CESIUNEA UNUI CREDIT IPOTECAR CATRE O ALTA BANCA

Cesiunea de creanta, ca mod de transmitere a obligatiilor, reprezinta o conventie prin

care un creditor transmite cesionarului o creanta a sa impotriva unui tert. Astfel, prin aceasta
conventie, se transmite creanta pe care cedentul o are fata de debitorul cedat. In consecinta,
creanta se transmite asa cum se gaseste aceasta in patrimonial cedentului, asadar pastrandu-si
natura si caracteristicile.

Cesiunea de creanta reprezinta o operatiune juridica de transmitere a obligatiilor,

neafectand fiinta obligatiei, ci transmitand-o asa cum s-a nascut si exista in patrimoniul
subiectelor initiale ale raportului juridic.

Prin cesiunea contractului nu se transfera un drept – ca in cazul unei cesiuni de creanta

-, ci o pozitie contractuala, un ansamblu de drepturi si obligatii ce apartin unei parti in contract.
Cesionand contractul, cedentul realizeaza concomitent o cesiune de creanta si o cesiune de
obligatii.

Cesiunea de creanta poate interveni in orice raport obligational – nascut din contract, act
juridic unilateral sau fapt juridic -, pec and cesiunea contractului nu este posibila decat in cazul
contractelor, de regula, sinalagmatice.

Cesiunea de creanta este un contract consensual, pentru validitatea lui nefiind

necesara, de regula, o forma speciala. De asemenea, cu exceptia unei stipulatii contrare, nu
este necesar acordul cedatului. Dimpotriva, cesiunea contractului poate fi realizata doar cu
consimtamantul celeilalte parti contractante si in forma ceruta de lege pentru validitatea
contractului initial. De asemenea, pentru anumite tipuri de contracte, consimtamantul
contractantului cedat trebuie sa imbrace forma scrisa.

In tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea

contractului, acesta este supus legii in vigoare la data cand a fost incheiat. O cesiune de
creanta intervenita dupa data intrarii in vigoare a Codului civil, isi pastreaza regimul stabilit de
normele de in vigoare la data nasterii creantei. (art. 117 legea de punere in aplicare a NCC).

Cesiune de creanta transfera cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are in

legatura cu creanta cedata si drepturile de garantie si toate celelate accesorii ale creantei
cedate.
 Creanta este cedata prin simpla conventie a cedentului si a cesionarului, fara notificarea
debitorului, consimtamantul debitorului nefiind cerut decat atunci cand, dupa imprejurari,
creanta este legata in mod esential de persoana creditorului. Astfel, ca regula, consimtamantul
debitorului nu este necesar, intrucat acesta nu este parte in contractul de cesiune. Notificarea
debitorului nu este o conditie pentru valabila incheiere a contractului de cesiune, ci o formalitate
ulterioara care are rolul asigurarii opozabilitatii transferului fata de debitor.

Anterior incunostiintarii debitorului sau acceptarii cesiunii de catre acesta, cesiunea

produce efecte depline intre parti: cedent si cesionar. Drept urmare, cedentul este tinut a preda
cesionarului tot ceea ce primeste de la debitor.

Prin cesiune se transmit odata cu creanta si accesoriile acesteia, care nu se reduc la

garantii, ci includ si eventualele dobanzi si alte venituri ale creantei, care devin scadente din
momentul cesiunii. In privinta dobanzilor scadente la data incheierii contractului de cesiune, dar
care nu au fost incasate inca, partile pot conveni ca acestea sa revina cedentului sau
cesionarului. In lipsa unei astfel de stipulatii in contract, ele revin cesionarului.

Prin contractul de cesiune, cedentul transfera cesionarului toate drepturile pe care

cedentul le are in legatura cu creanta cedata. Nemodificandu-se natura si continutul obligatiei, ci
doar titularul dreptului de creanta, debitorul are fata de noul creditor obligatiile pe care le avea
fata de creditorul initial. Corelativ, debitorul va avea fata de cesionar si toate mijloacele de
aparare pe care le detinea impotriva cedentului.

ICCJ a decis intr-o speta privind conditiile de forma pentru cesiunea unei creante
impotriva unui debitor al unei banci ca forma autentica ceruta de legiuitor la constituirea unei
ipoteci nu are nicio legatura cu incheierea contractului de cesiune de creanta. Prin urmare,
contractul de cesiune de creanta prin care o banca si-a cedat catre o alta persoana juridica
creantele fata de un debitor persoana fizica, izvorand dintr-un contract de credit bancar, fara a fi
transmisa si ipoteca incheiata in temeiul acestui contract, nu trebuie sa imbrace forma
autentica.

Noţiune. Ipoteca poate conferi creditorului multiple avantaje. Pe lângă rolul de garanţie
pe care îl joacă pentru a-i putea permite creditorului satisfacerea creanţei în caz de neplată a
datoriei din partea debitorului, ipoteca mai poate servi şi drept mijloc de finanţare pentru
acelaşi creditor, atunci când acesta din urmă se regăseşte în poziţia unui debitor în alt raport
juridic obligaţional (astfel încât creditorul ipotecar va putea cesiona ipoteca sa în favoarea unui
creditor chirografar al aceluiaşi debitor), sau în situaţia în care se doreşte obţinerea unei
finanţări prin cesiunea rangului ipotecii în favoarea unui (alt) creditor garantat de rang inferior.
Explicaţia acestui rol „multifuncţional” pe care ipoteca îl are, se regăseşte în posibilitatea
tehnico-juridică a separării garanţiei de creanţa care constituie „suportul” său, aspect ce permite
utilizarea ipotecii potrivit nevoilor concrete ale creditorului. Articolul 2358 NCC consacră prin
intermediul aceluiaşi procedeu tehnic (cesiunea) două funcţii alternative ale ipotecii: cesiunea
de garanţie şi cesiunea de rang (a se vedea comentariul art. 2427 NCC).

2. Mecanism. Separarea ipotecii de creanţa al cărei accesoriu este şi utilizarea ei în scop de

garanţie al unei alte obligaţii, ori ca mijloc de asigurare a finanţării directe pentru creditor se
realizează prin îndeplinirea unui set de condiţii stricte impuse de legiuitor, după cum urmează:
suma pentru care este constituită ipoteca trebuie să fie determinată în actul constitutiv al
ipotecii, apoi cesiunea se va face în formă scrisă cu înştiinţarea debitorului cedat, iar nu în
ultimul rând, formalităţile de publicitate a cesiunii trebuie îndeplinite în vederea asigurării
opozabilităţii întregii operaţiuni. Continuarea mecanismului reglementat de art. 2358 NCC se
regăseşte în secţiunea a IV-a a aceluiaşi capitol, intitulată „Concursul între creditorii ipotecari” (a
se vedea infra, comentariul de la art. 2427 NCC).

a. Determinarea sumei pentru care se constituie ipoteca. Impunerea acestei condiţii nu este
legată în principal de necesitatea cesiunii, ci de valabilitatea contractului de ipotecă. În lipsa
caracterului determinat al sumei pentru care s-a constituit garanţia ipotecară, contractul nu
poate fi valabil, aşadar ipoteca sau rangul ei nu vor putea fi cesionate (a se vedea infra,
comentariul de la art. 2372 NCC). În plus, pentru protecţia cedentului legea a impus această
necesitate, deoarece în situaţia cesiunii ipotecii, creanţa cesionarului devine una chirografară.

b. Forma scrisă a cesiunii. Notificarea debitorului cedat. În cazul art. 2358 NCC, cesiunea
ipotecii ori a rangului acesteia derogă parţial atât de la regulile consensuale stabilite în materia
formei, potrivit art. 1573 alin. (1) NCC, cât şi de la lipsa formalităţii notificării debitorului.
Creditorul cedent va trebui să încheie cu creditorul cesionar, convenţia în forma scrisă ad
probationem (deoarece, este vorba de efectuarea unei operaţiuni asimilate, care nu presupune
conform art. 2347 NCC şi respectarea formei ad validitatem impusă de art. 2378 şi 2388 NCC),
iar debitorul cedat va trebui înştiinţat în legătură cu efectuarea cesiunii (prin orice modalitate
care asigură transmiterea efectivă a informaţiei).

c. Efectuarea formalităţilor de publicitate. În vederea asigurării opozabilităţii operaţiunii de

cesiune atât a ipotecii cât şi a rangului acesteia, convenţia încheiată între creditorul cedent şi
cel cesionar va trebui să îndeplinească formalităţile de publicitate impuse de lege (înscrierea
la cartea funciară în situaţia ipotecii imobiliare, respectiv la arhiva electronică de garanţii reale
mobiliare, pentru ipoteca mobiliară). Acest aspect ridică o chestiune interesantă în materia
formei, atunci când se cesionează o ipotecă imobiliară, deoarece deşi este o operaţiune
asimilată constituirii unei ipoteci (astfel că ea nu trebuie să îmbrace forma autentică, potrivit art.
2347 NCC), ea va trebui să se supună rigorilor de formă impuse de art. 888 NCC în materia
publicităţii, care solicită numai înscrisul autentic notarial (alături de hotărârea judecătorească şi
de alte acte emise de autorităţile administrative), ca temei al înscrierii (valabile) în cartea
funciară.