Sunteți pe pagina 1din 11

Achiziția companiei TAROM

Realizatori: Greapcă Natalia și Rafailă Georgiana-Malvina

Specializare: MCAC anul 1

Scopul prezentului proiect este acela de a analiza și construi o strategie de achiziție a


companiei TAROM.

I Decrierea sectorului de activitate


În prezentul capitol al proiectului nostru voi prezenta cât mai clar posibil și în detaliu
caracteristiciile și influențele definitorii pentru mediul general al transportului aerian pentru
pasageri în România.

În această situație vom utiliza analiza PEST pentru a descrie mediul general. În cadrul analizei
PEST se va analiza mediul politic, mediul economic, mediul social și cel tehnologic la final
construind o analiză SWOT.
Mediul politico-legal trebuie să includă schimbări în climatul politic naţional,efecte ale
integrării în Uniunea Europeană, schimbări ale administraţiilor guvernamentale, schimbări pe
scena politică internaţională, legi emise la nivel naţional sau la nivelul unor organizaţii în care
firmele au aderat, lucru care va determina acceptarea unor reguli comune pentru membrii
organizaţiilor, etc.
În cadrul analizei mediului economic trebuie studiate efectele ciclului economic, analiza
indicatorilor macroeconomici, evoluția pieței forței de muncă etc.
Mediul socio-cultural urmărește modificări în valori și cultură, schimbarea stilului de viață,
atitudinea față de muncă și timp liber, probleme legate de mediul înconjurător, educație și
sănătate, veniturile populației.
În ceea ce privește mediul tehnologic trebuie studiat ritmul de apariție a invenților, viteza de
transfer a tehnologilor, rata de înnoire a produselor, dotarea cu echipamente de calcul etc.

1. Mediul politic
Deoarece România este un stat membru al Uniunii Europene aceasta a adoptat cadrul
legislativ U.E. cu privire la tranportul aerian, devenind astfel parte integrată a Comunității
Europene. Astfel, în continuare vom prezenta o analiză a principalelor regulamente emise de
către Uniunea Europeană în ceea ce privește buna desfășurare a transporturilor aeriene de
pasageri.

1.1 Regulamentul (ce) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din


24 septembrie 2008, Regulamente privind normele comune pentru operarea transporturilor
comunitare
În ceea ce privește prezenta reglementare consider că cele mai importante puncte pe care le
dezbate Consiliul Uniunii Europene în cadrul acesteia sunt prevederile ce țin e licențele
acordate companiilor din sectorul aerian.

Art. 4, respectiv art.5 al prezentului regulament prezintă în mod clar principalele condiții de
acordare a licențelor de zbor. Astfel, se acordă o licență de transport aerian companiilor care:

 Au sediul stabil în România;


 Deținerea unui COA valabil, eliberat de o autoritate națională a aceluiași stat membru
a cărui autoritate competentă pentru acordarea licențelor este responsabilă pentru acordarea,
refuzul, retragerea sau suspendarea licenței de operare a transportatorului comunitar;
 Dețin una sau mai multe aeronace destinate destinate zborului;
 Principalele activități desfășurate de către acestea sunt operarea de servicii aeriene
și/sau desfășurarea activităților de reparație/ îmbunătățire a le aeronavelor;
 Statul Membrru, în cazul de față România deține 50% din acționariatul companiei;
 Își poate îndeplini în termen de 24 de luni de la începerea activității obligațiile și
existente sau potențiale;
 Își poate acoperi intr-un interval de 3 luni  de la începerea operațiunilor, costurile fixe
și de funcționare, contractate în cadrul operațiunilor în conformitate cu planul său de afaceri și
determinate pe baza unor ipoteze realiste, fără a folosi niciun venit provenit din operațiunile
desfășurate.
Astfel în ceea ce privește activitățiile financiare ale companiei, aceasta trebuie să își constiuie
un plan de afaceri pentru cel puțin 3 ani pentru a i se acorda licența de zbor. Tot în cadrul
aspectelor financiare ale companiilor aeriene acestea trebuie să prezinte și estimări ale
principalilor indicatori economici (lichiditate, rentabilitate, solvabilitate etc.) pentru a da
încredere în ceea ce privește acordarea licenței. De aceea acestea vor apela la instituțiile
specializate ale Statului Membru (România) pentru a estimări și calcule.
Un alt aspect important în cadrul prezentului document de reglementare îl constituie
revocarea licenței. Aceasta poate fi revocată dacă rezultatele financiare nu sunt mulțumitoare
sau dacă în cadrul unui control de audit se descoperă că datele prelucrate de către compania
auditată nu sunt veridice.
Tot în cadru prezentului regulament se are în vedere și prețul biletului, mai exact companiile
aeriene au dreptul să își stabilească singuri tarifele, in cadrul acestora fiind incluse toate
tipurile de taxe aferente (ex. taxa pentru aeroport).

1.2 Regulamentul (ce) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din


11 februarie 2004. Regulamentul cu privire la drepturile pasagerilor

Pentru a păstra un echilibru în cadrul sectorului tot Uniunea Europeană a emis și un


regulament care apără interesele și drepturile pasagerilor, aceștia fiind totuși apărați de către
un posibil abuz al companiilor aeriene.

Refuzul la îmbarcare

În cadrul acestui subpunct al prezentului articol se prevede că un operator aerian are dreptul să
refuze dreptul de îmbarcare al unui pasager fără rezervare de loc în aeronavă în avantajul unui
pasager cu rezervare de loc cu condiția de a îi oferi celui dintâi depăgubiri imediate.

Anularea zborului

Dacă un operator aerian anulează zborul unei aeronave acesta are în obligația sa de a oferi
pasagerilor o posibilitate alternativă pentru un zbor la o altă oră sau altă locație sau
compensarea biletelor. În ceea ce privește compensarea biletelor operatorul este scutit de
această activitate dacă:

 Înștiințează clientul cu 2 saptamani -7 zile înainte de zborul anulat;

 Înștiințează clientul cu cel puțin 7 zile înainte și îi oferă acestuia o alternativă în ceea
ce privește un alb zbor;

 Dovedește că zborul în cauză a fost anulat datorită unei situații excepționale;

Dreptul la compensație
În ceea ce privește compensațiile, Comisia Europeana a stabilit în cazul prezentului
regulament următoarele tipuri de compensații:

"(1)   Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare


de:

(a) 250 EUR pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;

(b 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru


) toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;

(c) 600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).

Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să


sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

(2)   Atunci când, în conformitate cu articolul 8, pasagerilor li se oferă redirecționarea spre


destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire
prevăzută a zborului rezervat inițial

(a) cu două ore, pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin sau

(b cu trei ore, pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru
) toate celelalte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri sau

(c) cu patru ore, pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b),

operatorul de transport aerian poate reduce cu 50 % compensația prevăzută la alineatul (1).

(3)   Compensația menționată la alineatul (1) se plătește în numerar, prin transfer bancar


electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, cu acordul scris al pasagerului, în bonuri
de călătorie și/sau alte servicii.

(4)   Distanțele indicate la alineatele (1) și (2) se măsoară prin metoda rutei ortodromice."1

Dreptul la rambursare și redirecționare

Tot prezentul regulament oferă posibilita pasagerilor de a li se rambursa în termen de 7 zile


prețul biletului al companiilor aeriene în cazul de zbor anulat sau oferi acestuia un alt zbor cât
mai apropiat ca durată de timp față de zborul anulat.

https://eur-lex.europa.eu/legal content/RO/TXT/?qid=1476179175834&uri=CELEX:32004R0261
1
Dreptul la deservire

În cazul în care o companie aeriană anulează un zbor pe o distanță lungă, iar următoarea
aeronavă pentru zborul respectiv va fi desemnat în altă zi aceasta are obligația să ofere
pasagerilor masă, cazare și drum către hotelul în care aceștia vor fi cazați.

1.3 Bagaje pierdute deteriorate sau întârziate

În ceea ce privește pagajele pierdute, deteriorate sau întârzietate se vor aplica următoarele:

Dacă bagajele predate la check-in au fost pierdute, deteriorate sau au sosit cu


întârziere, răspunderea îi revine companiei aeriene și aveți dreptul la o despăgubire de până la
aproximativ 1 300 EUR. Însă dacă daunele au fost cauzate de un defect al bagajului, pasagerul
nu are dreptul la despăgubiri. Despăgubirile vor fi încasate de către pasageri doar dacă aceștia
vor face reclamație în termen de 7 zile pentru pierderea sau întârzierea bagajelor, și în termen
de 21 de zile pentru a reclama dacă acestea sunt deteriorate.

2. Mediul economic

În cadrul acestui subpunct vom încerca să prezentăm caracteristicile mediului economic


românesc care caracterizează piața transporturilor aeriene. Astfel în continuare vom prezenta
o analiză a companiilor tuturor companiilor de zbor, a evoluție acestora pe piața românească
și a cotelor înregistrate de acestea. De asemenea dorim să mai prezentăm o imagine de
ansamblu a sectorului de activitate.

2.1 Companiile aeriene de pe piața româneacă

În cadrul acestui subpunct vom prezenta imaginea de ansamblu a companiilor aeriene din
România.

2.1.1 Wizz Air

Compania Wizz Air a fost înfințată în luna iunie 2003, având la bază șase colaboratori cu
experiență, având ca Director General Executiv pe József Váradi.
În prezent, Wizz Air oferă peste 600 de rute și dispune de 25 de baze operaționale în regiune:
Viena în Austria; Tuzla în Bosnia și Herțegovina; Sofia și Varna în Bulgaria; Kutaisi în
Georgia; Budapesta și Debrețin în Ungaria; Riga în Letonia; Vilnius în Lituania; Skopje în
Macedonia de Nord; Chișinău în Moldova; Katowice, Varșovia, Gdansk, Poznan și Wroclaw
în Polonia; București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara în România; Belgrad în
Serbia; Londra Luton în Regatul Unit; Kiev în Ucraina.

2.1.2 Blue Air

Blue Air și-a început activitatea în anul 2004. Principalul obiectiv al companiei este acela de
a oferi clienților zboruri eficiente și confortabile în condiții de siguranță. Compania este
certificată de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde
excepționale fiin de asemenea și un membru cu drepturi depline a asociației.
În prezent, Blue Air operează 22 avioane tip Boeing 737 seriile 737-300, 737-400, 737-500 si
737-800, cu o capacitate cuprinsă între 120 si 189 pasageri.

2.1.3 Ryanair

Ryanair Holding plc este unul cel mai mare grup de companii aeriene din Europa având sub
conducere și alte companii cum ar fi Buzz, Lauda, Malta Air și Ryanair DAC. Fiind un gigant
pe piața internațională a zborurilor pentru pasageri, Ryanair bineînțeles că operează și pe piața
românească aceasta reușind chiar să înregistreze cotă de piață.

2.1.4 TAROM

TAROM - Compania Naţională de Transporturi Aeriene a României a fost înfiinţată în 1954


şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub
autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Compania naţională operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii


code share. Transportatorul României deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa,
alcătuită din 29 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor
Aerieni (IATA) din 1993.

Compania TAROM este o companie modernă şi orientată către viitor, care protejează mediul
implementând proceduri inovative pentru reducerea emisiilor de CO2. În 25 iunie 2010,
TAROM a aderat la SkyTeam, alianţă aeriană globală, ce oferă pasagerilor membrilor săi
acces la o reţea lărgită de destinaţii, mai multe frecvenţe şi conexiuni. Înscriindu-se în
programul de fidelizare SkyTeam, pasagerii pot acumula şi utiliza mile, efectuând zboruri cu
oricare dintre companiile membre.

2.1.4 Alte companii

Pe piața românească de transporturi aeriene pentru persoane mai operează de asemenea și


companii internaționale precum Luthansa, Air France sau Turkish Airlines.

2.2 Cota de piață

În ceea ce privește cota evoluția cotei de piață în urma unui studiu efectuat pe perioada aprilie
2018 – martie 2019, companiile cele mai profitabile sunt Wizz Air, Blue Air și Ryan Air
acestea înregistrând valori uriașe.

3.40%

15.00%

Wizz Air

Blue Air

57.00%
24.60%
Ryan Air

Altele

Sursa: https://www.zf.ro/companii/blue-air-si-ryanair-au-castigat-cota-de-piata-in-patru-ani-wizz-air-
desi-pierde-cota-de-piata-ramane-lider-18360296

2.3Evoluția prețului biletelor

În cadrul acestui subpunct ne-am propus să prezentăm o paralelă în ceea ce privește evoluția
prețului plătit de către pasagerii companiilor aeriene. În cadrul acestei analize voi compara
prețurile plătite de către pasageri pentru zboruri în cadrul mediei europene și prețurile pieței
românești. Comparația se va desfășura pe o perioadă relativ scurtă, mai precis 2017-2019.
Media U.E.
Domestic flights International flights 106.85

104.63 104.77
103.62
102.61
Index 100=2015
100.12

2017 2018 2019

1. https://ec.europa.eu/eurostat/data/database

În cadrul graficului anterior se poate obseva că media prețului biletului de zbor în cadrul
mediei Uniunii Europene acesta are o traiectorie ascendentă atât în ceea ce privește zborurile
domestice cât și cele de ordin internațional. De asemenea după cum se poate observa din
grafic punctele de minim sunt înregistrate în anul 2017 și cele de maxim în anul 2019.

România
Domestic flights International flights
141.57 147.67

118.85
98.91 98.84
90.08
Index 100=2015

2017 2018 2019

2. https://ec.europa.eu/eurostat/data/database

În ceea ce privește evoluția prețului biletelor de avion în cadrul României se pot observa
fluctuațiile. De asemenea se mai poate aprecia faptul ca în valorile înregistrate pentru
zborurile internaționale au înregistrat o creștere am putea spune spectaculoasă în anul 2018
spre deosebire de anul 2017, trendul fiind unul ascendent și în cadrul anului 2019 însă nu la
fel de spectaculos. Pe de altă parte în ceea ce privește prețul biletelor pentru zborurile locale
evoluția acestuia este unul ușor în scădere pe parcursul perioadei alese pentru observație.
3. Mediul social
Dacă ar fi să analizăm acest sector din acest punct de vedere putem aminti un singur aspect în
cadrul dezvoltării mediului social al României, și anume aderarea acesteia la Uniunea
Europeană, aceasta fiind membră de la data de 1 ianuarie 2007.

Deși am proiectat deja o imagine de ansamblu a ceea ce privește mediul politic și cel
economic al României nu putem ignora faptul că schimbările pe care le-au întâmpinat cele
două, sunt principalele motoare de schimbare și a mediului social.

Astfel, din punctul nostru de vedere principalele schimbări ale mediului social din Românie
sunt cele care au contribuit la dezvoltarea ramurii transporturilor aeriene pentru pasageri:

 Valurile de migrare către alte state europene – aproximativ 3,107 milioane de locuitori
ai României sunt stabiliți în alte state europene, acesta fiind un posibil motiv pentru care în
ceea ce privește prețul zborurilor internaționale a crescut față de zborurile locale (referie la
statisticile prezentate anterior);
 Dezvoltarea viziunii asupra vieții – astfel aici ne referim la modul în care odată cu
procesul de globalizare și cu dezvoltarea economică a României a crescut și nevoie populației
de a călătorii. Astfel aici putem face o mică referire la piramida nevoilor lui Abraham
Maslow, care spunea că principalele nevoi umane sunt cele de hrană, adăpost, apartenență la
un grup, nevoia de stimă de sine apoi nevoia de autorecunoaștere. Astfel, putem spune că
nevoie de a călătorii a indivizilor (nevoie pe care noi o încadrăm la cea de stimă de sine sau
autorecunoaștere) este un factor suficient de important pentru a determina nevoia populației
de a călătorii.

4. Mediul tehnologic
Deși nu pare, evoluția tehnologiei are și ea un mare impact în ceea ce privește acest sector de
activitate. Odată cu evoluția mediului tehnologic a crescut și nevoia oamenilor de viteză,
astfel transportul aerian fiind cel mai rapid mijloc de transport la momentul actual este utilizat
în special pentru călătoriile internaționale.

În ceea ce privește evoluția mediului tehnologic din România piața a început să crească odată
cu aderarea la Uniunea Europeană, astfel în ultimul deceniu majoritatea companilor aeriene
acestea și-au dezvoldat serviciile cu clienți prin dezvoltarea de site-uri și prezentarea ofertelor
de zboruri. Tot prin intermediul site-urilor companiile aeriene pasagerii au posibilitatea de a-și
achiziționa biletele online.

ANALIZA SWOT

Având în vedere că planul este acela de a achiziționa compania TAROM am organizat


următoarea analiză SWOT.

PUNCTE TARI
PUNCTE SLABE
 Compania TAROM este certificată
 Promovare slabă în rândul pasagerilor;
International Air Transport Association
 Management defectuos și corupt;
(IATA);
 Imagine slabă în datorită problemelor
 Este compania cu cea mai mare
de ordin legal al managerilor.
experiență pe piață;
 Flota de este compusă din 29 de
aeronave.
AMENINȚĂRI
OPORTUNITĂȚI  Preferințele pasagerilor pentru
 Interesul tot mai mare pentru călătorii companiile cu bilete cât mai ieftine;
a populației;  Pătrunderea pe piață a companiilor cu
 Parteneriatul cu SkyTeam; renume internațional;
 Un posibil interes al investitorilor.  Evoluția tehnologică;
 Competiția acerbă pe piață.
Bibliografie:

1. https://wizzair.com/ro-ro/informatii-si-servicii/despre-noi/informatii-companie

2. https://europa.eu/youreurope/citizens/travel/passenger-
rights/air/index_ro.htm#luggage

3. https://www.tarom.ro/despre-noi/compania-tarom/profilul-companiei

4. https://www.blueairweb.com/ro/ro/siguranta-zborului/

5. https://corporate.ryanair.com/about-us/history-of-ryanair/

6. https://www.zf.ro/companii/blue-air-si-ryanair-au-castigat-cota-de-piata-in-patru-ani-
wizz-air-desi-pierde-cota-de-piata-ramane-lider-18360296

7. https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/romania-tara-cu-cei-mai-multi-emigranti-in-
uniunea-europeana-1227448

S-ar putea să vă placă și