CORUPŢIA – FORME ŞI METODE DE PREVENIRE

Probleme:
1. Noțiuni generale;
2. Formele de manifestare a corupţiei. Consecinţe.
3. Prevenirea actelor de corupție.

1. Noțiuni generale
În general, prin corupție, se înțelege , de cele mai multe ori, orice abatere de la moralitate, de
la cinste și de la datorie, care aduce atingere interesului unei persoane sau interesului public,în
favoarea interesului unei alte entități bine determinate, de regulă privată.Transparency
International a definit corupția ca fiind folosirea abuzivă a puterii încredințate, fie în sectorul
public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Foarte frumos
spunea și marele nostru poet, Mihai Eminescu- „Nimic nu este mai periculos pentru conștiința
unui popor decat priveliștea corupției”.
Evitarea comiterii unor acte de corupție se poate realiza, într-o organizație, de exemplu, printr-
o disciplină generalizată, însușită și practicată de către toți membrii acesteia. Disciplina are valoare
numai în contextul în care se reglează un climat optim de desfăşurare a activităţilor operative în care
toţi membrii grupului recurg la ea ca la o resursă a echilibrului organizaţional şi nu ca la o corvadă
pe care cineva trebuie să o îndeplinească, sacrificându-se în acest scop, pentru că instituţia îi cere.
Privită ca o corvadă, este clar faptul că activitatea profesională reflectă un gen de „acţiune
profitabilă”, în mintea unora, iar disciplina va fi mai mult mimată, bine „camuflată de câţiva cu
conduite similare, prin marea lor tăcere conspirativă”. Cum nimeni nu denunţă acţiunile anormale
se creează iluzia că acestea nici nu există. Dacă cineva primeşte foloase necuvenite pentru a
acoperi anumite nereguli ale unor persoane, în schimbul unor favoruri, avem de-a face, desigur, cu
mentalităţi învechite. Un factor important îl constituie solidaritatea de grup şi presiunile spre
conformare pozitivă, care se realizează în cadrul grupului de muncă. Individul supus normelor
interne poate fi solidar cu colegii săi, atât pentru fapte sociale cu impact pozitiv la nivel
instituţional, cât şi pentru fapte sociale „pozitive” în interesul său, unilateral. Desigur, în acest ultim
caz, nu se poate vorbi despre moralitate, despre pragmatism organizaţional sau despre specializarea
rolului, căci este greu de crezut că un specialist care se respectă, sub semnătură proprie, poate să-şi
pună „pecetea” pe o ilegalitate şi în acest fel, să-şi pericliteze statutul câştigat cu trudă.
Cei care fac notă discordantă într-un colectiv, ar trebui eliminaţi prin mecanisme interne de
autoreglare. Din bun simţ, cei care nu pot îndeplini anumite atribuţii, corespunzătoare postului pe
care-l ocupă, ar trebuie să încerce să găsească alternative viabile, mulţumitoare, chiar şi alte sisteme
de muncă, fără a încerca să-şi ia revanşa de la instituţie, pentru că i-a pus în situaţii jenante, ori să
încerce să facă farse care să-i pună în situaţii neplăcute şi pe alţi colegi, în timp ce apelează la
soluţii colaterale de „satisfacţie profesională” (cadouri etc.)
Autoritatea, responsabilitatea şi integritatea faţă de valorile instituţionale contribuie în mod
esenţial la realizarea identităţii profesionale, la câştigarea încrederii segmentului de populaţie cu
care intrăm în contact, la îmbunătăţirea imaginii structurii din care facem parte şi prin aceasta, la
crearea unei imagini proprii reprezentative şi compatibile cu profilul ocupaţional la care ne
raportăm. Iar fidelitatea nu înseamnă, aşa cum cred unii, credinţă veşnică faţă de o persoană aflată
într-un post important, la un moment dat, ci se traduce prin consecvenţa faţă de valorile pentru care
s-a depus jurământul profesional.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, corupția este o abatere de la
moralitate, de la cinste, de la datorie, iar integritatea, adaptat contextului aici în discuție, este
însuşirea de a fi integru, cinste, probitate, incoruptibilitate. Integritatea este, în fapt, universală
experienţei umane. Poate fi considerată etalonul unui individ, al unei organizaţii, al unei instituţii,
discipline sau chiar al unei întregi naţiuni. Integritatea este unitatea de măsură pentru încredere,
competenţă şi profesionalism. În adâncul fiecărei fiinţe umane există o abilitatea subconştientă de a
interpreta comportamentul şi evenimentele ca o marcă a integrităţii sau ca o încălcare a acesteia.
Există cinci tipuri psihologice de lipsă de integritate:
 Cameleonul moral: nerăbdător să facă pe plac celorlalţi şi temperamental, indispus la
controversă morală şi dezacord, cameleonul moral îşi modifică sau abandonează rapid
principiile declarate anterior. În afara de angajamentul său faţă de a-i satisface pe ceilalţi,
cameleonul moral are foarte puţin în sensul valorilor morale. Cameleonul moral suportă o
supraveghere atentă. Dacă se află într-o situaţie in care abţinerea de la principii necesită
rezistenţă la presiunea socială, este foarte probabil ca acesta să se trădeze nu numai pe ceilalţi,
dar şi pe sine.
 Oportunistul moral este similar cameleonului moral prin aceea că valorile lui sunt într-o
permanentă schimbare. Dar, în timp ce cameleonul moral încearcă să evite conflictul,
oportunistul moral plasează ca principală valoare, satisfacerea interesului său imediat. În timp
ce un motto al cameleonului moral ar putea fi „ înainte de toate, înţelegerea cu ceilalţi”, cel al
oportunistului moral este, „ înainte de toate, reuşeşte/câştigă”.
 Ipocritul moral: pretinde că trăieşte după anumite standarde, dar, în fapt, nu o face. Ipocritul
are un set de virtuţi morale pe care le afişează public şi un alt set de valori ce constituie în fapt
codul său moral. Lipsa de integritate constă tocmai în aceea ca ipocritul pretinde că acest cod
este diferit de ceea ce este in realitate.
 Caracterul lipsit de voinţă morală: are un set coerent de valori morale, dar, de regulă, îi
lipseşte curajul să acţioneze conform acestor valori. Acest tip este diferit ce cameleonul moral,
prin aceea că are cunoştinţă ce înseamnă conduita etică, dar îi lipseşte curajul să-l
înfăptuiască.
 Auto-amăgitorului moral are în sinea sa o contradicţie primară; gândeşte despre sine că
acţionează după un set de valori etice, dar, în fapt, nu o face. Pentru a rezolva acest conflict şi
în acelaşi timp, pentru a-şi păstra imaginea idealizată despre sine, se auto-amăgeşte cu privire
la ceea ce face.
La o analiză atentă, pot fi obţinute câteva indicii pentru o înţelegere corectă a conceptului
de integritate. În primul rând, o persoană integră are un set coerent şi relativ stabil de valori şi
principii etice. În al doilea rând, acţiunea, comportamentul, gândirea acestei persoane tind să
reflecte aceste principii.
De asemenea, integritatea individuală presupune ca atât acţiunile, cât şi gândurile unei
persoane, să fie unitare, iar acestea ar trebui să reflecte un set de virtuţi etice, pe care acea persoană
le-a îmbrăţişat în mod liber şi sincer.
Integritatea, în orice context profesional, reprezintă colecţia integrată a valorilor care
evidenţiază scopul profesional, iar în mod probabil, în orice organizaţie poliţienească, aceste
scopuri profesionale sunt strâns legate de protecţia şi servirea cetățeanului.

1. Formele de manifestare a corupţiei şi consecinţe

Integrată comunităţii internaţionale, societatea românească este confruntată şi resimte

pericolul major deosebit al corupţiei, determinat şi de structurarea, organizarea şi internaţionalizarea
acesteia.
Problema corupţiei este astăzi în centrul atenţiei autorităţilor şi opiniei publice
internaţionale.
Grupul Multidisciplinar privind Corupţia (G.M.C.) înfiinţat în anul 1994 de către Comitetul
de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat provizoriu următoarea definiţie: „Corupţia cu care are
legătură G.M.C. cuprinde comisioanele oculte şi toate celelalte demersuri care implică persoane
învestite cu funcţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din calitatea lor
de funcţionar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o altă relaţie de acest gen,
în vederea obţinerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru ele însele sau pentru alţii.”
Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, semnată de România la data de 27
ianuarie 1999, defineşte corupţia în cele două modalităţi de săvârşire:
 - corupţia activă - „promisiunea, oferirea sau darea, cu intenţie, de către orice persoană,
direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcţionar, pentru sine sau pentru altul, în
vederea îndeplinirii sau abţinerii de a îndeplini un act în exerciţiul funcţiilor sale”;
- corupţia pasivă - „solicitarea ori primirea, cu intenţie, de către un funcţionar public,
direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte
sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de la a îndeplini un act în
exerciţiul funcţiilor sale”.
John A.Gardiner („Defining Corruption, a report to the fifth International Anti-
Corruption Conference”) menționa că, “din punct de vedere al opiniei publice, corupția este de
trei feluri-neagră, cenușie, albă.
Corupția neagră- cand fapta este condamnată de către opinia publică, elitele societății și se
dorește pedepsirea făptuitorului.
Corupția cenușie- când numai unii membrii ai societății, în special elitele, doresc
pedepsirea făptuitorului.
Corupția albă- când nici opinia publică, nici elitele nu sprijină cu entuziasm pedepsirea
unei anumite forme de corupție, pe care o găsesc tolerabilă.”
Corupția acționează conform principiului din dreptul roman- „Do ut des”- Îți dau, ca să-
mi dai.
În lucrarea sa: „Corupția în dreptul penal român”, domnul Vasile Dobrinoiu opina
următoarele:„ Cauzele majore ale corupției sunt:
1) dorința individului de a se îmbogăți rapid, fără efort, prin orice mijloace;
2) restricțiile de tot felul care creează lipsuri ce se dorește a fi acoperite intr-un mod ce
excede legalului.”
Formele corupţiei în România
În cadrul programelor guvernamentale privind prevenirea şi acţiunea împotriva corupţiei,
pornindu-se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupţie şi a factorilor de risc specifici au
fost identificate următoarele forme de corupţie:
 Corupţia administrativă – priveşte activitatea administraţiei publice locale şi centrale,
autorităţile vamale, sănătatea şi asistenţa socială, cultura şi învăţământul, instituţiile din
domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, corupţia în justiţie cu referire la
autorităţile judecătoreşti, parchete şi instanţe;
 Corupţia economică – în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură şi
în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum şi în prelucrarea şi
comercializarea petrolului;
 Corupţia politică – legată în special de activitatea parlamentară şi a partidelor politice,
efectele negative ale imunităţii parlamentare, influenţarea iniţiativelor legislative, finanţare
partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Faptele de corupţie ce intră sub incidenţa legii penale sunt acelea prin care o persoană
încearcă ori reuşeşte să determine un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor ca, în schimbul unor
foloase materiale sau a altor avantaje necuvenite să comită un act contrar legii ori îndatoririlor sale
de serviciu sau să favorizeze în orice mod persoanele implicate.
În contextul actual se constată o creştere a fenomenului infracţional, pe fondul creşterii
ratei şomajului şi a restructurării în cadrul instituţiilor, fapt ce denotă luarea unor măsuri pe linie
de constatare şi sancţionare a funcţionarului public predispus la astfel de infracţiuni.
Cauzele generatoare ale faptelor de corupție în cadrul MAI:
-Cauze ce țin de recrutarea, pregătirea și promovarea personalului;
-Cauze ce țin de resursele alocate structurilor și angajailor M.A.I. (salarizare si promovare
neatractive, lipsa de dotare etc.
-Cauze ce tin de responsabilizarea personalului M.A.I. si de organizarea unor
activități(birocratie, legislație ambiguă, permisivitate acte normative) etc.
Tipuri de fapte definite ca infracţiuni de corupţie:
Luarea de mită (art. 289 Cod Penal)
(1)Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde
ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase,
 în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2),
constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii
unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Persoanele prevăzute la art.175 alin.(2) din Cod Penal, despre care se face vorbire în textul de
lege, sunt astfel definite:
(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu
sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor
puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator
economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de
realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită
un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă
controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Darea de mită (art. 290 Cod Penal)
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin
orice mijloace de către cel care a luat mita.

(3) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost
date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunțul prevăzut în alin. (3).

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu
se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Aceasta sunt unele dintre cele mai "populare" forme de corupţie existente în societate.
În cadrul acestor infracţiuni sunt oferiţi şi primiţi bani, obiecte sau alte "stimulente" pentru
realizarea, urgentarea sau simplificarea unor acte, proceduri.
Traficul de influenţă (Codul Penal, art. 291):
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru
sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are
influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească,
să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la
7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Aceasta este infracţiunea prin care se pretind bani sau alte foloase de la o persoană fizică sau
juridică de către o altă persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra
unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu.
Infracţiunea de trafic de influenţă există chiar dacă persoana în cauză nu are în
realitate influenţa pe care o pretinde.
Infracţiunea se socoteşte săvârşită în momentul în care persoana care pretinde că are sau
chiar are influenţe primeşte sau pretinde bani, influenţă sau alte foloase, sau acceptă
promisiuni, daruri în scopul declarat de a determina un anume comportament profesional din
partea funcţionarului.
Nu are nici o importanţă dacă aceşti bani vor fi daţi mai departe sau vor fi păstraţi de
respectivul. Legislaţia prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunilor menţionate în acest capitol se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, făptuitorul
(în cazul în care este condamnat) este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Cumpărarea de influență-(Codul Penal, art.292)
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori
indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui
funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze
ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un
act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după
denunţul prevăzut în alin. (2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu
se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia -
(Codul Penal, art.293)-Dispoziţiile art. 289 şi art. 290 se aplică în mod corespunzător şi
persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la
un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura
arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia- (Codul Penal,
art.294)
Prevederile prezentului capitol se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă, prin tratatele
internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori
altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care
România este parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori
altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene;
d) persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă
este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
e) funcţionarilor unui stat străin;
f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
g) juraţilor din cadrul unor instanţe străine.
Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane-(Codul Penal, art.308)
(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod
corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent
ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
În conformitate cu prevederile art.36, alin.(1) lit. a din C.p.p., infracțiunile de corupție
sunt judecate, în primă instanță, de către tribunal. De asemenea, trebuie menționat că, art.56
alin.3 din C.p.p., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, către procuror:
- lit.b)-în cazul infracțiunilor prev.la art.188-191, art.257, 277, art.279-283 și art.289-294 C.p.;
- lit.d)-în cazul infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală aparține
D.I.I.C.O.T. sau D.N.A.

În cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor

de corupţie, sunt individualizate infracţiunile asimilate celor de corupţie, astfel:
Infracțiuni de corupție
Art.6
    Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzută la
art. 290 din Codul penal, trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 din Codul penal, şi cumpărare de
influenţă, prevăzută la art. 292 din Codul penal, se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de
lege. Dispoziţiile art.308 din Codul penal se aplică în mod corespunzător.
Art.7
    Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care:
    a)exercită o funcţie de demnitate publică;
    b)este judecător sau procuror;
    c)este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a
contravenţiilor;
    d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.
Art.8-Abrogat
Art.9-Abrogat
SECŢIUNEA a 3-a
    Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie
    Art.10
    Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi
următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri
ori alte foloase necuvenite:
    a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor
aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este
acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare
judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau
instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de
cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare
ori lichidare judiciară;
    b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării
destinaţiei subvenţiilor;
    c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi
utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie
rambursate din fonduri publice.
Art.11
    (1) Fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un
operator economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesneşte
efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator
economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de 5 ani de la încetarea
însărcinării, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Art.12
    (1) Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul
obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
    a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau
însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând
informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
    b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
(2) În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia
de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în
asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii
comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare
trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi
sistematic,în scopul obţinerii de profit.
Art.13
    Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau
patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori
autoritatea sa în scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
Art.13^1
    În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 din Codul penal, în care este implicată o
persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Art.13^2
    În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a
obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
o treime.
Art.14-Abrogat
Art.15
    Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezenta secţiune se pedepseşte.
Art.16
    Dacă faptele prevăzute în prezenta secţiune constituie, potrivit Codului penal sau unor legi
speciale, infracţiuni mai grave, acestea se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile stabilite în aceste
legi.
SECŢIUNEA a 4-a
    Infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie
    Art.17
    Abrogat.
Art.18
    Abrogat.
SECŢIUNEA a 4^1-a
Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene
Art.18^1
    (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau
incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii
Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele
cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din
bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a
acestor fonduri.
    (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Art.18^2
    (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul
general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepseşte
cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă
fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din
bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1).
    (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

    Art.18^3
    (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau
incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul
general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele
cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către
bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
    (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.    
Art.18^4
    Tentativa infracţiunilor prevăzute la art. 18^1-18^3 se pedepseste.
Atr.18^5
    Încălcarea din culpă de către directorul, administratorul sau persoana cu atribuţii de decizie ori de
control în cadrul unui operator economic a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia
sau îndeplinirea ei defectuoasă, dacă fapta a avut ca rezultat săvârşirea de către o persoană care se
află în subordinea sa şi care a acţionat în numele acelui operator economic a uneia dintre
infracţiunile prevăzute la art. 18^1 - 18^3 sau săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ori de spălare a
banilor în legătură cu fondurile Uniunii Europene, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă.
În conformitate cu prev.art.22 din Legea nr.78-2000, urmărirea penală se efectuează- în mod
obligatoriu- de către procuror, pentru infracțiunile prev.în această lege.
Instituțiile care se ocupă cu activititatea de prevenire, respectiv combatere a corupției sunt:
- D.N.A.- O.U.G.43/2002 privind D.N.A.;
- D.G.A.-Legea nr.161/2005 peivind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea
corupției în cadrul M.A.I.
Consecinţele fenomenului corupţiei
Experienţa dovedeşte că, dacă fenomenul corupţiei nu este controlat, el se va intensifica.
Odată ce s-a instaurat un sistem eficient de luare şi dare a mitei, funcţionarii corupţi au un motiv
întemeiat pentru a solicita sume şi mai mari, creând o cultură a mitei, ce are drept consecinţă
pierderea încrederii cetăţenilor în instituţie.
Acest flagel:
 lezează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, afectează siguranţa civică a
persoanei;
 creează condiţii favorabile pentru acţiunile crimei organizate;
 scade nivelul de trai al populaţiei, prin dezvoltarea unei economii subterane bazate pe
crearea unor grupuri de interese;
 diminuează încrederea societăţii civile în instituţie;
 determină apariţia frustrării în cazul funcţionarilor, în cazul promovărilor pe baza unor
criterii extraprofesionale;
 alterează imaginea instituţiei;
 scade concurenţa profesională între funcţionarii instituţiei şi calitatea rezultatelor obţinute la
nivelul echipei.
În concluzie:
o dacă societatea civilă îşi pierde încrederea în instituţie pe motive de corupţie, instituţia va fi
privată de o sursă de informare;
o lipsa încrederii reciproce la nivelul funcţionarilor unităţii ar putea avea ca rezultat o muncă
ineficientă (prin faptul că pun în permanenţă la îndoială instrucţiunile primite, nu se mai
concentrează asupra activităţii propriu-zise, ci asupra a ceea ce fac colegii de serviciu);
o scăderea/lipsa încrederii în cadrul echipelor implicate în operaţiuni cu risc ridicat poate pune
în pericol viaţa membrilor echipei;
o senzaţia că nu se poate face nimic pentru a schimba ceva în interiorul unităţii poate face o
persoană să refuze să se mai comporte corespunzător;
o corupţia determină scăderea standardului de viaţă.
În general, putem afirma că faptele de corupţie contribuie la creşterea sărăciei şi la
furnizarea unor servicii mai slabe sau necorespunzătoare, acestea devenind inaccesibile anumitor
categorii sociale defavorizate (care nu dispun de bani, bunuri sau alte foloase).
Corupţia nu permite instituirea unui sistem de recunoaştere obiectivă a meritelor şi
performanţelor profesionale sau de promovare a funcţionarilor publici pe bază de competiţie şi nu
asigură independenţa acestora.

3. Prevenirea actelor de corupţie

Organizarea prevenirii şi combaterii corupţiei este o problemă de mare importanţă şi

actualitate pe plan naţional şi internaţional, determinată de dinamica în continuă creştere a
infracţionalismului, de diversificarea formelor sale de manifestare şi de ridicarea ponderii
criminalităţii cu grad sporit de pericol social, care fac ca sensibilitatea şi reacţia publicului faţă de o
asemenea evoluţie îngrijorătoare să fie tot mai accentuată.
Prevenirea fenomenului corupţiei, ca segment al fenomenului infracţional, presupune
adoptarea unui complex de măsuri cu caracter social, cultural, economic, politic, administrativ şi
juridic de natură să preîntâmpine apariţia sau să limiteze amploarea fenomenului corupţiei, prin
identificarea şi neutralizarea factorilor de risc.
Fenomenul corupţiei nu poate fi considerat ca propriu doar anumitor forme de guvernare.
Corupţia este întâlnită atât în societăţile democratice, cât şi în cele totalitare. Deşi există o oarecare
tendinţă de a considera un regim autoritar ca fiind capabil să elimine corupţia, realitatea este că într-
un astfel de regim corupţia este parţial limitată, ea regăsindu-se în anumite cercuri privilegiate, fiind
accesibilă anumitor grupuri de indivizi.
În scopul prevenirii, la nivel instituţional vor fi adoptate mai multe direcţii de acţiune, astfel:
 vor fi identificaţi factorii de risc şi sectoarele vulnerabile la acte de corupţie;
 vor fi analizaţi factorii de risc şi modul de acţiune al acestora asupra personalului din sectoarele
vulnerabile;
 va fi creat cadrul legal adecvat combaterii corupţiei instituţionale;
 vor fi monitorizate posturile şi categoriile de personal identificate cu potenţial ridicat de
vulnerabilitate la acte de corupţie;
 vor fi identificate prevederile actelor normative interne care generează (sau ar putea genera)
birocraţie, favorizând astfel corupţia în rândul personalului;
 vor fi intensificate activităţile de control, în special asupra sectoarelor, categoriilor de personal
şi activităţilor vulnerabile la acte de corupţie;
 va fi elaborat un program concret de acţiune care să sincronizeze eforturile tuturor structurilor
implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei.
Măsurile ce pot fi adoptate pentru prevenirea faptelor de corupţie în rândul personalului sunt
următoarele:
 constituirea la nivelul fiecărei structuri subordonate a unor colective de analiză a procedurilor de
lucru, organizarea şi desfăşurarea unor teste de fidelitate şi integritate profesională;
 prelucrarea tuturor actelor normative interne pe această linie, prelucrarea întregului personal,
implicat în activităţile specifice organizării şi desfăşurării concursurilor de orice tip asupra
încadrării în limitele stricte ale legalităţii, precum şi a competenţelor profesionale impuse prin
calitatea funcţiilor cu care au fost investiţi;
 prelucrarea periodică de materiale specifice şi executarea unor instructaje referitoare la conduita
adoptată, cinstea şi corectitudinea de care trebuie să dea dovadă personalul instituţiei în situaţia
unor gesturi reprobabile de mituire;
 aplicarea celor mai eficiente tehnici şi metode pentru promovarea imaginii instituţiei,
concomitent cu respingerea şi culpabilizarea faptelor sau opiniilor cu caracter subiectiv şi
imoral;
 elaborarea şi distribuirea la nivelul structurilor a documentelor/temelor de prevenire a
fenomenului de corupţie în rândul personalului;
 mediatizarea sancţiunilor ce se aplică în urma săvârşirii actelor de corupţie şi prezentarea unor
cazuri de corupţie.
 afişarea la nivelul tuturor structurilor subordonate, atât în interior, cât şi la punctele de control
acces, a unor anunţuri prin care personalul şi candidaţii sunt atenţionaţi cu privire la
infracţiunile de dare şi luare de mită sau primire de foloase necuvenite, precum şi la
consecinţele la care se expun;
 întâlnirea personalului cu reprezentanţi ai D.G.A., D.N.A. pentru luarea măsurilor de prevenire
a oricăror acte de corupţie, aplicarea măsurilor prezentate pentru prevenirea actelor de corupţie,
îmbunătăţirea imaginii instituţiei şi creşterea prestigiului acesteia;
 informarea D.G.A., D.N.A. cu privire la săvârşirea actelor de corupţie de către personalul din
subordine.
Periodic, este necesar să se discute cu subordonaţii pe baza Codului de etică şi deontologie
profesională despre obligaţiile acestora şi despre modul în care pot evita implicarea în fapte de
corupţie.
Aceştia trebuie să conştientizeze faptul că obligaţia de a informa şefii şi organele
competente reprezintă o datorie menită să ajute în lupta împotriva corupţiei.
Managerii trebuie:
a) să dea atenţie definirii clare a competenţelor şi, dacă este cazul, limitărilor libertăţii de decizie;
b) să discute limitele delegării comportamentelor şi limitele libertăţii de apreciere privind
modalităţile de îndeplinire a atribuţiilor profesionale;
c) să pună în aplicare dacă este posibil principiul „mai mulţi ochi”;
d) să formeze echipe, respectiv grupurile de lucru pentru rezolvarea situaţiilor delicate şi care ar
putea constitui ameninţări la adresa integrităţii subordonaţilor;
e) să verifice dacă se impune însoţirea subordonaţilor de către alţi salariaţi cu ocazia efectuării
cercetărilor la faţa locului etc.
Controlul corupţiei prin prevenţie produce efectele scontate afectând în primul rând baza
piramidei fenomenului, faptele din categoria corupţiei mici, care au cel mai puternic nivel de impact
pentru percepţia publică.
Din cauza pasivităţii victimelor sau, mai exact, a absenţei unor victime evidente şi cel care
oferă mita, dar şi cel care primeşte nu au motive să sesizeze organele judiciare, infracţiunea
aducând beneficii amândoura. Victimă a acestor infracţiuni este instituţia a cărei normală
funcţionare este periclitată prin neîndeplinirea corespunzătoare de către angajaţi a atribuţiilor de
serviciu.
Dat fiind specificul actelor de corupţie, factorii de risc acoperă un spectru extrem de larg la
nivel macrosocial, fiind în principal de natură economică şi socială şi având repercusiuni directe în
generarea vulnerabilităţii la corupţie a diverselor segmente sociale.
O importanţă specială trebuie acordată controlului legal asupra conflictului de interese sau
oricăror situaţii în care un poliţist are interese personale direct legate de activitatea sa oficială, astfel
încât s-ar crea nişte pârghii propice practicilor corupte.

Bibliografie:
 Constituţia României – 2003;
 Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal al României, cu completările ulterioare, art. 289 –
294;
 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei modificată şi completată;
 Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţia de interes public;
 Legea nr. 682/2002 rep. privind protecţia martorului;
 H.G. nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;
 Ghidul practic de etică şi deontologie al poliţistului;
 Horia Diaconescu – Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea –
Editura All Beck – 2004;
 Vasile Dobrinoiu – Corupţia în dreptul penal român – Editura Atlas Lex- 1995.