Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca

REFERAT ADOPŢIE ŞI PLASAMENT

FAMILIAL:
IMPORTANŢA MĂSURII ADOPŢIEI ÎN
BUNĂSTAREA COPILULUI ABANDONAT

STUDENTĂ: ZAVALIC ANTONIA

ANUL II
GRUPA C

1
Cuprins

1.Introducere...............................................................................................................................4
2. Scurt istoric şi evoluţia adopţiei în context internaţional şi naţional......................................5
3. Nevoile copilului pliate la măsura adopţiei............................................................................6
4.Adopţia: termeni definitorii, avantaje faţă de alte forme de protecţie.....................................7
5.De ce adopţia e preferată altor măsuri de protecţie a copilului?..............................................9
6.Referinţe bibliografice...........................................................................................................11
7.Anexe....................................................................................................................................12

2
’’Un copil poate oricând să înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără
motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.’’
Paulo Coelho

’’Copii nu-şi vor aminti de tine pentru lucrurile materiale pe care i le-ai dat ci pentru
faptul că i-ai iubit cu adevărat.’’
Robert I. Evans

’’Dacă vrem să schimbăm ceva adevărat la un copil, ar trebui mai întâi să analizăm acel
lucru, pentru a vedea dacă nu este ceva ce ar putea fi mai degrabă schimbat în noi
înşine’’
Carl. G. Jung

” Dacă fiica lui Faraon nu s-ar fi retras în apele Nilului şi n-ar fi găsit coşuleţul cu
micuţul Moise, n-ar mai fi existat Vechiul Testament şi întrega noastră civilizaţie.
La începutul atâtor mituri antice, trebuia să fie cineva care să salveze copii abandonaţi.
Dacă Polybus nu l-ar fi găsit pe micul Oedip, Sofocle n-ar fi putut să scrie o tragedie atât
de frumoasă”

Milan Kundera, L’Insoutenable

Légèreté de l’être, Gallimadr, 1984

3
Introducere
Pentru a putea vorbi despre importanţa unei măsuri de protecţie socială pentru un copil
aflat în situaţie de risc ( neglijare, abuz, abandon) este absolut necesar să pornim de la
identificarea nevoilor copilului, în vederea creării unei corespondenţe între cerinţe şi soluţii,
vizând pliarea nu doar pe nevoile copilului ci şi pe interesul superior al acestuia, mai ales când
acesta se află în imposibilitatea de a decide pentru sine.
Există mai multe servicii de protecţie care răspund nevoilor copilului, atunci când
propria familie (naturală sau biologică) nu este în măsură sau se retrage din acest rol şi
anume: servicii care oferă suport familial (în preponderent asigurată de serviciile de asistenţă
socială), servicii ce compensează îngrijirea copiilor de către părinţi (serviciile de zi) şi nu în
ultimul rând, domeniul nostru de interes: servicii ce suplinesc îngrijirea parentală, atunci
când copilul este scos din cămin sau şi-l pierde. În această categorie intră: instituţiile de
protecţie a copilului (case de copii, centre de plasament etc.), plasamentul familial şi adopţia.
Dintre aceste trei forme de protecţie interesul nostru se concentreză asupra ultimei:
adopţia, în favoarea căreia vom încerca să argumentăm că este cea mai bună măsură, soluţie
în asigurarea bunăstării copilului abandonat. Dar ce înseamnă abandonul copilului şi de când
se practică? Ei bine, încă de la începutul omenirii, abandonul nou-născuţilor era o problemă,
dintotdeauna copii (fără a avea, vreun merit sau vreo vină) au fost plasaţi în două categorii:
copii doriţi şi cei consideraţi o greşeală. Definiţia abandonului este construită pe trei
dimesiuni: juridic, medical şi psihologic. Din punct de vedere juridic: este considerat
abandonat, copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de îngrijire socială sau medicală de stat,
instituţii de îngrijire private, sau încredinţat unei persoane juridice, poate fi declarat prin
hotârăre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinţii s-au dezinteresat de el, pe
o perioadă mai mare de 6 luni (Legea 47/1993). Din punct de vedere medical, copilul este
considerat abandonat dacă rămăne singur în unitatea sanitară mai mult de două săptămăni
peste perioada necesară acordării îngrijirii specifice. Definiţa abandonului din perspectiva
psihologiei, vizează orice formă de părăsire a copilului, orice formă de dezinteres faţă de
acesta, indiferent dacă presupune sau nu în întreruperea completă a legăturii între copil şi
familia acestuia.
Dragostea şi îngrijirea necondiţionată reprezintă un privilegiu pentru copiii care cresc
în familie.
Pentru a vedea ce impact are adopţia asupra bunăstării copilului abandonat, este bine să facem
o scurtă radiografie a istoriei şi evoluţiei sale până în prezent, precum şi a nevoilor copilului

4
pentru a înţelege de ce este potrivit să alegem această măsură de protecţie a copilului şi nu
alta.

2. Istoria şi evoluţia adopţiei în context internaţional şi naţional

Ca formă de protecţie socială, adopţia are un trecut lung şi o istorie scurtă,
practicându-se încă din antichitate, (celebrele cazuri ale lui: Sargon I din Babilon, Moise din
Egipt, Oedip din Grecia; mai mult în perioada Imperiului Roman, adopţia reprezentând
principala cale de acces la tron: cazurile faimoase ale lui Nero, Augustus Caesar, Caligula
etc.) primul sistem legislativ în acest sens a fost Codul lui Hamurabi din Babilon, dar
legislaţia modernă de reglementare a adopţiei apare cu un decalaj de nici mai mult nici mai
puţin de trei milenii mai târziu: în a doua jumătate a secolului XIX în SUA, apoi răspândindu-
se şi în Europa.
Înainte de al Doilea Război Mondial, adopţia nu era realizată în interesul superior al
copilului dar după această perioadă începe o reconsidereare a rolului copilului în societate,
atenţia îndreptându-se spre protecţia copilului, odată cu apariţia Declaraţiei Drepturilor
Copilului, elaborat de ONU în 1959 (Roth-Szamoskozi, 1999, p: 15-16) ce vizează faptul că
toţi copii indiferente de particularităţile: rasiale, culturale, sociale etc. au dreptul la protecţie
socială şi oportunităţi de dezvoltare prin îndeplinirea nevoilor de dragoste, înţelegere,
atmosferă şi securitate.
Zamfir (1997, p: 9-12) remarcă, copilul ca fiind o valoare centrală în societatea
românească, această perspectivă venind în întâmpinrea, clarificarea şi simplificarea
procedurilor de rezolvare a situaţiei de abandon (politica de prevenire şi reducere a
fenomenului de abandon, în interesul superior al copilului ia amploare după perioada
comunistă, până atunci instituţiile erau principala formă de ocrotire) identificându-se
posibilităţi de adopţie: naţională (în prrincipal) şi internaţională (în cazul insuficienţei primei
forme). Accentul cade pe prevenirea plasării copilului in instituţii, în două direcţii (sprijin
complex dat familiei care se află în situaţia de a-şi plasa copii în instituţii şi promovarea
alternativelor la instituţionalizare: adopţie şi plasament familial- de urgenţă, termen scurt,
mediu şi permanent).

3. Nevoile copilului pliate la măsura adopţiei

La întrebarea pusă de C. Zamfir (1997) de ce copilul trebuie să fie în centrul atenţiei în
colectivitate, răspunsul constă în faptul că: copilul are nevoile oricărei persoane, dar într-o

5
configuraţie specială. Privind nevoile copiilor, Kellmer-Pringle citat de Smith (1993)
identifică patru nevoi emoţională de bază care trebuie satisfăcute întrucât copii să ajungă
adulţi independenţi şi anume: nevoia de dragoste şi securitate (asigurată numai de relaţiile
continue şi stabile cu persoane semnificative, în cazul nostru potenţialii părinţi adoptivi),
urmată de nevoia de explorare şi cunoştere (lucru ce ajută copilul să primească control în
lumea în care trăieşte, să fie autonom şi încrezător în el însuşi, ex. joaca şi exprimarea
nevoilor prin limbaj), a de-a treia nevoie fiind cea de laudă şi recunoştinţă (uneori în familia
biologică copilul poate fi privat de aceste întăriri, dar în familia adoptivă, părinţii adoptivi pot
fi antrenaţi de către asistenţi sociali) şi nu în ultimul rând nevoia de responsabiliatate prin
independenţă personală, asigurarea simultană şi globală a acestor nevoi îl ajută pe copil să
devină un individ pregătit, o piesă de bază pentru societate.
Ceea ce Zamfir (1997, p:15-16) aceentuează în vederea unei dezvoltări optime a
copilului aflat într-o situaţie de risc, (gen abuz, abandon) este importanţa unei stabilităţi şi
securităţi pe care numai o familie o poate oferi (familia adoptivă trebuie să se aproprie
caracteristicilor familiei naturale, pentru a-şi îndeplini funcţiile) prin condiţii de dezvoltare:
nevoie de formare, suport uman şi social, protecţie specială pliată pe nevoile fundamentale ale
copilului: hrană; îmbrăcăminte; mediu uman suportiv, securizant; grijă, îngrijire; stimulare
fizică, cognitivă, emoţională. În teoria ataşamentului, Bowlby citat de Roth (1999, p:154)
porneşte de la teoria psihanalitică pentru a descrie importanţa formării în relaţia de familie a
legăturii de ataşament, prin nevoia copilului de a simţi stabilitate, dragoste şi îngrijire de la o
persoană apropiată, autorul demonstrînd că experienţa din copilăria timpurie are o mare
influenţă în dezvoltarea personalităţii ulterioare a copilului. Copilul observă, simte
nesiguranţă şi dacă se află într-un sistem care descurajează stabilitatea şi certitudinea (gen
instituţii de ocrotire) va creşte nesigur de societatea care ar trebui să-l protejeze, caracterizat
de: frică, lipsă de iniţiativă, stimă de sine scăzută etc. Aşadar, toate aceste nevoi nu pot fi
satifăcute adecvat în instituţii de ocrotire, sau situaţii de instabilitate privind relaţia dintre
părinţi şi copii, ex. plasamentul familial repetat consideră Kellmer-Pringle, citat de Smith
(1993, p: 43). Rutter citat de aceeaşi Smith este de părere că: ’’ mulţi copii se soldează cu
retard mintal ca urmare a internării într-o instituţie de ocrotire inadecvată”, o perioadă
îndelungată petrecută în astfel de condiţii are ca risc handicap intelectual. Probema cu copii ce
trăiesc în instituţii este că au o viaţă întreruptă, discontinuă alături de sentimentul de identitate
distrusă, neajutorare, izolare şi pierdere a copilăriei. De aceea adopţia apare ca o alegere
realistă pentru copii care nu pot să crească în propriile lor familii.

6
 Seglow citat de Smith susţine că: ”adopţia este cea mai bună metodă de îngrijire
alternativă pentru cei mai mulţi copii, ai căror părinţi nu sunt în stare, nu vor sau nu pot să
ofere un cămin potrivit şi permanent” fiind mai bună deoarece are un grad scăzut de eşec
decât îngrijirea realizată în unităţi de îngrijire sau încredinţarea.
O societate centrată pe copil, îl vede pe acesta ca pe un membru al umanităţii, un
cetăţean, faţă de care familia are responsabilitatea principală, de aceea orice decizie care
priveşte copilul, trebuie realizată în interesul său, deoarece copilul reprezintă ”resursa umană
a viitorului” (Zamfir, 1999), şi deci trebuie tratat ca o investiţie vitală pentru societatea
actuală; părintele psihanalizei Sigmund Freud, consideră ”copilul ca fiind părintele adultului”.

4. Adopţia: termeni definitorii, cadru legislativ, avantaje faţă de alte forme de protecţie
Trillat (1988, p: 91) consideră adopţia ca pendulare între contract şi instituţie, dar
totuşi nefiind nici contract nici act judiciar, ci o imitaţie prin care societatea vrea să imite
natura. O nouă specie de lege, la care nu-i pot găsi un cuvânt pentru a defini acest act...Se
oferă sentimentul de fiu celui ce, nu a primit sentimentul de a avea un tată. (Bonaparte,
tratatul precedent al Codului Civil).
A adopta înseamnă a opta, o alegere liberă de creare a unei filiaţii fără a procrea, ci
doar prin calea unei singure decizii. Societatea legitimează o nouă categorie de părinţi: o
altoire între un copil stăin şi o branşă genealogică deja constituită. Dacă circulaţia copilului
este simplă în Africa şi Oceania, de ce acest subiect ridică încă controverse?
Legea nr. 273/2004 (aici găsim toate condţiile, procedurile, formele, efectele adopţiei
etc.) privind regimul juridic al adopţiei defineşte adopţia, ca fiind operaţiunea juridică prin
care se realizează legătura de filiaţie între adoptor şi adoptat, precum şi legături de rudenie
între adoptat şi rudele adoptatorului (cap I, art. 1). Următorul articol vehiculează următoarele
principii privind procedura de adopţie: principiul interesului superior al copilului,
Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial, principiul continuităţii
în educarea copilului, principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia
în raport cu vârsta şi gradul de maturitate şi principiul celerităţii în îndeplinirea actelor
referitoare la adopţie.
Definiţia adopţiei, dată de Raportul Comitetului Departamentului pentru Adopţia
Copilului apare ca: ”ruptură completă a relaţilor legale dinte părinţi şi copil şi stabilirea uneia
noi între copil şi părinţii săi adoptivi” (Smith, 1993, p: 6).

7
 Doi termeni asimilaţi adopţiei sunt: tutela şi curatela; primul concept se referă la
ocrotirea copilului când este lipsit de ocrotirea părintească iar al doilea la ocrotirea temporară
a copilului aflat într-una din situaţiile prevăzute de lege (Alexandrescu, 2002, p 51-54).
Smith (1993, p: 40) susţine că adopţia este o variantă realistă pentru copii care nu pot
fi crescuţi de părinţii biologici, o a doua şansă la o viaţă normală. Cei implicaţi în procesul de
adopţie iau decizii care să fie în concordanţă cu drepturile şi nevoile copiilor, atât asistenţii
sociali căt şi părinţii au responsabilitatea de a asigura copilului adoptat un mediu cu
oportunităţi normale de dezvoltare. În procesul de adopţie asistentul social joacă rolul de
intermediar între părinţii adoptivi şi copilul adoptabil, rol care implică luare de decizii.
Copilul este adoptabil până la dobândirea deplină a exerciţiului (Alexandrescu, 2002,
p: 51-58), iar în caz excepţional poate fi adoptat şi majorul dacă a fost crescut în timpul
minorităţii de familia/ persoana care solicită încuvinţarea adopţiei. Adopţiile interzise sunt:
între fraţi, adopţia unui copil de mai multe persoane (exceptând cea realizată de soţ/soţie),
persoanele care împuternicite să adopte sunt: persoanele care au capacitate deplină de
exerciţiu şi îndeplinesc condiţiile legale şi sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decăt cei pe
care îi doresc să-i adopte, persoanele/familile care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile
morale necesării asigurării dezvoltării armonioase a copilului. Există o serie de acte necesare
pentru adopţie şi anume: cererea persoanei şi familiei pentru elibererea atestatului în vederea
adopţiei, copii după actele de stare civilă ale solicutanţilor, certificate medicale (diagnosticul
medical în vederea plasării copilului în adopţie este deosebit de important, nu doar pentru
copil ci şi pentru părintele adoptiv, Walkind, 1979), certificate de cazier judiciar, ancheta
psihosocială, atestatul comisiei pentru Protecţia Copilului, dovada adoptabilităţii copilului,
consimţământul fam/persoanei care doreşte adopţia, anchetă socială la domiciliul părinţilor
natural, acte de sănătate penru copii, hotârărea Comisiei pentru Protecţia Copilului de
încredinţare a copilului în vederea adopţiei, consimţământul copilului dacă acesta a împlinit
zece ani, confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii (exceptând cazurile când, soţul
adoptă copilul celulalt soţ, sau adoptorii sunt rude până în gradul IV cu copilul).
Abia atunci când se îndeplinesc toate condiţiile pentru ca adopţia sa poată fi
încuvinţată, Comisia pentru Protecţia Copilului poate încredinţa încredinţa copilul spre
adopţie.
Printre efectele adopţiei regăsim: copilul preia numele celui ce l-a adoptat (dacă
adopţia se realizază de soţi care nu au un nume de familie comun, aceştia sunt obigaţi să
declare instituţiei, numele pe care copilul urmează să-l poarte), se întocmeşte un nou act de

8
naştere a copilului, în care părinţii adoptivi sunt trecuţi ca părinţi naturali, vechiul act de
naştere păstrându-se, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.
În ceea ce priveşte desfacerea adopţiei, nu se poate realiza decât dacă: copilul a
îndeplinit zece ani şi cere acest lucru, Comisia pentru Protecţia Copilului face acest demers în
interesul copilului, părinţii fireşti redobândesc drepturile şi obligaţiile părineşti, dacă instanţa
nu decide altă măsură de protecţie. Obligaţiile părinţilor adoptatori sunt: de a informa copilul
că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate al copilului permit acest lucru, de a
notifica informarea la Comisia pentru Protecţia Copilului şi de a-şi exercita drepturile şi
obligaţiile părinteşti. La secţiunea sancţiuni apare: faptele părintelui/tutorelui/ocrotitorului
legal al copilului care pretinde sau primeşte: bani sau alte foloase materiale(pentru sine, sau
pentru altul) în scopul adopţiei copilului, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani; fapta
persoanei care în vederea obţinerii unui folos material necuvenit, intermediază sau înlesneşte
adoptarea unui copil se pedepseşte tot cu închisoarea de la 1 la 5 ani; banii, valorile sau orice
alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata
echivalentului lor în bani. (OUG cu privire la adopţie 1997).
În legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în capitolul
II, secţiunea 1, redă drepturile şi libertăţile civile ale copilului, în secţiunea 2 afirmă mediul
familial şi îngrijirea alternativă (art. 31-42).

5. De ce adopţia e preferată altor măsuri de protecţie a copilului?

La întrebarea pusă de Marc Grivel, ”de ce să milităm pentru adopţie” (Trillat, 1988, p:
167) aflăm că: adopţia este un demers individual, iar părinţii adoptivi sunt comparabili cu
asociaţiile pentru care militează. Campania pentru adopţie este o campanie de tip altruistic,
având un ţel fix şi anume: fiecare copil, trebuie să aibă o familie. A milita pentru adopţie
înseamnă a te gândi la copii care pot fi adoptaţi, la încrederea mobilizării în acest sens,
înseamnă inacceptarea de a vedea copii monitorizaţi în instituţii, inacceptarea de a lăsa
procedura de adopţie neterminată pe motiv că situaţia juridică este neclară etc. Militarea
pentru adopţie se referă şi la: angajamentul pentru optimizare, atunci când apare în joc situaţia
unui copil, astfel încăt totul trebuie întreprins pentru copil: indiferent de vârsta, culoare,
handicap mental sau motor al copilului deviza fiind : ”orice copil trebuie adoptat pentru că
este adoptabil” (Enfance et familles d’ adoption, Fédération nationale des Associations de
fozers adoptifs, 35, rue Saint-Georges, 75009 Paris).
”A accepta să intri în universul copilului abandonat, înseamnă a pătrunde într-o lume
plină de suferinţă şi de aşteptare, dar fără perspectivă şi dragoste” (Trillat, p: 18)

9
 Această lume e dominată de suferinţa celor ce aşteaptă părinţi şi afecţiune, suferinţa
cuplurilor sterile: aşteptările pentru adopţie, pentru proceduri şi pentru cel ce va deveni
copilul lor.
Pentru a vedea importanţa măsurii adopţiei, nu trebuie decât să vedem cum a fost în
absenţa ei, şi un exemplu concludent a fost: situaţia copiilor din instituţile din sistemul de
ocrotire de stat şi mediatizarea prin 1990 a realităţii cutemurătoare din acele instituţii: case de
copii, leagăne, şcoli speciale pentru copii cu deficienţe etc. În perioada ” epocii de aur”,
plasarea copiilor în instutuţii era considerată o soluţie pentru copii abandonaţi şi fără familie
(stare atribuita politicii agresive pro-nataliste ceauşiste). Imagini şocante, condiţii de viaţă
precare, hrană insuficientă; personal insuficient, necalificat, prost plătit, deficinţă cronică a
mediului uman şi social, bazat pe o organizare rudimentară de tip armată- închisoare; clădiri
imense, impersoanle, supra aglomerate (cu sute de copii ce trăiau în condiţii inacceptabile, 30-
60 de copii într-o cameră cu paturi metalice iar educaţia era confundată cu supravegherea,
unde copii erau frecvent uitaţi, ignoraţi, abuzaţi, pedepsiţi, umiliţi şi lista poate continua
(Zamfir, 1997, p: 96). Aceşti copii au fost nenorociţi pe viaţă, marcaţi şi dezamăgiţi pentru a
doua oară, prima dată de proprii părinţi iar a doua oară de societate.
De aceea adopţia apare ca măsură salvatoare, pentru că faţă de alte măsuri de protecţe
precum: instituţiile de ocrotire a copilului (care au avut un eşec total) şi plasamentul familial
care creează instabilitate pentru copil, adopţia prezintă un viitor stabil şi sigur pentru copil şi
chiar dacă nu poate schimba trecutul copilului poate oferi garanţi reale pentru viitorul
acestuia, spărgând cercul vicios al reinserării copilului în familie prin permiterea copilului de
aş-i reîncepe viaţa cu părinţi (Geneviene Deschamps citat de Walkind, p: 35) care să-l
iubească sincer şi dezinteresat, Kadushin citat de Smith remarcă că: nu există nicio diferenţă
între părinţii biologici şi cei adoptivi, pentru că ambii sunt angajaţi în acelaşi tip de
comportament şi rol social. Din perspectiva copilului, avantajele adopţiei constă în: siguranţa
şi continuitatea relaţiei cu părinţii psihologici, care oferă recunoaştere socială şi legală
paternităţii. Părinţii adoptivi pregătiţi pentru rolul lor, trebuie să se percepă ca părinţi
adevăraţi (părintele adevărat nu este cel care face copilul ci cel care-l creşte) ai copilului, să
aibă încredere în a vorbi cu copilul despre părinţii săi biologici, despre provenienţa lui, să-i
ofere copilului un cadru deschis, sincer, fiindcă doar o astfel de relaţie părinte-copil adoptiv
este ”sănătoasă” din toate punctele de vedere. Katz, citat de Rosenthal şi Groze ( 1992)
consideră că adopţiile de succes se recunosc după: toleranţa la sentimentele ambivalente sau
emoţiile negative puternice , abiliatea de a te ridica la nevoile copilului, inexistenţa refuzului

10
părintelui de către copilul adoptiv, flexibiliatea în rolul părintesc, stabilire de limite şi control
şi nu în ultimul rând existenţa unui sistem familial deschis, cooperant.

11
Bibliografie
Alexandrescu, G.(coord). 2002. Ghid juridic privind protecţia copilului şi a
familiei.Organizaţia Salvaţi Copii. Bucureşti, p: 51-58.
Rosenthal, J. A., Groze, V. K. (1992). Special-Needs Adoption. A study of intact families.
New York.
Roth-Szamoskozi, M.(1999). Protecţia copilului, dileme, concepţii şi metode, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p: 15-16, 154, 217-218, 220-222.
Smith, C.R. (1993). Adopţie şi plasament familial. Cum şi de ce? Alternative, Bucureşti
Trillat, B. (coord). 1988. Abandon et adoption. Série mutations - N 96 - Février 1988 - 95 F.
Paris, p: 8, 17, 55, 91, 167.
Zamfir, C. (coord.). 1997. Pentru o societate centrată pe copil, Alternative, Bucureşti, p: 9-111
(9-12, 15-16, 48, 86, 96-97, 106-107, 110-111)
Walkind, S.(1979). Medical aspect of adoption and foster care. London: Spastics International
Medical Publications, p: 1-35.
http://www.adoptiiromania.ro/afisareact.aspx?id_act=145
http://www.anpdc.ro/
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php
http://medic.pulsmedia.ro/article--x-Studiu_Clinic-Nou-nascutul_abandonat--1748.html
http://www.scribd.com/doc/14230436/Elemente-de-Istoria-Familiei

12
ANEXE:

Anexa 1: sursa Guvernul României Oficiul Român pentru Adopţii

Date statistice privind adopţiile în anul 2007

Familii/Persoane atestate ca apte să adopte, conform Legii 273/2004:

Număr familii/persoane Vârsta medie a membrului
cu familiei/persoanei la data Domiciliu
1
atestat pentru adopţie în obţinerii atestatului
vigoare
Urban Rural

2576 39 73% 27%

(89% familii şi
11% persoane atestate)

Aşteptările familiei/persoanei atestate privind copilul pe care ar dori să îl adopte:

Vârsta
26% familii/persoane doresc copil < 1 an
42% familii/persoane doresc copil între 1 -3 ani
17% familii/persoane doresc copil de 3-5 ani
11% familii/persoane doresc copil > 5 ani
4% familii/persoane nu menţionează
Sex
38% familii/persoane doresc să adopte fată
22% familii/persoane doresc să adopte băiat
40% familii/persoane nu menţionează
Sănătate - 60% doresc copil sănătos
Etnie – 17% doresc să nu fie de o anumită etnie

Numărul copiilor pentru care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne în anul 2007:
Nr. copii Fete Băieţi Vârsta medie a copilului la data deschiderii
procedurii adopţiei interne
14972 49% 51% 3 ani şi 7 luni

1
La începutul anului 2007, 1001 familii/persoane atestate ca apte să adopte, cu atestat în
vigoare, nu aveau copil în încredinţare. Pe parcursul anului 2007, alte 1575 familii/persoane
au fost atestate ca apte să adopte.
13
Măsura de protecţie a copiilor înainte de încredinţarea în vederea adopţiei/încuviinţarea adopţiei:

Plasament la asistent Plasament în centru de Plasament la rude Plasament la alte Tutelă

maternal plasament/casă de tip familial până la gradul IV persoane/familii
50% 2% 3% 42% 3%

Număr familii/persoane care au adoptat copii în anul 2007:

Nr. familii/persoane care au adoptat 939 904 au adoptat câte 1 copil
copii din sistemul de protecţie a 34 au adoptat câte 2 copii
copilului 1 a adoptat 3 copii
Nr. persoane care au adoptat copilul 305 291 au adoptat câte 1 copil
soţului/soţiei 14 au adoptat câte 2 copii
Total familii 1244

Durata medie a perioadei până la încuviinţarea unei adopţii:

De la data sentinţei de deschidere a procedurii adopţiei interne 6 luni

- cu încredinţare în vederea adopţiei 7 luni
- fără încredinţare în vederea adopţiei 5 luni
De la data dispoziţiei de atestare a familiei/persoanei 8 luni

Total adopţii3 în anul 2007:

Total adopţii în anul 2007 pe grupe de vârstă şi sex 1294

Număr de fete adoptate în anul 2007 620

0-1 71
1-4 310
grupe de vârstă
5-9 114
10+ 125

Număr de băieţi adoptaţi în anul 2007 674

0-1 66
grupe de vârstă 1-4 319
5-9 132

2
La 01.01.2007, 877 copii erau adoptabili (hotărârea de deschidere a procedurii adopţiei
interne, încă în vigoare)
3
Cuprinde şi alte adopţii, cum ar fi: adopţia copilului conform OUG 25/1997, adopţia
copilului de către soţul/soţia părintelui firesc (319 copii), conform Legii 273/2004.
14
 10+ 157

Aşteptările familiei/persoanei atestate cu privire la vârsta

copilului pe care ar dori sa îl adopte-2007
familii/persoane care
doresc copil cu vârsta mai
mică de 1 an
familii/persoane care
doresc copil cu vârsta
cuprinsă între 1-3 ani
familii/persoane care
doresc copil cu vârsta
cuprinsă între 4-5 ani
familiii/persoane care
doresc copil cu vârsta mai
mare de 5 ani

Numărul copiilor pentru care s-a încuviinţat

deschiderea procedurii adopţiei interne şi repartiţia
acestora pe sexe (2007)

49% 51%

1497
00%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Aşteptările familiei/persoanei atestate cu privire la

sexul copilului pe care ar dori sa îl adopte (2007)

familii/persoane
care doresc sa
40 38 adopte o fată
familii/persoane
care doresc sa
22 adopte un băiat

15
 Situaţia
Situaţia feteloradoptaţi
băieţilor adoptate pe grupele
grupe
de vârstă
de vârstă (2007)
(2007)
bă ieţi
fete cu vâde
cu vârsta rsta de 10
peste peste
ani 10 ani 125 157

fete cu vârsta
bă ieţi cuprinsă
cu vâ rsta între 5-9
cuprinsă ani5-9 ani
între 114 132

fete cu vârsta
bă ieţi cuprinsă
cu vâ rsta între 1-4
cuprinsă ani1-4 ani
între 310
319
fete cu vârstă
baieţi cuprinsă
cu vâ rstă între 0-1
cuprinsă an 0-1 an 71
între 66

0 50 100150200250300350
0 100 200 300 400

Numărul de familii/persoane care au adoptat copii

în anul 2007

Numărul de familii/ persoane

305 care au adoptat copii din
sistemul de protecţie a
copilului
939 Numărul de persoane care au
adoptat copilul soţului/soţiei

16
Măsura de protecţie a copiilor înainte de încredinţarea în
vederea adopţiei/încuviinţării adopţiei (2007)
3%
plasament la asistent
maternal
42% plasament în centru de
50%
plasament/casa de tip
familial
plasament la rude până la
gradul IV
3% 2%

17