După Linda Woodhead1 termenul de secularizare defineşte procesul de diminuare a
importanţei religiei ȋn viaţa personală sau a societăţii. Există o legătură ȋntre semnificaţia religiei la nivel individual şi la cel social. Nivelul de secularizare sau cel de sacralizare se măsoară de obicei ȋn funcţie de numărul participanţilor activi ȋn instituţiile religioase, de exemplu ȋn biserici. Majoritatea societăţilor occidentale au ȋnceput să trăiască experienţa secularizării ȋncă de la sfârşitul secolului XIX, iar acest proces a cunoscut o accelerare considerabilă ȋn anii ’60 ai secolului XX, ani ȋn care pe cenuşa ȋncă aburindă a existenţianismului se aprinde filosofia modernistă şi după ea urmează grăbită cea postmodernistă. Linda Woodhead dă următoarea situaţie a frecventării bisericii ȋn Anglia: 1851 = 39%; 1903 = 19%; 1951 = 15%; 1979 = 12%; 1989 = 10%; 2000 = 8%. Ȋn Suedia a constatat că frecventează biserica numai 4% din totalul populaţiei. Ȋn SUA prezenţa la slujbele religioase este mai mare decât ȋn majoritatea ţărilor europene, dar comunităţile protestante şi catolice au ȋnregistrat scăderi mari ȋn ceea ce priveşte frecvenţa la slujbele religioase.2 Secularizarea s-a făcut simţită mai mult la nivel social decât la nivel individual. Ȋn România, funcţiile sociale importante care au aparţinut cândva Bisericilor s-au redus treptat. “Secularizarea de pe vremea domnitorului Al. I. Cuza”, face ȋnceputul diminuării rolului Bisericii ȋn societatea românească. Creştinismul a ȋncetat să mai fie o putere dominantă, chiar şi din punct de vedere cultural prin dezvoltarea sistemului educativ laic şi ponderea mare a ştiinţelor. Totuşi la nivel de individ, de persoană, gradul de loialitate al credincioşilor faţă de religie a rămas ȋn continuare foarte ridicat, deşi anumite tradiţii şi obiceiuri religioase s-au uitat şi de asemenea nu mai este o cerinţă sine qua non să merargă tinerii la biserică ritmic. La recesământul din anul 2001 s-au declarat creştini 72% ȋn Anglia; 97% ȋn SUA; 98% ȋn România. Problema este mai gravă ȋn latura angajamentului faţă de religie, căci ȋn ultimele decenii s-a ȋnregistrat o ȋndepărtare de angajamentul faţă de religie şi credinţa teistă ȋntr-un Dumnezeu aflat acolo sus ȋn favoarea cultivării spiritualităţii şi a credinţei ȋntr-un spirit mai degrabă imanent, panteist. Asistăm la apariţia unor noi forme holistice de spiritualitate cu un caracter intrinsec ce ţin mai degrabă de cultivarea unui stil de viaţă unic şi subiectiv, decât cu legile date de Dumnezeu. Astfel, atât secularizarea religiei tradiţionale, cât şi sacralizarea prin noi forme de spiritualitate par să aibă loc simultan. Această situaţie susţine ȋncă odată aserţiunea lui Mircea Eliade că “a fi om ȋnseamnă a fi religios”.3 Fenomenul de sacralizare se consemnează ȋncepând cu deceniile şase şi şapte ale secolului XX, ȋn legătură cu hinduismul şi budismul care au pretenţia de “religii universale”. Azi ȋnsă creşterea cea mai mare se consemnează ȋn rândul islamului militant şi a creştinismului charismatic penticostal. Ultimul recesământ din 2011 demonstrează creşterea numărului de creştini penticostali ȋn Maramureş, ȋn detrimentul creştinilor ortodocşi şi catolici. 1 Linda Woodhead,MBE MA DD (born 1964), profesoară de sociologia religiei ȋn Departamentul de politică, filosofie şi religie al Universităţii Lancaster. Ȋn 1980 a iniţiat o dezbatere publică asupra religiei şi ştiinţei.An Introduction to Christianity (Cambridge University Press 2004), Christianity: a very short introduction (ISBN 9780192803221), (Oxford University Press 2005), and Religions in the Modern World (Routledge 2nd ed. 2009) consider the development of religions over time by examining how they confirm or challenge power relations in wider society. 2 Linda Woodhead, Secularizarea şi sacralizarea, ȋn Christopher Partridge, Religiile lumii, p. 445 3 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, p. VIII Creştinismul charismatic mobilizează mai degrabă persoana, individul, decât societatea. Creştinismul ortodox rămâne la mobilizarea societăţii, ceea ce se mişcă destul de greu sau deloc şi de regulă se mişcă teatral. Creştinismul charismatic la nivel de individ ȋi ajută să-şi stabilească, să-şi apere, să-şi intărească identitatea, prin puterea lui Dumnezeu care se manifestă prin Duhul Sfânt. De asemenea, ȋntr-un context marcat de sărăcie sau de fenomenul dislocării sociale creştinismul charismatic oferă un sprijin absolut indispensabil de natură materială socială şi spirituală.
Cauzele secularizării
Se pot stabili cinci tipuri de teorii ale secularizării:
Religia şi-a pierdut ȋnsemnătatea ȋn urma unui process funcţional sau structural de diferenţiere prin care ȋn societatea modernă au funcţiiile fost separate, dând naştere unor domenii de specialitate distincte ca politică, educaţie, drept, etc., fiecare dintre acestea căutând să devină autonome ȋn raport cu religia. Modul de funcţionare al societăţii moderne a devenit mai birocratic şi mai ştiinţific şi a dus la demistificarea lumii. Credinţa ȋşi pierde verosimilitatea când oamenii ȋncep să conştientizeze faptul că alţi indivizi cred ȋn altceva şi le este bine. Deci procesul de pluralizare treptată a societăţii moderne face ca orice credinţă tradiţională să se epuizeze, dacă nu se menţine ȋntr-un mediu cultural restrâns. Procesul interiorizării autorităţii adduce prejudicii religiei, pentru că ea ȋncearcă să-si impună autoritatea asupra oamenilor ȋn loc să le lase libertatea de a allege singuri. Religia prosperă la nivelul comunităţilor locale. Când societătile mai largi, de regulă cele naţionale, devin mai importante, rolul religiei se diminuează.
Cauzele sacralizării
Religia prosperă când permite oamenilor să se opună puterii politice şi sau
economice. Religia prosperă când oameni simt că are un rol important ȋn coeziunea de masă ȋn păstrarea unităţii sociale. Religia prosperă când are aliaţi puterea politică şi economică. Dumnezeu, Duhul Adevrat, care se manifestă ȋn lume prin energiile Sale necreate, şi care ne dă puterea să fim creştini şi să facem ceea ce suntem capabil să lucrăm, dacă nu refuzăm lucrarea Sa ȋn noi şi cu noi.
