que
Nada2... Doar Riki rămase pe loc, buimac. Ce-a fost? Băutura...?
Mâna lui Beatriz îi prinse antebrațul și-l urni. El intră după ea. La
masă ceru două rânduri de băutură. Mai departe, nu-și mai amintea
nimic...
Un ultim gând îl fulgeră dureros: „Femeia aceea?... Seamănă cu
Lavinia...”
2
„Mai mult decât nimic”
366
Capitolul 11
367
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
– Hei, păsărico!
Fata întoarse capul spre ei. Văzând că le dă atenție, unul îi tri-
mise o bezea. Ea zâmbi. Când se știa admirată, Beatriz se simțea în
largul ei. Fără grabă, grupul veni spre ea.
– Ce faci, boneca2?
– Mă relaxez...
– Ce biiine! Vrem și noi să ne relaxăm cu tine. Cum te cheamă?
– Beatriz, răspunse ea șăgalnic, schimbându-și poziția capului.
– O, o, o, Beatriz... Ești o bomba!
La complimentul individului, ea răspunse cu un râs zglobiu.
Unul rămase în picioare, în timp ce ceilalţi doi se așezară pe trepte,
aproape de ea.
Se făcuse ora 3, când îl zări pe Riki venind agale, dinspre resta-
urant. Când el o zări cu indivizii la picioarele ei, ezită și se opri. Fata
îl recunoscu. Se ridică:
– Hai că plec.
– Cum să pleci? Stai aici, boneca!
Unul o prinse de mână și o trase în jos bărbătește. Beatriz se
trezi din nou pe soclu. Văzând scena, Riki își luă inima în dinți și
înaintă.
– Las-o...
Unul dintre băieți, cel cu brățară lucioasă pe bicepși, se ridică
în picioare.
– Te-am chemat? Du-te în treaba ta...
Riki continua să înainteze până la câțiva pași de ei.
– Beatriz, vii?
Șovăind, fata dădu să se ridice. Dar cel ce o ținea de mână o
țintui de soclu.
– Pleacă, decoloratule! Întinde-o.
Atunci îndrăzni și ea să zică, moale:
– E... prietenul meu...
– A fost... Uită-l.
2
păpuşico.
370
Cutremurul 11
372
Capitolul 12
373
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
Casa în care se afla Riki se numea „Leul din Iuda”. Era o clădi-
re cu etaj, din cărămidă, destul de îngustă și netencuită. Era situată
în favela Cidade de Deus. Avea o curticică interioară, sugrumată de
gardul vecinilor. La parter era doar o sufragerie măricică. Aici l-au
instalat deocamdată pe Riki.
Când își reveni, Riki se uită speriat în jur. „Huber?” O femeie
ca la 50 ani ședea la căpătâiul său. Purta o rochie galbenă. Tocmai
se pregătea să-i schimbe compresele. „Ce caut aici? Să ies repede!”
Încercă să se ridice, dar durerea din piept îl seceră.
– Vreau să plec! gemu el tare.
– Senhor! Acum nu puteți... Peste câteva zile...
Riki își deschise ochii și-i cercetă chipul. Fața ei, brăzdată de
riduri, avea un aer plăcut. Purta părul strâns la spate. „Seamănă cu
mama...”, îl străfulgeră un gând. Îi urmări mișcările. Avea o îndemâ-
nare aparte. Femeia îi curăță rănile. I le pansă.
– Ești infirmieră?
Ea scutură din cap, zâmbind. Când termină treaba, se ridică să
plece.
– Cum te cheamă?
– Eunice.
– Ăă... Pleci?
– Nu... Mai stau...
– Locuiești aici?
– ...Până îmi găsește senhor un loc..., și ieși.
„Homeless... O avea copii?” Subit realiză că îl încerca mila.
Zâmbi amar. „Ciudat... O fi starea mea nenorocită care mă înmoa-
ie...” Încercă să îndepărteze simțământul. Degeaba. Își aminti de ma-
ma cum îl ținea în poală și-i ducea mâncarea în gură cu „avionul”.
După fiecare linguriță, Romanța îl pupa și zicea: „Așa să crească
374
Cutremurul 12
377
Capitolul 13
29 septembrie 2016.
Abia se luminase. Foarte discret, Riki reușise să cheme un ta-
xi la singurul indiciu cunoscut atât de el, cât și de taximetrist: „Leul
din Iuda”. Șoferul l-a ajutat să intre în mașină. În poartă a lăsat-o pe
Eunice, privind după el.
Când Riki intra în hotelul Tropical, era mult prea devreme ca
să fie lume. Făcu un semn recepționerului, care se ridică și veni mai
aproape.
– Cheamă un medic. Unul bun...
– Da, senhor!
Răsărea soarele. Cu pași nesiguri ajunse la baie. Era nerăbdător
să-și examineze chipul. Bănuia că era desfigurat, dar nu credea că-i
chiar atât de urât. Era murdar. O baie? Nu putea, din cauza rănilor.
Dezamăgit, fără un plan imediat, se așeză anevoie în fotoliu. Scoase
mobilul și îl cercetă. „Ia uite, m-a căutat Conall.”
Apelă numărul. Conall îi răspunse imediat:
– Salut, Ricardo. Nu ne-am mai văzut de câteva zile.
– Sunt... imobilizat, Conall.
– Ce s-a întâmplat? Vocea lui nu trăda absolut nicio surpriză.
– Dacă vrei să afli, dă o fugă până la mine, la hotel.
379
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Pe la 9 e bine?
– Te-aștept, zise Riki.
Conall era un tip dur. Vorbea și acționa fără inflexiuni afective.
Totuși, când îl văzu, fu impresionat. Îi ascultă pățania. Din punctul
lui de vedere, pentru cel puțin două săptămâni, băiatul nu putea arăta
galantemente.
– Și ce-ai de gând să faci? îl întrebă pe Riki.
– Nu știu... Mă odihnesc.
Subit, lui Riki i se aprinse beculețul în minte.
– Cunoști fete românce prin Manaus?
Conall nu înțelegea. Riki explică:
– Am aflat că există o fată din România. O cheamă Rossana...
– Păi, în ce hal ești tu acum...
– Nu!... O simplă conversație mi-ar face bine. Nu mai știu ni-
mic despre treburile de-acolo.
– Rossana zici? Ce lucrează?
– Bănuiesc că... la drumul mare.
– Am să mă interesez. Dacă aflu ceva, te sun. Altceva? Vreun
medic?
– O să vină pe la 12 unul bun.
Conall se uită la ceas și se ridică.
– OK. Păstrăm legătura.
Rămas singur, în fotoliu, își lăsă capul pe spate. „Rossana...?”
Era deranjat că „fantoma” ei îi bântuia gândurile. Pe de altă parte, cu-
riozitatea neobișnuită de a o vedea nu-l slăbea. Încercă să se tempe-
reze. „Să vezi ce bluff o să fie când o să-ți întunece orizontul o țoapă
oxigenată, puțind a tutun...”
Trecu o zi. Trecură două. „Bun doctorul!” Îi dădu doar niște
apă de gură să se clătească de cheaguri și ceva picături pentru nas.
Plus... încurajări, multe încurajări... Odihna îi prindea bine. Singur
își dăduse jos pansamentul de la nas. Arăta mult mai bine, deși era
încă vânăt. Ochiul stâng se deschidea normal. Dreptul era încă um-
flat. Când se sătura de programele TV, mai mânca, mai dormea, sau
se gândea la ce n-ar fi dorit: la Rossana... și la „sfântul Huber”.
380
Cutremurul 13
– Să chem un médico?
El scutură doar din cap. Încă trăia pe două planuri temporale.
Îi făcu semn să ia loc pe celălalt fotoliu. Ea se așeză, fără să-l piardă
din ochi. Modul în care se comporta el nu era cel al unui bolnav. Era
altceva... necunoscut.
– Rossana..., își adună el glasul.
– Da, senhor...
Riki simți momentul potrivit să dea perdeaua la o parte. I se
adresă pe românește:
– Te-am căutat...
Rossana tresări. Își duse palma la gură.
– Sunteți român?
– Da... Un român chinuit...
Ea tăcea. Aștepta o mărturisire.
– ...chinuit de amintiri... Am cunoscut o fată care seamănă
mult cu tine... Am avut simțământul că... ești tu aceea... O cheamă
Lavinia.
Vorbirea lui, întretăiată și rară, suna tragic. Întoarse capul. Își
dădea seama că luneca iarăși în groapa nostalgiei, nenorocita groapă
în care continua să recadă iar și iar, de când cu straniul incident. Îi era
ciudă că nu mai era „el” acela, puternic și indiferent!
– Rossana... Ai vrea să-mi faci o favoare?
Și își duse mâna la buzunar. Scoase trei bancnote de câte 100
reali și-i puse pe măsuță.
– Nu vreau nimic de la tine... Vorbește-mi, doar, despre tine.
Fata se uită la bani și expresia feței deveni serioasă. Își îndreptă
spinarea, gata să se ridice.
– De ce îmi cereți asta?
– Rossana! strigă el, îndurerat. Te rog! Am nevoie... Sunt bol-
nav... cu sufletul.
– Domnule... Îmi cereți ce nu pot...
– Oh... Spune doar ce vrei... și cât vrei...
Chipul lui exprima implorare. Empatia din ea o făcu să se clati-
ne. Se muie. După o vreme, zise:
382
Cutremurul 13
– Ce caută aici?
– Ei, are o istorie interesantă. Acum îl ajută pe senhor Huber,
atât cât poate. Se străduiește să nu-i fie o povară: împletește coșuri
și fotolii din nuiele și papură. Se mai ocupă și de copiii abandonați.
Rossana zâmbi. Se potrivește cu ei: e tare copilăros.
– Mi-ar plăcea să-l întâlnesc. Stă cumva... la „Leu”?
– Nu. Stă în favela Vieiralves, la o familie săracă cu patru copii.
Riki se ridică greoi din fotoliu. Ea îi urmă exemplul.
– Rossana, îmi poți face o favoare? Ba nu, două?
– Ce anume?
În ciuda istoriei, chipul fetei era neobișnuit de senin. „Ca
Lavinia..., față de înger.”
– Să-mi dai numărul tău de mobil... O să am nevoie de ajuto-
rul tău...
– Da, cu plăcere..., și scoase din poșeta ei o carte de vizită.
El o luă și o citi:
Senhorita Rossana,
Escolta europeu
Manaus...
– Mulţumesc..., zise el. Și a doua favoare: să iei cina cu mine...
– Dacă vă face plăcere... În seara asta sunt liberă.
Când dădu să iasă, un junghi îl străpunse. Se sprijini de tocul
ușii. Fără fasoane, ea îl luă de braț și-l conduse la ascensor. El îi privi
mâna albă, cu degete lungi. „Mâna ei...”
Au luat loc pe terasă.
– Nu vă simțiți bine? întrebă Rossana.
– Ba da..., zise el, fără să-și poată masca umbrele.
Cina fu servită fără vorbe. Muțenia lui o stânjenea.
– Poate v-am întristat cu povestea mea...
– Nu! Nu! răspunse el. Sunt doar în confuzie. Ai putea să-ți
amintești de ceva...?
– Ce anume?
El se opri din mâncat.
– Ne-am mai întâlnit noi cumva... odată?
386
Cutremurul 13
387
Capitolul 14
12 octombrie 2016.
Trecuseră aproape două săptămâni. Vânătăile încă se mai ză-
reau. De atâta vreme imobilizat, simțea că înnebunește. Mânca și
dormea la întâmplare, când îi venea. Necazul era că noaptea nu prea
avea somn.
Într-o noapte, Riki se trezi la ora 2. Se ridică în coate. Privi prin
cameră. Realiză că perna era udă. O întoarse și se culcă la loc. Dar
somnul era lunecos, greu de prins. Cu ochii în bezna tavanului, căuta
un capăt de fir.
„De la întâlnirea cu ea, toate merg strâmb. Mai rău ca după bă-
taie... Parálele se topesc... Tabatinga are nevoie de bani! Cum să ies la
„lucru” cu cearcăne vinete?”
Conall nu mai răspundea la telefon de patru zile. Aveau consen-
sul să nu insiste: un singur apel pe zi. În plus, îi era greu să accepte
că îl frământa conștiința. Trăia un conflict lăuntric de o intensitate
pe care n-o mai cunoscuse. A încercat și să se îmbete, dar „anestezia”
aproape că n-avea efect.
În fine, a cincea zi s-a hotărât să-l caute personal pe Conall.
Odată cu sezonul umed, afluența turiștilor s-a diminuat considera-
bil. La ora 9:30 o luă spre plajă. De la înălțimea taluzului verde, zări
389
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Alo, Rossana?
După clipe de tăcere, se auzi glasul ei.
– Sim, senhor1...
„Mi-a răspuns în portugheză... Mă respinge...” El o întoarse pe
românește.
– Te rog să mă ierți... Îmi dau seama că te-am rănit. Îmi pare
tare rău...
– Não, senhor. Mie nu mi-ați făcut niciun rău.
Vorbele ei, tot în portugheză, sunau rece.
– Rossana... de ce nu vrei să mă ajuți?
Din nou tăcere. Se auzea răsuflarea ei.
– ...În ce privință? îi răspunse ea pe românește.
– Vreau să scap de chinul care mă torturează. Nu mai am
somn...
De dincolo niciun răspuns.
– Rossana...!
– Ce vreți să fac?
– Vreau să-mi spui tu... ce aș putea face. Dar nu la telefon.
Vreau să te văd. Te rooog...
Secundele de tăcere se lungeau.
– Te rog!
– Bine... La 2:30 mă găsiți... în Grădina Botanică, lângă
chiparoși.
– O... Mulțumesc din suflet, Rossana!
Se sculă de pe șezlong și își continuă drumul spre hoteluri. La
prima alee o coti spre dreapta. „Flori?... Nu merge.”
***
Riki sosi mai înainte. Găsi locul de întâlnire. Trase două scaune
la umbră și așteptă. Degetele sale frământau o frunză parfumată. Din
când în când, o mirosea. Pe Rossana o zări de departe. Era îmbrăcată
1
Da, domnule.
391
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
394
Capitolul 15
repereze pe Bebe. Acesta întinse mâinile spre el. Ezitând, Riki încer-
că să i-o întindă pe a lui, dar și-o retrase repezit.
– Eu... te-am omorât..., șopti Riki.
– Tu? Nu m-ai omorât...
– Ba da! Eu... te-am aruncat în prăpastie...
Bebe tresări, ca unul care dezleagă o enigmă. „Deci... așa am
ajuns eu în râpă!?... Și poza mamei?... Și briceagul? Deci... el!” Simți
cum un nor încerca să-l învăluie. Privirea lui încerca să străpungă în-
tunericul nopții, căutând ochii lui Riki. Acesta se întoarse brusc și se
aruncă cu fața în gunoi. „Îi pare rău...”, cugeta Bebe. Prin minte îi tre-
cu istoria lui Petru, cum i-a părut rău după ce s-a lepădat de Iisus...,
cum „a plâns cu amar”1... Inima lui Bebe se înmuie. După clipe lungi
și fără comentariu, Bebe se trase mai aproape de Riki. Apucându-l de
pantalon, îl scutură.
– Lasă, Riki! Uite că a trecut... Dumnezeu a avut milă de noi!
Ce minune! Suntem vii amândoi. Mare minune...
În timp ce Bebe îl zgâlțâia de pantalon, Riki se ridică în capul
oaselor. Zări mâinile lui Bebe întinzându-se spre el. Întinse șovăiel-
nic dreapta lui spre Bebe. Acesta i-o apucă și i-o scutură cu putere.
– Poți să mă ierți? șopti Riki, cu durere în glas.
– Dacă Iisus m-a iertat, sunt și eu dator... Lasă, Riki... A tre-
cut! Gata... din toată inima, că și pe mine m-a iertat Iisus.
Glasul i se curmă. Doar continua să-i scuture mâna. Ca să iasă
din vârtejul emoțiilor, Bebe se întoarse spre copiii rămași tablou pe
maidan. Strigă tare, cu năduf.
– Hai, valea, acasă! E noapte... Apoi căută chipul Rossanei.
Nu-i bine să stăm aici. Te rog, ajută-l să se ridice. Eu... merg înainte
ca să vă arăt drumul!
Bebe își șterse nasul zgomotos și, fără vorbe, o luă târâș în sus,
spre șandrama, în timp ce îi gonea pe copii la casele lor. Rossana, ulu-
ită de misterul dramei, îl susținea pe Riki, care înainta clătinându-se.
– Te-ai lovit? îl întrebă Rossana.
– Nu știu...
1
Luca 22:62.
397
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
2
Bine, bine.
399
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
400
Capitolul 16
După obiceiul lor, indienii Davis ies cam o dată pe lună la pes-
cuit. Nu cu plasa, nici cu undița. Metoda lor este unică: identifică
anumite porțiuni de apă liniștită, ridică un baraj la capătul de jos și
aruncă în apă ramuri zdrobite devenite un mănunchi de fibre. Seva
acelor pomi „îmbată” peștii, care se ridică la suprafață. Tot tribul, băr-
bați, femei, copii, coboară în mijlocul râului, culeg peștii și-i prăjesc
pe loc sau îi duc acasă.
Era una din aceste ocazii, o zi umedă. Un grup de 22 de indi-
eni Davis, familii întregi, o porniseră în susul unui mic afluent. În
dreapta, malul era înalt, abrupt și întunecat de desișul verde. Era de
fapt piciorul unui deal muntos. În partea stângă, malul era scund, cu
ușoare denivelări. Oamenii cunoșteau locul. Urma un defileu, după
care râul poposea într-o căldare. Acolo aveau să prindă peștele. Unii
bărbați aduseseră cu ei ramurile toxice. Ajunși la baraj, se puseră pe
treabă, zdrobind ramurile cu maiul. Alții se duseră să caute ramuri
prin junglă. La un moment dat, printre lovituri, s-a auzit un strigăt.
Strigătul s-a repetat.
– Strigă cineva! zise o femeie, alertându-i pe cei din jur.
Patru inși s-au repezit în susul râului, spre locul de unde venea
strigătul. Când au ajuns acolo, un indian le arătă trupul în nemișcare
401
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
– La noi, la Paruima.
L-au luat pe sus, l-au băgat în avion. Era tot un Cessna. Lui
Bebe i se făcu frică, dar gândul că are un destin implacabil îi injectă
curaj. De pe ferestruica avionului, privi din nou covorul verde, dârele
gălbui șerpuitoare, orizontul arămiu... De la aerodrom până în sat,
mai erau câțiva kilometri buni de mers pe jos. Șadrac și Lahu, pe
rând, îl cărau în cârcă. Pentru Bebe, totul era inedit. „Așa o aventură
în cârcă, mai rar!” Așezarea era socotită oraș, în ciuda faptului că ră-
măsese înfrățită cu natura.
Împrejmuită pe trei laturi de cotul râului Mazaruni, se zărea un
teren îngrijit. Pe el se găseau, risipite, niște clădiri de lemn. Peste tot
erau grupuri de adolescenți, băieți și fete, toți având bluze galbene și
pantaloni sau fuste bleumarin. „Ce-o să zică de mine că n-am picioa-
re?” Când văzu fețele zâmbitoare, jena îi dispăru.
– Aici e tot spital?
– Nu, Torre. Aici e Davis Indian Industrial School. Clădirea
aceea... o vezi? Este internatul băieților. Dincolo de școală... acolo este
internatul fetelor.
Fiindcă avea încă nevoie de îngrijire medicală, l-au dus la infir-
merie, în camera din spate. Se însera.
– E frumos aici...
Infirmiera, o indiancă în sarafan alb, cu fața rotundă, îi zâmbi.
– Mă cheamă Așana. Dacă ai nevoie de ceva, să mă chemi.
Sunt pe aproape.
Rămas singur, Bebe ar fi dorit să se tragă la fereastră și să savu-
reze pulsul vieții din școală. Bonturile îl dureau. Așa că trebui să se
resemneze. Gândurile îi lunecară prin timp, peste spații... Reveria îi
fu risipită de ecoul unui cânt. Tresări. Se ridică în fund.
– Așana!
Infirmiera veni repede.
– Cu ce pot să ajut?
– Dacă vreți... să mă duceți la fereastră.
– Ai o problemă?
– Cântă! zise el animat. Cine cântă?
404
Cutremurul 16
405
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
406
Cutremurul 16
407
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
408
Cutremurul 16
a văzut cu ochii lui cum din rană au ieșit, pe rând, șase lilieci. Dar eu
știu că nu erau lilieci, doar s-au arătat așa. Mătușa a căzut înapoi pe
pat și a adormit pe loc. Când s-a sculat, era cu mintea întreagă. Nu-și
mai amintea nimic din cele întâmplate. În câteva zile, i s-a vindecat și
rana. Tata mai zicea că, atunci noaptea, când au ieșit din casa ei, afară
se strânseseră câțiva oameni. Ziceau că în tot timpul rugăciunii, niște
Jombi zburau deasupra casei.
– Ce sunt Jombi?
– Ei..., arătări de demoni. Poporul zice că fiecare râu are Jombi,
„oamenii râului”. Când mergi la râu, ei te pot trage în apă și te îneacă.
S-au întâmplat astfel de lucruri. De aceea o împingeau demonii pe
Alicia la râu... Dar noi știm că Iisus este atotputernic. Că demonii
tremură înaintea Lui și că se supun... că n-au încotro.2
2
Ca în Matei 8: 31 „Dracii rugau pe Iisus şi ziceau: ...dă-ne voie...”
409
Capitolul 17
411
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
412
Cutremurul 17
lămuriri. Aceștia i-au povestit cum un înger l-a instruit pe Auka, ma-
rele-șef, că va veni un om alb cu o carte neagră și-i va învăța mai multe
din ea. „Nu plecăm de-aici. Tu trebuie să ne înveți chiar acum!”
Misionarul a luat-o metodic. Le-a povestit despre creația pă-
mântului în şapte zile. Indienii i-au strigat. „Asta o știm deja. Zi-
ne altceva!” Aceeași replică a primit-o când a prezentat următoarele
adevăruri. Spre marea lui uimire, acești Arekuna cunoșteau marile
doctrine ale Bibliei, în mod direct din cuvintele îngerului.
Lecțiile sale au durat câteva zile. La urmă, Davis le-a explicat că
este nevoit să se întoarcă la Georgetown ca să se vindece. Când ei au
început să protesteze, le-a promis solemn că va reveni și va continua
instruirea.
Davis s-a ținut de cuvânt. Anul următor, în 1911, Ovid E.
Davis a întreprins a doua călătorie misionară la indienii Arekuna
și Akawaio. De această dată a ajuns până la destinație. În locul lui
Auka, șef era fiul său, Promi. Davis s-a așezat în satul Kauarianá,
nu departe de muntele Roraima. Apoi i-a chemat pe toți indienii din
teritoriile vecine să vină la instruire. În următoarele trei luni, câteva
căpetenii împreună cu 130 de băștinași au primit botezul. Au con-
struit și o biserică mare pentru 300 de oameni. Davis a mai reușit să
stabilească trei centre misionare.
Misionarul s-a ocupat în special de formarea a doi tineri in-
teligenți, pe care i-a numit Francesco și Ieremia. După plecarea sa,
aceștia – fii de căpetenii – urmau să fie liderii spirituali care aveau să
ducă mai departe lucrarea de „apostolat”.
Odată cu convertirea indienilor, a început și împotrivirea. Vecinii
Akawaio din satul Teuonók, incitați de șaman, au pornit o ofensivă îm-
potriva lui Davis. Au stârnit celelalte triburi împotriva lui. Plănuiseră
chiar să-l otrăvească. Așa se face că, la șapte luni după sosirea lui, pla-
nul lor a fost pus în aplicare. Ovid E. Davis căzu grav bolnav. În ciuda
îngrijirii prietenilor, în câteva săptămâni s-a stins din viață. Ieremia și
oamenii lui l-au îngropat la piciorul muntelui Roraima.
Multă vreme soția lui n-a știut nimic despre soarta lui. S-a în-
tâmplat să fie chiar de ziua ei când a aflat, din gura consulului ameri-
can, de moartea lui Ovid E. Davis.
415
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
418
Capitolul 18
26 octombrie 2016.
De unsprezece zile, Riki își găsise o gazdă convenabilă la un
brutar, în favela Cidade de Deus. Condițiile erau austere, dar curate.
Lungit pe patul tare, cu Cartea primită de la Eunice pe piept,
Riki își pironise privirea în tavan. Fragmente din tumultosul său
trecut se reluau în minte. „Și la mine, ca și la Bebe..., tot indieni
Arekuna... Ce contrast! Ai mei – cu Ayahuasca și vrăji. Ăștilalți – cu
Iisus și Biblia... Și ce diferență! Ăștia – sălbăticiți, stricați, brute fără
sentimente... Ceilalți – curați, zâmbitori, săritori la necaz... Când te
gândești că toată diferența o face un singur lucru... Doar unul!”
De două săptămâni, de când se mutase, se cufundase în citit. Îl
surprindeau multe lucruri noi, atât de antagonice față de cele știute.
Nu înțelegea tot. Dar ce înțelegea era coerent, mai ales așteptat de
străfundurile inimii. Îl surprinsese o frază din Evanghelia după Ioan:
„Celor ce L-au primit... le-a dat dreptul să se facă copii ai lui
Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia
vreunui om, ci din Dumnezeu...” (Ioan 1:12-13).
„Tare! Aici sunt bifate chiar cele trei „promisiuni de îndumne-
zeire” pe care mizează oamenii. Prima e: „din sânge”. Adică, atunci
când începi viața, crezi că însuși faptul că te-ai născut din sânge te
419
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
viață și murim ca niște viermi...” Riki scutură din cap. Își aminti de
clipul1 cu cadavrele în descompunere, plutind printre hindușii care se
„curățau” în apa împuțită a râului sacru, Gange. „Îți cere performan-
ță... Te chinui... Și când în sfârșit ai atins pragul dorit, te împresoară
„energii” malefice. Ah!”
Înciudat, se sculă din pat. Îi era foame. În timp ce lua ceva în
gură, realiza că îl chinuia un alt fel de foame. Sună.
– Alo? Bună Rossana! Am nevoie să mă ajuți...
– Nu pot... Sunt la spital.
– ...Bolnavă?
– Nu chiar... Un control.
– Auzi? Nu știu să mă rog...
– E simplu: vorbește-I lui Dumnezeu cum vorbești cu un bun
prieten.
– Voiam să mă înveți tu...
După câteva clipe, ea zise:
– De ce nu te duci la „Leul din Iuda”?
Vorbele ei îi atinseră punctul dureros. Mai avea încă o proble-
mă nerezolvată: senhor Huber. Expiră cu putere aerul din piept. Se
întinse iarăși pe patul nefăcut. „De ce-i așa de greu?... Hm... E tot
imaginea de yoghin, de macho!... Tot orgoliul!...” Cu o mișcare, de par-
că ar fi vrut să se rupă dintr-o plasă, se ridică, își luă haina și porni pe
jos. Pe drum, încerca să-și pregătească replici verbale. Nemulțumit,
neputincios, îngâna: „Doamne, dă-mi putere!”
Pe străzi, mișcarea era slabă. „Ăștia dorm...” În poarta clădirii
„Leul din Iuda” se zărea un grup de oameni. Veniseră pentru ajutoa-
re... Ezită o clipă, apoi trecu printre ei. În curte o zări pe Eunice.
– Senhor? exclamă ea. Bucuria i se citea pe chip.
– Bună ziua, mamă Eunice. Riki inspiră adânc. Aș vrea să vor-
besc cu senhor Huber...
– O, senhor Huber nu este aici. E plecat... Vă pot ajuta eu?
1
https://www.youtube.com/watch?v=ynDC2GPGde0.
421
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
422
Cutremurul 18
3
Isaia 43:25.
424
Cutremurul 18
425
Capitolul 19
429
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
430
Cutremurul 19
431
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
432
Cutremurul 19
433
Capitolul 20
16 noiembrie 2016.
Răsfoind noul său pașaport, Riki îi împărtăși lui Bebe planul.
– Ce zici? Vii cu mine?
– În România? Băiatul își ridică ochii de la nuiele. Ce să caut
acolo?
– Acasă!... Nu vrei acasă?
Bebe scutură capul și se apucă iarăși de lucru.
– Nu! Du-te tu...
Amândoi tăcură o vreme. Bebe îndrăzni:
– Dacă tu pleci, îmi trimiți un pachet?... Vrei?
– Fără probleme. Ce vrei să-ți trimit?
Cu sfială, Bebe rosti doar un cuvânt.
– Jucăriile...
Riki nu se putu abține și izbucni în râs.
– Te-ai făcut mare, Bebe! Ești dascăl de copii, și ai numai jucă-
rii în cap?
Bebe lovi, înciudat, cu mâna în nuiele.
– Nu pentru mine, mă! Pentru copiii ăștia... care n-au de
niciunele!
Râsul îi încremeni pe buze.
435
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
***
În sfârșit, mai erau 20 de ore până când Riki avea să-și ia zbo-
rul de pe pământul Americii Latine. În jurul lui, la „Leul din Iuda”,
se strânseseră câțiva apropiați: Eunice, Bebe, Huber, Rossana și încă
doi-trei. Era întâlnirea de rămas-bun, o întâlnire scurtă.
Huber, în picioare, deschise Cartea. Toți erau emoționați.
Glasul lui răsuna profund, solemn:
„Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?
Ajutorul vine de la Domnul... El este Păzitorul tău... Domnul te va
păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare și la
venire, de-acum și până în veac!”1
Eunice avea lacrimi în ochi.
– Da, Ricardo, zise Huber. Tu ești al Lui, răscumpărat prin
sângele lui Hristos. Mergi cu Dumnezeu!
Îl cuprinse bărbătește într-o lungă îmbrățișare.
– „...La plecare... şi la venire?” îndrăzni Eunice.
1
Psalmul 121.
436
Cutremurul 20
437
Partea a patra
LUMINI ÎN ZARE
Capitolul 1
21 noiembrie 2016.
De două ore, Boeingul 737 plutea pe cerul nopții. Zborul său lin
semăna somn pe gene. În spatele lui Riki, doi teleormăneni discutau
dezinvolt despre sezonul lor de munci în Germania. El se străduia să
nu-i asculte. O neliniște profundă îl sâcâia. Se întorcea în țară, după
trei ani lungi... Se simțea ca soldatul din tranșee în fața confruntării
cu necunoscutul. Avionul de Frankfurt urma să aterizeze aproape de
miezul nopții. „Să merg acasă? Ar fi un șoc pentru ai mei. Rămân la
hotel. Pe ziuă e mai bine...”
– Uite, Bucureștiul! exclamă teleormăneanul din spate.
Riki privi pe hublou. O oază de luminițe, ca ventuzele unei ca-
racatițe, se întindeau pe întinsul de păcură. Inima începu să-i bată
alert. „Cum va reacționa mama... Lavinia? Huh... E prea cald!” Și își
șterse broboanele de pe frunte.
La hotel, rupt de oboseală după cele 38 de ore de călătorie cu
două escale lungi în Rio și Frankfurt, Riki adormi aproape instant.
Se trezi de câteva ori, tulburat de vise fără noimă. Aproape de ora 9
reuși să iasă din tunelul oboselii. Cu nerăbdare, puse mâna pe telefo-
nul de pe noptieră și sună.
– Alo, mamă?
– ...
441
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
442
Lumini în zare 1
– ... Poate moartea tatii... Poate lipsa ta... De doi ani, Fredi e
întors pe dos. Fumează. Umblă cu droguri. Anul trecut a fost cori-
jent. Acum repetă anul. Diriginta m-a sunat: o să-l exmatriculeze.
Dar nici nu-i pasă. S-a apucat de toate relele. Pleacă nopțile. Când îl
întreb, nu zice nimic. Mă evită. L-am pierdut, Riki...
Un simțământ de disperare cuprinse mintea lui Riki. „Nu tata...
M-a copiat pe mine. Asta-i!...”
– Nu-ți pierde nădejdea, mamă, Dumnezeu S-o îndura și de el
ca să-l aducă pe drumul bun... Dar tu?
– Ce mai contează? Ea își afundă privirea în ochii lui. Dacă tu
ai venit acasă..., și-și culcă iarăși capul pe pieptul lui și plânse liniștit,
de bucurie.
Apoi a început ploaia de întrebări ale mamei. Riki se străduia să
ascundă tot ce nu trebuia să audă. I-a povestit de catastrofa aviatică,
de timpul petrecut la mină, de șederea în Manaus pentru procurarea
banilor ca să se întoarcă acasă. Mama nu zicea nimic, doar lăcrima
din când în când. Odată raportul încheiat, îi puse de mâncare. Avea
doar o mâncare de linte cu pâine, ca la om sărac.
– Știi că m-a sunat de mai multe ori doamna Barbelea? Ce era
să-i spun? Că doar nu știam nimic! S-a supărat pe mine. Credea că-i
ascund vestea despre moartea lui Bebe... Apoi n-a mai sunat. S-o fi
săturat...
– Nu, mamă... După o pauză, șopti: a murit.
– Doamne! exclamă Romanța... Cum așa?
Tăcură iarăși amândoi.
– Am să-l sun pe domnul Barbelea..., zise Riki. Poate îmi dă
actele lui Bebe ca să i le trimit prin poștă...
I-a luat ceva timp până a găsit agenda telefonică. „Barbelea...” Sună.
– Aici băcănia... Da, vă rog! se auzi glasul lui Marin, gata să
primească o comandă.
– Bună ziua. Sunt Riki, prietenul lui Bebe...
Trecură câteva secunde până să vină replica.
– ...Ce? se auzi răcnetul lui Marin. Unde-i Hector?
443
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
446
Capitolul 2
***
450
Lumini în zare 2
452
Capitolul 3
* *
*
mami i le promisese. Vasilica, la rândul ei, zâmbi larg când Riki îi dă-
du plicul. Îl puse direct în sân și ieși grăbită până la bucătărie. „Acum
numără dolarii...”, gândi el. Peste câteva minute lungi, Vasilica se în-
toarse cu o farfurie cu plăcinte. Lizica, atrasă de fântâna de minună-
ții, se apropie de fetițele cele mari și se lăsă pe vine. Văzu o jucărie și
întinse mâna, fascinată. Veronica o văzu. Scoase jucăria și i-o întinse.
Lizica o luă rapace și i-o duse lui Binder.
– Du-o înapoi, Lizu... Nu este a ta...
– Ba da, i-o dau ei, zise liniștită Veronica.
Riki urmărea tot. La scurt timp, Lizica și Veronica se jucau îm-
preună. Fetița gazdelor își strânsese o pradă frumușică și se trăsese
lângă fereastră, ca să le exploreze împreună cu frățiorul ei. Cei mari
vorbiră de unele și de altele. Binder preluase inițiativa. Inteligent și cu
tact, descosea starea de lucruri. Aflase că fetița gazdelor, deși mai mi-
că cu un an, părea de-o vârstă cu Veronica. Riki n-o slăbea din ochi.
– Și cum e-acolo? întrebă Vasilica.
– E mai greu ca la noi. Sunt mulți amărâți.
– Ba nu!... zise ea cu neîncredere. Au dolari!
Riki nu răspunse. Făcu câteva poze cu toată familia și câteva
doar cu Veronica. Mai făcu una specială: Veronica și Lizica împre-
ună. Când plecase din București, se gândise că ar fi frumos s-o sune
pe Rossana de la Vasilica. Dar atmosfera locului i-a stins inițiativa.
După vreo două ore, când să plece, Lizica a început să scâncească.
– Ce ai, Lizu? o întrebă Binder.
– Să vină și fetița..., smiorcăi ea.
– Veronica trebuie să rămână aici, că are școală. Dar, uite, tă-
tuțu promite că o s-o ia odată la noi. Apoi, adresându-se Vasilicăi, o
întrebă: O s-o lăsați?
– Da! Dar o să vin și eu cu ea! N-o las singură în ruptul
capului.
„Șmecheră, cumătra...”, gândi Riki.
După o așa aventură, Lizica adormi pe drumul de întoarcere.
Acasă, Riki o puse în pătuț. Apoi se grăbi să sune la Manaus. Dură
ceva timp până să se facă legătura.
455
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Alo! Rossana!
– Da... Riki...
– Am fost la Veronica. Acum am venit de-acolo. Ai o fetiță
minunată. S-au bucurat de tot ce le-ai trimis...
– Da? Mă bucur..., răspunse ea, cu glasul stins.
Riki se încruntă.
– Ce ai? Ești bolnavă?
– Nu, Riki...
– Dar ce ai? Vreun bai?
Rossana nu răspunse.
– Rossana?!
Printre suspine, reuși să articuleze:
– Senhor Huber...
– Ce?
– ...A murit...
Șocat, Riki amuțise. Mintea i se golise. Huber? Mort? Nu se poate!
– Ce s-a întâmplat, Rossana? Spune-mi odată...
Ea povesti cu greu întâmplarea. Huber se întorsese din
Manacapuru, unde înființase un așezământ pentru orfani. Primise
bani de la Mike Moreland și a trecut pe la bancă să-i ridice... vreo
3 000 de dolari. Se înnoptase până să ajungă acasă. Niște derbedei
l-au urmărit. Probabil că îl aveau de mai mult timp în vizor. Știau că
primea bani din SUA. Cu 200 de metri înainte de „Leul din Iuda”,
l-au înjunghiat de trei ori. L-au buzunărit și au dispărut. Huber a
reușit să se târască până la poartă. Acolo l-a găsit Eunice, inconștient.
Au chemat salvarea, poliția. L-au dus la spitalul unde lucra Rossana.
L-au pus pe aparate. A mai trăit doar o zi.
Alb la față, Riki rămase fără grai. Binder îi urmărea reacțiile.
– Ce s-a întâmplat? întrebă el, după ce acesta închise telefonul.
Riki nu răspunse. Simțea că-i vine rău. Se așeză pe canapea
cu privirea în gol, minute în șir. „A fost ucis un sfânt. Un proiect de
salvare a fost decapitat. Toți cei care depindeau de el se vor prăbuși
înapoi, în promiscuitate, mizerie, în moarte! Lucrarea lui Huber va
muri!” Binder, simțind tensiunea uriașă, rămase în umbră.
456
Lumini în zare 3
***
***
– Mă auzi? La Ma-na-us...
– Cum... Tu??
– Da, eu... Acum câteva ore am vorbit cu Moreland, șeful lui
Huber. L-am anunțat că până în Anul Nou voi fi acolo. Vrea să mă
vadă. Cred că n-are încredere în mine. Dar i-am spus că voi lucra ca
voluntar, pe gratis... Și chiar dacă nu mă va vrea, eu tot voi lucra...
Voi avea grijă să nu se curme lucrarea lui Huber... Până la urmă,
Moreland se va convinge singur!
– Riki... Riki ! Glasul ei se îneca în valuri de emoție.
– Da, Rossana... Și nu e totul... Mai am ceva să-ți spun. Dar...
nu acum... Ai răbdare. E ceva foarte, foarte important. Ai răbdare!
Vin... O să lucrăm împreună. Și-ai să vezi că o să fie bine. Bine de tot!
Din ușa biroului, Binder îl privea și asculta ca pe ace. Mintea lui
vivace țesea imaginea de ansamblu. „Riki pleacă... la ea?” Când Riki,
îmbujorat, închise telefonul, Binder făcu câțiva pași spre el.
– Spune, Riki... Te-am auzit cum vorbeai cu... hă?, și mișcă
sprâncenele în sus.
– Da... Cu Rossana, mama Lizicăi!
Ochii lui Binder străluceau.
– Pardon: cu mama Ve-ro-ni-căi, îl corectă el, așteptând
reacția.
– Nu, tătuțule... Ai auzit bine.
Jubilând, din trei pași bătrânul fu lângă Riki, îl apucă de bărbie,
se uită în ochii lui...
– Adevărat? Vorbești adevărat?
– Da, tătuțule!...
Binder, exaltat, se repezi la Lizica.
– Lizu, Lizu...
Fata își ridică mirată ochii... Niciodată nu-l văzuse pe tătuțu în
halul ăsta. El o apucă de subțiori și o ridică în aer.
– Lizu, mergem la mami... La mami a ta!
– La mami? Ochii fetiței pricepeau că este ceva minunat, dar...
nu reușea să înțeleagă.
460
Capitolul 4
***
28 decembrie 2016.
Era o zi efervescentă. Magazinele erau pline de lume, într-o fre-
netică vânătoare de cadouri, de surprize... Preocupat să găsească un
simbol vrednic de mărimea evenimentului, Riki alese până la urmă
să-i ducă Rossanei un parfum delicat și durabil. De la gura de metrou
se îndreptă spre magazinele din Piața Unirii. Cândva mai vizitase
parfumeriile de lux din Shopping Center. În Mall era vânzoleală
multă. De pe scările rulante, o luă spre dreapta. Când s-o ia spre
parfumerie, aproape că se ciocni de o femeie îmbrăcată în roșu aprins.
Părul negru se revărsa pe paltonul cambrat.
– Boule! mârâi ea, și-i aruncă scurt o privire de ură.
– Scuzați..., îngână el, și rămase stană de piatră.
„Nu se poate!” Prin obrazul încărcat de pudră răzbăteau pete
vineții... „Ambra...?” Fața aceea fermecătoare de înger căzut aducea cu
fața buhăită a unei vampe uzate și îmbătrânite prematur. Nervoasă,
femeia își căutase de drum. „Nu m-a recunoscut!?...” Se mobiliză
și-și făcu loc printre oameni. Voia s-o mai vadă, să întregească tablo-
ul psihologic. Țeapănă, Ambra coborî scara rulantă și o luă pe holul
din stânga. Nici mersul nu mai era elegant, unduitor. Pășea ca un
meseriaș grăbit. Cu mintea întoarsă spre momentele de fascinație,
Riki refăcu traseul. Farmecul ei îl cucerise... „Farmec... de la farmece,
vrăjitorie...”
Lipit de stâlp, Riki închise ochii. O bucurie fără margini îl um-
plu. Recunoștința îl copleși. „Doamne! Te-ai îndurat de mine, un
nenorocit!”
462
Epilog
29 decembrie 2016.
463
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
464
Anexe
465
întregul univers se regăsește în spiritul universal Brahman – hindu-
ismul este tolerant și inclusivist. Din acest motiv, mișcarea New Age
apare ca un factor de unitate, toleranță și nediscriminare. Ea conside-
ră că toate religiile împărtășesc adevăruri comune, că sunt egale între
ele și cultivă aceeași „așteptare după o lume mai bună, în care toți
pot să aibă un loc”.2 New Age crede că această revoluție se va realiza
atunci când omul își va descătușa divinitatea latentă din el.
Mișcarea promovează o spiritualitate fără delimitări și respinge
orice dogmă cu pretenții de absolut. Fiind așadar pluralistă și inclu-
sivistă, ea are o înfățișare foarte umanistă și pozitivă. Apoi, fiind o
mixtură de concepții despre lume, New Age n-are o doctrină a ei. Are
totuși câteva „crezuri” comune ca reper.
2
York Michael, The Emerging Network: A Sociology of the New Age and Neo-Pagan
Movements, London (1995).
3
Helen Schucman, A Course in miracles, 1977, I:89.
4
Helen Schucman, A course in miracles, 1977, II: 353–354.
466
3. Adevărul
Adevărul nu are de-a face cu universul material care este o ilu-
zie. Adevărul este doar descoperirea pe care o primești prin inspirație
de la un „spirit călăuzitor”. 5
4. Păcatul
„Păcatul este cea mai mare iluzie. Ideea vinovăției este abe-
rantă. Vinovăția te orbește... Cum ai putea vedea vină acolo unde
Dumnezeu știe că este inocență perfectă?”6
„În consecință, iertarea este și ea o iluzie.” 7
5. Moartea
„Moartea este iluzia centrală din care decurg toate celelalte ilu-
zii... Moartea este simbolul fricii de Dumnezeu.”8
6. Binele și răul
Natura n-are morală. În natură nu există așa ceva precum drep-
tate, milă, libertate, cinste, bine sau rău. Compasiunea este contrară
naturii, care este dură. Nu există morală absolută. De aceea trebuie
toleranță spirituală pentru toate „sistemele adevărului”. Ele trebuie
„armonizate” între ele.
Hitler, Stalin și Mao nu erau răi. Omul este un produs al natu-
rii, ca atare tot ce face omul, chiar și război, face un lucru natural care,
propriu-zis, nu este nici rău, nici bine.
„Nu există dualismul bine–rău. Toate întâmplările negative
sunt lecții destinate învățăturii noastre pentru înaintare spirituală.”9
Răul este doar separarea de natură.
„Niciodată nu încerca să schimbi lucrurile rele din lumea
aceasta.”
5
Ibidem, III: 81.
6
Ibidem, I: 243, 375.
7
Ibidem, III:79.
8
Ibidem, III: 63–64.
9
Wouter Hanegraaf, New Age Religion and Western Culture: Esotericism in the Mirror
of Secular Thought, 1996, p. 320.
467
7. Iisus Hristos
„Iisus a devenit ceea ce noi toți trebuie să fim.” „Întoarcerea
spre cruce trebuie să fie cel din urmă drum inutil. Nu aceasta este
Evanghelia pe care eu vreau să v-o ofer...”10
New Age Îl recunoaște pe Iisus doar ca unul din marii maeștri.
Totuși învățăturile Sale consemnate în evanghelii sunt în totală opo-
ziție cu tot ce spun „inițiații” New Age!
8. Calea îndumnezeirii
După New Age, omul se poate realiza doar intrând în comuni-
une cu spiritele călăuzitoare. Există patru forme de intrare în contact
(„channeling”) cu ele: transă, scriere automată, auzire lăuntrică și
comunicare directă.11
Comuniunea aceasta se poate realiza doar prin (a) stare de
conștiință alterată, sau (b) meditație transcendentală, sau (c) pose-
darea de către un spirit... Pentru a fi posibilă comuniunea, din partea
omului se cere o supunere absolută față de guru. Discipolii trebuie să
renunțe la rațiunea lor proprie.
„De obicei văd și aud spiritul călăuzitor... spiritul începe să miș-
te mâinile mele. Personalitatea mea pare că se îndepărtează de mine,
tot mai sus... Mă simt contopit cu spiritul.” 12
„Spiritul Set îmi apărea ca un bătrân foarte uman. Set insistă
că reîncarnarea este o realitate. Am început să am proiecții astrale
(ieșire din corp) în timp ce vorbeam cu Set.”13
9. Reîncarnarea
Reîncarnarea este evoluția spirituală progresivă a omenirii.
„Personalitatea piere odată cu moartea trupului, dar eul superior su-
praviețuiește pentru a fi renăscut într-un alt trup.”14
10
Helen Schucman, A cours in miracles, 1977, III:83; I.47.
11
Nevill Drury, The New Age: Searching for the Spiritual Self, 2004, p. 8.
12
Barbara Brennan, Hands of Light: A Guide to Healing Through the Human Energy
Field, 1988, pp. 171–172.
13
Jane Roberts, The Seth Material, 1976, pp. 3–5.
14
Wouter Hanegraaf, New Age Religion and Western Culture: Esotericism in the Mirror
of Secular Thought, 1996, pp. 339–340.
468
O religie mondială
Stabilirea unei religii mondiale este ținta finală a New Age. Va fi
„o singură religie spirituală, fără granițe sau dogme care îngrădesc”15.
Or, acest lucru nu se va putea împlini decât sub conducerea unui gu-
vern mondial şi autoritar.
Acesta este și motivul pentru care ONU susține și promovează
activitățile și pe liderii New Age.
În 1949, Alice Bailey, fondatoarea mișcării New Age, s-a adre-
sat conducătorilor ONU cu următorul mesaj:
„Noua religie a lumii trebuie să se bazeze pe relații interuma-
ne drepte și pe pace... Nu va exista nicio disociere între (a) Biserica
universală, (b) Loja sacră masonică și (c) cercurile interioare ale so-
cietăților esoterice... În acest fel, ținta și lucrarea Națiunilor Unite
va fi întărită și o nouă „biserică a lui Dumnezeu”, compusă din toate
religiile și toate grupările spirituale, va aduce sfârșitul separărilor...”16
Robert Műller, directorul biroului secretarului general al ONU
și adjunctul a trei secretari generali, recunoscut fiind ca „ideologul
ONU”, a lucrat timp de 40 de ani la implementarea mesajului lui
Alice Bailey. Enciclopedia menționează: „Ideile lui Robert Műller
privind un guvern mondial și spiritualitate unică au condus la o
reprezentare sporită a religiilor în forul ONU, în special a Mișcării
New Age.”17
Műller scria: „Pacea va fi cu neputință de realizat fără „îmblânzi-
rea” religiilor fundamentaliste18, printr-o organizație a religiilor unite
care să promoveze cu credincioșie doar spiritualitatea globală...”19
El a înființat Robert Műller School care, la ora actuală, înglo-
bează un lanț de 30 de școli în lume. În 1986, Műller a publicat
15
Nevill Drury, The New Age: Searching for the Spiritual Self. 2004, p. 9.
16
Alice Bailey, Destiny of the Nations, 1949, pp. 14–15.
17
https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Muller.
18
Textul face referire directă la religiile care pretind că dețin adevărul revelat, respectiv
creștinismul și islamul, și care nu acceptă asocierea cu alte învățături exterioare Revelației.
19
San Jose Mercury News, 29 iunie 1996.
469
curriculumul școlii. În prefață, el afirma: „Filosofia fundamentală
pe care Școala «Robert Műller» se bazează se găsește în învățăturile
prezentate în cărțile lui Alice A. Bailey...”20
Robert Műller nu este un agent singular. El este doar expo-
nentul unei inițiative care a primit mult suport din partea admi-
nistrației ONU. El a înființat un program spiritual pentru angajații
și delegații ONU, la care invitat permanent a fost guru hindus Sri
Chinmoy. Timp de 30 de ani, guru conducea de două ori pe săptămâ-
nă ședințe de meditație, ocazie cu care inducea chiar stări de transă
participanților.21
În anul 2000, Selacia, spiritistă notorie New Age, a fost invitată
la sediul ONU ca maestru spiritual22. În ședințele ei, le-a împărtășit
înțelepciunea primită prin transă de la Sfatul celor doisprezece. Selacia
a instruit personalul și vizitatorii ONU cum pot să „intre în voința
divină”, respectiv cum să comunice cu entitățile spirituale, chiar și cu
animalele, pe calea telepatiei.
Sondaje apreciază că după anul 1990, mișcarea New Age s-ar
afla în regres. Aceasta este doar realitatea aparentă, întrucât mișcarea
de masă a făcut loc spiritualității individuale. Ea nu se aliniază nea-
părat sub un steag și un slogan, în schimb își extinde influența la firul
ierbii cu mult succes, prin practicile yoga, astrologie, parapsihologie,
şamanism, ocultism, bioenergie, medicina alternativă etc.
20
Robert Műller, Prefața la World Core Curriculum Manual, 1986.
21
The Independent, „Sri Chinmoy, spiritual leader”, 17 octombrie 2007.
22
https://selacia.com/about.
470
2. MEDICINA ALTERNATIVĂ
Medicina New Age, numită și medicină alternativă23, este um-
brela pentru toate formele de tratamente sau terapii energetice: acu-
punctură, aromoterapie, biofeedback, biomagnetism, cromoterapie,
cristaloterapie, homeopatie, hipnoză, iridologie, kinesiologie, mag-
netoterapie, metaloterapie, reflexologie, Reiki, vizualizare, terapie
reincarnațională, vindecare prin spirit ș.a.
Indiferent de numele pe care le poartă și de ritualurile lor spe-
cifice, toate formele de medicină alternativă se bazează pe un singur
concept: cel al energiei spirituale. În mistica hindusă, energia aceasta
poartă numele de prana, iar în cea chineză qi, sau chi. Ea este descrisă
în diverse variante, chiar contradictorii, precum: particule subato-
mice vibratoare; biocâmpuri; corpuri astrale; ființe transcendentale;
spirite... Orice nume ar purta, această energie „curge” în om din afară
prin niște circuite fizice numite ciakre, meridiane și aure și asigură un
echilibru subtil care condiționează sănătatea. Concepția aceasta face
ca medicina alternativă să pretindă că e „holistică”24.
„Energie vitală”
Ce este această forță de viață? Răspunsul New Age este confuz:
„Întrucât omul este material, deci energie, omul este în esența lui o
vibrație unică de unde electromagnetice.”
23
În materialul prezent se face distincție între medicina alternativă și medicina comple-
mentară. Diferența constă în poziția pe care se situează față de medicina clasică, alopată.
În timp ce medicina complementară o recunoaște și se consideră doar un adjuvant al ei,
medicina alternativă o exclude.
24
Holos (greacă) = întreg. Holistic = unitar, integrat. Ea pretinde că tratarea maladiei
nu poate fi separată de tratarea spiritului.
471
Teoreticienii New Age își găsesc explicația în electromagne-
tism. Este adevărat că funcționarea corpului nostru este condiționată
de energie și că suntem înconjurați de energie. Dar energia aceasta
este de natură fizică. Este adevărat că în noi toți există o forță vitală.
Dar ea este în noi și nu se află în afara noastră. Forța vitală nu este o
energie cosmică ce curge dinafară în trupul nostru prin diferite cana-
le... după care se întoarce în univers.
Pretextul „electromagnetismului” este o farsă, pentru că energia
la care se referă New Age nu este o energie fizică, ci una spirituală.
„Energia vitală” se referă la ceva de dincolo de știință. Ea își trage seva
dintr-o filosofie a emanației, similară cu panteismul. New Age identi-
fică „energia vitală” cu esența dumnezeului panteist care radiază de
la centrul divin în afară. În această filosofie mistică, universul nostru
– cu tot ce cuprinde: astre, planete, ploaie, pomi, pietre – devine viu,
spiritual și inteligent. În acest cadru mistic nu mai pare ilogic să se
vorbească despre „inteligența materiei”. Concepția panteistă a New
Age este antagonică nu numai cu Biblia, ci și cu știința.
Acum: dacă universul nostru se reduce la energie vitală, ea tre-
buie manipulată. Manipularea ei constituie fundamentul medicinei
energetice. Vitalismul panteistic pretinde să aibă aplicație în sănătate.
Pentru New Age, toate bolile și stările sufletești negative sunt con-
secința blocării circuitului energetic sau stricării echilibrului acestei
energii. Terapia alternativă urmărește deblocarea fluxului energetic,
purificarea aurei, reechilibrarea ciakrei, eliminarea energiei negative
și amplificării energiei pozitive...
Mitul „aurei”
În anul 1958, electricianul Semion Kirlian a comunicat me-
toda de fotografiere cu ajutorul curenților de înaltă frecvență.
Experimentul se realiza printr-un oscilator de înaltă frecvență (până
la 200 kHz) atașat de o placă de metal. Pe placă se așeza un film/hâr-
tie fotosensibilă, iar deasupra acestuia, un obiect, de exemplu o frun-
ză. Când a developat filmul, Kirlian a observat o aură în jurul frunzei.
Era coroana luminiscentă ce fusese capturată pe film. Pe măsură ce
472
frunza se usca, fotografiile arătau cum aura devenea tot mai palidă
și mai îngustă, până când a dispărut de tot. S-a presupus că această
aură era „forța vitală”, sau „aura” ființelor vii; că în ea s-ar afla informa-
țiile despre starea spirituală, emoțională și fizică a omului.
„Iată dovada! Există energii spirituale care emană din om și care
îi pot afecta pe ceilalți”, pledează comunitatea New Age. Ei susțin că
aura este „câmpul de energie de viață subtilă care înconjoară trupul
oricărei ființe vii.”25
Dovada aceasta a început să se destrame odată cu fotografierea
obiectelor anorganice precum chei, creioane, nasturi etc., și care pre-
zentau și ele aură. Știința a lămurit curând lucrurile:
Înalta frecvență de curent aplicată plăcii de metal eliberea-
ză electronii din atomi, astfel că atomii devin ioni. Aerul din jurul
obiectului devine ionizat. Vaporii de apă din aer creează o siluetă
luminoasă în jurul obiectului. Denumirea științifică a aurei este „co-
roana plasmatică”.
Dacă omul este transpirat, mâna lui va arăta o aură mai mare.
Dacă atmosfera este rece și mâna omului e uscată, va arăta o aură
mică și slabă. Mai sunt și alți factori care influențează mărimea aurei:
presiunea exercitată de mână asupra filmului; voltajul aplicat plăcii și
unghiul la care mâna atinge metalul.
Cât despre frunza care moare și a cărei aură se diminuează,
explicația este simplă: Când este proaspăt ruptă, țesătura frunzei
conține multă apă. Imaginea inițială este puternică. Dar pe măsură
ce se usucă, imaginea devine mai mică. Dacă însă frunza uscată se
umidifică, va apărea din nou o aură mare, chiar moartă fiind.
În ce privește frunza care, după înjumătățire, continuă să arate o
„aură fantomă” întreagă, aceasta se datorează vaporilor de apă rămași
pe film. Dacă însă se șterge bine placa după ce frunza întreagă este
ridicată și înainte de a pune în loc doar jumătatea frunzei, pe film nu
va mai apărea o aură întreagă, ci exact atât cât este mărimea jumătății.
25
David F. Vennells, Reiki for Beginners: Mastering Natural Healing Techniques, 2000,
p. 106.
473
Mai există și o ultimă dovadă care spulberă mitul aurei: Efectul
kirlian nu se produce deloc în vid, căci acolo nu există vapori, iar
ionizarea este blocată.
Mai nou, teoreticienii New Age s-au străduit să găsească re-
fugiu în noțiunile sofisticate din fizica cuantică. Fizicianul Victor
Stanger26 demonstrează cât de inconsistentă este explicația lor, în-
trucât teoria cuantică nu este aplicabilă la obiecte mari, și nici la con-
știența umană. Știind însă că teoria cuantică acceptă reacții și procese
inexplicabile, credincioșii New Age găsesc în ea scuze suficiente pen-
tru a susține idei care n-au niciun suport științific. Ei împrumută
conceptul potențialelor scalare din teorie – ideea că atunci când două
unde se anulează, rămâne totuși o informație reziduală – și aplică
undele scalare la domeniul biologiei. Ei cred în acțiuni subtile pro-
duse la distanță; cred în transferuri de unde neuronale de la un om
la altul, chiar și atunci când omul este ascuns într-o „cușcă Faraday”;
cred în experiențe telepatice corelate cu activitatea geomagnetică; în
radiestezie...
„Ei se slujesc de știință ca de o mascaradă speculativă, doar ca
să-și susțină credința preconcepută. Iar naivii care le citesc cărți-
le sunt copleșiți de terminologie și ajung să creadă că există o bază
științifică.”27
Cei în stare să gestioneze această „forță vitală” sunt șamanii, spi-
ritiștii... toți cei cufundați în lumea ocultă.28 Toate conceptele utiliza-
te: meridiane, ciakre, aure... sunt direct legate de concepte religioase
și n-au nicio conexiune cu știința fizicii. Este evidentă natura ocultă
a „energiei vitale”: atunci când este manipulată, ea este însoțită de
26
V. Stenger, The Unconscious Quantum: Metaphysics in Modern Physics and Cosmolo-
gy. Amherst, NY: Prometheus, 1995.
Vezi și Patrick Grim, Philosophy of Science and the Occult, University of New York Press,
1990.
27
Harriet Hall, „A review of Energy Medicine: The Scientific Basis”, Skeptic Magazine,
vol. 11, nr. 3, 2005.
28
Encyclopedia of Occultism and Parapsychology, Baron von Reichenbach’s experiments
in s.v. “Emanations”.
474
stări de conștiință alterată, fenomene parapsihologice și contacte cu
spiritele29.
O religie nouă
Există nouă „școli” principale de vindecare energetică: vindecare
prin energia biocâmpului; vindecare prin spirit; vindecare prin con-
tact; vindecare la distanță; qi do; atingerea terapeutică; Reiki; terapia
prin polaritate; și Qi gong.
Odată cu pătrunderea New Age în cultura occidentală, aceste
curente de vindecare energetică au fost asimilate și acreditate, în ciu-
da opoziției comunității științifice. În 2007, în Statele Unite existau
peste 800 de spitale (între care și spitale universitare) care ofereau
terapia Reiki.
Cu toate că practicanții medicinei alternative nu oferă explicații
științifice plauzibile, ei publică o multitudine de cazuri pozitive de
vindecare.
Cum se explică succesul lor? Există doar trei posibilități:
1. Fie că rapoartele de vindecare sunt frauduloase.
2. Fie că vindecările sunt reale și au o explicație psihologică și
fiziologică, fiind vorba de efectul Placebo30.
3. Fie că vindecările sunt reale și se datorează unor forțe sau
entități paranormale, cunoscute sub numele de spirite.
Este o realitate negativă faptul că media evită cu grijă să pu-
blice aspectul cel mai semnificativ al vindecărilor bazate pe energii;
29
Encyclopedia of Occultism and Parapsychology, 2d ed., s.v. “Vitality”.
30
Efectul Placebo: Antonella Pollo (în articolul „Response expectancies in placebo
analgesia and their clinical relevance”, apărut în revista Pain, iulie 2001, nr. 93 (1), pp.
77–84) a demonstrat că metoda placebo poate ajuta pacienții cu dureri serioase. Placebo
poate reduce durerea doar dacă pacientul crede în eficiența terapiei. „Această credință
poate fi introdusă prin condiționare clasică sau prin simplă sugerare din partea unui
individ autoritar că terapia poate reduce durerea. Barker Blausell a demonstrat că „cel
puțin o parte din baza fiziologică a efectului placebo este de natură opioidă. Omul poate
fi condiționat să secrete endorfine, catecolamine, cortizol și adrenaline, și poate experi-
menta efectele stimulării sistemului opioid – ce reprezintă farmacia umană.
475
anume: că ele își au izvorul în teosofie, spiritism și mistica orientală.
Fondatoarea teosofiei, mediumul spiritist Helena Blavatsky (1831–
1391), a produs sub inspirație spiritistă directă o doctrină ce îmbi-
nă elemente de filosofie neoplatonică cu ocultism hindus și budist.
Asociatul ei, clarvăzătorul Charles Leadbeater (1847–1934), a pu-
blicat o serie de cărți fundamentale pentru teosofie. În volumele The
Chakras și Man, Visible and Invisible, el a oferit cadrul conceptual și
sursa primară pentru explicarea mecanismului vindecării prin ener-
gie. Anie Besant, discipol al Helenei Blavatsky și fondatoarea Lucifer
Publishing Company, a promovat prin cărțile ei conceptul de New
Age, care curând a ajuns să înglobeze o multitudine de doctrine și
practici înrudite de factură spiritualistă.
Terapiile de vindecare alternativă au luat un avânt uriaș înce-
pând cu anii 1970, odată cu importarea hinduismului, budismului, a
tehnicilor yoga și a meditației transcendentale în SUA.
Terapeuții medicinei alternative, conștient sau inconștient, ur-
mează teosofia New Age. Instruirea terapeuților include lectura mul-
tor cărți de filosofie ocultă și experimentarea contactelor cu așa-ziși
„îngeri”, sau „spirite călăuzitoare”.
În 1993, National Institutes of Health a întemeiat Biroul
Medicinei Alternative. Asociația de Asistenți Medicali din Statul
New York acreditează diplome absolvenților cursurilor de „comuni-
care cu alte inteligențe decât cele umane”. În școlile sanitare din SUA
se predă Therapeutic Touch, meditația transcendentală și yoga.
476
3. HOMEOPATIA
Homeopatia reprezintă una din cele mai populare practici te-
rapeutice, susținută de sistemul medical occidental. În Europa, pro-
centul de medici homeopați este în creștere și a ajuns în Franța la
40%; în Olanda – 40%; în Anglia – 37%, iar în Germania – 20%.
Aproximativ 90% din școlile medicale din SUA predau diferite cur-
suri de medicină alternativă31, între care homeopatia. Industria far-
maceutică homeopată aduce un venit de 3 miliarde de dolari anual.
Odată ce homeopatia există și are acreditare, bolnavii o iau de bună
și apelează cu încredere la ea, fără să se intereseze de consistența ei
științifică și de eficiența terapeutică.
Istoric
Homeopatia este o filosofie dublată de o practică terapeutică,
fondată de Samuel Hahnemann (1755–1843). Hahnemann a studi-
at medicina, mai întâi la Universitatea din Leipzig, timp de doi ani,
apoi la Viena, timp de 9 luni, după care și-a întrerupt studiile pentru
a fi angajat în 1777 (la 22 de ani) ca bibliotecar și medic personal al
baronului Samuel von Brukenthal. În acel an, baronul fusese numit
guvernatorul Transilvaniei de către împăratul austro-ungar. Întors
împreună cu stăpânul său la Sibiu, Hahnemann petrece aici doi ani.
Remarcat pentru inteligența sa, tânărul este introdus ca membru al
lojei francmasonice St. Andreas din Sibiu.
Richard Haehl, biograful său, notează că aici „și-a petrecut un
an și nouă luni, aranjând imensa bibliotecă privată – de 280 000 de
https://www.vox.com/2015/7/8/8912929/medical-school-teach-alternative-
31
medicine.
477
volume – a baronului”32 În acest context, Hahnemann vine în contact
cu scrierile medicilor-alchimiști, printre care lucrarea lui Rhumelius,
Medicina Spagyrica Tripartita – un tratat esoteric conceput pe prin-
cipiul similia similibus curantur; tratatul lui Paracelsus, Philosophiae et
Medicinae utriusque compendiu și altele. Ca francmason, Hahnemann
studiază doctrinele esoterice egiptene și grecești și tratatele lui van
Helmont și Stahl. De la ei prinde ideea că bolile au o natură spiritua-
lă ce afectează „corpul spiritual”, sau „forța vitală”, în timp ce aspectele
fizice sunt doar consecințe nesemnificative.
Haehl citează afirmația lui Hahnemann, că el ar fi primit cu-
noștințele sale „prin revelația directă a puterilor cerești, direct de la
marele spirit...”33
Întors în Germania, în 1779, Samuel Hahnemann își ia licența
în medicină la Erlangen. În teza sa, el menționează teoria lui Anton
Mesmer despre magnetismul animal. Nefiind satisfăcut cu practica
medicală, după cinci ani renunță la ea și lucrează ca traducător. În
1796 își cristalizează teoria și o publică în articolul: „Noul principiu
pentru descoperirea puterii medicinale a substanței medicamente-
lor”, în care folosește pentru prima oară sintagma similia similibus
curantur. În 1810, publică lucrarea sa fundamentală: Organon der
rationellen Heilkunst34. Pentru stadiul rudimentar al medicinei de-
atunci, lucrarea sa face vâlvă. În 1811, Hahnemann devine profesor
la Universitatea din Leipzig, unde predă homeopatia.
Organon
Organon expune ideile fundamentale ale homeopatiei: „Trebuie
să admitem că nicio boală nu este cauzată de vreo substanță materi-
ală, ci că fiecare este numai și numai un deranjament specific, virtual
și dinamic al sănătății.”35
32
Richard Haehl, Samuel Hahnemann : his life and work, 1900, I, p. 23.
33
Ibidem, p. 284.
34
Instrumentarul artei vindecării raționale.
35
Hahnemann, Organon, Introducere, p. 10.
478
„Bolile omului nu sunt produse de vreo substanță materială, ci
sunt exclusiv deranjamente ale puterii spirituale – ale principiului vi-
tal care animă ființa umană. Homeopatia știe că un tratament poate
avea loc doar prin reacția principiului vital împotriva remediul corect
ales, pe care-l ingerează pacientul.” 36
„Pentru vindecare nu este necesar să știm cum produce forța vi-
tală simptomele... Tratamentul alopat a ajuns foarte vătămător pentru
bolile nechirurgicale. Energia vindecătoare nu stă în atomii corporali ai
acestor medicamente, ci doar în influențele sale spirituale.” 37
Mare parte din conceptele Organonului sunt împrumutate din
lucrările oculte ale spiritiștilor Emanuel Swedenborg, Teofrastus
Bombastus de Paracelsus și Franz Mesmer. Ca introducere la una din
lucrările lui Hahnemann, H.J. Bopp afirma: „Vocabularul și ideile lui
Hahnemann sunt impregnate de ocultismul oriental și hinduism”.38
Metodologia
Homeopatia este întemeiată pe câteva principii fundamentale,
primul fiind similia similibus curantur, respectiv că doar substanța ca-
re produce la un om sănătos simptome asemănătoare cu ale unei boli,
doar aceea poate fi remediu pentru boala respectivă. Dar și în acest
caz, nu remediul propriu-zis vindecă, ci diluția lui extremă.
Se ia de exemplu arsenic și se diluează în proporția 1/10, și
iarăși 1/10, și tot așa, până când nu mai rămâne nicio moleculă de
arsenic în diluție. Diluția cea mai modestă este 30C, adică o diluție
de 1 urmat de 60 de zerouri. În diluția de 100C – formula obișnu-
ită – substanța activă este diluată într-o măsură atât de mare, încât
ar fi cât o picătură într-un volum mai mare decât numărul total al
atomilor în univers.
36
Hahnemann, Organon, pp. 18, 21, 112.
37
Ibidem, p. 101.
38
Samuel Hahnemann, Introducerea la The Chronic Diseases, Their Particular Nature
and Their Homeopathic Cure – Theoretical Part, 1976, p. 7.
479
Dacă remediul nu mai conține nicio moleculă de substanță ac-
tivă, se ridică întrebarea: În ce stă puterea remediului? Răspunsul
vine din zona ocultă. Homeopatia crede că „apa are memorie” și că ea
păstrează nu substanța, ci doar amprenta chimică a substanței active.
„Diluția înseamnă diminuarea cantității de substanță până la
punctul în care nu mai există nicio moleculă detectabilă. Și, în ciuda
faptului că e tot mai puțină materie în diluția mereu crescândă, ea
capătă tot mai multă energie. Prin scuturare, energia se dinamizează
exponențial.”39
Un exemplu este remediul homeopat Oscillococcinum. El se pre-
pară dintr-o cantitate mică de ficat și inimă de rață, incubate timp de
40 zile, după care aceasta este diluată până la 200C, adică de 1 ur-
mat de 120 zerouri. Revista U.S. News & World Report (17 februarie
1997) nota că o singură rață e suficientă pentru producția pe un an
întreg, cu beneficiul de 20 de milioane de dolari.
Odată ce substanța activă are o amprentă pe care o transmite
apei sau diluantului, unii homeopați consideră că amprenta reme-
diului poate fi digitalizată și trimisă prin Internet sau prin telefon.
Homeopatul Peter Chappell susținea că SIDA poate fi ameliorată
semnificativ printr-o simplă melodie purtătoare a codului digital ce
este cântată la radio.”40
Cât privește modul în care lucrează homeopatia, nu există consens.
Pentru unii, este un fel de efect al mecanicii cuantice, sau „ceva pentru
care fizica cuantică poate oferi o metaforă, un model sau o analogie.”
„Cum se produce vindecarea? Cum am mai spus, n-am nicio
idee, dar cunoaștem metoda care o produce. Ce sunt exact remediile
homeopatice? Iarăși nu știm exact. Știm doar să le preparăm. Când
prescriem un remediu homeopatic, ce prescriem de fapt? Nimeni nu
știe. Tot ce știm este că lucrează.”41
39
Evelyn Desmedt, Life Arts, 1977, p. 142.
40
Ben Goldacre, „A kind of magic?” The Guardian, 16 noiembrie 2007.
41
Dr. Bill Gray MD, „The Role of Homeopathy in Holistic Health Practice”, Yoga
Journal, noiembrie-decembrie 1976.
480
Printre remediile folosite de industria farmaceutică homeopa-
tă se numără: testicule proaspete de bovine, albine zdrobite, diferite
veninuri de viperă, muscă spaniolă, lapte de câine... pe lângă plante
și minerale.
„Nici pacientul și nici doctorul nu au atâta înțelepciune sau cu-
noștințe ca să înțeleagă cum lucrează remediul. Tratamentul însuși
cunoaște mai bine pacientul decât doctorul, chiar mai bine decât pa-
cientul însuși. El știe exact unde să identifice cauza bolii și metoda de
a o înlătura.” 42
Medicină și ocultism
Samuel Hahnemann recunoștea natura ocultă a practicii ho-
meopate, când scria: „Puterea de viață vine din energia cosmică ce se
transferă remediilor prin ritualul de potențiație, respectiv diluție și
agitare puternică.”43
„La baza homeopatiei se află conceptul hindus că există o forță
vitală sau o energie care îmbibă toate lucrurile.”44
„Forța vitală a homeopatiei este parte din energia în mișcare
care activează puterea universului...”45
„Întreaga homeopatie este legată de lumea invizibilă, care nu
poate fi separată de lumea spirituală a tărâmului ocult... Adevăratul
medic homeopat este inițiat în transcendental, în lumea spiritelor.”46
Homeopatul elvețian de renume, dr. Adolf Voegeli, la între-
barea: „Cum explicați lucrarea energiei cosmice în homeopatie”, a
răspuns: „Eu cred în puterea zodiacului... Un foarte mare procent al
homeopaților lucrează cu pendulul.”47
42
D.J. Kuik, „Effect of homeopathic medicines on daily burden of symptoms in chil-
dren with recurrent upper respiratory tract infections”, British Medical Journal. 1994; nr.
309, pp. 1329–1332.
43
Hahnemann, Organon 2:12.
44
Keith Souter, Homeopathy: Heart and Soul, 1993, p. 19.
45
Herbert Robert, Art of Cure by Homeopathy, 2002.
46
James Tyler Kent, Lectures on Homeopathic Philosophy, North Atlantic Books, 1979;
pp. 75–76.
47
Samuel Pfeifer, M.D., Healing at Any Price?, 1988, pp. 68–69.
481
„Homeopații folosesc remedii ce nu conțin niciun medicament
material. Totuși ei cred în existența unei puteri terapeutice a drogului
de altă natură, anume spiritul lui. Cu adevărat, homeopatia este o
medicină spirituală.”48
„Influența ocultă în homeopatie este transmisă individului,
când îl aduci în mod conștient sau inconștient sub influență demoni-
că... Este semnificativă frecvența depresiilor nervoase în familiile care
folosesc tratament homeopatic.”49
Succesul homeopatiei
Revista britanică The Guardian50a luat în discuție un caz de mare
succes al homeopatiei, acela că în timpul epidemiei de holeră din seco-
lul al XIX-lea din Anglia, rata mortalității din London Homeopatic
Hospital era de trei ori mai mică decât cea din Middlesex, spitalul
alopat. Explicația este simplă: în timp ce tratamentele din Middlesex
Hospital se bazau pe prevalarea de sânge, ceea ce deteriora grav ca-
pacitatea imunitară, pilulele homeopate de la London Homeopatic
Hospital nu făceau nimic.
Binele pe care homeopatia îl poate face totuși se încadrează
strict în limitele efectului placebo. Dintre multele concluzii ale studi-
ilor, redau doar câteva:
În 2002, The British Medical Journal51 a publicat un studiu du-
blu orb, efectuat pe 242 pacienți astmatici, alergici la praful casnic.
Nu s-a înregistrat nicio diferență între rezultatele grupului placebo și
a celui care a folosit medicație homeopată.
În 2005, The Lancet52 a realizat o metaanaliză a 110 studii con-
trolate de homeopatie. Concluzia a fost că: „Pentru homeopatie, nu
există efecte dincolo de placebo.”
48
Andrew Weil, Health and Healing, 1988, p. 37.
49
Marvyn Kilgore, Homeopathy Examined, 1984.
50
Ben Goldacre „A kind of magic?”The Guardian, 16 noiembrie 2007.
51
British Medical Journal, „Use of ultramolecular potencies of allergen to treat asthmatic
people...”, 2 martie 2002, nr. 324, p. 520.
52
Aijing Shang, „Are the clinical effects of homoeopathy placebo effects?” The Lancet,
27 august 2005.
482
În 2006, European Journal of Cancer53 a condus o metaanaliză
a şase studii. Concluzia a fost aceeași: „Analiza literaturii medicinei
homeopate a găsit insuficiente dovezi care să susțină eficiența ei în
tratarea cancerului.”
Homeopata canadiană Anna Sienicka confirmă: „Totul se re-
duce la ce alegi să crezi. Dacă iei morfină sau homeopatie, în cazul
în care crezi că nu va avea efect, simplu nu va avea efect. Ascultând
opiniile negative ale oamenilor despre homeopatie și crezându-le, tu
le vei accepta pentru tine. Amintește-ți că tu ești singurul care decide
cum va arăta experiența ta.”54
Homeopatia astăzi
La ora actuală există trei curente în homeopatie:
1. Homeopatia tradițională: în care terapeuții urmează teoriile
oculte ale lui Hahnemann. Ei folosesc astrologia, instrumente radio-
nice, pendule și revelații spiritiste.
2. Homeopatia orientată spre parapsihologie: în care metodele
tradiționale sunt încontinuu adaptate, prin combinarea cercetării ști-
ințifice cu practicile oculte.
3. Homeopatia demitologizată: în care terapeuții vor să lucreze
pe baza unor principii științifice chiar dacă sunt încă necunoscute,
nu pe principiul diluțiilor. Aceștia nu acceptă neapărat ideea forțelor
mistice. Ei încearcă să reașeze homeopatia, din domeniul medicinei
alternative, în cea a medicinei complementare. Boiron Laboratories
– cea mai mare compania farmaceutică din Franța – investește anual
5% din profit pentru a afla mecanismul din spatele homeopatiei.
53
S. Milazzo, „Efficacy of homeopathic therapy in cancer treatment...” European Journal
of Cancer, februarie 2006, nr. 42(3): pp. 282–9.
54
http://www.homeopathiccare.ca/IsHomeopathyaScam2.php.
483
4. ACUPUNCTURA
Acupunctura este o teorie bazată tot pe conceptul entității, sau
forței vitale, numită qi, care curge prin corpul omenesc de-a lungul a
12 meridiane. Semnificația originală a cuvântului qi cuprinde o mul-
titudine de sensuri: aer, respirație, energie, putere, mânie... chiar și
spirit. Este echivalentul conceptului prana din yoga.
Acupunctura susține că îmbolnăvirea este cauzată de blocarea
cursului liber a energiei qi din pricina stresului, a nutriției deficitare,
a infecției sau rănirii. Fluxul energiei qi se poate restabili prin insera-
rea de ace fine în anumite puncte specifice, astfel încât corpul, fiind
ajutat, să învingă maladia.
Ca și în cazul altor teorii de medicină alternativă, există o mul-
titudine de școli de acupunctură. În ultimul secol au apărut: elec-
tro-acupunctura cu sau fără ace, acupunctura urechii, aplicarea de
ventuze, arderea pe piele a unor conuri din frunze uscate etc.
Cel mai vechi document de acupunctură este „Tratatul clasic de
medicină internă al Împăratului Galben”, din secolul al II-lea î.Hr.
În Occident, acupunctura a pătruns în secolul al XVII-lea, dar își
pierde credibilitatea în secolul XX. Revenirea ei în forță se datorează
lui Mao Tse Dung, care a promovat medicina tradițională chineză ca
pe un act de opoziție față de Occident. Importul medicinei alterna-
tive chineze în Occident, în urma vizitei lui Richard Nixon în China
(1972), a găsit teren foarte fertil în anii revoluției culturale americane,
când orientalismul (meditația transcendentală, hinduismul, New
Age...) au invadat spiritualitatea generației tinere.
Cele mai multe studii științifice care continuă să elogieze acu-
punctura provin din China și sunt marcate de preconcepții părtini-
toare. În schimb, mai mult de 3 000 de studii științifice din întreaga
484
lume, începând din 1970, n-au reușit să identifice ceva asemănător cu
entitatea qi sau meridiane energetice. Qi este un concept tradițional
și ocult născut cu 2 000 de ani în urmă, din modul mistic în care era
înțeleasă atunci ființa umană.
Profesorul Edzard Ernst, de la Universitatea Exeter, cercetă-
tor al medicinei complementare și alternative, a efectuat o cercetare
exhaustivă55 a 57 de studii publicate între 2000 și 2010. Rezultatul a
fost un mixaj de rezultate negative, pozitive și inconclusive.
Rezultatele pozitive ridică la rândul lor o serie de întrebări. În
unele cazuri, acupunctura reușea să înlăture durerea, în timp ce în al-
te cazuri similare, nu. Un articol din revista Anesthesia & Analgesia56
dovedește într-adevăr că acupunctura poate stimula producerea de
endorfină, dar numai în aceeași măsură ca pilulele placebo.
În 2009, British Medical Journal a publicat o metaanaliză57a
13 testări efectuate pe 3 025 pacienți. Concluzia este că „eficiența
acupuncturii reale, comparată cu cea simulată, nu are relevanță cli-
nică și nu poate fi deosebită în mod clar de prejudecata subiectivă.”
Această diferență minimală, din cuvintele lui David Cloquhoun de
la University College London, se datorează caracterului subiectiv al
naturii durerii și autoinducerii ideii de calmare (placebo)58.
Într-un studiu dublu orb59, Edzard Ernst a efectuat teste cu ace
false de acupunctură, identice ca aspect cu cele originale, dar retrac-
tile în momentul aplicării pe piele. S-au mai efectuat înțepături la în-
tâmplare, în alte puncte ale pielii decât meridianele energetice. Chiar
și în aceste cazuri, efectele au fost aceleași. Josephine Briggs, director
55
E. Ernst, „Acupuncture: Does it alleviate pain and are there serious risks? A review
of reviews”, în Pain, aprilie 2011.
56
David Colquhoun & Steven Novella, Acupuncture is a theatrical placebo, în
Anesthesia & Analgesia, nr. 116:1360-1363, iunie 2013.
57
British Medical Journal, „Acupuncture treatment for pain: systematic review of ran-
domised clinical trials with acupuncture, placebo acupuncture, and no acupuncture
groups”, nr. 338: a3115, 28 ianuarie 2009.
58
The Guardian, „Why acupuncture is giving sceptics the needle”, 26 iulie 2013.
59
Procedeul „dublu orb” este testul cel mai convingător și se referă la cazul în care nici
pacientul și nici medicul nu știu care pilulă este autentică și care este falsă.
485
al National Center for Complementary and Integrative Health, ob-
serva că „în ce privește acupunctura, dovezile conduc către efectul
placebo”60. Factorul definitoriu în acupunctură depinde de credința
pacientului în autenticitatea procedurii și a eficienței tratamentului.
Un alt aspect critic este gradul mare de variație a diagnosticului
și a tratamentelor de la terapeut la terapeut. Un studiu publicat în
200161 documentează cazul unei paciente de 40 de ani, care suferea
de dureri de spate. În decursul a două săptămâni, ea a vizitat șase ca-
binete diferite de acupunctură. Terapeuții erau experți cu reputație,
toți fiind instruiți în școli tradiționale chineze. Diagnosticele variau
însă mult: de la stagnarea Qi la stagnarea sângelui, deficiență renală,
deficiență yin și deficiență hepatică. Tratamentele aplicate au variat
încă și mai mult. I s-au aplicat un număr diferit de înțepături: între 7
și 26, inserate în 14 puncte diferite ale pielii, în locuri diferite: fie în
spate, picior, mână sau laba piciorului. Din totalul de 28 de puncte
energetice înțepate, doar 4 s-au regăsit la cei 6 terapeuți.
Spre deosebire de testele placebo, acupunctura comportă ris-
curi serioase, de la infecții, la pneumotorax, rareori chiar și moarte.62
60
Jeneen Interlandi, „Research Casts Doubt on the Value of Acupuncture”, Scientific
American, 1 august 2016.
61
Donna A Kalauokalani, „Acupuncture for chronic low back pain...”. Southern Medi-
cal Journal 94:486-492, 2001.
62
E. Ernst, „Deaths after acupuncture: a systematic review”, International Journal of
Risk and Safety Medicine, 22:131-136, 2010.
Vezi și Hall H. „Acupuncture’s claims punctured: Not proven effective for pain, not
harmless”. Pain 152(4): 711–712; aprilie 2011.
486
5. REIKI/BIOENERGIE
Vindecările prin spirit și-au făcut intrarea în modernitate prin
persoana lui Mary Baker Eddy (1821–1910), fondatoarea mișcării
Christian Science. Inițial, Mary Baker Eddy a fost discipola unui
hipnotist și homeopat. Introdusă în spiritism, ea a devenit medium
activ în cadrul séance-urilor. La 47 de ani, Eddy și-a câștigat renumele
de vindecător prin spirit. „E limpede că Dumnezeu nu folosește nici
igiena, nici medicamentele, căci altfel Iisus ar fi recomandat folosirea
lor în vindecare”,63 scria ea.
În volumul Science and Health, Eddy și-a declarat atașamentul
față de filosofia Vedanta, citând pasaje din Bhagavad Gita. Ulterior, a
încercat să voaleze lucrul acesta sub o umbrelă creștină. „La un studiu
atent al cărții ei, găsim totuși că ea a încorporat în scrierea ei cele mai
mari idei ale Vedantei.”64 „Ea a dat Doctrinei Christian Science un
caracter creștin, cu toate că ecourile Vedantei sunt izbitoare.”65 La
această oră, Christian Science numără 200 000-300 000 de membri.
În 1922, vindecările spirituale au primit un nou impuls.
Șamanul budist Mikao Usui a primit prin revelație un sistem supra-
natural de vindecare, numit Reiki. Din Japonia, o discipolă a impor-
tat sistemul în SUA.
Doctrina Reiki se concentrează pe utilizarea energiei vitale.
„Reiki este energia vitală călăuzită de un spirit.” „Este o puternică
experiență spirituală călăuzită de Rei – Conștiința divină. Rei este
însoțit și de alți ghizi și entități spirituale care ajută la implementarea
procesului.”66
63
Mary Baker Eddy, Science and Health with Key to the Scriptures, 143:5, 367:3.
64
Swami Prajnanananda, The Philosophical Ideas of Swami Abhedananada, 1971,
p. 164.
65
Damodar Singhal, Modern Indian Society and Culture, 1980, p. 136.
66
„Reiki FAQ: What is Reiki?”, la www.reiki.org/FAQ/LearningReiki.html.
487
Vindecarea Reiki se produce prin punerea mâinilor deasupra
trupului pacientului bolnav, fără a-l atinge. Rei – zeitatea activă –
este invocată. Terapeuții mai avansați ajung la nivelul doi, când pot
transmite puterea Reiki chiar și la distanță. Ritualul este următorul:
Se scrie un anumit simbol și se cheamă de trei ori numele spiritului
acestui simbol, și apoi numele destinatarului care dorește să primeas-
că energia. Nu se ascunde faptul că puterea vindecătoare nu vine de
la practician. El doar o canalizează. „Vindecarea vine de la spirit, prin
spirit, către spiritul pacientului. Vindecătorul este permanent asistat
de un spirit călăuzitor.” 67
„Vindecarea prin spirit” este versiunea cea mai elocventă privind
natura acestor „energii”, sau „forțe vitale”: anume activitatea demonică
a „spiritelor”.
488
spiritele călăuzitoare controlează tot procesul, în care vindecătorul
este mai degrabă pasiv.70 Vindecătorul însă trebuie să învețe să-și
„trezească vibrațiile” pentru a putea accepta „realitatea superioară”.71
70
Barbara Brennan, Hands of Light, 219–20.
71
Barbara Brennan, Light Emerging: A Journey of Personal Healing, Bantam Books,
1993. Vezi și Hands of
Light,
170–71.
72
Donald O’Mathuna & Walt Larimore, Alternative Medicine: The Christian Hand-
book, 2001, p. 197.
73
Gina Kolata, „A Child’s Paper Poses a Medical Challenge”, The New York Times,
1 aprilie 1998.
489
introducea mâinile distanțate una de alta printr-un orificiu orizon-
tal. Emily urma să întindă mâna dreaptă asupra uneia din mâinile
vindecătorului, în funcție de cum cădea moneda: banul sau pajura.
Reikistul, prin simțirea câmpului energetic, urma să afle deasupra
cărei mâini se afla palma lui Emily.
La teste au participat 21 de terapeuți Reiki. Din 280 de încer-
cări, doar 44% răspunsuri au fost corecte. Dacă ar fi mers prin simplă
ghicire, ar fi putut obține 50%.
Concluzie: În afara resortului psihologic care produce efectul
placebo, este cert că există o putere de natură neomenească ce in-
tervine în viața omului. Sfera de activitate a acestei puteri este însă
limitată de autoritatea Creatorului și de legile lumii fizice așezate de
El. Identitatea acestei entități omul n-o poate afla decât prin revelația
Bibliei.
490
6. AYURVEDA
Ayurveda este o străveche practică medicală indiană din vre-
mea Vedelor. Ea include incantații pentru tratarea bolilor, incantații
pentru demoni și astrologie74. Revitalizarea și promovarea Ayurvedei
se datorează guru-ului indian Mahariși Maheș Yogi, întemeietorul
meditației transcendentale. Acesta a fost maestrul care i-a introdus
pe cei patru vocaliști ai formației Beatles în mistica orientală. Prin
Beatles-i, meditația transcendentală a fost popularizată cu succes
în Statele Unite. Și de-aici în toată lumea. În anii 1980, un medic
indian, Deepak Chopra, a lansat Ayurveda la scară mare în Statele
Unite. Cărțile publicate de el i-au adus un profit de zeci de milioane
de dolari.
Ayurveda promite învățăceilor o sănătate perfectă prin activa-
rea conștiinței proprii, ca sursă vindecătoare. Chopra susține că „orice
lucru din trupul tău se poate produce printr-un imbold al unei inten-
ții... Dacă ai gânduri fericite, poți crea molecule fericite... Poți coman-
da trupului tău să nu îmbătrânească!”75 Ayurveda promite să elimine
definitiv fobiile din viață; să activeze farmacia internă a corpului; să
elimine orice formă de boală; să inducă puteri supraomeneşti până
acolo încât omul să leviteze; să preîntâmpine influența planetelor
asupra sănătății ș.a.
D. Chopra afirmă că „ierburile prescrise iau inteligența uni-
versului și le acordează la inteligența propriului nostru trup.”76 În
concepția ayurvedică, fiecare persoană are un profil unic și variat,
în funcție de oră, anotimp, circumstanțe. Fiecare soi de iarbă are un
74
Astrologie = set de superstiții de sorginte antică care prevestește influența fastă sau
nefastă a mișcării „celor 7 planete”.
75
D. Chopra, Creating Health: Beyond Prevention, Toward Perfection, 1987, p. 12.
76
D. Chopra, Magical Mind, Magical Body, Audio-book, 2003.
491
pachet de „vibrații” care corespund vibrațiilor „mecanicii cuantice” a
trupului. Mai mult, că fiecare organ – ficatul, stomacul, inima... –
este alcătuit dintr-o anumită secvență de vibrații la nivel cuantic. În
cazul stricării acestei vibrații se produce dezechilibrul energetic. Prin
terapiile ayurvedei, omul restabilește „echilibrul energetic”.
Ayurveda, îmbrăcat într-un limbaj elevat împrumutat din ști-
ință, ascunde erorile unei concepții mistice și nerealiste despre om
și univers. Critici serioase i-au fost aduse, cu referire la promisiuni
de vindecare mincinoase și remedii dăunătoare sănătății. Un sondaj
efectuat în 2003 asupra produselor distribuite de compania lui D.
Chopra a identificat metale grele (plumb, mercur, arsenic) în 20%
din produse. Lucrul acesta nu se datorează unei erori: teoriile ayur-
vedice atribuie un rol vindecător mercurului și plumbului. O serie
de analize efectuate în 1990 au arătat că 41% din produsele testate
conțineau arsenic, iar 64% conțineau plumb și mercur.77 În 2012 s-au
raportat șase cazuri de intoxicare cu plumb. Alte ingredientele folosi-
te de Ayurveda sunt oase, pietre biliare umane, grăsimi de la diferite
animale, sulf, săruri de cupru, aur și... fragmente de insecte.
Deepak Chopra n-a condus niciun studiu care să testeze me-
toda sa de vindecare, cu toate că promovează Ayurveda și metodele
antiștiințifice de diagnoză și tratament. El pretinde că pulsul uman
este un instrument suficient pentru a diagnostica diabetul, cancerul,
astmul, maladiile musculare și osoase.
În iulie 1995, D. Chopra a fost dat în judecată pentru șarlata-
nie și malpraxis în cazul unui bolnav de leucemie, David Flint, din
California. Acesta a fost tratat de „fierbințeală în splină și măduva
osoasă, vânt în stomac și presiune pe nervi”. I s-a prescris un trata-
ment de purificare cu produse ayurvedice. Printre altele, Chopra i-a
efectuat „diagnoza pulsului” și a oferit o mantră pentru „tratamentul
77
R.B. Saper, „Lead, mercury, and arsenic in US – and Indian-manufactured ayurve-
dic medicines sold via the Internet”, Jurnalul Asociației Medicale Americane ( JAMA)
300:915-923, 2008.
Vezi și: Paul I. Dargan; et al. (2008). „Heavy metal poisoning from Ayurvedic traditio-
nal medicines: an emerging problem?” Science Daily, 26 octombrie 2008.
492
sunetului cuantic” (numit și „tratamentul sunetului primordial”).
După ce a fost declarat „pe deplin vindecat”, bolnavul a murit la patru
luni după aceea.78
Cu toate acestea, Ayurveda este o afacere mănoasă: Chopra
taxează cu până la 3 200 de dolari o săptămână de purificare și cu
25 000 de dolari participarea la un program de instruire avansată.
Succesul se datorează dezinformării publicului și mediatizării largi a
hinduismului prin formele sale deghizate: yoga, meditația transcen-
dentală, New Age.
78
V. Patel, „Instant karma”. Newsweek, 20 octombrie 1997, pp. 53–58.
493
7. BIOMAGNETISMUL
Biomagnetismul, sau terapia magnetică, este o ramură a vinde-
cărilor prin energie care pretinde că poate vindeca orice boală, de la
artrită reumatoidă... la cancer și de la epilepsie – la boala Alzheimer.
Terapia magnetică susține că magneții au abilitatea atât să pună dia-
gnosticul bolii, cât și s-o combată, aducând deplină vindecare.
Biomagnetismul a fost fondat prin anii 1990 de medicul mexi-
can Isaac Goiz Duran, care a reactualizat conceptul „magnetismului
animal” al spiritistului Anton Mesmer . Duran pretinde că a vindecat
un pacient de SIDA punând un magnet pe piele în dreptul glandei
timus, iar pe al doilea în dreptul rectului. Explicația lui era că virusul
HIV din rect rezonează cu E. coli din timus, ceea ce cauzează prăbu-
șirea sistemului imunitar. Goiz Duran afirmă că folosirea magneților
pereche cu polaritatea opusă depolarizează zonele din corp care au
fost dezechilibrate energetic de către factorii patogeni, ce rezonează
energetic și vibrațional.
Există cel puțin trei teorii în spatele biomagnetismului. Prima
afirmă că el ar opera datorită încărcăturii electrice a celulelor. Ori
de câte ori fluxul impulsurilor de la creier este blocat, sistemul se
dezechilibrează, ceea ce favorizează bolile.
A doua explicație, aparent mai plauzibilă, este că toate bolile au
drept cauză proasta circulație sangvină, caz în care câmpul magnetic
stimulează circulația sângelui.
A treia teorie sugerează că magneții folosiți pereche, îmbunătă-
țesc pH-ul din corp. Ea afirmă că polul nord al magnetului produce
o încărcătură energetică negativă care crește nivelul alcalinității prin
reducerea concentrației de ioni de hidrogen.
494
Toate cele trei teorii sunt construite pe de o parte pe presu-
punerea – cu totul fantezistă – că magneții au capacitatea de a crea
câmpuri capabile să influențeze fiziologia și, pe de altă parte, pe dez-
informarea publicului.
Iată cum stau lucrurile. Există două tipuri de magneți:
Magneți statici și permanenți, ca de exemplu bucata de fier mag-
netic. Ei generează un câmp magnetic permanent.
Electromagneții, care, datorită curentului electric, creează câm-
puri electromagnetice temporare. Odată ce curentul încetează să mai
circule, câmpul încetează. Prin rapida întrerupere și repornire a cu-
rentului electric, electromagneții creează câmpuri magnetice pulsato-
rii. Acest tip de câmp s-a dovedit folositor într-o anumită măsură în
reducerea unor dureri, suturarea fracturilor, vindecarea unor răni sau
creșterea circulației sangvine.
RMN-ul79 folosește câmpul magnetic pulsatoriu de o putere
uriașă, împreună cu impulsuri de radiofrecvență, realizând imagini
3D din corpul uman.
Așa-zișii terapeuți – care folosesc magneți statici, nu electro-
magneți – folosesc în mod fraudulos exemplul RMN-ului, afirmând
că ei pot diagnostica boala. Dar magneții statici, pe lângă faptul că
au putere extrem de slabă, nu pot crea un câmp magnetic pulsatoriu.
Apoi, ei mai sugerează că puterea de diagnoză o pot chiar converti
în putere de vindecare. Este de remarcat că nici măcar RMN-ul nu
poate să vindece, decât să scaneze și să ajute la diagnoză.
Abuzând de neștiința oamenilor, terapeuții prin biomagnetism
vând brățări, inele, branțuri de pantofi, saltele și haine, pretinzând în
mod fals că magneții (un pat magnetic, de ex.), atrag fierul din sânge,
activând astfel circulația. Pretenția aceasta este perversă, pentru sim-
plul fapt că fierul din hemoglobină nu este magnetic. Iar dacă totuși
magnetul ar putea exercita un efect asupra fierului din sânge, aceasta
ar produce grave probleme de sănătate.
79
RMN – Rezonanța Magnetică Nucleară
495
Ei mai pretind, la fel de eronat, că magneții elimină selectiv ionii
negativi. Pentru a se întâmpla așa, ionii ar trebui să fie în mișcare și
apoi să se miște pe o traiectorie perpendiculară pe câmpul magnetic.
Dar magneții nu au capacități selective. Dacă magneții ar bloca ioni
la întâmplare, atunci trilioanele de celule ar fi perturbate, cauzând
maladii grave.
Folosindu-se de lipsa de informare în domeniu, magnetotera-
peuții mai recomandă consumul de „apă magnetizată”, ceea ce este
pură superstiție, întrucât apa nu poate fi magnetizată.
O serie de teste au confirmat caracterul neștiințific și mistic al
magnetoterapiei. Institutul Elvețian de Sănătate Publică a realizat, în
2012, o cercetare amplă privind așa-numitele saltele cu „câmp mag-
netic pulsatil”. Cele 12 studii riguroase, folosind metoda dublu-orb,
n-au adus nicio dovadă privind eficiența acestor saltele, în afară de
profitul pentru producători: Vânzările anuale ajung la 300 de mili-
oane dolari în SUA și 4 miliarde în lume.
Revistele International Orthopaedics80 și Bone Joint Journal81 trag
aceleași concluzii privind efectului magnetoterapiei în tratarea osteo-
porozei sau a vindecării fracturilor.
Cercetarea unei echipe a Universităţii din Graz, Austria, publi-
cată în Orthopedics82, demonstrează că terapia magnetică pulsatilă de
joasă frecvenţă nu influenţează semnificativ activitatea biosintetică a
culturilor de celule umane osteoartritice.
Unul din cele mai extensive studii a fost publicat în Canadian
Medical Association Journal (2007), în care se spune: „Dovezile nu
80
Van der Jagt, „Systemic treatment with pulsed electromagnetic fields do not affect
bone microarchitecture in osteoporotic rats”. International Orthopaedics, iulie 2012,
nr. 36(7), p. 1501.
81
P.F. Hannemann, „CT scan-evaluated outcome of pulsed electromagnetic fields in
the treatment of acute scaphoid fractures: a randomised, multicentre, double-blind, pla-
cebo-controlled trial”, Bone Joint Journal, august 2014; nr. 96-B(8), p.1070.
82
P. Sadoghi, „Effect of pulsed electromagnetic fields on the bioactivity of human oste-
oarthritic chondrocytes”, Orthopedics, martie 2013; nr. 36(3), p. 360–5.
496
suportă folosirea magneților statici pentru înlăturarea durerii și ei nu
pot fi recomandați pentru tratament.”
Pentru credibilitatea ofertelor, pe pagina de internet a mag-
netoterapeuților apar logourile unor instituţii prestigioase, ca
Asociaţia Europeană de Bioelectromagnetism (EBEA), Societatea
de Bioelectromagnetism (BEMS), Societatea Europeană de
Ateroscleroză (EAS), Asociaţia Europeană de Sănătate Publică
(EUPHA) şi Northern Iowa University. Jurnaliștii au dovedit că em-
blemele acestor instituții sunt folosite ilicit, fără acceptul instituțiilor.
Dacă totuși s-a semnalat vreun beneficiu real, acesta se datorea-
ză exclusiv efectului placebo, nu magneților.
497
8. BIOREZONANȚA
Biorezonanța este o practică cu față științifică ce promite
atât diagnosticarea, cât și tratarea bolnavilor prin unde electromag
netice.
Aparatul cu unde electromagnetice MORA a fost conceput
în 1977 de către doi adepți ai scientologiei83, Franz Morell și Erich
Rasche (de unde și numele aparatului: MO-RA). Ideea lor a fost să
perfecționeze aparatul existent E-meter, folosit de scientologi pentru
măsurarea rezistenței electrice de la suprafața pielii. E-meter-ul a fost
conceput și utilizat în programul de interogare a neofitului (numit
auditing), program care folosește hipnoza.
Testele de laborator au dovedit că E-meter-ul scientologilor nu
are absolut nicio relevanță în diagnoză. Ca atare, guvernul SUA a
interzis fabricarea și utilizarea lui. Pentru a-l putea totuși folosi, sci-
entologii au dat asigurări că acest E-meter „prin sine însuși n-are nicio
utilitate; că este de folos doar în consilierea pastorală; că nu este de
niciun folos în diagnosticare sau în tratarea bolilor... că E-meter-ul
tratează spiritul omului, și nu trupul lui.”84
83
Scientologie – organizație ocultă, fondată în anul 1952 de scriitorul de science ficti-
on L.R. Hubbard. Scientologia susține că planeta noastră a fost invadată de extrate-
reștri, „thetanii”, aparținând unui conducător galactic, Xenu. Aceștia, fiind expulzați pe
pământ, intră în nou-născuți, generând și toate maladiile mentale sau fizice. Membrii
implicați ai organizației sunt constrânși să rupă legăturile cu cei dragi și să semneze un
angajament că vor sluji organizația un milion de ani (...post-mortem). Părăsirea orga-
nizației este aproape imposibilă, sub amenințarea morții.
84
Stefano Bigliardi, „New Religious Movements, Technology and Science: The con-
ceptualization o the E-meter in Scientology Teachings”, Zygon. 51 (3): 668. 2016. Vezi
și Skelley Wright, „United States Court of Appeals for the District of Columbia”, Opi-
nion. Washington, D.C., 10 aprilie 2015, p. 1154.
498
Biorezonanța utilizează exact aparatul îmbunătățit al lui
Morell, denumit Metatron85, pretinzând că poate detecta o mulțime
de boli, că poate trata bolile fără folosirea medicamentelor, doar prin
schimbarea „biorezonanței” din celule.
Într-un articol, cercetătorul german Irmgard Őpen afirma:
„Studiile clinice au demonstrat că metoda, pe lângă faptul că este ine-
ficientă, comportă un grad de periculozitate, întrucât ea îndepărtează
pacientul de un diagnostic adevărat și, pe deasupra, amplifică inutil
costurile medicinei. Ca atare, Science Systems and Applications Inc.
din SUA a concluzionat că metodele trebuie să fie clasificate ca peri-
culoase și că nu trebuie autorizate.”86
În același sens, British Advertising Standards Authority anunța,
în mai 1999, că „aparatele diagnostichează probleme inexistente de
sănătate, selectează tratamente nepotrivite și păcălesc companiile de
asigurări. Terapeuții sau sunt înșelați, sau sunt necinstiți, sau ambele.
Aceste aparate ar trebui confiscate și cei care le vând ar trebui urmă-
riți penal.”87
În lipsa oricărei explicații științifice, biorezonanța rămâne o
pseudoștiință ale cărei posibile efecte benefice se încadrează strict în
efectul placebo.88
85
Metatron – numele Arhanghelului în literatura rabinică veche. Aparatul mai poartă
și alte nume comerciale.
86
Irmgard Őpen, „Alternativmethoden in der Pneumologie aus rechtsmedizinischer
Sicht.” Atemwegsliga-Lungenkrheiten. 1995; nr. 21, pp. 30–6.
87
https://www.researchgate.net/publication/287557052 „Bioresonance: A diagnostic
and therapeutic nonsense ”
88
B. Wüthrich, „Unproven techniques in allergy diagnosis” (PDF). J Investig Allergol
Clin Immunol. 15 (2): 86–90. PMID 16047707. Archived from the original (PDF)on
2013-05-12.
499
9. CRISTALOTERAPIE
Într-o lume în care toate au devenit relative și în care ficțiunea
domină realitatea, orice afirmație publicată în media are trecere, pâ-
nă și afirmația: „Există o atracție reciprocă între individ și piatră...
Cristalul are o inteligență înnăscută, pentru că focalizează energia
întotdeauna spre regiunile unde este necesară.”89 Pretențiile cristalo-
terapiei sună cam așa:
„Energiile din minerale sunt energii universale. Când are loc
contactul și există bunăvoința de a primi energie, omul poate sinteti-
za energia care îmbibă universul.”90
„Ca și laserul, piatra radiază energie într-o formă foarte concen-
trată... Ea elimină formele de gândire negative, dizolvă energia blo-
cată de durere sau tensiune și infuzează omul cu energie pozitivă”.91
Cartea lui Judy Hall, The Crystal Bible, este un catalog al bene-
ficiului fiecărui tip de cristal. Când ele se aplică pe punctele energe-
tice și pe ciakre, „cuarțul fumuriu oferă securitate; cuarțul roz induce
romanță și dragoste; citrina aduce succes și prosperitate; ametistul
liniștește mintea și emoțiile etc.”
Pentru o eficiență și mai mare, terapeuții recomandă purificarea
cristalului într-o baie de sare sau de ierburi. În acest fel, terapeuții
garantează vindecarea de orice: SIDA, Alzheimer, anorexie, depresie,
epilepsie, cancer, scleroză multiplă, scolioză etc.
Cristalele pot face chiar mai mult decât să vindece! „Purtarea
colierul cu lapis-lazuli îmbunătățește abilitățile de vorbire.” Iar dacă
89
Annie B. Bond, How Does Crystal Healing Work? 21 ianuarie, 2000.
90
Melody, Love is in the Earth: A Kaleidoscope of Crystals Paperback, 1995, p. 32.
91
Marcel Vogel, https://www.satyacenter.com/crystal-wisdom-of-marcel-vogel.
500
plasezi cuarțul în rezervorul mașinii sau în carburator, se produce
incredibilul: cuarțul crește cifra octanică a benzinei cu 50%!92
La atâtea afirmații fantastice, întrebarea legitimă este: Cum se
produce aceasta? Dacă piatra emană microunde capabile să ridice
temperatura mâinii, atunci ar trebui ca ele să fie percepute de aparate-
le sofisticate. Lucrul acesta însă nu se întâmplă. În replică, terapeuții
cu cristale se justifică astfel: „Efectele provin din aura magică, vibrații
și frecvențe și, ca atare, sunt în afara limitelor testabile ale științei.”
Pentru a oferi un răspuns obiectiv, dr. Christopher French, psi-
holog la Goldsmith’s College din Londra, a condus un test dublu orb
pe 80 de voluntari. Jumătate dintre ei au primit cristale autentice și
omologate de terapeuți, iar cealaltă jumătate au primit imitații de
plastic. Dr. French le-a cerut voluntarilor să le țină în mână o vreme,
după care să noteze dacă au avut una sau mai multe din cele 10 sen-
zații listate, anume: furnicături, concentrarea atenției, emoții echi-
librate, senzație de căldură, nivel crescând de energie, stare de bine,
relaxarea frunții, stimularea creierului, reflex de înghițire îmbunătățit
și activarea nivelului de conștiință de sine. Indiferent de cristalul sau
plasticul ținut în mână, 74 din cei 80 de subiecți au confirmat cel pu-
țin una din senzațiile amintite. Cei care credeau în efectul cristalelor
au raportat un număr dublu de senzații. Studiul a fost comunicat la
Conferința Anuală a Societății de Psihologie Britanică, în 2001.
Efectul placebo al cristaloterapiei este periculos prin faptul că
unele cristale au efect toxic. De exemplu: Whiterita (carbonatul de
bariu) este folosit ca otravă pentru rozătoare; doar 5 grame poate
ucide un om. Orpimentul, „stimulator al intelectului”, este de fapt
sulfat de arsenic. Anglesita, „eficient în dezordinile nervoase”, este sul-
fat de plumb. Autunita – fosfat de uranil – este radioactivă, pe când
Betafita, piatra de purtat la gât, este extrem de radioactivă.
Naivitatea și dezinformarea au un preț de plătit.
92
Isidore Kozminsky, The Magic and Science of Jewels and Stones, vol. II, 1988.
501
10. RADIESTEZIA
Radiestezia – sau ghicirea cu bagheta bifurcată a locului unde
se află depozite de apă sau alte materiale – a fost practicată în toate
timpurile și de toate societățile primitive: chinezi, egipteni, amerin-
dieni, arabi, aborigenii australieni...
Enciclopedia îi prezintă pe radiesteziști – cunoscuți ca fântânarii
populari care caută surse de apă cu ajutorul baghetei – drept persoane
dotate cu o sensibilitate naturală față de magnetismul pământului, ra-
diațiile apei, energia emanată de diferitele materiale: metale, petrol etc.
Radiestezia modernă a reapărut în haină „științifică” datorită
preotului catolic Alexis Bouly (1865–1958). El ajunsese vestit pen-
tru identificarea surselor de apă. Cu o creangă bifurcată în mână, par-
curgea zona cu pricina. Când ajungea în dreptul izvorului subteran,
capătul crengii era tras cu putere în jos de mai multe ori. Metoda
lui nu dădea niciodată greș. Cu timpul, a fost solicitat de companii
din Belgia, Portugalia ș.a., pentru identificarea surselor de apă. La
sfârșitul Primului Război Mondial, Bouly a fost chemat să identifice
obuzele neexplodate din sol. Succesul lui l-a propulsat până la nivelul
Ministerului de război. Abatele și-a mai dovedit uimitoarea abilita-
te în detectarea infecțiilor, prin folosirea pendulei, ca și când s-ar fi
folosit cel mai performant microscop. Bouly este cel care a inventat
numele de radiestezie.93
Problemele legate de înțelegerea fenomenului pornesc de la
instrumentele utilizate. La început se folosea creanga bifurcată sau
pendulul. Apoi s-au folosit alte diverse obiecte: creion, umeraș, lumâ-
nare, scoică, sârmă, haine, pene, deget, mână, picior sau pur și simplu
nimic… Faptul acesta arată că nu instrumentul este relevant și că
puterea de ghicire trebuie căutată în altă parte.
93
Radiestezie: radius (lat.) = rază, radiație; și aesthesia (gr.) = senzitivitate, percepere
senzorială.
502
A doua problemă care naște nedumeriri este distanța dintre
obiectul căutat (apă, metal…) și captatorul „radiațiilor”. Cât timp
se practica (a) radiestezia de teren și eventual (b) radiestezia de zonă,
explicația câmpurilor electromagnetice fine percepute de persoane
supradotate părea plauzibilă. Când însă s-a trecut pur și simplu la
(c) radiestezia pe hartă, explicația a devenit ridicolă. Pe ce bază ar pu-
tea un individ să perceapă radiațiile aflate la 24 000 km distanță?
Odată cu extinderea ariei, elementul supranatural devine tot mai
evident.94 Abatele Mermet, stând în chilia lui, a identificat, cu aju-
torului pendulului ridicat asupra hărții, sursele de apă și minerale
din Africa. Astăzi, practica s-a extins la (d) radiestezia de informații.
Îi pui pendulului o întrebare din orice domeniu, iar el îți răspunde
prin „da” sau „nu”, după cum oscilează lateral sau frontal. Iată cum
radiestezia a ajuns să fie utilizată la elucidarea celor mai dificile enig-
me: persoane dispărute, criminali, secrete militare ș.a. Radiesteziștii
demonstrează că „arta” lor funcționează în diagnosticare medicală,
diagnoza automobilului, în detectarea narcoticelor, în a afla dacă o
persoană dispărută este vie sau moartă și în localizarea ei (caz în care
se radiestezează fotografia persoanei), chiar și în alegerea ouălor de
găină pentru selectarea lor după sexul viitoarei păsări etc.
Toate mărturiile sugerează că forța dinapoia practicii radieste-
ziei este o entitate personală, inteligentă și avidă de relație cu omul.
Este limpede că „aici există implicații supranaturale”95.
„Cercetări recente demonstrează cât de caraghioase sunt ex-
plicațiile populare, că radiesteziștii percep microunde... Pe insula
Bermuda se știa că nu există izvoare de apă, ca atare trebuiau să aducă
apa cu vaporul, sau s-o strângă din apa de ploaie. Dar la 7 decembrie
1949, Henry Gross a luat harta Bermudei și, de la 24 000 km depăr-
tare, a indicat trei locații. Guvernul a făcut săpături și lucrurile s-au
dovedit exacte. Ce legătură este între liniile trase pe o bucată de hâr-
tie – ca harta insulei Bermuda – și apa de la 24 000 km depărtare?
E clar că nu există nicio explicație rațională.”96
94
Ben G. Hester, Dowsing: An Expose of Hidden Occult Forces, 1984, pp. 59–71.
95
Raymond C. Willey, „Editorial,” The American Dowser, mai 1976, p. 75.
96
https://www.thebereancall.org/content/should-christians-use-divining-rods.
503
Care este natura fenomenului, se poate deduce din următoarele:
a) Mulți radiesteziști intră într-un soi de transă atunci când
operează. Ei admit că „intră într-o stare de conștiință alterată”, ceea
ce este vital când operează.97
„Secretul unei radiestezii bune este o ciudată stare a minții,
comparabilă cu hipnoza, transa, sau condiția mediumnică.”98
b) Radiestezia este conectată cu alte forme ale ocultului. A
practica radiestezie te face să dezvolți alte abilități paranormale.99
c) Radiestezia cere credință și o interacțiune respectuoasă cu
bagheta/instrumentul. „De îndată ce practicianul se îndoiește de răs-
punsul baghetei, sau nu mai crede în veridicitatea ei, ea tace subit”.100
Radiestezistul vorbește nu baghetei, ci puterii. O forță impersonală,
precum energia sau câmpul electromagnetic, nu poate răspunde.
d) Puterea dinapoia radiesteziei nu este controlabilă de către om.
„Aceasta este o forță care există independent de om.”101
e) Radiestezia este blocată de rugăciune, în numele lui Iisus
Hristos. Iată un caz:
„Samuel Colten, un ateu, deținea o fermă în California și a che-
mat un radiestezist să găsească izvoarele subterane de apă. Când l-a
văzut pe fântânar cum folosește bagheta și cum bagheta era trasă cu
putere în jos, și-a exprimat scepticismul. Când a încercat el însuși și
când bagheta era aproape să fie smulsă din mâna lui de puternic ce
era trasă în jos, s-a speriat. Ca să se convingă de obiectivitatea per-
cepţiei sale, a chemat pe membrii familiei. La doi dintre ei, bagheta a
acționat la fel. Dar la trei, bagheta n-a mai răspuns. Acești trei erau
mama lui Sam, soția lui și un unchi, toți trei creștini dedicați. Când
Sam a mai încercat să folosească bagheta după plecarea fântânarului,
ea n-a mai răspuns: apăruse îndoiala, și lipsea de la fața locului me-
diumul care facilita răspunsul.”97
97
Raymond C. Willey, „Dowsing Basics,” The American Dowser, noiembrie 1977,
p. 178.
98
John Weldon, The Facts on the Occult, 1991, pp. 11–21.
99
Raymond C. Willey, Modern Dowsing: The Dowser’s Handbook, 1978, p. 59.
100
Ben G. Hester, Dowsing: An Expose of Hidden Occult Forces, rev. ed. 1984, pp. 59–71.
101
Bruce Copen, Dowsing for You, 1982, p. 5.
504
Același blocaj se constată când fenomenul este confruntat cu
testul științific. În 1984, Michael Martin, profesor de filosofie la
Universitatea din Boston, l-a testat pe Paul Sevigny, președintele
Societății Americane de Radiestezie. După 40 de încercări, Sevigny
a obținut un scor mai slab decât dacă ar fi acționat la întâmplare.102
„Radiesteziștii profesioniști sunt întotdeauna înconjurați de
entități discarnate, doritoare să vorbească. Ele realizează aceasta prin
interferarea cu omul și influențează mișcarea instrumentului de ghi-
cire, indiferent care ar fi el.”103
Jedyll Scott Elliot, fost președinte al Societății de Radiestezie
Britanică, a declarat la convenția anuală a societății americane: „Ceea
ce facem noi este vrăjitorie. În alte vremuri, puteam fi arși pe rug pen-
tru asta.”104
Este de apreciat sinceritatea maestrului radiestezist, care a de-
clarat: „Radiestezia violează toate principiile cunoscute ale științei.
Radiestezia este vrăjitorie.”105
Am auzit pe unii buni creștini care raționau cam așa: „Dar dacă
totuși radiestezia este un fenomen natural, încă necunoscut științei,
iar voi puneți pe seama Diavolului?” Un creștin familiarizat cu Biblia
ar trebui să recunoască în enunțul întrebării îndoiala din șoapta șar-
pelui din Eden. Cât privește conținutul acestei întrebări, replica vine
chiar de la experți în domeniu: Vestitul Verne L. Cameron, arhicu-
noscut pentru abilitatea sa de radiestezist, mărturisește în Aquavideo
că „...radiestezia nu este nimic altceva decât intrarea în contact cu
entități spirituale”106.
102
Evon Z. Vog, Water Witching U.S.A., 1979.
103
Samuel Pfeifer, M.D., Healing at Any Price?, 1988, pp. 99–100.
104
William Vrooman, „Dowsing for Health: Mental and Spiritual Bodies of Human
and Non-Human Entities,” The American Dowser, noiembrie 1977, p. 151.
105
Ann Fleming, „Ideas about Dowsing,” The American Dowser, august 1978, 102-3.
Vezi și Harry Steinmetz, „Teleradiaesthesia: Fact or Fiction?” The American Dowser,
august 1978, 103.
106
Frances Hitching, Dowsing: The Psi Connection, 1978, p. 41.
505
11. OZN ȘI EXTRATEREȘTRII
La 2 august 2017, jurnalul Huffington Post prezenta un sondaj
comandat de 20th Century Fox Home Entertainment. Tema sonda-
jului era OZN-urile și extratereștrii, cu precădere răpirile săvârșite
de către aceștia. Societatea americană în special a fost alimentată cu
asemenea cazuri documentate.
Prima istorie care a făcut senzație a fost cea a brazilianului
Antonio Vilas Boas, în 1957. Fiind noaptea pe câmp, a fost răpit de
patru omuleți, dus în capsula lor spațială, unde i s-au prelevat probe
de sânge. După patru ore i s-a dat drumul. Cei care au cercetat ca-
zul au confirmat faptul că Boas avea pe corp urmele unor experiențe
„medicale” și că fusese iradiat cu o doză semnificativă de radiații. În
1961, un alt caz, cel al soților Hill, a făcut vâlvă: cei doi au fost victi-
mele unei abducții de către câțiva omuleți. Cazurile au început să se
înmulțească.
Pe măsură ce fenomenul lua amploare, în 1980, trei cercetători
cu autoritate, între care John E. Mack, șeful Catedrei de psihiatrie de
la Harvard University, au chestionat peste 800 de victime. Și au ajuns
la ferma concluzie că fenomenul nu este produsul fanteziei, nici al
psihozelor, ci este unul cu totul autentic.107
Diferitele sondaje apreciază că, între 2% și 5% din populația
americană au experimentat o întâlnire cu extratereștri, ba chiar și „ră-
piri”. Criticii sunt mai rezervați. Totuși articolul din Huffington Post
constată că 18% din populația americană a auzit și crede în relatările
respective.
John E. Mack, Abduction: Human Encounters with Aliens, 1994; și Passport to the
107
506
Cât este mit și cât este adevăr din tot ce se mediatizează? Și,
în cazul în care adevărul prevalează, care să fie explicația acestor
fenomene?
John Jordan este un cunoscut cercetător al acestor cazuri. El es-
te președintele CE4 Research Group și membru al grupului „Roswell”.
În tinerețea sa, Jordan a fost adept practicant al mișcării New Age
și al Globului de cristal. Fiind ahtiat după science fiction, Jordan a
fost mânat din pură curiozitate spre subiectul OZN. În decursul a
24 de ani dedicați cercetării pasionate și atente a fenomenului, auto-
rul a examinat mii de cazuri și a întocmit 12 volume cu întâlniri și
abducțiile de către extratereștri. În mod surprinzător, istoria aproape
identică a cca 400 de cazuri l-a condus la o revelație care se regăsește
și în relatarea lui Bill D., din Florida:
„Era într-o seară, în 1976. Stăteam în pat pregătit să adorm...
Deodată observ niște lumini deasupra pădurii de lângă casă. M-am
gândit: „E poliția...” M-am sculat să văd mai bine, dar n-am văzut
nimic. M-am culcat. La scurt timp m-am trezit. Eram paralizat.
Zăream în fața mea o ceață alburie, în care distingeam silueta cuiva.
Soția nu s-a trezit. Apoi, deodată, mi-am dat seama că levitam dea-
supra patului și un par îmi era înfipt în rect. Era terifiant! Credeam
că este o experiență satanică. Am strigat în gând: „Iisuse, Iisuse, aju-
tă-mă!...” În momentul acela am observat cum cuvintele rostite doar
în gând au tulburat pe cel ce ținea parul. Acesta a retras parul, iar eu,
cu o izbitură, am căzut înapoi în pat. Atunci s-a trezit soția și m-a
certat de ce sar în pat.”108
Experiența aceasta transmite un mesaj distinct: că o întâlnire
cu extratereștri, de orice natură ar fi, încetează pe loc în momentul
în care cel agresat invocă numele lui Iisus! Din cele 400 de cazuri
conformate, cca 80 de mărturii stau la dispoziția oricui, pe site-ul
http://www.alienresistance.org/ce4.htm.
Paralel cu investigațiile CE4 Research Group, astronomul dr.
Jay Allen Hynek (1910–1986) a luat foarte în serios chestiunea.
108
http://www.alienresistance.org/ce4.htm.
507
Personalitate distinsă, Hynek a fost timp de 21 de ani consultant
științific pentru US Air Force și a fost conducătorul mai multor pro-
iecte guvernamentale (Blue Book, Moonwatch). Hynek a devenit cel
mai mare expert în OZN-ism, fapt pentru care a fost supranumit
Galileo al OZN-ismului. În 1968 a fost invitat să vorbească despre
OZN înaintea Congresului American, iar mai târziu înaintea ONU.
La început împărtășea opinia populară, că omuleții din OZN-
uri sunt extratereștri veniți din alte constelații. Pe parcurs, convinge-
rile sale au luat o turnură neașteptată.
La 26 iunie 1976, Daily News din Chicago publica declarația
lui Hynek: „Am ajuns să cred că OZN fac parte dintr-un tablou
mai amplu cu două aspecte: efectele fizice au loc fără vreo cauză fi-
zică și trebuie să fie corelate fenomenelor paranormale. Iar acest con-
struct spiritist are capacitatea să imite, să camufleze sau să mimeze...
Fenomenul are un aspect paranormal chiar dacă are aspecte foarte
fizice.”
La 16 august 1976, la interviul luat de People Magazine (p. 53),
Hynek a spus: „Ar fi surprinzător să aflăm că OZN-urile vin chiar de
aici, din spațiul terestru, dintr-o realitate paralelă?”
În numărul din 21 noiembrie 1977 al revistei Newsweek, sub
titlul „The UFO’s Are Coming”, el afirma: „OZN-urile ar putea fi un
fenomen spiritist, iar „extratereștrii” ar putea să nu vină din spațiu, ci
dintr-o realitate paralelă (a pământului).”
Iar la un ultim interviu, în februarie 1985, pentru Omni
Magazine, Hynek a precizat:
„Fenomenul OZN nu mai este o problemă fizică, ci una
spiritistă.”
Extratereștrii își schimbă povestea și „progresează” odată cu
timpul. În anii ’50-’60, omuleții susțineau că vin de pe Lună, Marte
sau Venus. Dar după ce oamenii au trimis nave în spațiu, au schimbat
placa: „Vin din alte constelații”...
În cuprinsul celor 700 de pagini ale Encyclopaedia of Extraterestrial
Encounters, publicată în 2001, Ronald Story afirmă (pp. 136–140)
că: „Un scop al programului extratereștrilor este alterarea conștiinței
508
umane pentru a schimba percepția despre noi înșine ca specie...
Aspectele bizare și absurde ale activității lor pot fi interpretate ca
un program de condiționare a conștiinței... Experiențele UFO includ
manifestări parafizice, parapsihologice și spirituale, cu scopul de a
influența concepția despre lume a celor contactați... Transformarea
personală a contactaților este doar avangarda transformării conști-
inței omenirii, transformare ce urmărește să ne introducă pe toți în
New Age – adevărata știință și adevărata spiritualitate.”
David Jacob, profesor de istorie la Temple University, după 40 de
ani de cercetare, conchidea în volumul The Threat109 că activitatea OZN
urmărește să aducă omenirea într-o stare de aservire mentală și psihică.
Autorul Ron Rhodos reafirmă aceeași idee, dar în termeni
biblici: „O examinare a evidențelor indică dincolo de orice îndoială
că agenda primară a acestor extratereștri este să schimbe concepția
oamenilor despre Dumnezeu și Cuvântul Său și să înlocuiască creș-
tinismul distinctiv cu o religie universalistă”110.
Nu trebuie să fii creștin ca să ajungi la o asemenea concluzie.
De sute de ani, acești „omuleți” se joacă cu noi „de-a v-ați ascunselea”.
Scopul lor este doar să ne determine să acceptăm o altă concepție
despre lume și alte repere moral-spirituale. Fenomenul produce de-
opotrivă teamă și curiozitate, stări emoționale în stare să subjuge
mentalul colectiv.111
Cunoscutul savant ateu, Carl Sagan, într-o discuție avută în
1984 cu celebrul Allen Hynek, spunea un adevăr neașteptat:
„Unul din principalele motive ale europenilor pentru explora-
rea lumii noi, America, a fost convertirea lumii întregi la creștinism.
Putem noi oare exclude posibilitatea unei «evanghelizări» din partea
acestor «extratereștri»?”112
109
Dr. David Jacob, The Threat: Revealing the Secret Alien Agenda, 1999.
110
Ron Rhodes, Alien Obsession: What Lies Behind Abductions, Sightings and the Attrac-
tion to the Paranormal, 1998, p. 6.
111
Informații suplimentare se găsesc în volumul meu: Începe să trăiești (2010; 2017),
pp. 30–35.
112
Paola Leopizzi Harris, Ufos: All the Above and Beyond, 2006.
509
„Evanghelizări”? Spre ce dumnezeu și spre ce religie alternativă?
Încadrat în ansamblul ofensivei New Age, fenomenul OZN se alini-
ază aceleiași strategii diabolice.
„În tratarea misterului OZN, noi nu ne aflăm pe la marginea
aberantă a teologiei. Ci stăm chiar pe linia de front a bătăliei. Ne
aflăm într-un război defensiv, într-un moment crucial al asaltului
asupra umanității.”113
113
Dr. David Allen Lewis, UFO: End Time Delusion, 1991.
510