D.

INSTALAŢIILE DE TRANSPORT PNEUMATIC

§ 148. Principiul funcţional şi clasificarea
La instalaţiile pneumatice de transport, materialul cu granulaţie lină şi măruntă este
amestecat cu o cantitate determinată de aer, iar acest amestec de aer şi material este
pus în mişcare, ca orice fluid, într-o conductă tubulară, prin aplicarea unei diferenţe
de presiune între începutul şi sfîrşitul conductei. Ajuns, la destinaţie, acesi amestec
este din nou separat în părţile sale componente. Materialul se captează într-un
recipient de primire şi aerul se curăţă de praful rămas şi apoi se reîntoarce în
atmosferă. Instalaţia trebuie deci sa cuprindă:
— un organ care efectuează amestecul de aer şi material (numit alimentator) ;
— o conductă tubulară, cu coturile, racordurile şi ramificaţiile respective ;
— un organ care separă materialul de aer la punctul de destinaţie (numit separator);
— un organ pentru curăţirea aerului de praf, înainte de a fi redat în atmosferă;
— o pompă de aer, care produce diferenţa de presiune necesară pentru transport.
Diferenţa de presiune poate fi aplicată -în două feluri:
1. Se aplică la începutul conductei o presiune mai măre decît cea atmosferică şi
această presiune este consumată prin rezistenţa de înaintare şi scade pînă la
presiunea atmosferică, la capătul celălalt al conductei. Pompa de aer este la
începutul conductei.
2. Se aplică la capătul conductei din dreptul punctului de destinaţie o presiune
sub cea atmosferică, la începutul conductei fiind presiunea atmosferică. Există
deci de-a lungul conductei o subpresiune, care este cu atît mai mult sub
presiunea atmosferică, cu cît se înaintează spre punctul de destinaţie. Pompa de
aer este la siîrşitul conductei.
3. Există în sfîrşit şi instalaţii, care pe prima porţiune a conductei lucrează
după principiul de la punctul 2 de mai sus, adică cu subpresiune, iar pe restul
conductei lucrează după principiul 1, adică cu suprapresiune. în acest caz
pompa de aer este plasată în acel punct al conductei, unde se trece de la
subpresiune la suprapresiune.
Cele trei sisteme de transportoare pneumatice se numesc, respectiv: 1) cu
refulare, 2) cu aspiraţie şi 3) mixte.
în fig. 17.23 sînt reprezentate schematic cele trei sisteme şi anume:
Transportorul pneumatic cu refulare (fig. 17.23, a): pompa de aer
(compresor) 4 comprimă aerul ia 2—6 at în recipientul egalizator 5, apoi
aerul se amestecă cu materialul introdus de alimentatorul 1 si amestecul de
aer şi material înaintează pe conductă pînă la separatorul '2, din care materialul
iese prin orificiul 6; aerul trece din separator în curăţitorul de aer 3 şi apoi iese
în atmosferă. Praful captat din aer de curăţitorul 3 iese prin orificiul 7. în aval
de alimentatorul 1, conducta se
Fig. 17.23
poate eventual ramifica în mai multe ramuri, ducînd fiecare la separatoare şi
curăţitoare situate în diferite locuri; sistemul cu refulare permite deci transportul
simultan dintr-un punct de alimentare la mai multe puncte de recepţie.
La sistemul de transport pneumatic cu aspiraţie (fig. 17.23, b) materialul este
aspirat printr-o gură specială de aspiraţie direct din grămadă (în cazul figurii
dintr-un şlep A); amestecul de aer şi material trece prin separatorul 2, care reţine
şi debitează materialul, iar aerul, curăţat în curăţitorul 3, este aspirat de pompa
de aer (exhaustor) 4, care îl suflă în atmosferă. înaintea separatorului 2 pot fi
montate eventual mai multe conducte cu cîte o gură de aspiraţie, care aspiră din
puncte diferite; sistemul cu aspiraţie permite deci transportul din mai multe
puncte spre un punct central de recepţie.
Sistemul mixt (fig. 17.23, c) constă în prima parte a sa dintr-o instalaţie de
transport cu aspiraţie; pompa de aer 4 nu suflă însă aerul în atmosferă, ci îl
refulează prin intermediul recipientului egalizator 5 în partea a doua a
transportorului, care lucrează cu suprapresiune. Materialul separat de
separatorul 2 este alimentat din nou în conducta cu suprapresiune şi dus la un al
doilea separator 2' în care se face separarea finală la punctul de destinaţie. După
prima separare în separatorul 2, aerul este curăţit în curăţitorul 3 înainte de a fi
aspirat de pompa 4, iar după a doua separare aerul este curăţit în curăţitorul 3' şi
apoi evacuat în atmosferă. Acest sistem mixt poate prelua materialul şi din mai
multe puncte 1, ducîndu-1 la un singur separatori, iar de aici îl poate transporta
eventual la mai multe separatoarei' situate în diferite locuri.
Sistemul de refulare, lucrînd cu diferenţe de presiune mari, poate învinge
distanţe şi diferenţe de nivel mari; sistemul cu aspiraţie ar putea teoretic lucra
cel mult cu o diferenţă de presiune de 1 at, dacă s-ar merge pînă la vid perfect;
practic acest lucru nu este posibil, deoarece în acest caz n-ar mai exista aerul ca
agent purtător al materialului şi transportul pneumatic ar fi imposibil. De aceea,
diferenţa maximă de presiune este de ordinul a 0,5 at. Sistemul cu aspiraţie nu
poate deci lucra decît pe distanţe şi înălţimi mai mici, în schimb prezintă
avantajul că este mai simplu şi poate aspira din orice colţ al interiorului unui
vapor sau vagon.
Transportoarele pneumatice se întrebuinţează pe scară mare la manipularea
materialelor de masă, în special a cimentului, prafului de cărbune şi cerealelor,
în porturi, la însilozare etc. Au fost atinse productivităţi de 300 t/h şi distanţe de
transport de 2 000 m. Ele au avantajul transportului în conducte ermetice pe
trasee oricît de complicate şi dezavantajul unui consum foarte ridicat de energie
şi unei uzuri pronunţate a conductelor, alimentatoarelor etc, care vin în contact
cu materialul, în special cînd este abraziv.
§ 149. Construcţia transportoarelor pneumatice
a. Organele pentru efectuarea amestecului de aer şi material. Amestecul de aer
şi material (alimentarea cu material a transportorului) se efectuează:
— la instalaţiile cu aspiraţie şi cele mixte: de gurile de aspiraţie;
— la instalaţiile cu refulare: de alimentatoare celulare, alimentatoare
elicoidale sau alimentatoare cu cameră dublă.
Gura de aspiraţie (fig. 17.24) sau sorbul constă dintr-un tub interior prevăzut cu un
manşon exterior culisant, cu ajutorul căruia se poate regla lăţimea interstitiului inelar
prin care intră aerul. Totodată o parte a aerului trece şi prin masa de material,
amestecîndu-se cu ea şi făcînd ca acest amestec să fie'mai uşor antrenat de curentul
care intră în tubul central.
Alimentatorul celular (fig. 17.25) constă dintr-o roată cu celule, care seînvîrteşte într-
o carcasă cilindrică în care diferitele celule sînt închise etanş_ Turaţia roţii celulare
este de 20—60 rot/min. Celulele constituie un fel de ecluza între recipientul superior,
în care este presiunea atmosferică, şi conducta de transport în care se află aer
comprimat. Celulele se umplu succesiv cu material, pe care-1 debitează apoi în
conducta de tansport. După golire celulele sînt pline cu aer comprimat, care este lăsat
să scape în atmosferă înainte ca celulele să revină în contact .cu recipientul cu
material.
Roţile celulare se utilizează nu numai pentru alimentarea conductelor cu
suprapresiune, ci şi invers, pentru a scoate în aerul liber materialul aflat într-un vas cu
suprapresiune, de exemplu din separatoare.
77771

Fig.
17.24
Fig. 17.25
SSSSS^SSi
>%ZZZ%gzzizzzzzzzzzzzfâ
SSSS5SSSSSS

s»
Fig. 17.26
Alimentatorul elicoidal (fig. 17.26) este compus dintr-un transportor eli-coidal şi o
cameră de amestec. Transportorul, de construcţie specială, are un melc scurt, cu
diametrul de 150—250 mm şi un pas variabil, din ce în ce mai scurt spre capătul de
ieşire a materialului. Turaţia melcului este de circa 1 000 rot/min. Datorită pasului din
ce în ce mai scurt, materialul suferă o îndesare progresivă şi se împiedică
pătrunderea aerului comprimat din camera de amestec, de-a lungul melcului,
spre pîlnia de alimentare a transportorului. De asemenea este prevăzută şi o
clapă cu greutate, care închide automat ieşirea transportorului în cazul unei
opriri a motorului sau lipsei de material. Camera de amestec este prevăzută cu
un număr de ajutaje, prin care se insuflă aer comprimat la 2 — 6 at; acesta se
amestecă cu materialul adus la transportorul elicoidal şi trece mai departe pe
conducta de transport.
Alimentatoarele elicoidale se utilizează pe scară mare în fabricile de ciment,
pentru^transportul cimentului la silozurile de depozitare. De asemenea sînt
construite şi în formă transportabilă pe roţi servind la descărcarea vapoarelor şi
vagoanelor. Melcul şi cămaşa sa cilindrică suferă o uzură rapidă, din care cauză
aceste piese se fac interschimbabile. Puterea absorbită de aceste alimentatoare
este mare; v. tabela 17.7.
Tabela 17.7
Productivitatea (Sa transportul cimentului) şi puterea absorbită de
alimentatoarele elicoidale
Diametrul melcului, mm 150 200 250

25—35 35— 80 80—160

35—50 60—120 150—200

Alimentatorul cu cameră dublă poate fi de două feluri: cu camere cu ieşire

inferioară sau cu ieşire superioară.
Tipul mai vechi cu ieşirea inferioară (fig. 17.27, a) are două vase cu fundul
conic, în care se introduce materialul cu schimbul, prin nişte oriiicii care se pot
închide cu închizătoare în formă de clopot, acţionate pe cale electropneumatică.
Fiecare cameră are un releu de nivel, care declanşează în mod automat toate
comenzile în momentul cînd camera s-a umplut pînă la un anumit nivel. în acest
moment camera este închisă, pusă sub presiune prin admiterea aerului
comprimat în cameră pe la partea superioară; totodată prin ajutajul montat în
partea inferioară conică a camerei, se insuflă aer comprimat, care antrenează
materialul pe conducta de transport. în timp ce una din camere este astfel golită,
se face umplerea celeilalte camere, astfel că transportul de material se face
neîntrerupt.

La
tipul mai nou cu ieşire superioară (fig. 17.27, b) camerele sînt prevăzute la
fundul lor, pe o parte a suprafeţei, cu pereţi din material ceramic poros, prin
care se insuflă aer ce formează la fundul vasului un amestec fluid de aer cu
material (principiu aplicat şi la jgheaburile pneumatice,
v. § 143). Se insuflă apoi printr-un ajutaj un curent de aer, care antrenează acest
amestec prin tubul central urcător, racordat la conducta de transport. Diferitele
comenzi se fac şi aici pe cale electropneumatică, pe acelaşi principiu ca la camerele
cu ieşire inferioară.
în comparaţie cu alimentatorul elicoidal, cel cu cameră dublă consumă mult mai
puţină energie, în schimb instalaţia este mai voluminoasă şi mai costisitoare. De
exemplu, pentru o productivitate de 100 t/h ciment sînt necesare două camere de 1
800 mm diametru şi 3 400 mm înălţime. Sistemul cu cameră dublă este totuşi cel mai
economic.
b. Separatoarele şi curaţitoarele de aer. Se-paratorul (fig. 17.28) se bazează pe
principiul că particulele de material nu mai rămîn în suspensie în aer, atunci cînd
viteza acestuia scade sub o anumită limită. în consecinţă, separatorul nu este decît un
vas cilindric 1 de dimensiuni mari, la care este racordat capătul conductei de transport
5 şi în care amestecul îsi reduce brusc viteza la o valoare de cîteva zeci de ori mai
mică, astfel că materialul se separă şi cade în partea inferioară conică a separatorului,
de unde este evacuat cu ajutorul unei roţi celulare 2.
în general nu se obţine pe această cale o separare completă, ci mai rămîn în suspensie
în aer particule mai mici de material. Pentru a se separa şi aceste particule, se face uz
de forţa centrifugă, obligînd aerul să mai treacă pe un traseu elicoidal de-a lungul
peretelui interior al unui vas cilindric numit ciclon 4; particulele separate în ciclon
sînt de asemenea evacuate printr-o roata celulară 3. Pentru micşorarea ancombramen-
tului aparaturii, ciclonul se montează uneori chiar în interiorul separatorului (fig.
17.28).

Curâţitoarele de aer. Aerul ieşit din separator, chiar combinat cu^un ciclon, nu este
liber de praf şi impurităţi uşoare, astfel că evacuarea lui -directă în atmosferă nu este
admisibilă din motive de higiena. Mai este nevoie de o curăţire suplimentară a
aerului, care poate fi efectuată prin diferite metode: filtrare prin filtre de stofă,
precipitare pe cale electrostatică, separare pe cale umedă, centrifugare în cicloane
multiple (mulţi-cicloane) etc.
Metoda cea mai des întrebuinţată este filtrarea prin filtre de stofă. Un asemenea filtru
(fig. 17.29) constă dintr-un vas avînd un perete separator, la care sînt racordate un
număr de tuburi de stofă verticale, închise la capătul lor superior. Aerul este obligat
să intre în aceste tuburi şi să treacă prin porii din pereţii lor. în felul acesta, praful
conţinut în aer-se depune pe interiorul pereţilor tuburilor, de unde este evacuat
din timp în timp prin scuturarea tuburilor de stofă cu ajutorul unui dispozitiv de
scuturare manual sau mecanic. Praful adunat în partea inferioară conică a
filtrului,
care este închisă cu un sertar, este evacuat în perioadele de repaus ale
transportorului, c. Pompele de aer. Pentru asigurarea debitului de aer şi
diferenţei de presiune necesare la transportul pneumatic se utilizează pompe de
aer de toate tipurile şi anume:'
— pompe cu piston (compresoare) cu mişcare alternativă sau cu piston rotativ,
sau pompe cu palete, cu şi fără inel de apă;

t-3 Secţiune A-B

AWfW
Fig. 17.29
 Fig, 17.30
— pompe bazate pe principiul centrifugal (turbocompresoare).
Pentru transportoare sînt utilizate compresoarele cu pistoane cu mişcare
alternativă sau rotativă. Acestea din urmă (fig. 17.30) au două rotoare cu proiile
conjugate, astfel că în orice poziţie a celor două rotoare spaţiul de înaltă
presiune este separat de cel de joasă presiune. Cele două rotoare se mişcă
sincron, arborii lor fiind legaţi prin două roţi dinţate egale; unul din arbori este
cuplat şi cu electromotorul.
150* Calculul transportoarelor pneumatice
Calculul urmăreşte determinarea volumului şi presiunii aerului necesar
pentru transport (pe baza acestor date se determină mărimea şi puterea
pompei de aer), vitezei de transport şi diametrului conductei de transport.
Pentru calcularea acestor mărimi trebuie să se determine mai întîi trei mărimi
auxiliare şi anume: viteza de plutire, concentraţia amestecului şi lungimea
echivalentă.
a. Viteza de plutire este acea viteză a unui curent de aer dirijat vertical de jos
în sus, la care o particulă de material rămîne în suspensie fără a se deplasa în
sus sau în jos, presiunea dinamică a aerului echilibrînd exact greutatea proprie a
particulei.
Forţa datorită presiunii dinamice a aerului se exprimă prin relaţia (din condiţia
de omogenitate şi verificată experimental):
Fa= ^?aA (va - O2 [kgf], (17.85)
în care:
<]; este un coeficient adimensional, depinzînd de forma şi natura
suprafeţei particulei; pa — densitatea aerului, în kgf*s2/m4; va — viteza
aerului, în m/s; vm — viteza particulei, în m/s;
A — suprafaţa proiecţiei particulei pe un plan perpendicular pe direcţia
vitezei aerului, în m2. In cazul plutirii particulei vm = 0. Pentru o particulă
sferică de diametru d şi greutate specifică ym condiţia plutirii se exprimă prin
relaţia de echilibru:

^3 Y _ Wa Kd*
6
g
Vi
de unde:
Vr
2dVmg
[m/s],
(17.86)
(17.87)
in care:
vv este viteza de plutire, m/s; Ym — greutatea specifică a particulei, kgf/m 3; ya
— greutatea specifică a aerului, kgf/m3. S-a stabilit experimental că pentru
particule de formă sferică ty — 0,23, deci relaţia (17.87) devine:
Tabela 17.8
Valorile coeficientului h din relaţia (17.89)
vv =
28,4 dr
m
Ta
[m/s]. (17.88)
Dacă particula este de formă oarecare, viteza de plutire capătă expresia:

v.
k
\l2-
8,4 d'y
m
Ta
[m/s], (17.89)
in care
Forma particulei h

Sferă ........................ 1
Formă rotunjită, suprafaţa nere- 0,64
0,57 0,45
Formă alungită, suprafaţa nere-
gulată ....................

d' este diametrul unei sfere de aceeaşi greutate specifică şi greutate

totală ca particuja, în m; k — un coeficient care'depinde de forma
particulei, dat de tabela
Vitezele de plutire ale diferitelor materiale sînt date în tabela 17.9. De asemenea sînt
trecute şi greutăţile specifice ale particulelor, care depăşesc de cîteva ori greutatea
volumetrică a materialului respectiv.
Tabela 17.9 Vitezele de plutire ale diferitelor materiale (cifre indicative)
Materialul Granulaţia Greutatea Viteza de
microni specifică plutire
ym v
p
t/m3 m/s
Ciment 000 ........ 60 86 70 2 150 3,2 0,22
Ciment 00.......... 2 700 86 3,2 0,34
Praf de cărbune ----- 1,4 1,25 1,40 0,14
Secară.............. 2,6 7,5
9,75
0,34

Este evident că aerul nu trebuie să aibă nicăieri în conductă o viteză sub viteza de
plutire, altminteri se produce o separare a materialului din amestec. Viteza de
transport trebuie să fie un multiplu al vitezei de plutire.
b. Concentraţia amestecului jx (în greutate) este raportul dintre greutatea
materialului şi greutatea aerului care trece în aceeaşi unitate de timp prin-tr-un punct
al conductei. Noţiunea de concentraţie în volum este utilizată mai rar. Pentru
uniformitatea exprimării se consideră începutul conductei la instalaţiile cu aspiraţie şi
sfîrşitul conductei la instalaţiile cu refulare, adică acele puncte unde aerul este la
presiunea atmosferică, cu viteza v0 corespunzătoare acestei presiuni şi cu greutatea
specifică medie y0= 1,2 kg/m3. în aceste condiţii, expresia concentraţiei amestecului
devine:

P
Q
3,6 Av0y0
(17.90)
in care:
Q este productivitatea instalaţiei, în t/h; A — suprafaţa secţiunii interioare a
conductei, în m2; v0 — viteza aerului, în m/s, la p c^. 1 at; Y0 — greutatea
specifică a aerului, 1,2 kg/m3. Alegerea valorii lui \i depinde de natura materialului
şi de tipul instalaţiei; cifre orientative sînt date în tabela 17.10.
c. Lungimea echivalentă LeChiv a conductei de transport este lungimea orizontală care
se introduce în calcule şi care opune înaintării aceeaşi rezistenţă ca şi conducta reală,
inclusiv coturile, bifurcaţiile etc. Se adaugă separat în calcul diferenţa de presiune
corespunzătoare diferenţei de nivel dintre începutul şi sfîrşitul conductei. Expresia
lungimii echivalente este deci:

Lechiv = YiLH + Y*Lv + S^c + S^B [m]>

(17.91)
Coeficientul de concentraţie \i

Lungimea Lechiv
Tipul
instalaţiei şi materialul
m
Instalaţii cu aspiraţie:
Cereale .................
Instalaţii cu refulare: ' materiale cu ym< 2,5 t/m3 materiale cu ym> 2,5 t/m3
25
50
75
100
200
300
400
600
20 15 12 10 1
!
. __ —— 30 25 15 ,
---- — .--- 60 40 30 25
20
in care:
^LH este suma porţiunilor orizontale ale conductei, în m; ,i
^Lv — suma porţiunilor verticale, în m; <1
YiLc — suma lungimilor echivalente ale coturilor, în m; W
J^LB — suma lungimilor echivalente ale bifurcaţiilor şi, eventual,
ale altor rezistenţe locale, în m.
Pe baza cercetărilor experimentale, s-au stabilit valorile lungimilor
echivalente ale coturilor de 90° în funcţie de raportul B0jdi al razei medii
de curbură a cotului faţă de diametrul interior, conform tabelei 17.11. ^,
Tabela 17.11
Lungimile echivalente ale coturilor, în m

Raportul fio/di
Materialul
10
20
Pulbere .....................
Grăunte .......... ...........
Granulatie măruntă neuniformă
3

Granulatie mare neuniformă ...

gş
4—8 5—10 6—10
— 8—10 12—16
•—. — 28—35
— — 60—80

8—10 16—20 38—45 70—90

Valorile mai mari se referă la materiale mai abrazive si viteze de trans-port mai
mari.
Lungimea echivalentă a unei bifurcaţii cu clapetă poate fi luată egală cu 8 m, la
materiale în pulbere; în cazul granulaţiilor mai mari nu se utilizează astfel de
bifurcaţii, ci macazuri tubulare care nu creează rezistenţe suplimentare.
d. Viteza de transport se alege ca un multiplu al vitezei de plutire, dată de relaţia
(17.89), şi este în consecinţă proporţională cu rădăcina pătrată a greutăţii
specifice a particulelor. Totodată viteza se alege cu atît mai mare, cu cît
conducta este mai lungă. O formulă empirică este următoarea:

v0 = a y Yr
+ BLlchiv [m/*]}
"1
111 UcllC.

a este un coeficient dat de tabela 17.12; ym — greutatea specifică a particulelor, în

t/m3; B — un coeficient egal cu 2 «IO-5— 5-10~5, crescînd cu mărimea granulaţiei;
Lechiv — lungimea echivalentă, în m.
în general, la instalaţiile Tabela 17.12
Valoarea coeficientului a din relaţia (17.92)
cu aspiraţie, v0= (2,„5...2,8) vp, după complexitatea traseului. Viteza v0 dată de
formula (17.92) se înţelege pentru secţiunea conductei în care există o presiune
apropiată de cea atmosferică (pentru simplificare s-a luat ca bază Ya c±c C±L
1,0 kg/m3), adică începutul conductei la instalaţiile cu aspiraţie şi sfîrşitul
conductei la cele cu refulare, în conducta de transport presiunea scade de la
începutul spre sfîrşitul conductei şi această cădere poate fi considerată ca
izotermică, adică între presiunea p şi volumul aceleiaşi cantităţi de gaz V există
relaţia:
pV = const. (17.93)
Dacă ne referim la cantitatea de gaz care se scurge într-o secundă, în orice punct al
conductei există:

Materialul Granulaţia a
mm

0,001—1 10—16
 1—10 17—20
Granulaţie măruntă uniformă .. 10—20 17—22
Granulaţie medie uniformă .... 40—80 22—25

V = Av [m3/s],
(17.94)
în care A este suprafaţa secţiunii libere a conductei, în m2. Din relaţiile (17.93) şi
(17.94) rezultă pentru două puncte ale conductei, caracterizate prin indicii 1 şi 2,
raportul:

El P%

A2v2 Axvx
• Pi şi —
P%
Yi
y2
(17.95)
Conductele de transport pneumatic pot fi construite în două feluri:
— cu secţiune constantă pe toată lungimea, în care caz viteza variază invers
proporţional cu presiunea;
— cu viteză constantă, în care caz secţiunea trebuie să varieze invers proporţional
cu presiunea.
Se dă de obicei preferinţă primului sistem, adică cu secţiune constantă. în acest caz
rezultă din relaţiile (17.95), dacă se consideră un punct oarecare şi punctul (p0, V0, y0)
cu presiune atmosferică:

E± p
îl
r
- 12- , deci v = v0 ^
Po
p
V«
Io

Y
(17.96)
Viteza v0din această relaţie corespunde cu v0 din relaţia (17.92).
e. Determinarea diametrului conductei de transport se face pe baza relaţiei
concentraţiei (17.90) din care rezultă:
, * nd{
4 3,6 voy0[i
deci diametrul interior al conductei este:
di=0,Q\[-Ş- [m], (17.97)

\ f^oTo
în care:
Q este productivitatea, în t/h;
[i. — coeiicientul de concentraţie în greutate (tabela 17.10);
v
o Şi Yo :— viteza şi greutatea specifică a aerului la începutul conductei
(instalaţii cu aspiraţie), respectiv la sfîrşitul conductei
(instalaţii cu refulare), în m/s, respectiv kg/m3.
La conductele cu secţiune constantă se păstrează pe toată lungimea*
diametrul di dat de relaţia de mai sus; la cele cu viteză constantă, se împarte
conducta în mai multe tronsoane cu diametre egale şi se face calculul de
mai sus pentru condiţiile din fiecare tronson, folosind relaţiile (17.95).
La o conductă cu viteză constantă v0 într-o secţiune oarecare există:

^0=Fsi X = ^ = l
n a
Vo P P (Po Şi P î ta)» de unde:
 i
A = V,
o
v0P
Din ecuaţia (17.90) rezultă:

V0 = A0v0 = -Ş— [m3/s],

d,6[J.Yo
în care A0 este secţiunea tubului în punctul cu presiunea p0 = 1 ata.. Deci, într-un
punct cu presiunea Jp0(at) secţiunea este:

^L p =-----^----- [m2]
4 3,Q\iY0v0p
şi deci diametrul conductei cu viteză constantă:
dt = 0,Q |/—^— [m]. (17.98)
\ WovoP
Diametrul exterior al conductei se alege, ţinînd seama, în afară de presiune, de gradul
de abrazivitate al materialului.
f. Determinarea debitului de aer necesar pentru transport se face tot p@ baza relaţiei
concentraţiei (17.90):

^o = M = JL- = -f- [m3/s], (17.99)

3,6ixYo 4,3 [x
36 — Maşini de ridicat şi transportat