2.

CULTURA ROMÂNĂ – CULTURĂ EUROPEANĂ

În Evul Mediu cultura în limba română şi-a început existenţa într-o perioadă ulterioară culturii
vorbite de popoarele din Europa occidentală. Cel mai vechi document scris în limba română care ni s-a
păstrat, Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, datează din 1521, perioadă în care în Europa
occidentală marii oameni de litere ai Renaşterii îşi scriseseră operele sau şi le desăvârşeau. Cultura
română a recuperat treptat acest decalaj uriaş existent între ea şi cea occidentală.
Se consideră că în perioada secolelor XVI-XIX au existat patru  momente în care s-a produs
sincronizarea culturii române cu cea occidentală: apariţia tiparului, scrierile cronicarilor Grigore
Ureche şi Miron Costin şi ale cărturarului Dimitrie Cantemir, opera literară şi istorică a
reprezentanţilor Şcolii Ardelene din Transilvania şi activitatea tinerilor studenţi de la Paris din
perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 (generaţia paşoptistă):
● Primul moment îl reprezintă apariţia tiparului, la începutul secolului XVI. Prima tipografie
românească este cea de la mânăstirea Dealu, din Ţara Românească, din 1508, care a tipărit cărţi în
limba slavonă. Tiparul apăruse în Germania cu aproximativ 60 de ani în urmă. Prima lucrare tipărită în
limba română a apărut în Transilvania, la Sibiu, în 1544 (Catehismul românesc).
● În secolul XVII, cronicarii Grigore Ureche şi Miron Costin sunt nişte umanişti întârziaţi
(umanismul european se încheie în secolul XVI). Dimitrie Cantemir este primul om de cultură român
de valoare internaţională. El este considerat de unii cercetători ca umanist iar de alţii ca preiluminist.
Opera sa fundamentală Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman (1714-1716) este primul
tratat de istorie despre Imperiul otoman. Pentru activitatea sa ştiinţifică şi literară, Cantemir a fost ales
membru al Academiei din Berlin.
●În secolul XVIII, reprezentanţii Şcolii Ardelene din Transilvania sunt iluminişti care se afirmă în
aceeaşi perioadă cu iluminiştii europeni.
● În secolul XIX, în anii premergători revoluţiei de la 1848, tinerii români care au studiat la Paris au
preluat ideile politice romantice: libertate, egalitate şi formarea statului naţional, pe care le-au
popularizat în Ţara Românească şi Moldova în timpul revoluţiilor de la 1848 iar în 1859 au realizat
Unirea Principatelor. Ei au fost numiţi paşoptişti. Tot în secolul XIX, în perioada 1870-1889,
Eminescu se afirmă ca ultimul mare reprezentant al romantismului european
Tot în perioada de până la Primul Război Mondial, inginerul Henry Coandă a creat avionul cu
reacţie, naturalistul Emil Racoviţă a pus bazele biospeologiei (ştiinţa studierii vieţii din peşteri),
Dimitrie Gusti a creat o şcoală sociologică de studiere a satelor româneşti, ajunsă model pentru
sociologia europeană.

Cultura română în perioada interbelică: disputa între europenişti şi tradiţionalişti

În perioada interbelică au existat două orientări în cultura română, una care îi grupa pe intelectualii
numiţi europenişti şi alta pe cei tradiţionalişti. 
Europeniştii considerau că România trebuie să se dezvolte din punct de vedere economic, social şi
cultural urmând modelul Europei occidentale. Liderul europeniştilor era criticul literar Eugen
Lovinescu. El i-a criticat pe cei care idealizau lumea rurală românească şi a considerat că civilizaţia
română modernă s-a născut odată cu începuturile contactelor culturale cu Europa occidentală, din
prima jumătate a secolului XIX. Lovinescu a utilizat termenul de sincronism pentru a denumi
recuperarea decalajului dintre civilizaţia românească şi cea a Europei occidentale. Elitele din secolul
XIX au reuşit să şteargă enormele diferenţe dintre România şi Occident. La început preluarea a fost
pur şi simplu imitaţie superficială, dar mai târziu ea s-a transformat într-o adaptare a civilizaţiei
occidentale la cea românească. Lovinescu arăta că în perioada interbelică civilizaţia românească
ajunsese să semene din ce în ce mai mult cu cea occidentală. Burghezia şi intelectualii au avut rolul de
a promova civilizaţia occidentală în rândurile românilor. Principalele reviste ale europeniştilor au
fost Sburătorul şi Contemporanul. Aici au publicat Ion Barbu, Camil Petrescu, George Bacovia,
Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Tudor Vianu, George Călinescu.
Tradiţionaliştii căutau modele pentru dezvoltarea României în trecutul autohton. Ei considerau că
civilizaţia românească este predominant rurală, astfel că importurile culturale din Occidentul urbanizat
nu se potrivesc specificului nostru naţional. Cei mai mulţi tradiţionalişti s-au grupat în jurul
revistei Gândirea, condusă de Nichifor Crainic. Nichifor Crainic a fost iniţiatorul curentului
numit ortodoxism, care pornea de la ideea că cea mai înaltă dezvoltare a spiritului uman o reprezintă
cultura creştină. Teoriile sale de filosofia culturii se bazau pe operele Părinţilor Bisericii şi pe scrieri
ale teologilor moderni. Crainic a considerat că spiritualitatea ţăranului român este în primul rând
religioasă, iar intelectualii români din secolele XIX şi XX, adepţi ai civilizaţiei occidentale, s-au izolat
de popor şi au depărtat civilizaţia românească de la cursul său normal de dezvoltare. Dintre
colaboratorii revistei Gândirea îi amintim pe Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ionel
Teodoreanu, Camil Petrescu, George Bacovia etc. De fapt, cei mai mulţi dintre tradiţionalişti au avut
ca surse de inspiraţie cultura tradiţională, dar din punct de vedere al expresiei artistice s-au integrat în
curente moderniste ale vremii lor. Dealtfel, mulţi dintre ei au colaborat şi la revistele europeniste şi la
cele tradiţionaliste. Filosoful Lucian Blaga afost unul dintre aceştia.

TEMA:

1. Prezentați contribuția lui Dimitrie Cantemir la dezvoltarea culturii

române și universale, folosind un argument în acest sens.

2. Subliniați importanța generației pașoptiste pentru societatea

românească.

3. Realizați o comparație de max. o pagină între europenism și

tradiționalism, aducând ca argumente asemănări și deosebiri între cele
două.