Furtul şi tâlhăria, se numără printre cele mai vechi fapte îndreptate împotriva

patrimoniului, incriminat şi sancţionat ca atare de toate sistemele de drept, din cauza pericolului
său social ridicat, cât şi a ponderii crescute pe care o deţin, comparativ cu alte fapte penale
săvârşite în dauna relaţiilor  patrimoniale, cum ar fi, de exemplu pirateria sau gestiunea
frauduloasă.
Infracţiunile de furt şi tâlhărie sunt principalele infracţiuni care constituie un potenţial
stres în viaţa de zi cu zi a românilor, reprezentând un loc fruntaș în peisajul criminalităţii comise
în România.
Ca manifestare ce prezintă pericol social, furtul este fapta oricărei persoane care fără
drept, ia un lucru mobil din detenția sau posesia altei persoane, în scopul de a și-l însuși pe
nedrept. Deci putem spune că făptuitorul săvârșește o acțiune care are drept scop scoaterea
bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se găsea sau trebuia să se
găsească. De fapt furtul reprezintă forma tipică a infracțiunilor patrimoniale ce se realizează prin
acțiunea de sustragere.
Ca infracţiune contra patrimoniului, tâlhăria constituie cea mai gravă formă sub care se
poate comite fapta de furt. Elementul circumstanţial de calificare este îndreptat împotriva
persoanei, această interferenţă între relaţii sociale diferite – pe de o parte, relaţii privind
patrimoniul, iar pe de altă parte relaţii referitoare la persoană - crează anumite implicaţii în sfera
altor infracţiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracţiune. Deci furtul constituie
acţiunea principală, de bază, în structura tâlhăriei, iar folosirea violenţei, a ameninţărilor sau a
altor forme de constrângere constituie acţiunea adiacentă (secundară), de particularizare a
acţiunii principale.
Infracţiunea de tâlhărie constă în acele fapte periculoase, din punct de vedere social, care
se răsfrâng direct împotriva relaţiilor care asigură existenţa şi dezvoltarea avutului privat şi
public.
Tâlhăria este o infracţiune gravă, o faptă profund antisocială, reprezentând un grad de
pericol ridicat, indiferent de natura avutului împotriva căruia se îndreaptă.
Gravitatea deosebită a acestei infracţiuni, gradul de pericol social al acestei fapte rezidă
din încalcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: pe de o parte normele care
protejează viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar pe de altă parte norme care
asigură existenţa şi dezvoltarea avutului. Întrebuinţarea actelor de constrângere sporeşte gradul
de pericol social al tâlhăriei, întrucât prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin
punerea victimei în starea de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, se anihilează opoziţia
victimei, violenţa servind ca mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea bunului furat.1
Prin întrebuinţarea violenţei ca element al naturii obiective a infracţiunii de tâlhărie se
aduce atingere relaţiilor sociale privind viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea care
formează obiectul juridic special adiacent al tâlhăriei.
Tâlhăria este fapta persoanei care pentru săvârşirea acţiunii de furt sau pentru păstrarea
lucrurilor furate ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau înlăturarea pericolului de a fi prinsă
recurge la violenţe, ameninţări sau alte constrângeri îndreptate împotriva unei alte persoane.
Constituie infracţiunea de tâlhărie furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru ca făptuitorul
să-şi asigure scăparea. Timpul scurs între sustragerea bunului şi exercitarea violenţelor asupra
părţii vătămate nu înlătură relaţia de intercondiţionare a celor două fapte, câtă vreme este evident
că infracţiunea-mijloc (violenţele) a fost comisă pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea după
comiterea infractiunii-scop (furtul). În speţă, este de netăgăduit că scopul exercitării violenţelor a
fost ca inculpatul să-şi asigure scăparea, împrejurare care rezultă din faptul că după sustragerea
telefonului, inculpatul a fugit, iar după circa 20 de minute, când s-a reîntâlnit cu partea vătămată,
a lovit-o şi a fugit din nou, în condiţiile în care aceasta din urmă a încercat să-l imobilizeze şi i-a
cerut să-l însoţească la poliţie.2
Prin voinţa legiuitorului, în conţinutul infracţiunii de tâlhărie sunt reunite două fapte
incriminate distinct de Codul penal, pe de o parte furtul, iar pe de altă parte violenţa sau
ameninţarea.
Furtul constituie acţiunea principală, de bază, în structura faptei de tâlhărie, prin care
făptuitorul realizează scopul ce şi l-a propus şi anume însuşirea pe nedrept a unor bunuri mobile,
în timp ce folosirea de violenţă, ameninţări sau alte forme de constrângere, constituie acţiunea
adiacentă, secundară, de particularizare a acţiunii principale. Putem spune cu alte cuvinte că
sustragerea unui bun din posesia părții vătămate fără exercitarea de acte violente reprezintă
infracțiunea de furt, și nu de tâlharie. Evidențiez acest aspect prin următorul caz: inculpatul s-a
cunoscut cu numitul C.V. din com. Valea Ursului, jud. Neamt în cursul lunii mai 2003 la o

1
Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Drept penal partea speciala, Curs universitar, Editura Universul Juridic,
București 2014 Universul Juridic, București 2014, p. 234
2
Decizia nr. 704/A din 24 septembrie 2004 - Secţia a Il-a penală, tribunalul București
discoteca din mun. Roman. Inculpatul i-a propus acestuia sa sustraga împreuna gentile femeilor
care trec dimineata prin Parcul municipal Roman.
În dimineata zilei de 28 mai 2003 cei doi au deposedat prin smulgere pe partea vatamata
B.O. de geanta pe care o avea asupra sa. În geanta se afla suma de 450 RON, actul de identitate
si mai multe documente si bunuri personale, cei doi însusindu-si doar suma de bani. Geanta cu
restul continutului acesteia au fost abandonate.
În dimineata zilei de 1 iunie 2003 între orele 6,00-6,30 inculpatul si condamnatul C.V. i-
au sustras partii vatamate Z.L. prin smulgere geanta pe care o avea asupra sa si în care se afla
suma de 530 RON si documente personale. Dupa însusirea sumei de bani cei doi au abandonat
geanta si documentele.
În dimineata zilei de 8 iunie 2003, în jurul orei 7,00, cei doi au deposedat tot prin
smulgere pe partea vatamata P.T.C. de o geanta în care se aflau suma de 130 RON, acte si
bunuri personale. Dupa ce i-a fost sustrasa geanta partea vatamata a alertat doua persoane
care se gaseau în zona, iar acestea i-ai urmarit pe autori, reusind sa-l prinda si sa-l retina doar
pe C.V., care avea geanta asupra sa. Inculpatul si-a asigurat scaparea prin fuga, iar ulterior s-a
sustras de la cercetari.3
De remarcat este faptul că ambele infracțiuni, atât tâlhăria cât și furtul au un obiect juridic
principal identic: relațiile sociale referitoare la patrimoniu și a căror dezvoltare este condiționată
de menținerea poziției fizice a bunului împotriva faptelor de sustragere.
Dintre principalele asemănări o pot sublinia pe aceasta că ambele infracțiuni sunt comise
în mod frecvent în actualul stat de drept, având la bază cauze atât de ordin obiectiv (somaj, lipsa
locurilor de muncă, acces limitat al persoanelor pe piața muncii), cât şi de ordin subiectiv
(dezinteres în dobândirea celor de trebuinţă pe cale cinstită, dorinţa de îmbogăţire rapidă și fără
muncă, carenţe în educaţie etc.).
Infracțiunea de tâlhărie include în conținutul său infracțiunea de furt. În acest caz ea va
avea același obiect material, și anume, un bun mobil aflat în posesia sau detenția altuia, asupra
căruia se execută acțiunea de luare. La infracțiunea de tâlhărie, ca si la furt, bunul mobil este
luat, scos din posesia patrimonială a victimei fără consimțământul acesteia. O particularitate
apare, însă, în cazul infracțiunii de tâlhărie, și anume că, datorită folosirii de către făptuitor a

3
sentinta penala nr. 133 din 20 martie 2009 Judecatoria Roman
violenței și amenințării, luarea poate îmbrăca și forma remiteri silite dar aparent consimțită a
bunului efectuată de însuși posesorul sau detentorul acestuia.
Pentru a reţine infracţiunea de tâlhărie, nu este necesară concomitenţa apriorică a poziţiei
subiective raportată la ambele acţiuni (cea de lovire şi cea de furt) şi este suficient ca autorul să
conceapă săvârşirea numai a uneia dintre infracţiuni (în speţă lovire), urmând ca, în timpul
desfăşurării acesteia, acesta să hotărască săvârşirea şi a celeilalte acţiuni. În acest mod,
concepând îmbinarea între acţiuni şi rezultatul acestora, chiar dacă rezoluţia infracţională nu a
fost luată anterior săvârşirii primului act material, autorii au săvârşit o infracţiune complexă, cu
poziţie subiectivă complexă. Chiar dacă lovirea, ca acţiune adiacentă, a fost prima declanşată şi
se susţine că ulterior a survenit ideea săvârşirii furtului, situaţie în care s-ar putea susţine
reţinerea a două infracţiuni, infracţiunea complexă de tâlhărie nu poate fi divizată. Această idee
este reliefată de următoarea speță: poziţia subiectivă a autorului a fost conturată încă de la
primele acte materiale (atunci când inculpatul I.D.S. a lovit-o şi a căutat-o în buzunare pe
partea vătămată) şi chiar instanţa a consfinţit această conexitate subiectivă prin reţinerea în
sarcina inculpatului a infracţiunii de tentativă la tâlhărie. Ca atare, insistenţa celor doi
inculpaţi în săvârşirea altor acte materiale (faptul că au urmărit-o pe partea vătămată,
încercând să o bată, până când aceasta s-a refugiat într-o scară de bloc unde inculpaţii nu au
mai avut acces şi faptul că apoi i-au sustras bunuri din autoturism) nu poate fi interpretată ca o
rezoluţie infracţională diferită, ci ca o consumare a tentativei la tâlhărie ce putea fi reţinută în
prima fază. Din faptul că inculpatul I.D.S. a căutat-o pe partea vătămată în buzunare pentru a-i
lua banii, rezultă că rezoluţia infracţională pentru infracţiunea de furt a fost luată din acel
moment şi, întrucât această acţiune era dublată de aplicarea de lovituri, nu se putea reţine
pentru această fază decât tentativă la infracţiunea complexă de tâlhărie.
Şi pentru inculpata B.M., în acea primă fază a desfăşurării infracţiunii, nu se putea
reţine decât tentativă la tâlhărie (şi nu, cum greşit a reţinut instanţa, complicitate la tentativă de
tâlhărie), pentru că inculpata a desfăşurat şi ea acte materiale din conţinutul infracţiunii de
tâlhărie - a aplicat lovituri părţii vătămate -, şi, ca atare, şi pentru aceasta se poate reţine că
rezoluţia infracţională pentru infracţiunea de tâlhărie a fost luată în acel moment, iar faptul că
partea vătămată a fugit a împiedicat consumarea acestei infracţiuni la acel moment.
 Faptul că inculpata a sustras la scurt timp bunuri din autoturismul părţii vătămate a dus
la consumarea infracţiunii de tâlhărie.4
Sub aspectul “urmării imediate”, la infracțiunea de tâlhărie, aceasta constă, ca și la
infracțiunea de furt, în trecerea bunurilor din stăpânirea de fapt a posesorului sau a detentorului
în cea a făptuitorului. Un astfel de rezultat se realizează prin acțiunea principală ce intră în
componența elementului material al infracțiunii de tâlhărie.

Infracțiunea de tâlhărie se consumă când executarea acțiunii principale, adică furtul, s-a
desfășurat complet și s-a produs urmarea imediată prin intermediul acțiunii adiacente (prin
întrebuințarea de violențe sau amenințare, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau în
imposibilitatea de a se apăra). Dacă, însă, activitatea principală s-a consumat fără ca făptuitorul
să fi avut nevoie de a recurge la acțiunea adiacentă, fapta consumată întrunește elementele
comnstitutive ale infracțiunii de furt.
Puncte de vedere contradictorii au fost exprimat în legătură cu încadrarea juridică a faptei
constând în însușirea unui bun pe care făptuitorul îl sustrage din mâna victimei, fugind cu el.
După unii autori, fapta constituie tâlhărie, iar după o altă opinie, ea constituie infracțiunea de
furt. Consider în acest caz că există infracțiune de furt deoarece, în cazul smulgerii bunului prin
surprindere, fără ca victima să opună rezistență, nu se aduce cu nimic atingere relațiilor sociale
referitoare la integritatea corporală sau libertatea persoanei, relații care constituie obiectul juridic
secundar al tâlhăriei. În această situație se încalcă numai relațiile sociale referitoare la
patrimoniul persoanei, deci subliniem faptul că fapta constituie infracțiunea de furt.
Astfel, instanța supremă considera că, deposedarea părții vătămate de căciula care o
poartă, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără exercitarea vreunei actiuni agresive de natură
a-i înfrânge rezistența, constituie infracțiunea de furt și nu de tâlhărie, deoarece lipsește cerința
privind întrebuințarea de violențe. 5 Sau așa cum reiese din fapta inculpatului de a sustrage din
mâna părţii vătămate, dintr-un loc public, o sacoşă în care se găseau un telefon, un act de
identitate, bani şi alte bunuri, fără să întrebuinţeze violenţe fizice sau psihice la adresa

4
Sentinţa penală nr. 1050 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a Il-a penală, pronunţată în
Dosarul nr. 1154/2003

5
C.S.J., d.p. nr. 63 din 6 mai 1991, Probleme de drept din deciziile Curtii Supreme de Justitie, 1990-1992,
Editura''Orizonturi'',Bucuresti, 1993, p. 366-368
subiectului pasiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, şi nu ale
infracţiunii de tâlhărie.

Violențele, nu trebuie să îmbrace, în mod necesar, una din formele prevăzute în Codului
penal în vigoare, ci ele pot consta și în alte acțiuni agresive îndreptate împotriva persoanei
vătămate, cum este smulgerea unui lănțișor din aur de la gâtul victimei, dacă aceasta a fost de
natură a-i înfrâge vointa, fapta de a smulge sacoșa din mâna victimei. 6
In noul cod penal, tâlhăria este pedepsită mult mai ușor decât în vechiul cod, dar în noul
cod există și tâlhăria calificată. Conform art.233 Noul Cod Penal, furtul săvârsit prin
întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștientă sau
neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloacă pentru
păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca faptuitorul să-si
asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. În ceea ce privește infracțiunea
de furt, observăm că în actuala reglementare, furtul are aceeași definiție, dar pedeapsa este
acum de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendaă. Observăm deci, nu doar reducerea limitelor
de pedeapsă cu mult față de vechea reglementare, dar și posibilitatea aplicării doar unei
amenzi. Furtul în scop de folosință, asimilat în vechea reglementare furtului simplu, este acum o
infracțiune distinctă și se pedepsește cu limitele prevăzute la furtul simplu sau cele prevăzute la
furtul calificat.
Spre exemplificare aduc în atenție cazul ”inculpatul D. A., zis „A.”, fiul lui V. și M.,
născut la data de 19.03.1997 în mun. B., jud. B., domiciliat în mun. B., ., jud. B., posesor al
C.I. ., nr._, CNP_, cetățean român, stagiul militar neîndeplinit, necăsătorit, fără copii, studii 8
clase, elev în clasa a IX-a B la Școala Ajutătoare C.F.R. B., fără antecedente penale, pentru
săvârșirea infracțiunilor concurente de tâlhărie… astfel comparând cele două legi penale
succesive, Vechiul Cod penal și Noul Cod penal, legea penală mai favorabilă inculpatului este
cea veche, aceasta urmând a fi aplicată în ansamblu, inclusiv cu privire la pedeapsă, concursul
de infracțiuni, infracțiunea continuată, pedeapsă accesorie, modalitatea de executare.

În drept,  faptele inculpatului D. A. constând în sustragerea prin violență, cu intenție, în

ziua  25.01.2013, în jurul orei 19,45, de către inculpatul minor D. A., a unui telefon mobil,
marca „Onda”, în valoare de 350 lei, persoanei vătămate U. F. O., în timp ce se afla în cart. D.
6
C.S.J., d.p. nr. 363/1994, Buletinul jurisprudentei, 1994, Editura ''Proema'', Baia Mare, 1995, pag 147; C.S.J., d.p.
nr. 2215 din 8 septembrie 1998, Dreptul, nr 1/2000, p. 160
din mun. B. realizează elementele constitutive ale infracțiunii detâlhărie, faptă prevăzută de art.
211 alin 1, alin. 2 lit. b și c Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal cu aplic. art. 5 Noul
Cod penal., cu referire la actuala infracțiune de tâlhărie calificată prevăzută în Noul Cod
penal de art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. d Noul Cod penal cu aplic. art. 113 și urm. Noul Cod
penal..
Fapta inculpatului constând în sustragerea, cu intenție, într-o noapte de la începutul
lunii februarie 2013, în jurul orei 18,00, din autoutilitara marca “Dacia 1307”, cu nr. de
înmatriculare_, proprietatea numitului S. C.-I., din ., a doi saci conținând fiecare aproximativ
45 Kg boabe de porumb, creând un prejudiciu în valoare de 72 lei, de către inculpatul minor D.
A., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art.
208 al. 1 – art. 209 al. 1 lit. e și g Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal și a art. 5 Noul
Cod penal cu referire la actuala încadrare din noul cod penal prevăzută de art. 228 alin. 1 –
art. 229 alin. 1 lit. b Noul Cod penal cu aplic. art. 113 și urm. Noul Cod penal.
Faptele inculpatului constând în sustragerea, cu intenție, în zilele de 06 și 08.12.2012, în
temeiul aceleeași rezoluții infracționale, folosind ca mod de operare forțarea capotei de la
compartimentele motor, a trei baterii de acumulatori din trei autovehicule parcate pe raza
municipiului B., în cartierele D. și Broșteni, aparținând persoanelor vătămate P. O., O. R. și E.
R., creând un prejudiciu în valoare totală de 600 lei, de către inculpatul minor D. A., împreună
cu numitul F. I., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă
continuată, constituită din trei acte materiale, în dauna a trei persoane vătămate diferite, fapte
prevăzute de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, e și i Vechiul Cod penal, cu aplic. art. 41
alin. 2 Vechiul Cod penal, a art. 99 și urm. Vechiul Cod penal și a art. 5 Noul Cod penal cu
referire la actualele trei infracțiuni concurente de furt calificat din noul cod penal, prevăzut
de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d Noul Cod penal, art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. d
Noul Cod penal și art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d Noul Cod penal, fiecare cu aplic. art.
113 și urm. Noul Cod penal și toate cu aplic. art.38 alin.1 Noul Cod penal.
Așadar, reținând vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu certitudine, instanța îl va
condamna în baza situației de fapt și a textelor incriminatorii, la stabilirea și dozarea
pedepselor având în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 Cod
penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele
folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului
produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit,
natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului ( nu este
înscris în fișa de cazier  cu sancțiuni administrative sau condamnări), conduita după săvârșirea
infracțiunii și în cursul procesului penal ( nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală de
aproximativ 2 ani, data ultimei fapte și a recunoscut infracțiunile reținute în sarcina sa ) și
nivelul de educație ( a abandonat cursurile școlare ), vârsta ( 17 ani), starea de sănătate,
situația familială și socială ( nivel scăzut de trai în familie, minorul muncind „ cu ziua”).7
În cazul furtului, latura subiectivă constă în aceea că făptuitorul îşi dă seama că ia bunul
din posesia sau detenţia altuia fără a avea consimţământul acestuia şi vrea să săvârşească fapta,
în cazul tâlhăriei, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să săvârşească furtul prin violenţă sau
ameninţare ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau în imposibilitate de a se apăra,
ori prevede şi vrea să folosească unul din aceste mijloace pentru păstrarea bunului furat,
ştergerea urmelor infracţiunii ori pentru a-şi asigura scăparea. Astfel, latura subiectivă a tâlhăriei
include, în afara scopului specific furtului-însuşirea pe nedrept a bunului -şi scopul folosirii
violenţei, ameninţării etc. pentru săvârşirea furtului ori pentru păstrarea bunului furat, ştergerea
urmelor infracţiunii sau asigurarea scăpării făptuitorului. Acest scop trebuie să existe în
momentul când făptuitorul foloseşte violenţa, ameninţarea.
Propun spre exemplificare speța Tribunalului Cluj din care reiese ”prin rechizitoriul
398/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, a fost trimis în judecată
inculpatul D.M.R. zis "D.", pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al 1,2
lit.b şi c C.p., reţinându-se în fapt că, la data de 9.10.2005, în jurul orelor 3,00, a sustras din
autoturismul părţii vătămate T.G., radiocasetofonul auto, trusa medicală şi o sticlă cu bere,
bunuri în valoare totală de 350 lei, iar după urmărirea şi ajungerea sa de către partea
vătămată, pentru a-şi asigura scăparea, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii. In
această ordine de idei, Curtea apreciază că în speţă, fapta inculpatului constituie infracţiunea
de furt calificat, întrucât violenţa ca activitate secundară a tâlhăriei, nu a fost dovedită.
Conform declaraţiei părţii vătămate T.G. când acesta i-a ajuns din urmă pe cei trei (inculpatul
cu martorii M.R.M. şi M.S.M. ), l-a prins pe inculpat pe care a început să-l lovească cu un
baston de cauciuc, moment în care cei doi martori au sărit pe el şi au început să-l lovească
...însă inculpatul nu l-a lovit, iar partea vătămată l-a urcat în maşină pentru a-l duce la poliţie,

7
Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 22917/200/2014
însă acesta a sărit din maşină după câţiva metri şi a fugit. În momentul agresiunii, bunurile erau
deja abandonate de către inculpat într-o grădină. Din nici una din declaraţiile luate în faţa
instanţei nu rezultă că inculpatul ar fi folosit violenţa împotriva părţii vătămate (a se vedea în
acest sens chiar declaraţia părţii vătămate, precum şi declaraţiile martorilor M.R.M., M.S.M.,
G.G. şi C.M.M. pe de altă parte violenţele celor doi martori exercitate asupra părţii vătămate nu
au legătură cu furtul, ci pentru a-l scăpa pe inculpat de partea vătămată, nedovedindu-se în
speţă vreo înţelegere prealabilă a celor trei în sensul sustragerii bunurilor din maşină.8

Concluzii

8
Secţia penală şi de minori, decizia nr. 145/A din 29 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Cluj
 În societatea antică furtul a reprezentat deseori o formă de protest împotriva inechităţii
sociale. „A fura este un lucru firesc pentru cel care nu are nimic” – spunea un proverb. Cu cât
inechitatea din societate era mai evidentă şi mai profundă, cu atât se pedepseau mai aspru faptele
de furt.
În societatea de azi hoţia constituie o faptă nedemnă. Ea oglindeşte nu numai lăcomia,
dorinţa de îmbogăţire pe căi ilicite, dar şi dispreţul pentru bunul altuia, pentru munca acestuia,
pentru sacrificiile cu care şi-a procurat bunul. Merită să amintim în această privinţă şi câteva
reflecţii ale înţelepţilor din trecut: „Doresc să am bani, dar să-i câştig pe nedrept nu vreau, căci
vine pedeapsa” (Solon), iar Epicur îi îndemna pe oameni să se deprindă cu un trai simplu,
modest, care este mai prielnic sănătăţii şi să nu râvnească la bunuri de prisos, cu atât mai puţin
când sunt ale altora.
Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă în prezent un fenomen social complex,
rezultat al interacţiunii unor factori sociali şi individuali şi a unor condiţii favorizante, a căror
cunoaştere şi explicaţie solicită eforturi interdisciplinare şi interinstituţionale din partea tuturor
specialiştilor interesaţi în prevenirea şi combaterea acestor manifestări antisociale.