Sunteți pe pagina 1din 9

1. Endodonție. Noțiuni generale.

Endodonție – compartimentul stomatologiei terapeutice care studiază structura și funcția endodontului,


metodica și tehnica manipulărilor în cavitatea pulpară în traume, modificări patologice în pulpă și
periodonțiu, etc.
Endodont – complex pulpo-dentinar, al cărui elemente de bază sunt pulpa și dentina limitrofă cavității
dentare, unite între ele funcțional și morfologic; pulpa și dentina contactează prin prelungirile
odontoblastelor.
Spațiu endodontic – cavitatea naturală din interiorul dintelui care cuprinde camera pulpară (la nivelul
coroanei) și canalele radiculare (la niv. rădăcinii);
- este un sistem polimorf, complex și reciproc conex de canale și cavități ale dintelui, care are legătură parțială
cu complexul pulpo-apical (parodonțiul apical împreună cu cementul, osul cortical și spongios, învecinate
apexului rădăcinii dentare).
Datorită faptului că este un sistem complex cu multe variații anatomice individuale normale se numește
sistem endodontic
Spațiul endodontic include:
 cavitatea coronară;
 spațiul principal al canalului radicular;
 anastomozele și golfurile canalului radicular;
 canalele radiculare laterale;
 ramificațiile deltoide apicale;
 ducturile dentinare;
 canaliculele ducturilor dentinare.

Nivelele spațiului endodontic:


I. cavitatea coronară și spațiul principal al canalului radicular;
II. anastomoze și golfuri ale canalului radicular;
III. canalele radiculare laterale și ramificațiile deltoide apicale;
IV. ducturile dentinare și canaliculele ducturilor dentinare

Eficiența tratamentului endodontic este maximă atunci când se asigură sterilizarea și etanșeizarea
spațiului endodontic până la nivelul IV sau minimă dacă numai până la nivelul I.

2. Scopul endodonției.
Păstrarea dintelui afectat și prevenirea sigură a acțiunii lui nocive asupra întregului organism prin sterilizare
și etanșeizare a endospațiului dentar.

3. Sarcinile endodonției.
1 elaborarea metodelor de diagnostic și tratament ale canalelor radiculare și de tratament în caz de
pulpite și parodontite;
2 elaborarea metodelor și mijloacelor de sterilizare a macro- și microcanalelor, a instrumentarului
special pentru prelucrarea și obturarea canalelor, crearea noilor instrumente și mijloace, precum și
modificarea celor existente;
3 studierea acțiunii focarelor cronice odontogene infecțioase asupra reactivității organismului,
studierea caracteristicilor lor.

4. Metode de diagnostic în endodonție.


 examen subiectiv – ce simte pacientul, istoricul afecțiunii
 examen obiectiv – inspecția, percuția, termometria, electrometria
5. Criteriile ce favorizează reușita terapiei endodontice.
 cunoașterea anatomo-topografică a particularităților cavităților dentare a diferitor grupuri de dinți;
 îndemânarea în folosirea corectă a instrumentelor endodontice;
 cunoașterea metodicii de preparare a cavităților;
 aplicarea abilă a tehnicilor de prelucrare mecanică/medicamentoasă și de obturare a canalelor
radiculare.

6. Noțiuni despre camera pulpară. Date topografice ale cavității coronare a dintelui (fundul, tavanul și
pereții).
Camera pulpară se află în interiorul coroanei dintelui, are aproximativ forma acesteia și un volum de 3-4 ori
mai redus;
La dinții frontali este aplatizată în sens vestibulo-oral, la premolari este voluminoasă (pentru că continuă cu
canalul radicular și se ramifică abia în treimea medie sau apicală a rădăcinii), la molari este aplatizată ușor în
sens corono-radicular.
Are plafon (tavan), pereți și planșeu (cu unele variații):
 plafonul este dispus deasupra camerei pulpare, paralel cu suprafața masticatorie; dinții frontali au
plafon liniar cu niște impresiuni (coarne pulpare) corespunzătoare lobilor de creștere dar dinții laterali
au plafon care repetă suprafața ocluzală în miniatură – este concav cu extensii convexe (coarne
pulpare);
 pereții sunt patru și se numesc la fel cum se numește suprafața dintelui cu care sunt învecinați
(vestibular, oral, mezial și distal);
 planșeul este peretele orientat spre rădăcină; la dinții pluriradiculari are mai multe orificii (ostium)
prin care comunică cu canalele radiculare, dinții monoradiculari nu au planșeu, pentru că este numai o
cameră pulpară care continuă direct în unicul canal radicular;
 ostium – locul de trecere a pulpei în canalul radicular;

7. Date topografice ale canalelor radiculare (canalul principal, ramificații).


Canalul radicular – spațiul din interiorul rădăcinii; limita coronară este: la pluriradiculari osteum-ul dar la
monoradiculari este continuă cu camera pulpară; limita apicală este constricția apicală.
Sistemul de canale radiculare este extrem de complex și depinde de caracterul ramificării fascicolului
vascular, ajuns din periodonțiu în pulpa radiculară; ramificările canalului radicular sunt în formă de canale
oarbe sau transfixiante, care lasă în calea sa ramuri.

8. Date topografice ale zonei apicale: apex radiologic, apex anatomic, constricție apicală (diametru
apical minor), foramen apical (diametru apical major), joncțiune cemento-dentinară.
Apex radiologic – cel mai îndepărtat punct de pe vârful rădăcinii, care poate fi văzut pe radiografie;
Apex anatomic – se află la nivelul trecerii dentinei canalului radicular în cementul radicular, unde se
termină canalul radicular la vârful rădăcinii (foramen (orificiu) apical extern); nu se află întotdeauna pe apex,
poate fi situat lateral, vestibular sau lingual.
Constricție fiziologică (apex fiziologic) – o îngustare apicală interioară la distanța de 1-1,5mm de la apexul
radiologic; se află în canal anterior de JCD; odată cu vârsta se îndepărtează de la apexul radiologic; până la ea
se fac intervențiile endodontice.
Joncțiune cemento-dentinară – locul unde cementul radicular se unește cu dentina radiculară; se află în
interiorul canalului radicular.

9. Tipuri de constricții apicale după Петрикас și Овсепян (1997).


 constricție trapezoidă
 în formă de con
 multiplă
 îngustare paralelă

10. Clasificarea morfotipurilor canalare după Ingle (1976), Vertucci (1984), Weine (1989).
După Ingle:
Tip I - canal radicular ușor curbat;
Tip II - curbura manifestă a canalului radicular, partea apicală complexă, canale sinuoase sau divizate,
câteva foramene apicale;
Tip III - apex deschis, rădăcină nemodificată;
Tip IV - dinți deciduali, resorbție a apexului radicular

După Vertucci:
Tip I - un canal principal, un orificiu apical;
Tip II - două canale separate se unesc în treimea apicală formând un singur canal cu un orificiu apical;
Tip III - un canal care se împarte în două, apoi cele două se unesc în unul cu un singur orificiu apical;
Tip IV - două canale separate, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip V - un canal se ramifică la nivel apical în două, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip VI - două canale se unesc în unul, apoi se mai ramifică o dată, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip VII - un canal se ramifică în două, apoi acestea se reunesc, după care iarăși se ramifică în două la
nivelul apexului, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip VIII - trei canale separatepână la vârful apexului, fiecare are câte un orificiu apical.

După Weine:
Tip I - un canal principal, un orificiu apical;
Tip II - două canale separate se unesc în treimea apicală formând un singur canal cu un orificiu apical;
Tip III - două canale separate, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip IV - un canal se ramifică la nivel apical în două, fiecare are câte un orificiu apical;

11. Factori ce generează modificări în structura cavității dintelui, inclusiv cei de vârstă.
 odontoblastele, care au funcție plastică, depun dentină pe pereții camerei pulpare și canalelor
radiculare, care cu vârsta devin mai înguste, uneori chiar obliterându-se complet, făcând tratamentul
endodontic mai dificil;
 în pulpă diminuează numărul de vase și nervi și sporește cantitatea de fibre conjunctive;
 mineralizarea pulpei care se vede pe radiografie prin reducerea clarității lumenului canalului radicular;

1. Clasificarea formelor anatomo-clinice ale inflamațiilor pulpare.


1. Hiperemia preinflamatorie;
2. Pulpitele acute:
a) seroase
ᵜ parțiale (coronare), cu leziuni pulpare limitate
ᵜ totale (corono-radiculare), cu leziuni pulpare întinse
b) purulente
ᵜ parțiale (coronare), cu focare limitate
ᵜ totale (corono-radiculare), cu focare întinse
3. Pulpitele cronice:
a) închise (camera pulpară nu comunică cu mediul oral):
ᵜ pulpita cronică închisă propriu-zisă
ᵜ pulpita cronică hiperplazică sau granulomul intern Palazzi
b) deschise (camera pulpară comunică cu mediul oral):
ᵜ ulceroase
ᵜ granulomatoase

2. Clasificarea patologiei pulpare după Baume.


Grupa A - pulpa e fără simptome clinice, deși dintele prezintă carie profundă sau pulpa e lezată
accidental; este posibilă conservarea pulpei prin cofraj;
Grupa B - pulpa prezintă simptome clinice, indicând o suferință dar cu posibilitatea unei reversibilități;
impune tentative de conservare a pulpei vii;
Grupa C - pulpa inflamată ireversibil, cu simptome clinice care impun sacrificarea ei;
Grupa D - pulpă necrozată care impune, după extirpare, un tratament medicamentos de sterilizare.

3. Clasificarea patologiei pulpare după Seltzer și Bender.


1. pulpă neinflamată;
2. pulpă atrofică;
3. pulpă în faza de tranziție;
4. pulpită cronică parțială:
ᵜ cu necroza parțială de lichefiere;
ᵜ cu necroză parțială de coagulare;
5. pulpită cronică totală:
ᵜ cu necroză totală de lichefiere;
ᵜ cu necroză totală de coagulare;
6. necroza totală.

4. Clasificarea patologiei pulpare după Ingle.


1. Modificări inflamatorii:
a) pulpalgie hiperactivă
ᵜ hipersensibilitate
ᵜ hiperemie
b) pulpalgie acută
ᵜ incipientă
ᵜ moderată
ᵜ avansată
c) pulpalgie cronică
d) pulpită hiperplastică
e) necroză pulpară

2. Modificări retrogresive:
a) papuloză atrofică
b) papuloză calcică

5. Clasificarea patologiei pulpare după Grossman.


1. Pulpite
a) papuloza reversibilă
ᵜ simptomatică (acută)
ᵜ asimptomatică (cronică)
b) pulpită reversibilă
 acută
ᵜ sensibil la rece
ᵜ sensibil la cald
 cronică
ᵜ asimptomatic cu expunerea pulpei
ᵜ pulpită hiperplastică
ᵜ resorbție internă
2. Degenerare pulpară: calcică și altele
3. Necroză pulpară: de lichefiere / coagulare

6. Factorul microbian în patologia endodontică.


Pulpa este protejată de smalțul și cementul integru. Bacteriile caută nișe cu substrat nutritiv, așa că dacă
integritatea este lezată (carie, traumatism, fracturi), microorganismele au cale de acces către dentină, apoi,
prin canaliculele dentinale către pulpă, sau, dacă camera pulpară este deschisă, direct spre pulpă. Odată
ajunse la pulpă microorganismele întâmpină un mecanism de apărare pe care pot să-l înfrângă prin asocieri
microbiene. Pulpa infectată reprezintă o sursă de infecție și pentru parodonțiul apical, cu care comunică prin
canaliculii dentinali și apex. În infecție este o diferență între speciile prezente la nivel coronar, mediu și apical.
De asemenea pe parcurs flora devine tot mai mult reprezentată de specii anaerobe.

7. Necroza și gangrena pulpară.


Necroza pulpară – mortificarea aseptică a pulpei, cu epuizarea mijloacelor sale defensive, sub acțiunea
agresivă a unor agenți fizico-chimici.
Poate fi de colicvație și de coagulare.
Necroza de colicvație este produsă sub acțiune enzimatică cu creșterea hidrofiliei din țesutul pulpar lezat
prin enzime vegetale (papaina), enzime animale (pepsina, tripsina), soluții antiseptice (antiformina); pulpa se
transformă într-o masă semilichidă tulbure; această masă conduce bine electricitatea, de aceea poate da un
răspuns fals la testul de vitalitate; pulpa are consistență redusă și se extirpează în fragmente mici.
Necroza de coagulare este datorată blocării circulației sanguine pulpare și coagulării proteice produse de
unele substanțe ca arsenicul, fenolul, tricrezolformalina, trioximetilenul; pulpa este uscată, galben-brună sau
negru-violacee, are consistență crescută, de aceea se extirpează ușor cu un instrument de canal.
Gangrenă pulpară – mortificarea septică a pulpei și descompunerea sa sub influența germenilor anaerobi
de putrefacție, care interesează strict spațiul endodontic, cu sau fără afectarea parodonțiului apical.
Poate fi uscată și umedă.
Gangrena umedă succedă un proces inflamator pulpar seros sau purulent, are consistența foarte moale și
umedă; pereții dentinari sunt infiltrați în profunzime.
Gangrena uscată succedă un proces necrotic de origine traumatică sau chimică, are consistență fermă și
uscată, se extirpează mai ușor; pereții dentinari sunt mai puțin alterați.

8. Tehnici, materiale și substanțe folosite în menținerea vitalității pulpare.


menținerea totală a vitalității: coafaj direct/indirect
menținerea parțială a vitalității: amputare vitală/devitală
Substanțe: Calcimol, Dycal, Life, Septo-calcine, Hidroxid de Ca

9. Anestezia locală în endodonție.


Se folosește anestezia locală topică sau prin infiltrație.
Sol. anest. folosită în practică conține anestezic local aflat sub formă ionizată, apă distilată, antiseptic,
agent pentru menținerea pH-ului, agent pentru stabilizare și un vasoconstrictor.
Actualmente se folosesc: lidocaina, mepivacaina, prilocaina, bupivacaina, etidocaina, articaina, ropivacaina
Un mare avantaj este că pacientul este conștient și poate colabora cu medicul.

10. Coafaj indirect. Obiective.


Coafaj indirect – menținerea intenționată a dentinei afectate chiar lângă pulpă sub o medicație de hidroxid
de Ca.
Metoda păstrează o parte din dentina afectată unde pulpa este cel mai aproape de carie: se aplică o
substanță de remineralizare, se sigilează, apoi se retratează ca o carie profundă;
Obiective: prevenirea deschiderii camerei pulpare; dezinfectarea plăgii dentinare, obliterarea tubulilor
dentinari, stimularea neodentinogenezei

11. Materialele de coafaj indirect.


Dacă se reușește îndepărtarea dentinei infectate fără deschiderea camerei pulpare, materialul de elecție
este eugenatul de Zn tare pe trei luni; este bactericid pentru Streptococcus mutans, bun izolator termic și
chimic, stimulează neodentinogeneza. Se mai pot aplica și paste cu antibiotice simple sau în asociere cu
corticosteroizi. Sterilizarea se face cu insuflație de ozon O3.

12. Tehnica coafajului indirect.


1. Izolarea (diga);
2. îndepărtarea conținutului procesului carios: mai întâi dentina ramolită de pe pereții laterali, apoi de
sub cuspizi, apoi de pe planșeu (numai dentina moale);
3. spălături cu soluții antiseptice ușoare: apă distilată, sol. fiziologică;
4. se apreciază starea dentinei și raportul cu camera pulpară;
5. se aplică pasta de coafaj indirect (CaOH);
6. se sigilează cu o obturație provizorie (eugenat de Zn pe 3 luni).

13. Coafajul direct. Indicații și contraindicații.


O metodă biologică prin care se păstrează vitalitatea pulpei dentare descoperite; aceasta este acoperită cu
o substanță neiritantă, izolantă, antiinflamatorie, antiseptică și neodentinogenetică, cu scopul de a forma în
timp punți de dentină cară să închidă orificiul.

Indicații:
ᵜ deschiderea accidentală a camerei pulpare;
ᵜ deschiderea camerei de către procesul carios;
ᵜ dinți permanenți tineri cu rădăcina incomplet formată;
ᵜ pulpita seroasă parțială;
ᵜ hiperemie preinflamatorie.
Contraindicații:
ᵜ pacienți vârstnici;
ᵜ pacienți cu afecțiuni generale acute sau cronice;
ᵜ pacienți care nu pot colabora cu medicul;
ᵜ accesibilitate și vizibilitate redusă (molar de minte, dinți ectopici);
ᵜ dinți suprasolicitați în cazul disfuncțiilor ocluzo-articulare;
ᵜ d. șlefuiți în scop protetic;
ᵜ d. cu obturații anterioare sau carii cu evoluție rapidă;
ᵜ d. la care nu se poate obține o izolare foarte bună;
ᵜ d. cu volum coronar mic;
ᵜ d. cu afecțiuni parodontale;
ᵜ d. cu pulpite seroase totale;
ᵜ d. cu pulpite purulente parțiale sau totale;
ᵜ d. cu pulpite cronice.

14. Condiții de aplicare și tehnica coafajului direct.


ᵜ deschiderea camerei să fie recentă;
ᵜ pulpa să nu fie traumatizată sau infectată
ᵜ pacientul să fie tânăr și să nu prezinte afecțiuni generale grave
ᵜ diametrul orificiului să nu depășească 1mm
ᵜ să fie posibilă efectuarea unei hemostaze eficiente
ᵜ deschiderea a fost făcută într-un câmp operator necontaminat și uscat.

1. Esența de amputație și extirpație vitală, noțiune de pulpotomie.


Pulpotomia este o tehnică de tratament endodontic care urmărește păstrarea pulpei radiculare vitale
după îndepărtarea parțială sau completă a pulpei coronare. Deosebim: pulpotomia vitală și cu formocrezol.
Esența: se îndepărtează pulpa coronară, și se conservă pulpa radiculară vie cu ajutorul unui pansament
histofil ce stimulează procesele de vindecare. Scopul tratamentului este ca dintele să-și păstreze integritatea
și să poată funcționa normal.

2. Indicațiile și contraindicațiile pulpotomiei vitale.


Indicații:
ᵜ pulpă radiculară vitală;
ᵜ dinți temporari sau permanenți tineri;
ᵜ d. monoradiculari traumatizați la copii;
ᵜ molari cu o delimitare netă a pulpei coronare de cea radiculară;
ᵜ eșec al coafajului direct sau indirect;
ᵜ pulpite reversibile;

Contraindicații:
ᵜ vârstnici;
ᵜ boli generale ce modifică vascularizarea pulpei dentare;
ᵜ etape avansate ale inflamației pulpare;
ᵜ resorbție radiculară ce atinge treimea cervicală;
ᵜ prezența leziunilor periodontale;
ᵜ absența sângerării la deschiderea camerei pulpare;
ᵜ hemoragii incontrolabile după amputația pulpară;
ᵜ prezența exsudatului seros sau purulent;
ᵜ prezența unui traiect fistulos.

3. Avantajele și dezavantajele pulpotomiei vitale.


Avantaje:
ᵜ are un caracter biologic, ca urmare a cicatrizării plăgii pulpare și conservării pulpei radiculare vii;
ᵜ permite dezvoltarea rădăcinii dintelui și erupția finală a dintelui.

Dezavantaje:
ᵜ tehnică greu de realizat;
ᵜ necesită condiții absolute de asepsie și antisepsie;
ᵜ pacientul trebuie dispensarizat pe o perioadă lungă de timp;
ᵜ prognostic redus.

4. Tehnica pulpotomiei vitale.


Există 3 metode de realizare a pulpectomiei:
ᵜ pulpotomie coronară – se elimină toată pulpa coronară;
ᵜ pulpotomie parțială – se elimină doar o parte a pulpei coronare;
ᵜ amputație vitală înaltă – se elimină și o parte din pulpa radiculară,

Pulpotomie coronară:
 se face anestezia prin infiltrație tronculară periferică sau plexală, se izolează dintele cu diga;
 se înlătură țesuturile dure alterate, se face acces facil și vizibilitate bună către camera pulpară;
 cu o freză sferică se deschide CP iar cu una cilindrică se decupează în totalitate tavanul acesteia;
 cu un instrument ascuțit se îndepărtează pulpa coronară până la nivelul canalelor radiculare;
 se spală cavitatea cu ser fiz. și se face hemostaza cu bulete de vată sterile;
 cu sonda se reperează orificiile canalelor radiculare;
 cu o freză sferică de diametru mai mare ca ostiumul se face un lăcaș de 1-1,5mm adâncime;
 se face hemostaza și se degresează (hipoclorit de sodiu sau clorhexidina);
 în lăcașuri se depune pastă biostimulatoare cu hidroxid de calciu, fără a exercita presiune;
 pastă de hidroxid de calciu se depune pe toată podeaua CP într-un strat de 1mm;
 cavitatea se umple cu ciment eugenat de zinc sau CIS;
 dacă timp de 14-21 de zile nu apar semne clinice de suferință pulpară iar dintele își păstrează
vitalitatea, se îndepărtează un strat superficial de ciment și se completează cu material de obturație
definitivă;
 control din 6 în 6 luni (vitalitatea pulpară);

Pulpotomie parțială (tehnica Cveck): tehnica presupune înlăturarea unui corn pulpar și protejarea restului
pulpei dentare cu materiale biostimulatoare de tipul hidroxidului de calciu sau MTA.

Amputație vitală înaltă: după ce se înlătură pulpa coronară, cu freze speciale se înlătură și 2/3 sau 3/4 din
pulpa radiculară, apoi se lărgesc canalele radiculare se face hemostaza și se aplică materialul biostimulator
(hidroxid de calciu sau MTA); recomandat pentru dinții pluriradiculari cu rădăcini curbe.
5. Metode de extirpație vitală a pulpei.
Există 3 metode de realizare a pulpectomiei:
ᵜ pulpotomie coronară – se elimină toată pulpa coronară;
ᵜ pulpotomie parțială – se elimină doar o parte a pulpei coronare;
ᵜ amputație vitală înaltă – se elimină și o parte din pulpa radiculară,

Se face după amputația vitală


Pulpextractorul se introduce în canal până la o proptire ușoară, apoi se retrage cu 1-2mm spre înapoi 1,2,3
rotații și îl evacuăm din canal împreună cu pulpa.
Dacă pulpa nu se extrage din prima pulpextractorul este introdus din nou.
La imposibilitatea inserției pulpextractorului în canale înguste și sinuoase (curbe), extirparea se face ci K-
file sau K-reamere ascuțite trecând la K-file.
Posibil hemoragii în canalele radiculare pentru a evita, se face înainte de extirpare diatermocoagularea
pulpei: (dar este vasoconstrictor și hemoragii se întâmplă rar);
Lărgirea canalului cu instrument endo pentru a obtura sigur etanș până la nivelul orificiului apical.
Sterilitatea canalului să fie păstrată.
Prelucrarea medicamentoasă a canalului: substanță cu acțiune antiseptică, antibacteriană drastică (soluție
hipoclorit de sodiu 3%; clorhexidină 0,2%; sol. cloramină 1%- pe de o parte difuzează în canal și au acțiune
dezinfectantă iar pe de altă parte sunt incapabili să dizolve resturile organice și produsele de descompunere
ale pulpei.
Apoi se degresează canalul cu alcool etilic, se usucă cu eter și meșe sterile înfășurate pe ac sau conul de
hârtie.
Obturația canalelor obturăm să nu iasă în afara apexului;
Material obturator până la apexul fiziologic
Control radiologic
Aplicarea obturației izolatorii – pe fundul cavității dintelui cu netezitoarea și se tasează cu fuloarul,
protejează acțiunea obturației radiculare asupra celei de durată

6. Noțiunea de devitalizare a pupei.


Devitalizarea este distrucția practic a tuturor structurilor țesutului pulpar cu perturbarea totală a funcțiilor
pulpei, inclusiv a sensibilității ei nociceptive.
Se utilizează în cazurile când este imposibil de a recurge la metoda vitală de tratament (alergie la
anestezice, frica de injecții, eșecul metodei vitale, maladii generale grave).
Metode:
 devitalizarea cu paste care au o acțiune necrozantă asupra pulpei dentare;
 devitalizarea cu paste care au o acțiune sclerozantă/metaplazică asupra pulpei dentare (transformă
țesutul inflamat în țesut sclerotic/osteoid);
 necroza electrochimică a pulpei dentare

7. Remediile utilizate pentru devitalizarea pulpară.


Aceste remedii sunt divizate în:
 preparate pe bază de trioxid și pentaoxid de arsenic sub formă de pulbere, pastă, fibre și granule;
 preparate pe bază de formaldehidă

8. Mecanismul acțiunii acidului arsenical și pastelor pe bază de formaldehidă.


9. Etapele de aplicare a pastei devitalizante.

10. Metodele de extirpare devitală a pulpei. Esența.

11. Etapele extirpării devitale a pulpei.