Războiul Rece

„Războiul rece” a reprezentat conflictul politic, economic, ideologic, dar nu şi militar,

desfăşurat, în perioada 1946-1991, între „blocul” statelor democratice din Vest, polarizat în jurul
S.U.A., şi „blocul” statelor comuniste din Est, polarizat în jurul U.R.S.S..
Cauza generală care a determinat acest conflict a reprezentat-o rivalitatea dintre cele două
superputeri de după război, S.U.A. şi U.R.S.S., rivalitate generată de diferenţele de sistem
politicoeconomico-social şi de lupta pentru împărţirea sferelor de influenţă, tensiuni între cele două
state manifestându-se, latent, încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, perioadă în care
cele două puteri militare fuseseră aliate. oarecum de conjunctură, din necesitatea de a învinge
adversarul comun, Germania nazistă.
Momentul de declanșarea a Războiului Rece a fost ulterior considerat, în mod convențional,
de către o parte a specialiștilor, declarația politicianului britanic, fostul prim-ministru din timpul
Războiului Mondial, Winston Churchill, care, în timp ce se afla într-o vizită la o universitate din
S.U.A., în martie 1946, la mai puțin de un an de la sfârșitul Războiului Mondial, spunea că Europa a
fost divizată de o „cortină de fier”, ce reprezenta linia care separa statele democratice din vest şi
statele comuniste din est. A fost primul moment în care un politician de o astfel de anvergură
internațională recunoștea o stare de fapt instituită deja, și anume relațiile încordate dintre cele două
blocuri care începuseră să se contureze în jurul celor două superputeri, S.U.A. și, respectiv,
U.R.S.S..
Un moment reprezentativ și marcant al perioadei de început a Războiului Rece a fost
divizarea, în 1949, a Germaniei (inclusiv a capitalei Berlin), în R.(epublica) F.(ederală) Germania
(de Vest) (statul democratic) şi R.(epublica) D.(emocrată) Germania (de Est) (statul comunist), apoi
construirea, în 1961, a „zidului Berlinului”, pentru a împiedica trecerea ilegală a est-germanilor în
Berlinul de Vest.
Momentul cel mai tensionat al Războiul Rece este considerat a fi fost „criza rachetelor din
Cuba”, din 1962, ce putea degenera într-un conflict nuclear, când U.R.S.S. a început să instaleze
rachete nucleare în Cuba, dar a renunţat, în urma unor discuţii între preşedinţii John F. Kennedy
(S.U.A.) şi Nikita Hruşciov (U.R.S.S.).
Alte două caracteristici care pot fi menționate despre Războiul Rece sunt cursa înarmărilor
între S.U.A. şi U.R.S.S., care şi-au creat arsenale de armament nuclear, ce a creat așa-numitul
„echilibru al terorii”, precum și-formarea alianţelor (blocurilor) politico-militare, Organizaţia
Tratatului Nord-Atlantic (NATO), de către S.U.A., Canada şi unele state democratice din Europa de
Vest, și Organizaţia Tratatului (Pactului) de la Varşovia, de către U.R.S.S. şi unele state comuniste
din Europa de Est.
Sfârșitul Războiului Rece a fost prefigurat şi determinat de îmbunătăţirea relaţiilor
americano-sovietice după 1985, iniţiată de preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov (conştient că a
pierdut competiţia militară şi economică cu S.U.A.) şi acceptată de preşedinţii americani Ronald
Reagan şi, apoi, George Bush, având loc odată cu sfârşitul regimurilor politice comuniste în statele
din Europa de Est în 1989, urmat de desfiinţarea Pactului de la Varşovia şi dezmembrarea
(desfiinţarea) U.R.S.S. în 1991.
Sfârșitul Războiului Rece a determinat, printre altele, afirmarea S.U.A. ca unica superputere
mondială, cu interese strategice globale, dar și reorientarea politicii externe a statelor foste
comuniste, cu excepția Rusiei, principala succesoare a U.R.S.S., spre aderarea la organizațiile
euroatlantice (N.A.T.O., U.E.).