GERONTOLOGIE, GERIATRIE ȘI NURSING SPECIFIC

SUPORT DE CURS

Iași
2020
 GERONTOLOGIE, GERIATRIE ȘI NURSING SPECIFIC

GERONTOLOGIA (geront+logos) reprezintă știinta care studiază

procesul de îmbatrânire al organismului uman.
GERIATRIA este ramura medicinei care studiază aspectele
patologice ale proceselor de îmbătrânire și a bolilor care însoțesc
îmbătrânirea. Mai este numită și medicina vârstnicilor. Geriatria presupune
cunoștințe în primul rând din domeniul medical, dar și din alte domenii ca
psihologie și sociologie.
Geriatria a cunoscut o dezvoltare furtunoasă și s-a impus ca o
ramură distinctă a științelor medicale, numai în ultimele decenii ca rezultat
a exploziei demografice din secolul trecut.

REPERE ROMÂNEȘTI

„Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii

optimist, să te simți bine, să ai un ideal
în viață pentru care să lupți și pe care să
vrei să îl cucerești”.

Prof. Dr. Ana Aslan

Ana Aslan (1897 – 19880) a fost

absolventa Facultăţii de Medicină din
cadrul Universităţii din Bucureşti. După
absolvirea acestei facultăţii, aceasta a
căutat neîncetat formula neîmbătrânirii.
Fiind o mare pasionată de cardiologie,
Ana Aslan a folosit procaina, un
anestezic local ce are şi proprietăţi
secundare precum vasodilataţie, în
afecţiunile arteriale periferice.

2
 Starea pacienţilor s-a îmbunătăţit atât de mult după folosirea
substanţei, încât medicii au fost uluiţi. Tocmai în acest fapt a şi rezidat
unicitatea profesoarei Aslan care, în 1950 a afirmat că îmbătrânirea poate
fi încetinită, iar procaina este un factor întineritor.

Primul medicament creat anume să întârzie procesul de

îmbatrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan
și școala sa după numeroase cercetări clinice și experimentale. Rezultatele
acestui studiu fac obiectul lucrării "Novocaina - factor eutrofic și
întineritor" publicată împreună cu Prof. C. I. Parhon în 1955.

Un an mai târziu, în 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima

data lumii medicale internaționale la Congresul Therapiewoche de la
Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel.
În 1952, Ana Aslan a înfiinţat în România primul Institut Naţional de
Gerontologie şi geriatrie. Încă de la înființare, până în anul 1988,
Institutul a fost condus de Acad. Prof. Dr. Ana Aslan, având ca obiect de
activitate: asistența medicală geriatrică, cercetarea și gerontologia socială.
În 1964 președintele OMS l-a propus ca model de Institut de
geriatrie țărilor dezvoltate.
Dincolo de inventarea şi promovarea brandului Gerovital H3, un
produs biotrofic care încetineşte procesele de îmbătrânire, geniul Anei
Aslan este predicţia că viitorul medicinii va însemna prevenţie.
În acei ani, când nu se descoperiseră toate mecanismele
fiziopatologice ale bolilor existente şi când speranţa de viaţă era în
creştere, a fost o adevărată viziune că Ana Aslan a înţeles viitorul
medicinii ca fiind prevenţia.
Într-adevăr, după o lungă perioadă în care obiectivul principal în
medicină a fost reducerea factorilor de risc, în prezent medicina are în
centrul ei conceptul de creştere a calităţii vieţii.

3
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE ÎMBĂTRÂNIREA UMANĂ

Îmbătrânirea umană este un proces caracterizat prin modificări

treptate și spontane, având ca efect maturizarea în timpul copilăriei,
pubertății și perioadei de adult tânăr și apoi declinul multor funcții ale
organismului în timpul vârstei a II-a și a III-a.
Îmbătrânirea este deci un proces continuu, care debutează la naștere
și continuă în toate etapele vieții. Are atât componența pozitivă a
dezvoltării, cât și componenta negativă, declinul. Tradițional, vârsta de 65
ani este considerată un „prag", deoarece este vârsta la care oamenii sunt
pensionați.
În prezent, lumea întreagă se confruntă cu o adevărată revoluție
demografică, datorată îmbătrânirii accentuate a populației.
În anul 2003, numărul persoanelor în vârstă de peste 60 de ani era
de 600 de milioane. Se apreciază că până în anul 2025 acest număr se va
dubla.
După vârsta de 65 de ani, 11% dintre bărbați și 16% dintre femei
prezintă un anumit grad de incapacitate, după 80 de ani, 4 din 5 persoane
sunt afectate de incapacitate rezultată în urma unei afecțiuni
cardiovasculare, osteoarticulare sau psihice.
Vârstnicii reprezintă un segment important din populaţia totală în
lumea întreagă. Au o fragilitate imunologică, metabolică, vasculară, osoasă
mai accentuată decât tinerii și adulții, ceea ce explică frecvența mare de
boli cronice peste care se suprapun și numeroase afecțiuni acute.
Bătrâneții îi sunt specifice procesele evolutive ce se manifestă
diferențiat la nivelul tuturor organelor și țesuturilor, determinând scăderea
capacității funcționale a acestora, deci a intregului organism.
ONU a stabilit vârsta de 65 de ani drept limită de la care o persoană
poate fi considerată vârstnică.
Metodele de apreciere a îmbătrânirii populației sunt reprezentate de
aprecierea ponderii populației vârstnice în totalul populației, calculul
vârstei medii a populației, raportul între numărul persoanelor inactive și
numărul persoanelor aflate în activitate.
Cauzele principale ale îmbătrânirii populației sunt reducerea

4
 natalității, creșterea speranței de viață, scăderea mortalității generale și
precoce, creșterea nivelului de trai, ameliorarea accesului la serviciile de
sănătate, progresele medicale ale ultimelor decenii și orientarea stilului de
viață spre menținerea sănătății.
Consecințele fenomenului de îmbătrânire sunt multiple:
demografice, economice, sociale și medico-sociale.
Fenomenul îmbătrânirii populației determină o suită de constrângeri
economice și sociale și va provoca dificultăți decidenților din domeniul sanitar
și economic, deoarece populația vârstnică este mare consumatoare de servicii
medicale prin supra- și polimorbiditate, prin vulnerabilitatea crescută la
factorii perturbatori din mediul fizic și social.
Principalele cauze de îmbolnăvire ale vârstnicilor în țările dezvoltate
sunt reprezentate de artroză, osteoporoză, căderile și fracturile consecutive,
tulburările de vedere, hipoacuziile, boala Alzheimer, boala Parkinson,
incontinența sfincteriană.
Principalele cauze de deces ale vârstnicilor în România sunt bolile
cerebrovasculare, hipertensiunea pulmonară, boala cardiacă ischemică,
hipertensiuneaarterială, bolile respiratorii.
Exemple de intervenții din țările dezvoltate arată că acțiunile adecvate de
promovare a sănătății și de prevenire a bolilor netransmisibile în rândul vârstnicilor pot
reduce prevalența bolilor cronice și rata de incapacitate. în țările dezvoltate, măsurile de
susținere a populației vârstnice pentru a rămâne activă și sănătoasă sunt considerate o
necesitate, deoarece aceasta reprezintă o resursă valoroasă, adesea ignorată.
Se caută astăzi strategii pentru creșterea eficienței serviciilor destinate populației
vârstnice. în opinia OMS, principalele întrebări la care trebuie să răspundă decidenții
sistemului sanitar sunt următoarele:
 Cum va fi în stare un procent tot mai redus al populației active să susțină nevoile în
creștere ale populației vârstnice?
 Numărul tot mai mare de vârstnici nu va determina în cele din urmă falimentul
sistemelor de îngrijiri de sănătate și sociale?
 Cum ajutăm persoanele vârstnice să rămână active și independente?
 Cum îmbinăm responsabilitățile statului și ale familiei în îngrijirea persoanelor
dependente?
 Cum putem folosi experiența, talentele și abilitățile vârstnicilor?

5
  Odată cu creșterea duratei medii a vieții, cum putem îmbunătăți calitatea vieții
persoanelor vârstnice?

Îmbătrânirea individului și a populației, nu sunt unul și același lucru!

Prin „îmbătrânirea individului" este desemnat procesul fiziologic care începe din
momentul concepției și care antrenează modificări caracteristice speciei de-a lungul
întregii vieți, în ultimii ani ai vieții, aceste modificări determină o scădere a adaptabilității
individului la mediul înconjurător. îmbătrânirea unei populații este un fenomen mai
complex care se referă la creșterea proporției persoanelor vârstnice într-o populație dată.
Această creștere este aproape aceeași, indiferent dacă se consideră ca prag al
bătrâneții vârsta de 60 de ani sau de 65 de ani. Dacă celelalte grupe de vârstă cresc și ele
rapid, sporirea numărului persoanelor din acest grup de vârstă se poate face fără să se
însoțească de o îmbătrânire generală a populației.

O clasificare curentă/cronologică a persoanelor în vârstă distinge:

 între 65 (60) - 75 arti, trecerea spre batrânete, sau perioada de vârstnic.
 între 75 - 85 (90) de ani, perioada de batrân.
 peste 85 (90) de ani, marea batrânete sau perioada de longeviv.

O clasificare medicală a persoanelor în vârstă distinge:

"Îmbatrânirea fiziologică", armonioasă, în care vârsta cronologică se
identifică cu vârsta biologică.
Îmbătrânirea nefiziologică poate fi:
 prematură, când începe de timpuriu
 accelerată, când ritmul de îmbatrânire se accelerează la un moment dat
(după pensionare, după decesuri în familie, dupa internări etc).

Îmbatrânirea nefiziologică este o îmbatrânire patologică, dar aceasta nu

înseamna că bătrânețea este o boală.
O.M.S., defineste starea de sănătate ca "o stare completă de bine, fizic,
mintal si social...".
La batrâni, capacitatile fizice regresează, are loc o deteriorare intelectuală
și o dezangajare socială cu marginalizare.
Totuși batrânețea nu trebuie privită ca o boală!!!

6
 Dacă la baza acestui fenomen stau modificarile de vârstă suferite de
diferitele organe și sisteme, unele evenimente care intervin în existenta
vârstnicului o precipită (retragerea din activitate, îmbolnaviri diferite, plecarea
copiilor, decesul partenerului, disparitia vechilor prietenii etc.).
Criza de adaptare la noile condiții are mari implicații psihologice.
Examinarea unui batrân implică câteva funcțiuni psihice: nivelul de
constiență, orientarea, starea afectivă, gândirea, comportamentul, integrarea în
familie si societate, limbajul etc.
Se disting în psihologia senescenței, trei aspecte generale:
 Caracter diferențial, adică diferențe semnificative de la o persoană la alta
și chiar la aceeasi persoană de la un organ la altul;
 Nivelul îmbatrânirii depinde mai puțin de vârstă și mai mult de
particularitățile genetice, somatice, morale și sociale;
 Caracterul relativ al deficiențelor, datorită rezervelor compensatorii și
echilibrării complexe.
Un exemplu: Maximul inteligenței se situează între 16 si 25 de ani.
Totuși de multe ori se obțin performante mai mari si după această
perioadă. Aceasta se datorește organizării activității, perfecționării
schemelor de generalizare, sinteză si abstractizare. Iată de ce se spune ca
vârsta a treia, devine o vârsta a înțelepciunii.

CONCEPTUL DE ÎMBĂTRÂNIRE ACTIVĂ

OMS a lansat conceptul de „îmbătrânire activă", având drept scop
menținerea autonomiei și independenței persoanelor vârstnice.
Acest concept vizează optimizarea oportunităților pentru sănătate și
securitate, în scopul îmbunătățirii calității vieții persoanelor vârstnice.
Noul concept propune promovarea unui Stil de Viață Sănătos, prin
programe de prevenire a principalelor cauze de îmbolnăvire ale
vârstnicilor și permite indivizilor să-și îmbunătățească potențialul fizic,
psihic și social.
Cuvântul „activă" se referă la continuarea participării persoanelor
vârstnice la viața economică, socială, culturală, spirituală și nu numai la
abilitatea de a fi activ din punct de vedere fizic sau de a-și continua munca.

7
 Odată pensionați, vârstnicii pot contribui activ la binele familiei și
comunității din care fac parte, iar scopul îmbătrânirii active este să crească
speranța de viață sănătoasă și calitatea vieții persoanelor vârstnice, inclusiv
a celor afectate de incapacitate sau handicap.
Obiectivele strategiilor de îmbătrânire activă sunt următoarele:
 reducerea numărului deceselor premature
 limitarea dizabilităților și bolilor cronice la vârstnici
 creșterea calității vieții vârstnicilor
 reducerea costurilor îngrijirilor medicale
 dezvoltarea continuă de servicii sociale și de sănătate, accesibile,
permisive, calitative
 asigurarea educației și învățământului continuu pentru personalul
implicat în îngrijirile sociale și de sănătate

MODIFICĂRI ALE ORGANISMULUI

CORELATE CU VÂRSTA

MODIFICĂRI CONSECINȚE
ORGANUL SAU FIZIOLOGICE ASOCIATE
SISTEMUL CU VÂRSTA
OCHI Rigiditatea cristalinului. Scade acomodarea.
Opacifierea cristalinului. Apar dificultăți la vederea obiectelor
Retina este mai puțin sensibilă apropiate.
la lumină. Dificultăți de vedere la lumină slabă.
URECHI Scăderea capacității de
percepție a sunetelor cu
Apar dificultăți de discriminare a cuvintelor
frecvență înaltă.
dacă există un zgomot de fond.
Scăderea acuității auditive.
Presbiacuzia/surditatea.
GUSTUL Șl MIROSUL Scăderea numărului de muguri Multe alimente au un gust amar sau nu au
gustativi. gust.
Scăderea capacității de a Scade apetitul.
detecta mirosurile. Accidente legate de scăpări de gaze
nedetectate olfactiv.
CARDIOVASCULAR Scăderea forței de contracție a
miocardului și a debitului Lipotimie, sincopă.
cardiac. Rigiditatea Scade toleranța la efort.
miocardului. Insuficienta cardiacă este mai frecventă.
Scade sensibilitatea baro- Oscilații ale TA.
receptorilor si automatismul Tulburări de conducere a stimulilor (bloc
cardiac. cardiac)

8
RESPIRATOR Scăderea elasticității Scade volumul de aer inspirat. Crește volumul
parenchimului pulmonar și a rezidual. Tulburări respiratorii la efort și la
cutiei toracice. Scăderea altitudine.
oxigenării țesuturilor.

GASTROINTESTINAL Ficatul se micșorează, fluxul Efectele medicamentelor durează mai mult,

sangvin hepatic se reduce. scade capacitatea de epurare a toxinelor.
Sistemele enzimatice sunt mai Medicamentele ating concentrații mai mari în
puțin active. organism, crește riscul efectelor secundare
nedorite.

9
RENAL
Rinichii se micșorează, fluxul Scade capacitatea de epurare a toxinelor.
sangvin renal se reduce. Deshidratarea este mai frecventa.
Scade funcția de concentrare a Apar mai frecvent niveluri anormale ale
urinei, urina este mai puțin electroliților.
concentrată. Urinarea devine mai dificilă. Incontinența urinară
Scade capacitatea de excreție a este mai frecventă.
sării. Slăbește mușchiul detrusor
al vezicii urinare.
Scade controlul sfincterului
vezical.
INTESTINUL GROS Constipație, fecalom
Scade capacitatea de eliminare a
materiilor fecale
PIELE Scade grăsimea subcutanată.
Ridurile sunt mai pronunțate, pielea se rupe mai
ușor, hipotermia este mai frecventă.
METABOLISM Crește incidența diabetului zaharat de tip 2.
Glicemia crește mai mult după
Obezitate
masă.
Osteoporoză
Grăsimea corporală crește. Scad
nivelurile de Vitamina D și
Calciu, crește excreția calciului.
SISTEMUL Infecțiile sunt mai frecvente și mai grave.
IMUNITAR Imunitatea dobândită slăbește.
Scade sinteza de anticorpi.
Vaccinurile au o acțiune mai
scurtă și mai puțin eficientă.
CREIER
Reducerea fluxului sangvin Tulburări de echilibru, lipotimie
Modificarea nivelului unor Confuzie
substanțe chimice. Funcțiile mintale se reduc
Reducerea funcționării Scade capacitatea de menținere a echilibrului static
sistemului nervos central. și la mers.
Retenția urinară este mai frecventă. Disfuncție
ORGANELE Mărirea de volum a prostatei.
erectilă, impotență sexuală.
REPRODUCĂTOARE Scăderea nivelului de
MASCULINE testosteron. Reducerea fluxului
sangvin penian.

ORGANELE Scade producția de estrogeni. Crește riscul de boli coronariene și de osteoporoză.

REPRODUCĂTOARE Atrofia mucoasei vaginale. Menopauză, bufeuri
FEMININE Crește conținutul de grăsime și Dispareunie
de țesut fibros al sânilor. Examinarea sânilor pentru depistarea cancerului de
sân este mai dificilă.

SÂNGE Scade producția de eritrocite. Anemie

PROBLEME FRECVENTE ALE VÂRSTNICILOR

1. PROBLEME DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

10
 Deoarece relatiile sociale ale individului vârstnic, intrafamiliale sau
generale, pot favoriza sau agrava îmbolnavirile cronice, medicul si
asistenta trebuie sa aiba si notiuni generale de sociologie a îmbatrânirii si
de asistenta sociala. Deci trebuie sa formuleze si un diagnostic social.
Aceasta însemna ca trebuie sa cerceteze si aspectele psihosociale
ale vârstnicului:
 pensionare
 stresul retragerii
 raporturile cu familia, daca este tolerat, neglijat sau ignorat
 solidaritatea familiala etc.

2. AFECŢIUNI MAI FRECVENTE ÎN PRACTICA GERIATRICĂ

A.BOLILE CARDIOVASCULARE reprezintă principala cauză

de deces la batrâni.
Ca frecvență ele sunt urmate de bolile neurovasculare si psihice.
Ateroscleroza în primul rând, apoi celelalte boli metabolice, obezitatea,
diabetul zaharat, guta, se asociaza frecvent tulburărilor cardiovasculare.
Restrângerea activității fizice, specifică a vârstnicului, face ca două
din cele mai importante simptome ale bolilor de inimă - dispneea de efort
si durerea precordială - să lipsească, să fie diminuate sau atipice.

a. INFARCTUL MIOCARDIC ACUT LA VÂRSTNIC

Inima unui vârstnic, nu se mai poate adapta la efort. Apare frecvent
dispneea la eforturi minime.
De aceea la batrâni simptomul principal nu este durerea precordială
ci dispneea.

Tabloul clasic al infarctului miocardic la batrâni, este înlocuit de

tablouri asimptomatice, de aspecte atipice si simptomatologie de
împrumut.
Apar astfel infarcte cu tablouri false abdominale, fals cerebrale sau
fals pulmonare, care creeaza mari dificultati de diagnostic.

11
 Alteori apar tablouri nesemnificative, care sugerează o suferință
minoră: algii toracice, articulare, curbatura, viroze respiratorii etc.
Se pot întâlni si infarcte cu simptomatologie cerebrală: confuzie
acuta, disartrie, agitatie psihomotorie, vertije și chiar comă.
Simptomele de împrumut cerebrale, digestive (dupa mese
copioase), sau din teritoriul arterelor periferice, se datoresc insuficienței
circulatorii din teritoriul respectiv.
Alteori poate apare un infarct cu debut de insuficiență renală.
Probleme de dependență:
 Anxietate legată de durerea acută secundară ischemiei țesutului cardiac.
 Alterarea perfuziei tisulare.
 Perturbarea somnului legată de procedurile terapeutice și de mediul de
spital.
 Risc înalt de alterare a conceptului de sine.
 Risc înalt de alterare a menținerii sănătății.
 Posibil deficit de cunoștințe cu privire la starea de sănătate, dietă,
tratament și îngrijiri ulterioare.
 Posibilă constipație legată de imobilizare și de efectul secundar al
medicației opiacee.

Obiectivele de îngrijire urmăresc:

 asigurarea repausului fizic și psihic pentru reducerea ischemiei și a
zonei de necroză
 prevenirea complicațiilor majore și a morții subite
 recuperarea hemodinamică și funcțională a pacientului
 educația pacientului/familiei pentru aplicarea măsurilor de recuperare
și redobândire a autonomiei

Intervenții specifice:
 observarea vârstnicului
 comunicarea terapeutică
 liniștirea/calmarea
 investigarea cât mai rapidă a manifestărilor existente
12
 b.HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ GERIATRICĂ
Hipertensiunea este principalul factor de risc la vârstnic, crescând
incidenta accidentelor vasculare cerebrale si coronariene.
HTA esențială, nu este caracteristică vârstnicului, ea apare în cursul
vârstei tinere sau adulte si evolueaza la batrâni cu unele caractere clinice
speciale. Este o hipertensiune sistolo-diastolica, cu o evoluție mai blândă,
cu gravitate moderată. Formele maligne sunt foarte rare. De obicei
hipertensiunea se însoteste de ateroscleroza.
Simptomatologia la vârstnic a hipertensiunii arteriale, are unele
particularități:
 uneori se întâlnesc cazuri cu valori tensionale crescute, fara semne clinice
 simptomatologia este de obicei nezgomotoasa
 apar frecvent simtome nespecifice (cefalee, vertije, palpitatii, tulburari de
vedere, nicturie)
 apar adeseori simptome de suferinta cardiaca: dispnee de efort, disconfort
toracic, palpitatii, galop
 la vârstnicii dupa 70 de ani, apar semne de insuficienta circulatorie
cerebrala: insomnii, agitatie, dezorientare
Complicatiile sunt cardiace, cerebrale si renale, si tin de
modificarile aterosclerotice.

Principii de Tratament și îngrijire

Se recomandă terapia în trepte:
 prima treaptă o constituie administrarea de diuretice, iar dozele vor fi mai
mici pentru a evita hipotensiunea ortostatică, hipokaliemia, hiperglicemia
 la a doua treaptă se asociază sau se administrează izolat sau în doze mici
un medicament antihipertensiv bine tolerat de vârstnici (clonidină,
alfametildopa, enalapril)
 în alegerea medicamentului antihipertensiv se va ține seama mai mult de
efectele secundare decât de eficacitatea sau mecanismul de acțiune
 regimul alimentar va fi hiposodat și nu desodat pentru a preveni anorexia,
dispariția senzației de sete (și așa diminuată la vârstnici) și consecutiv

13
 deshidratarea și dezechilibrul hi- droelectrolitic
 se face bilanțul clinic, biologic și electrocardiografie la 15 zile de la
începerea tratamentului medicamentos, lunar în continuare și apoi la 3 luni
când tratamentul este bine echilibrat pe baza eficacității și toleranței de
către organismul vârstnicului.
 se monitorizează valorile tensionale, greutatea și ionograma sangvină (Na
și K)
 se stimulează vârstnicul să desfășoare activități de autoîngrijire și să evite
inactivitatea, repausul prelungit, care pot să compromită autonomia
 activitatea inimii este ușurată prin acțiunea mușchilor mari (când ei se
contractă, sângele venos este trimis spre inimă)
 dacă mișcarea nu este posibilă, mușchii mari pot fi exersați prin mișcări
pasive manuale sau cu ajutorul unor aparate ce pot fi adaptate pentru a
ajuta persoana în vârstă să-și ridice brațele și picioarele
 bătrânii care petrec un timp considerabil în cărucior, trebuie, când este
posibil, să acționeze ei singuri căruciorul și să se angajeze în exerciții
active din cărucior
 pentru vârstnicii care se pot deplasa, se recomandă plimbări zilnice pe
teren plat, pe distanțe de 1,5-3 km, evitând ieșirile în zilele geroase, cu
vânt sau ploaie care suprasolicită inima
 educația vârstnicului va include: alegerea hranei, limitarea consumului de
sare și de grăsimi animale, administrarea medicamentelor
 asistentul medical trebuie să fie capabil să discute problemele cu pacientul
în vârstă, să folosească ilustrații și broșuri care pot ușura
înțelegereaconsumul de medicamente care duc ia scăderea potasiului
presupune informare și chiar oferirea unei liste cu alimente ce pot suplini
lipsa potasiului
 asistentul medical și pacientul/familia pot stabili împreună un meniu variat
care să conțină suficient potasiu mai degrabă decât medicamente care să
suplinească lipsa de potasiu
 rolul principal al asistentei medicale este de a ajuta persoana în vârstă să-și
conserve energia și de a avea grijă ca nevoia de consum să nu depășească
parametrii funcționali ai sistemului cardiovascular.

14
 b. HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ
Prin Hipotensiune arteriala se înțelege scăderea presiunii sistolice
cu mai mult de 20 mm Hg, în trecerea de la decubit la ortostatism.
Frecvența crește cu vârsta.
Nu este o boală, este un sindrom deoarece se însoțeste de:
 astenie psiho-fizică,
 palpitații,
 vertije,
 sincope,
 căderi,
 pierderi de cunostință.

Intervenții specifice:
 Atenție deosebită la supravegherea vârstnicului!
 observarea momentelor specifice
 încurajarea vârstnicului să anunțe momentele specifice
 educarea pacientului cu privire la momentul și modul mobilizării

d.ARTERITA CU CELULE GIGANTE (ARTERITA TEMPORALĂ SAU

ARTERITA HORTON)
Apare la bolnavii vârstnici, după 50 de ani și obișnuit dupa 60 de ani. Se
localizează la bifurcarea carotidei, la nivelul arterelor extracraniene (artera
facială sau temporală).
Debutul este insidios prin cefalee, oboseală, anorexie, scădere în
greutate, polimialgii reumatice, febră. Caracterul cefaleei este sugestiv:
localizare temporală, uni sau bilaterală, cu iradiere în pielea capului si
regiunea occipitală.
Evolutia este cronică de la câteva luni la doi ani sau mai mult.
Tratamentul bolii se face cu corticoizi.
Îngrijiri specifice:
 observarea și liniștirea pacientului
 încurajarea în a se adresa unui medic
 urmarea tratamentului medicamentos(corticoizi)

15
 B. BOLI PSIHONEUROLOGICE

TULBURĂRI PSIHICE sI NEUROLOGICE ÎN ÎMBĂTRÎNIRE

Acestea sunt grupate în ceea ce s-a numit îmbatrânirea cerebrală.
Ele cuprind:
 tulburări nevrotice
 psihoze functionale
 stari confuzionale
 psihoze organice

Morbiditatea psihiatrică a bătrânului, ocupă locul doi în ansablul

morbidității sale generale dupa cea cardiovasculară.
Momentul cel mai traumatizant psihic este retragerea din activitatea
profesionala -pensionarea.
Aceasta este mai greu de suportat de către bărbați, este un adevarat șoc
al pensionării, numită de unii "boală a retragerii" sau "moarte socială". Prin
pierderea prestigiului social câștigat după o viață de muncă, începe
conștientizarea îmbatrânirii și mai ales teama de moarte .
Cele mai importante semne neurologice sunt:
o mersul cu bază de susținere mărită
o rigiditate
o limitarea mișcărilor
o tendință la abolirea reflexelor
o hipotrofia musculară
o mișcări spontane involuntare
o tremurături
o modificări de poziție, de memorie, limbaj, mimica
o modificările organelor de simț și ale afectivității

În patologia vârstnicului domină demențele, bolile extrapiramidale

si bolile cardiovasculare.

a.TULBURĂRILE DE SOMN

16
 Somnul este o functie fiziologica mult modificata fata de adulti.
Batrânul are o nevoie de somn în medie 6 ore zilnic. Totuși bătrânul se
plânge adesea de insomnie, mai ales femeile. Aceasta explica cresșerea
consumului de hipnotice.
În general somnul nocturn nu este continuu, este fragmentat,
cuprinde perioade de treziri, posibilitatea readormirii este greoaie, ziua
starea de veghe este întrerupta de perioade de somnolență.
Odihna depinde de gradul de relaxare fizică și mentală. Se
presupune că, dacă stai întins în pat înseamnă odihnă dar, grijile și alți
factori asociați de stres fac ca mușchii din tot corpul să continue să se
contracte chiar dacă activitatea fizică a încetat. Realizarea odihnei depinde
de această relație între psihic și somatic.
Funcțiile corpului au perioade de activitate și odihnă într-un ciclu
continuu de activitate (bioritmuri).
Odihna „prin excelență" înseamnă somn neîntrerupt, revigorant și
recuperator.
Calitatea somnului se deteriorează cu vârsta.
Dissomnia reală a vârstnicului, care trebuie diferențiată de falsa
insomnie (nu dorm noaptea pentru că dorm ziua), include atât tulburări
cantitative, hiposomnia, cât și tulburări ale ritmului normal (somn nocturn
- veghe diurnă, în sensul inversării).
Studiile efectuate pe loturi de persoane vârstnice arată că:
 nevoile de somn ale vârstnicului sunt mici comparativ cu adultul, cu toate
acestea timpul de somn total nu scade odată cu înaintarea în vârstă
 comparativ cu adultul, la vârstnic, numărul de treziri poate însuma 1-2 ore
de veghe nocturnă, comparativ cu câteva minute la adultul tânăr
 un alt parametru al somnului, eficacitatea, prin care se înțelege raportul
dintre timpul de somn total sau real și timpul petrecut în pat, cu lumina
aprinsă, suferă modificări odată cu înaintarea în vârstă; eficacitatea
somnului are o cădere marcată spre 70 de ani atât la bărbați cât și la femei.
 s-a observat că bătrânul își recuperează prin somn diurn, inclusiv siesta,
pierderile datorate veghei nocturne; dormind ziua, el va dormi mai greu,
mai puțin noaptea, ceea ce duce la un cerc vicios.

17
 Cauzele dissomniei la vârstnic
 Hipetrofia de prostată, prin fenomenul de polakiurie nocturnă pe care-l
determină.
 Insomnia din această cauză are repercusiuni importante asupra
organismului vârstnic prin epuizare psihică, intelectuală, determinată de
imposibilitatea de refacere a sistemului nervos.
 Refluxul gastro-esofagian ce poate fi corectat prin măsuri de igienă și
alimentație corectă seara (cina cu 2-3 ore înainte de culcare, evitarea
meselor copioase) și culcare în poziție proclivă (pe pernă mai înaltă)
 Reumatismul articular dureros, cu orar mai ales nocturn, crampe
musculare ale membrelor inferioare prin tulburări circulatorii
 Tusea rebelă la vârstnicii fumători, cu bronșită cronică
 Insomnia iatrogenă, medicamentoasă (medicamente stimulente ale SNC,
hipnotice)
 Apneea nocturnă care se însoțește de sforăit puternic și periodic, somn
întrerupt cu frecvente treziri, activități nocturne neobișnuite cum sunt
ridicarea în șezut, somnambulismul și căderea din pat.

Evaluarea calității somnului la vârstnici

Informațiile privind istoria somnului sunt importante și se referă la:
 cât de bine doarme pacientul acasă
 de câte ori se scoală pe noapte
 la ce oră se culcă
 ce deprinderi are înainte de culcare: servește o gustare, urmărește
programele TV, ascultă muzică, lecturează ceva, face exerciții fizice
 poziția favorită în pat, condițiile de microclimat din cameră (t°, ventilație,
iluminare)
 somnifere sau alte medicamente luate în mod obișnuit care-i pot afecta
capacitatea de a adormi
 anumite hobby-uri
 starea de mulțumire existențială
 percepția stării de sănătate (pentru a detecta posibile depresii)

Datele obținute de la persoana vârstnică trebuie confruntate cu ale

18
 îngrijitorului sau ale membrilor familiei.
O parte importantă a evaluării, necesară pentru implementarea unor
intervenții adecvate este ținerea unui jurnal al somnului. Acesta va asigura o
înregistrare exactă a problemelor legate de somn și va identifica cauzele.

Intervenții specifice
Intervențiile vor avea loc după o edificare completă asupra istoricului
somnului.
Măsurile aplicate pentru asigurarea unui somn de calitate pentru
pacientul în vârstă vizează:
 Comunicarea terapeutică,
 Stabilirea împreună cu vârstnicul a unui program de somn,
 Menținerea condițiilor care favorizeză somnul (factori de mediu și
obișnuințele dinainte de culcare)
 Ajutorul oferit pacientului pentru relaxare înainte de culcare prin masarea
spatelui, picioarelor sau servirea unor gustări dacă se solicită (lapte cald,
vin, coniac)
 Poziționare în pat, calmarea durerilor și asigurarea căldurii știind că
vârstnicii sunt mai friguroși)
 Eliminarea cofeinei și a teinei după amiaza și seara (cafea, ceai, ciocolată)
 încurajarea exercițiilor zilnice și reducerea somnului de zi la mai puțin de
2 ore
 Efectuarea unei băi calde dacă vârstnicul o agreează și nu se plânge de
amețeli după baie

b.DEPRESIILE TARDIVE
Sunt cele mai frecvente afecțiuni psihice întâlnite la vârstnici
(15%).

19
 Apar în: nevroze, boli cerebrale, degenerative, vasculare,
endocrine, metabolice, dar si în psihoze maniaco depresive, melancolia de
involutie sau în formele reactive (traume psihice, stressuri, neadaptare etc
Clinic predomină:
 ideile depresive, ipohondrice si de negatie,
 sentimente de culpabilitate, inutilitate, autoacuzare.
În formele grave apar:
 deliruri
 idei de persecutie
 confuzii si halucinatii
 dezordinea afectiva
Și dupa unele medicamente poate apare agravarea starii depresive
(tranchilizante, rezerpina, clonidina, propanololul, metil-dopa).
Dupa fiecare fază depresivă, intervalul liber se scurtează. La
apariția lor, contribuie ca în toate bolile psihice si factorii psihosociali.
Important este diagnosticul diferential între depresie si demente!
Intervenții specifice:
 ameliolarea mijloacelor psihosociale: climatul psihologic familiar
favorabil, legaturi afective si uneori pregatirea psihologica;
 tratamentul bolilor cerebrale organice tratabile si a bolilor somatice
coexistente (diabet zaharat, boli digestive etc);
 tratamentul psihofarmacologic.
Acesta constă în administrarea de psihoanaleptice sau timoanaleptice
de tipul produselor procainice.
În formele mai grave se administreaza antidepresive (antideprin sau
amitriptilina), anxiolitice (haloperidol, tioridazin, meclofe-noxat, etc).
O atenție deosebită trebuie acordată tendințelor la sinucidere.

c.SINUCIDERILE

20
 Ca expresie a depresiei sinuciderile la vârstnici sunt frecvente (25 -
35% din totalul sinuciderilor la toate vârstele). Suicidul la vârstnici este
mai frecvent decât se crede.
Grupele cu risc crescut sunt:
 persoane vârstnice cu boli cronice traind în izolare si lipsuri;
 depresivii
 cei cu crize emotionale (moartea partenerului, pierderea legaturilor
afective, internarea în unitati de asistenta), refuzul de adaptare.
O forma particulară o reprezintă bătrânii care pierd dorința de a trăi
(sinuciderea tăcută).
O.M.S. a stabilit în 1969, cauzele suicidului în ordine:
 izolarea sociala
 pierderea unui rol social
 încetarea activitatii profesionale
 întreruperea unui mod de viata obisnuit (prin spitalizare de exemplu)
 moartea partenerului conjugal
 stari de sanatate fizica si mentala deficitara
 lipsuri materiale
Mai frecvent sinuciderile se întâlnesc la bărbați.
Îngrijiri specifice:
 ameliorarea mijloacelor psiho-sociale
 observarea zilnică a vârstnicului
 comunicarea terapeutică
 tratarea corectă a bolilor de bază
 consilierea de specialitate etc.

d.STĂRILE CONFUZIONALE ACUTE

Se instalează mai mult sau mai puțin brutal și alterează global
conștiința, comportamentul mental și relațional.
Este o reactie acută, durează ore sau zile, este reversibilă spontan sau
terapeutic. Apar de obicei seara sau noaptea.

În apariția lor intervin:

21
  factori declansatori: boli cardiovasculare, metabolice (uremie,
hiperglicemie etc), boli infectioase, respiratorii sau urinare, boli cerebrale
(accidente vasculare, traumatisme, tumori etc).
 factori psihosociali, care au fost deja prezentati anterior.
Semnalul de alarmă este schimbarea bruscă de comportament, aparută
în ore sau în zile.
Astfel apare:
 obnubilarea conștiintei (deplasare, concentrare, atentie),
 iluzii,
 halucinatii,
 dezorientare temporo- spațială etc.
O gravă dificultate diagnostică este demența, însă starea confuzională
are un debut brutal, evoluează cu perioade de luciditate și este reversibilă.
Demența debuteaza progresiv iar evoluția este ireversibilă și tulburarea este de
obicei globală.
Îngrijiri specifice:
 tratarea corectă a bolilor de bază
 observarea zilnică a comportamentului mental/relațional al vârstnicului
 asigurarea unei comunicări terapeutice
 încurajarea minimului de activități potențiale etc.

e.DEMENŢELE
Sunt relativ frecvente la vârstnici.
Se caracterizeaza printr-o scadere progresiva si ireversibila a
activitatii psihice si prin modificari organice cerebrale de natura
degenerativa sau vasculara (arteriosclerotica).
Se deosebesc :
 demente senile (degenerative)
 demente vasculare (arterioscleroza)
 demente mixte
Cauza cea mai frecventă este degenerescenta primara a tesutului
cerebral (boala Alzheimer), în 80% din cazuri. Date mai noi apreciaza ca

22
 evolutia dementelor nu este totdeauna ireversibila, ca exista si opriri în
evolutie, chiar cazuri reversibile. De aceea diagnosticul trebuie stabilit
precoce.
Verdictul de dementa senila este prea grav pentru a fi stabilit în grabă.

Diagnosticul medical poate fi presupus în doua situații:

 degradarea accentuată, brutală chiar, de durată, a unui vârstnic, până atunci
activ, declansată de un factor favorizant;
 alterarea progresivă, în trepte, a performanțelor intelectuale;
Diagnostice de nursing:
 Alterarea procesului gândirii legată de pierderea memoriei, de agnozii.
 Deficit de memorie raportat la persoane, la timp și spațiu, legat de
degenerescența primară a țesutului cerebral.
 Alterarea somnului legată de tulburările de percepție și de gândire.
 Posibilă autovătămare legată de alterarea judecății.
 Deficit potențial de volum lichidian legat de pierderea senzației de sete.
 Alterarea eliminării intestinale legată de deficitul de utilizare a toaletei.
 Risc de violență legat de alterarea gândirii și a judecății.

Principii de îngrijire a bolnavului cu demență

 Mențineți independența bolnavului prin încurajarea acestuia să facă singur
anumite activități care sunt mai ușor de rezolvat; ajută la menținerea stimei
de sine și previne frustrarea.
 Evitați confruntările de câte ori este posibil. încercați să nu-i contraziceți
dacă spun lucruri ciudate sau prostești. Distrageți-le atenția dacă doresc să
facă ceva nepotrivit, schimbând subiectul sau îndepărtându-l de sursa
interesului său absurd.
 Stabiliți rutine în îngrijirea persoanei cu demență, făcând aceleași lucruri la
aceleași ore și asigurând, o anumită predictibilitate în îndeplinirea
activităților.
 Asigurați un mediu sigur pentru bolnavul cu demență. Confuzia, pierderea
coordonării fizice cresc posibilitatea de a cădea, de aceea trebuie verificate
zonele periculoase ca podelele alunecoase, mobila plasată incomod,
mochetele fixate necorespunzător. Activitățile zilnice au un risc crescut

23
 pentru bolnavi: aceștia pot deschide gazul, lăsa lumina aprinsă, arunca
chibrituri aprinse într-un coș cu hârtie etc. De aceea, anumite atenționări
scrise („închideți gazul", „opriți apa"), ca și eliminarea obiectelor
periculoase pot diminua riscul accidentelor casnice.
 Mențineți canalele de comunicare deschise. Pe măsură ce boala evoluează,
problemele de comunicare între bolnav și ceilalți vor fi din ce în ce mai
mari. Bolnavii vor avea dificultăți în a se exprima și a purta o conversație.

Pentru a menține canalele de comunicare deschise se recomandă:

 să verificați dacă bolnavul nu este afectat de tulburări de auz, vedere, sau
de probleme stomatologice.
 să vorbiți clar, simplu și rar, numai despre un singur subiect.
 să acordați persoanei mai mult timp pentru a răspunde.
 dacă persoana este confuză, amintiți-i cu răbdare informațiile esențiale
folosindu-vă de un obiect sau de o imagine.
 încercați sa nu-i contraziceți sau să-i jigniți, corectându-i cu bruschețe.
 folosiți privirea și atingerea pentru exprimarea sentimentelor.

Tratamentul aparține psihiatriei!

Nu se administreaza medicamente timp îndelungat, în schimb grija

pentru mediul ambiant si exercițiile intelectuale care mai sunt posibile, este
obligatorie.
Psihiatria moderna integrează familia în tratamentul bolilor psihice
și chiar a demenței. Numai în acest mod se poate evita precipitarea
deteriorarii.
Probleme grave ridică:
 instabilitatea afectivă
 insomnia
 dromomania
 refuzul hranei și igienei corporale
 incontinența urinară
O atenție specială trebuie acordată fumatului și manevrării gazelor.

24
 Frecvent la aceasta categorie de bolnavi apare supsiciunea că li s-a
furat unele lucruri.
Aceasta provine din tulburarile de memorie și orientare.

f. ARTERIOSCLEROZĂ CEREBRALĂ DIFUZĂ

Se descriu tablouri clinice caracteristice, după acumularea
leziunilor în anumite zone ale creierului. Ele se instalează în timp, insidios
si sunt în general asimptomatice mult timp.
Se datoresc hipertensiunii arteriale si arteriosclerozei, care se
influentează reciproc.
Îngrijiri specifice:
 măsurarea zilnică a valorilor TA și a pulsului,
 recomandarea unui regim igieno-dietetic specific HTA și ATS,
 observarea zilnică a stării generale a vârstnicului,
 încurajarea vârstnicului să comunice orice modificare percepută în starea
generală.

g. ACCIDENTE VASCULARE ISCHEMICE TRANZITORII

Reprezintă o complicație a hipertensiunii arteriale și a
arteriosclerozei cerebrale. Este un accident frecvent la vârstnic și reclamă
un diagnostic adeseori retrospectiv.
Este relativ benign, apare în jur de 70 de ani și se întâlneste cam în
20% din accidentele vasculare cerebrale.
Reversibil într-un interval de 24 de ore, are un prognostic imediat
bun, dar îndepartat rezervat.
Debuteaza brusc, este de obicei minor, fără pierdere de cunoștință
și durează câteva minute sau ore. De obicei diagnosticul se pune pe
anamnezei bolnavului, pe vârsta și semnele de ateroscleroză cerebrală și
sistemică.
Afectează doua teritorii cerebrale: carotidian si vertebro bazilar.
Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 măsurarea zilnică a valorilor TA și a pulsului

25
  recomandarea unui regim igieno-dietetic specific HTA și ATS
 observarea zilnică a stării generale a vârstnicului
 încurajarea vârstnicului să comunice orice modificare percepută în starea
generală.

h.PARAPAREZA (PARAPLEGIA) SENILĂ

Se întâlneste frecvent în practica geriatrică. Apare lent, progresiv, la un
subiect vârstnic, cu astenie, adinamie, pâna la impotenta functionala a
membrelor inferioare.
Aceasta poate duce la apariția sindromului de imobilizare.
Cauzele specifice vârstnicului sunt vasculare (mielopatia vasculara) si
degenerative, mai rar tumorale, traumatice etc.
Incidenta este mare, impotența functională este atribuită de bolnav și
uneori chiar de medic, la început, unui reumatism cronic.
Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 încurajarea vârstnicului să-și păstreze cantitatea de efort fizic efectuat
zilnic
 antrenarea în activități zilnice/casnice
 inducerea sentimentelor de utilitate
 observarea zilnică a celor mai mici indicii de depresie
 antrenarea în discuții și încurajarea să-și exprime sentimentele

C.BOLI DIGESTIVE

a.PAROTIDITA SUPURATĂ A BĂTRÂNULUI, apare la vârstnicul de peste

80 de ani, cu stare grava, istoric lung, casexie si infirmitate. Apar si stări
terminale, mai frecvent la femei.
Clinic se exteriorizează ca o tumefacție pre și intra auriculară, care
deformează figura și cu semne locale de inflamație (eritem si temperatura),
precum și secreții purulente.

26
 b.REFLUXUL GASTRO ESOFAGIAN
La persoanele vârstnice apar frecvent tulburări de deglutitie,
disfagie, și regurgitări nazale. Alteori apare pirozis, epigastralgii, cu
iradieri în umărul stâng, ceea ce se cheama pseudo angor.
Refluxul în întoarcerea conținutului gastric în esofag, din cauza
insuficienței functionale a cardiei.
Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 observarea zilnică a vârstnicului
 observarea obișnuințelor de zi cu zi referitoare la alimentație și
activitate fizică
 programarea la un consult de specialitate

c.ALTE BOLI DIGESTIVE sunt:

 colecistitele si angiocolitele acute
 ocluziile intestinale (ocluzia colonului descendent de obicei, prin
carcinom de colon)
 volvulusul colic de obicei interesând sigmoidul
 cancerul de colon stenozant
 ocluzia mezenterică, de obicei depistata necroptic si colita ischemică
Aproape toate aceste afecțiuni, apar mai frecvent la vârstnicii
obezi. Pot fi originea unui abdomen acut (când diagnosticul se pune de
obicei tardiv).
Prognosticul este foarte rezervat, iar tabloul clinic este initial
estompat, sters.
Din patologia inflamatoare a peritoneului, mai frecvent se
întâlneste apendicita (letala de obicei la vârstnic), cu evolutie si semne
atipice, frecvent conducând la peritonita.
Alte cauze de abdomen acut la vârstnici, sunt ulcerele
gastroduodenale, hemoragiile prin ruptura arterei epigastrice, fisurarea
unui anevrism de aorta.

27
 În toate bolile digestive ale vârstnicului, ca si în celelalte,
modificarile psihice dau o coloratura speciala si pot fi un obstacol serios în
calea vindecarii, conducând adesea la exitus.
Îngrijiri specifice:
 observarea zilnică a vârstnicului
 decelarea oricăror modificări în starea de bine (ex: durerea cu
localizarea și intensitatea acesteia)
 apelarea de medicului de familie/urgență
 acordarea ajutorului până la intervenția personalului din clinica de
chirurgie

d.INCONTINENŢA ANALĂ, este o infirmitate frecventa, cu repercursiuni

grave psihosociale, fiind alături de incontinența de urină, escarele de
decubit și de dementă, una din marile probleme ale îngrijirilor si asistentei
vârstnicului.
Ea constă în pierdere involuntară a materiilor fecale și a gazelor
prin orificiul anal.
Se asociaza de obicei cu incontinență de urină și cu deteriorarea
psihica avansată.
Apare în: demențe, accidente vasculare cerebrale, afecțiuni ale
măduvei, polinevrite, diabet, abcese rectale, hemoroizi, fisuri anale,
cancere recto sicmoidiene si constipatia cronica.
Cea mai importanta incontinență anală este cea neurogenă, în
geriatrie.
Îngrijiri specifice:
 stabilirea gradului de dependență al vârstnicului,
 instituirea ingrijirilor specifice pacientului incontinent,
 profilaxia ulcerelor de decubit.

28
 D.BOLI METABOLICE

e. DIABETUL ZAHARAT TARDIV

Este o boală metabolică cronică, care are drept cauză principală
deficitul absolut sau relativ de insulină și se caracterizează prin perturbarea
predominantă a metabolismului glucidic, cu hiperglicemie, glicemii pe
nemâncate ce depășesc 120 mg%, prezența de glucoză în urina, alături de
afectarea și a celorlalte metabolisme (lipidic și protidic).
Clinic se deosebește:
 Diabetul zaharat de tip I, insulino-dependent, care se echilibreaza
numai prin tratament cu insulina. Se întâlneste 15 - 20% din cazuri.
 Diabetul zaharat de tip II, insulino-independent, care apare în
genere dupa 40 de ani, la persoanele obeze.
Din aceasta categorie face parte si diabetul care apare dupa 65 - 70
de ani, care se datoreste aterosclerozei vaselor pancreatice. Este cel mai
frecvent întâlnit.
Câteva caracteristici ale diabetului la vârstnic:
 Frecvența mai mare a diabetului latent (40%)
 Hipertiroidismul, favorizeaza hiperglicemia si glicozuria
 Obezitatea este un factor net predispozant
 Debutul este insidios, iar formele iatrogene (medicamentoase:
Nefrix, Cortizon), sunt relativ frecvente.
 Riscul metabolic major este coma hiperosmolara.
 Microangiopatia diabetica, adica interesarea arterelor mici este rara
(glomerulo-scleroza, retinopatia diabetica, unele neuropatii).
 Predomina macroangiopatia, adica interesarea vaselor mari
(cerebrale, coronariene, arterele membrelor inferioare) cu
accidente: vascularocerebrale, infarct miocardic, insuficienta
cardiaca, arterite periferice.
 Arteriopatia membrelor inferioare, complicatie frecventa. Uneori
prezenta arteriopatiei periferice evidentiază un diabet ignorat.

29
 Dintre complicatiile acute, ale diabetului zaharat, cea mai severa
este coma hiperosmolară, neacidocetozică. Apare la diabetici
insulinoindependenți, tratați insuficient sau ignoranti.
Poate fi declanșată de lipsa insulinei, diuretice tiazidice, cortizon,
hipotermie cu scăderea consumului de glucoză, aport exagerat de glucide,
infecții, deshidratări, neoglucogeneza exagerată.
Coma este vigilă (păstrarea sensibilității dureroase).
Se descriu două tipuri de manifestări:
 neurologice (hiperreflectivitate, semnul lui Babinski pozitiv,
tremuraturi, convulsii generalizate, incontinenta de urina) si
 semne de deshidratare (piele uscata, limba prajita, deglutitie
dificila, globi oculari hipotomici).
La acest tablou se adauga hipertensiunea arteriala, lipsa mirosului
de acetona prin lipsa corpilor cetonici, si respiratiei Kiismaul.
Hiperglicemia este foarte mare.
Complicatii acute:
 Coma diabetică clasică, hiperglicemica, este mai rară.
 Coma hipoglicemica, este frecventa la vârstnic. Hipoglicemia este
un pericol real pentru batrâni, în conditiile abuzului de sulfamide
hipoglicemiante.
 Complicații infecțioase, mai frecvent urinare (de obicei la femei),
cutanate și pulmonare.
Complicații cronice:
 Arteriopatia membrelor inferioare =>D.Z.tip II neglijat sau ignorat.
 Retinopatia diabetică, etc.
Îngrijiri specifice:
 Diagnosticarea corectă a afecțiunii și a gradului de afectare al
organismului
 Măsurarea frecventă a glicemiei
 Instituirea și păstrarea unui regim igieno-dietetic adecvat
 Urmarea unui tratament medicamentos adecvat
 Educarea pacientului privind recunoașterea și prevenirea
complicațiilor acute și cornice.

30
 E. PATOLOGIA GERIATRICĂ A SÂNGELUI

La batrâni apare o deshidratare care influentează echilibrul

hidroelectrolitic intracelular, scad proteinele (serinele) si cresc globulinele
si lipidele. Adeseori apare scăderea fierului din sânge.
a.ANEMIA, apare frecvent la batrâni, prin îmbatrânirea
hematopoezei. Cele mai obisnuite tipuri de anemie care apar la vârstnic
sunt:
- anemia feripriva, mai frecventa Ia femei si la barbatii de peste 60
de ani prin sânge-rari digestive, malmutritie, neoplasme si hemopatii
maligne, infectii severe, medicatie antiinflamatoare si analgezica
(salicilati),
- anemia pernicioasa (Biermer), datorita lipsei vitaminei BI2. Este
în relatie mai ales cu tiroidopatiile si diabetul zaharat. Pot sa agraveze o
insuficienta cardiaca preexistenta. Simptomele neurologice sunt mai putin
severe, dar tulburarile psihice domina tabloul clinic. Deficitul de acid folic,
asociat celui de Fe, are la baza o cauza alimentara.
- anemiile secundare altor îmbolnaviri (anemii nefrogene, din
mixedem, hepatopatii cronice, limfoleucoza cronica, disglobulinemii.
Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 observarea zilnică a stării generale de bine a vârstnicului
 recomandarea consultului de specialitate hematologic
 instituirea unui regim dietetic adecvat
 urmărirea evoluției prin prelevarea regulată de probe biologice
 urmarea corectă a tratamentului recomandat

b.LEUCEMIA LIMFATICĂ CRONICĂ

Este cea mai frecventa leucoză întâlnită la bătrâni, în special la
bărbați.
Tabloul clinic este atenuat. Apar infecții repetate, adenopatii
generalizate superficiale si profunde, spenomegalie, limfocitoza. în

31
 forma leucemica, leucocitele depasesc 100 000/mmc, în forma
subleucemică 10-30 000/mmc (cu 80% limfocite) și în formă
leucemică, leucocitele ajung la 10 000/mmc, cu 50 - 60% limfocite.
Anemia este frecventă.
Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 observarea zilnică a stării generale de bine a vârstnicului
 recomandarea consultului de specialitate hematologică
 instituirea unui regim dietetic adecvat
 urmărirea evoluției prin prelevarea regulată de probe biologice
 urmarea corectă a tratamentului recomandat
Tratament medicamentos: chimioterapie, corticoterapie,
antibiotice, transfuzii de sânge.

c.ALTE HEMOPATII ÎNTÂLNITE LA BĂTRÂNI

 Hemopatia monoclonală benignă, cu prezența de imunoglobuline
monoclonale,
 Mielomol multiplu (boala Kahler), care este un plasmocitom
malign (plasmocitoza medulara, paraproteine, si leziuni osoase).
 Macroglobulinemia Waldenstrom, care apare la persoane de peste
50 de ani de obicei barbati. Boala este maligna, cu proliferare
limfoplasmocitara, cu prezenta de macro-globuline, adenopatii,
splenohepatomegalie, anemie.
 Tratamentul acestor boli se face cu chimioterapie corticoterapie,
transfuzii, antibiotice etc.

F.BOLI GERODERMATOLOGICE
a.PRURITUL SENIL, apare dupa 60 de ani, lipsesc leziunile
cutanate, se întâlneste mai frecvent la batrâni barbati, este foarte
rezistent la tratament si nu are o etiologie cunoscuta bine. Suferinta
este chinuitoare, împiedica somnul, se însoteste de depresii care pot
merge pâna la suicid. Mai recent se considera ca se însotesc de
prurit, unele anemii feriprive si boli hepatice, boala Hodgkin,

32
 leucozele, poliglobulia, hiper si hipo tiroidia. Uneori apare ca
manifestare paraneoplazica.
Îngrijiri specifice:

 comunicarea terapeutică
 observarea zilnică a pacientului
 psihoterapie

Tratament =>adjuvante - vit.B12, B6, loțiuni calmante.

b.PURPURA SENILA, este un sindrom hemoragie specific

vârstnicilor.
Apar pete echimotice pe fata dorsală a mâinilor și antebrațelor.
Apare mai frecvent la femei.
Durează câteva săptamâni si este urmată de macule cafenii
persistente.
Se mai descriu si purpure ortostatice, carențiale, în diabet și
hipertensiunea arterială.
Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 urmărirea evoluției petelor echimotice

c.ESCARELE (ULCERELE DE DECUBIT )

Escara nu trebuie considerata o simpla leziune a pielii și tratată ca

atare. Frecvența sa este în creștere. 70% din bolnavii cu escara au peste 70
de ani.
Frecvente înainte în spitalele de neurologie, de geriatrie si în căminele
spital, escarele în prezent sunt tot mai des întâlnite în spitalele de
ortopedie, de acuți, de chirurgie, traumatologie, reanimare.
Escara este o nevroza ischemica a tesuturilor cuprinsa între planul osos
si structura de sustinere si planul de compresiune (planul dur al patului sau
fotoliului).
Escarele sunt deci provocate de lipsa de oxigen, datorita presiunii
prelungite.
33
 Intervin si alti factori favorizanți:
Imobilizari prelungite prin boli grave mai ales neurologice;
 imobilizari prin terapii cu neuroleptice si tranchilizante;
 aparate ghipsate
 anestezice
 factori care diminua presiunea arteriala si împiedica aportul de
oxigen (hipotensiune, hipovolumie, colaps),
 stari hipoxemice
 socul, anemia, febra
 insuficienta cardiaca grava etc.
Nu se poate ignora factorul vârsta care scade regenerarea tisulară.
În mod obișnuit escarele apar și în caz de:
 paralizii
 demența senilă
 cașexie canceroasă
 sedative puternice
 temperaturi mari la bolnavul vârstnic etc.

Simptomatologie
Semnalul este "placa eritematoasă" care evoluează rapid către
leziune dermoepidermică, leziuni cutanate, pentru ca în final să cuprindă
toate țesuturile inclusiv periostul.
Escara cu evolutie supraacuta (galopanta), este o forma clinica care
evolueaza în câteva ore (1 - 6 ore). Apare la vârstnicii cu afecțiuni
neuropsihice, la care se declanșează imediat criza de adaptare sau la
bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate. Probabil că intervin și
modificari neurodistrofice rapide și profunde. Leziunea evoluează rapid în
profunzime, pe orizontală, peverticală și nu răspunde tratamentului.
În orice escară prognosticul este sumbru!

34
 Profilaxia vizează:
 Calitatea lenjeriei, menținerea acestuia uscată prin schimbare
frecventă, îndepartarea cutelor și firimiturilor de pâine
 Igiena riguroasă a pielii
 Se combate imobilismul absolut, se impune schimbarea de poziție
la 2 - 3 ore.
 Protejarea reliefurilor dure, prin utilizarea de colaci de cauciuc,
perne sau saltea anti- escare.
 Igiena meticuloasă a pielii, tegumentele se spală de mai multe ori
pe zi cu săpun, apă caldă și se usucă; Se aplică creme sau loțiuni, se
pune pudră fină de talc în zonele umede, după uscare etc.
 Atenție specială se acordă incontinenței urinare și anale, prin
spălare periodică cu săpun, apă și uscare; se practică zilnic frecții și
masaje usoare.
 Alimentația va fi completă atât cantitativ cât și calitativ.
 Se adauga transfuzii, vitamine, anitanemice, anabolizante.

Fundamental în profilaxia si tratamentul escarelor ramâne

"programul rotatiei continue", care presupune îngrijire continua cu
participarea întregului personal (medic, asistente, infirmiere).
Tratamentul curativ al escarelor este descurajant și urmărește:
 diminuarea presiunii planurilor dure
 îndepartarea detritusurilor necrotice
 combaterea infectiei cu sterilizare (Proteusul si Piocianicul sunt
rezistente),
 folosirea dezinfectantelor: soluții 1% alcoolice sau apoase de violet
de gențiană (cristal violet), rivanol 1%, fenosept, raze ultraviolete
 pansarea moale a plăgii cu pomezi, pudră, soluții (clorura de
sodiu), îndepărtarea puroiului, administrarea de gentamicină
 stimularea locală a epitalizarii (jecozinc, cutaden, insulina,
pantotenat de sodiu, anabolizante, vitamina A).

Aparitia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavul vârstnic!!!!!

35
 G.PATOLOGIA URINARĂ GERIATRICĂ

Manifestarile clinice sunt expresia îmbatrânirii organelor urinare,

alterarilor vasculare și unor cauze cerebrale, psihiatrice si locale.
Patologia este dominată de infecția urinară, incontinența urinară și
hipertrofia de prostata.

a.INFECŢIILE URINARE, sunt bolile cele mai frecvent întâlnite la

persoanele vârstnice (20% dintre femei si 10% dintre barbati, dupa 65 ani).
Adeseori sunt latente, asimptomatice.
O alterare inexplicabila a starii generale, tulburari digestive sau o
febra izolata, la un vârstnic atrag atentia asupra bolii.
Golirea incompletă a vezicii se poate datora unei vezici
neurologice, unui prolaps vezical la femeie, unei hipertrofii de prostată la
barbat.
Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 observarea zilnică a posibilelor manifestări
 încurajarea vârstnicului la anunțarea eventualelor manifestări
 recoltarea probelor biologice
 urmarea tratamentului medicamentos

b.INCONTINENŢA URINARĂ
Este una din marele probleme ale asistentei geriatrice, alături de
incontinența anală, de imobilizare, escare și demență. Este foarte frecvent
întâlnită și crește cu înaintarea în vârsta.
De obicei la bolnavii aflați la domiciliu, incontinența urinară se
întâlneste în 10 - 15% din cazuri, în timp ce la bolnavii spitalizați se întâlnește
în 30 - 40% din cazuri.
La domiciliu este si mai greu de stabilit deoarece batrânul sau familia,
ascund această suferință din pudoare. Examenul prostatei la barbat și
examenul ginecologic la femei este obligatoriu.

36
 Incontinența de urină poate fi:
a) de stres (de efort) prin pierderea involuntară, după un efort de
tuse, râs, strănut .
Este mai frecventa la femei si prognosticul este benign.
b) Incontinența tranzitorie - pare ca reacție fie la o afecțiune acută
(infecție uinară, pneumonie, febră, stări confuzionale, accidente
vasculare cerebrale), fie la o schimbare psihologică (spitalizare,
pierderea independenței etc).
Repausul prelungit la pat o favorizează.
Alteori apare datorită faptului ca unii bătrâni, nu reușesc să amâne
declanșarea voluntară a micțiunii până ce ajung la toaletă.
c)Incontinența definitivă - este de obicei neurogenă și rareori
cauzată de un adenom de prostată sau de o retenție de urină cu micțiuni
prin "prea plin".
Alteori poate apare în tabes, diabet cu neuropatie, boala Parkinson
etc.
d)Incontinență urinară de necesitate sau imperioasă - este cauzată
de contracția bruscă a mușchilor vezicii urinare, ceea ce determină senzația
imperioasă de a urina urmată de incontinență urinară
Prevenire și tratament
Măsurile de prevenire a incontinenței urinare la vârstnici trebuie să
țină seama de caracteristicile anatomo-fiziologice, psihologice și de
morbiditate ale organismului vârstnic.
Astfel, se știe că vârstnicii au o capacitate vezicală mai redusă, iar
golirea acesteia se face la intervale mai scurte decât la adult.
Câteva aspecte practice trebuie cunoscute atât de vârstnic cât și de
anturaj pentru a preveni incontinența:
 golirea completă a vezicii înainte și după mese, și la culcare
 urinați de câte ori aveți nevoie, nu amânați momentul
 deprinderea de a urina la fiecare 2 ore în timpul zilei și la fiecare 4 ore
noaptea, este utilă în antrenamentul vezicii; acest lucru poate
presupune folosirea unui ceas deșteptător
 beți între 11 /5-2 I lichide pe zi înainte de orele 18,00; ajută la

37
 funcționarea normală a rinichilor
 eliminați sau reduceți consumul de cafea, ceai, Cola și alcool întrucât
au efect diuretic
 luați diureticele prescrise dimineața, după micul dejun
 limitați folosirea somniferelor, sedativelorși a alcoolului deoarece scad
senzația de micțiune și pot produce incontinență mai ales noaptea
 slăbiți dacă sunteți supraponderali
 faceți exerciții care să întărească mușchii pelvieni ce susțin vezica
urinară (femeile)
 asigurați-vă că toaleta este aproape, ușor accesibilă și luminată
noaptea; pot fi necesare bare de sprijin sau o toaletă supraînălțată
 folosiți lenjerie protectoare de bumbac, tampoane igienice pentru femei
sau slipuri protectoare pentru bărbați dacă este necesar
 luați vitamina C sau consumați citrice pentru a ajuta la acidifierea
urinei, diminuând riscul unei infecții urinare

Modalități terapeutice în tratamentul incontinenței

A. Măsuri generale de îngrijire
 Atitudine adecvată - rolul asistentei medicale este de a da
persoanelor mature informații și mijloace care să permită acestora
să-si mențină controlul corporal.
 Accesibilitatea toaletei. Este o intervenție adesea neglijată. Se știe
că circumstanțele de mediu pot contribui la incontinență în măsura
în care distanța care trebuie parcursă pe jos este mai mare decât
timpul dintre apariția senzației de micțiune și micțiunea propriu-
zisă. Cazurile nedeplasabile vor fi servite cu ploscă la pat.
 Evitarea complicațiilor iatrogene determinate de medicamente cu
efecte adverse pe vezică și uretră.
 Lenjerie de corp protectoare care să formeze un strat protector între
piele și materialul umed.
 Utilizarea de saltele absorbante.
 Tehnici comportamentale: constau în programarea obișnuințelor de
a folosi toaleta după un orar fix, exerciții de atenuare a senzației de

38
 micțiune și a stresului cauzat de incontinență, exerciții Kegel de
întărire a musculaturii planșeului pelvian și a sfincterului vezical.
 îngrijirea pielii este esențială întrucât menține intactă prima linie de
apărare împotriva infecțiilor. Pielea care vine în contact cu urina
trebuie spălată și apoi uscată complet, după care se va aplica un
strat protector lubrifiant. Nu vor fi neglijați nici pacienții care au
îmbrăcăminte de protecție (pampers, slip protector).

B. Tratamentul medicamentos
Include stimulente și relaxante pentru vezica urinară, antibiotice și
antidepresive.
Relaxantele cuprind medicamente anticolinergice care întârzie,
descresc sau inhibă contracțiile involuntare ale mușchilor detrusori, având
drept consecință mărirea capacității vezicii.
Stimulentele vezicii urinare favorizează contracțiile ușoare și
îmbunătățesc incontinența de stres.

C. Intervenția chirurgicală
Este indicată pentru unele tipuri de incontinență și poate consta
în:
 suspendarea chirurgicală a gâtului vezicii urinare ia femei
 implantarea de sfinctere protetice
 mărirea vezicii urinare

D. Cateterele
Se recomandă mai ales bărbaților. Pe lângă sonda Foley, bărbații
pot folosi condoame și catetere cu membrană care sunt moi și pliabile.
Cateterul condom trebuie scos zilnic pentru a permite igiena completă a
penisului precum și uscarea și aerisirea acestuia în scopul prevenirii
iritațiilor și macerației.
În cazul sondei Foley, este necesară curățarea meatului uretral
extern și a zonei înconjurătoare, dimineața și seara, cu un preparat de tip
Betadină. Folosirea îndelungată a sondei Foley predispune la infecții
ascendente și la îmbolnăvirea rinichilor.

39
 E. Dispozitive medicale: inserții uretrale.
Este vorba de dispozitive de mici dimensiuni, inserate în uretră
pentru a preveni pierderile involuntare de urină. Inserțiile uretrale nu sunt
destinate utilizării zilnice ci sunt destinate femeilor care suferă de
incontinență urinară în timpul anumitor activități. Dispozitivul este intro-
dus înaintea începerii activității respective și se îndepărtează în cazul
necesității de a urina.
La femeile cu tulburări de statică uterină, se recomandă utilizarea
de pesare, inele de cauciuc ce se introduc în vagin în scopul susținerii
vezicii și prevenirii pierderilor involuntare de urină. Dispozitivele trebuie
îndepărtate cu regularitate pentru a fi curățate.

c.RETENŢIA DE URINĂ
Este o tulburare a micțiunii, frecventă în geriatrie, constând în
imposibilitatea eliminării urinii din vezică. Se însoțeste de glob vezical
(dilatarea vezicii urinare). Poate fi acută sau cronică. Retenția acută apare
brusc și este pasageră. Dispare dupa tratament sau sondaj vezical.
Retenția cronică apare la vârstnici, datorită în special hiperfrofiei
de prostata.
Îngrijiri specifice:

 comunicarea terapeutică
 oferirea unui confort fizic și psihic
 atenuarea durerilor
 sondajul vezical sau puncția vezicală pentru evacuarea urinei, etc.

d. PROSTATA LA BĂTRÂNI
Adenomul de prostată afectează aproape totalitatea bolnavilor
vârstnici.
Diagnosticul se pune însa de obicei tardiv, medicul fiind consultat
în stadii avansate.

40
 Manifestări de dependență:
 micțiunile frecvente
 polakiuria
 disuria
 nicturia
 anxietatea este prezentă în special în caz de retenție de urină
 lentoarea jetului este semnificativă

Complicațiile cele mai frecvente sunt:

 infecția urinară
 retenția de urină
 incontinență urinară
Există tratament conservator - pentru decongestionarea prostatei se
recomandă masaje (patru masaje în doua saptamâni).

Îngrijiri specifice:
 comunicarea terapeutică
 încurajarea vârstnicului să comunice manifestările de dependență
apărute
 observarea zilnică a vârstnicului
 recomandarea unui consult de specialitate
 instituirea și urmarea unui tratament de întreținere sau chirurgical
Singurul tratament corect este cura chirurgicală, pe care multi
pacienți o evită.

e. DESHIDRATAREA
În practica asistentei vârstnicului, deshidratarile se întâlnesc
adeseori, sunt depistate tardiv, evoluează sever și se însoțesc de numeroase
complicații și stări neurologice.
Îmbatrânirea se însoțește obișnuit de tulburări hidroelectrolitice, cu
pierderi de apă și implicit deshidratare.
Batrânii simt mai putin senzatia de sete.
Simptomatologia deshidratării simple constă în:

41
  uscarea tegumentelor
 prăjirea limbii
 senzație de sete
 apatie
 depresie
 disfagie
 hipotensiune ortostatica
 căderi
 comă
 oligurie și urini concentrate
Îngrijiri specifice:
 observarea zilnică a vârstnicului
 identificarea modificărilor apărute în starea generală de bine
 monitorizarea funcțiilor vitale
 efectuarea bilanțului ingesta excreta
 urmărirea apariției manifestărilor de dependență specifice
deshidratării
 comunicarea terapeutică
 încurajarea vârstnicului să comunice manifestările de dependență
apărute

H.ASPECTE CARACTERISTICE DE GEROPATOLOGIE A

APARATULUI LOCOMOTOR

Procesul de îmbatrânire afectează dominant osul și articulațiile.

Se vorbește de o îmbatrânire artropatic mezenchimală. Aceasta
poate fi favorizată de imobilizare prelungită, de tulburări circulatorii,
corticoterapie si barbiturice. Caracteristică este osteoporoza și fractura
proximala a femurului. Artrozele apar și ele aproape întotdeauna.

42
 a.OSTEOPOROZA DE INVOLUŢIE
Face parte dintre bolile care afectează în grade diferite cu mult mai
mult oamenii în vârstă. La vârstele foarte înaintate ea devine mai severă și
mai frecventă (în special la femei).
Osteoporoza este o atrofie osoasa, afectând egal cele doua
componente ale osului (substanta organica si cea minerala). Ca orice țesut
viu, scheletul osos sufer un proces de îmbatrânire. Între anumite limite
osteoporoza poate fi considerată fiziologică.
Când apar fracturi si tulburări posturale (deformații invalidante), se
vorbeste despre osteoporoza - boală. Femeile sunt afectate mai precoce,
mai frecvent și mai sever.
Cazurile de osteoporoză cresc cu vârsta.
Factori etiologici implicați:
 factorul hormonal (la femei scăderea nivelului estrogenic,
postmenopauza, la bărbați scăderea funcției testiculare)
 tulburările circulatorii
 restrângerea activității fizice, firească la bătrâni.
 instalarea sindromului de imobilizare (substanța osoasă diminua
rapid și apar fracturi și alte complicații).
Factorii nutriționali implicați:
 carențe proteice
 calorice
 vitaminice
Diagnosticul este întotdeauna tardiv.

Complicatiile cele mai grave sunt fracturile:

 între 50 si 60 de ani, predomina fractura încheieturii mâinii
 în jurul vârstei de 70 de ani, fractura vertebrelor
 iar dupa 70 de ani, fractura de col femural

43
 Îngrijiri specifice:

 comunicarea terapeutică
 observarea zilnică
 recomandarea investigațiilor de specialitate specifice
 încurajarea menținerii activităților fizice zilnice
 recomandarea unei alimentații calitative
 urmarea unui tratament medicamentos adecvat cu urmărirea
efectelor acestuia, etc.

b.FRACTURILE EXTREMITĂŢII SUPERIOARE A FEMURULUI

Se întâlnesc la orice vârsta. Dar, la vârstnici sunt accidente
obișnuite cu prognostic foarte grav, cu mare invaliditate și mortalitate
crescută. Prevenirea fracturii presupune tratamentul corect al tuturor
suferințelor vârstnicului, pentru prevenirea căderilor, educația alimentară
cu aport vitaminocalcic (1 g Ca, 1000 u.i vitamina D2 pe zi) rație protidică
suficientă și educația fizică (Exercitii fizice pentru combaterea imobilizării
și pentru prevenirea osteoporozei).
Când fractura de col femural a apărut, intervine chirurgia
ortopedică (intervenție chirurgicală, cisma ghipsată anti-rotatorie în
vederea consolidării). Urmează reeducarea, pentru aducerea bolnavului în
starea motorie anterioară. Scop propus dar greu de atins, întotdeauna apare
riscul patologiei și complicațiilor de imobilizare, care grăbesc degradarea
fizică a bolnavului, cu complicații psihice și somatice care duc la exitus.
Pot apare: stări confuzionale, tulburări de comportament
(agresivitate, negativism, necooperare, depresie, anxietate).
Adeseori apar complicații cardiovasculare (accidente vasculare
cerebrale, tulburări de ritm și conducere, insuficiență cardiacă), boli
infecțioase, infecții urinare, incontinență, suprainfecții bronhopulmonare,
tromboembolii, escare de decubit. îngrijirile precoce si reeducarea detin
un' rol foarte important.
Aici intervine rolul asistenței medicale.

44
 Când fractura de col femural a apărut, intervine chirurgia
ortopedică:
 intervenție chirurgicală
 cisma ghipsată anti-rotatorie în vederea consolidării
Urmează reeducarea, pentru aducerea bolnavului în starea motorie
anterioară:
 mobilizarea pasivă
 mobilizarea activă
 efectuarea de exerciții fizice specifice- kinetoterapie
 folosirea unor instrumente ajutătoare- cadru metalic,
 baston
Scop propus dar greu de atins, întotdeauna apare riscul patologiei și
complicațiilor de imobilizare, care grăbesc degradarea fizică a bolnavului,
cu complicații psihice și somatice care duc la exitus.

c.CĂDERILE
Nota de gravitate a căderilor este dată de:
 frecvența apariției
 etiologia multifactorială
 complicațiile
 consecințele psihosociale
 mortalitatea
Căderile pot fi:
 unice (accident vascular cerebral, infarct miocardic)
 repetate
Sunt mai frecvente la femei!
Circumstanțe de apariție:
 frecvent după 65 de ani
 persoanele singure
 prezența bolilor cronice

45
 Factori predispozanți sau agravanți:
 unele medicamente contribuie cu certitudine- narcotice, hipnotice,
sedative, tranchilizante, psihotrope, diuretice, digitalice,
hipotensive, unele betablocante
 consumul de alcool, diureticele, digitalicele, hipotensive
Tipuri de căderi:
 căderi fatale
 datorate pierderii echilibrului
 datorita vârstei înaintate și unor medicamente
 împiedicari, alunecări, împleticeli, clătinarea pe picioare datorită
nesiguranței pașilor
 înclinarea, amețeala sau vertijul, lipotimia (pierderea tranzitorie a
cunoștinței)
 vertijul posutral (la schimbarea poziției)

Îngrjiri specifice
Prevenirea căderilor vizează:
 supravegherea vârstnicului
 informarea corecta asupia acestei posibilitati
 eliminarea factorilor iatrogeni (medicamentosi)
 stabilirea spatiului de deplasare (fara scari si cu iluminare
corespunzatoare)
 încaltaminte potrivita si educarea mersului

46
 Factorii de mediu care influențează riscurile de cădere

ZONA AMBIENTALĂ SAU OBIECTIVE ȘI RECOMANDĂRI

FACTORUL DE MEDIU
Toate zonele Prevenirea riscului prin:
- asigurarea de încuietori accesibile ia toate ușile de la camere
- iluminatul nocturn al holului, băii, dormitorului
Podelele
- Dosuri antiderapante pentru carpete, utilizarea de carpete cu firul scurt
- Fixarea capetelor carpetelor
- Aplicarea de ceară antiderapantă pe podele
- îndepărtarea obiectelor mărunte (ex. încălțăminte)
Scările
- Iluminare suficientă cu comutatoare la cele două capete ale scărilor
- Balustrade bilaterale bine fixate și la o distanță suficientă de pereți
- Marcarea cu benzi reflectorizante a primei și a ultimei trepte
- Evitarea depozitării unor obiecte pe treptele scărilor interioare
Bucătăria
- Așezarea obiectelor casnice în așa fel încât să nu fie necesară întinderea
sau aplecarea
- Folosirea unei scări-scaun pentru urcat
- Fixarea meselor pentru a nu se deplasa
Baia - Bare de spijin pentru cadă, dușuri și toaletă
- Plasarea de covorașe antiderapante sau de cauciuc în cadă sau la duș
- Utilizarea de scaune de duș cu cap de duș manevrabil
- Carpete antiderapante, scaun de toaletă înălțat
- îndepărtarea încuietorilor de la uși pentru a înlesni accesul în caz de
urgență
Curtea și intrările
- Repararea spărturilor din pardoseală, a gropilor din curte
- îndepărtarea pietrelor, sculelor și a altor obstacole, precum și a frunzelor
umede și a gheții
Instituții - Amenajări ca în exemplele de mai sus
- Patul să aibă o înălțime convenabilă (circa 60 cm.)
- Curățarea promptă a petelor și lichidelor vărsate pe podea
- Folosirea corespunzătoare a mijloacelor de sprijin pentru mers și a
cărucioarelor rulante
încălțămintea
- Utilizarea de pantofi cu tălpi dure, nealunecoase și neaderente
- Purtarea de încălțăminte cu tocuri joase
- Evitarea mersului în ciorapi sau în papuci largi de care se pot împiedica

Factori de risc intrinseci care predispun la căderi și posibile

intervenții
(după Tinetti ME, Speechley M: Prevention of falls among the elderly)

47
 FACTOR DE RISC INTERVENȚII
Medicale (delegate) Recuperatorii sau asupra mediului
(autonome și delegate)
Reducerea acuității vizuale, - ochelari corectori; tratamentul - evaluarea siguranței locuinței
a adaptării la întuneric și a cataractei
percepției în profunzime
Disfuncții vestibulare - evitarea meditației care afectează - exerciții de adaptare
sistemul vestîbular
- examen neurologic, examen ORL
dacă este necesar
Demența - decelarea cauzelor reversibile și - exerciții și deplasări supravegheate
tratabile cum ar fi deshidratarea - evaluarea siguranței în mediu casnic și
- evitarea sedativelor sau a meditație
îndepărtarea eventualelor obstacole
cu acțiune pe SNC
Afecțiuni degenerative - evaluarea deficitului de vitamina
- exerciții de echilibru
cervicale, neuropatie B12 și a gradului de osteoporoză
- corecția adecvată a mersului
periferică, anemii, - evaluarea stadiului de spondiloză
- corecția încălțămintei cu tălpi dure
osteoporoză cervicală și a afectării circulației
- evaluarea siguranței în mediul casnic
cerebrale
- ameliorarea densității osoase

Afecțiuni musculo- - evaluarea integrității și - antrenamentul echilibrului și a mersului

scheietale funcționalității aparatului locomotor - exerciții de tonifiere musculară
- identificarea afecțiunilor piciorului - sprijinirea vârstnicului în timpul mersului
care predispun la instabilitatea: sau utilizarea unui suport (baston, cadru) în
călușuri, durioane, deformări, timpul deplasării
edeme - evaluarea siguranței în mediu casnic
- curățarea călușurilor, extragerea - îngrijirea unghiilor, încălțăminte adecvată
durioanelor, tratarea edemelor
Hipotensiune posturală - evaluarea meditației primite - exerciții de dorsoflexie,
- rehidratarea - purtarea de ciorapi elastici cu presiune
- modificarea factorilor situaționali reglabilă,
(exemplu: mesele, modificarea - ridicarea extremității cefalice a patului,
poziției) - folosirea măsuțelor adaptabile la suprafața
patului dacă afecțiunea este gravă
Medicamente (sedative, - reducerea numărului total de
antidepresive, medicamente administrate - supravegherea vârstnicului pentru evitarea
antihipertensive, - evaluarea riscurilor și beneficiilor tendinței la automedicație
antiaritmice, pentru fiecare medicament în parte - educația vârstnicului/familiei privind
anticonvulsivante, - selecționarea medicației: se alege efectele secundare ale unor medicamente și
diuretice, hipoglicemiante) agentul farmacologic cel mai puțin riscul de cădere
și alcool activ asupra SNC, cel mai puțin
asociat cu hipotensiunea posturală
și cel cu timpul de acțiune cei mai
scurt
- prescrierea celei mai reduse doze
eficace
- reevaluări frecvente ale riscurilor și
avantajelor medicației prescrise

48
 d.SINDROMUL DE IMOBILIZARE
Sindromul de imobilizare ne relevă un tablou clinic specific
geriatriei.
Este în raport cu polipatologia vârstnicului și cu caracteristicele
procesului de involuție.
Factorii etiologici:
a) factori favorizanți:
 vârsta
 terenul neuropsihic (anxietate, depresie etc.)
 conduita necorespunzatoare anturajului familial etc.
b) factori determinanți:
 afectiuni grave, severe, invalidante
 afectiuni psihice
 imobilizarea autoimpusă prin teama de accidente
 factori iatrogeni (polipragmazie psihotropă)
 sindrom de inadaptare
 refugiul în boala etc.
Trecerea de la imobilizare la invaliditate se caracterizează prin:
 simptome psihice: anxietate, depresie, dezorientare, dezinteres,
negativism, mutism, plâns, insomnie, stări revendicative
 simptome somatice: atrofie musculară, limitarea mobilizării cu
retracții musculare și redori articulare, dureri dar mai ales
leziuni cutanate (ulcerele de presiune - escare, care pot apare în
unele cazuri în câteva ore), complicații urinare, tulburări
circulatorii, constipație, embolii pulmonare, infecții pulmonare
de decubit etc.
 semne metabolice: demineralizare osoasă, osteoporoză, calcuri
urinari.

Tratamentul preventiv, este esential, se poate ajunge la

evitarea imobilizarii prelungite sau definitive!

49
 Tratamentul preventiv include următoarele principii:
 Tratamentul bolii cauzale, inițiat de urgență și continuat în
scopul depășirii fazei de decubit obligatorii.
Măsuri de Nursing convențional pentru prevenirea complicațiilor
legate de imobilizare și anume:
 toaleta pe regiuni la pat pentru menținerea pielii și mucoaselor
curate și intacte
 toaleta cavității bucale și a ochilor la bolnavul inconștient,
zilnic, pentru prevenirea sto- matitelor și a leziunilor corneene
 schimbarea poziției la interval de 2 ore ziua și 3 ore noaptea,
observând și masând punctele de sprijin pentru activarea
circulației
 efectuarea de masaje ia nivelul membrelor inferioare pentru
prevenirea trombozelor și mobilizarea pasivă a articulațiilor
pentru prevenirea anchilozelor
 controlul sfincterelor prin utilizarea de scutece sau prin sondă â
demeure
 hidratarea adecvată a bolnavului pe cale parenterală sau
enterală până la redobândirea reflexului de deglutiție
 utilizarea de saltele antidecubit sau blănițe sintetice de oaie
pentru prevenirea escarelor
„Ergoterapie de funcție" - când bolnavul devine conștient și
cooperant, care constă în:
 stimularea și sprijinirea bolnavului pentru a trece la efectuarea
gesturilor cotidiene: toaletă, alimentare, schimbarea activă a
poziției, trecerea din pat în fotoliu pentru perioade progresiv
crescânde;
 kineziterapie de recuperare cu un specialist.

Când forma acută este lungă sau boala a survenit pe un teren cu

multe alte tare, la un subiect deprimat, echipa de îngrijire trebuie să
apeleze, alături de kineziterapie și ergoterapie, și la psihoterapie din partea
50
 unui specialist cu experiență în geropsihologie.
Tratamentul curativ
Se aplică cel mai bine în unitățile specializate (servicii de cronici,
convalescență sau post-cură, recuperare, geriatrie) care au condițiile
necesare să aplice măsurile dificile de terapie recuperativă.
Tratamentul curativ se referă la:
a) Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic
Are indicații generale și speciale pentru fiecare bolnav în funcție de
starea generală, de bolile asociate, de gradul așa-zisei „uzuri de vârstă".
Se urmărește combaterea denutriției prin:
 aport de proteine, vitamine, anabolizante
 lichide
 corectarea tulburărilor metabolice
 controlul infecțiilor urinare
 corectarea anemiilor și a stărilor de hipercoagulabilitate
 activarea metabolismului celulei nervoase prin administrarea de
psihoenergizante

b) Reabilitarea vârstnicului
Se aplică subiecților cu deficiențe fizice și psihice și presupune:
 dezvoltarea acelor capacități și forțe care să le permită
independența în autoservire, pentru nevoile de bază
 mobilizarea din pat în fotoliu
 mersul propriu-zis sau cu cârje, cadru metalic, baston
Reabilitarea se face atât în interesul vârstnicului cât și al societății,
chiar dacă „restitutio ad integrum" nu mai este posibilă.
Reabilitarea este sinonimă cu alți 2 factori: readaptarea și
recuperarea.
Readaptarea persoanelor vârstnice, în viziunea experților OMS, are
în vedere 3 acțiuni:
 reactivarea - persoana vârstnică, pasivă, imobilizată, trebuie
încurajată să-și reia viața cotidiană în mediul său normal.
 reinserția socială - după boală sau chiar în timpul bolii, vârstnicul
reia contactul cu familia, prietenii, vecinii, încetând să mai fie

51
 izolat.
 reintegrarea - vârstnicul își reia locul în societate, participă din
plin la viața normală, își reia adesea activitatea profesională sau
alte activități corespunzătoare capacității restante.
Reabilitarea geriatrică se întinde pe o perioadă mai lungă, de 4-5
luni și obligă la o abordare interdisciplinară:
 medicală
 psihologică
 sociologică și educațională
Tratamentul curativ se aplică de obicei în unitățile specializate
(servicii de cronici, de postcura, de recuperare etc.).

I.CRIZELE DE ADAPTARE
Sunt legate de schimbarea mediului (pensionare, mediul locuibil,
mediul de viata etc).
Cele mai importante cauze sunt determinate de internarea într-un
spital sau într-o unitate de asistență socială. In această eventualitate apare
un sindrom de inadaptare sever, în care sinuciderile sunt frecvente.
Manifestări de dependență:
 nelinistea
 agitatia
 crizele confuzionale
 deteriorarea psihică si somatică
 Frecvent apar escare cu evoluție rapidă.
Crizele de adaptare se caracterizeaza prin:
 simptome psihice: anxietate, insomnie, depresie, agitatie,
negativism, fobii
 modificari de nutritie: scadere în greutate (bolnavul "se topeste"
vazând cu ochii), adinamie, escare prin imobilizare.
 tulburari cardiovasculare, care apar cu bruschete
 modificari în sfera circulatiei cerebrale

52
 Tulburarile apar mai ales la cei cu afecțiuni cronice, la bolnavii cu
nivel social și cultural mai ridicat - la intelectuali.
Contribuie și informarea greșită asupra spitalizării, noțiunea de
"azil", modul de primire, insuficiența, dotarii etc.
Prevenirea este laborioasă, dificilă și discutabilă.
Aceasta presupune:
 pregătirea bolnavului
 tranchilizante în perioada premergătoare
 primirea cu căldură
 vizitarea de către familie
 supraveghere specială

J. STĂRILE TERMINALE
Moartea este un fenomen implacabil, obligator.
Prin prelungirea speranței de viață, astăzi, moartea este mai puțin
prezentă, în viața cotidiană. Există o tendință nemarturisită tot mai
frecventă, de a îndepărta moartea din familie, de a o muta în instituții
medicale.
Oricare ar fi situația, tratamentul muribundului, nu va fi suspendat
până în ultimul moment.
Obligația medicului și a asistentelor este de a susține psihologic
bolnavul și familia până la sfârșit, de a asigura toate îngrijirile necesare.
Îngrijiri necesare:
 combaterea durerii
 hidratarea corectă
 îngrijirea cavității bucale
 îngrijiri fundamentale - igiena, nevoile sfincteriene, alimentația și
altele
Nu se vor omite nevoile și preferințele personale, dorințele
bolnavului de a-și vedea rudele, prietenii sau preotul.
Întotdeauna prezența umană trebuie sa fie permanentă!

53
 CAUZELE MORŢII ÎN GERIATRIE
Moartea cardiacă (37% la populația de peste 65 de ani) prin:
 ateroscleroză
 hipertensiune
 tulburări de ritm și conducere
 insuficiență cardiacă globală

Moartea cerebrală prin:

 patologie vasculară cerebrală (accidente cerebrale vasculare)
 afecțiuni degenerative ale creierului

Alte cauze:
 neoplazii
 boli respiratorii
 boli de nutritie si metabolism
 boli endocrine
 boli de sânge

Se vorbeste despre o "moarte de batrânețe", noțiune care nu este

acceptată de catre O.M.S.

TERAPIA MEDICAMENTOASĂ ÎN GERIATRIE

Se constată astăzi pretutindeni și în special la batrâni, un supra
consum de medicamente, cu efecte secundare inerente. În general batrânii
consumă excesiv hipnotice, psihotrope, laxative si antibiotice. De aceea se
recomanda o posologie diminuată și o supravegere strictă.
Batrânii au tendința de a face provizii de droguri și de a nu respecta
corect prescripțiile.
Reacții adverse si efecte secundare
Batrânii reactionează advers Ia medicamente, mai frecvent decât
bolnavii tineri.
54
 Risc crescut de efecte secundare apare la:
 antiparkinsoniene
 antihipertensive
 psihotrope
 digitalice
 antibiotice
 antiinflamaioare
Probleme de dependență:
 hemoragii dupa anticoagulante
 coma hipoglicemica dupa antidiabetice orale
 selecții microbiene ce duc la bronsite cronice și infecții urinare în
antibioterapia prelungită și repetată

Se vor evita antibioticele retard, antibioticele cu efect ototoxic

(streptomicina, gentamicina, aminozidele), precum si antibioticele cu efect
nefrotoxic (gentamicina)!
Se va evita poliantibioterapia sistematică, precum și administrarea
prelungită și dozele administrate în cantitate mare!
 uscaciunea gurii, atonie vizicala, constipatie si aritmii la
administrarea antidepresivelor
 sindroame extrapiramidale la neuroleptice
Barbituricele trebuiesc evitate în masura posibilitatilor!
Tranchilizantele sunt în general suportate mai bine!
 favorizează cancerul de prostată la administrarea androgenilor
 hipotensiune arterială și tulburări electrolitice la diuretice
 cașexie, edem, hipocalcemie și carențe vitamino-minerale după
laxativele în exces
Corticoizii vor fi administrati cu multa grija, în doze de preferat
mai mici si daca este posibil sub protectie (alcaline)!

55
 Se vor evita antibioticele retard, antibioticele cu efect ototoxic
(streptomicina, gentamicina, aminozidele), precum si antibioticele cu efect
nefrotoxic (gentamicina)!
În general se va evita poliantibioterapia sistematica, precum si
administrarea prelungita și dozele administrate în mare cantitate!
Se va acorda atenție tonicardiacelor și antiaritmicelor, dar mai ales
antibioticelor!
Cloramfenicolul va fi evitat în insuficienta hepatică!
Dozele vor fi reduse la jumătate față de adult, vor fi administrate pe
perioade scurte si se va controla respectarea indicatților întotdeauna!

REABILITAREA ÎN GERIATRIE
Prin reabilitare, se înțelege tratamentul care urmărește reintegrarea
bolnavului recuperat biologic, motor si psihologic, într-o viață activă,
potrivit activităților de care dispune. Se pornește de la certitudinea că
fiecare bolnav, indiferent de gradul afectării psihofizice, posedă încă
resurse fizice si emoționale, capabile de a asigura recâștigarea
independentei (cel putin teoretic).
Prin reeducare, se urmărește redobândirea posibilităților
psihomotorii, care să ofere bolnavului autonomie. Reeducarea si
readaptarea funcțională, constituie o parte esențială a îngrijirii vârstnicului
cu dizabilități prin:
 fizioterapie si mecanoterapie
 gimnastica respiratorie si exercitiile pentru extremeitatile
neafectate
 recuperarea psihologica va însoti întotdeauna pe cea somatica si va
fi condusa de personal calificat (psihoterapeuti)

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ERGOTERAPIA)

Desi pare mai putin obisnuita, îsi gaseste locul între terapeuticele
nemedicamentoase acordate bolnavului vârstnic. Justificarea sa o dau
stresurile psihosociale ale batrânului: însingurarea sociofamiliala,

56
 dezinsertia sociala, socul pensionarii, crizele de adaptare, regresia
psihomotorie, pierderea autonomiei, etc.
Exista o terapie ocupationala de functie, aplicata în starile mai
grave, în care bolnavul a pierdut si obisnuintele primare, instinctuale, pe
care trebuie sa le recapete (alimentatie, toaleta zilnica).
Alteori se urmareste consolidarea rezultatelor obtinute prin
activitati recreative, hobbi-terapia, activitati de utilitate practica, gradinarit,
bricolaj etc. Vor fi luate în consideratie ideile si preferintele bolnavilor,
experienta personala.
Pe masura posibilitatilor bolnavii vor fi dirijati catre activitati noi.
Vor fi evitate activitatile grele. Noile ocupatii se vor întinde de la activitati
personale (reînvatate), la toaleta, echipare - dezechipare, lectura, auditii
muzicale, spectacole, floricultura, gradinarit, tesatorie, împletituri,
tricotaje, broderie, pictura, artizanat, butaforie, pirogravura, traforaj etc.

EDUCAŢIA SANITARĂ
Se urmareste o instruire larga a vârstnicilor, o neoscolarizare,
pentru însusirea cunostintelor privind procesul de îmbatrânire, în sfârsit
pregatirea pentru pensionare si îmbatrânire.
Pentru aceasta s-au înfiintat universitati geriatrice. în cazurile de
îmbolnavire se urmareste cunoasterea de catre bolnav a riscului
complicatiilor, caile de evitare, semnele precoce de îmbolnavire, indicatii
terapeutice si dietetice, caile de mentinere a capacitatilor fizice si
intelectuale. Preocuparile privesc adaptarea actiunilor corespunzatoare
nivelelor de vârsta. Altele se adreseaza populatiei vârstnice sanatoase si
vârstnicilor bolnavi.
O.M.S.-ul apreciaza ca educatia sanitara, constituie resursa cea mai
importanta de prevenire a îmbatrânirii grevata de boli, de dependenta. Se
urmareste ca batrânii sa devina constienti de posibilitatile lor reale, prin
combaterea fricii de batrânete si moarte si micsorarea conflictelor dintre
generatii. în sfârsit se va insista asupra rolului si riscurilor polimedicatiei si
automedicatiei.

PATOLOGIA PENSIONĂRII

57
 Retragerea din activitate, pensionarea, este un moment de rascruce
în existenta individului, un stress care poate precipita îmbolnaviri
preexistente, genera altele, si în final poate duce la deteriorarea psihica a
individului, de aceea s-a delimitat o patologie a retragerii, "boala
pensionarii", o reala entitate morbida.
Exista în prezent două tendințe, prima urmărește valorificarea
potentialului biologic si social restant al vârstnicului si a doua urmareste
limitarea vârstei de pensionare, pentru eliberarea de locuri de munca,
necesare generatiilor mai tinere.
Persoanele care au avut preocupari extraprofesionale, îsi mentin un
echilibru mai bun. La fel si persoanele carora li se permite prin profesie,
activitate si dincolo de vârsta de pensionare (creatorii din cultura, arta,
stiinta). La barbati stressul pensionarii este mai mare, mai grav decât la
femei, acestea având si preocupari casnice. Barbatii fac adeseori o nevroza
a pensionarii, care poate merge pâna la moartea psihica, moartea
profesionala.
Atitudinea fata de cei care urmeaza a fi pensionati, trebuie sa fie
individuala. Exista la acestia reactii echilibrate, optimiste si pesimiste,
chiar catastrofice. Pensionarea însemneaza pierderea statuturilor, rolurilor
si a demnitatii personale. La femei apar probleme mai deosebite, înainte de
pensionare, legate de înaintarea în vârsta, conincizând cu perioada
climacterica.
Un factor important este profesia si mediul. De aceea în mediul
rural, socul nu este grav, deoarece încetarea activitatii nu este completa si
brusca. Persoanele foarte active, mai ales cele din mediul urban, daca nu-si
gasesc alte preocupari si activitati, suporta foarte greu pensionarea.
Iata de ce prevenirea patologiei pensionarii, trebuie facuta din timp,
prin cursuri de preretragere, integrarea în colectivitati de munca etc.
Pregatirea psihologica este esentiala. Este indispensabila combaterea
sentimentului de inutilitate. Se va cultiva miscarea fizica si exercitiul
intelectual, se va organiza timpul liber, se vor organiza posibilitati de
integrare în activitati de comunitare, culturale, sportive, gospodaresti,
artizanale etc.

58
 INTEGRAREA ÎN INSTITUŢII SPECIALIZATE PENTRU
VÂRSTNICI (Institutionalizarea)
Pe masura înaintarii în vârsta, ca urmare a unor grave invaliditati -
sindromul de imobilizare, dementele, incontinentele, pierderea autonomiei
si a capacitatii de autoservire -la care se adauga factori sociali ca
diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea acesteia de a
asigura supravegherea si îngrijirea, apare cresterea solicitarilor de
spitalizare pe termen lung.
Din populatia de peste 65 de ani, 4%, este internata permanent.
Dupa unii autori, aceasta nu este decât o forma mascata de izolare a
batrânului, pe care o promoveaza familia si societatea.
Se constata o presiune crescânda atât din partea familiilor cât si din
partea unor unitati spitalicesti (cu bolnavi parasiti, sau cu spitalizari
îndelungate si frecvente), de a forta internarea în camine spital.
In unitatile pentru vârstnici (camine de batrâni, camine spital),
asistenta trebuie asigurata în echipa (medic generalist, medic geriatru,
psihiatru, psiholog, fizioterapeut).
Un rol principal îl are asistenta medicala si personalul de îngrijire.
Calitatile morale ale acestora nicaieri nu sunt mai necesare ca în aceste
unitati. Echipa trebuie sa insufle bolnavului încredere, curaj, si sa-i ridice
tonusul. Viitorul vârstnicului, redobândirea autonomiei, a tonusului vital,
reintegrarea sociala, depinde de calitatile echipei medicale. De aceea
suportul psihoafectiv, respectul pentru demnitatea vârstnicului sunt
conditii de baza.
Pentru batrâni familia constituie factorul vital fundamental. De
aceea resursele familiei trebuiesc valorificate întotdeauna. Conflictul dintre
generatii exista, dar nu este o regula. Fenomenele de respingere si
violentele fata de vârstnic trebuiesc cunoscute, combatute în masura
posibilitatilor.
Spitalizarea, în multe cazuri este nefavorabila vârstnicului. Stressul
de mutare este o realitate. în general, din partea familiei se pot delimita
comportamente variate: cooperare, hiperprotectie, culpabilitate, angoasa,
dar uneori si abandon si respingere.

59
 Când nu mai există altă posibilitate, când bolnavul este singur, când
viata în familie este imposibilă, medicul și echipa pe care o conduce
trebuie să preia toate funcțiile familiei normale: rabdare, afecțiune si
susținere morală.

60
 ELEMENTE DE NURSING IN GERIATRIE

I. EVALUAREA FUNCTIONALA A VÂRSTNICULUI

În zilele noastre a crescut media sperantei de viata fata de trecut.

Desi 40 % din oamenii cu vârsta peste 65 de ani pot solicita ocazional sa
fie gazduiti într-un centru de asistenta, numai 5% dintre varstnici solicita
asistenta specializata pe termen lung; restul îsi pot mentine autonomia.
Totuși, aproape 80% dintre vârstnici au cel putin o afectiune
cronica – de obicei artrita, afectiuni cardiace sau respiratorii,
hipertensiune, auz si vedere deficitare.
Aceste probleme de obicei apar simultan restrângând capacitatea
pacientului si a familiei sale de a functiona normal.
Când este acordata asistenta unui pacient vârstnic de obicei se vor
implementa proceduri similare cu cele folosite pentru orice alt pacient
adult. Totusi, trebuie tinut seama de modificarile psihosociale,fiziologice
si biologice care apar în mod normal odata cu înaintarea în vârsta.
Deoarece schimbarile de functionare a organismului asociate
îmbatrânirii pot afecta actiunile medicatiei va trebui sa fie înteles modul
cum influenteaza anumite medicamente pacientii vârstnici.
Scopul îngrijirii trebuie sa fie îmbunatatirea tolerantei la medicatia
administrata si evitarea pe cât posibil a reactiilor adverse si a
interactiunilor.
Un pacient vârstnic va trebui, de asemenea, sa fie ajutat sa faca fata
unor anumite probleme cum ar fi caderile sau incontinenta urinara si
fecala.

SCOPUL EVALUĂRII FUNCȚIONALE

 Este folosita pentru a evidentia nivelul starii de bine al persoanei cât si
capacitatea, ca adult vârstnic, de a-si purta în mod autonom de grija;
 Va ajuta la identificarea nevoile personale si a punctelor slabe în îngrijirea
personala, va furniza baza de la care se va porni întocmirea planului de

61
 îngrijire a carui scop sa fie cresterea gradului de autonomie a vârstnicului,
va oferi un feed-back în privinta tratamentului si reabilitarii;
 Evaluarea se va folosi pentru a identifica si suplini nevoile vârstnicului cu
serviciile potrivite cum ar fi asigurarea menajului, îngrijirea la domiciliu,
îngrijirea zilnica care sa ajute pacientul sa-si mentina autonomia.
 Sunt disponibile numeroase metode de întocmire a unei o evaluari
metodice functionale.

METODE DE EVALUARE FUNCȚIONALA A

VÂRSTNICULUI

 Indexul Katz: evalueaza abilitatile de a realiza 6 activitati zilnice de

îngrijire personală:
o îmbaiere
o îmbracare
o asigurarea igienei
o transferul
o controlul sfincterelor
o hranirea

 Scala Lawton: evaluează capacitatea de a realiza activitătile de îngrijire

personală mai complexe:
o capacitatea de a folosi telefonul, de a gati, de a face cumparaturi, de a
spala rufe, de a gestiona resursele financiare, de a-si administra
medicatia si de a-si pregati masa;
o activitățile sunt cotate pe o scala de la 1 la 3 începând cu autonomia
(capacitate totala de a realiza activitatile), continuând cu a avea nevoie
de un oarecare sprijin si sfârsind cu încapacitatea totala.

 Scala și indexul Barthel: evalueaza urmatoarele 10 functii în

autoîngrijire, fiecare item fiind notat conform cu gradul de asistenta
necesara, dupa un timp, rezultatele aratand o îmbunatatire sau un
declin:

62
 o hranirea
o mutarea din caruciorul cu rotile în pat si invers
o efectuarea igienei personale
o deplasarea pâna la si de la toaleta
o îmbaierea
o deplasarea pe suprafete drepte, fara denivelari
o împingerea cadrului cu rotile
o urcarea si coborârea scarilor
o îmbracare/dezbracare
o mentinerea continentei intestinale si vezicale

 Scala de Resurse Sociale OARS (Cercetari si servicii pt vârstnicii din

America) este un instrument de evaluare dezvoltat la Universiatea
Duke în 1978. Este o metoda multidimensionala si evalueaza nivelul
functionarii în urmatoarele 5 domenii:
o resurse sociale
o resurse economice
o sanatatea fizica
o sanatatea psihica
o activitati ale traiului de zi

Fiecare domeniu e marcat pe o scala de la 1 la 6. La sfârsitul

evaluarii este determinat un scor cumulativ privind deficientele. Cu cât
scorul este mai mic, cu atât mai mare este nivelul deficientei.
Considerații speciale :
 evaluarea functionala a vârstnicului trebuie facuta cât mai repede din
momentul internarii sale
 întreaga evaluare va fi revizuita si actualizata de fiecare data când o
modificare importanta apare în starea fizica si mentala a pacientului
 daca pacientul nu poate raspunde, se vor obtine raspunsurile de la cei
care-i acorda îngrijire

63
 ÎNGRIJIRII GERIATRICE/TRATAMENTE SPECIFICE

Îngrijirea vârstnicului cu incontinențe presupune pe lângă

tratamentul specific, profilactic și curativ, cunoașterea corectă a afecțiunii
de bază, cauzele ce au dus la apariția incontinențelor, evoluția acestora în
cadrul bolii de bază, precum și recunoașterea eventualelor manifestări de
dependență ce se pot adăuga evoluției acesteia.
Toate acestea duc la un bun control al incontinenței.
La pacientii vârstnici incontinenta este de obicei urmarea pierderii
sau deficientei sfincterului urinar sau anal.
 incontinenta poate fi temporara sau permanenta
Aproape 10 milioane de adulti se confrunta cu o forma de
incontinenta urinara;
Incontinenta poate fi cauzata de:
 confuzie
 deshidratare
 reducerea mobilitatii
Este, de asemenea, un simptom al unor diverse tulburari, cum ar fi:
 hiperplasia prostatica
 calculi urinari
 cancer al vezicii urinare
 infectii ale tractului urinar
 AVC
 neuropatie diabetica
 scleroza multiplă
 cancerul de prostata
 leziuni la nivelul coloanei vertebrală
 afectarea sfincerului uretral în urma prostatectomiei
Anumite medicamente pot declansa incontinenta urinară:
 diureticele
 halucinogenele

64
  sedativele
 antihipertensivele

INCONTINENTA URINARA poate fi acută sau cronică.

 acută - e rezultatul tulburarilor care sunt potential remediabile:
 delirul
 deshidratarea
 retentia urinara
 reducerea mobilitatii
 infectii sau inflamatii
 reactii adverse ale unor medicamente

 cronică - apare sub 4 forme distincte:

 stresul - scurgerile au loc în urma unei sfortari fizice bruste (un stranut,
tusea, sau o miscare brusca)
 retentia urinara - duce la scurgeri pentru ca vezica dilatata nu se poate
contracta suficient pentru a controla scurgerile de urina
 nevoie imperioasa- pacientul nu-si poate controla impulsul de a urina.
 incontinenta functionala totala - scurgerile de urina apar în ciuda
faptului ca vezica si uretra functioneaza normal.

INCONTINENȚA FECALĂ presupune scăparea involuntară a

materiilor fecale, poate aparea gradual (ca în cazul dementei) sau brusc
(leziunile coloanei vertebrale); poate deteriora serios starea de bine fizic si
psihologic.
Factorii favorizanți sunt:
 dietă neadecvată
 stare anală dureroasă netratată
 administrarea laxativelor pe termen lung
 deficiente neurologice
 intervenții chirurgicale la nivel pelvin, prostatic sau rectal

65
 TRATAREA INCONTINENȚEI URINARE

Pacientul incontinent se simte de obicei frustrat, jenat, si lipsit de

speranta. Din fericire, problema sa poate fi de obicei solutionata prin
reantrenarea vezicii – un program care are ca scop stabilirea unui obicei de
mictionare regulata. Pentru implementarea acestui program trebuie facuti
mai multi pasi:
 evaluarea obiceiurilor de eliminare existente.
 stabilirea unui orar pentru urinare - pacientul va fi încurajat sa
mictioneze regulat, de exemplu la fiecare 2 ore; daca se poate controla
aceste 2 ore, se va creste intervalul cu câte 30 min în fiecare zi pâna
când atinge intervalul de la 3,5 la 4 ore între urinari.
 pacientul va fi învatat sa practice tehnici de relaxare cum ar fi
respiratia adânca, care ajuta la diminuarea nevoii resimtite
 se va aseza patul pacientului lânga baie sau toaleta portabila.
 se va lasa o lumina aprinsa noaptea.
 daca pacientul necesita sprijin pentru a se da jos din pat sau din
scaunul cu rotile,se va raspunde prompt apelului sau pentru a-l ajuta
 se va instrui pacientul în privinta masurilor de preventie a infectiilor
tractului urinar, cum ar fi ingerarea adecvata de lichide (cel putin 2 l/zi
daca nu este contraindicata), sa poarte lenjerie intima de bumbac, sa se
spele cu sapunuri care nu irita
 se va încuraja pacientul sa urineze golind complet vezica, (mai ales la
ora de culcare)
 pacientul va fi instruit sa ia diureticele prescrise când se trezeste
dimineata
 va fi sfatuit sa limiteze consumul de somnifere, sedativele, si alcoolul,
deoarece acestea diminueaza nevoia de a urina si pot amplifica
incontinenta mai ales în timpul noptii
 daca pacientul este supraponderal, va fi încurajat sa slabeasca

66
 Va fi învatat să efectueze exercitii pentru întarirea musculaturii pelvine
(exercitii Kegel):
 se va explica unde se află muschii pelvici inferiori;
 pacientii vor fi instruiti sa-si contracte muschii din jurul anusului, ca si
când s-ar abtine de la defecare si sa-si contracte muschii pelvici inferiori
pentru a opri jetul de urina chiar în timp ce urineaza si apoi sa relaxeze
musculatura din acea zona pentru ca jetul urinar sa revina;
 se va sugera sa înceapa prin contractarea muschilor pelvini inferiori timp
de 5 secunde, apoi relaxarea lor alte 5 secunde si dupa aceea repetarea
procedurii de câte ori este nevoie;
 caracteristic acestei proceduri este ca pacientul sa înceapa cu 10 contractii
dimineata si 10 seara, apoi sa creasca treptat timpul contractiei si al
relaxarii;
 se va sfătui pacientul sa nu se foloseasca de muschii abdominali, ai
membrelor inferioare sau de fesieri;
 trebuie descurajata încrucisarea picioarelor sau tinerea respiratiei pe
parcursul acestor exercitii.
Va fi instruit sa introduca mai multe fibre în dieta sa pentru a scadea
posibilitatea aparitiei constipatiei si incontinentei.
Pacientul va fi reasigurat ca aparitia peridica a episoadelor de
incontinenta nu înseamna ca programul nu da rezultate si ca eforturile trebuie
încetate. Acesta va fi încurajat sa adopte o atitudine caracterizata de
perseverenta, toleranta si pozitivism.
Interventie chirurgicala corectiva:
o rezectia transuretrala a prostatei la barbati
o injectii cu colagen la nivel uretral atât la barbati cât si la femei
o refacerea peretelui anterior vaginal
o sprijinirea retropelvica a vezicii urinare la femei

TRATAREA INCONTINENȚEI FECALE

67
  pacientul va fi rugat sa identifice când anume apare incontinenta (de
exemplu sa specifice daca apare pe parcursul noptii sau daca este
diareica)
 se vor culege date legate de istoricul gastrointestinal, neurologic si
psihologic al pacientului
 se va proteja patul
 în cazul pacientilor fara probleme neurologice se va asigura un
program de controlare constienta a sfincterului anal
 se va sfatui pacientul sa urmeze o dieta bogata în fibre care sa includa
multe vegetale crude, cu frunze, cum ar fi morcovii si laptucile, fructe
cu coaja (mere), si cereale integrale (cum ar fi grâu, pâine de secara si
cereale)si sa aibe un consum adecvat de lichide
 vor fi instruiti sa renunte treptat la consumul de laxative (folosirea
abuziva a laxativelor pentru a stimula activitatea motorie în intestin
poate avea efectul advers ducând fie la constipatie fie la incontinenta
dupa un timp). Se va încuraja, în schimb,folosirea laxativelor naturale
cum ar fi prunele si sucul de prune.
 se va pastra o igiena corespunzatoare pentru a creste gradul de confort
al pacientului si pentru a preveni leziuni si infectii ale pielii.
 se va curata frecvent zona perianala si se va aplica o crema contra
umezelii.
 se va controla situatia si în privinta mirosurilor neplacute
 se va încuraja si sprijini pacientul, care poate simti rusine, jena.
Complicații:
 leziuni si infectii ale pielii
 problemele psihologice includ izolarea sociala, pierderea autonomiei,
diminuarea stimei de sine si depresia

TERAPIA MEDICAMENTOASA ÎN GERIATRIE

Patru din cinci persoane trecute de 65 de ani prezinta una sau mai
multe tulburari cronice.

68
 Desi vârstnicii reprezinta doar 12% din totalul populatiei ei iau
între 30% si 40% dintre medicamentele prescrise; asta înseamna
aproximativ 400 milioane de retete pe an.
Îmbatrânirea modifica structura corpului si declanseaza schimbari
în sistemul digestiv, la nivelul ficatului si rinichilor; aceste schimbari
afecteaza metabolizarea medicamentului, absorbtia lui, eliminarea lui si,
consecutiv acestora se poate ajunge la nevoia de a modifica dozajul
medicatiei si tehnicile de administrare.
 pot de asemenea amplifica efectele adverse ale medicamentelor si pot
afecta astfel rezultatele tratamentului
Aproximativ 40% din persoanele care sunt afectate de reactiile
adverse ale medicamentelor au peste 60 de ani. Multi pacienti mai
vârstnici, care prezinta semne si simptome din cauza reactiilor adverse ale
medicamentelor (cum ar fi confuzia, slabiciunea si letargia), le pun mai
degraba pe seama bolii decât pe efectul medicamentelor pe care le iau.
 daca reactia adversa nu este indentificata sau este identificata în mod
eronat, pacientul va continua probabil tratamentul cu acel medicament.
 daca pacientul prezinta multiple disfunctii fizice sau reactii adverse ale
medicamentelor, sau chiar ambele, el poate consulta o serie de
specialisti care fara a sti unul de altul ; acestia pot prescrie si mai multe
medicamente.

Cele mai multe reactii adverse grave pentru pacientii vârstnici rezulta
din folosirea a câtorva medicamente în special:
 diureticele
 antihipertensivele
 digitalicele
 corticosteroizii
 somniferele
 medicamentele neprescrise de catre medic

MATERIALE NECESARE TERAPIEI MEDICAMENTOASE

 medicatia pacientului

69
  instructiuni scrise privind dozajul
 suporturi corespunzatoare (recipiente cu orar pentru administrare)
 calendar sau alt suport cu instructiuni inscriptionat cu litere marite

Vârsta pacientului afectează eficienta medicamentului!

Pe masura ce organismul îmbatrâneste, structurile organice si
sistemele sufera transformari care influenteaza reactiile corpului la
medicamentele administrate.
Modificarile comune vârstnicilor, care afecteaza în mod
semnificativ administrarea medicatiei sunt reprezentate de:
 Structura corpului: masa totala a corpului sau masa musculara tind sa
se diminueze în timp ce sporeste grasimea corporala (Acesti factori
afecteaza legatura dintre concentratia medicamentului si nivelul
absorbtiei sale în organism.)
 Sistemul digestiv: reducerea secretiei de acid gastric si a motilitatii
gastrointestinale conduc la scaderea capacitatii organismului de
absorbtie eficienta a multor medicamente.
 Sistemul hepatic: înaintarea în vârsta reduce înnoirea sângelui si
anumite enzime hepatice devin mai putin active (Ca urmare, ficatul îsi
pierde parte din capacitatile sale de a metaboliza medicamentele. Din
cauza functiei reduse a ficatului apar efecte mai intense ale
medicamentelor, ramase astfel mai mult timp în circulatie.)

Acest lucru creste incidenta toxicitatii medicamentului!

 Sistemul renal: functia renala se diminueaza o data cu înaintarea în
vârsta. (Acest lucru poate afecta eliminarea medicamentului cu 50%
sau mai mult.)
În multe cazuri functia diminuata a rinichilor duce la cresterea
nivelului anumitor medicamente în sânge.

EVALUAREA CAPACITATII DE CONFORMARE

LA TRATAMENT A VÂRSTNICULUI

70
 Se vor reevalua problemele de care se plânge pacientul si se va
obtine un istoric complet privind sanatatea sa si medicatia utilizata pâna în
prezent.
 Se va evalua capacitatea fizica a pacientului de a lua medicamente:
o poate acesta citi etichetele si prospectele medicamentelor?
o identifica medicamentele prin intermediul vazului sau al simtului
tactil?
o poate deschide cu usurinta flacoanele cu medicamente?

 Se vor evalua deprinderile cognitive ale pacientului:

o îsi poate aminti sa ia medicamentele prescrise la timp si în mod
regulat?
o îsi aminteste unde a pus medicamentele?
o daca nu, va fi îndrumat catre resursele comunitare adecvate în
vederea supravegherii sale
 Se va evalua stilul de viata al pacientului:
o locuieste împreuna cu familia sau cu prieteni? - daca da, acestia
trebuie implicati în sedintele de instruire a pacientului, daca e
posibil.
o locuieste singur sau cu un partener de viata pe care nu se poate
baza? - daca da, el va avea nevoie de sprijin constant din partea
unei asistente medicale care sa-l viziteze la domiciliu.
 Se vor evalua parerile pacientului privind consumul de medicamente.
o De exemplu, pacientul poate crede ca un consum constant de
medicamente reprezinta un semn de boala sau de slabiciune si în
consecinta el îsi poate administra medicatia în mod neregulat
o Pe baza informatiilor din istoricul privind medicatia, se va realiza o
lista cu alimente si obiceiuri ce trebuie evitate.

Printre tehnicile de îngrijire adaptate vârstnicului și care ajută la o mai

bună eficientizare a tratamentului administrat sunt reprezentate de:
 Adaptarea injecților intramusculare
71
  alegerea acului: un pacient vârstnic are de obicei mai puțin țesut
subcutanat și mai puțină masă musculară; ca urmare, va fi
nevoie să se folosească un ac mai scurt decât la un pacient mai
tânar;
 nu se va injecta intramuscular un membru imobilizat din cauza
slabei absorbții a medicamentului și al riscului formării unui
nodul la locul injectării;
 tehnica opririi sângerarii: pentru a opri sângerarea după
efectuarea unei injecții intramusculare, va fi nevoie să se
preseze direct locul injectarii pentru mai mult timp decât în
mod normal; se va masa usor locul injectării pentru a ajuta la
absorbția și distribuția medicamentului.

 Recunoasterea reacțiilor adverse obișnuite la pacienții vârstnici:

 Simptomele si semnele obișnuite ale reacțiilor adverse ale
medicamentelor includ:
 urticariile
 impotența funcțională
 incontinenta
 problemele gastrice
 hipotensiunea ortostatica
 deshidratarea
 deteriorarea starii mentale
 inapetenta sau anorexia
 tulburarile sangvine
 diskinezia tardiva

Educația sanitară a vârstnicului, în cazul unora dintre reacțiile

adverse obișnuite, presupune educarea acestuia cu privire la recunoașterea
cu ușurință a acestora, precum și aplicarea modalităților de prevenire a
eventualelor neplăceri sau mai grav accidentări.
Hipotensiunea ortostatică:

72
  este caracterizata de o stare de ameteala si slabiciune cand pacientul
trece de la pozitia decubit in ortostatism, apare ca un efect advers
comun al antidepresivelor, antihipertensivelor, antipsihoticelor,
sedativelor;
 pentru a preveni accidentele ca de exemplu caderile, se va atentiona
pacientul sa nu se ridice brusc din pat;
Deshidratarea :
 daca pacientul ia diuretice, poate sa apara deshidratarea si dezechilibrul
electrolitic;
 se vor monitoriza nivelurile sangvine ale electrolitilor si se vor asigura
suplimentele de potasiu, magneziu, calciu conform prescriptiilor
medicului;
Starea mentală alterată:
 agitatia sau confuzia pot fi urmarea ingerarii de alcool sau de
medicamente anticolinergice (relaxeaza musculatura neteda),
antidiuretice, antihipertensive, antipsihotice, antidepresive;
Anorexia :
 este un semn de avertizare în privinta toxicitatii - mai ales datorita
administrarii de digitalice, bronhodilatatoare, si antihistaminice;
 acesta este motivul pentru care specialistul de obicei prescrie la
început doze foarte scazute;

Tulburarile sangvine:
 daca pacientul ia un anticoagulant, (de exemplu heparina), se va urmari
aparitia unor semne de vânatai usoare sau sângerari (cum ar fi de
exemplu sângerarea excesiva dupa perierea dintilor).
 vânataile usoare sau sângerarile pot fi si un semn pentru alte probleme
ca de exemplu trombocitopenia.
 alte medicamente care pot da astfel de reactii sunt si diversi agenti
antineoplazici (ca metotrexatul), antibioticele (ca nitrofurantoina), si
anticonvulsivele (ca acidul valproic si fenitoina)

Diskinezia tardivă:

73
  este caracterizata de miscari anormale ale limbii, de încretirea buzelor,
diferite grimase, clipiri dese si miscari rotative ale capului si
extremitatilor. Dischinezia tardiva poate fi declanșată de medicamente
psihotrope (haloperidolul si clorpromazina).
În practica geriatrică pentru mărirea răspunsului pozitiv la
tratament se pot folosi o serie de metode ajutătoare:
 se va asigura scrierea cu majuscule a instructiunilor privind dozajele
medicatiei;
 se va stabili exact si se va accentua clar ce anume medicamente trebuie
luate în timpul mesei si care trebuie administrate pe stomacul gol; se va
explica faptul ca administrarea anumitor medicamente pe stomacul gol
poate duce la stari de greata, la fel cum administrarea unor medicamente
dupa masa poate interfera cu procesul de absorbtie;
 daca nu poate înghiti comprimate sau capsulele, i se va oferi varianta
lichida sau pudra a respectivului medicament;
 va specifica care tablete le poate pisa si care nu;
 daca tulburarile de memorie aduc prejudicii conformarii la tratament se va
concepe un sistem pentru a ajuta pacientul sa-si aminteasca sa îsi ia
medicamentele corect (i se va sugera pacientului sau unui membru al
familiei sa achizitioneze un ceas cu alarma si o cutie compartimentata
pentru medicamente);
 unii pacienti încearca sa economiseasca bani prin a nu-si obtine sau reînnoi
retetele la timp sau luând doze mai mici decât cele prescrise pentru a avea
mai mult timp doze din acel medicament (i se va sugera sa gaseasca
echivalenti mai ieftini ai medicamentului prescris ori de câte ori este
posibil);
 când medicul recomanda întreruperea adiministrarii unui medicament se
va instrui pacientul sa-l arunce (aceasta va preveni folosirea accidentala a
medicamentului de catre alte persoane din casa si va împiedica pacientul
sa continue sa-l ia din obisnuinta sau greseala);
 pentru a evita pastrarea neadecvata si posibila alterare a medicamentelor,
se va sfatui pacientul sa pastreze toate medicamentele prescrise în
flacoanele lor originale (i se va specifica faptul ca anumite medicamente se

74
 altereaza când sunt expuse la lumina, iar altele se descompun când vin în
contact cu alte medicamente);

ÎNGRIJIREA LA DOMICILIU A VÂRSTNICULUI

Daca pacientul este externat din centrul medical si are de respectat

un tratament cu un nou medicament, va fi supervizat cu ajutorul unui
calendar de urmare a tratamentului prin intermediul unei asistente
medicale care sa-l viziteze la domiciliu.
O metoda foarte buna de a ajuta pacientul sa-si ia medicatia la timp
este folosirea cutiilor special compartimentate atât cele pentru o zi, cu
compartimente pentru dimineata, prânz, seara, cât si cele compartimentate
pe fiecare zi a saptamânii.
Acestea trebuie umplute în fiecare dimineata cu medicatia
corespunzatoare.

PREVENIREA SI COORDONAREA CADERILOR

Caderile reprezinta o cauza majora de ranire si deces în rândul

persoanelor vârstnice.
În cazul persoanelor în vârsta de 75 de ani sau chiar mai mult, rata
mortii accidentale survenite în urma caderilor este de trei ori mai mare
decât în cazul accidentelor de masina.
Factorii cauzali ai caderilor:
 perioadele foarte lungi de convalescenta
 recuperare incomplete
 utilizarea unor medicamente
 deficienta fizica aflata în crestere
În afara faptului ca produc raniri fizice, afectiunile aparute în urma
caderilor pot atrage dupa ele probleme psihologice, ducând la o pierdere a
încrederii în sine, o scadere a autonomiei personale, la o internare într-un
centru de îngrijire pe termen lung sau la asistenta oferita la domiciliu.

75
 Căderile pot fi cauzate de:
 Factori de mediu:
- iluminarea deficitara
- alunecarea pe covorase
- pardoselile mult prea ceruite
 Cauze fiziologice:
- paralizie temporara a muschilor
- ameteli
- hipotensiune ortostatica
- leziuni la nivelul sistemului nervos central
- dementa
- scaderea acuitatii vizuale
- diminuarea puterii si coordonarii miscarilor

Profilaxia căderilor constă în:

- se vor corecta potentialele pericole care pot exista în camera
pacientului
- se va pozitiona butonul de apelare într-o zona luminata si unde
pacientul poate ajunge cu usurinta
- se va asigura iluminarea corespunzatoare a camerei pe timp de
noapte
- se vor plasa bunurile si obiectele de suport ale pacientului într-o
zona unde poate ajunge cu
- usurinta (poseta, portofelul, plosca, comoda, cadrul)
- se va instrui pacientul sa se ridice usor din anumite pozitii
pentru a evita ametelile sau pierderea echilibrului
- se va coborî patul la cea mai joasa pozitie pentru ca pacientul sa
poata ajunge foarte usor cu picioarele pe podea când se da jos
din pat; se vor bloca rotile patului
- se va sfatui pacientul sa poarte încaltari care sa nu alunece
- se va raspunde prompt la apelul pacientului pentru a reduce
numarul situatilor în care se da jos din pat fara ajutor

76
 - se va verifica pacienul cel putin o data la fiecare 2 ore. În cazul
pacientului cu risc crescut, se va verifica la fiecare 15- 30 de
min;
- se va încuraja pacientul sa efectueze o serie de miscari pentru a-
si îmbunatati flexibilitatea si coordonarea
CUM FACEM FAȚĂ CĂDERILOR PROPRIU-ZISE

Daca asistentul medical este prezent acesta va trebui sa-i atenueze

caderea ghidându-l usor spre podea, sustinându-i mai ales capul si
trunchiul si, daca este posbil, va fi ajutat sa ajunga pe podea cu fata în sus.
 în timp ce sustine pacientul, asistentul medical va trebui sa-si
mentina corpul într-o pozitie corecta, sa-si îndeparteze
picioarele pentru a-si mentine echilibrul (cu cât e mai larga
baza de sustinere, cu atât mai bine este mentinut echilibrul), sa-
si îndoaie genunchii si nu spatele;
 se va ruga un alt asistent sa anunte medicul si aduca materialele
necesare;
 se vor evalua caile aeriene ale pacientului si circulatia pentru a
depista daca nu cumva caderea a fost cauzata de un atac
respirator sau cardiac;
 daca respiratia sau pulsul se va începe aplicarea masurilor de
resuscitare;
 se va nota nivelul pacientului de constienta, se va evalua
marimea pupilelor, egalitatea, si reactia la lumina
 se vor depista eventuale fracturi, zgarieturi sau deformari
evidente;
 se vor consulta specialistii;
 se va nota fiecare modificare aparuta în starea pacientului în
raport cu parametrii de baza;
Daca asistentul medical nu este prezent în momentul caderii
pacientului, il va întreba pe acesta sau pe un martor ce s-a întâmplat, daca
pacientul a simtit durere sau daca si-a pierdut cunostinta.
 va cere ajutorul unui coleg, iar acesta va anunta medicul;

77
  nu se va misca pacientul înainte de a-l evalua deplin, va fi
linistit, se va observa daca este confuz, are dureri, ameteli sau
slabiciune;
 se va evalua forta si mobilitatea pacientului la nivelul
membrelor;
 daca se suspecteaza existenta oricarei tulburari nu se va misca
pacientul înainte de a fi examinat de un medic specialist;
 daca nu se detecteaza nici o problema, se va aseza pacientul în
pat cu ajutorul unui alt membru al personalului;
 niciodata nu se va încerca ridicarea pacientului de catre o
singura persoana deoarece poate fi ranit atât pacientul cât si
persoana respectiva;
 se va monitoriza starea pacientului pentru urmatoarele 24 de
ore;
 chiar daca pacientul nu arata semne cum ca ar avea ceva, sau
are doar leziuni usoare, se vor monitoriza totusi semnele vitale
la fiecare 15 minute timp de o ora, apoi la fiecare 30 de minute
pe parcursul unei ore, apoi la fiecare ora pâna când starea
pacientului se stabilizeaza;
 se va anunta medicul daca apar modificari în starea pacientului
fata de parametrii de baza se vor lua masurile necesare pentru a
diminua durerile si disconfortul pacientului;
 se va reevalua mediul în care se afla pacientul si riscul de
caderi;
PROMOVAREA SIGURANȚEI LA DOMICILIU
o sa securizeze toate covoarele ce acopera podeaua
o sa-si stabileasca niste repere clare de circulare prin locuinta
o daca are scara interioara, aceasta va trebui bine iluminata
o sa utilizeze o lampa cu lumina slaba instalata lânga pat pe
timpul noptii pentru a nu fi nevoit sa bâjbâie în intuneric când
se va da jos din pat
o sa aiba instalate bare ajutatoare (la dus, cada, toaleta)

78
 o sa aiba covorase antiderapante atât înauntrul cât si inafara cazii
sau cabinei de dus
o sa poarte încaltaminte cu talpa antiderapanta,
o sa evite halatele prea lungi
o sa poarte ochelarii personali
o sa stea pe marginea patului câteva minute înainte de a se ridica
STUDIU DE CAZ

Un celibatar de 93 de ani este admis la un centru de recuperare

după o perioadă de spitalizare. Pacientul are diagnosticul medical de
Umfom malign și o stare de nutriție precară. Nu a făcut chimioterapie
întrucât boala a fost depistată într-un stadiu avansat.
Prezintă o escară adâncă de 2,5 cm în regiunea sacrată. Este
neputincios, are nevoie să fie hrănit, dar este orientat în timp și spațiu și în
raport cu alte persoane. Este purtător de sondă â demeure. Rudele sale sunt
verii primari și nepoatele de veri primari. în timpul spitalizării el și-a
exprimat adesea dorința de a muri: „lăsați-mă în pace, lăsați-mă să mor“.
Acest lucru l-a declarat și în momentul admiterii sale în Centrul de
recuperare. Se plânge din când în când de dureri generalizate care sunt
calmate prin injecții.
Pacientul se încadrează în categoria de vârstă a longevivilor.
Elementele care necesită supravegherea atentă și permanentă sunt:
 escara sacrată: aspect, evoluție
 punctele de sprijin (proeminențele osoase pentru a identifica la timp
semnele premonitoare
 pentru alte leziuni de decubit
 sonda â demeure și punga colectoare: racordul, poziția declivă a
pungii, tubul de legătură, să nu fie caudat sau presat de greutatea
bolnavului
 caracteristicile urinei colectate în pungă: culoare, aspect, cantitate
 riieatul urinar: să nu fie roșu, edemațiat.
 funcțiile vitale și vegetative: T°, P, TA, R, diureză, scaun
 comportamentul (apatic, somnolent, obnubilat), somnul bolnavului

79
  caracteristicile durerii: localizare, intensitate, caracter, durata, factori
declanșatori, condiții de ameliorare
Obiective de îngrijire:
- calmarea durerii și ameliorarea confortului
- comunicarea cu bolnavul pentru a-și accepta condiția
- creșterea stimei de sine
- ameliorarea stării de nutriție

Diagnostice de nursing și intervenții specifice

1. Alterarea stării de sănătate legată de procesul terminal și de moartea

iminentă, manifestată prin dureri generalizate și verbalizarea dorinței de a
muri.
Intervenții:
 se explorează împreună cu pacientul afirmațiile sale legate de dorința
de a muri
 se verifică cât timp gândește pacientul că va mai rămâne în viață
 se identifică rețeaua de susținere a pacientului (veri primari, nepoate);
se verifică dacă mai păstrează relațiile de rudenie cu aceștia
 se evaluează nevoile spirituale ale pacientului
 se obțin informații legate de ritualul (aranjamentele) funerar la care se
așteaptă
 se verifică dacă pacientul a dat dispoziții testamentare

2. Alterarea confortului legată de durere, de constrângerile fizice, manifestată

prin verbalizarea stării alterate.
Intervenții:
 se evaluează intensitatea durerii pe o scală de la 1 la 10
 se adaptează tipul și doza de analgezic la aceasta conform prescripției
medicului
 se testează alte modalități de alinare a durerilor: contactul fizic
terapeutic, electrostimula- rea transcutanată
 se observă faciesul (masca facială a durerii) și comportamentul
bolnavului

80
 3. Alterarea integrității pielii legată de pierderea mobilității și de degradarea
fizică, manifestată prin escară adâncă în regiunea sacrată (plagă de 2,5 cm.
adâncime).
Intervenții:
 se evaluează plaga: aspect, adâncime, grad de poluare
 se aplică protocolul de îngrijire adecvat tipului de plagă,
 se utilează patul cu o saltea antidecubit
 se schimbă poziția bolnavului după un orar fix, de regulă la interval de
o oră și jumătate
 se menține pielea curată și uscată
 se fac fricțiuni și masaje pentru activarea circulației
 se aplică, pe punctele de sprijin, unguente gen barieră și se observă cu
atenție zonele în timpul mobilizării bolnavului
 se evaluează zilnic starea tegumentelor și a mucoaselor

4. Alterarea nutriției legată de procesul terminal, de incapacitatea de a se

alimenta, manifestată prin scădere în greutate, paloarea tegumentelor și
mucoaselor, neputință
Intervenții:
 se face zilnic bilanțul intrări - ieșiri și se notează în fișa pacientului
 se obține o evaluare a stării nutriționale a pacientului de către un
specialist (dietetician)
 se discută cu pacientul pentru a identifica care sunt alimentele și
băuturile preferate
 se oferă alimentele preferate și se încearcă stimularea apetitului prin
mijloace medicale dar și gastronomice
 se evaluează zilnic starea de nutriție (greutate, reprezentarea țesutului
muscular, tonusul și rezistența musculară)

Evaluarea rezultatelor îngrijirilor după 3 zile:

 Pacientul nu mai acuză dureri, este orientat auto și allopsihic.
 Escara de decubit nu s-a agravat.
 Bătrânul și-a conservat greutatea pe care o avea la venirea în Centrul

81
 de recuperare.
 A fost evaluat de un nutriționist.
 S-a luat legătura cu rudele care l-au vizitat.
 Pacientul a participat la pregătirile terminale.

BIBLIOGRAFIE

1. Standard De Pregătire Profesională, Calificarea Profesională - Asistent

Medical Generalist, Nivel 5, 2017
2. Curriculum, Calificarea Profesională - Asistent Medical Generalist, Nivel
5, 2017

3. Crin Marcean, coord., Manual de nursing pentru elevii din anul III ai
Școlilor postliceale sanitare, Editura All Educational, 2012
4. Monica Moldoveanu, Geriatrie și Geropatologie pentru asistenți medicali,
Editura All, București, 2011

82
 Profesor, Alina Mihalache
Iași, 2020

83