Pentru întrebari scurte

1. Fluxul luminos. Echivalentul fotometric. Intensitatea luminoasa. Repartitia

intensitatii luminoase in spatiu #

Fluxul luminos
Fluxul luminosΦ, primit sau emis de un corp, este
fluxul energetic emis sau primit de acel corp, evaluat
după senzaţia luminoasă pe care o produce.

Maximul teoretic: întreaga putere emisă are loc pentru λ=555nm =>
ηl=echivalentul fotometric ηl= 683 lm/W.

Intensitatea luminoasă
Sursele de lumină nu repartizează fluxul luminos uniform în toate
direcţiile. Noţiunea de intensitate luminoasă se foloseşte tocmai
pentru a caracteriza acţiunea luminoasă într-o anumită direcţie.
Intensitatea luminoasăa unei surse luminoase punctiforme într-o direcţie este
raportul dintre fluxul luminos şi mărimea unghiului solid care cuprinde acest flux.

Candela [cd]este o unitate fundamentală a SI, definită astfel: intensitatea

luminoasă a unei suprafeţe de 1/60cm2 (≈ orificiu cu diametrul de 1,5mm) a
radiatorului integral (corpul negru) aflat la temperatura de solidificare a platinei
T=2046,5K.

2. Iluminarea si legile ei. Emitanţa luminoasa. Luminanţa. Cantitatea de lumina si

expunerea luminoasa. #

Iluminareamăsoară densitatea de flux luminos

primit de o suprafaţă.
Se notează cu Eşi se defineşte ca raportul dintre fluxul luminos elementar dФşi
suprafaţa elementară dS.
Luxul [lx]= definit ca iluminarea unei suprafeţe de 1 metru pătrat pe care cade
uniform repartizat un flux luminos de un lumen.
 Legea pătratelor distanţelor: iluminarea unei suprafeţe este invers
proporţională cu pătratul distanţei la un acelaşi unghi de incidenţă δ.
(δ=ct).
-Legea cosinusului: la o aceeaşi distanţă faţă de sursă, iluminarea
variază direct proporţional cu cosinusul unghiului de incidenţă.

Luminanţa se referă la suprafeţele de la care pleacă lumina, indiferent dacă

acestea sunt surse primare de lumină sau suprafeţe iluminate care reflectă sau
transmit lumina primită.

Cantitatea de lumină (energia luminoasă), Q, este produsul dintre fluxul luminos şi

durata sa de utilizare.
Expunerea luminoasă (cantitatea de iluminare), H, este produsul dintre iluminare
şi timp sau densitatea de suprafaţă a cantităţii de lumină primite de o suprafaţă.

3. Proprietățile fotometrice ale materialelor. Corpul negru.

PROPRIETĂŢILE FOTOMETRICE ALE

MATERIALELOR
Dacă asupra unui corp cadeunflux luminos,oparte se va reflecta,oparte va fi
absorbită decorp şi o parte va trece prin corp.

• Reflexia regulatăse obţine de la suprafeţe netede şlefuite, ale căror

neregularităţi sunt mai mici decât lungimea de undă a razelor incidente.

• 2. În reflexia difuză fluxul reflectat este concentrat într-un anumit unghi

solid, iar intensitatea luminoasă maximă este îndreptată după axa acestui
unghi.

• 3. Reflexia mixtă (combinată) este o combinaţie de reflexie regulată şi

difuză
4. Reflexia perfect difuză are loc când fluxul reflectat este uniform repartizat într-
un unghi solid 2π.

• Transmisia regulată=păstrarea mărimii, formei şi direcţiei unghiului solid al

fluxului incident

• 2. Transmisia difuză= prin împrăştierea într-un anumit unghi solid a fluxului

ce a trecut, iar intensitatea luminoasă maximă este îndreptată după axa
acestui unghi

3. Transmisia mixtă (combinată)

sticla opalină, care se obţine prin inserarea în masa sticlei a unor particule
cu indici de refracţie diferiţi

4. Transmisia perfect difuză

repartiţia fluxului transmis după legea lui Lambert, independent de direcţia
fluxului incident.

Un corp negru, numit si radiator integral, radiază mai multă energie pentru
fiecare lungime de undă si mai multă energie totală decât orice sursă de
radiaţii cu incandescentă (realizabilă tehnic) având aceeaşi suprafaţă si
funcţionând la aceeaşi temperatură

4. Construcţia şi funcţionarea lămpilor cu incandescenţă

Lămpi cu incandescenţă Lampa cu incandescenţă este un transformator de
energie electrică în energie luminoasă. Conversia energetică se realizează
pe baza efectului JouleLenz al curentului electric ce aduce la incandescenţă
un filament metalic ce va emite atât căldură cât şi lumină. Ca element de
circuit, lampa cu incandescenţă este un rezistor neliniar, inerţial, cu o
caracteristică volt-amper simetrică. Lămpile cu incandescenţă, deşi prezintă
o mare varietate de tipuri constructive, pot fi grupate în: lămpi cu
incandescenţă clasice; lămpi cu incandescenţă cu halogeni.

5. Construcţia şi funcţionarea lămpilor cu halogen#

Constructiv, lămpile cu halogeni sunt constituite dintr-un tub cilindric de
cuarţ (material care rezistă la temperaturi ridicate), un filament axial din
wolfram dublu spiralat şi un gaz de umplere (Ar+N, Kr+N, în ultimul timp
Kr+Xe) ce conţine o cantitate bine determinată de halogen. În majoritatea
cazurilor, substanţa halogenă este iodul (I) - de unde denumirea de lămpi
cu incandescenţă cu ciclu regenerativ de iod

6. Construcţia şi funcţionarea lămpilor fluorescente#

Lămpile fluorescente sunt surse de lumină moderne ce utilizează fenomenele de
electro- şi fotoluminescenţă, ca urmare a descărcărilor electrice în gaze inerte şi vapori
de mercur la joasă presiune. O astfel de sursă de lumină se compune (fig. 1.8) dintr-un
cilindru de sticlă de forme diferite (liniară, circulară, U etc.) a cărui lungime
(L≈100...2400mm) şi diametru (Φ=10...58mm) depinde de puterea izvorului de lumină
(P = 4...200 W). Pereţii, la interior, sunt acoperiţi cu pudră fluorescentă (luminofor), la
capete se prevăd doi electrozi, iar tubul este umplut cu gaz inert la joasă presiune şi
câteva miligrame de mercur lichid şi în stare de vapori. me de mercur lichid şi în stare de
vapori. Electrozii de tip preactivat sunt filamente de wolfram dublu spiralate acoperite
cu oxizi alcalino-pământoşi ce au o puternică emisiune termoelectronică la temperatura
de regim (≈900°C) a catozilor. Gazul de umplere, argon la o presiune de 3...4 mmHg ,
are rolul de a uşura amorsarea descărcării, fiind uşor ionizabil. În regim normal de
funcţionare a lămpii, la o temperatură a mediului ambiant de θa=20°C, presiunea
parţială a atomilor de mercur este de cca. 0,01 mmHg ceea ce favorizează emisia
radiaţiilor de rezonanţă ale mercurului cu λ2=253,7 nm. Se observă că vaporii de mercur
la joasă presiune sunt o sursă economică de radiaţii ultraviolete ce pot fi convertite în
radiaţii vizibile de către un luminofor convenabil ales. Pudra fluorescentă are în
structură o substanţă de bază (luminoforul propriuzis), un activator metalic şi o
substanţă auxiliară. Aceste materiale, bine omogenizate, se topesc la temperaturi
ridicate, apoi se macină şi rezultă un amestec pulverulent a cărui cristale sunt de ordinul
micronilor (2...4μm). Pudra fluorescentă, împreună cu un liant (nitroceluloză) formează
o pastă fluidă ce se depune pe peretele interior al lămpii
 7. Construcţia şi funcţionarea lămpilor cu descărcări în vapori de Hg la
înaltă presiune

Lampile cu vapori de mercur de inalta presiune ca si cele cu vapori de sodiu fac parte tot
din categoira lampilor cu descarcari in gaze.
Si aceste tipuri de lampi utilizeaza un luminofor care are ca scop transformarea
radiatiilor incidente datorate descarcarii in radiatii cuprinse in spectrul vizibil. Acest
luminofor este alcatuit din substanta fluorescenta, o substanta activatoare si fondantul.
Aceasta lampa se executa sub forma de balon acoperit in interior cu un strat de
luminofor 2. In interiorul balonului se introduce un gaz inert rarefiat. Descarcarea
electrica (sub forma de arc electric) intre electrozii 7 se produce intr-un tub 6 din cuart
si in care se realizeaza o atmosfera de argon si vapori de mercur, care in timpul
functionarii atinge cateva atmosfere.
Lampa se leaga la retea in serie cu bobina de balast necesara stabilizarii descarcarii
electrice. Aceste lampi se anorseaza direct la tensiunea retelei, cu ajutorul unui electrod
auxiliar astfel: intre electrodul auxiliar 4 si cel principal 3 se stabileste tensiunea retelei
si are loc o descarcare al carei curent este limitat de o rezistenta electrica 5. Amorsarea
dureaza 5-10 minute. Variatia principalilor parametri ai lampii in timpul amorsarii este
prezentanta in fig 3.2. La functionarea normala a lampii mercurul s-a evaporat.
presiunea in tubul de cuart si deci si tensiunea pe lampa raman aproximativ constante.
Dupa amorsare, descarcarea se produce intre electrozii principali datorita ionizarii in
avalansa. Se construiesc astfel de lampi pentu puteri de 80, 125, 250. 400 W.

8.Lampi cu vapori de sodiu de inalta presiune

Aceste lampi sunt asemanatoare cu lampile de inalta presiune cu mercur, cu deosebirea ca
tubul este format din aluminiu sinterizata translucida.
In acesta se afla sodiu, mercur si gaze inerte. Totodata balonul in care se monteaza tunul poate
fi:
• elicoidal (lampile tip LPN), cu strat de luminofor pe partea interioara. Acestea folosesc si
fenomenul de fluorescenta pentru obtinerea radiatiilor luminoase;
• tubular (lampile tip LPN T) din sticla clara. Caracteristicile acestor lampi indica o superioritate
evidenta fata de lampile cu filament incandescent sau fluorescente cu vapori de mercur.
Au insa ca principal dezavantaj luminanta deosebit de ridicata, obligand la ridicarea inaltimii de
montaj pentru corpurile de iluminat in care se monteaza.
Aceste lampi se conecteaza la retea avand in circuit: un dispozitiv de amorsar si un dispozitiv de
stabilizare a descarcarii.
Dispozitivul de amorsare este un dispozitiv electronic (ignitor tip DA-04) care suprapune
tensiunii retelei impulsuri de inalta tensiune (3-4,5 KV) ce asigura o descarcare rapida intre
electrozii lampii.
 Pentru subiect principal
1. Măsurări fotometrice – considerații generale. Măsurări de fotometrie vizuala
(f.Lummer-Brodhun)
metode (subiective) de fotometrie vizuală, care folosesc proprietatea ochiului omenesc de a
aprecia dacă două suprafeţe alăturate şi de aceeaşi culoare au sau nu aceeaşi strălucire.
Fotometria fizică are mari avantaje de rapiditate şi precizie, mai ales când se compară surse
luminoase cu aceeaşi culoare (compoziţie spectrală). La compoziţii spectrale diferite, fotometria
vizuală poate fi mai avantajoasă, excepţie făcând spectrofotometria.
Aparatele folosite la măsurarea mărimilor fotometrice se numesc fotometre şi, atunci când sunt
construite dedicat anumitor mărimi, ele capătă denumiri particulare în funcţie de utilizarea lor :
luxmetre , lumenmetre, luminanţmetre, exponometre etc.

Imaginea pe care o va avea un observator ce priveşte prin ocularul O este formată din două
jumătăţi de disc cu străluciri diferite. Cele două surse care se compară se deplasează faţă de
fotometru până când luminanţele celor două suprafeţe din câmpul vizual devin egale. Atunci
iluminările feţelor ecranului sunt identice.
Observaţie: Pentru a elimina erorile sistemice de măsură, fotometrul se roteşte cu 180º şi se
repetă măsurătoarea, formula de calcul în acest caz fiind:

• Măsurări de fotometrie fizică (luxmetrul, sfera lui Ulbricht)

În funcţie de traductorul folosit se întâlnesc mai multe fotometre fizice:

 • 1)microradiometre,constituite dintr-un termocuplu si un
galvanometru cu cadru mobil
• 2)bolometre, la care construcţia este bazată pe o foiţă foarte
subţire de platină a cărei rezistenţă electrică se modifică datorită
încălzirii produse de un flux luminos incident.
• 3)aparate cu rezistenţe fotoelectrice (fotorezistenţe) îşi modifică
rezistenţa fără a se încălzi sub acţiunea unui flux luminos incident.
• 4)aparate cu celule fotoelectrice(care au proprietatea de a emite
electroni sub acţiunea luminii).

Luxmetrul cu seleniu este cel mai folosit în raport cu alte variante

constructive de luxmetre, deoarece curba eficacităţii spectrale luminoase
relative are acelaşi maxim cu cea a observatorului fotometric de referinţă şi,
prin folosirea filtrelor.

• Nivelul de iluminare şi uniformitatea iluminării #

Nivelul de iluminare trebuie să fie suficient de mare pentru a corespunde

activităţilor ce se desfăşoară în spaţiul deservit de instalaţie.
Valorile minime ale iluminării medii sunt reglementate prin normative şi se
referă la planul util, adică suprafaţa la nivelul căreia se realizează o
activitate vizuală, situată de obicei la distanta de 0.8÷1 [m] faţă de
pardoseală.

Performanţa vizuală relativă reprezintă raportul dintre numărul de operaţii

corecte efectuate în unitatea de timp.

la valori ale nivelului de iluminare peste 400 ÷500 [lx], variaţia parametrilor este
lentă, deci o creştere a nivelului de iluminare peste aceste valori nu se justifică nici
din punct de vedere energetic şi nici din punct de vedere al confortului vizual.

Pentru a uşura adaptarea vizuală se recomandă ca, la trecerea dintr-o încăpere în

alta, raportul iluminărilor să nu fie mai mare de 5 (sau mai mic de 1/5).
Pentru iluminatul exteriorse prevăd nivele de iluminare mici, începând de la 1÷3
[lx], din considerente economice deoarece la exterior fineţea activităţilor este mai
redusă.

Uniformitatea iluminării

In proiectarea instalaţiilor de iluminat se urmăreşte obţinerea unei uniformităţi

cat mai mari a iluminării în planul util pentru a evita obosirea ochiului datorita
adaptărilor repetate de la un nivel de iluminare la altul.

-factor de uniformitate minim-maxim: Emin/Emax

-factor de uniformitate minim-mediu:Emin/Emed

Este un iluminat general este uniform distribuit daca Emin/Emed este mai mare
ca 0,8

Uniformitatea iluminării se asigură prin amplasarea convenabilă a aparatelor de

iluminat şi prin alegerea distribuţiei spaţiale a fluxului luminos al acestora.

Direcţia luminii şi a umbrelor. Modelarea #

Un obiect luminat cu lumina dirijată va prezenta umbre puternice,

margini reliefate rezultând o percepere uşoară a detaliilor, dar este posibil
ca totodată să apară contraste puternice de luminanţă.
Dacă sistemul de iluminare asigură o lumină difuză, atunci obiectul
iluminat va prezenta umbre slabe, contraste de luminanţă reduse,
obţinându-se o ambianţă plăcută, reconfortantă.
Reliefarea (modelarea)constă în evidenţierea sarcinilor vizuale
tridimensionale prin contraste de luminanţă. Ea se poate realiza prin
direcţionarea luminii şi/sau prin amplasarea şi orientarea aparatelor de
iluminat.
 • Luminanţa şi contrastele de luminanţă #

Luminanţa este factorul calitativ cel mai important al unei instalaţii de

iluminat, întrucât este singura mărime fotometrica care influenţează
direct ochiul.
Dacă luminanţa obiectelor aflate în câmpul vizual depăşeşte anumite
valori, atunci poate sa apară fenomenul de orbire. Prin orbire se
înţelege o senzaţie vizuala neplăcută sau o diminuare a capacităţii de
distingere a obiectelor.
Orbirea poate fi psihologicădacă starea de jenă vizuală se datorează
contrastelor moderate de luminanţă şi poate fi fiziologicădacă contrastele de
luminanţă conduc la pierderea facultăţilor vizuale pentru o perioada mai
scurtă sau mai lungă de timp.

Orbirea prin reflexieapare datorită suprafeţelor de reflexie regulată

sau regulat difuză existente în câmpul vizual şi se evită prin
aplicarea unor finisaje mate pe pereţi, pardoseală sau suprafeţe de
lucru şi prin amplasarea aparatelor de iluminat astfel încât reflexia
acestora să se producă în afara direcţiei de privire.
Orbirea prin contrastapare când două suprafeţe cu luminanţe mult diferite
se află simultan în câmpul vizual.

• Compoziţia spectrală a luminii (culoarea surselor + redarea culorilor)#

Efectele fiziologiceşi psihologice ale iluminatului artificial depind de

compoziţia spectrală a luminii, care influenţează totodată contrastele
dintre detaliu şi fond şi redarea culorilor.
Culoarea sursei de lumină trebuie să corespundă destinaţiei spaţiului dat şi tipului
de activitate care se desfăşoară în el. De asemenea, culoarea suprafeţei
reflectante din spaţiul dat trebuie armonizata cu culoarea sursei de lumina,
îndeosebi în cazul construcţiilor civile, sau să fie în concordanţă cu funcţiile
încăperii, în cazul construcţiilor industriale.

Temperatura de culoare corelată Tcca unei surse

luminoase ca fiind temperatura la care trebuie încălzit corpul
 negru pentru a emite un spectru luminos cât mai apropiat de
cel al sursei.
Corpul negru la temperatura:
900K roșu
3000K galben auriu
5000-5500K alb
8000-10000K albastru

Redarea culorilor
În încăperile în care sarcinile vizuale sunt colorate, redarea
culorilor devine o foarte importantă condiţie calitativă a
sistemului de iluminat.
Indicelede redare a culorilor IRCcalculat de obicei empiric pe baza studiilor
experimentale
7. Generalităţi privind calculul instalaţiilor de iluminat interior
Dupa destinatie:
- instalatii de iluminat interior
- instalatii de iluminat exterior
-instalatii de iluminat normal  asigurarea conditiilor necesare
activitatii
- instalatii de iluminat de siguranta  inlatura panica, accidentele
- instalatii de iluminat de paza 
Dupa amplasarea corpurilor de iluminat:
Iluminat:  general  realizarea unei iluminari uniforme a spatiului
 local  se concentreaza asupra unor suprafete relativ mici
 combinat  inlatura umbrele si totodata realizeaza un consum de energie electrica mai mic
decat pentru iluminatul general, dar costul investitiei initiale este mai mare
Calitatea unei instalaţii de iluminat este determinată de nivelele de luminanţă şi epartiţia acestora în
câmpul vizual.
Dar calculele de dimensionare bazate pe luminanţe sunt laborioase  normele în vigoare prescriu
nivelele de iluminare şi fac referiri calitative asupra luminanţelor şi contrastelor de luminanţă.
Nivelul de iluminare Em = Valoarea minimă a iluminării medii
 se referă la planul de lucru (util) – suprafaţă de-a lungul căreia se desfăşoară o activitate vizuală –
situat în general , la distanţa hp=0.8..1 m faţă de pardoseală Nivelul de iluminare realizat pe planul util
este suma dintre iluminarea directă Ed şi cea reflectată Er.
Dimensionarea instalaţiilor electrice de iluminat interior constă în:
• adoptarea sistemului de iluminat;
• alegerea surselor de lumină şi a a.d.i.;
• stabilirea geometriei;
• calculul fotometric al instalaţiei de iluminat.
Referitor la calculul fotometric acesta se poate face folosind:
• metode de calcul globale (m. coeficienţilor de utilizare, m. reflexiilor
multiple) ce iau în considerare, în valori medii, componentele Ed şi Er ;
• metode de calcul singulare se determină separat componentele Ed şi E

• Metoda coeficientului de utilizare. Parametrii de care depinde valoarea

coeficientului de utilizare#

• Rezultatele calculelor sunt conforme cu realitatea pentru o

amplasare simetricăa a.d.i.. Acestea trebuie să fie de acelaşi tip,
amplasate la aceeaşi înălţime faţă de planul util şi cu axa optică
normală pe acesta, echipate cu surse identice ca număr, natură şi
putere.
• Metoda se recomandă pentru calculul fotometric al suprafeţelor
orizontalela care iluminarea medie caracterizează suficient de bine
instalaţia de iluminat.
Coeficientul de utilizare ual unei instalaţii de iluminat este dat de raportul dintre
fluxul util Φupe planul de lucru şi fluxul tuturor izvoarelor de lumina Φtmontate în
încăperea considerată.

Parametrii de care depinde valoarea coeficientului de utilizare

Valoarea coeficientului de utilizare depinde de
• randamentul a.d.i.ηcde care depinde direct proporţional;
• repartiţia spaţială a intensităţilor luminoase a a.d.i.(uare
valori mai ridicate pt. a.d.i.cu lumină concentrată)
• forma şi dimensiunile încăperii

• amplasarea a.d.i.în încăpere(u se reduce prin apropierea

a.d.i.de perete)
• •factorii de reflexie ai pereţilorρp=0,1;0,3;0,5,
tavanuluiρt=0,3;0,5;0,7 şi duşumeleiρd=0,1;0,3 influenţează direct
proporţional coeficientul de utilizare

9. Aplicarea practică a metodei coeficienţilor de utilizare