CRĂCIUNUL SI COLINDATUL

“Bucuria este adevaratul dar al Craciunului” - Papa Benedict XVI.

2020… pandemie, mască, criză si colaps, restrictii, socală, scenaiu rosu,

decmbrie, sărbători… si uite asa ajungem la colinde, anul acesta diferit,
sărbătoarea o să fie altfel față de anii trecuti.
Trăim vremi când încercăm zilnic să ne însemnăm cărarea prin timp cu
noi şi noi realizări. Fapta, acţiunea, produsul, cifrele statistice care ne
colorează orele zilei şi nopţile, ne marchează viaţa intelectuală, viaţa
religioasă. Prizonieri a concretului, ai cifrei seci; am eşuat într-o religie
mercantilă, relaţiile cu divinitatea bazându-se mai mult pe schimburi de
valori decât pe harul nemeritat.
Încercăm zilnic din răsputeri să-L îmbunăm pe Dumnezeu cu bunătatea
noastră, să-L convingem să ne umple buzunarele în schimbul bănuţului
aruncat în visteria Sa.

Colindatul ca obicei.

“Cel care nu are Crăciunul în inimă, nu-l va gasi nici sub brad”
- Roy L.Smith

Dintre obiceiurile calendaristice românesti, cele mai răspândite, mai

frumoase şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi,
sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi
schimbarea anului.
Ascultăm colindele în fiecare an, cântate începând chiar din noiembrie
în Mall-uri sau magazine și continuate în cursul lunii decembrie, și de
fiecare dată ne încântă și ne umplu inimile de bucurie și speranță.
Crăciunul este subiectul a majoritătii colindelor, alături de urări şi
tradiţii specifice, care trimit spre vremurile biblice sau chiar mai înainte de
crestinism, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate.
În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu
sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări
folclorice.
Obiceiul de a colinda - a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului - de
a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este unul
străvechi, el deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.
 Originile colindatului.

“Parerea mea despre Crăciun, modernă sau democrată, este una foarte simplă:
iubirea fată de ceilalti. Mă tot gândesc... de ce trebuie să asteptăm Crăciunul
pentru a arăta acest lucru?”
- Bob Hope

Colindele îsi au originile în cântările ritualice pre-crestine care însoteau

începutul sau sfârsitul anului agrar (solstitiul de iarnă, acum 4000 de ani
în Mesopotamia) si aveau rolul de a alunga spiritele rele si de a aduce
fertilitate, rodire și belșug.
Persienii si Babilonienii aveau o sarbatoare asemanatoare, numita
Sacaea, La romani, această sărbătoare era numită Calendele Romane,
cuvinte considerate rădăcina cuvântului colindă. Atunci erau cântate cu
scopul de a înbuna zeul soare si de a-l implora să reapară din nou pe cer la
începutul anului agrar următor
Romanii îsi sărbătoreau pe zeul Saturn, sărbătoare numită Saturnalia si
tinea de la mijlocul lunii Decembrie până pe 1 Ianuarie. Ea includea
carnavaluri pe străzi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri
aducătoare de noroc. Romanii îsi împodobeau casele cu ghirlande din laur
si brad în care aprindeau lumânări, iar stăpânii si sclavii îsi inversau
rolurile.
O sărbătoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o păgânism pentru
că onora un zeu păgân.
Primii crestini au vrut ca nasterea Pruncului Iisus să fie o sărbătoare
religioasă solemnă, nu una plină de excese, iar pe măsură ce crestinismul
câstiga teritoriu, biserica era alarmată de faptul că cei convertiti continuau
să serbeze Saturnalia. Desi initial a încercat să interzică această sărbătoare
păgână, biserica a decis ca aceasta să fie schimbată si închinată nasterii
Pruncului Sfânt, Fiul lui Dumnezeu.
Unele surse sustin că sărbătoarea Crăciunului a apărut ca o competitie
a sărbătorii păgâne Saturnalia în luna Decembrie.
Ziua de 25 Decembrie nu era sfantă doar pentru romani, dar si pentru
persieni, a caror religie - mithraism era la competitie cu crestinismul.
Ziua în care s-a născut pruncul Isus nu se stie cu precizie, desi era
sărbătorită până în anul 98 AD, din 137 AD, din ordinul cardinalului Romei
a devenit sărbatoare solemna.
Din 350 AD s-a decis ca această sărbătoare să aiba loc pe 25
Decembrie.
Până la urmă, biserica crestină a reusit să preia entuziasmul, luminile
si cadourile de la Saturnalia pentru sărbătoarea Crăciunului.
 Primele imnuri devenite colinde, create pentru Crăciun au apărut la
Roma în sec. IV sub forma unor cântece austere de factură religioasă, fără a
avea legătură cu colindele de azi.
Dar numai în secolul al XIII-lea, sub influența lui Francisc de Assisi, în
Italia, Franța și Germania au început să se compună colinde în propriile
limbi. Francisc de Assisi a introdus colindele în slujbele religioase din
aceste țări, care apoi au fost folosite în diverse piese de teatru, crescându-le
astfel popularitatea.
În Anglia, colindele au apărut prima dată în anul 1426, grație unui
capelan care a publicat 25 de cântece de Crăciun, cântate de grupuri de
urători care se duceau din casă în casă (la fel ca si astăzi).
Colindele au căpătat popularitate după reforma luterană în țările
protestante și asta pentru că în biserici era încurajată utilizarea muzicii în
cadrul serviciilor religioase.
Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere
artistic sunt colindele de ceată.
La noi în tară, datina colindatului de Crăciun s-a format odată cu
răspândirea crestinismului pe meleagurile noastre, fiind expresia
credintelor populare transpuse în muzică.
Colindele îl înfățișează pe Mântuitor în mai multe ipostaze, însă multe
dintre ele au și alte teme în afară de cele religioase.
Repertoriul traditional al obiceiurilor românesti cuprinde: colinde de
copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea,
pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti (ursul, capra), dansuri, teatru
popular şi religios, (vifleemul), etc.

Colindatul propriu-zis.

“Cel mai bun cadou de Craciun din jurul bradului: prezenta unei familii fericite”
- Burton Hillis.

Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun.

Grupul colindătorilor cutreieră ulitele satelor şi gospodăriile, făcând
urări tradiţionale, ei se adună în cete bine rânduite.
Fiecare grup îşi alege un conducător numit de obicei „jude“, ei poartă în
saci şi traiste, darurile primate (gazdele le se dau mere, nuci sau colaci).
Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte
a satului, având grijă să nu pătrundă în zona ce se cuvenea alteia.
Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul
înaintea celor din casă, adunaţi în prag, sau colindă la fereastră.
Farmecul melodiilor şi textelor poetice ale colindelor este inegalabil.
 Cântecele sunt întotdeauna însoţite de dansurii, iar după ce cântecele şi
dansurile din faţa casei s-au terminat, gazda îi cheamă în casă.
Aici, înainte de aşezarea la masă pentru ospăţul comun, liderul cetei
porunceşte să se cânte alte câteva colinde.
Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de
belşugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.
Unei singure melodii îi pot corespunde mai multe texte (versiuni locale,
varianta laică sau crestină). Ca si alte obiceiuri tradiționale, colindele au o
multitudine de variante si versiuni, specifice diferitelor regiuni de la noi din
țară. Colindele pot fi cântate de un singur cântăreț sau de un grup, care se
poate acompania si de instrumente muzicale și uneori poate interpreta si
mici scenete. Colindele pot fi cântate de fete, băieți sau de oameni în toată
firea.
Colindele se cântă și la orașe, însă an după an, obiceiul parcă începe să
îsi piardă din farmec. Au apărut colindătorii falsi ce urmăresc doar
beneficiile, fără să mai pună suflet în ceea ce fac, ducând astfel la
decăderea tradiției. La sat însă, tradițiile se pastrează, în unele regiuni fiind
nealterate de sute de ani, iar gazdele așteaptă colindătorii cu nerăbdare.
În popor se spune că dacă deschizi usa colindătorilor si primesti urarea
lor cu bucurie, atunci vei avea un an nou mai bun.
O veche superstiție spune că atunci când nu se vor mai auzi colindele,
diavolul va pune stăpânire pe pamânt.

Mesajul colindelor.

“Binecuvantat este sezonul care aduna toata lumea ntr-o conspiratie de

dragoste” - Hamilton Wright Mabie.
“Crăciunul este, bineînteles, timpul de a sta acasă cu sufletul si cu trupul” -
Garry Moore.
“Crăciunul este sezonul în care cumperi cadourile de anul acesta, pe banii de
anul viitor” - Autor necunoscut.

România este o ţară paradoxală iar românul se plânge public, şi asta nu

este deloc act de demnitate, că ‘toate e scumpe’, dar strânge din dinţi şi din
pumni şi îşi adună pe lângă el acele lucruri care să ‘dea bine’.
Azi ne plângem ca pânea este mai scumpă, că rechizitele costă, că orele
de engleză, matematică sau de pian ale copiilor au ajuns la preturi
indecente, dar nu ne tremură mâna să ne plătim IMAGINEA familiei şi
DISTRACTIA personală. Un costum nou, telefon ”ultimul răgnet”, o masină
ultimul model sau o casă nouă, sau dacă nu, măcar o vacantă cât mai
departe de casă, dacă se poate ”în tările calde”.
 Familia este sufocată de dorinta noastră de a oferi celor din afara ei o
imagine bună despre ea. Să vadă lumea că o ducem bine şi că ne distrăm.
Caracterul esential al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul
întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi etape în
viaţa lui, a colectivităţii în care trăieşte.
Crăciunul este sărbătorit, pretutindeni, în întreaga lume crestină,
numai că astăzi, Naşterea Domnului, este sărbătorită, mai mult ca oricând,
într-un mod cu totul secular. Câţi dintre creştinii timpului nostru, care
prăznuiesc această zi, cunosc cu adevărat semnificaţia ei?
Să ne imaginăm că am participa la sărbătoarea unei zile de naştere,
împreună cu alţi oaspeţi ajungem în sala de petrecere, decorată frumos,
mâncarea este din cea mai aleasă, iar o muzică serafică ne pătrunde
sufletul.
Vine momentul în care trebuie să oferim darurile. Dar în loc să le oferim
persoanei sărbătorite, începem, împreună cu ceilalţi oaspeţi, să ni le oferim
unul altuia, ignorând complet pe cel sărbătorit. Este de neînchipuit, nu?!
De ne acceptat! Dar nu cumva se petrece, an de an, de Crăciun, acest fapt,
aievea, chiar cu noi? Nu cumva sărbătorim noi, crestinii începutului de
mileniu trei, tocmai în acest mod Crăciunul?
Cred că pentru prea multi, dintre noi, sărbătoarea Naşterii Domnului a
devenit demult, doar o ocazie în care, în timp ce îl sărbătorim pe El, ne
sărbătorim pe noi însine?
Crăciunul trebuie să fie despre istoria nasterii lui Iisus Hristos